ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3621/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele; 1. Instanța de fond I. Dosarul nr. 4764/30/2009 Prin acțiunea formulată la 27 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Timiș reclamanta B.E.A. a solicitat obligarea pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 2.936.241 lei stabilită prin decizia nr. 5061/2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, actualizată cu indicele de inflație. Tribunalul Timiș prin Sentința civilă nr. 1775/ PI din 2 iulie 2010 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prematurității acțiunii invocată de pârât. A admis acțiunea și a obligat pe pârât să plătească reclamantei sumele de 2.436.241 lei cu titlu de despăgubiri.

În motivarea acestei soluții s-au reținut în esență următoarele: Reținând că reclamanta se prevalează de un „bun ” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeana (dreptul de creanță împotriva Statului, pentru suma stabilită prin Decizia nr. 5061 din 30 iunie 2009), s-a constatat că aceasta trebuie să beneficieze de protecția legii. S-a observat că Decizia nr. 5061 din 30 iunie 2009 a fost emisa având în vedere Dispoziția nr. 1687 din 15 iunie 2006 a primarului municipiului Timișoara, prin care s-a soluționat dosarul întocmit în baza notificării 1602/2001, prin urmare i s-a recunoscut reclamantei dreptul la despăgubiri la 8 ani de la data notificării formulate la unitatea deținătoare.

De asemenea, s-a observat că România a fost condamnată de Curtea Europeana pentru repetatele încălcări ale dreptului de proprietate, fiind obligată să procedeze în așa fel încât dreptul intern să fie compatibil cu Convenția europeană a drepturilor omului si i s-a solicitat să adopte măsuri generale la nivel național destinate să garanteze eficiența mecanismului stabilit de Convenție, în acest sens fiind adoptate la data de 12 mai 2004 Rezoluția (2004)3 și Recomandarea (2004)6 de către Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei.

Pe care de excepție, pârâtul a invocat prematuritatea formulării acțiunii, în temeiul art. 18 1 alin (1)-(3) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 Instanța de fond a respins această excepție, reținând că în cauza Faimblat contra României (sentința pilot) s-a arătat că fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod care ar putea fi considerat ca fiind echivalent cu atribuirea efectivă a unei compensații, prin urmare, chiar și în cazul în care Legea nr. 10/2001 deschide părților interesate accesul la o procedură administrativă și apoi dacă este necesar, la o procedură de contencios, acest acces rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să se ajungă într-un termen rezonabil la plata unor despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.

A fost respinsă și excepția lipsei de calitate procesuală pasivă. S-a reținut, în acord și cu decizia instanței de casare(care a statuat că prezenta acțiune este una în pretenții, pentru stabilirea competenței materiale după valoare a tribunalului), că Statul Roman, în baza art. 25 din Decretul nr. 31/1954 este reprezentat injustiție prin Ministerul Economiei și Finanțelor. S-a avut în vedere, pentru aceeași concluzie a calității pasive a Statului și cauza Viașu, în care Curtea a obligat Statul să plătească reclamantului suma stabilită cu titlu de daune morale și materiale. Ca urmare a fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministrul Finanțelor Publice să plătească reclamantei B.E.A.A. suma de 2.936.241 lei stabilită prin Decizia nr. 5061 din 30 iunie 2009, cu titlu de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv.

II. Dosarul nr. 8784/30/2010 Reclamanta B.E.A. a solicitat la 26 octombrie 2010 completarea Sentinței civile nr. 1775/PI/2010 în sensul ca instanța să se pronunțe și asupra cererii de actualizare a despăgubirilor cu indicele de inflație la momentul plății. Tribunalul Timiș prin Sentința civilă nr. 3453/ PI din 8 decembrie 2010 a admis cererea formulată de reclamanta B.E.A. și a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 1775/2010 în sensul că a obligat pe pârât la plata sumei de 2.936.241 lei cu titlu de despăgubiri actualizată de pârât cu indicele inflației la momentul plății efective. S-a reținut că reclamanta B.E.A. a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță obligarea pârâtului la plata sumei care i se va acorda solicitând și actualizarea acesteia cu indicele inflației.

S-a apreciat că actualizarea se impune în raport de momentul stabilirii sumei, 30 iunie 2009. 2. Instanța de apel Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 850/ A din 5 mai 2011 pronunțată în Dosarul nr. 4764/30/2009 în soluționarea recursului împotriva Sentinței civile nr. 1775/2010 a Tribunalului Timiș pronunțată în Dosarul nr. 4764/30/2009 admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantei B.E.A. având ca obiect despăgubiri actualizate. Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut următoarele: Pârâtul apelant a invocat ca motiv de apel nelegalitatea hotărârii primei instanțe sub aspectul respingerii excepției lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al pârâtului Statul Român.

