ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3583/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.P.A.P.S. București le-a chemat în judecată pe pârâtele SC U. SA București și SC U. SA București și a solicitat instanței să o oblige pe prima pârâtă să execute obligația prevăzută prin clauza nr. 7.5 lit. c), asumată în calitate de cumpărătoare a acțiunilor din contractul din 1998 de a determina societatea privatizată SC U. SA să-i plătească daunele interese moratorii aferente exercițiului financiar al anului 1995 sub sancțiunea plății daunelor cominatorii. După un prim ciclu procesual, în urma căruia litigiul a fost trimis Tribunalui București, secția comercială, pentru judecarea fondului, a fost pronunțată sentința nr. 5459 din 20 aprilie 2007 prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei SC U. SA, iar față de pârâta SC U. SA București a fost respinsă acțiunea ca prescrisă.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de fond a stabilit că pretențiile reclamantei se întemeiază pe contractul de vânzare-cumpărare încheiat între F.P.S. în prezent A.V.A.S. în calitate de vânzător și SC U. SA în calitate de cumpărător, mai exact pe dispozițiile art. 7.5 lit. c) din convenția prin care cumpărătorul în calitate de acționar al S.C. U. SA s-a obligat să asigure aprobarea plății dividendelor cuvenite vânzătorului până la data de 31 decembrie 1997. Aceste argumente au fost avute în vedere de instanță pentru a trage concluzia că raportul obligațional nu s-a stabilit cu societatea privatizată și că nu există identitate între partea chemată în judecată în calitate de pârâtă și subiectul pasiv din cadrul raportului juridic obligațional.

În ce o privește pe pârâta SC U. SA, parte în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanta, tribunalul a reținut că în cauză raportul juridic obligațional s-a născut de la data nașterii raportului de drept, astfel că, termenul de prescripție în cadrul căruia reclamanta putea să-și valorifice dreptul, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, la data sesizării instanței 3 decembrie 2002, era împlinit. În consecință, acțiunea precizată față de pârâta SC U. SA a fost respinsă ca prescrisă. Sentința nr. 5459 din 20 aprilie 2007 pronunțată de Tribunal București, secția comercială, a fost confirmată de Curtea de Apel București care prin Decizia nr. 66 din 20 februarie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei A.V.A.S.

București. Critica adusă sentinței a privit în esență, modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune. Curtea de Apel, a reținut în considerentele deciziei că dreptul la acțiune izvorăște din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 24 iulie 1998, că în calitate de cumpărător SC U. SA s-a obligat să asigure aprobarea plății dividendelor cuvenite vânzătorului până la data de 31 decembrie 1997 și că, acțiunea înregistrată la data de 4 decembrie 2002 a depășit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. S-a respins prin aceeași decizie și critica apelantei reclamante privind încălcarea art. 3 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 25/2002, cu motivarea că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe dreptul la acțiune era prescris.

Împotriva deciziei nr. 66 pronunțată la data de 20 februarie 2008, de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. București prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv recurenta a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticii privind excepția lipsei calității procesuale pasive a SC U. SA. Soluția instanței de apel a fost criticată și pentru că a încălcat prevederile O.G. nr. 25/2002 și ale Hotărârii Guvernului nr. 489/2003. Autoarea recursului a mai criticat și dezlegarea dată excepției prescripției prin prisma aplicării greșite a O.G. nr. 25/2002. Această încălcare a dispozițiilor legale a fost, în opinia sa, rezultatul lecturării greșite de către instanța de apel a art. 3 alin. (1) lit. c) din O.G.

nr. 25/2002 acesta fiind și motivul pentru care Curtea nu a procedat la cercetarea fondului cauzei, în concret, în funcție de dispozițiile legale aplicabile speței. De asemenea a susținut că instanța de control judiciar nu a analizat probele existente la dosar pentru a se pronunța cu privire la cauza cu care a fost investită limitându-se să redea în motivare dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 25/2002. În raport de aceste critici, recurenta s-a considerat îndreptățită să solicite casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare, instanței de fond. Intimata SC U. SA București prin întâmpinare a analizat punctual cele două excepții soluționate de instanțele anterioare pentru a susținte în final că dreptul la acțiune era prescris la data sesizării instanței și că O.G.

