ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1367/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1367/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 2 februarie

2007, pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta Z.C. a solicitat pronunțarea unei

hotărâri judecătorești, prin care să se dispună anularea actului adițional

autentificat în 13 mai 1997, în contradictoriu cu pârâta SC G.C. SRL Buzău,

reprezentată prin administrator G.A.

Tribunalul Buzău, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința comercială nr. 593 din 20 martie

2007, a admis excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de

pârâta SC G.C. SRL cu sediul în Buzău, județul Buzău, și a respins acțiunea

formulată de reclamanta Z.C, obligând pe aceasta să plătească pârâtei 500 ron cheltuieli

de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin actul adițional autentificat

la data de 13 mai 1997 la BNI L.S., la Statutul SC G.C. SRL Buzău, asociatul

unic și administratorul G.G. al societății a aprobat intrarea în societate a

numitei G.A. Asociații de comun acord au aprobat retragerea din societate a

numitului G.G., care a cesionat partea sa de capital în valoare de 200.000 lei

numitei G.A. și nu mai are nicio pretenție față de societate și nici societatea

față de acesta. Potrivit actului adițional sus amintit, asociatul unic și

administratorul SC G.C. SRL Buzău este G.A.

Prin sentința nr. 4955 din

13 iunie 1997, pronunțată în dosarul nr. 6100/1997 al Judecătoriei Buzău s-a

dispus înregistrarea mențiunilor în Registrul Comerțului Buzău conform

prevederilor actului autentificat din 1997 la statutul societății autentificat din

1994 și actele adiționale din 1995 și 1996 al SC G.C. SRL Buzău,

dispunându-se totodată și înregistrarea acestei sentințe la Registrul

Comerțului Buzău, la D.G.F.P. a Municipiului Buzău și publicarea la Monitorul

Oficial.

Reclamanta Z.C a solicitat prin

acțiunea dedusă judecății, în calitate de moștenitor rezervatar al defunctului G.G.

decedat la data de 23 februarie 2003, anularea actului adițional din 13 mai

1997, prin care fratele său și-a pierdut calitatea de asociat unic și

administrator al SC G.C. SRL Buzău, prin cesionarea părții sale de capital,

soției sale G.A.și retragerea sa din societate.

Pentru protejarea terților,

legea cere înscrierea cesiunii, în Registrul Comerțului [art. 203 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 31/1990].

Cesiunea de părți sociale

produce efectele față de terți numai din momentul înscrierii în Registrul

Comerțului.

Actul adițional autentificat

la data de 13 mai 1997 a fost înregistrat în Registrul Comerțului și a fost

publicat în Monitorul Oficial, conform sentinței nr. 4955 din 13 iunie 1997,

devenind astfel opozabil terților care aveau posibilitatea să ceară anularea

lui în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 3 din

Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Având în vedere că actul

adițional al cărui anulare se solicită a început să producă efecte în anul

1997, iar acțiunea dedusă judecății a fost formulată la data de 2 februarie

2007, instanța a constatat că dreptul la acțiune al reclamantei s-a stins prin

prescripție și a admis excepția invocată de pârâta SC G.C. SRL Buzău privind

prescrierea dreptului la acțiune, respingând acțiunea reclamantei Z.C ca fiind

tardiv formulată.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 126 din 18 iunie

2007, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta Z.C împotriva

sentinței nr. 593 din 20 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în

contradictoriu cu pârâta SC G.C. SRL Buzău.

Curtea a reținut că prin

actul adițional a cărui anulare se cere de apelanta reclamantă, asociatul unic

al SC G.C. SRL Buzău, G.G. a cesionat părțile sociale numitei G.A., acesta

fiind menționat în Registrul Comerțului și publicat în Monitorul Oficial

conform sentinței civile nr. 4955 din 13 iunie 1997 pronunțată de Judecătoria

Buzău.

În cauză sunt aplicabile

dispozițiile speciale ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale,

înființarea sau modificarea actelor constitutive, cesionarea părților sociale

putând fi valabil făcută chiar dacă părțile au calitatea de soți.

În speță nu se poate reține

incidența dispozițiilor art. 1307 C. civ. care interzic în general vânzarea

între soți, iar critica referitoare la faptul că nu s-a avut în vedere data

nașterii dreptului de a cere anularea actului adițional nu este întemeiată,

întrucât dreptul terțului față de actul adițional de a cere anularea lui în

cazul în care este prejudiciat prin acesta, se naște la data publicării lui în Monitorul

Oficial și menționării în Registrul Comerțului, așa cum se arată expres în art.