S-a susținut că Statul Român este reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar această comisie estre coordonată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. De asemenea, s-a arătat că despăgubirea în numerar, în baza titlului de despăgubire se realizează de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirii, acest organism având atribuții de plată. Critica a fost apreciată ca întemeiată. Sub aspectul fondului litigiului, Curtea a reținut că reclamanta se află în posesia unui titlu, decizia nr. 5061 din 30 iunie 2009 prin care organismele abilitate trebuie să-i achite suma de 2.936.241 lei, pentru imobilul preluat de stat. Deținând asemenea titlu reclamanta, în vederea valorificării dreptului pretins, poate trece la punerea în executare a acestuia și nu la declanșarea unui nou proces împotriva Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru a obține un nou titlu cu același conținut.

Din acest punct de vedere s-a apreciat că cererea reclamantei B.E.A. se plasează în afara cadrului procesual invocat în acțiune . Reclamanta invocă în mod corect cauze soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în legătură cu condamnarea României ca urmare a încălcării unor drepturi subiective civile însă, aceste spețe nu pot argumenta prezenta acțiune. Aceasta deține un drept de creanță, consacrat în mod cert printr-un titlu, respectiv decizia civilă nr. 5061 din 30 iunie 2009, pe care urmează să o pună în executare, în condițiile în care debitorul său nu-și execută de buna voie obligația de plată. S-a apreciat că nu este necesar să se declanșeze un nou proces civil care să aibă ca obiect obligarea pârâtului la plata către reclamantă a aceleiași sume de bani, deja stabilită definitiv prin titlul menționat.

Cu ocazia punerii în executare, în sensul art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ. creditorul obligației va putea cere organului de executare actualizarea valorii obligației principale stabilite în bani care se va face se va putea face în condițiile stabilite de textul de lege menționat. Față de aceste împrejurări, și doar pentru argumentele arătate Curtea a admis apelul declarat de către pârât și a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins acțiunea civilă introdusă de reclamanta B.E.A., având ca obiect completarea hotărârii cu despăgubiri actualizate. Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 705 din 6 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 8784/3/2011 a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 3453 din 8 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 8784/3/2011.

S-a apreciat, în motivarea acestei decizii, că prima instanță în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ. și a completat dispozitivul Sentinței civile nr. 1775/2010 pronunțându-se și asupra unei cereri cu care a fost sesizată și cu privire la care a omis să se pronunțe (actualizarea despăgubirilor). 3. Recursurile Reclamanta B.E.A. a declarat în termen recurs împotriva deciziei nr. 850/ A din 5 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. 5682/1/2011 la completul 9. În motivarea recursului, recurenta reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și a formulat următoarele critici în fapt: Sistemul de despăgubire introdus prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost găsit în mod repetat de către Curtea Europeană ca fiind inefectiv, iar România a fost condamnată în mod repetat pentru încălcarea art. l din Protocolul nr. l (dreptul la respectarea bunurilor) datorită faptului că titularii unor decizii de despăgubire emise sub Legea nr. 247/2005 nu au nici o posibilitate concretă și efectivă de a le valorifica. Curtea Europeană a obligat România să plătească reclamanților, cu titlu de daune, chiar suma stabilită ca despăgubire de către autoritățile interne competente, constatând că încălcarea dreptului petenților la respectarea bunurilor lor se datorează unor defecte de sistem, România fiind obligată să ia „măsuri legislative, administrative și bugetare potrivite" pentru a remedia situația (măsuri pe care România nu le-a luat până în prezent).

S-a făcut trimitere la hotărârile pilot Viașu contra României (09 decembrie 2008) și Măria Atanasiu și alții contra României (12 octombrie 2010). Cu alte cuvinte, a precizat recurenta, problema nu este că legea internă nu ar prevedea posibilități de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de către Comisia Centrală, ci că posibilitățile pe care le prevede sunt inefective.

Recurenta a precizat că în aceste condiții nu are altă posibilitate decât de a pretinde Statului Român daune pentru omisiunile sale legislative, administrative și bugetare, omisiuni datorită cărora nu are nici o posibilitate concretă și efectivă de a-și valorifica titlul de despăgubire conferit de către Comisia Centrală și care reprezintă un „bun ” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Referitor la faptul că, până în prezent nu a solicitat autorității interne competente - Agenția Națională pentru Restituirea Proprietății - punerea în executare a titlului de despăgubire în discuție, este determinată de faptul că Curtea Europeană a exonerat reclamanții de orice obligație în acest sens având în vedere nefuncționalitatea sistemului de despăgubire.

