ÎCCJ, decizie (scj.ro #83252)

.

Interdicția de vânzare între soți în materie comercială

Prescripție

Contract de cesiune de

părți sociale încheiat între soți. Sancțiunea

aplicabilă contractului în raport de dispozițiile art.1 Cod

comercial  și ale art.1307 Cod civil. Imprescriptibilitatea dreptului

la acțiune

Interdicția de

vânzare între soți prevăzută expres în art.1307 Cod civil este

deopotrivă aplicabilă și contractului de vânzare-cumpărare

comercială (art.1 Cod comercial) interdicția vânzării comerciale

între soți fiind, de asemenea, menită să apere principiul

revocabilității donațiilor între soți și,

totodată, să ocrotească pe moștenitorii și creditorii

soțului vânzător împotriva unor acte frauduloase ale terților.

Cum sancțiunea vânzării între soți este nulitatea

absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil conform art.2 din

Decretul nr.167/1958.

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția

comercială decizia nr.1367 din 8 aprilie 2008)

Prin

acțiunea înregistrată sub nr.1080/114/2007 la data de 2 februarie

2007, pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta Z.C. a solicitat

pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care să

se dispună anularea actului adițional autentificat sub nr.894/13 mai

1997, în contradictoriu cu pârâta SC G.C.94.

Tribunalul Buzău – Secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința comercială nr.593 din 20 martie 2007, a

admis excepția privind prescripția dreptului la acțiune

invocată de pârâta SC G.C.94 și a respins acțiunea formulată

de reclamanta Z.C., obligând pe aceasta să plătească pârâtei

cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a

reținut următoarele:

Prin actul adițional autentificat sub nr.894 la data de 13 mai 1997 la

Biroul Notarial individual L.S., la Statutul Societății Comerciale

G.C.94, asociatul unic și administratorul GH.GH. al societății a

aprobat intrarea în societate a numitei Gheorghe Aurica. Asociații de

comun acord au aprobat retragerea din societate a numitului GH.GH., care a

cesionat partea sa de capital în valoare de 200.000 lei numitei GH.A. și

nu mai are nicio pretenție față de societate și nici

societatea față de acesta. Potrivit actului adițional sus

amintit, asociatul unic și administratorul SC G.C.94 este GH.A.

Prin sentința nr.4955 din 13 iunie 1997, pronunțată în dosarul

nr.6100/1997 al Judecătoriei Buzău s-a dispus înregistrarea

mențiunilor în Registrul Comerțului Buzău conform prevederilor

actului autentificat sub nr.894/1997 la statutul societății

autentificat sub nr.11579/1994 și actele adiționale nr.10193/1995

și nr.4636/1996 al SC G.C.94, dispunându-se totodată și

înregistrarea acestei sentințe la Registrul Comerțului Buzău, la

D.G.F.P. a Municipiului B. și publicarea la Monitorul Oficial.

Reclamanta Z.C. a solicitat prin acțiunea dedusă judecății,

în calitate de moștenitor rezervatar al defunctului GH.GH. anularea

actului adițional, prin care fratele său și-a pierdut calitatea

de asociat unic și administrator al SC G.C.94, prin cesionarea

părții sale de capital, soției sale GH.A. și retragerea sa

din societate.

Pentru protejarea terților, legea cere înscrierea

cesiunii, în registrul comerțului (art.203 alin.1 și 2 din Legea

nr.31/1990).

Cesiunea de părți sociale produce efectele

față de terți numai din momentul înscrierii în Registrul

Comerțului.

Actul adițional nr.894 autentificat la data de 13 mai 1997 a fost

înregistrat în Registrul Comerțului și a fost publicat în Monitorul

Oficial, conform sentinței nr.4955 din 13 iunie 1997, devenind astfel

opozabil terților care aveau posibilitatea să ceară anularea lui

în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de dispozițiile

art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Având în vedere că actul adițional al cărui anulare se

solicită a început să producă efecte în anul 1997, iar

acțiunea dedusă judecății a fost formulată la data de

2 februarie 2007, instanța a constatat că dreptul la acțiune al

reclamantei s-a stins prin prescripție și a admis excepția invocată

de pârâta SC G.C.94 privind prescrierea dreptului la acțiune, respingând

acțiunea reclamantei Z.C. ca fiind tardiv formulată.

