ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5009/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 3105/PI din 12 noiembrie 2010 Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, a obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 euro și a respins în rest acțiunea. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul. Prin Decizia civilă nr. 946 din 14 iunie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința și a respins acțiunea.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2011, că în termen de 45 de zile de la publicare Parlamentul României nu a pus în acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel încât prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele juridice. Desființarea temeiului juridic care a stat la baza admiterii acțiunii impune desființarea sentinței și respingerea cererii introductive. Aserțiunile reclamantului vizând neretroactivitatea legii civile au fost înlăturate, cu motivarea că în cauză nu este vorba despre o lege nouă, ci de controlul constituționalității unei legi, ulterior adoptării sale.

Instanța de apel a decis și că nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, în speță nefiind constatată existența vreunei cauze de discriminare a reclamantului în raport cu alte persoane și nici încălcarea principiului egalității în fața legi, după cum, în absența unei hotărâri definitive, nu se poate vorbi despre o speranță legitimă sau de dobândirea unui bun în accepțiunea reglementării invocate. În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul V.S. Recursul nu a fost motivat în drept.

Criticile dezvoltate prin motivele de recurs au vizat împrejurarea că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu poate fi aplicată în cauza de față, deoarece la momentul adoptării acestei decizii procesul se afla pe rol, iar a aprecia altfel ar însemna crearea unui tratament distinct persoanelor îndreptățite la daune morale pentru condamnări de natură politică, în funcție de momentul pronunțării unei hotărâri definitive. Or, momentul pronunțării hotărârii constituie o cauză neimputabilă persoanei. A invocat principiul egalității în fața legii și principiul neretroactivității legii civile noi, prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului, ale Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale Rezoluțiilor APCE nr. 1096/1996 și 1481/2006.

Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed : Criticile formulate de reclamant urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011. Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamanților la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

nr. 761/15.11.2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei pronunțate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.S. împotriva Deciziei nr. 946 din 14 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2012. Procesat de GGC - GV