ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 376/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

primei instanțe

Reclamanta D.M. a chemat în judecată

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând

instanței ca pe calea contenciosului administrativ să constate refuzul acestei

autorități de a-i emite titlul de plată în numerar, ca măsură reparatorie, în

conformitate cu sentința civilă nr. 415/2005 emisă de către Tribunalul Gorj,

rămasă definitivă și irevocabilă și învestită cu formulă executorie la data de

19 decembrie 2007 și să oblige totodată pârâta la emiterea titlului de plată în

sumă de 63.585 RON în termen de o lună calendaristică de la data rămânerii

definitive a hotărârii.

Reclamanta a mai solicitat obligarea

pârâtei ca într-un termen rezonabil de două săptămâni de la data emiterii

titlului de plată, să efectueze demersurile necesare în vederea efectuării

operațiunilor de plată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că prin sentința nr. 415/2005 pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost anulată în

parte dispoziția nr. 2618/2003 emisă de Primăria Municipiului Târgu Jiu și s-a

stabilit dreptul său la măsuri reparatorii în cuantum de 63.585 lei, pentru

terenul în suprafață de 471 mp.

Deși sentința a rămas irevocabilă,

susține reclamanta, pârâta nu a pus în executare titlul executoriu, de la data

rămânerii irevocabile a acestuia trecând 2 ani și 10 luni, astfel că, în

temeiul Legii nr. 247 din 2005, a Legii nr. 554/2004 și a art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului a promovat acțiunea de față.

La termenul din 15 septembrie 2009,

prin Serviciul arhivă, pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor , cu privire la acțiunea introductivă de instanță.

La data de 21 octombrie 2009

reclamanta D.M. a depus o precizare a acțiunii prin intermediul căreia a arătat

că înțelege să se judece cu pârâții Statul Român, prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților – Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor București și Ministerul

Finanțelor Publice și că solicită în mod efectiv emiterea titlului de

despăgubiri.

La același termen, 21 octombrie 2009,

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

La rândul său, Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în

Numerar, la data de 11 noiembrie 2009, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Analizând excepția lipsei calității procesuale

pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de fond a

reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât potrivit dispozițiilor Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

este entitatea cu atribuții în privința emiterii deciziilor reprezentând titlul

de despăgubire.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că

susținerea pârâtei potrivit căreia în speță nu a fost finalizată procedura

prevăzută de Legea nr. 247/2005 nu este întemeiată, deoarece în ipoteza în care

a fost constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii într-un anumit

cuantum nu mai este necesară emiterea unei alte dispoziții în care să se

menționeze cele statuate în hotărârea judecătorească.

În acest sens, s-a reținut că s-au

pronunțat și Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în

soluționarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 52 din 4 iunie

2007.

Concluzionând, prima instanță a

apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuiau

să se desfășoare într-un termen rezonabil și că depășirea unui termen de 4 ani

de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie o încălcare

evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, a fost admisă în parte

acțiunea astfel cum a fost precizată, a reclamantei și a fost obligată pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubiri conform sentinței nr. 415/2005 a Tribunalului Gorj.

Celelalte capete de cerere din

cuprinsul acțiunii reclamantei au fost respinse ca neîntemeiate.

recurenta-pârâtă

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, prin criticile

dezvoltate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta-pârâtă a susținut următoarele:

- instanța de fond a acordat ceea ce

nu s-a cerut în condițiile în care reclamanta a solicitat numai constatarea

refuzului nejustificat de emitere al titlului de plată, nicidecum emiterea

deciziei conținând titlu de despăgubire conform sentinței civile nr. 415/2005 a

Tribunalului Gorj, astfel cum a dispus prima instanță prin sentința ce formează

obiectul recursului de față;

- nu sunt întemeiate susținerile

instanței de fond potrivit cu care într-un paragraf din cererea introductivă

reclamanta face referire la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, întrucât aceasta nu reprezintă o solicitare concretă de obligare a

autorității la emiterea unei astfel de decizii;

- greșit s-a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, raportat la obiectul acțiunii reclamantei și față de

prevederile O.U.G. nr. 81/2007 potrivit cu care atribuția achitării

despăgubirilor în numerar către persoanele îndreptățite revine Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin noua direcție pentru

acordarea despăgubirilor în numerar și nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor;

- instanța de fond nu a luat în

considerare distincția ce trebuie făcută între titlul de despăgubire și titlul

de plată;

