ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3621/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3621/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele; 1. Instanța de

fond

I. Dosarul nr. 4764/30/2009

Prin

acțiunea formulată la 27 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Timiș reclamanta B.E.A.

a solicitat obligarea pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice la plata sumei de 2.936.241 lei stabilită prin decizia nr. 5061/2009 a

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, actualizată cu indicele de

inflație.

Tribunalul

Timiș prin Sentința civilă nr. 1775/ PI din 2 iulie 2010

a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive și excepția prematurității acțiunii invocată de pârât. A

admis acțiunea și a obligat pe pârât să plătească reclamantei sumele de

2.436.241 lei cu titlu de despăgubiri.

În

motivarea acestei soluții s-au reținut în esență următoarele:

Reținând

că reclamanta se prevalează de un „bun

”

în sensul art. 1 din

Primul Protocol adițional la Convenția Europeana (dreptul de creanță împotriva

Statului, pentru suma stabilită prin Decizia nr. 5061 din 30 iunie 2009), s-a

constatat că aceasta trebuie să beneficieze de protecția legii.

S-a observat

că Decizia nr. 5061 din 30 iunie 2009 a fost emisa având în vedere Dispoziția nr.

1687 din 15 iunie 2006 a primarului municipiului Timișoara, prin care s-a

soluționat dosarul întocmit în baza notificării 1602/2001, prin urmare i s-a

recunoscut reclamantei dreptul la despăgubiri la 8 ani de la data notificării

formulate la unitatea deținătoare.

De

asemenea, s-a observat că România a fost condamnată de Curtea Europeana pentru

repetatele încălcări ale dreptului de proprietate, fiind obligată să procedeze

în așa fel încât dreptul intern să fie compatibil cu Convenția europeană a

drepturilor omului si i s-a solicitat să adopte măsuri generale la nivel

național destinate să garanteze eficiența mecanismului stabilit de Convenție,

în acest sens fiind adoptate la data de 12 mai 2004 Rezoluția (2004)3 și

Recomandarea (2004)6 de către Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei.

Pe care

de excepție, pârâtul a invocat prematuritatea formulării acțiunii, în temeiul art.

18

1

alin (1)-(3) din titlul VII al Legii nr. 247/2005

Instanța

de fond a respins această excepție, reținând că în cauza Faimblat contra

României (sentința pilot) s-a arătat că fondul Proprietatea nu funcționează în

prezent într-un mod care ar putea fi considerat ca fiind echivalent cu

atribuirea efectivă a unei compensații, prin urmare, chiar și în cazul în care

Legea nr. 10/2001 deschide părților interesate accesul la o procedură

administrativă și apoi dacă este necesar, la o procedură de contencios, acest

acces rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să se ajungă

într-un termen rezonabil la plata unor despăgubiri în favoarea persoanelor

pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.

A fost

respinsă și excepția lipsei de calitate procesuală pasivă. S-a reținut, în

acord și cu decizia instanței de casare(care a statuat că prezenta acțiune este

una în pretenții, pentru stabilirea competenței materiale după valoare a

tribunalului), că Statul Roman, în baza art. 25 din Decretul nr. 31/1954 este

reprezentat injustiție prin Ministerul Economiei și Finanțelor. S-a avut în

vedere, pentru aceeași concluzie a calității pasive a Statului și cauza Viașu,

în care Curtea a obligat Statul să plătească reclamantului suma stabilită cu

titlu de daune morale și materiale. Ca urmare a fost obligat pârâtul Statul

Român prin Ministrul Finanțelor Publice să plătească reclamantei B.E.A.A. suma

de 2.936.241 lei stabilită prin Decizia nr. 5061 din 30 iunie 2009, cu titlu de

despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv.

II.

Dosarul nr. 8784/30/2010

Reclamanta

B.E.A. a solicitat la 26 octombrie 2010 completarea Sentinței civile nr. 1775/PI/2010

în sensul ca instanța să se pronunțe și asupra cererii de actualizare a

despăgubirilor cu indicele de inflație la momentul plății.

