ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1999/2023

Ședința publică din data de 07 noiembrie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 05 aprilie 2022, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtei C. la plata sumei de 250.000 RON pentru fiecare reclamant, cu titlu de despăgubiri morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 47/F/CC/2022 pronunțată la data de 14 iunie 2022, Curtea de Apel Cluj a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, ca instanță în a cărei rază teritorială își are domiciliul pârâta, cauza fiind înregistrată la această din urmă instanță la data de 24 iunie 2022.

Urmare declarațiilor de abținere ale tuturor judecătorilor instanței, în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ. cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24 iunie 2022.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud

Prin sentința civilă nr. 2566/F din 04 noiembrie 2022 a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar nr. x/2022, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de către reclamanții A. și B., reprezentantă prin reclamantul A., împotriva pârâtei C..

Împotriva sentinței civile nr. 2566/F din 04 noiembrie 2022, au formulat apel reclamanții A. și B..

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă

Prin decizia civilă nr. 66/A din 02 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în dosar nr. x/2022, a fost respins ca nefondat apelul declarat de A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2566/F din 4.11.2022 și a încheierii f.n. din 19.10.2022 ale Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în dosar nr. x/2022, care a fost menținută.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 66/A din 02 martie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții A. și B..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 26 aprilie 2023, sub nr. x/2022, dosarul fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 28 aprilie 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurenții-reclamanți au procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a constatat că recursul este supus unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 RON; dovada achitării taxei judiciare de timbru se regăsește la dosarul de recurs.

I.5. Motivele de recurs:

Prin cererea formulată, invocând drept motiv de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, potrivit prevederilor art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ., casarea în tot a deciziei atacate, admiterea cererii privind acordarea despăgubirilor morale și obligarea pârâtei C. la plata sumei de 250.000 RON către reclamanți. Cu cheltuieli de judecată în cuantum de 120 RON la care se adaugă cheltuielile de judecată privind judecarea recursului.

În susținerea recursului, recurenții-reclamanți au arătat că hotărârea atacată este nelegală, completul de judecată efectuându-și sarcinile de serviciu cu rea-credință și gravă neglijență în ceea ce privește motivarea în drept/fapt a deciziei civile atacate cu recurs.

În acest sens, recurenții-reclamanți au invocat drept motive de nelegalitate următoarele:

S-a explicat instanței de judecată faptul că prin cuvintele folosite la adresa reclamanților în motivarea sentinței civile nr. 1120/21.12.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 dna judecător C. a adus atingere drepturilor personalității acestora. Cauza are ca obiect executarea silită a Consiliului Superior al Magistraturii și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, astfel că certificatul medico-legal eliberat pe numele mamei reclamantului persoană fizică are legătură cu demersul inițiat, cu atât mai mult cu cât reclamantul, persoană fizică, cu ocazia respectivei executări silite nelegale, a fost lipsit de libertate, a fost încătușat, iar mama sa a fost lovită de doi jandarmi. Reclamantul a pierdut toate procesele penale în cauză, dar reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii au declarat în scris că magistrații judecători, procurori dar și jandarmii, polițiștii, executorul judecătoresc și-au făcut datoria de serviciu așa cum prevede legea penală în materie, iar urmare unui control efectuat la Zalău și la Cluj-Napoca în dosarele aferente cauzei penale, nu s-au constatat nereguli. Or, în opinia reclamantului, nu s-a spus adevărul de către CSM și nici nu s-a probat modalitatea în care s-a efectuat respectivul control.

Prin urmare, aceste dispoziții se aplică prin asemănare și B., în ceea ce privește denigrarea numelui asociației dar și drepturile conferite acestei persoane juridice care rezultă din actele de constituire și din prevederile Constituției României coroborate cu prevederile tratatelor internaționale în materie la care România este parte semnatară. "Asemănarea" este obligatorie conform prevederilor cuprinse în art. 1 alin. (5) din Constituția României, dar în cauza de față instanța de fond/apel refuză să respecte legea. Or, doamna judecător C. a menționat clar că reclamantul, persoană fizică, a denigrat sistemul judiciar și magistrații folosindu-se de B..

