ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 946/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 22 ianuarie 2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția civilă si de

proprietate intelectuală în dosarul nr. 1866/1/2008 s-a constatat pe cale

necontencioasă lipsa efectelor rezoluției administrative, date în exercitarea

atribuțiilor specifice șefului secției civile și de proprietate intelectuală a Înaltei

Curți, pe perioada 4 iunie-4 octombrie 2007, cu referire la dosarul nr.

1769/283/2006 al Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a

reținut că la data de 8 decembrie 2008 s-a înregistrat pe rolul acestei

instanțe cererea numitului B.T. vizând lămurirea înțelesului și întinderii

dispozitivului încheierilor din 29 februarie 2008, respectiv, 18 august 2008

pronunțate de Înalta Curte în dosarul nr. 1866/1/2008, pe motiv că nu sunt

întrutotul clare și neechivoce, astfel încât creează efecte neconforme cu

legea.

S-a constatat că prin încheierea dată în cameră de

consiliu la 29 februarie 2008, Înalta Curte a admis cererea aceluiași petent și

a constatat că rezoluția administrativă din 4 iunie 2007, dispusă de

președintele secției în baza atribuțiilor administrative necontencioase,

privind suspendarea judecății dosarului nr. 1769/283/2006 al Tribunalului

Dâmbovița, nu produce efecte în perioada 4 iunie-4 octombrie 2007.

Pentru a dispune astfel, instanța supremă, investită

cu soluționarea cererii potrivit prevederilor art. 331-339 C. proc. civ., a

constatat că rezoluția menționată este ulterioară judecării cauzei de către

Tribunalul Dâmbovița, care a avut loc la data de 29 mai 2007, cererea de

strămutare fiind ulterior respinsă de Înalta Curte la data de 4 octombrie 2007.

Ulterior, prin încheierea din cameră de consiliu din

18 august 2008, Înalta Curte a respins cererea aceluiași petent, având la bază

alte temeiuri decât cele din cererea vizând lămurirea înțelesului și întinderii

încheierii din 29 februarie 2008.

Înalta Curte a constatat că cererea petentului este,

în cadrul procedurii necontencioase, admisibilă, în această materie neoperând

autoritatea de lucru judecat.

S-a reținut că, în fapt, deși încheierea din 29

februarie 2008, nu este echivocă și contradictorie, pentru buna administrare a

justiției și protejarea intereselor legitime ale tuturor părților, există

interesul juridic de a se constata, tot pe cale necontencioasă, lipsa efectelor

rezoluției administrative în discuție pe perioada 4 iunie-4 octombrie 2007.

S-a considerat însă că Înalta Curte nu are abilitarea

legală de a lua alte măsuri în cadrul procesului aflat pe rolul Tribunalului

Dâmbovița, solicitarea petentului în sensul anulării dispozițiilor unei alte

instanțe, ce fac obiectul unor căi de atac, neputând fi primită.

Împotriva încheierii din 22 ianuarie 2009 din dosarul

nr. 1866/1/2008 a declarat recurs petentul B.T., înregistrat la registratura generală

a Înaltei Curți la 13 martie 2009, iar la completul de 9 judecători la data de

17 martie 2009.

Recursul nu a fost motivat în fapt și în drept,

recurentul precizând că va detalia motivele după ce i se va comunica data

examinării cererii sale.

Prin încheierea nr. 601 din 6 iulie 2009 a

completului de 9 judecători s-a scos cauza de pe rol și s-a trimis dosarul secției

civile și de proprietate intelectuală spre competentă soluționare, având în vedere

dispozițiile art. 336 alin. (1) și 339 alin. (3) C. proc. civ., precum și

dispozițiile art. 21 și 24 din Legea nr. 304/2004 republicată.

Urmare a scoaterii de pe rol, recursul a fost

înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală la 4 noiembrie 2009, termenul de judecată stabilit

aleatoriu la 20 aprilie 2010 fiind preschimbat, la cererea petentului, la 9

februarie 2010, cu citarea părților.

Prin decizia civilă nr. 769 din 9 februarie 2010 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, în dosarul nr. 8655/11/2009 s-a respins ca tardiv recursul

declarat de B.T. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2009 pronunțată de

această instanță în dosarul nr. 1866/1/2008.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a

reținut că potrivit dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. proc. civ., încheierea

prin care se încuviințează cererea formulată în cadrul procedurii

necontencioase este supusă recursului, iar potrivit alin. (2) al aceluiași

articol, termenul de recurs curge de la pronunțare, pentru cei care au fost de

față, și de la comunicare pentru cei care au lipsit.

