ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3583/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3583/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta

A.P.A.P.S. București le-a chemat în judecată pe pârâtele SC U. SA București și SC

U. SA București și a solicitat instanței să o oblige pe prima pârâtă să execute

obligația prevăzută prin clauza nr. 7.5 lit. c), asumată în calitate de

cumpărătoare a acțiunilor din contractul din 1998 de a determina societatea

privatizată SC U. SA să-i plătească daunele interese moratorii aferente

exercițiului financiar al anului 1995 sub sancțiunea plății daunelor

cominatorii.

După un prim ciclu procesual, în urma

căruia litigiul a fost trimis Tribunalui București, secția comercială, pentru

judecarea fondului, a fost pronunțată sentința nr. 5459 din 20 aprilie 2007

prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei SC U. SA,

iar față de pârâta SC U. SA București a fost respinsă acțiunea ca prescrisă.

Pentru a ajunge la această concluzie,

instanța de fond a stabilit că pretențiile reclamantei se întemeiază pe

contractul de vânzare-cumpărare încheiat între F.P.S. în prezent A.V.A.S. în

calitate de vânzător și SC U. SA în calitate de cumpărător, mai exact pe

dispozițiile art. 7.5 lit. c) din convenția prin care cumpărătorul în calitate

de acționar al S.C. U. SA s-a obligat să asigure aprobarea plății dividendelor

cuvenite vânzătorului până la data de 31 decembrie 1997.

Aceste argumente au fost avute în

vedere de instanță pentru a trage concluzia că raportul obligațional nu s-a

stabilit cu societatea privatizată și că nu există identitate între partea

chemată în judecată în calitate de pârâtă și subiectul pasiv din cadrul

raportului juridic obligațional. În ce o privește pe pârâta SC U. SA, parte în

contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanta, tribunalul a reținut că

în cauză raportul juridic obligațional s-a născut de la data nașterii

raportului de drept, astfel că, termenul de prescripție în cadrul căruia

reclamanta putea să-și valorifice dreptul, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958,

la data sesizării instanței 3 decembrie 2002, era împlinit.

În consecință, acțiunea precizată față

de pârâta SC U. SA a fost respinsă ca prescrisă.

Sentința nr. 5459 din 20 aprilie 2007

pronunțată de Tribunal București, secția comercială, a fost confirmată de

Curtea de Apel București care prin Decizia nr. 66 din 20 februarie 2008 a

respins ca nefondat apelul reclamantei A.V.A.S. București. Critica adusă

sentinței a privit în esență, modul de soluționare al excepției prescripției dreptului

la acțiune. Curtea de Apel, a reținut în considerentele deciziei că dreptul la

acțiune izvorăște din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 24 iulie

1998, că în calitate de cumpărător SC U. SA s-a obligat să asigure aprobarea

plății dividendelor cuvenite vânzătorului până la data de 31 decembrie 1997 și

că, acțiunea înregistrată la data de 4 decembrie 2002 a depășit termenul de prescripție

de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. S-a respins prin aceeași

decizie și critica apelantei reclamante privind încălcarea art. 3 alin. (1)

lit. c) din O.G. nr. 25/2002, cu motivarea că la data intrării în vigoare a

acestei ordonanțe dreptul la acțiune era prescris.

Împotriva deciziei nr. 66 pronunțată

la data de 20 februarie 2008, de Curtea de Apel București a declarat recurs

reclamanta A.V.A.S. București prin care a invocat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv

recurenta a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticii privind

excepția lipsei calității procesuale pasive a SC U. SA. Soluția instanței de

apel a fost criticată și pentru că a încălcat prevederile O.G. nr. 25/2002 și

ale Hotărârii Guvernului nr. 489/2003. Autoarea recursului

a mai criticat și dezlegarea dată

excepției prescripției prin prisma aplicării greșite a O.G. nr. 25/2002.

Această încălcare a dispozițiilor

legale a fost, în opinia sa, rezultatul lecturării greșite de către instanța de

apel a art. 3 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 25/2002 acesta fiind și motivul

pentru care Curtea nu a procedat la cercetarea fondului cauzei, în concret, în

funcție de dispozițiile legale aplicabile speței. De asemenea a susținut că

instanța de control judiciar nu a analizat probele existente la dosar pentru a

se pronunța cu privire la cauza cu care a fost investită limitându-se să redea

în motivare dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 25/2002.

