AFFAIRE MAN ET CUSA c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

23.02.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE MAN ET CUSA c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A MAN ȘI CUSA c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 33768/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 februarie 2010 DEFINITIVF 23/05/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Man și Cusa c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 februarie 2010, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cazului (n 33768/04) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Mariana Man și Helene Cusa, au sesizat Curtea la 14 august 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Mihai Valentine Neagu, avocat în București. Guvernul român ( 3 din Convenție s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. DE FAPT, prima reclamantă s-a născut în 1953 și locuiește în București. A doua reclamantă s-a născut în 1946 și locuiește în Evry. La 13 noiembrie 1996, A.G., tatăl reclamantelor, a obținut o hotărâre prin care primăria Constanța să-i restituie o casă în care să se afle. 62, strada Cuza Vodă, Constanța. Această proprietate imobiliară era alcătuită din mai multe apartamente. Tribunalul a hotărât că transferul de proprietate în favoarea statului era ilegal. Această hotărâre a fost confirmată la apel, la 7 iulie 1997, de către Tribunalul departamental din Constanța și la recurs, la 25 mai 1998, de către Curtea de Apel din Constanța. Această hotărâre a fost parțial executată la 18 august 1998 din cauza imposibilității de restituire a apartamentului situat în mansardă, vândut la 30 septembrie 1996, de către stat, în favoarea S.V., fost chiriaș. În 1999, A.G. a formulat o cerere în revendicare având ca obiect apartamentul situat în mansarda casei menționate anterior. În fața tribunalului județ din Constanța, tatăl recurentelor a invocat imposibilitatea de a recupera proprietatea asupra apartamentului în litigiu, în pofida hotărârii definitive din 13 noiembrie 1996, în care a constatat dreptul său de proprietate asupra întregii proprietăți în litigiu, inclusiv apartamentul în cauză. S.V. a depus o cerere de garanție din partea societății care gestionează bunurile imobile ale statului, care a încheiat contractul de vânzare a acestui apartament. Prin hotărârea din 14 decembrie 1999 Tribunalul departamental din Constanța a primit acțiunea reclamantului, a ordonat S.V. să restituie apartamentul tatălui recurentelor și primăriei Constanța să plătească societății S.V. 7 661 La 28 octombrie 2002, Curtea de Apel din Constanța a primit apelul din partea S.V. și a anulat hotărârea, respingând acțiunea ca nefondată. A.G. a formulat o acțiune împotriva acestei decizii. 10. Prin hotărârea din 19 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiție a dat dreptul la acțiunea A.G., a pronunțat hotărârea Curții de Apel din Constanța și a trimis cauza în fața aceleiași instanțe pentru o nouă hotărâre. La 21 aprilie 2002, A.G. a decedat, ambele reclamante continuând procesul ca moștenitoare. 11. Curtea de Apel de la București a respins încă o dată acțiunea în revendicare, precum și cererea de garanție ca fiind nefondată. Recurentele au introdus o acțiune împotriva acestei decizii. 12. Prin hotărârea din 24 februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce a hotărât că, deși tatăl recurentelor beneficia de o hotărâre definitivă prin care dispunea restituirea în întregime a bunului imobil în favoarea sa, această hotărâre nu era opozabilă societății S.V., care a fost pronunțată după încheierea contractului de vânzare, fie după 30 septembrie 1996, concluzionează că cumpărătorul bunului fusese de bună credință și a respins recursul recurentelor ca nefondat. 13. Pe baza Legii nr. 10/2001, recurentele au depus la primăria din București o cerere de restituire a apartamentului în litigiu. Până în prezent nu s-a luat nicio decizie. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 14. Dispozițiile legale (inclusiv cele ale legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile luat în mod abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 și modificările ulterioare ale acestuia) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDH 1999-VII, pp. 250-256, § 31-33), Strain și altele România 57001/00, CEDH 2005-VII, § 19-26), Paduraru România 63252/00, § 38-53, 1 decembrie 2005) ; și Tudor c. România 29035/05, §§ 15 CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 CONVENȚIA 16. Recurentele susțin că imposibilitatea de a recupera proprietatea apartamentului situat în mansarda casei situat la n rue Cuza Vodă, Constanța, și terenul aferent, care a fost vândut de către stat, sau de a primi o compensație corespunzătoare valorii sale reale a încălcat dreptul lor la respectarea bunurilor lor, astfel cum este recunoscut la art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Guvernul consideră că dreptul de proprietate al recurentelor nu a fost ignorat, deoarece, potrivit motivării hotărârii din 24 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cumpărătorul apartamentului nu a fost implicat în procedura în revendicare inițială, hotărârea astfel pronunțată nefiind opozabilă. De asemenea, acesta reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele, Cirstoiu c. România, n 22281/05, § 22, 4 martie 2008). 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea cauzele menționate mai sus, în special Strain menționat anterior, §§ 39, 43 și 59 și Porteanu România, n 4596/03, § 32-35, 16 februarie 2006). 20. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a bunurilor altora către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al persoanei în cauză, se analizează printr-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 (Vodă Bob România, nr 7976/02, § 23, 7 februarie 2008). 21. În măsura în care guvernul susține că recurentele pot obține compensații prin intermediul organismului de plasament colectiv în valori mobiliare 10/2001, pe baza valorii bunului stabilit prin expertiză, Curtea își reiterează constatarea anterioară potrivit căreia Fondul Proprietata nu funcționează în prezent într-un mod care poate fi considerat un mecanism efectiv de redresare (a se vedea, printre altele, Petrini c. România, nr 3320/05, § 34, 24 februarie 2009). Această concluzie nu aduce atingere nici unei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială în vederea compensării persoanelor care, cum ar fi: Recurentelor li s-a recunoscut calitatea de proprietar printr-o hotărâre judecătorească definitivă. În această privință, Curtea ia notă cu satisfacție de evoluția care pare să se inițieze în practică și care merge în direcția cea bună în această privință (punctul 15 de mai sus). 23. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, eșecul dreptului de proprietate al recurentelor asupra bunurilor lor, combinat cu lipsa totală a despăgubirii, le-a supus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului garantat prin art. 1 din Protocolul nr. (1) Prin urmare, în cazul de față s-a încălcat această dispoziție. 1 din Convenție, recurentele se plâng de încălcarea procedurii, din cauza hotărârilor pronunțate de instanțele naționale în procedura inițiată pentru recuperarea proprietății apartamentului lor. Dispozițiile relevante din articolul Convenției sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 25. Având în vedere concluziile sale menționate la punctele 16-19 de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe asupra admisibilității și temeiniciei acestei plângeri (a se vedea mutatis mutandis) și, printre altele, Laino Italia [GC], n 33158/96, § 25, CEDO 1999-I, Zanghegoc. Italia , 19 februarie 1991, § 23, seria A n 194-C, Biserica Catolică din Caneea Grecia , 16 decembrie 1997, § 50, Rec., 1997-VIII, Denes și alții c. România, 25862/03, § 59, 3 martie 2009). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 46 DIN CONVENȚIA 26. Înaltele P ă r ț i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ț ii în litigiile la care sunt p ă r ț i. Hotărârea definitivă a Cu r ț ii este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează executarea acesteia. 27. Încheierea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 dezvăluie o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind Restituirea clădirilor naționalizate care au fost vândute de stat unor terți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze în cel mai scurt timp procedura instituită de legile privind repararea (în prezent legile nr. 10/2001 și 244/2005), astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârile Viașu România, nr. 75951/01, § 83, 9 decembrie 2008, Katz c. România, n 29739/03, § 37, 20 ianuarie 2009 și Faimblat c. România, nr 23066/02, § 48-54, 13 ianuarie 2009). IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 28. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurentele solicită, în ceea ce privește prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, restituirea bunului imobil. În lipsa unei astfel de restituiri, ele solicită 70 009 EUR (EUR) reprezentând valoarea sa actuală de piață. Fără a prezenta o expertiză tehnică imobiliară, recurentele sunt de acord cu concluziile expertizei realizate de guvern. De asemenea, acestea solicită 50 000 EUR ca prejudiciu moral. 30. În ceea ce privește prejudiciul material, guvernul consideră că valoarea de piață a bunului în litigiu este de 70 009 EUR și prezintă un raport de expertiză în acest sens. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră, în primul rând, că nu există o legătură de cauzalitate între pretinsa deteriorare morală și presupusa încălcare a convenției și susține, de asemenea, că o posibilă deteriorare morală ar fi compensată suficient printr-o constatare a încălcării. 31. Curtea amintește că a ajuns la concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție din cauza imposibilității recurentelor de a se bucura de proprietatea lor, din cauza vânzării sale de către stat, combinată cu lipsa despăgubirii. 32. Curtea consideră, în circumstanțele speței, că restituirea bunului în litigiu ar plasa recurentele cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla în cazul în care cerințele articolului 1 din Protocolul nr 1 nu ar fi fost ignorate. 33. În caz contrar, pentru statul pârât de a proceda la o astfel de restituire, Curtea decide că va trebui să plătească celor două recurente, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului în litigiu. În ceea ce privește calcularea sumei corespunzătoare valorii bunului, ținând seama de informațiile furnizate de părți și hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este necesar să se aloce în comun recurentelor 70 000 EUR. 34. Pe de altă parte, Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut cauza recurentelor o stare de incertitudine și suferință care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării; Curtea consideră că suma de 3 000 EUR, acordată în comun celor două recurente, reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de acestea. Recurentele solicită, de asemenea, 1 440 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și pentru cele angajate în fața Curții și plătesc dosarul copiei unui contract de asistență juridică și a unei retrageri. 36. Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor, cu condiția ca acestea să fie reale, justificate, necesare și rezonabile. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, având în vedere faptul că Curtea a ajuns la concluzia unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr. 1, din elementele aflate în posesia sa și din criteriile menționate mai sus, Comisia consideră rezonabilă suma de 1 420 EUR și o acordă în comun recurentelor. Interese moratorii 38. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție A declarat că nu este necesar să se ia o decizie cu privire la admisibilitate și la temeinicia motivului întemeiat pe care l-a întemeiat art. 6 alineatul (1) din Convenția Așa-numită că statul pârât trebuie să restituie recurentelor apartamentul situat la mansarda casei situat la nr. 62 din strada Cuza Voda, Constanța, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în același termen de trei luni, 70 000 EUR (70 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care, în orice caz, statul pârât trebuie să le plătească în comun recurentelor, în același termen, următoarele sume 000 EUR (trei mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 420 EUR (o mie patru sute douăzeci de euro) plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamante, pentru toate costurile care nu sunt acoperite de sumele menționate la literele (b) și (c) vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 23 februarie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte