ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1954/2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1954/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 18 decembrie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 23 decembrie 2022, cu nr. x/2022, precizată ulterior la data de 04 aprilie 2023, reclamanta societatea A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., B., C. S.R.L. și societatea D. S.R.L., în principal, să se constate desființarea de drept a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între C. S.R.L și D. S.R.L., autentificat de notar public E. prin încheierea nr. 4469/18.11.2013, având ca obiect imobilul teren și construcția identificată în C.F. nr. x Bistrița, ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/05.12.2012 încheiat între B. și B., în calitate de vânzători, și C. S.R.L., actul în temeiul căruia vânzătorul a dobândit dreptul de proprietate, iar în subsidiar, să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notar public E. prin încheierea ar. 4469/18. 11.2013 ca efect al constatării nulității/anulării actului pe baza căruia vânzătorul a dobândit dreptul de proprietate și, pe cale de consecință, să se dispună rectificarea înscrierii dreptului de proprietate al D. S.R.L. asupra imobilelor înscrise C.F. Bistrița sub nr. x, nr. cad. x, teren în suprafață de 809 mp și construcția șopron metalic cu nr. cad. x, și restabilirea situației anterioare de carte funciară; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a solicitat, cu titlu preliminar, repunerea sa în termenul de a formula cererea de chemare în judecată, raportat la prevederile art. 2522 rap. la art. 908 C. civ., respectiv având în vedere obiectul acțiunii, precum și faptul că soluția definitivă din dosarul nr. x/2014 a Curții de Apel Cluj, a fost pronunțată la data de 19 decembrie 2022, dată de la care curge și termenul legal de 30 zile.

Prin sentința civilă nr. 1084/2023 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr. x/2022 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bistrița, invocată din oficiu, s-a declinat competența de soluționare a cauzei civile privind cererea formulată de reclamanta A. S.A, în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Tribunalul Bistrița-Năsăud, primind cauza spre justă soluționare, a înregistrat-o cu nr. x/2022.

La 12 decembrie 2023 societatea A. S.A. a depus la dosar "precizare de acțiune", prin care a solicitat să se dispună rectificarea înscrierii dreptului de proprietate al societății D. S.R.L. asupra imobilelor înscrise în C.F. Bistrița sub nr. x, nr. topo x, teren în suprafață de 825 mp si construcția șopron metalic cu nr. cad. x, și restabilirea situației anterioare de carte funciară.

Prin încheierea de ședință din data de 24 noiembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr. x/2022, s-a respins cererea de repunere în termen întemeiată pe art. 2522 C. civ. care presupune neexercitarea dreptului la acțiune din cauze temeinice, constatând că acțiunea în rectificare a fost exercitată deja în cadrul dosarului nr. x/2014 și că nu sunt întrunite condițiile premisă pentru a se repune în termen tocmai pentru faptul că dreptul la acțiune a fost exercitat.

Prin sentința civilă nr. 146 din 08 decembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a constatat decăderea reclamantei societatea A. S.A., din dreptul de a formula cererea de rectificare a înscrierii dreptului de proprietate a pârâtei societatea D. S.R.L., asupra imobilelor înscrise în C.F. x Bistrița, cad. x, s-a constatat nulitatea cererii de rectificare a înscrierii dreptului de proprietate a pârâtei societatea D. S.R.L. asupra imobilelor înscrise în C.F. x Bistrița, cad. x, formulată de reclamanta societatea A. S.A., s-a respins cererea formulată de societatea A. S.A. având ca obiect constatare desființare de drept contract de vânzare-cumpărare autentificat de BNP E. prin încheierea nr. 4469/18.11.2013, constatare nulitate contract de vânzare-cumpărare autentificat de BNP E. prin încheierea nr. 4469/18.11.2013, a fost respinsă cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, a fost obligată reclamanta societatea A. S.A. să plătească pârâtei societatea D. S.R.L. suma de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, a fost obligată reclamanta societatea A. S.A. să plătească pârâților B., B. suma de 7.013 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud și a încheierii de ședință din 24 noiembrie 2023, a declarat apel societatea A. S.A., solicitând admiterea acestuia, rejudecarea cauzei, admiterea cererii de repunere în termen, modificarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 244/2025 din 08 aprilie 2025, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a admis apelul formulat de societatea A. S.A. împotriva încheierii de ședință din 24 noiembrie 2023 și a sentinței civile nr. 146/2023 din data de 08 decembrie 2023, pe care le schimbă în parte și, respectiv, în tot, în sensul că a respins ca lipsită de obiect cererea de repunere în termenul de prescripție formulată de reclamanta societatea A. S.A, a respins cererea de decădere a reclamantei A. S.A. din dreptul de a formula acțiunea de rectificare carte funciară, a admis cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamanta societatea A. S.A. și în consecință a constatat desființarea de drept a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele C. S.R.L., în calitate de vânzătoare și societatea D. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, contract autentificat de notar public E. prin încheierea nr. 4469/18.11.2013, având ca obiect imobilul teren și construcția identificate în CF nr. x Bistrița, ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.12.2012 de BNP F., contract încheiat între B. și B., în calitate de vânzători, și C. S.R.L. în calitate de cumpărător, a dispus rectificarea înscrierii dreptului de proprietate al societății D. S.R.L. asupra imobilelor înscrise în CF nr. x Bistrița, nr. cadastral x, teren în suprafață de 825 mp și construcția șopron metalic cu nr. cadastral x și restabilirea situației anterioare de carte funciară, a obligat pârâții intimați, în solidar, să plătească reclamantei apelante A. S.A. suma de 12.015,6 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la fond, precum și suma de 6.317,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, au formulat cerere de recurs toți cei trei pârâți.

