- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 16 februarie 2010
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Ciobaniuc împotriva României
Traducere în română Auto
Reclamantul s-a născut în 1936 și trăiește în Iași. În 1985, Apartamentul 8 situat în Constanța la 17 Aleea Hortensiei, proprietatea reclamantului și a soțului ei, a fost confiscat de stat în temeiul decretului nr. 223/1974, în urma hotărârii lor de a părăsi țara. Nu s-a plătit nicio compensație și nu a fost trimisă nicio copie a deciziei de a confisca proprietatea. Soțul reclamantului a murit mai târziu în 1998, reclamantul fiind singurul său moștenitor. La 2 octombrie 1991 și 15 septembrie 1995, reclamantul și soțul ei au informat Consiliul Comunal Constanța că au intenționat să își recupereze proprietatea, solicitând expulzarea chiriașilor. La 29 octombrie 1996, statul a vândut apartamentul la chiriașii de atunci în temeiul Legii nr. 112/1995.
La 18 august 1997, reclamantul și soțul ei au căutat să fie declarat nul și nul, să recupereze proprietatea apartamentului 8 și să expulze foștii chiriași; au solicitat, de asemenea, daune în ceea ce privește mobila care a fost în apartament și care se presupune că a fost distrusă. La 17 noiembrie 1997, Tribunalul de Primă Instanță a permis acțiunea în parte și a anulat acuzația ca fiind ilegală, dar a respins cererea de restitutio în integrum, având în vedere faptul că apartamentul era în posesia unor terți care nu erau parte la această procedură și a respins cererea de daune în ceea ce privește mobila pentru lipsa de plată a taxei de ștampilă. În cele din urmă, la 20 martie 2000, Curtea de Apel Constanța a susținut această hotărâre într-o hotărâre finală.
10. La 17 octombrie 2001, Curtea de Apel Constanța, prin o hotărâre finală, a respins o acțiune a reclamantului pentru recuperarea deținerii de bunuri imobiliare depusă împotriva celor care cumpărau apartamentul. Curtea a considerat că, atunci când un fost proprietar a interzis o procedură împotriva celor care au achiziționat proprietatea în temeiul Legii nr. 112/1995, se acordă preferanță pentru protecția principiului bună credință. Astfel, fostii chiriași au făcut achiziționarea de bună credință și au respectat dispozițiile Legii nr. 112/1995. La 11 octombrie 2002, Oficiul Procuror atașat Curții Supreme de Justiție a informat reclamantul că nu există motive pentru a depune o cerere de reexaminare (recurs în annulare) împotriva deciziei finale.
11. La 19 octombrie 2001, reclamantul a solicitat să recupereze Apartamentul 8 în temeiul Legii nr. 10/2001 care reglementează proprietatea imobilă pe care a fost confiscată în mod incorect de stat. La 16 mai 2005, Consiliul municipiului Constanța și-a respins cererea, deoarece apartamentul a fost vândut în conformitate cu Legea nr. 112/1995, dar a propus compensații în echivalentul de 11.074 euro (EUR). Apoi dosarul a fost trimis la Prefectura Constanța și ulterior la Secretariatul Comisiei Centrale de Compensare. La 28 mai 2008, Comisia Centrală de Compensare a hotărât să acorde reclamantului 235.076.09 lei român, echivalentul de 64.025 EUR în funcție de rata de schimb prezentată în acea zi de Banca Națională a României.
Potrivit documentelor din dosar, reclamantul nu a contestat această decizie și nu a respectat procedura administrativă prevăzută în Legea 247/2005, astfel cum a fost modificată de Ordonanța Guvernamentală de Urgență nr. 81/2007, pentru optarea între compensarea în numerar sau acțiunile din fondul Proprietatea. 12. La 14 februarie 2005, Curtea de Apel Constanța, prin decizia finală, a respins o cerere a reclamantului de a declara vânzarea nulă și nulă, având în vedere faptul că fostii chiriași au făcut achiziția de bună credință. 13. Dispozițiile juridice și jurisprudența relevante sunt descrise în următoarele hotărâri: Brumărescu c. România ([GC], nr. 28342/95, § 31-33, ECHR 1999VII); Străin și alții v. România (nr. 57001/00, § 19-26, ECHR 2005VII); Păduraru v. România (nr. 63252/00, § 38-53, 1 decembrie 2005); Tudor v. România (nr. 29035/05, § 15-20, 17 ianuarie 2008); și Viașu v. România (nr. 75951/01, §§ 38-46, 9 decembrie 2008).