În raport de aceste critici, recurenta

s-a considerat îndreptățită să solicite casarea deciziei și trimiterea cauzei

pentru rejudecare, instanței de fond.

Intimata SC U. SA București prin

întâmpinare a analizat punctual cele două excepții soluționate de instanțele

anterioare pentru a susținte în final că dreptul la acțiune era prescris la

data sesizării instanței și că O.G. nr. 25/2002 nu se aplică retroactiv. Cu

referire la societatea privatizată, intimata SC U. SA a susținut că nu s-au

făcut critici în apel în legătură cu modul de soluționare al excepției privind

lipsa calității procesual pasive a SC U. SA.

În consecință a solicitat respingerea

recursului declarat de reclamantă.

Recursul este nefondat.

- Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurenta și-a motivat recursul pe prima ipoteză a prevederilor amintite punând

în discuție încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 25/2002.

Analizând această critică, Înalta

Curte reține că soluțiile care au fost pronunțate în cauză față de intimata SC

U. SA s-au oprit asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, excepție rezolvată

prin prisma dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Astfel, instanțele anterioare au avut

în vedere termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și au

stabilit că în raport de obligațiile asumate prin contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni și de clauza stipulată în art. 7.5 lit. c),

dreptul la acțiune s-a născut la data de 24 iulie 1998 și s-a împlinit la 24

iulie 2001.

Prin urmare, la data de 3 decembrie

2002 când a fost introdusă acțiunea, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din

Decretul nr. 167/1958 era împlinit, așa cum corect s-a confirmat de Curtea de

Apel. Se observă din criticile aduse deciziei pronunțată în apel că în

realitate recurenta a pus în discuție momentul nașterii dreptului la acțiune,

chestiune de fond care nu vizează nelegalitatea prin prisma aplicării greșite a

art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Recurenta induce o chestiune legată de

aplicarea O.G. nr. 25/2002, pornind de la ideea că acel contract de

vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat în anul 1998 era în derulare, că perioada

de derulare se încheia potrivit clauzei 7.5 lit. c) la data de 24 iulie 2000,

această dată fiind și cea de la care a început să curgă, în opinia sa, termenul

de prescripție. Susținerea recurentei nu va fi primită întrucât aduce spre

analiză o dispoziție a O.G. nr. 25/2002 care nu este incidentă în cauză și nu

poate să conducă la reconsiderarea momentului nașterii dreptului la acțiune.

Altfel spus, la momentul intrării în vigoare a menționatei ordonanțe, așa cum

bine a reținut și instanța de apel, termenul de prescripție era împlinit, așa

încât nu se mai poate reconsidera momentul nașterii dreptului la acțiune pe

considerentul că în anul 2002, O.G. nr. 25/2002 a stabilit că dispozițiile sale

se aplică și contractelor în derulare.

De altfel această critică exprimă o

idee contradictorie în ce privește derularea contractului care potrivit recurentei

a încetat la 24 iulie 2000, or, în această situație, activarea clauzei în

scopul executării ei este în totală contradicție cu raționamentul recurentei.

- Oprindu-se asupra excepției privind prescripția

dreptului la acțiune în mod corect instanțele nu au trecut la cercetarea

fondului așa încât nu va fi primită nici critica potrivit căreia instanța de

apel nu a examinat probele și fondul litigiului.

Din acest punct de vedere nu va fi

reținută nici solicitarea recurentei de a se admite recursul și a trimite cauza

pentru judecarea pe fond întrucât soluțiile pronunțate exprimă faptul că în

aplicarea art. 137 C. proc. civ. instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor,

care fac de prisos în totul cercetarea în fond a pricinii. Așadar, instanța de

control judiciar a pronunțat o soluție legală. Nici critica referitoare la nepronunțarea

de către instanța de apel asupra criticii privind excepția lipsei calității

procesuale pasive a SC U. SA nu va fi reținută întrucât în apel, A.V.A.S. a

explicat de ce a chemat în judecată această societate prin cererea precizată,

fără să facă o critică argumentată care să pună instanța de apel în situația de

a o examina și a răspunde distinct prin decizia care se critică.

În consecință, față de cele ce preced potrivit

art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva Deciziei comerciale nr. 66

din 20 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

noiembrie 2008.