ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5009/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr. 3105/PI din 12

noiembrie 2010 Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul V.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Timiș, a obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 euro și

a respins în rest acțiunea.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul.

Prin Decizia civilă

nr. 946 din 14 iunie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins

apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința și a

respins acțiunea.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile

Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr.

761/15.11.2011, că în termen de 45 de zile de la publicare Parlamentul României

nu a pus în acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile

Constituției, astfel încât prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 și-au încetat efectele juridice. Desființarea temeiului juridic care a

stat la baza admiterii acțiunii impune desființarea sentinței și respingerea

cererii introductive. Aserțiunile reclamantului vizând neretroactivitatea legii

civile au fost înlăturate, cu motivarea că în cauză nu este vorba despre o lege

nouă, ci de controlul constituționalității unei legi, ulterior adoptării sale.

Instanța de apel a decis și că nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, în speță nefiind constatată

existența vreunei cauze de discriminare a reclamantului în raport cu alte

persoane și nici încălcarea principiului egalității în fața legi, după cum, în

absența unei hotărâri definitive, nu se poate vorbi despre o speranță legitimă

sau de dobândirea unui bun în accepțiunea reglementării invocate.

În termen legal,

împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul V.S. Recursul nu a fost

motivat în drept. Criticile dezvoltate prin motivele de recurs au vizat împrejurarea

că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu poate fi aplicată în cauza

de față, deoarece la momentul adoptării acestei decizii procesul se afla pe

rol, iar a aprecia altfel ar însemna crearea unui tratament distinct

persoanelor îndreptățite la daune morale pentru condamnări de natură politică,

în funcție de momentul pronunțării unei hotărâri definitive. Or, momentul

pronunțării hotărârii constituie o cauză neimputabilă persoanei. A invocat

principiul egalității în fața legii și principiul neretroactivității legii

civile noi, prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului, ale

Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale Rezoluțiilor APCE nr. 1096/1996

și 1481/2006.

Analizând recursul în

limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este

nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed :

Criticile formulate

de reclamant urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19

septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în

interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamanților la

acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei

supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,

printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr.

761/15.11.2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la

această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci

soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul lor.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei pronunțate

în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul V.S. împotriva Deciziei nr. 946 din 14 iunie

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2012.

Procesat de GGC - GV