4. The applicant was born in 1936 and lives in Iași.
In 1985, Apartment 8 situated in Constanța at 17 Aleea Hortensiei, the property of the applicant and of her husband, was seized by the State under Decree no. 223/1974, following their decision to leave the country. No compensation was paid and no copy of the decision to seize the property was sent to them. The applicant's husband later died in 1998, the applicant being his only heir.
On 2 October 1991 and 15 September 1995 the applicant and her husband informed the Constanța Town Council that they intended to recover their property, requesting the eviction of the tenants.
On 29 October 1996 the State sold that apartment to the then tenants under Law no. 112/1995.
On 18 August 1997 the applicant and her husband sought to have the seizure declared null and void, to recover ownership of Apartment 8 and to have the former tenants evicted; they also sought damages in respect of the furniture which had been in the apartment and which had allegedly been destroyed.
On 17 November 1997 the Constanța Court of First Instance allowed the action in part and annulled the seizure as unlawful, but dismissed the claim for restitutio in integrum on the grounds that the apartment was in the possession of third parties who were not party to those proceedings. It also dismissed the claim for damages in respect to the furniture for lack of payment of stamp duty. Eventually, on 20 March 2000, the Constanța Court of Appeal upheld that ruling in a final decision.
On 17 October 2001 the Constanța Court of Appeal, by a final decision, dismissed an action by the applicant for recovery of possession of immovable property lodged against those who had bought the apartment. The court considered that when proceedings are brought by a former owner against those who have acquired ownership under Law no. 112/1995, preference is given to the protection of the good faith principle. Thus, the former tenants had made the purchase in good faith and had complied with the provisions of Law no. 112/1995. On 11 October 2002 the Prosecutor's Office attached to the Supreme Court of Justice informed the applicant that there were no reasons to lodge an application for review (recurs în anulare) against that final decision.
On 19 October 2001 the applicant sought to recover Apartment 8 under Law no. 10/2001 governing immovable property wrongfully seized by the State. On 16 May 2005 the Constanța Town Council dismissed her request, since that apartment had been sold in accordance with Law no. 112/1995, but proposed compensation in the equivalent of 11,074 euros (EUR). Then the file was sent to the Constanța Prefecture and subsequently to the Secretariat of the Central Commission for Compensation. On 28 May 2008 the Central Commission for Compensation decided to award the applicant 235,076.09 Romanian lei, the equivalent of EUR 64,025 according to the rate of exchange displayed on that day by the National Bank of Romania. According to the documents in the file, the applicant has neither contested that decision nor has she followed the administrative procedure provided under Law 247/2005, as amended by Government Emergency Ordinance no. 81/2007, for opting between cash compensation or shares in the fund Proprietatea.
On 14 February 2005 the Constanța Court of Appeal, by a final decision, dismissed a request by the applicant to have the sale declared null and void, considering that the former tenants had made the purchase in good faith.
The relevant legal provisions and jurisprudence are described in the following judgments: Brumărescu v. Romania ([GC], no. 28342/95, §§ 31-33, ECHR 1999VII); Străin and Others v. Romania (no. 57001/00, §§ 19-26, ECHR 2005VII); Păduraru v. Romania (no. 63252/00, §§ 38-53, 1 December 2005); Tudor v. Romania (no. 29035/05, §§ 15-20, 17 January 2008); and Viașu v. Romania (no. 75951/01, §§ 38-46, 9 December 2008).