ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6/2023

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

În drept, s-au invocat prevederile art. 1225, art. 1226, art. 1660. art. 1685, art. 1264 din noul C. civ.

S-au respins, ca lipsite de interes, cererile de chemare în judecată formulate de A. S.A. prin lichidator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâta C., prin administrator judiciar D. S.P.R.L., E. S.R.L., prin administrator judiciar F.. și G..

Prin decizia civilă nr. 305/2022 din 23 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a intimatei C. și s-a anulat apelul declarat împotriva acesteia.

De asemenea, s-a respins apelul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. împotriva sentinței civile nr. 95/2021, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta-reclamantă a susținut că, în apel, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de intimat-pârât, a numitului H., asociatul unic al pârâtei C. S.R.L, care este continuatorul, respectiv succesorul universal al intimatei-pârâte, astfel cum rezultă din extrasul furnizat de O.N.R.C., în temeiul art. 176 din Legea nr. 85/2014, însă această cerere a fost respinsă de către instanța de apel.

În susținerea nelegalității acestei soluții, recurenta-reclamantă a redat pasaje dintr-o decizia a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un litigiu referitor la situația radierii unei societăți și posibilitatea continuării judecății cu asociatul unic al acesteia.

În opoziție cu soluția pronunțată de instanța supremă, recurenta-reclamantă a învederat că instanța de apel în mod nelegal a înlăturat dreptul său de a continua judecata cu asociatul unic al societății radiate cu motivarea că dispozițiile art. 176 din Legea nr. 85/2014 nu ar constitui un temei pentru constatarea transmiterii calității procesuale, de la persoana juridică radiată la asociatul unic al acesteia.

Intimatul-pârât G. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, raportat la faptul că, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă nu face referire la nicio normă de drept material încălcată sau aplicată greșit, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă nerespectarea practicii judiciare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin urmare, intimatul învederează că, în cauză, criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., astfel încât se impune constatarea nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la 12 august 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 4 noiembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la 17 ianuarie 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de către intimatul-pârât G., urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța de recurs are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Recursul fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege.

În cauză, Înalta Curte reține că, deși motivele de casare formulate de recurentă sunt întemeiate formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., acestea nu corespund exigențelor prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind cazul unor critici ale neconformității hotărârii recurate, în măsura în care nu se indică regulile de drept încălcate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că, deși recurenta face referire la măsura procesuală a introducerii în cauză, în calitate de intimat-pârât, a numitului H., asociatul unic al pârâtei C. S.R.L, despre care susține că este continuatorul, respectiv succesorul universal al intimatei-pârâte, astfel cum rezultă din extrasul furnizat de O.N.R.C., în temeiul art. 176 din Legea nr. 85/2014, în dezvoltarea motivului de casare nu explică în ce constă greșeala de judecată a instanței de apel și nu indică în ce constă încălcarea normei de procedură de către instanța de prim control judiciar, a cărei nerespectare ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, pentru a se putea reține spre analiză motivul circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de prim control judiciar, în practicaua deciziei recurate, a reținut ca argument în respingerea solicitării formulate de reclamantă, privind introducerea în cauză a persoanei fizice H. în calitate de continuator – succesor în drepturi al intimatei C., faptul că temeiul juridic invocat în susținerea cererii de introducere în cauză a numitului H., respectiv dispozițiile art. 176 din Legea nr. 85/2014, nu constituie un temei pentru constatarea transmiterii calității procesuale de la persoana juridică radiată la asociatul unic al acesteia. De asemenea, instanța de apel a notat că nu există un temei legal pentru a dispune în sensul introducerii în cauză a asociatului persoană fizică.

În raport cu situația concretă și împrejurarea închiderii procedurii insolvenței debitoarei C., intimată în prezenta cauză, instanța de apel a invocat, din oficiu, excepția lipsei capacității de folosință a acesteia. Prin decizia recurată, instanța de apel a admis excepția lipsei capacității de folosință a intimatei C. și a anulat apelul declarat împotriva acesteia, raportat la faptul că, potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ. și art. 251 C. civ., în cauză a intervenit radierea intimatei-pârâte C., aspect care determină încetarea personalității sale juridice, cu consecința pierderii capacității procesuale de folosință.

Prin urmare, se constată că susținerile recurentei nu constituie critici concrete aduse hotărârii atacate, din perspectiva modalității în care instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile art. 56 C. proc. civ. și art. 251 C. civ., având în vedere că aceste susțineri nu au fost formulate strict în concordanță cu argumentele reținute de către instanța de apel prin decizia recurată și în raport de normele de procedură aplicate de această instanță, cu privire excepția lipsei capacității de folosință a intimatei C.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă a prezentat situația de fapt a litigiului, iar la final a susținut că instanța de apel, în mod nelegal, a înlăturat dreptul său de a continua judecata cu asociatul unic al societății radiate arătând că dispozițiile art. 176 din Legea nr. 85/2014 nu constituie un temei pentru constatarea transmiterii calității procesuale, de la persoana juridică radiată la asociatul unic al acesteia.

Invocarea a unei dispoziții legale, respectiv art. 176 din Legea nr. 85/2014, cu privire la care instanța de apel s-a pronunțat în practicaua deciziei recurate, nu conduce de plano la incidența unui motiv de recurs, ci trebuie formulate critici concrete privind argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate, cu referire la motivele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În cauză, recurenta nu formulează critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate, prin care să arate greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de strictă interpretare.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Prin urmare, având în vedere că recurenta nu a prezentat argumentele concrete care să permită verificarea eventualelor încălcări ale regulilor de procedură, recursul pendinte nu poate fi analizat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În egală măsură, deși autoarea recursului și-a întemeiat demersul judiciar și pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, aceasta nu a indicat nicio normă de drept material încălcată sau aplicată greșit de către instanța de apel și nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie motivului de casare invocat.

În consecință, se constată că recurenta-reclamantă a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege invocat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă, rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Prin urmare, se constată că susținerile recurentei nu constituie critici concrete aduse hotărârii atacate, din perspectiva modalității în care instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile de drept material incidente la cazul concret dedus judecății sau din perspectiva normelor de procedură aplicate, întrucât aceste susțineri nu au fost formulate strict în concordanță cu argumentele reținute de instanța de apel prin decizia recurată și în raport de normele de procedură, respectiv, de drept material aplicate de instanța de apel.

Astfel, deși se contestă soluția privind respingerea cererii de introducere în cauză, în calitate de intimat, a persoanei fizice H., prin recursul formulat nu s-a criticat modul în care a fost soluționată excepția lipsei capacității de folosință a intimatei C. și a apelului declarat împotriva acesteia, precum și a apelului declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. împotriva sentinței primei instanțe, fiind prin urmare întemeiate apărările formulate de intimatul-pârât G. prin întâmpinare, privind nulitatea recursului.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar C.I.I. B. împotriva deciziei civile nr. 305/2022 din 23 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar C.I.I. B. împotriva deciziei civile nr. 305/2022 din 23 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2023.