Tribunalul

Timiș prin Sentința civilă nr. 3453/ PI din 8 decembrie 2010

a admis cererea formulată de

reclamanta B.E.A. și a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 1775/2010

în sensul că a obligat pe pârât la plata sumei de 2.936.241 lei cu titlu de

despăgubiri actualizată de pârât cu indicele inflației la momentul plății

efective.

S-a

reținut că reclamanta B.E.A. a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță

obligarea pârâtului la plata sumei care i se va acorda solicitând și

actualizarea acesteia cu indicele inflației.

S-a

apreciat că actualizarea se impune în raport de momentul stabilirii sumei, 30

iunie 2009.

2.

Instanța de apel

Curtea

de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 850/ A din 5 mai 2011 pronunțată în Dosarul

nr. 4764/30/2009

în

soluționarea recursului împotriva Sentinței civile nr. 1775/2010 a Tribunalului

Timiș pronunțată în Dosarul nr. 4764/30/2009 admis apelul pârâtului Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timiș și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a

respins acțiunea reclamantei B.E.A. având ca obiect despăgubiri actualizate.

Pentru a

pronunța această soluție instanța de apel a reținut următoarele:

Pârâtul

apelant a invocat ca motiv de apel nelegalitatea hotărârii primei instanțe sub

aspectul respingerii excepției lipsei calității Ministerului Finanțelor

Publice, ca reprezentant al pârâtului Statul Român.

S-a

susținut că Statul Român este reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, iar această comisie estre coordonată de Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților.

De

asemenea, s-a arătat că despăgubirea în numerar, în baza titlului de

despăgubire se realizează de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirii,

acest organism având atribuții de plată.

Critica

a fost apreciată ca întemeiată.

Sub

aspectul fondului litigiului, Curtea a reținut că reclamanta se află în posesia

unui titlu, decizia nr. 5061 din 30 iunie 2009 prin care organismele abilitate

trebuie să-i achite suma de 2.936.241 lei, pentru imobilul preluat de stat.

Deținând

asemenea titlu reclamanta, în vederea valorificării dreptului pretins, poate

trece la punerea în executare a acestuia și nu la declanșarea unui nou proces

împotriva Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice,

pentru a obține un nou titlu cu același conținut.

Din

acest punct de vedere s-a apreciat că cererea reclamantei B.E.A. se plasează în

afara cadrului procesual invocat în acțiune .

Reclamanta

invocă în mod corect cauze soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, în legătură cu condamnarea României ca urmare a încălcării unor

drepturi subiective civile însă, aceste spețe nu pot argumenta prezenta

acțiune.

Aceasta

deține un drept de creanță, consacrat în mod cert printr-un titlu, respectiv decizia

civilă nr. 5061 din 30 iunie  2009, pe care urmează să o pună în executare, în

condițiile în care debitorul său nu-și execută de buna voie obligația de plată.

S-a

apreciat că nu este necesar să se declanșeze un nou proces civil care să aibă

ca obiect obligarea pârâtului la plata către reclamantă a aceleiași sume de

bani, deja stabilită definitiv prin titlul menționat.

Cu

ocazia punerii în executare, în sensul art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ.

creditorul obligației va putea cere organului de executare actualizarea valorii

obligației principale stabilite în bani care se va face se va putea face în

condițiile stabilite de textul de lege menționat.

Față de

aceste împrejurări, și doar pentru argumentele arătate Curtea a admis apelul

declarat de către pârât și a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a

respins acțiunea civilă introdusă de reclamanta B.E.A., având ca obiect

completarea hotărârii cu despăgubiri actualizate.

Curtea

de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 705 din 6 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul

nr. 8784/3/2011

a respins

apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

împotriva Sentinței civile nr. 3453 din 8 decembrie 2010 pronunțată de

Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 8784/3/2011.

