ÎCCJ, decizie (scj.ro #83252)

. Interdicția de vânzare între soți în materie comercială Prescripție Contract de cesiune de părți sociale încheiat între soți. Sancțiunea aplicabilă contractului în raport de dispozițiile art.1 Cod comercial și ale art.1307 Cod civil. Imprescriptibilitatea dreptului la acțiune Interdicția de vânzare între soți prevăzută expres în art.1307 Cod civil este deopotrivă aplicabilă și contractului de vânzare-cumpărare comercială (art.1 Cod comercial) interdicția vânzării comerciale între soți fiind, de asemenea, menită să apere principiul revocabilității donațiilor între soți și, totodată, să ocrotească pe moștenitorii și creditorii soțului vânzător împotriva unor acte frauduloase ale terților. Cum sancțiunea vânzării între soți este nulitatea absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil conform art.2 din Decretul nr.167/1958.

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.1367 din 8 aprilie 2008) Prin acțiunea înregistrată sub nr.1080/114/2007 la data de 2 februarie 2007, pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta Z.C. a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care să se dispună anularea actului adițional autentificat sub nr.894/13 mai 1997, în contradictoriu cu pârâta SC G.C.94. Tribunalul Buzău – Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința comercială nr.593 din 20 martie 2007, a admis excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâta SC G.C.94 și a respins acțiunea formulată de reclamanta Z.C., obligând pe aceasta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin actul adițional autentificat sub nr.894 la data de 13 mai 1997 la Biroul Notarial individual L.S., la Statutul Societății Comerciale G.C.94, asociatul unic și administratorul GH.GH. al societății a aprobat intrarea în societate a numitei Gheorghe Aurica. Asociații de comun acord au aprobat retragerea din societate a numitului GH.GH., care a cesionat partea sa de capital în valoare de 200.000 lei numitei GH.A. și nu mai are nicio pretenție față de societate și nici societatea față de acesta. Potrivit actului adițional sus amintit, asociatul unic și administratorul SC G.C.94 este GH.A.

Prin sentința nr.4955 din 13 iunie 1997, pronunțată în dosarul nr.6100/1997 al Judecătoriei Buzău s-a dispus înregistrarea mențiunilor în Registrul Comerțului Buzău conform prevederilor actului autentificat sub nr.894/1997 la statutul societății autentificat sub nr.11579/1994 și actele adiționale nr.10193/1995 și nr.4636/1996 al SC G.C.94, dispunându-se totodată și înregistrarea acestei sentințe la Registrul Comerțului Buzău, la D.G.F.P. a Municipiului B. și publicarea la Monitorul Oficial. Reclamanta Z.C. a solicitat prin acțiunea dedusă judecății, în calitate de moștenitor rezervatar al defunctului GH.GH. anularea actului adițional, prin care fratele său și-a pierdut calitatea de asociat unic și administrator al SC G.C.94, prin cesionarea părții sale de capital, soției sale GH.A.

și retragerea sa din societate. Pentru protejarea terților, legea cere înscrierea cesiunii, în registrul comerțului (art.203 alin.1 și 2 din Legea nr.31/1990). Cesiunea de părți sociale produce efectele față de terți numai din momentul înscrierii în Registrul Comerțului. Actul adițional nr.894 autentificat la data de 13 mai 1997 a fost înregistrat în Registrul Comerțului și a fost publicat în Monitorul Oficial, conform sentinței nr.4955 din 13 iunie 1997, devenind astfel opozabil terților care aveau posibilitatea să ceară anularea lui în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Având în vedere că actul adițional al cărui anulare se solicită a început să producă efecte în anul 1997, iar acțiunea dedusă judecății a fost formulată la data de 2 februarie 2007, instanța a constatat că dreptul la acțiune al reclamantei s-a stins prin prescripție și a admis excepția invocată de pârâta SC G.C.94 privind prescrierea dreptului la acțiune, respingând acțiunea reclamantei Z.C. ca fiind tardiv formulată. Curtea de Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr.126 din 18 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta Z.C. împotriva sentinței nr.593 din 20 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta SC G.C.94.

