ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2387/2022

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

La data de 21 septembrie 2020, pârâta B. S.R.L. a depus note scrise prin care a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a secției I Civile a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

La 22 septembrie 2020, reclamanta A. S.A. a depus cerere adițională, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei indicate prin cererea de chemare în judecată și în temeiul art. 1373 C. civ., care reglementează răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 30 alin. (5), art. 204 C. proc. civ., art. 1373 C. civ.

Prin încheierea din 10 martie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de către Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere necesitatea atașării dosarului penal nr. x/2015 al Judecătoriei Bistrița, pentru soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtul C., prin întâmpinare, tribunalul a dispus emiterea unei adrese către Judecătoria Bistrița pentru atașarea dosarului penal nr. x/2015

Au fost prorogate discuțiile asupra probatoriului după soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Prin încheierea interlocutorie din 6 mai 2021 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții C. și B. S.R.L..

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta B. S.R.L.

A fost obligat pârâtul C. la plata către reclamantă a sumei de 1.043.364,98 RON cu titlu de despăgubiri.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

Prin decizia nr. 199/2022 din 29 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă s-a respins apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 165 din 27 septembrie 2021.

Totodată, s-a respins apelul declarat de pârâtul C. împotriva încheierii din 6 mai 2021 și a sentinței nr. 165/27.09.2021 pronunțate de Tribunalul Bistrița Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

S-a respins apelul incident formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierilor de ședință din 10 martie 2022 și 6 mai 2021, precum și a sentinței civile nr. 165/27.09.2021, pronunțate de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. x/2020, pe care le-a menținut.

În esență, recurenta-reclamantă a susținut că hotararea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind dispusă înlăturarea, fără temei legal, a aplicării at. 1373 C. civ.

Recurenta apreciază că aplicabilitatea art. 58 din Legea nr. 136/1995 nu exclude aplicabilitatea art. 1373 C. civ., întrucât nu au același obiect de reglementare.

În consecință, s-a învederat că, în cauză, este incidentă ipoteza reglementată de art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, în care asigurătorul recuperează sumele plătite cu titlu de prejudiciu de la persoana răspunzătoare de producerea accidentului rutier, iar alături de persoana vinovată sunt chemate să răspundă și alte persoane pentru fapa autorului, astfel încât, în opinia recurentei, nu există un temei egal pentru ca răspunderea acestor din urmă persoane să fie înlăturată.

Recurentul-pârât a învederat că acțiunea în regres este întemeiată pe raportul de asigurare, în lipsa căruia nu ar exista vreo îndreptățire a asigurătorului să pretindă restituirea sumelor achitate, fiindu-i aplicabil termenul de prescripție de 2 ani, potrivit dispozițiilor speciale ale art. 2519 C. civ.. Acesta începe să curgă de la data efectuării plății, existând un termen distinct pentru fiecare plată efectuată.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamanta A. S.A., iar în subsidiar a solicitat respingerea acestui recurs ca fiind lipsit de interes. Cu privire la cea din urmă excepție, s-a arătat că soluția instanței de apel de respingere a pretențiilor reclamantei față de societatea pârâtă, întemeiată pe inadmisibilitatea dublei reparații, se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel încât prezentul demers procesual este lipsit de un interes legitim și actual, conform prevederilor art. 33 C. proc. civ.

Reclamanta A. S.A. a formulat la rândul său întâmpinare la recursul incident al pârâtului C., prin care a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil, raportat la dispozițiile coparticipării procesuale. Totodată, a invocat inadmisibiltatea și din perspectiva obiectului litigiului, respectiv raporturi de asigurare. Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului.

Recurentul-pârât C. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității și apărărilor invocate de reclamantă.

Cauza a fost înregistrată la 23 mai 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 12 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată la 15 noiembrie 2022.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul principal, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

În cauză, se constată că hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 199/2022 din 29 martie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor (...)".