Curtea a mai reținut că, în speță, dezbaterile în

fond asupra cererii petentului B.T. au avut loc în ședința camerei de consiliu

de la 9 ianuarie 2009, fiind consemnate în cuprinsul acestei încheieri când, Înalta

Curte, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la

13 ianuarie, 19 ianuarie și 22 ianuarie 2009.

Așa cum rezultă din încheierea de dezbateri de la 9

ianuarie 2009, petentul a fost prezent, fiind asistat de avocat C.V., care a

pus concluzii orale și a depus note scrise, rezultând că, pentru petent,

termenul de recurs a început să curgă de la pronunțarea încheierii recurate,

respectiv, de la data de 22 ianuarie 2009.

Raportat la acest moment, recursul înregistrat la

data de 13 martie 2009 a fost tardiv declarat, fiind depășit termenul legal de

15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. cu referire la art. 336 alin. (2)

din același cod.

Împotriva acestei decizii, numitul B.T. a formulat

contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.,

arătând că faptul constatării tardive a recursului declarat împotriva

încheierii din 22 ianuarie 2009 reprezintă o greșeală materială, soluția fiind

adoptată fără a se lua în considerare probatoriile existente la dosarul cauzei.

În acest sens, mai arată că, la câteva zile de la

pronunțarea încheierii sus-menționate, a solicitat și i s-a eliberat un

certificat de grefă în care nu s-a indicat posibilitatea declarării vreunui

recurs, aspect care dacă ar fi fost cunoscut de către petent, ar fi uzat de

calea respectivă de atac.

Contestația este nefondată, pentru următoarele

argumente:

Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile

instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Motivul invocat de contestator, respectiv, dezlegarea

dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, are în vedere erori

materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au

avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Este deci vorba despre

acea greșeală pe care o poate comite instanța prin confundarea unor elemente

importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Pentru ca eroarea materială să constituie motiv de

contestație în anulare în înțelesul art. 318 C. proc. civ., ea trebuie să

existe și să poată fi sesizată în mod concret, în dosarul în care s-a dat

soluția a cărei anulare se cere, fiind apreciată ca atare în raport de datele

existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii.

Deși în principiu motivul invocat de contestator, și

anume, acela al greșitei respingeri a recursului ca tardiv, se circumscrie

noțiunii de greșeală materială în sensul prevăzut de textul legal anterior

citat, în cazul concret dedus judecății nu sunt întrunite condițiile art. 318

alin. (1) teza 1 C. proc. civ.

Astfel, prin decizia contestată, având ca obiect

recursul declarat de B.T. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2009 a Înaltei

Curți, s-a constatat că această încheiere a fost supusă căii de atac a

recursului la data de 13 martie 2009, în condițiile în care termenul de recurs

începuse să curgă pentru petent de la data pronunțării, respectiv, 22 ianuarie

2009, conform art. 336 alin. (2) C. proc. civ., întrucât petentul fusese

prezent la dezbateri și beneficiase și de asistență juridică calificată, fiind

asistat de avocat.

Față de cele arătate, rezultă că termenul de recurs

expirase la data declarării, și anume, 13 martie 2009.

Termenul de recurs este un termen imperativ și

peremptoriu, iar nerespectarea lui atrage decăderea părții din dreptul de a mai

exercita această cale de atac, tardivitatea recursului putând fi invocată de

oricare dintre părți și de instanță, din oficiu.

Problema tardivității se rezolvă pe baza actelor

existente la dosar, data depunerii recursului rezultând din recipisa de predare

a cererii la poștă sau din faptul înregistrării ei la instanța competentă.

Or, în prezenta cale extraordinară de atac nu s-au

administrat dovezi contrare celor care au condus la respingerea ca tardiv a

recursului ce a făcut obiectul dosarului nr. 5684/63/2007, astfel încât decizia

contestată nu este rezultatul unei greșeli materiale în sensul prevăzut de art.

318 alin. (1) C. proc. civ.

Față de aceste considerente, Înalta Curte urmează a

respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare

formulată de contestatorul B.T., împotriva deciziei civile nr. 769 din 9

februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie

2011.