S-a mai învederat că se încearcă de 10 ani executarea silită a Consiliului Superior al Magistraturii și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care nu respectă două decizii civile definitive, irevocabile, investite cu formulă executorie, emise de către două instanțe de judecată din cadrul Curții de Apel Cluj, însă judecătorii din instanțele de executare Tribunalul Sălaj și Curtea de Apel Cluj mint cu nerușinare prin afirmația "Informatiile de interes public au fost comunicate reclamantului" și prin folosirea excepției puterii de lucru judecat ca pretext pentru anularea cererii de executare silită prin încălcarea din culpă a prevederilor art. 707 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, fapta ilicită a intimatei-pârâte constă în aceea că cuvintele folosite în cadrul motivării hotărârii pronunțate aduc atingere drepturilor personalității. Faptul că doamna judecător nu poate dovedi acuzațiile nelegale aduse reclamanților prin cuvintele folosite se constituie într-o faptă săvârșită în mod intenționat, cu bună știință, cu încălcarea gravă a legii.

În ceea ce privește prejudiciul, recurenții-reclamanți susțin că urmare a denigrării reclamantului, persoană fizică, și a B. prin cuvintele folosite de către pârâtă, drepturile personalității celor două persoane au fost grav afectate, întrucât motivarea sentinței civile nr. 1120/21.12.2021 pronunțate în dosarul nr. x/2021 este nelegală și nefondată pe lege, iar conținutul său este un act de procedură public. Prin urmare, numele și imaginea celor două persoane au fost afectate de cuvintele folosite de pârâtă. Potrivit doctrinei în materie, nu se poate cuantifica gradul de afectare a acestor drepturi.

Referitor la legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, s-a susținut că aceasta este reprezentată de legătura dintre cuvintele folosite de intimata-pârâtă, locul unde au fost folosite, efectele folosirii acestora asupra celor două persoane.

Cu privire la condiția vinovăției, recurenții-reclamanți au apreciat că vinovăția intimatei-pârâte este evidentă și a fost dovedită, respectiv că prin cuvintele folosite s-a adus atingere drepturilor personalității reclamanților.

Referitor la susținerea potrivit căreia existența unui prejudiciu este greu de probat, recurenții-reclamanți au menționat că din probatoriul de la dosarul cauzei rezultă indubitabil existența unui prejudiciu, proba sa directă nefiind necesară. De asemenea, au susținut că au probat existența celor patru condiții obligatorii pentru a susține o acțiune în răspundere civilă delictuală, însă instanțele de judecată nu au probat contrariul, nici chiar prin indicarea unor cauze CEDO, acestea din urmă neavând nicio relevanță în cauza de față.

Deși demersul judiciar se referă la respectarea drepturilor personalității, eronat instanța de apel a reținut că reclamantul a făcut în scris afirmații calomnioase de genul "toți judecătorii au mințit", "implicarea politicului în actul de justiție", "judecătoare răzbunătoare", "procurorii au mințit cu nerușinare", "Dl D. este un penal".

Or, reclamantul deține probe indubitabile care dovedesc susținerile sale. Drept urmare, este eronată reținerea din cadrul motivării deciziei civile atacate cu recurs " . . . . . . . . . .nemulțumesc partea nu poate duce la concluzia că acestea au caracter calomnios." Astfel, instanța de apel a apreciat că a denigra pe nedrept numele și acțiunile reclamantului persoană fizică și ale B. într-o motivare a unei hotărâri judecătorești nu reprezintă o calomnie.

Deși calomnia nu mai figurează în C. pen., fapta doamnei judecător C. are o conotație penală, astfel că în cauza de față este vorba de o răspundere delictuală.

