ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1322/2023

Ședința publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la 26.02.2021, sub dosar nr. x/2021, modificată la 08.03.2021 și 13.09.2021, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând, în principal, constatarea nulității absolute, cu consecința anulării contractului de cesiune părți sociale încheiat la 20.07.2017 între cedentul B. și cesionarul C., înregistrat la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud la 25.07.2017, conform Rezoluției nr. 7121/25.07.2017, și repunerea părților în situația anterioară, în sensul de a dispune radierea cesiunilor menționate în Registrul Comerțului Bistrița-Năsăud și reînscrierea părților sociale obiect al acestora în favoarea cedentului B.; în subsidiar, a solicitat constatarea nulității contractului de cesiune părți sociale pentru preț fictiv, precum și să se dispună declararea ca inopozabil față de reclamant a contractului de cesiune părți sociale încheiat la 20.07.2017 între cedentul B. și cesionarul C.; cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1236-1238, art. 1665, art. 1562 și urm. C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul B. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului pentru cauze de nulitate, cât și pentru acțiunea revocatorie.

Prin sentința civilă nr. 280/2021 pronunțată la data de 19.11.2021 de Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-a respins ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului A., invocată de pârâtul B..

S-a admis, ca fiind întemeiată, cererea de chemare în judecată modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. și cu intervenientul D. S.R.L. - în insolvență, prin administrator judiciar CII E., și în consecință:

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune părți sociale încheiat la data de 20.07.2017 între cedentul B. și cesionarul C., având ca obiect cesiunea unui număr de 50.000 părți sociale, reprezentând 49,02% din capitalul social al D. S.R.L.

S-a dispus radierea cesiunii anterior menționate din registrul comerțului și reînscrierea părților sociale obiect al acesteia în favoarea cedentului B..

Pârâții B. și C. au fost obligați, în solidar, să plătească reclamantului A. cheltuieli de judecată în sumă de 4.000 RON, reprezentând onorariu avocat.

Pârâții B. și C. au fost obligați, în solidar, la plata către stat a sumei de 7.988 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru de la plata căreia reclamantul A. a fost scutit ca urmare a admiterii cererii sale de acordare ajutor public judiciar, prin încheierea civilă nr. 72/26.03.2021 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel B., solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului A. prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului pentru cauze de nulitate relativă și, pe cale de consecință, respingerea ca prescrisă a cererii în anulare formulată, iar pe fond, respingerea în întregime a cererii în anulare formulată de A. ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 230/2022 din 11 aprilie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de B., împotriva sentinței civile nr. 280/2021, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că: a admis excepția prescripției extinctive cu privire la petitele 2 si 3 din cererea de chemare în judecată și ca atare, a respins ca prescrise cererile de anulare a contractului de cesiune și de inopozabilitate a contractului de cesiune.

A respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de cesiune.

A obligat intimatul să plătească apelantului B. suma de 3.994 RON taxă timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și, în rejudecare, să se respingă apelul împotriva sentinței primei instanțe.

În dezvoltarea motivului de recurs, arată că, instanța de apel, reanalizând probatoriul, a reținut o altă stare de fapt decât cea reținută de prima instanță, respectiv un alt moment temporal față de care a analizat, pe de o parte, prescripția extinctivă, iar mai apoi cererea de anulare a contractului pentru fictivitatea prețului și existența unei cauze ilicite.

Astfel, arată că, instanța de apel a identificat și a reținut drept moment de început al termenului de prescripție data de 25.07.2017, când s-au înregistrat în registrul comerțului mențiunile referitoare la transferul părților sociale, acela fiind și momentul cunoașterii identității cesionarei și calității acesteia de soție a pârâtului, respectiv în care se putea deduce pretinsul caracter fictiv/nesemnificativ al prețului determinat de această calitate a cesionarei, aceasta deoarece, unul dintre atributele principale ale registrului comerțului este de publicitate a înscrierilor, după cum relevă prevederile art. 5 din Legea nr. 26/1990.

Astfel, instanța de apel a reținut că mențiunile efectuate cu privire la transmiterea părților sociale au devenit opozabile terților, și implicit reclamantului, de la data înregistrării, 25.07.2017, astfel că actul contestat îi poate fi opus începând cu această dată. Or, susține recurentul, reținerea instanței de apel, în sensul că reclamantul intimat cunoștea sau putea lua la cunoștință despre transferul părților sociale atunci când a obținut titlul executoriu și nu putea avea în vedere aceste bunuri ca fiind o parte din patrimoniul apelantului debitor, prin urmare, nici lipsa lor nu poate fi interpretată ca o lezare a intereselor sale, este nelegală și în contradicție cu probatoriul administrat în cauză.