Recursul declarat de pârâții B. și B..

Pârâții, au solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenții invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2548 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 2539 alin. (2) C. civ.

Prima critică a vizat interpretarea și aplicarea greșită a termenului de decădere. Au arătat aceștia că în ciuda faptului că instanța de apel a calificat în mod corect termenul de exercitare a acțiunii ca fiind unul de decădere, constatând faptul că acțiunea în nulitate poate fi exercitată în interiorul acestui termen de 3 ani, totuși a ajuns în mod greșit la concluzia că acțiunea în rectificare, împreună cu acțiunea în nulitate au fost exercitate în termen.

Au arătat recurenții că în cadrul dosarului nr. x/2014, nu a fost formulată o cerere de anulare a contractului încheiat cu D. S.R.L., ci primul moment în care s-a formulat o cerere în realizarea acestui drept a avut loc cu ocazia prezentei cauze, astfel că nu se justifică întreruperea termenului de decădere.

În opinia acestora instanța de apel s-a aflat în eroare cu privire la existența unei noi cereri în sensul prevăzut de art. 2539 alin. (2) C. civ., deoarece cererea în anulare care a făcut obiectul dosarului x/2014, nu tindea la valorificarea dreptului pretins deci nu putea avea efect întreruptiv. Mai mult au precizat aceștia că lipsește cu desăvârșire identitatea dintre cele două cereri nefiind aplicabile dispozițiile art. 2548 alin. (3) C. civ.

Potrivit art. 2539 alin. (2) C. civ., pentru a se considera că termenul de decădere a fost întrerupt, trebuie să existe o identitate de obiect, cauză și părți între cererile formulate.

Recurenții subliniază că cererea anterioară nu a vizat contractul dintre C. S.R.L. și D. S.R.L., ci a fost o acțiune distinctă, ceea ce exclude aplicabilitatea dispozițiilor legale invocate de instanța de apel.

Recursul declarat de pârâta D. S.R.L.

Pârâta D. S.R.L. a solicitat, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenta a considerat decizia atacată ca fiind nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2548 alin. (3), art. 2539 alin. (2), art. 909 alin. (3), art. 908 alin. (1) pct. 1 și 4, art. 2522, art. 1245, art. 563 alin. (3) C. civ. și a principiului securității juridice, consacrat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

S-a susținut că hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de drept material privind prescripția extinctivă și regimul acțiunii în rectificarea înscrierilor de carte funciară.

Recurenta arată că instanța de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 2539 alin. (2) C. civ., reținând că două acțiuni în rectificarea cărții funciare întemeiate pe acte juridice diferite, ar constitui "aceeași cerere" susceptibilă să producă efectul întreruptiv al termenului de decădere prevăzut la art. 909 alin. (3) C. civ. În opinia recurentei, această interpretare eludează natura juridică a acțiunii în rectificare, care nu este una autonomă, ci un capăt de cerere strict subsidiar, dependent de o acțiune principală privind nulitatea actului ce a stat la baza înscrierii contestate.

Prin raportare la dispozițiile art. 908 alin. (4) C. civ., recurenta a subliniat că acțiunea în rectificare poate fi introdusă fie simultan cu acțiunea de fond, fie ulterior admiterii acesteia, însă în ambele situații acțiunea îndreptată împotriva terților dobânditori trebuie să respecte condițiile art. 909 C. civ., inclusiv termenul de decădere de 3 ani.

Or, în speță, prima acțiune în rectificare a vizat nulitatea contractului dintre soții B. și C. S.R.L., în timp ce prezenta acțiune este întemeiată pe nulitatea contractului distinct încheiat între C. S.R.L. și societatea recurentă. Cum acțiunea în rectificare este accesorie nulității actului, iar actele sunt diferite, recurenta a susținut că nu se poate reține că acțiunile constituie "aceeași cerere". În consecință, prima acțiune nu poate avea efect întreruptiv asupra termenului de decădere pentru a doua acțiune, reclamanta nefăcând dovada introducerii cererii în termenul prevăzut de lege.

Recurenta mai arată că o asemenea extindere a conceptului de "nouă cerere" conduce la încălcarea dispozițiilor art. 2548 alin. (3) C. civ., din moment ce reclamanta nu a formulat o acțiune de anulare a contractului dintre C. S.R.L. și recurentă, cerere care reprezenta premisa obligatorie pentru a produce efectul întreruptiv prevăzut de art. 2539 alin. (2) C. civ.

