ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1367/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 februarie 2007, pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta Z.C. a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care să se dispună anularea actului adițional autentificat în 13 mai 1997, în contradictoriu cu pârâta SC G.C. SRL Buzău, reprezentată prin administrator G.A. Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința comercială nr. 593 din 20 martie 2007, a admis excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâta SC G.C. SRL cu sediul în Buzău, județul Buzău, și a respins acțiunea formulată de reclamanta Z.C, obligând pe aceasta să plătească pârâtei 500 ron cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin actul adițional autentificat la data de 13 mai 1997 la BNI L.S., la Statutul SC G.C. SRL Buzău, asociatul unic și administratorul G.G. al societății a aprobat intrarea în societate a numitei G.A. Asociații de comun acord au aprobat retragerea din societate a numitului G.G., care a cesionat partea sa de capital în valoare de 200.000 lei numitei G.A. și nu mai are nicio pretenție față de societate și nici societatea față de acesta. Potrivit actului adițional sus amintit, asociatul unic și administratorul SC G.C. SRL Buzău este G.A. Prin sentința nr. 4955 din 13 iunie 1997, pronunțată în dosarul nr. 6100/1997 al Judecătoriei Buzău s-a dispus înregistrarea mențiunilor în Registrul Comerțului Buzău conform prevederilor actului autentificat din 1997 la statutul societății autentificat din 1994 și actele adiționale din 1995 și 1996 al SC G.C.

SRL Buzău, dispunându-se totodată și înregistrarea acestei sentințe la Registrul Comerțului Buzău, la D.G.F.P. a Municipiului Buzău și publicarea la Monitorul Oficial. Reclamanta Z.C a solicitat prin acțiunea dedusă judecății, în calitate de moștenitor rezervatar al defunctului G.G. decedat la data de 23 februarie 2003, anularea actului adițional din 13 mai 1997, prin care fratele său și-a pierdut calitatea de asociat unic și administrator al SC G.C. SRL Buzău, prin cesionarea părții sale de capital, soției sale G.A.și retragerea sa din societate. Pentru protejarea terților, legea cere înscrierea cesiunii, în Registrul Comerțului [art. 203 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990]. Cesiunea de părți sociale produce efectele față de terți numai din momentul înscrierii în Registrul Comerțului.

Actul adițional autentificat la data de 13 mai 1997 a fost înregistrat în Registrul Comerțului și a fost publicat în Monitorul Oficial, conform sentinței nr. 4955 din 13 iunie 1997, devenind astfel opozabil terților care aveau posibilitatea să ceară anularea lui în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Având în vedere că actul adițional al cărui anulare se solicită a început să producă efecte în anul 1997, iar acțiunea dedusă judecății a fost formulată la data de 2 februarie 2007, instanța a constatat că dreptul la acțiune al reclamantei s-a stins prin prescripție și a admis excepția invocată de pârâta SC G.C.

SRL Buzău privind prescrierea dreptului la acțiune, respingând acțiunea reclamantei Z.C ca fiind tardiv formulată. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 126 din 18 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta Z.C împotriva sentinței nr. 593 din 20 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta SC G.C. SRL Buzău. Curtea a reținut că prin actul adițional a cărui anulare se cere de apelanta reclamantă, asociatul unic al SC G.C. SRL Buzău, G.G. a cesionat părțile sociale numitei G.A., acesta fiind menționat în Registrul Comerțului și publicat în Monitorul Oficial conform sentinței civile nr. 4955 din 13 iunie 1997 pronunțată de Judecătoria Buzău.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, înființarea sau modificarea actelor constitutive, cesionarea părților sociale putând fi valabil făcută chiar dacă părțile au calitatea de soți. În speță nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 1307 C. civ. care interzic în general vânzarea între soți, iar critica referitoare la faptul că nu s-a avut în vedere data nașterii dreptului de a cere anularea actului adițional nu este întemeiată, întrucât dreptul terțului față de actul adițional de a cere anularea lui în cazul în care este prejudiciat prin acesta, se naște la data publicării lui în Monitorul Oficial și menționării în Registrul Comerțului, așa cum se arată expres în art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului „înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în Registrul Comerțului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial”.