Au fost făcute referiri exprese la cauza Ciobaniuc contra României. Negarea de către instanța de apel a eșecului total al sistemului Legii nr. 247 și, în consecință, refuzul ei de a acorda protecție juridică „bunului” reclamantei a fost apreciată de către recurentă ca fiind o încălcare a art. 11 și 20 din Constituție. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a declarat în termen recurs împotriva deciziei civile nr. 705 din 6 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 8784/30/2010. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. 8784/30/2010 la completul 7 al secției.

În motivarea recursului s-au formulat următoarele critici: Decizia instanței de apel este nemotivată pe fondul cererii de reactualizare a despăgubirilor, instanța de apel nepronunțându-se asupra motivelor de apel formulate de pârât împotriva Sentinței civile nr. 3453/2010. Decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală în raport de împrejurarea că la data pronunțării acesteia (6 aprilie 2011) nu era încă soluționat apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 1775/ PI din 2 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș pe fondul cauzei. Cele două dosare nu puteau fi judecate separat având în vedere caracterul accesoriu al cererii de completare a dispozitivului sentinței prin care s-a soluționat fondul.

S-au reluat criticile din apel - la care instanța de control judiciar nu a răspuns - în sensul că nu se poate stabili în sarcina pârâtului o obligație de a actualiza plata unei sume, câtă vreme temeiul pentru plata pretențiilor solicitate nu există. S-a invocat împrejurarea că în mod eronat s-a stabilit în sarcina pârâtului o obligație de plată cu privire la care, potrivi Legii nr. 247/2005 sunt stabilite alte raporturi obligaționale în reprezentarea Statului Român. S-a invocat în acest sens art. 19 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în care se prevede expres că Statul este reprezentat în acțiunile îndreptate împotriva deciziilor adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la această din urmă Comisie.

În susținerea lipsei calității procesuale pasive a Statului s-au invocat dispozițiile art. 13, 14, alin. (1) și (3) și art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Potrivit acestor dispoziții - a susținut recurenta - procesul de acordare a despăgubirilor este coordonat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în cadrul căreia s-a creat o Direcție specială a cărei atribuție principală este aceea de a acorda despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată. Recurentul a mai susținut în subsidiar că acțiunea este inadmisibilă sau prematură în raport de împrejurarea că reclamanta nu a dovedit că a depus o solicitare la Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, procedură obligatorie de valorificare a titlurilor de despăgubire potrivit Legii nr. 247/2005.

Cele două recursuri au fost reunite, potrivit încheierii din 22 mai 2011 prin care s-a dispus conexarea Dosarului nr. 8784/30/2010 la Dosarul nr. 5682/1/2011. Deși Dosarul nr. 5682/1/2011 privind fondul cauzei a fost mai nou înregistrat - din rațiuni de logică în soluționarea celor două recursuri - la acest dosar a fost conexat dosarul privind sentința de completare a soluției de fond. 4. Analiza instanței de recurs Examinând deciziile atacate prin recursurile formulate de părți în cauză - reunite în Dosarul nr. 5682/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - instanța a constatat că nu sunt fondate criticile formulate de recurenta reclamantă și a constatat că sunt fondate criticile formulate de recurentul pârât.

Recursul reclamantei a fost respins iar recursul pârâtului a fost admis pentru considerentele ce urmează: Decizia nr. 850/ A din 5 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel în soluționarea apelului formulat de pârât împotriva Sentinței nr. 1775/2010 este legală și temeinică. În mod corect s-a dispus respingerea acțiunii reclamantei în pretenții îndreptată împotriva pârâtului, constatându-se că reclamanta a obținut deja pentru pretențiile sale un titlu reprezentat de decizia nr. 5061 din 30 iunie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru suma pretinsă prin acțiunea din prezenta cauză, 2.936.241 lei. Ca urmare, în mod corect s-a observat că problema reclamantei nu o reprezintă stabilirea cuantumului sumei ce i se datorează ci, valorificarea titlului deja obținut.