S-a

apreciat, în motivarea acestei decizii, că prima instanță în mod corect a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ. și a completat

dispozitivul Sentinței civile nr. 1775/2010 pronunțându-se și asupra unei

cereri cu care a fost sesizată și cu privire la care a omis să se pronunțe

(actualizarea despăgubirilor).

3.

Recursurile

Reclamanta

B.E.A.

a declarat în

termen recurs împotriva deciziei nr. 850/ A din 5 mai 2011 a Curții de Apel

Timișoara, recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul

nr. 5682/1/2011 la completul 9.

În motivarea

recursului, recurenta reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și a formulat următoarele critici în fapt:

Sistemul

de despăgubire introdus prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost găsit în

mod repetat de către Curtea Europeană ca fiind inefectiv, iar România a fost

condamnată în mod repetat pentru încălcarea art. l din Protocolul nr. l

(dreptul la respectarea bunurilor) datorită faptului că titularii unor decizii

de despăgubire emise sub Legea nr. 247/2005 nu au nici o posibilitate concretă

și efectivă de a le valorifica. Curtea Europeană a obligat România să plătească

reclamanților, cu titlu de daune, chiar suma stabilită ca despăgubire de către

autoritățile interne competente, constatând că încălcarea dreptului petenților

la respectarea bunurilor lor se datorează unor defecte de sistem, România fiind

obligată să ia „măsuri legislative, administrative și bugetare potrivite"

pentru a remedia situația (măsuri pe care România nu le-a luat până în

prezent). S-a făcut trimitere la hotărârile pilot Viașu contra României (09

decembrie 2008) și Măria Atanasiu și alții contra României (12 octombrie 2010).

Cu alte

cuvinte, a precizat recurenta, problema nu este că legea internă nu ar prevedea

posibilități de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de către Comisia

Centrală, ci că posibilitățile pe care le prevede sunt inefective.

Recurenta

a precizat că în aceste condiții nu are altă posibilitate decât de a pretinde

Statului Român daune pentru omisiunile sale legislative, administrative și

bugetare, omisiuni datorită cărora nu are nici o posibilitate concretă și

efectivă de a-și valorifica titlul de despăgubire conferit de către Comisia

Centrală și care reprezintă un „bun

”

în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

Referitor

la faptul că, până în prezent nu a solicitat autorității interne competente -

Agenția Națională pentru Restituirea Proprietății - punerea în executare a

titlului de despăgubire în discuție, este determinată de faptul că Curtea

Europeană a exonerat reclamanții de orice obligație în acest sens având în

vedere nefuncționalitatea sistemului de despăgubire. Au fost făcute referiri

exprese la cauza Ciobaniuc contra României.

Negarea

de către instanța de apel a eșecului total al sistemului Legii nr. 247 și, în

consecință, refuzul ei de a acorda protecție juridică „bunului” reclamantei a

fost apreciată de către recurentă ca fiind o încălcare a art. 11 și 20 din

Constituție.

Pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Timiș a declarat în termen recurs împotriva

deciziei civile nr. 705 din 6 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara în Dosarul nr. 8784/30/2010.

Recursul

a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr.

8784/30/2010 la completul 7 al secției.

În

motivarea recursului s-au formulat următoarele critici:

Decizia

instanței de apel este nemotivată pe fondul cererii de reactualizare a

despăgubirilor, instanța de apel nepronunțându-se asupra motivelor de apel

formulate de pârât împotriva Sentinței civile nr. 3453/2010.

Decizia

instanței de apel este netemeinică și nelegală în raport de împrejurarea că la

data pronunțării acesteia (6 aprilie 2011) nu era încă soluționat apelul declarat

de pârâți împotriva sentinței civile nr. 1775/ PI din 2 iulie 2010 pronunțată

de Tribunalul Timiș pe fondul cauzei.

Cele

două dosare nu puteau fi judecate separat având în vedere caracterul accesoriu

al cererii de completare a dispozitivului sentinței prin care s-a soluționat

fondul.