Curtea de Apel Ploiești – Secția comercială și de

contencios administrativ, prin decizia nr.126 din 18 iunie 2007, a respins ca

nefondat apelul formulat de reclamanta Z.C. împotriva sentinței nr.593 din

20 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu

cu pârâta SC G.C.94.

Curtea a reținut că prin actul adițional a cărui anulare se

cere de apelanta reclamantă, asociatul unic al SC G.C.94, GH.GH. a

cesionat părțile sociale numitei GH.A., acesta fiind menționat

în Registrul Comerțului și publicat în Monitorul Oficial conform

sentinței civile nr.4955 din 13 iunie 1997 pronunțată de

Judecătoria Buzău.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr.31/1990

privind societățile comerciale, înființarea sau modificarea

actelor constitutive, cesionarea părților sociale putând fi valabil

făcută chiar dacă părțile au calitatea de soți.

Prin recursul declarat în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă,

reclamanta a susținut că decizia nr.126/18 iunie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul

nr.1080/114/2007 și sentința comercială nr.593/20 martie 2007

pronunțată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr.1080/114/2007 sunt

nelegale și netemeinice, întrucât instanța de apel s-a limitat în a

arăta că „în cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale

ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, înființarea

sau modificarea actelor constitutive, cesionarea părților sociale

putând a fi valabil făcută chiar dacă părțile au

calitatea de soți.

În speță nu se poate reține incidența dispozițiilor

art.1307 Cod civil care interzic în general vânzarea între soți”.

Recursul este fondat.

Înalta Curte verificând susținerile reclamantei constată criticile

formulate ca fiind întemeiate.

Dispozițiile art.1307 Cod civil interzic în

general vânzarea între soți. Dacă vânzarea între soți ar fi

valabilă, s-ar putea ocoli această dispoziție imperativă a

legii prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare simulate. Scopul

interdicției este de a împiedica ca soții să realizeze sub

aparența unor vânzări simulate donații irevocabile.

Prin această interdicție se apără și interesele

moștenitorilor (rezervatari sau care beneficiază de raportul

donațiilor). Dacă vânzarea între soți nu ar fi interzisă,

prin vânzări simulate unul dintre soți ar putea face celuilalt liberalități

care să exceadă cotitatea disponibilă sau care să fie

sustrase raportului donațiilor (fără îndeplinirea

condițiilor scutirii de raport).

Nerespectarea interdicției cu privire la vânzarea între soți, duce la

nulitatea absolută a contractului, anularea putând fi cerută de

oricare dintre soți, de moștenitorii ocrotiți sau de creditori,

fără a fi obligați să dovedească fraudarea

drepturilor.

Interdicția de vânzare între soți prevăzută expres în

art.1307 Codul civil este deopotrivă aplicabilă și contractului

de vânzare-cumpărare comercială (art.1 Cod comercial),

„interdicția vânzării comerciale între soți fiind, de asemenea,

menită să apere principiul revocabilității donațiilor

între soți și, totodată, să ocrotească pe

moștenitorii și creditorii soțului vânzător împotriva unor

acte frauduloase ale soților”.

Art.1 din Codul comercial prevede: „În comerț se aplică legea de

față. Unde ea nu dispune se aplică Codul civil”.

Instanța de apel în mod greșit a reținut că sunt aplicabile

dispozițiile speciale ale Legii nr.31/1990, fără a indica expres

temeiul textului prin care este admisă înstrăinarea

părților sociale între soți și fără a observa

că prezenta lege se completează cu dispozițiile Codului

comercial și respectiv ale Codului civil.

Așadar, în cauză sunt incidente dispozițiile art.1307 Cod civil.

În concluzie, sancțiunea vânzării între soți este nulitatea

absolută, iar în aceste condiții dreptul la acțiune este

imprescriptibil conform art.2 din Decretul nr.167/1958.

Raportat acestor considerente, Înalta Curte admite recursul declarat de

reclamanta Z.C. împotriva deciziei nr.126 din 18 iunie 2007 a Curții de

Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios

administrativ, casează decizia recurată și sentința nr.593

din 20 martie 2007 a Tribunalului Buzău – Secția comercială

și de contencios administrativ și trimite cauza Tribunalului

Buzău pentru soluționarea pe fond a cererii, în drept fiind

aplicabile dispozițiile art.312(5) Cod procedură civilă

coroborat cu prevederile art.313 Cod procedură civilă.