ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4452/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 2540 din 8 octombrie

2010 Tribunalul Timiș, secția civilă, a respins excepția lipsei calității

procesuale active și excepția inadmisibilității invocate de pârât, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Timiș și a obligat

pârâtul la plata sumei de 4.500 euro - echivalent în lei la data plății, cu

titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat tatălui acesteia, P.G. (Gr.).

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâtul.

Prin decizia civilă

nr. 845 din 4 mai 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins

apelul reclamantei, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte hotărârea

atacată și a respins în totalitate acțiunea.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Deciziei

nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, devenită obligatorie după expirarea

termenului de 45 de zile de la publicarea în M. Of., că art. 5 alin. (1) lit.

a) teza I din Legea nr. 221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii

reclamantei, și-a încetat efectele juridice, că inexistența temeiului juridic

atrage nelegalitatea acțiunii sub aspectul despăgubirilor morale și că nu se

poate reține că reclamanta avea, anterior Deciziei Curții Constituționale, un

bun în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului generată de

aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ci doar

posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care o putea

pune în executare doar în momentul rămânerii definitive în apel.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea

hotărârii atacate și acordarea în totalitate a despăgubirilor. A invocat

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului a invocat netemeinicia deciziei recurate, în sensul că daunele

morale de 4.500 euro nu pot fi considerate suficiente pentru repararea prejudiciului

suferit ca urmare a condamnării tatălui său, că această condamnare i-a afectat

situația familială, profesională și socială. De aceea, apreciază că se

justifică acordarea de daune morale într-un cuantum de 500.000 euro pentru

suferințele îndurate în perioada comunistă.

Analizând recursul, în

limitele criticilor invocate, ce pot fi circumscrise cazului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat,

urmând a-l respinge pentru considerentele ce succed:

Mai întâi, Înalta Curte

observă că în cauză nu sunt incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304

pct. 7 și 8 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă și-a întemeiat în mod generic recursul

pe aceste dispoziții legale, fără a formula, în mod concret, critici ce pot fi încadrate

în aceste motive de recurs, iar instanța nu a identificat în hotărârea atacată aspecte

care să poată fi încadrate în textele menționate.

Criticile formulate de

reclamantă urmează a fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii,

publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011.

Problema de drept care

se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor

morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă

respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile

în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate,

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în

M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei

Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al art. menționat

se prevede că Deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of.

al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași

dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare

la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările

ulterioare.

În raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității

unui text de lege prin Decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru

viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor

care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă

de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată

de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare

a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui

temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv

la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune deci,

că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de

lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu

suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba

despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident

noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică,

aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna

ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu

ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză

în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea

că Deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă

că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

În speță, nu există însă

un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titularul unui bun susceptibil

de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție

de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic,

realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional,

ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței

și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste considerente,

în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul, cu consecința menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

P.M. împotriva deciziei nr. 845 din 04 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie

2012.