ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 835/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2527 din 17 octombrie 2007, a

respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei C.G., formulată în contradictoriu

cu pârâții I.G.P.R. și D.G.G., având ca obiect refuzul nejustificat al

pârâtului IGPR de a sesiza, la cererea sa, comisia pentru controlul averilor

din cadrul Curții de Apel București, constituită în baza Legii nr. 115/1996, cu

privire la modul de dobândire a averii de către pârâtul D.G.G., fiul

reclamantei.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut că nu subzistă în cauză refuzul nejustificat de a

soluționa o cerere, conform art. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât

solicitarea reclamantei a fost înaintată în vederea analizării oportunității

procedurii de cercetare a averii fiului său, organelor competente, și

soluționată prin Ordonanța nr. 2 din 17 martie 2005 și respectiv prin Ordonanța

nr. 1 din 3 martie 2005.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat recurs reclamanta C.G., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Printr-un prim motiv de

recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

recurenta-reclamantă, solicitând casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe a susținut că au fost încălcate dispozițiile

art. 2 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ajungându-se nelegal la concluzia că

ar fi fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel

București, când în realitate a fost trimis acestei instanțe numai memoriul său,

adresat pârâtului IGPR, astfel că nu a existat nici o sesizare făcută în

temeiul Legii nr. 115/1996.

Prin motive distincte de

recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ. recurenta-reclamantă a susținut că fără temei legal a ajuns instanța

de fond la concluzia că nu sunt întrunite în cauză condițiile unui refuz

nejustificat, câtă vreme pârâtul-intimat I.G.P.R. nu a înțeles să sesizeze

comisia pentru cercetarea averilor, pentru verificarea averii pârâtului-intimat

D.G.G., despre care a pretins că a fost în mod ilicit dobândită, prin

deposedarea sa și prin inducerea în eroare.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

Examinând sentința atacată,

în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304

1

C.

proc. civ., față de probele administrate și de criticile recurentei - reclamante,

Înalta Curte reține că nu subzistă nici un motiv legal care să atragă fie

modificarea, fie casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, în

considerarea celor în continuare arătate.

Nu sunt întemeiate și nu pot

fi primite criticile recurentei vizând pretinsa încălcare de către instanța de

fond a formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

întrucât instanța de fond, în limitele investirii sale și față de calificarea corectă

dată dreptului subiectiv dedus judecății, nu a săvârșit nici un fel de

neregularități procedurale în soluționarea cauzei.

De altfel acest motiv de recurs

nu este întemeiat și pentru că recurenta-reclamantă nici nu a indicat în

concret care sunt în opinia sa, încălcările sau neregularitățile procedurale ce

ar putea atrage sancțiunea nulității, în sensul art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Nefondate sunt și celelalte

critici formulate de recurenta-reclamantă vizând modalitatea de soluționare de

către instanța de fond a acțiunii sale.

Recurenta - reclamantă a

investit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de obligare a

instituției intimate I.G.P.R. de a sesiza Comisia de control al averilor, în

temeiul prevederilor cuprinse în Legea nr. 115/1996, ca efect al constatării

refuzului nejustificat al acestei autorități de-a efectua respectiva sesizare,

exprimat prin adresa din 13 octombrie 2005, din al cărei cuprins, rezultă că

s-a comunicat reclamantei-recurente că în urma analizării cererii sale și având

în vedere că atât pe latură penală cât și pe latură civilă organele abilitate

au dat soluții favorabile intimatului D.G.G., fiul reclamantei, s-a apreciat că

nu este oportună sesizarea Comisiei constituite în baza Legii nr. 115/1996.

Înalta Curte reține, în

acord cu instanța de fond, că refuzul autorității intimate de sesizare a

comisiei constituite în baza Legii nr. 115/1996 este, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, republicată, un refuz nejustificat de

soluționare a unei cereri, câtă vreme nu a fost exprimat cu exces de putere, ci

în limitele competențelor legale conferite.

Nu se poate susține că

refuzul autorității intimate motivat atât pe rațiuni de oportunitate cât și pe

elementele concrete arătate, rezultate din examinarea aspectelor la care s-a

făcut expresă referire în adresa sus-menționată, excede libertății de apreciere

pe care o implică activitatea autorității câtă vreme aceasta s-a manifestat și

realizat în limitele legii, în cazul de față, al Legii nr. 115/1996.

Oportunitatea, după cum

constant s-a reținut și în doctrină dar și în jurisprudență, exprimă un element

al legalității actului administrativ care derivă tocmai din capacitatea pe care

o are autoritatea emitentă de a alege dintre mai multe soluții posibile, pe

aceea care corespunde cel mai bine voinței legiuitorului.

Rezultând așadar că refuzul

autorității pârâte a fost exprimat în limitele legii și numai faptul că el nu

corespunde și nu satisface dorințele reclamantei-recurente nu îl face să fie nejustificat,

în sensul legii, pentru motivele arătate, Înalta Curte apreciază că în mod corect

a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei. În plus, este de

menționat că în soluționarea cauzei, instanța de fond a avut în vedere și împrejurarea

că printr-un act anterior, respectiv Ordonanța nr. 1 din 3 martie 2005, Curtea

de Apel București - Comisia de cercetare a averilor constituită în baza Legii nr.

115/1996, în temeiul art. 9 din acest act normativ, în forma sa în vigoare la

aceea dată, a fost respinsă cererea reclamantei de sesizare directă a comisiei,

pentru lipsa calității procesuale.

Față de toate cele

învederate, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge ca

nefondat recursul de față, cu consecința menținerii hotărârii legale și

temeinice pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta C.G. împotriva sentinței nr. 2527 din 17 octombrie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2009.