În cauză, prin acțiunea promovată la data de 05.03.2020, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei achitate cu titlu de despăgubiri, în valoare de 1.043.364,98 RON, precum și obligarea pârâtului C. la plata sumei achitate cu titlu de despăgubiri, în valoare de 1.043.364,98 RON, ca urmare a accidentului rutier produs, pârâtul C. fiind condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Sumele solicitate de reclamantă au fost plătite în cadrul procesului penal, în temeiul poliței de asigurare RCA nr. x.

Temeiurile de drept invocate sunt art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 și art. 1373 C. civ.

Se observă, astfel, că litigiul dedus judecății este unul născut în materia asigurărilor, în condițiile în care acțiunea în regres este inclusă în activitatea de asigurare, subrogarea asigurătorului în drepturile beneficiarului prin formularea unei acțiuni împotriva celui răspunzător de producerea pagubei avându-și izvorul în contractul de asigurare.

Prin Decizia nr. 23/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, s-a tranșat în mod definitiv faptul că acțiunea în regres formulată de către asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului este o acțiune comercială, întrucât are la bază raportul de asigurare încheiat între asigurător și asigurat, iar subrogarea în drepturile beneficiarului contra celor răspunzători de producerea pagubei are ca izvor contractul de asigurare. În considerentele acestei decizii s-a reține că invocarea răspunderii civile delictuale a terțului, în baza dispozițiilor art. 998 și 999 din C. civ., aplicabile în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Codul comercial, nu poate imprima caracter civil acțiunii în regres exercitate de asigurător, atâta vreme cât această acțiune, îndreptată împotriva terțului vinovat de producerea accidentului, își are temeiul în contractul de asigurare.

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 13 din 18 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin care se statuează că acțiunile societății de asigurare de recuperare a sumelor plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului sunt incluse în categoria litigiilor în materia asigurărilor, întrucât asigurarea obligatorie aduce în discuție din chiar momentul încheierii contractului de asigurare, răspunderea civilă a deținătorului de vehicul, iar plata făcută de asigurător este o consecință a executării contractului de asigurare pe care l-a încheiat cu asiguratul său, în lipsa acestuia societatea de asigurare neputând invoca în favoarea sa acțiunea în regres reglementată de lege.

Art. 483 alin. (2) Cod procedură, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe, respectiv 5 martie 2020, prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, ca urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018.

Așadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a acestor prevederi.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

În acest context, cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în materia asigurărilor, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 199/2022 din 29 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

În ceea ce privește recursul incident declarat de pârâtul C., art. 491 C. proc. civ. face trimitere la prevederile din materia apelului, respectiv art. 472-474 din același cod, aplicabile și în recurs.

Astfel, art. 491, coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., statuează în sensul că:

"Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".

Cum recursul principal declarat de reclamanta A. S.A. a fost respins ca inadmisibil, recursul incident declarat de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 199/2022 din 29 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, va fi respins în consecință, ca rămas fără efect.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, respectiv ordinul de plată nr. x nr. 26 iunie 2022 și contractul de asistență juridică nr. x din 24 iunie 2022.

În ceea ce privește cheltuielile de transport solicitate de intimata-pârâtă, se constată că aceasta a depus factura având seria x nr. x din 8 noiembrie 2022, în cuantum de 1.844,50 RON, fără a fi depuse la dosar dovezi care să ateste modalitatea de deplasare, chitanțe, bonuri fiscale. În consecință, Înalta Curte va admite în parte cererea intimatei B. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată, raportat la faptul că, în cauză, cheltuielile de deplasare nu au fost justificate.

Prin urmare, constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante A. S.A. în promovarea recursului și în raport cu solicitarea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente procesului, urmează să fie admisă în parte cererea, în sensul obligării recurentei-reclamante la plata sumei de 6.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul principal declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 199/2022 din 29 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Constată că recursul incident declarat de pârâtul C., împotriva aceleiași decizii, a rămas fără efect.

Admite în parte cererea intimatei-pârâte, în sensul că obligă recurenta-reclamantă A. S.A. să achite intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2022.