ÎCCJ, Decizia nr. 57/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 octombrie 2004, petentul A.I. a solicitat, în contradictoriu cu I.V.B., I.A. și G.M., strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului civil nr. 7161/2004, înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău. La termenul din 21 iunie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Având în vedere că, de la data menționată, procesul a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an, în temeiul prevederilor art. 248 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 4465 din 15 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 35459/1/2004, a constatat perimată cererea de strămutare formulată de A.I. La data de 17 septembrie 2010, împotriva deciziei menționate, a declarat recurs Asociația C.M.E. prin reprezentant A.I. În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau excepții.

Recursul este inadmisibil, având în vedere considerentele ce vor fi expuse: Potrivit principiului consacrat de dispozițiile art. 129 din Constituția României, legea procesual civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile, inclusiv cu referire la încheieri date în cursul judecății, în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare sau modificare, calea de atac a recursului fiind prevăzută în mod expres. Legea procesual civilă, prin dispozițiile art. 253 alin. (2), stabilește că „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare”. În speță, însă, este de observat că hotărârea atacată, nu se încadrează între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, menționate de art. 253 alin. (2) C. proc.

civ., fiind pronunțată, la rândul său, în materie de strămutare și nemaifiind, astfel, supusă niciunei căi de atac, conform art. 40 alin. (4) C. proc. civ., deci nesusceptibilă de reformare, în conformitate cu dispozițiile legale indicate și cu principiul unicității acestei căi de atac. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, excede competenței atribuite Completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta Asociația C.M.E., prin reprezentant A.I., împotriva Deciziei nr. 4465 din 15 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr. 35459/1/2004. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011. Procesat de GGC - NN