Prin recursul declarat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a susținut că decizia nr. 126 din 18 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 1080/114/2007 și sentința comercială nr. 593 din 20 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr. 1080/114/2007 sunt nelegale și netemeinice, întrucât instanța de apel s-a limitat în a arăta că „în cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, înființarea sau modificarea actelor constitutive, cesionarea părților sociale putând a fi valabil făcută chiar dacă părțile au calitatea de soți”. În speță nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 1307 C. civ.

care interzic în general vânzarea între soți. Se precizează în continuare că, deși actul adițional a cărui anulare se cere este lovit de nulitate absolută, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra problemelor de drept invocate prin motivele de apel, față de data nașterii efective a dreptului de a cere anularea actului adițional. De asemenea, sentința comercială nr. 593 din 20 martie 2007 pronunțată de instanța de fond este nemotivată întrucât nu răspunde problemelor de drept supuse dezbaterii de către reclamantă. Recursul este fondat. Înalta Curte verificând susținerile reclamantei constată criticile formulate ca fiind întemeiate. Dispozițiile art. 1307 C. civ. interzic în general vânzarea între soți.

Dacă vânzarea între soți ar fi valabilă, s-ar putea ocoli această dispoziție imperativă a legii prin încheierea unor contracte de vânzare - cumpărare simulate. Scopul interdicției este de a împiedica ca soții să realizeze sub aparența unor vânzări simulate donații irevocabile. Prin această interdicție se apără și interesele moștenitorilor (rezervatari sau care beneficiază de raportul donațiilor). Dacă vânzarea între soți nu ar fi interzisă, prin vânzări simulate unul dintre soți ar putea face celuilalt liberalități care să exceadă cotitatea disponibilă sau care să fie sustrase raportului donațiilor (fără îndeplinirea condițiilor scutirii de raport). Nerespectarea interdicției cu privire la vânzarea între soți, duce la nulitatea absolută a contractului, anularea putând fi cerută de oricare dintre soți, de moștenitorii ocrotiți sau de creditori, fără a fi obligați să dovedească fraudarea drepturilor.

Interdicția de vânzare între soți prevăzută expres în art. 1307 C. civ. este deopotrivă aplicabilă și contractului de vânzare - cumpărare comercială (art. 1 C. com.), „interdicția vânzării comerciale între soți fiind, de asemenea, menită să apere principiul revocabilității donațiilor între soți și, totodată, să ocrotească pe moștenitorii și creditorii soțului vânzător împotriva unor acte frauduloase ale soților”. Art. 1 C. com. prevede: „În comerț se aplică legea de față. Unde ea nu dispune se aplică Codul civil”. Instanța de apel în mod greșit a reținut că sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 31/1990, fără a indica expres temeiul textului prin care este admisă înstrăinarea părților sociale între soți și fără a observa că prezenta lege se completează cu dispozițiile Codului comercial și respectiv ale Codului civil.

Așadar, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1307 C. civ. În concluzie, sancțiunea vânzării între soți este nulitatea absolută, iar în aceste condiții dreptul la acțiune este imprescriptibil conform art. 2 din Decizia nr. 167/1958. Raportat acestor considerente, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanta Z.C împotriva deciziei nr. 126 din 18 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, să caseze decizia recurată și sentința nr. 593 din 20 martie 2007 a Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, și să trimită cauza Tribunalului Buzău pentru soluționarea pe fond a cererii, în drept fiind aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. coroborat cu prevederile art. 313 C. proc. civ. Asupra cheltuielilor de judecată solicitate de părți se va decide în soluționarea pe fond a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Z.C împotriva deciziei nr. 126 din 18 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia recurată și sentința nr. 593 din 20 martie 2007 a Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, și trimite cauza Tribunalului Buzău pentru soluționarea pe fond a cererii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2008.