Recurentul susține că a dovedit cu înscrisurile existente la dosar faptul că, nu a luat cunoștință despre existența acestui contract de cesiune decât cu ocazia demersurilor și a verificărilor efectuate de executorul judecătoresc în dosarul execuțional menționat, moment la care s-a constatat că, debitorul B. a cesionat în anul 2017 părțile sociale deținute de acesta la D. S.R.L, soției sale, C., și s-a retras din calitatea sa de asociat la această societate.

Astfel, arată că data la care a luat cunoștință de actul de cesiune a fost 24.11.2020, în raport de care cererea de chemare în judecată este formulată în termenul legal.

În al doilea rând, învederează că instanța de apel a statuat că, prima instanță s-a pronunțat cu privire la excepția prescripției doar prin raportare la primul petit din cererea de chemare în judecată, ignorând petitele subsecvente, deși, în mod clar, excepția a vizat cererea în întregul ei.

Recurentul apreciază că interpretarea dată de instanța de apel problemelor juridice supuse controlului acesteia este eronată și contrară legii.

În continuare, recurentul reia considerentele primei instanțe cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune și cu privire la fondul cauzei, considerente pe care le apreciază ca fiind judicioase.

Totodată, reia și argumentele din cererea de chemare în judecată privind capătul principal de cerere.

Arată recurentul că instanța de apel nu a validat niciuna dintre susținerile acestuia, nu a avut în vedere probatoriul administrat în cauză, reținând că, deși considerațiile teoretice ale primei instanțe sunt corecte, aplicarea lor în speța de față nu este susținută de probațiunea administrată.

Astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a dovedit existența cauzei ilicite sau a intenției frauduloase a intimaților B. și C. la momentul încheierii contractului de cesiune de părți sociale, întrucât succesiunea în timp a actelor juridice încheiate, mai precis momentul cesiunii de părți sociale și data opozabilității acesteia reclamantului, precum și data obținerii titlului executoriu de care se prevalează creditorul, exclud cauza ilicită sub forma conivenței frauduloase a apelanților reclamanți.

Autorul prezentei căi de atac arată că, a invocat pe calea acțiunii oblice, în temeiul dispozițiilor art. 1560 C. civ., în numele debitorului recurentului, nulitatea relativă a contractului de cesiune părți sociale, prețul din acest contract fiind unul fictiv, fără intenția de a fi achitat.

Raportat la acest petit, arată că instanța de apel a reținut faptul că pretinsul prejudiciu, constând în diminuarea patrimoniului debitorului, putea și trebuia să fie cunoscut de creditor tot la data înregistrării în registrul comerțului a mențiunii privind modificarea actului constitutiv al D. S.R.L., deoarece contractul de cesiune a stat la baza respectivei modificări, iar mențiunea indică transmiterea părților sociale cesionarei C.. Ca atare, termenul de prescripție s-a împlinit pentru acțiunea revocatorie la data de 25.07.2018, prezentul petit formulat în cadrul cererii de chemare în judecată fiind în afara termenului legal.

Recurentul susține că interpretarea instanței de apel este nelegală, reținând în mod greșit că termenul de prescripție s-a împlinit.

În acest sens, susține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 1665 C. civ., întrucât nu există un document bancar de plată, părțile menționând doar efectuarea plății la data încheierii contractului; la data cesionării a 50% din părțile sociale, D. S.R.L. avea în patrimoniu acțiuni de 16.000.000 euro, astfel că este greu de imaginat ipoteza în care, o persoană ar înstrăina, în mod real, părțile sociale din societate pentru suma de 90.000 euro; transferul părților sociale s-a făcut către soția acestuia, asociat în aceeași societate.

Cât privește incidența dispozițiilor art. 1564 C. civ., cu privire la capătul subsidiar de cerere, dispoziții care reglementează un termen special de prescripție de 1 an, apreciază că acest termen a fost respectat, în cauză.

Astfel, arată că a dovedit cu înscrisurile existente la dosar, faptul că, în urma demersurilor și verificărilor efectuate de executorul judecătoresc în dosarul execuțional menționat, s-a constatat că debitorul B. a cesionat în anul 2017 părțile sociale deținute de acesta la D. S.R.L., soției sale C., și s-a retras din calitatea sa de asociat în această societate.

La solicitarea executorului judecătoresc, Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a comunicat, la 24.11.2020, în copie certificată, actul prin care s-au cesionat părțile sociale deținute de pârât și înscrisurile existente.

Aceasta este data la care recurentul a cunoscut prejudiciul ce rezultă din actul atacat, în raport cu care cererea de chemare în judecată a fost introdusă în termen legal.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimaților la 13/15 iulie 2022, care nu au formulat întâmpinare.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate și a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte îl va admite, pentru considerentele ce urmează.