S-au

reluat criticile din apel - la care instanța de control judiciar nu a răspuns -

în sensul că nu se poate stabili în sarcina pârâtului o obligație de a

actualiza plata unei sume, câtă vreme temeiul pentru plata pretențiilor

solicitate nu există.

S-a

invocat împrejurarea că în mod eronat s-a stabilit în sarcina pârâtului o

obligație de plată cu privire la care, potrivi Legii nr. 247/2005 sunt

stabilite alte raporturi obligaționale în reprezentarea Statului Român.

S-a invocat

în acest sens art. 19 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în care

se prevede expres că Statul este reprezentat în acțiunile îndreptate împotriva

deciziilor adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la

această din urmă Comisie.

În susținerea

lipsei calității procesuale pasive a Statului s-au invocat dispozițiile art. 13,

14, alin. (1) și (3) și art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Potrivit

acestor dispoziții - a susținut recurenta - procesul de acordare a despăgubirilor

este coordonat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în

cadrul căreia s-a creat o Direcție specială a cărei atribuție principală este

aceea de a acorda despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li

s-au emis titluri de plată.

Recurentul

a mai susținut în subsidiar că acțiunea este inadmisibilă sau prematură în

raport de împrejurarea că reclamanta nu a dovedit că a depus o solicitare la

Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar în cadrul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților, procedură obligatorie de

valorificare a titlurilor de despăgubire potrivit Legii nr. 247/2005.

Cele

două recursuri au fost reunite, potrivit încheierii din 22 mai 2011 prin care

s-a dispus conexarea Dosarului nr. 8784/30/2010 la Dosarul nr. 5682/1/2011.

Deși Dosarul

nr. 5682/1/2011 privind fondul cauzei a fost mai nou înregistrat - din rațiuni

de logică în soluționarea celor două recursuri - la acest dosar a fost conexat

dosarul privind sentința de completare a soluției de fond.

4.

Analiza instanței de recurs

Examinând

deciziile atacate prin recursurile formulate de părți în cauză - reunite în Dosarul

nr. 5682/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - instanța a constatat

că nu sunt fondate criticile formulate de recurenta reclamantă și a constatat

că sunt fondate criticile formulate de recurentul pârât. Recursul reclamantei a

fost respins iar recursul pârâtului a fost admis pentru considerentele ce

urmează:

Decizia nr.

850/ A din 5 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel în soluționarea apelului

formulat de pârât împotriva Sentinței nr. 1775/2010 este legală și temeinică.

În mod

corect s-a dispus respingerea acțiunii reclamantei în pretenții îndreptată

împotriva pârâtului, constatându-se că reclamanta a obținut deja pentru

pretențiile sale un titlu reprezentat de decizia nr. 5061 din 30 iunie 2009

emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru suma pretinsă

prin acțiunea din prezenta cauză, 2.936.241 lei.

Ca

urmare, în mod corect s-a observat că problema reclamantei nu o reprezintă

stabilirea cuantumului sumei ce i se datorează ci, valorificarea titlului deja

obținut.

Procedura

specială stabilită de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 - în temeiul căreia

reclamanta a obținut deja titlul său (decizia nr. 5061 din 30 iunie 2009) -

conține dispoziții clare cu privire la raporturile dintre petent și

instituțiile statului debitor.

Ca

urmare în mod corect s-a constatat că în cauză reclamanta își poate valorifica

dreptul de creanță în situația în care debitorul său nu își execută de bunăvoie

obligația.

S-a

constatat totodată că procedura punerii în executare a titlului permite, ca în

cadrul acesteia, să se solicite actualizarea valorii plății sumei stabilite

prin titlu .

În mod

corect s-a constatat că existența unor hotărâri de condamnare împotriva

Statului Român de către CEDO care a constatat în aceste cauze încălcarea unor

drepturi subiective ale petiționarilor, și invocarea cu titlu general a

nefuncționalității Fondului Proprietatea în unele cauze, nu poate constitui un

temei în care reclamanta să schimbe debitorul obligației constatate deja

printr-un titlu care poate fi pus în executare.