Eronată este și susținerea instanței de apel potrivit căreia "...nefiind posibilă obținerea de către persoana juridică a unor daune morale pentru vătămarea oricărui drept nepatrimonial". Astfel, recurenții-reclamanți au invocat dispozițiile art. 257 din C. civ., apreciind că susținerea instanței de apel este nelegală, nefondată pe lege. Deși, se face vorbire de persoana fizică, de faptul că "Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană...", instanța de apel nu a făcut trimitere la prevederile art. 257 C. civ., la termenul "asemănare" prin prisma definiției din DEX-ul limbii române.

Recurenții-reclamanți au mai susținut că instanțele de fond nu au reținut faptul că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, deși aceștia au făcut dovada contrară, astfel că întreaga acțiune a celor două instanțe de judecată duce spre o mușamalizare a faptei penale a doamnei judecător C..

Toate susținerile instanței de fond sunt preluate și menținute de către instanța de apel.

a) instanța de apel a susținut faptul că "...nu sunt îndeplinite nici una din cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale.", deși reclamanții au demonstrat contrariul.

b) s-a susținut faptul că pârâta "...ar fi produs un prejudiciu reclamanților prin cele expuse în motivarea sentinței ", deși este vorba de un reclamat și anume A., iar nu de reclamanți.

c) eronate sunt și susținerile următoare făcute de către instanța de apel:

- "Este de esența actului de justiție că o hotărâre judecătorească trebuie motivată.": motivarea trebuie să fie făcută cu respectarea ad litteram a Constituției României și a legii.

- "Expunerea motivelor ține de actul de justiție, iar nu de o răspundere civilă delictuală.": este corectă această susținere, însă expunerea motivelor de drept/fapt nu trebuie să cuprindă și denigrarea reclamantului sau a părților vătămate; în cauza de față doamna judecător C. nu avea dreptul să denigreze persoana reclamantului și persoana juridică B.; cuvintele denigratoare expuse în motivarea sentinței civile nr. 1120/21.12.2021 din dosarul nr. x/2021 nu pot face parte dintr-o motivare legală a sentinței atâta timp cât "denigrarea" nu poate fi dovedită prin probe; susținerea doamnei judecător se referă la denigrarea sistemului judiciar și a magistraților de către reclamantul persoană fizică, denigrare făcută cu ajutorul B..

Or, acest fapt constituie o atingere a drepturilor personalității reclamantului A. și ale B., astfel că introducerea unei acțiuni civile în răspundere delictuală împotriva pârâtei judecător C. este perfect legală.

- "Nu este exclus ca de plano ca o hotărâre judecătorească să cuprindă și afirmații care nu își au locul în motivarea unei hotărâri, dar nu este situația în speță." Și această susținere este eronată, în opinia recurenților-reclamanți "Astfel de judecători (instanța de apel n.r.) nu ar trebui să facă un control de specialitate...pentru a se vedea dacă sunt în deplinătatea facultăților mintale?"

- "Afirmațiile subliniate de către reclamant sunt doar o parte a silogismului juridic și fac parte doar din categoria motivării unei hotărâri judecătorești, iar nu din aceea a celor care pot fi supuse analizei în cadrul răspunderii civile delictuale." Afirmațiile reclamantului cu referire la nelegalitatea motivării deciziei atacate cu recurs conțin cele trei părți ale silogismului juridic: premisa majoră, premisa minoră și concluzia. Prin urmare, greșit și tendențios se face vorbire de afirmațiile reclamantului, deducția juridică a instanței de apel fiind greșită, afirmațiile subliniate de către reclamant fiind susținute cu probe indubitabile și pot fi supuse analizei de către o instanță de judecată în cadrul răspunderii civile delictuale.

- "Simplele nemulțumiri ale unei părți cu privire la soluția sau motivarea unei hotărâri judecătorești pot fi supuse analizei doar în căile de atac care au și fost utilizate, iar nu în cadrul răspunderii civile delictuale." În cauza de față reclamantul a formulat o acțiune în răspundere delictuală împotriva doamnei judecător C. care, în cadrul motivării sentinței civile nr. 1120/21.12.2021 din dosarul nr. x/2021, a folosit cuvinte denigratoare la adresa reclamantului A. și la adresa B. pe care A. o conduce în calitate de președinte. Aceste cuvinte denigratoare se referă la dosare în care A./B./alte persoane pe care le reprezintă legal sunt părți vătămate; toate acuzațiile făcute de către reclamantul persoană fizică la adresa sistemului judiciar și la adresa magistraților judecători/procurori fiind dovedite cu probe indubitabile.

