CASE OF CIOBANIUC v. ROMANIA

Reclamantul s-a născut în 1936 și trăiește în Iași. În 1985, Apartamentul 8 situat în Constanța la 17 Aleea Hortensiei, proprietatea reclamantului și a soțului ei, a fost confiscat de stat în temeiul decretului nr. 223/1974, în urma hotărârii lor de a părăsi țara. Nu s-a plătit nicio compensație și nu a fost trimisă nicio copie a deciziei de a confisca proprietatea. Soțul reclamantului a murit mai târziu în 1998, reclamantul fiind singurul său moștenitor. La 2 octombrie 1991 și 15 septembrie 1995, reclamantul și soțul ei au informat Consiliul Comunal Constanța că au intenționat să își recupereze proprietatea, solicitând expulzarea chiriașilor. La 29 octombrie 1996, statul a vândut apartamentul la chiriașii de atunci în temeiul Legii nr. 112/1995. La 18 august 1997, reclamantul și soțul ei au căutat să fie declarat nul și nul, să recupereze proprietatea apartamentului 8 și să expulze foștii chiriași; au solicitat, de asemenea, daune în ceea ce privește mobila care a fost în apartament și care se presupune că a fost distrusă. La 17 noiembrie 1997, Tribunalul de Primă Instanță a permis acțiunea în parte și a anulat acuzația ca fiind ilegală, dar a respins cererea de restitutio în integrum, având în vedere faptul că apartamentul era în posesia unor terți care nu erau parte la această procedură și a respins cererea de daune în ceea ce privește mobila pentru lipsa de plată a taxei de ștampilă. În cele din urmă, la 20 martie 2000, Curtea de Apel Constanța a susținut această hotărâre într-o hotărâre finală. 10. La 17 octombrie 2001, Curtea de Apel Constanța, prin o hotărâre finală, a respins o acțiune a reclamantului pentru recuperarea deținerii de bunuri imobiliare depusă împotriva celor care cumpărau apartamentul. Curtea a considerat că, atunci când un fost proprietar a interzis o procedură împotriva celor care au achiziționat proprietatea în temeiul Legii nr. 112/1995, se acordă preferanță pentru protecția principiului bună credință. Astfel, fostii chiriași au făcut achiziționarea de bună credință și au respectat dispozițiile Legii nr. 112/1995. La 11 octombrie 2002, Oficiul Procuror atașat Curții Supreme de Justiție a informat reclamantul că nu există motive pentru a depune o cerere de reexaminare (recurs în annulare) împotriva deciziei finale. 11. La 19 octombrie 2001, reclamantul a solicitat să recupereze Apartamentul 8 în temeiul Legii nr. 10/2001 care reglementează proprietatea imobilă pe care a fost confiscată în mod incorect de stat. La 16 mai 2005, Consiliul municipiului Constanța și-a respins cererea, deoarece apartamentul a fost vândut în conformitate cu Legea nr. 112/1995, dar a propus compensații în echivalentul de 11.074 euro (EUR). Apoi dosarul a fost trimis la Prefectura Constanța și ulterior la Secretariatul Comisiei Centrale de Compensare. La 28 mai 2008, Comisia Centrală de Compensare a hotărât să acorde reclamantului 235.076.09 lei român, echivalentul de 64.025 EUR în funcție de rata de schimb prezentată în acea zi de Banca Națională a României. Potrivit documentelor din dosar, reclamantul nu a contestat această decizie și nu a respectat procedura administrativă prevăzută în Legea 247/2005, astfel cum a fost modificată de Ordonanța Guvernamentală de Urgență nr. 81/2007, pentru optarea între compensarea în numerar sau acțiunile din fondul Proprietatea. 12. La 14 februarie 2005, Curtea de Apel Constanța, prin decizia finală, a respins o cerere a reclamantului de a declara vânzarea nulă și nulă, având în vedere faptul că fostii chiriași au făcut achiziția de bună credință. 13. Dispozițiile juridice și jurisprudența relevante sunt descrise în următoarele hotărâri: Brumărescu c. România ([GC], nr. 28342/95, § 31-33, ECHR 1999VII); Străin și alții v. România (nr. 57001/00, § 19-26, ECHR 2005VII); Păduraru v. România (nr. 63252/00, § 38-53, 1 decembrie 2005); Tudor v. România (nr. 29035/05, § 15-20, 17 ianuarie 2008); și Viașu v. România (nr. 75951/01, §§ 38-46, 9 decembrie 2008).