Curtea a reținut că prin actul adițional a cărui anulare se cere de apelanta reclamantă, asociatul unic al SC G.C.94, GH.GH. a cesionat părțile sociale numitei GH.A., acesta fiind menționat în Registrul Comerțului și publicat în Monitorul Oficial conform sentinței civile nr.4955 din 13 iunie 1997 pronunțată de Judecătoria Buzău. În cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, înființarea sau modificarea actelor constitutive, cesionarea părților sociale putând fi valabil făcută chiar dacă părțile au calitatea de soți.

Prin recursul declarat în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, reclamanta a susținut că decizia nr.126/18 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr.1080/114/2007 și sentința comercială nr.593/20 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr.1080/114/2007 sunt nelegale și netemeinice, întrucât instanța de apel s-a limitat în a arăta că „în cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, înființarea sau modificarea actelor constitutive, cesionarea părților sociale putând a fi valabil făcută chiar dacă părțile au calitatea de soți. În speță nu se poate reține incidența dispozițiilor art.1307 Cod civil care interzic în general vânzarea între soți”.

Recursul este fondat. Înalta Curte verificând susținerile reclamantei constată criticile formulate ca fiind întemeiate. Dispozițiile art.1307 Cod civil interzic în general vânzarea între soți. Dacă vânzarea între soți ar fi valabilă, s-ar putea ocoli această dispoziție imperativă a legii prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare simulate. Scopul interdicției este de a împiedica ca soții să realizeze sub aparența unor vânzări simulate donații irevocabile. Prin această interdicție se apără și interesele moștenitorilor (rezervatari sau care beneficiază de raportul donațiilor). Dacă vânzarea între soți nu ar fi interzisă, prin vânzări simulate unul dintre soți ar putea face celuilalt liberalități care să exceadă cotitatea disponibilă sau care să fie sustrase raportului donațiilor (fără îndeplinirea condițiilor scutirii de raport).

Nerespectarea interdicției cu privire la vânzarea între soți, duce la nulitatea absolută a contractului, anularea putând fi cerută de oricare dintre soți, de moștenitorii ocrotiți sau de creditori, fără a fi obligați să dovedească fraudarea drepturilor. Interdicția de vânzare între soți prevăzută expres în art.1307 Codul civil este deopotrivă aplicabilă și contractului de vânzare-cumpărare comercială (art.1 Cod comercial), „interdicția vânzării comerciale între soți fiind, de asemenea, menită să apere principiul revocabilității donațiilor între soți și, totodată, să ocrotească pe moștenitorii și creditorii soțului vânzător împotriva unor acte frauduloase ale soților”. Art.1 din Codul comercial prevede: „În comerț se aplică legea de față.

Unde ea nu dispune se aplică Codul civil”. Instanța de apel în mod greșit a reținut că sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr.31/1990, fără a indica expres temeiul textului prin care este admisă înstrăinarea părților sociale între soți și fără a observa că prezenta lege se completează cu dispozițiile Codului comercial și respectiv ale Codului civil. Așadar, în cauză sunt incidente dispozițiile art.1307 Cod civil. În concluzie, sancțiunea vânzării între soți este nulitatea absolută, iar în aceste condiții dreptul la acțiune este imprescriptibil conform art.2 din Decretul nr.167/1958. Raportat acestor considerente, Înalta Curte admite recursul declarat de reclamanta Z.C.

împotriva deciziei nr.126 din 18 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia recurată și sentința nr.593 din 20 martie 2007 a Tribunalului Buzău – Secția comercială și de contencios administrativ și trimite cauza Tribunalului Buzău pentru soluționarea pe fond a cererii, în drept fiind aplicabile dispozițiile art.312(5) Cod procedură civilă coroborat cu prevederile art.313 Cod procedură civilă.