- "Soluțiile instanțelor sunt rezultatul silogismului judiciar în exercitarea atribuțiilor conferite de lege judecătorilor...iar nu ceea ce susțin reclamanții." Este corectă susținerea instanței de apel, dar cu condiția ca judecătorii să respecte prevederile art. 124 alin. (2) din Constituția României. În cauza de față, dar și în dosarele la care a făcut referire doamna judecător C. în pasajul denigrator, judecătorii incriminați nu au respectat legea.

- "Nu este nevoie ca partea să depună întâmpinare, nedepunerea neavând nici o semnificație." Eronată este și această susținere a instanței de apel. În toate cauzele având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală în care reclamantul a fost parte, instanțele de judecată au dispus depunerea unei întâmpinări de către pârât și a unui răspuns la întâmpinare de către reclamant.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ., art. 1349, art. 1381 C. civ., art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2), art. 20, art. 21, art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 48, art. 72 C. civ., art. din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 15 din Carta Drepturilor și Libertăților Fundamentale și Statutul B..

I.6. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă C. nu a formulat întâmpinare.

I.7. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 24 iunie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 04 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 07 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin demersul juridic inițiat, reclamanții A. și B., invocând încălcarea drepturilor personalității (dreptul la onoare, la demnitate, la nume, la renume, la imagine, dreptul la un proces echitabil, dreptul la sănătate), au solicitat instanței obligarea pârâtei C., judecător în cadrul Tribunalului Sălaj, la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin fapta acesteia rezultând din motivarea unei hotărâri judecătorești, respectiv pentru inserarea în cuprinsul sentinței civile nr. 1120/21 decembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 a următoarei frazei:

"în realitate demersul judiciar întreprins de reclamant în prezentul dosar, precum și alte acțiuni similare, care s-au aflat sau se află pe rolul instanței, conform bazei de date din sistemul informatic Ecris, nu re­prezintă altceva decât simple pretexte pentru denigrarea publică a sistemului judiciar, în general, sau a unor magistrați, în particular, în numele asociației "B.", înființată de reclamant în anul 2008".

Prima instanță, Tribunalul Bistrița-Năsăud, a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de către reclamanții A. și B., împotriva pârâtei C., apreciind că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtei, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile antrenării unei astfel de răspunderi.

Această soluție a fost atacată cu apel de către reclamanți, însă Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins ca nefondată calea de atac promovată, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și că nemulțumirile părților cu privire la soluția sau motivarea unei hotărâri judecătorești pot fi supuse analizei doar în căile de atac, iar nu pe calea unei acțiuni având ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale.

Împotriva soluției instanței de apel, reclamanții au formulat recurs, invocând drept motiv de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivat de faptul că hotărârea recurată cuprinde argumente contradictorii, în sensul că, deși instanța de apel a reținut că "Instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu luarea în considerare a prevederilor legale și a tratatelor internaționale la care România este parte semnatară, atât a prevederilor incidente în cauză cât și a celor invocate de reclamanți, după cum se observă la simpla lectură a sentinței.", argumentele ce au urmat sunt contrare acestei rețineri.

