ÎCCJ, Decizia nr. 153/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele;

Prin Încheierea din camera de consiliu nr.

5365 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr. 2299/1/2010, s-a

respins cererea formulată de Asociația C.M.E., privind strămutarea judecării

cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 10196/4/2009 al Tribunalului

București.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 37 C. proc. civ.

La data de 21

octombrie 2010, împotriva încheierii sus menționate, a declarat recurs

Asociația C.E., fără a indica motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de

art. 304 C. proc. civ.

Din oficiu, Înalta

Curte a invocat excepția lipsei capacității de folosință a recurentei și

excepția admisibilității recursului.

În temeiul art. 137

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9

judecători va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este

investită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea oricăror

altor aspecte.

Recursul este

inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:

Completul de 9

judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri, în

materie de strămutare, pronunțată de secția civilă și de proprietate

intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile art. 40 C.

proc. civ.

Prin recursul

declarat, este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii

menționate, în considerarea de către reclamantă a caracterului autonom al

acesteia.

Însă, caracterul

autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispozițiile art. 255 alin. (2)

C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecății.

Pe de altă parte,

potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din

același cod, încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu fondul,

excepția de la regula generală, statuată de textul legal menționat, cu referire

la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecății, fiind de strictă

interpretare.

Cu privire la

încheierile pronunțate în materie de strămutare, legea procesual civilă nu a

reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs, dispozițiile art. 40

alin. (4) C. proc. civ. reglementând în mod expres că „hotărârea asupra

strămutării se dă fără motivare și nu este supusă niciunei căi de atac”.

Ca atare, încheierea

menționată urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea

procesual civilă.

Așadar, în raport cu

principiul menționat, coroborat cu textul de lege aplicabil în materia

strămutării, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea

procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin

exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de petentă apare ca fiind

inadmisibil.

Pe de altă parte, cum

recursul nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală, ci

o încheiere a secției civile și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, dată în materie de strămutare, iar încheierea pronunțată

în cauză este o hotărâre irevocabilă, nu sunt întrunite nici cerințele art. 24

din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc.

civ. și art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.

Ca atare, în raport

cu dispozițiile legale menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit

ca inadmisibil, potrivit atât dreptului comun, cât și acestei legi speciale.

Prin urmare, față de

cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al

egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile

de atac cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de

exercitare stabilite de legea procesuală și a respinge, ca inadmisibilă, orice

cale de atac neconformă acestora.

Or, în cauză, aceste

cerințe se constată a nu fi îndeplinite.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Asociația C.E. împotriva

Încheierii din camera de consiliu nr. 5365 de la 18 octombrie 2010, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală în dosarul nr. 2299/1/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.