Cu titlu preliminar, instanța supremă reține faptul că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a solicitat: în principal, constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de părți sociale încheiat la 20.07.2017, în temeiul art. 1236-1328 C. civ. în subsidiar, anularea contractului de cesiune pentru fictivitatea prețului, în temeiul art. 1665 C. civ. (precizat la termenul din 08.10.2021 că este formulat pe cale oblică); în al treilea rând, a solicitat declararea ca inopozabil a contractului de cesiune de părți sociale încheiat la 20.07.2017, în temeiul art. 1562 C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, dar și prin precizarea efectuată la termenul din 08.10.2021, intimatul B. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, atât pentru acțiunea de anulare a contractului pentru preț fictiv, cât și față de acțiunea revocatorie.

Prin decizia civilă nr. 230/2022 din 11 aprilie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de B., împotriva sentinței civile nr. 280/2021, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că: a admis excepția prescripției extinctive cu privire la petitele 2 și 3 din cererea de chemare în judecată și ca atare, a respins ca prescrise cererile de anulare a contractului de cesiune și de inopozabilitate a contractului de cesiune.

A respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de cesiune pentru cauză ilicită.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut faptul că, în cadrul hotărârii apelate, prima instanță în mod corect a respins excepția prescripției primului capăt de cerere, de constatare a nulității absolute, în temeiul prevederile art. 1249 alin. (1) C. civ., dat fiind că reclamantul invocă nulitatea absolută a contractului pentru cauză ilicită.

Totodată, a reținut faptul că, relevant cu privire la excepția prescripției este momentul înregistrării mențiunii referitoare la modificarea actului constitutiv al D. S.R.L. ca urmare a încheierii contractului de cesiune. Astfel, în ce privește cererea de anulare a contractului pentru fictivitatea prețului, formulată pe cale oblică, întemeiată pe prevederile art. 1665 C. civ., instanța de apel a identificat ca moment de început al termenului de prescripție data de 25.07.2017, când s-au înregistrat în registrul comerțului mențiunile referitoare la transferul părților sociale, acela fiind și momentul cunoașterii identității cesionarei și a calității acesteia de soție a pârâtului, respectiv în care se putea deduce pretinsul caracter fictiv/nesemnificativ al prețului determinat de această calitate a cesionarei.

În ce privește acțiunea revocatorie, instanța de apel a reținut că pretinsul prejudiciu, constând în diminuarea patrimoniului debitorului, putea și trebuia să fie cunoscut de creditor tot la data înregistrării în registrul comerțului a mențiunii privind modificarea actului constitutiv al D. S.R.L., deoarece contractul de cesiune a stat la baza respectivei modificări, iar mențiunea indică transmiterea părților sociale cesionarei C..

O primă critică a recurentului-reclamant, subscrisă cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., privește soluționarea de către instanța de apel a capătului principal de cerere cu încălcarea dispozițiilor art. 1236 C. civ., ce reglementează condițiile cauzei contractului.

Instanța supremă reține că, în realitate, critica recurentului nu vizează interpretarea greșită a dispozițiilor legale invocate ci, așa cum chiar acesta menționează, interpretarea probațiunii administrate și stabilirea situației de fapt de către instanța de apel, cu privire la intenția intimaților la încheierea contractelor de cesiune de părți sociale și de împrumut.

În acest context, se cuvine a fi menționat că instanța de apel, pe baza evaluării probatoriului administrat (înscrisuri), a concluzionat că reclamantul nu a dovedit existența cauzei ilicite, sau intenția frauduloasă a intimaților la momentul încheierii contractului de cesiune părți sociale. Astfel, a reținut că, succesiunea în timp a actelor, mai precis momentul cesiunii părților sociale și data opozabilității acesteia reclamantului, precum și data obținerii titlului executoriu de care se prevalează creditorul, exclud cauza ilicită sub forma conivenței frauduloase a apelanților intimați.

Or, aceste aspecte vizează netemeinicia hotărârii atacate, în timp ce recursul urmărește verificarea conformității cu normele de drept aplicabile.

În ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța supremă reține că recurentul a invocat formal încălcarea dispozițiilor art. 1665 C. civ., întrucât, în realitate, acesta urmărește reinterpretarea probatoriului în vederea stabilirii caracterului fictiv al prețului contractului de cesiune.

Stabilirea situației de fapt intră în competența instanțelor devolutive, nefiind atributul instanței de recurs. În plus, instanța supremă reține că, prin decizia atacată, contrar susținerilor recurentului, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra caracterului real sau fictiv al prețului, ci, analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, în temeiul art. 2529 alin. (2) C. civ., a stabilit momentul la care reclamantul a cunoscut cauza de nulitate pe care o invocă.