În aceste coordonate, Înalta Curte observă că aserțiunile recurenților-reclamanți, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt nefondate, astfel că nu pot fi primite.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Prin urmare, viciile motivării unei hotărâri, în sensul acestui text legal, se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție însă, în dispozitiv, instanța s-a oprit la soluția contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății iar din altele netemeinicia acestora și, în consecință, se exclud reciproc, când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

Verificând hotărârea atacată cu recurs, prin prisma respectării cerințelor legale de indicare a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, că aceasta îndeplinește exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentul instanței de apel cu privire la faptul că "Instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu luarea în considerare a prevederilor legale și a tratatelor internaționale la care România este parte semnatară, atât a prevederilor incidente în cauză cât și a celor invocate de reclamanți, după cum se observă la simpla lectură a sentinței" nu vine în contradicție cu cele ce îi urmează ci, dimpotrivă, acestea din urmă sunt de natură să explice raționamentul ce stat la baza soluției adoptate, instanța de apel prezentând în cuprinsul acestora argumentele pe care le-a avut în vedere atunci când a menținut sentința apelată și a înlăturat criticile aduse acesteia prin motivele de apel.

Astfel, după ce a sintetizat motivele de apel formulate de reclamant, instanța le-a analizat, pe fiecare în parte și, reținând că este învestită cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, pe calea căreia se invocă încălcarea drepturilor personalității, a considerat, în acord cu opinia judecătorului fondului, că, în cauză, nu se verifică incidența răspunderii civile delictuale, câtă vreme niciuna dintre condițiile necesare antrenării ei nu este îndeplinită, fapta pârâtei, calificată de reclamanți ca fiind o faptă ilicită în sensul dispozițiilor C. civ. nefiind de natură a produce acestora vreun prejudiciu, câtă vreme este de esența actului de justiție ca o hotărâre judecătorească să fie motivată, expunerea motivelor pe care aceasta se întemeiază fiind specifică activității judiciare, astfel că nu poate atrage răspunderea civilă delictuală a judecătorului.

Instanța a mai reținut că, nu este exclus de plano ca o hotărâre judecătorească să cuprindă și afirmații care nu își au locul în motivarea unei hotărâri, dar, în speță, o astfel de ipoteză nu se verifică, afirmațiile pe care reclamanții le consideră ca fiind de natură a le încălca drepturile personalității nefiind, în esență, decât o parte a silogismului juridic, încadrându-se în specificul motivării unei hotărâri judecătorești, astfel că nu pot fi supuse analizei din perspectiva răspunderii civile delictuale, nemulțumirile unei părți cu privire la soluția sau motivarea unei hotărâri judecătorești putând fi suspuse analizei doar în căile de atac promovate împotriva acesteia, ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat.

Instanța devolutivă a subliniat că soluțiile instanțelor sunt rezultatul silogismului judiciar în exercitarea atribuțiilor conferite de lege judecătorilor (...), iar nu ceea ce susțin reclamanții, iar, cu referire la criticile ce au vizat faptul că în cauză nu s-a depus întâmpinare de către partea adversă, a reținut că depunerea întâmpinării nu este obligatorie, opțiunea părții de a nu formula apărări pe calea acesteia neavând semnificația pe care reclamanții încearcă să o dea acesteia.

Rezultă cu evidență din cele mai sus reținute că instanța de apel a făcut o analiză judicioasă cu privire la faptele imputate pârâtei ca fiind de natură a aduce atingere drepturilor nepatrimoniale ale reclamanților, luând în considerare toate aspectele esențiale ale cauzei, susținerile în sens contrar formulate de recurenți fiind nefondate.

Pretinzând, prin motivele de recurs, că instanța de apel nu a motivat corespunzător hotărârea, apreciind în mod greșit cu privire la neîndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale, recurenții își exprimă, de fapt, nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a analizat și interpretat situația de fapt, or, împrejurarea că reclamanții sunt nemulțumiți de concluziile la care a ajuns instanța de apel nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu motivarea insuficientă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., și nu justifică incidența în cauză a acestui caz de casare.