- în mod greșit s-a apreciat că în

cauză au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil

de soluționare a cauzei, întrucât procedura administrativă prevăzută de Legea

nr. 10/2001, republicată, nu a fost finalizată astfel că nici procedura reglementată

de Legea nr. 247/2005 (Titlul VII) nu poate fi urmată;

- în cauză Primăria Municipiului

Târgu Jiu nu a emis o nouă dispoziție conformă celor statuate prin sentința

civilă nr. 415/2005, rămasă definitivă și irevocabilă și nici nu a transmis documentația

aferentă notificării formulate de reclamantă, nefiind relevante aprecierile instanței

de fond în sensul că în cauză nu se mai impune emiterea unei dispoziții în

temeiul Legii nr. 10/2001.

de recurs

Analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat și

urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează:

Nu este întemeiat motivul de recurs

al recurentei-pârâte întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

în sensul că prima instanță s-ar fi pronunțat asupra unor cereri ce nu au fost

practic formulate, respectiv asupra a ceea ce nu s-a cerut.

Înalta Curte apreciază, raportat la

conținutul acțiunii introductive a reclamantei, față de cererea precizatoare

depusă la data de 21 octombrie 2009 (fila 33) și notele de ședință din 18 noiembrie

2009 (fila 55), confirmate și prin susținerile orale ale reclamantei, consemnate

în încheierea de ședință din data de 4 februarie 2010 (fila 72), că prima

instanță în mod corect a reținut că obiectul precizat al acțiunii de față îl

reprezintă obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, raportat la hotărârea

judecătorească definitivă existentă.

Prin aceste precizări este evident

că a fost clarificat și practic înlocuit capătul de cerere din acțiunea

inițială vizând obligarea la emiterea titlului de plată pentru suma de 63.585

Ron.

Așa fiind, în mod corect, a fost

soluționată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile în care, potrivit dispozițiilor

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor are atribuții în emiterea deciziilor reprezentând titlul de

despăgubire, criticile recurentei pe acest aspect fiind deopotrivă nefondate.

Înalta Curte apreciază că

neîntemeiate sunt și criticile recurentei vizând modalitatea în care prima instanță

a soluționat fondul cauzei, dispunând obligarea la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire conform sentinței nr. 415/2005 pronunțată de

Tribunalul Gorj definitivă și irevocabilă, pentru suma de 63.585 Ron.

Actele dosarului atestă că prin

hotărârea judecătorească arătată s-a constatat dreptul reclamantei la măsuri

reparatorii, în echivalent, în sumă de 63.585 lei pentru terenul în suprafață

de 417 mp.

Prima instanță în mod corect a

reținut, raportat la prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 ca și ale H.G.

nr. 1095/2005 că în cauză, față de această situație de fapt nu se impunea

parcurgerea unei noi proceduri administrative, respectiv emiterea unei noi

dispoziții de către Primarul Municipiului Târgu Jiu, prin care s-ar fi reluat

cele statuate deja pe cale judecătorească, prealabil transmiterii dosarului Secretariatului

Comisiei, mai cu seamă că obiectul judecății l-a constituit tocmai contestația formulată

împotriva dispoziției nr. 2618 din 16 octombrie 2003 emisă de Primarul

Municipiului Târgu Jiu, în temeiul Legii nr. 10/2001.

În fine, raportat la data

soluționării definitive și irevocabile a sentinței favorabile reclamantei și a

statuării asupra drepturilor acesteia la măsuri reparatorii, Înalta Curte apreciază

că în mod just s-a apreciat cu ocazia soluționării fondului că refuzul

recurentei-pârâte de rezolvare a solicitării reclamantei, înregistrată prin

adresa nr. 17831 din 24 aprilie 2009, astfel după cum se confirmă și prin

întâmpinarea depusă la dosar (filele 11-17), pe motivul sus-arătat, se privește

ca fiind nejustificat, în condițiile în care o astfel de împrejurare este de

natură a o afecta pe reclamantă în soluționarea într-un termen rezonabil a

cererii sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, sens în

care au fost aplicate și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului de către prima instanță.

Înalta Curte reține că

în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată

că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință

în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just

echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie

protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și

exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva

României).

Or, din această

perspectivă Înalta Curte reține că neprimirea cererii formulate de reclamantă,

indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a

acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării

injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Principiul legalității înseamnă,

înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile

și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de

acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în

natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.

Având în vedere toate considerentele

expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată și al art. 312

alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 143 din 18

martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2011.