Or, din această perspectivă, recurentul-reclamant nu a dus nicio critică ce ar putea fi subscrisă vreunui motiv de casare, cantonându-se în a preciza că această interpretare este nelegală și că, în mod greșit a reținut instanța de apel că termenul de prescripție cu privire la acest capăt de cerere s-a împlinit.

În lipsa formulării unei veritabile critici de nelegalitate, instanța supremă nu poate completa deductiv criticile recurentului.

Înalta Curte găsește fondată critica recurentului-reclamant privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1564 C. civ.

Potrivit recurentului-reclamant, instanța de apel în mod greșit a reținut că acțiunea revocatorie nu a fost promovată în termenul de prescripție de 1 an prevăzut de art. 1564 C. civ., pornind de la constatarea că momentul de la care curge termenul de prescripție este reprezentat de data înregistrării în registrul comerțului a mențiunii privind modificarea actului constitutiv al D. S.R.L., deoarece contractul de cesiune a stat la baza respectivei modificări, iar mențiunea indică transmiterea părților sociale cesionarei C..

Potrivit dispozițiilor art. 1564 C. civ., "dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat".

Se constată că dispozițiile legale evocate instituie un termen special de prescripție în materia acțiunilor în inopozabilitatea unui act juridic, în care se încadrează acțiunea recurentului-reclamant, și anume, de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.

Astfel, textul legal prevede un termen care se calculează în funcție de cele două momente alternative, un moment subiectiv, reprezentat de data la care creditorul a cunoscut prejudiciul, respectiv un moment obiectiv, constând în data la care creditorul ar fi trebuit să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul contestat, ambele momente raportându-se la data cunoașterii prejudiciului și nu la data încheierii actului juridic fraudulos.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte reține că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1564 C. civ. privind prescripția dreptului la acțiune.

Începutul prescripției extinctive reprezintă un aspect esențial al acestei instituții juridice, deoarece momentul de la care începe cursul prescripției determină data la care aceasta urmează să se împlinească, calcularea termenului de prescripție de către instanța de apel necesitând, prioritar, determinarea momentului în care, în concret, începe să curgă.

Reclamantul a susținut că, prin încheierea contractului de cesiune părți sociale, debitorul B. și-ar fi golit patrimoniul de bunurile care puteau fi urmărite de creditori, respectiv că ar fi încercat să eludeze dispozițiile legale referitoare la executarea contractului de împrumut.

De asemenea, a invocat faptul că, despre contractul de cesiune de părți sociale a luat cunoștință la 24.11.2020, când, urmare a demersurilor executorului judecătoresc ce instrumentează dosarul nr. x/2020 - având ca obiect executarea silită a debitorului B. în baza contractului de împrumut autentificat de F. sub nr. x/16.02.2019, la cererea creditorului A. - Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a comunicat în copie certificată actul prin care s-au cesionat părțile sociale deține de B. în cadrul D. S.R.L.

Scopul publicității prin registrul comerțului îl constituie opozabilitatea față de terți a mențiunilor înregistrate și constituirea unei evidențe a comercianților. Astfel, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului prevede că înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicație acolo unde legea dispune altfel.

Or, contrar celor reținute de instanța de apel, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului material de acțiune în cazul acțiunii pauliene/revocatorii nu este reprezentat de data încheierii actului ori de data înscrierii mențiunilor privind modificarea actului constitutiv al D. S.RL. în registrul comerțului, întrucât, chiar dacă mențiunea privind modificarea actului constitutiv al D. S.R.L. a devenit opozabilă recurentului de la data publicării în registrul comerțului, acest fapt nu prezumă cunoașterea prejudiciului rezultat din acel act.

Prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor, în sensul art. 1562 alin. (1) C. civ. constă în crearea sau mărirea stării de insolvabilitate prin încheierea respectivului act. Existența unui act de însărăcire a patrimoniului debitorului nu este suficientă pentru promovarea acțiunii revocatorii. Altfel spus, pentru a stabili momentul de la care se calculează termenul special reglementat de art. 1564 C. civ., instanța de apel era chemată să stabilească data la care reclamantul a cunoscut, respectiv data la care trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, anume crearea sau mărirea stării de insolvabilitate a patrimoniului debitorului său.

Textul art. 1564 C. civ. are în vedere atât un moment subiectiv de începere a curgerii termenului (data la care a cunoscut), cât și un moment obiectiv (trebuia să cunoască), iar pentru respectarea principiului securității circuitului civil, este necesar a se stabili momentul când recurentul-reclamant a cunoscut caracterul vătămător al actului, în condițiile în care data la care reclamantul putea sau trebuia să cunoască prejudiciul rezultat din act nu coincide cu data actului.

În considerarea celor evocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 din C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 230/2022 din 11 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe, cu aplicarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 230/2022 din 11 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2023.