ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3200/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Z.C. prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Buzău a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC G.C. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea actului adițional autentificat din 13 mai 1997 prin care defunctul său frate G.G. a cesionat soției G.A. ca părțile sociale reprezentând întreg capitalul subscris pentru constituirea societății, contrar prevederilor art. 1307 C. civ., care interzic vânzarea între soți.

Tribunalul Buzău, prin sentința comercială nr. 593 din 20 martie 2007, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, reținând că termenul general de prescripție este de 3 ani potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar în speță acest termen a început să curgă din momentul înscrierii cesiunii părților sociale, menționate în actul adițional a cărui anulare s-a solicitat, la Monitorul Oficial, considerându-se prescrisă acțiunea formulată de reclamantă după aproape 6 ani de la data publicării în Monitorul Oficial a actului adițional. Apelul declarat, împotriva acestei sentințe, de reclamanta Z.C.

a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 126 din 18 iunie 2007, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, modificarea actelor constitutive prin cesionarea părților sociale putând fi valabil făcută chiar dacă părțile au calitatea de soți, prevalând calitatea acestora de comercianți și aplicabilitatea legii comerciale, nefiind incidente în cauză prevederile art. 1307 C. civ. S-a mai reținut că, față de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 26/1990 și față de data publicării modificărilor intervenite în actul constitutiv al societății la Monitorul Oficial, termenul de 3 ani pentru atacarea acestora de către terți, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, a fost cu mult depășit.

Prin decizia nr. 1367 din 8 aprilie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei Z.C. și a trimis cauza Tribunalului Buzău pentru soluționarea pe fond a cererii, reținând că instanța de apel în mod greșit a reținut că sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 31/1990, fără a indica expres temeiul de lege prin care este admisă înstrăinarea părților sociale între soți și fără a observa că prezenta lege se completează cu dispozițiile Codului comercial și, respectiv, art. 1307 C. civ. Astfel, sancțiunea vânzării între soți este nulitatea absolută, iar în aceste condiții dreptul la acțiune este imprescriptibil conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958. Rejudecând cauza, Tribunalul Buzău, prin sentința comercială nr. 319 din 17 februarie 2009, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis acțiunea reclamantei Z.C.

și a constatat nul actul adițional autentificat din 13 mai 1997 și a repus părțile în situația anterioară, reținând, în esență, că nerespectarea interdicției cu privire la vânzarea între soți conduce la nulitatea absolută a contractului, scopul legii fiind - în esență - protejarea moștenitorilor împotriva unor acte frauduloase ale soților, iar efectele nulității se produc ex tunc, cu consecința repunerii părților în situația în care se aflau mai înainte de încheierea contractului. Apelul formulat împotriva acestei sentințe de pârâtele SC G.C. SRL și G.A. a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 65 din 6 mai 2009, menținându-se ca temeinică și legală sentința apelată.

Împotriva deciziei nr. 65 a Curții de Apel Ploiești au declarat recurs pârâtele SC G.C. SRL Buzău și G.A., fără a indica motivele de fapt și de drept ale promovării acestei căi de atac. În susținerea cererii de recurs pârâtele au arătat că urmează a depune la dosar dezvoltarea motivelor de recurs printr-un memoriu separat. Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 și art. 306 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, din oficiu, excepția nulității recursului, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile, termen care se socotește de la data comunicării hotărârii care este supusă acestei căi de atac, dacă legea nu dispune altfel. În acest termen, potrivit dispozițiilor procedurale, se depun declarația de recurs, dar și motivele de recurs.

În acest sens, dispozițiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ. sunt imperative atunci când prevăd că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Sancțiunea nerespectării acestei obligații este prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prin care se dispune că „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția alin. (2)”, respectiv dacă ar fi invocate motive de ordine publică ceea ce nu se poate reține în cauză. Față de dispozițiile legale evocate, se constată că recurentele pârâte au declarat recurs împotriva deciziei curții de apel, în cadrul termenului legal, fără a indica însă motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, în conformitate cu dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. și fără a le fi dezvoltat ulterior printr-un memoriu separat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului Curții de Apel Ploiești, se constată că faptul comunicării deciziei atacate a avut loc la data de 6 iunie 2009, iar depunerea declarației de recurs, precum și a dezvoltării motivelor de recurs trebuia să aibă loc până la data de 22 mai 2009. În speță, recurentele au depus la dosarul cauzei numai cererea de recurs, fără a fi depus, în termen legal, dezvoltarea motivelor de nelegalitate, potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Așa fiind, având în vedere că neindicarea motivelor de casare este sancționată de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. raportat la art. 306 din același cod, instanța urmează a constata nul recursul declarat de pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtele SC G.C. SRL Buzău și G.A. împotriva deciziei nr. 65 din 6 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009.