Argumentele inserate în cuprinsul deciziei atacate relevă raționamentul de ordin factual și juridic care a stat la baza soluției adoptate și explică de ce nu se verifică incidența răspunderii civile delictuale, expunând în mod clar motivele pentru care considerentele unei hotărâri judecătorești nu pot face obiectul unei analize pe calea acțiunii civile în răspundere civilă delictuală, astfel cum pretind recurenții-reclamanți. Aceasta întrucât calitatea rezultatului esențial al muncii judecătorului, judecata și hotărârea judecătorească, nu pot fi controlate decât în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, acestea având rolul de a îndrepta erorile săvârșite de judecătorii instanțelor de fond. Or, în cauza de față, instanța de apel a observat că recurenții-reclamanți au uzat de căile de atac împotriva sentinței civile pronunțate de intimata-pârâtă în calitatea sa de judecător la Tribunalul Sălaj.

Prin urmare, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, considerentele instanței de apel sunt clare și concise și punctează argumentele care i-au format convingerea că hotărârea atacată cu apel este temeinică și legală, neexistând nicio contradictorialitate în motivarea soluției, dezlegarea dată de instanța de apel problemelor de drept deduse judecății fiind pe deplin și coerent susținută de considerente ce nu se contrazic și care conduc la soluția din dispozitiv.

Pe de altă parte, deși susțin existența unor considerente contradictorii, în concret, recurenții nu fac nimic altceva decât să combată argumentele reținute de instanța de apel, opunând acestora propriile lor aprecieri și susțineri formulate în cursul procesului, susțineri care, însă, au fost redate în cuprinsul deciziei de apel și au fost analizate ca atare. Or, o asemenea comparație exclude incidența cazului de recurs mai sus menționat, susținerile în sens contrar formulate de recurenții reclamanți fiind pur formale.

În consecință, reținând că hotărârea atacată cu recurs respectă cerințele legale de indicare a argumentelor de fapt și de drept care au fundamentat soluția adoptată în cauză și că instanța de apel a luat în considerare, a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate prin motivele de apel, Înalta Curte constată că susținerile subsumate motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, acest caz de casare nefiind incident în cauză și nejustificând solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Pentru a da o rezolvare completă susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta Curte notează că întâmpinarea constituie actul de procedură prin care pârâtul se apără în fapt și în drept față de pretențiile formulate împotriva sa.

Pentru a restabili echilibrul procesual, întâmpinarea trebuie să fie obligatorie, această obligativitate rezultând din dispozițiile art. 208 alin. (1) C. proc. civ., fiind necesar ca și pârâtul să-și devoaleze apărările și probele încă din etapa scrisă. Însă, în cazul în care partea pârâtă nu înțelege să depună la dosar întâmpinare, sancțiunea care intervine, astfel cum prevăd dispozițiile art. 208 alin. (2) C. proc. civ., constă în decăderea acesteia din dreptul de a invoca excepții procesuale relative față de cererea de chemare în judecată și de a propune probe.

Prin urmare, instanța de apel a avut în vedere, când a reținut că nedepunerea întâmpinării nu are nicio semnificație, faptul că reclamanții nu au fost vătămați în niciun fel prin nedepunerea întâmpinării de către partea pârâtă, aceasta din urmă fiind singura care ar fi putut suporta consecințele nedepunerii întâmpinării dacă ar fi fost cazul.

Referitor la susținerile recurenților-reclamanți expuse la punctul 1 din cererea de recurs, Înalta Curte observă că, în esență, ele relevă aspecte a căror verificare ar presupune reaprecierea situației de fapt și a probatoriilor administrate, chestiune incompatibilă cu calea extraordinară de atac a recursului, care permite examinarea hotărârii atacate numai prin prisma motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, astfel că nu vor fi analizate.

De asemenea, nu vor fi analizate nici susținerile ce vizează considerentele hotărârii primei instanțe, și aceasta pentru că obiectul recursului îl constituie decizia instanței de apel, ceea ce înseamnă că motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv considerentele acesteia și soluția pe care o conține.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este, astfel, confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este reprezentat de decizia instanței de prim control judiciar.

Prin urmare, față de cele anterior reținute, constatând că niciuna dintre criticile aduse de reclamanți decizie atacate nu justifică soluția de casare a acesteia, din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 Cod procedură, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de aceștia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 66/A din data de 2 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 noiembrie 2023.