De

altfel reclamanta prin acțiune a dorit să evite procedura punerii în executare

a unui titlu deja existent fără să producă probe cu privire la imposibilitatea

concretă de obținere a sumei ce i-a fost recunoscută, pe căile legale.

Nu se

poate reține nici susținerea recurentei potrivit căreia nu trebuia să se

adreseze Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților pentru punerea în

executare a titlului său, câtă vreme CEDO a exonerat reclamanții de orice

obligație în acest sens având în vedere nefuncționalitatea sistemului de

despăgubire.

Curtea

Europeană a Drepturilor Omului nu a stabilit prin nici o hotărâre a sa, de principiu,

o exceptare a petentului de la o atare obligație. Prin deciziile pronunțate -

din care recurenta citează cauza Ciobaniuc contra României - Curtea a examinat

în concret în cauzele deduse judecății sale (între acestea și cauza citată),

demersurile petenților în raporturile lor cu Statul Român, potrivit situației

de fapt concrete și a stadiului legislației incidente la momentul analizat,

pentru a stabili dacă au fost încălcate drepturile omului protejate prin

Convenția europeană.

Ca

urmare, constatând că prin criticile aduse de recurenta reclamantă în recursul

îndreptat împotriva deciziei civile 850/2011 nu s-au putut reține împrejurări

de drept care să impună modificarea deciziei - s-a respins ca nefondat acest

recurs.

De

altfel concluzia recurentei vizează o critică a reglementărilor aduse prin

Legea nr. 247/2005, cât privește instituțiile și regulile prevăzute de Legea nr.

10/2001, împrejurare care nu poate fi nici cenzurată nici remediată pe calea

recursului.

Recursul

declarat de pârât împotriva deciziei nr. 705/2011 a Curții de Apel Timișoara

este fondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a fost admis, pentru

următoarele considerente:

Criticile

formulate, care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 - 7 și

9 C. proc. civ., sunt fondate.

Sesizată

cu împrejurarea de fapt că sentința a cărei completare a format obiectul unei

hotărâri judecătorești supusă controlului judiciar al instanței ierarhic

superioare impunea în mod obiectiv și necesar așteptarea rezultatului apelului îndreptat

împotriva sentinței a cărei completare s-a solicitat.

Se

reține ca întemeiată și critica referitoare la lipsa de motivare a instanței

pentru soluția completării dispozitivului.

Simpla

existență a unui petit în acțiune asupra căruia nu s-a pronunțat instanța -

justifică o cerere în temeiul art. 281

2

C. proc. civ. dar nu este

suficientă pentru a justifica admiterea cererii.

Sub

acest aspect se constată că soluția instanței de apel nu este argumentată.

În

raport de faptul că în cauză s-a confirmat soluția instanței de apel de

modificare a Sentinței nr. 1775/2010 a Tribunalului Timiș, în sensul

respingerii acțiunii în pretenții, se constată că decizia nr. 705/2011 a Curții

de Apel Timiș este nelegală pentru că se menține prin aceasta o hotărâre de

completare a unei sentințe desființate, acțiunea în pretenții fiind respinsă.

Pe cale

de consecință constatând că în cauză se impune modificarea deciziei atacate,

s-a admis, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului și

s-a modificat decizia nr. 705/2011 în sens că s-a admis apelul aceluiași pârât

împotriva Sentinței nr. 3453/2010 a Tribunalului Timiș care a fost schimbată în

întregime prin respingerea cererii de completare a dispozitivului sentinței

civile nr. 1775/2010 a Tribunalului Timiș, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.E.A. împotriva deciziei nr. 850/

A din data de 5 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Admite

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș împotriva deciziei nr. 705

din data de 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică

decizia, în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 3453/ PI din data de 8

decembrie 2010 a Tribunalului Timiș, secția civilă.

Schimbă

sentința în tot, în sensul că respinge cererea de completare a dispozitivului Sentinței

nr. 1775/ PI din data de 2 iulie 2010 a Tribunalului Timiș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 mai 2012.