ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 376/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Reclamanta D.M. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca pe calea contenciosului administrativ să constate refuzul acestei autorități de a-i emite titlul de plată în numerar, ca măsură reparatorie, în conformitate cu sentința civilă nr. 415/2005 emisă de către Tribunalul Gorj, rămasă definitivă și irevocabilă și învestită cu formulă executorie la data de 19 decembrie 2007 și să oblige totodată pârâta la emiterea titlului de plată în sumă de 63.585 RON în termen de o lună calendaristică de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei ca într-un termen rezonabil de două săptămâni de la data emiterii titlului de plată, să efectueze demersurile necesare în vederea efectuării operațiunilor de plată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința nr. 415/2005 pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost anulată în parte dispoziția nr. 2618/2003 emisă de Primăria Municipiului Târgu Jiu și s-a stabilit dreptul său la măsuri reparatorii în cuantum de 63.585 lei, pentru terenul în suprafață de 471 mp. Deși sentința a rămas irevocabilă, susține reclamanta, pârâta nu a pus în executare titlul executoriu, de la data rămânerii irevocabile a acestuia trecând 2 ani și 10 luni, astfel că, în temeiul Legii nr. 247 din 2005, a Legii nr. 554/2004 și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a promovat acțiunea de față.

La termenul din 15 septembrie 2009, prin Serviciul arhivă, pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor , cu privire la acțiunea introductivă de instanță. La data de 21 octombrie 2009 reclamanta D.M. a depus o precizare a acțiunii prin intermediul căreia a arătat că înțelege să se judece cu pârâții Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor București și Ministerul Finanțelor Publice și că solicită în mod efectiv emiterea titlului de despăgubiri.

La același termen, 21 octombrie 2009, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. La rândul său, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, la data de 11 noiembrie 2009, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de fond a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este entitatea cu atribuții în privința emiterii deciziilor reprezentând titlul de despăgubire.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că susținerea pârâtei potrivit căreia în speță nu a fost finalizată procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 nu este întemeiată, deoarece în ipoteza în care a fost constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii într-un anumit cuantum nu mai este necesară emiterea unei alte dispoziții în care să se menționeze cele statuate în hotărârea judecătorească. În acest sens, s-a reținut că s-au pronunțat și Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007. Concluzionând, prima instanță a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuiau să se desfășoare într-un termen rezonabil și că depășirea unui termen de 4 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, a fost admisă în parte acțiunea astfel cum a fost precizată, a reclamantei și a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri conform sentinței nr. 415/2005 a Tribunalului Gorj. Celelalte capete de cerere din cuprinsul acțiunii reclamantei au fost respinse ca neîntemeiate. 2. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-pârâtă Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, prin criticile dezvoltate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă a susținut următoarele: - instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut în condițiile în care reclamanta a solicitat numai constatarea refuzului nejustificat de emitere al titlului de plată, nicidecum emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire conform sentinței civile nr. 415/2005 a Tribunalului Gorj, astfel cum a dispus prima instanță prin sentința ce formează obiectul recursului de față; - nu sunt întemeiate susținerile instanței de fond potrivit cu care într-un paragraf din cererea introductivă reclamanta face referire la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, întrucât aceasta nu reprezintă o solicitare concretă de obligare a autorității la emiterea unei astfel de decizii; - greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, raportat la obiectul acțiunii reclamantei și față de prevederile O.U.G.

nr. 81/2007 potrivit cu care atribuția achitării despăgubirilor în numerar către persoanele îndreptățite revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin noua direcție pentru acordarea despăgubirilor în numerar și nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; - instanța de fond nu a luat în considerare distincția ce trebuie făcută între titlul de despăgubire și titlul de plată; - în mod greșit s-a apreciat că în cauză au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, întrucât procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, republicată, nu a fost finalizată astfel că nici procedura reglementată de Legea nr. 247/2005 (Titlul VII) nu poate fi urmată; - în cauză Primăria Municipiului Târgu Jiu nu a emis o nouă dispoziție conformă celor statuate prin sentința civilă nr. 415/2005, rămasă definitivă și irevocabilă și nici nu a transmis documentația aferentă notificării formulate de reclamantă, nefiind relevante aprecierile instanței de fond în sensul că în cauză nu se mai impune emiterea unei dispoziții în temeiul Legii nr. 10/2001.

3. Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează: Nu este întemeiat motivul de recurs al recurentei-pârâte întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că prima instanță s-ar fi pronunțat asupra unor cereri ce nu au fost practic formulate, respectiv asupra a ceea ce nu s-a cerut.

Înalta Curte apreciază, raportat la conținutul acțiunii introductive a reclamantei, față de cererea precizatoare depusă la data de 21 octombrie 2009 (fila 33) și notele de ședință din 18 noiembrie 2009 (fila 55), confirmate și prin susținerile orale ale reclamantei, consemnate în încheierea de ședință din data de 4 februarie 2010 (fila 72), că prima instanță în mod corect a reținut că obiectul precizat al acțiunii de față îl reprezintă obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, raportat la hotărârea judecătorească definitivă existentă. Prin aceste precizări este evident că a fost clarificat și practic înlocuit capătul de cerere din acțiunea inițială vizând obligarea la emiterea titlului de plată pentru suma de 63.585 Ron.

Așa fiind, în mod corect, a fost soluționată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile în care, potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are atribuții în emiterea deciziilor reprezentând titlul de despăgubire, criticile recurentei pe acest aspect fiind deopotrivă nefondate. Înalta Curte apreciază că neîntemeiate sunt și criticile recurentei vizând modalitatea în care prima instanță a soluționat fondul cauzei, dispunând obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire conform sentinței nr. 415/2005 pronunțată de Tribunalul Gorj definitivă și irevocabilă, pentru suma de 63.585 Ron.

Actele dosarului atestă că prin hotărârea judecătorească arătată s-a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii, în echivalent, în sumă de 63.585 lei pentru terenul în suprafață de 417 mp. Prima instanță în mod corect a reținut, raportat la prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 ca și ale H.G. nr. 1095/2005 că în cauză, față de această situație de fapt nu se impunea parcurgerea unei noi proceduri administrative, respectiv emiterea unei noi dispoziții de către Primarul Municipiului Târgu Jiu, prin care s-ar fi reluat cele statuate deja pe cale judecătorească, prealabil transmiterii dosarului Secretariatului Comisiei, mai cu seamă că obiectul judecății l-a constituit tocmai contestația formulată împotriva dispoziției nr. 2618 din 16 octombrie 2003 emisă de Primarul Municipiului Târgu Jiu, în temeiul Legii nr. 10/2001.

În fine, raportat la data soluționării definitive și irevocabile a sentinței favorabile reclamantei și a statuării asupra drepturilor acesteia la măsuri reparatorii, Înalta Curte apreciază că în mod just s-a apreciat cu ocazia soluționării fondului că refuzul recurentei-pârâte de rezolvare a solicitării reclamantei, înregistrată prin adresa nr. 17831 din 24 aprilie 2009, astfel după cum se confirmă și prin întâmpinarea depusă la dosar (filele 11-17), pe motivul sus-arătat, se privește ca fiind nejustificat, în condițiile în care o astfel de împrejurare este de natură a o afecta pe reclamantă în soluționarea într-un termen rezonabil a cererii sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, sens în care au fost aplicate și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului de către prima instanță.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva României). Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că neprimirea cererii formulate de reclamantă, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată și al art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 143 din 18 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.