Procedura specială stabilită de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 - în temeiul căreia reclamanta a obținut deja titlul său (decizia nr. 5061 din 30 iunie 2009) - conține dispoziții clare cu privire la raporturile dintre petent și instituțiile statului debitor. Ca urmare în mod corect s-a constatat că în cauză reclamanta își poate valorifica dreptul de creanță în situația în care debitorul său nu își execută de bunăvoie obligația.

S-a constatat totodată că procedura punerii în executare a titlului permite, ca în cadrul acesteia, să se solicite actualizarea valorii plății sumei stabilite prin titlu . În mod corect s-a constatat că existența unor hotărâri de condamnare împotriva Statului Român de către CEDO care a constatat în aceste cauze încălcarea unor drepturi subiective ale petiționarilor, și invocarea cu titlu general a nefuncționalității Fondului Proprietatea în unele cauze, nu poate constitui un temei în care reclamanta să schimbe debitorul obligației constatate deja printr-un titlu care poate fi pus în executare. De altfel reclamanta prin acțiune a dorit să evite procedura punerii în executare a unui titlu deja existent fără să producă probe cu privire la imposibilitatea concretă de obținere a sumei ce i-a fost recunoscută, pe căile legale.

Nu se poate reține nici susținerea recurentei potrivit căreia nu trebuia să se adreseze Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților pentru punerea în executare a titlului său, câtă vreme CEDO a exonerat reclamanții de orice obligație în acest sens având în vedere nefuncționalitatea sistemului de despăgubire. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a stabilit prin nici o hotărâre a sa, de principiu, o exceptare a petentului de la o atare obligație. Prin deciziile pronunțate - din care recurenta citează cauza Ciobaniuc contra României - Curtea a examinat în concret în cauzele deduse judecății sale (între acestea și cauza citată), demersurile petenților în raporturile lor cu Statul Român, potrivit situației de fapt concrete și a stadiului legislației incidente la momentul analizat, pentru a stabili dacă au fost încălcate drepturile omului protejate prin Convenția europeană.

Ca urmare, constatând că prin criticile aduse de recurenta reclamantă în recursul îndreptat împotriva deciziei civile 850/2011 nu s-au putut reține împrejurări de drept care să impună modificarea deciziei - s-a respins ca nefondat acest recurs. De altfel concluzia recurentei vizează o critică a reglementărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, cât privește instituțiile și regulile prevăzute de Legea nr. 10/2001, împrejurare care nu poate fi nici cenzurată nici remediată pe calea recursului. Recursul declarat de pârât împotriva deciziei nr. 705/2011 a Curții de Apel Timișoara este fondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a fost admis, pentru următoarele considerente: Criticile formulate, care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 - 7 și 9 C. proc.

civ., sunt fondate. Sesizată cu împrejurarea de fapt că sentința a cărei completare a format obiectul unei hotărâri judecătorești supusă controlului judiciar al instanței ierarhic superioare impunea în mod obiectiv și necesar așteptarea rezultatului apelului îndreptat împotriva sentinței a cărei completare s-a solicitat. Se reține ca întemeiată și critica referitoare la lipsa de motivare a instanței pentru soluția completării dispozitivului. Simpla existență a unui petit în acțiune asupra căruia nu s-a pronunțat instanța - justifică o cerere în temeiul art. 281 2 C. proc. civ. dar nu este suficientă pentru a justifica admiterea cererii. Sub acest aspect se constată că soluția instanței de apel nu este argumentată.

În raport de faptul că în cauză s-a confirmat soluția instanței de apel de modificare a Sentinței nr. 1775/2010 a Tribunalului Timiș, în sensul respingerii acțiunii în pretenții, se constată că decizia nr. 705/2011 a Curții de Apel Timiș este nelegală pentru că se menține prin aceasta o hotărâre de completare a unei sentințe desființate, acțiunea în pretenții fiind respinsă. Pe cale de consecință constatând că în cauză se impune modificarea deciziei atacate, s-a admis, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului și s-a modificat decizia nr. 705/2011 în sens că s-a admis apelul aceluiași pârât împotriva Sentinței nr. 3453/2010 a Tribunalului Timiș care a fost schimbată în întregime prin respingerea cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1775/2010 a Tribunalului Timiș, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.E.A. împotriva deciziei nr. 850/ A din data de 5 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș împotriva deciziei nr. 705 din data de 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Modifică decizia, în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 3453/ PI din data de 8 decembrie 2010 a Tribunalului Timiș, secția civilă. Schimbă sentința în tot, în sensul că respinge cererea de completare a dispozitivului Sentinței nr. 1775/ PI din data de 2 iulie 2010 a Tribunalului Timiș, secția civilă.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2012.