nr. 25/2002 nu se aplică retroactiv. Cu referire la societatea privatizată, intimata SC U. SA a susținut că nu s-au făcut critici în apel în legătură cu modul de soluționare al excepției privind lipsa calității procesual pasive a SC U. SA. În consecință a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă. Recursul este nefondat. - Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Recurenta și-a motivat recursul pe prima ipoteză a prevederilor amintite punând în discuție încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 25/2002. Analizând această critică, Înalta Curte reține că soluțiile care au fost pronunțate în cauză față de intimata SC U. SA s-au oprit asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, excepție rezolvată prin prisma dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Astfel, instanțele anterioare au avut în vedere termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și au stabilit că în raport de obligațiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni și de clauza stipulată în art. 7.5 lit. c), dreptul la acțiune s-a născut la data de 24 iulie 1998 și s-a împlinit la 24 iulie 2001. Prin urmare, la data de 3 decembrie 2002 când a fost introdusă acțiunea, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 era împlinit, așa cum corect s-a confirmat de Curtea de Apel. Se observă din criticile aduse deciziei pronunțată în apel că în realitate recurenta a pus în discuție momentul nașterii dreptului la acțiune, chestiune de fond care nu vizează nelegalitatea prin prisma aplicării greșite a art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta induce o chestiune legată de aplicarea O.G. nr. 25/2002, pornind de la ideea că acel contract de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat în anul 1998 era în derulare, că perioada de derulare se încheia potrivit clauzei 7.5 lit. c) la data de 24 iulie 2000, această dată fiind și cea de la care a început să curgă, în opinia sa, termenul de prescripție. Susținerea recurentei nu va fi primită întrucât aduce spre analiză o dispoziție a O.G. nr. 25/2002 care nu este incidentă în cauză și nu poate să conducă la reconsiderarea momentului nașterii dreptului la acțiune. Altfel spus, la momentul intrării în vigoare a menționatei ordonanțe, așa cum bine a reținut și instanța de apel, termenul de prescripție era împlinit, așa încât nu se mai poate reconsidera momentul nașterii dreptului la acțiune pe considerentul că în anul 2002, O.G.

nr. 25/2002 a stabilit că dispozițiile sale se aplică și contractelor în derulare. De altfel această critică exprimă o idee contradictorie în ce privește derularea contractului care potrivit recurentei a încetat la 24 iulie 2000, or, în această situație, activarea clauzei în scopul executării ei este în totală contradicție cu raționamentul recurentei. - Oprindu-se asupra excepției privind prescripția dreptului la acțiune în mod corect instanțele nu au trecut la cercetarea fondului așa încât nu va fi primită nici critica potrivit căreia instanța de apel nu a examinat probele și fondul litigiului. Din acest punct de vedere nu va fi reținută nici solicitarea recurentei de a se admite recursul și a trimite cauza pentru judecarea pe fond întrucât soluțiile pronunțate exprimă faptul că în aplicarea art. 137 C. proc.

civ. instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor, care fac de prisos în totul cercetarea în fond a pricinii. Așadar, instanța de control judiciar a pronunțat o soluție legală. Nici critica referitoare la nepronunțarea de către instanța de apel asupra criticii privind excepția lipsei calității procesuale pasive a SC U. SA nu va fi reținută întrucât în apel, A.V.A.S. a explicat de ce a chemat în judecată această societate prin cererea precizată, fără să facă o critică argumentată care să pună instanța de apel în situația de a o examina și a răspunde distinct prin decizia care se critică. În consecință, față de cele ce preced potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva Deciziei comerciale nr. 66 din 20 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2008.