5 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului „înmatricularea și

mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în Registrul

Comerțului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial”.

Prin recursul declarat în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a susținut că decizia nr. 126

din 18 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 1080/114/2007

și sentința comercială nr. 593 din 20 martie 2007 pronunțată de Tribunalul

Buzău, în dosarul nr. 1080/114/2007 sunt nelegale și netemeinice, întrucât

instanța de apel s-a limitat în a arăta că „în cauză sunt aplicabile

dispozițiile speciale ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale,

înființarea sau modificarea actelor constitutive, cesionarea părților sociale

putând a fi valabil făcută chiar dacă părțile au calitatea de soți”.

În speță nu se poate reține

incidența dispozițiilor art. 1307 C. civ. care interzic în general vânzarea

între soți.

Se precizează în continuare

că, deși actul adițional a cărui anulare se cere este lovit de nulitate

absolută, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra problemelor de drept

invocate prin motivele de apel, față de data nașterii efective a dreptului de a

cere anularea actului adițional.

De asemenea, sentința

comercială nr. 593 din 20 martie 2007 pronunțată de instanța de fond este

nemotivată întrucât nu răspunde problemelor de drept supuse dezbaterii de către

reclamantă.

Recursul este fondat.

Înalta Curte verificând

susținerile reclamantei constată criticile formulate ca fiind întemeiate.

Dispozițiile art. 1307 C.

civ. interzic în general vânzarea între soți. Dacă vânzarea între soți ar fi

valabilă, s-ar putea ocoli această dispoziție imperativă a legii prin

încheierea unor contracte de vânzare - cumpărare simulate. Scopul interdicției este

de a împiedica ca soții să realizeze sub aparența unor vânzări simulate donații

irevocabile.

Prin această interdicție se

apără și interesele moștenitorilor (rezervatari sau care beneficiază de

raportul donațiilor). Dacă vânzarea între soți nu ar fi interzisă, prin vânzări

simulate unul dintre soți ar putea face celuilalt liberalități care să exceadă

cotitatea disponibilă sau care să fie sustrase raportului donațiilor (fără

îndeplinirea condițiilor scutirii de raport).

Nerespectarea interdicției

cu privire la vânzarea între soți, duce la nulitatea absolută a contractului,

anularea putând fi cerută de oricare dintre soți, de moștenitorii ocrotiți sau

de creditori, fără a fi obligați să dovedească fraudarea drepturilor.

Interdicția de vânzare între

soți prevăzută expres în art. 1307 C. civ. este deopotrivă aplicabilă și

contractului de vânzare - cumpărare comercială (art. 1 C. com.), „interdicția

vânzării comerciale între soți fiind, de asemenea, menită să apere principiul

revocabilității donațiilor între soți și, totodată, să ocrotească pe

moștenitorii și creditorii soțului vânzător împotriva unor acte frauduloase ale

soților”.

Art. 1 C. com. prevede: „În

comerț se aplică legea de față. Unde ea nu dispune se aplică Codul civil”.

Instanța de apel în mod greșit

a reținut că sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 31/1990, fără

a indica expres temeiul textului prin care este admisă înstrăinarea părților

sociale între soți și fără a observa că prezenta lege se completează cu

dispozițiile Codului comercial și respectiv ale Codului civil.

Așadar, în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 1307 C. civ.

În concluzie, sancțiunea

vânzării între soți este nulitatea absolută, iar în aceste condiții dreptul la

acțiune este imprescriptibil conform art. 2 din Decizia nr. 167/1958.

Raportat acestor

considerente, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanta Z.C

împotriva deciziei nr. 126 din 18 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ, să caseze decizia recurată și sentința nr. 593

din 20 martie 2007 a Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios

administrativ, și să trimită cauza Tribunalului Buzău pentru soluționarea pe

fond a cererii, în drept fiind aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (5) C.

proc. civ. coroborat cu prevederile art. 313 C. proc. civ.

Asupra cheltuielilor de

judecată solicitate de părți se va decide în soluționarea pe fond a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta Z.C împotriva deciziei nr. 126 din 18 iunie 2007 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia

recurată și sentința nr. 593 din 20 martie 2007 a Tribunalului Buzău, secția comercială

și de contencios administrativ, și trimite cauza Tribunalului Buzău pentru

soluționarea pe fond a cererii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 aprilie 2008.