A admite contrariul ar însemna ca o acțiune întemeiată pe nulitatea unui contract să poată opri decăderea privind o acțiune întemeiată pe nulitatea unui alt contract, ceea ce ar contraveni noțiunii de identitate de cauză juridică și naturii accesorii a acțiunii în rectificare.

Recurenta exemplifică această inconsecvență prin analogia cu două acțiuni în pretenții între aceleași persoane și pentru aceeași sumă, dar cu temei contractual diferit, deși, identice ca obiect și valoare, ele nu pot fi considerate aceeași cerere, întrucât izvorul obligațional diferă.

Totodată, recurenta susține că instanța de apel nu a analizat caracterul tardiv al acțiunii, deși termenul de 3 ani prevăzut de art. 909 alin. (3) C. civ. reprezintă o condiție legală imperativă, care nu poate fi suplinită prin considerente legate de alte acțiuni anterioare.

În al doilea rând, recurenta arată că diferit de susținerile reclamantei, imprescriptibilitatea acțiunii în desființarea unui contract nul absolut, nu înlătură aplicabilitatea termenului special de decădere al acțiunii în rectificarea cărții funciare, termen derogatoriu stabilit expres de art. 909 alin. (3) C. civ.

În al treilea rând, recurenta invocă ignorarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 553/2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2014. În acea cauză, instanța stabilise deja că desființarea actului subsecvent nu operează automat ca efect al desființării actului anterior, regimul nulităților derivate fiind în prezent înlocuit de regulile art. 1254 C. civ., iar dobânditorul de bună-credință putând să își consolideze dreptul în anumite condiții.

Instanța de apel, în prezenta cauză, a ajuns la concluzia contrară, dispunând desființarea automată a contractului subsecvent încheiat de recurentă, fără a analiza temeinicia protecției conferite dobânditorului de bună-credință prin art. 563 alin. (3) C. civ. și fără a lua în considerare limitele în care rectificarea cărții funciare poate fi cerută de o persoană care nu pretinde un drept real asupra imobilului, cum este cazul creditorului chirografar.

Recurenta reține că dispozițiile art. 901 C. civ. au fost interpretate eronat de instanța de apel, în sensul că termenul de 3 ani ar proteja dreptul terțului față de orice persoană interesată în rectificarea cărții funciare. În realitate, consolidarea dreptului terțului dobânditor operează numai în raport cu adevăratul proprietar-persoana care pretinde înscrierea unui drept real propriu în cartea funciară. Extinderea acestei protecții în favoarea unui creditor chirografar ar contraveni întregii structuri a reglementării privind cartea funciară (art. 892, 897, 901 C. civ.), care rezervă legitimarea procesuală activă exclusiv titularilor de drepturi reale și persoanelor ce urmăresc înscrierea unor asemenea drepturi.

S-a subliniat că reclamanta nu este titularul unui drept real asupra imobilului, ci doar un creditor chirografar al foștilor proprietari, iar eventuala satisfacere a creanței trebuia urmărită asupra prețului obținut de aceștia din vânzare, nu prin anularea contractului încheiat cu dobânditorul de bună-credință.

În fine, recurenta invocă principiul securității raporturilor juridice, arătând că aceasta a achiziționat imobilul în mod autentic, în urma unei proceduri de due diligence, achitând prețul prin bancă, fără a putea cunoaște existența unor eventuale creanțe chirografare ale reclamantei asupra vânzătorilor. După trecerea unei perioade de 13 ani, recurenta se vede lipsită de dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în contradicție atât cu art. 563 alin. (3) C. civ., cât și cu jurisprudența și doctrina care protejează dobânditorul de bună-credință în raporturile cu creditorii chirografari.

Pentru toate aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu verificarea respectării termenului de decădere prevăzut de art. 909 alin. (3) C. civ. și a incidenței normelor privind protecția dobânditorului de bună-credință.

Recursul declarat de pârâta C. S.R.L.

Recurenta-pârâtă a solicitat casarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

C. S.R.L. formulează critici de nelegalitate împotriva deciziei pronunțate în apel, motivând recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a fost greșit alcătuită și a pronunțat hotărârea atacată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se invocă greșita alcătuire a instanței care a pronunțat hotărârea recurată, fiind încălcate dispozițiile art. 41 și art. 42 C. proc. civ.

S-a pretins că între A. S.A. și C. S.R.L., s-au derulat mai multe litigii având ca obiect anularea unor acte de transfer patrimonial, motiv pentru care la pronunțarea deciziei ce face obiectul prezentului recurs ar fi participat judecători care aveau opinia deja formată cu privire la conduita societății C. S.R.L.

Astfel, având în vedere legătura strânsă între dosarele soluționate și efectele hotărârilor pronunțate în acestea, judecătorii au fost influențați în pronunțarea soluției, fiind imparțiali, fapt ce atrage încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție. și art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

De asemenea a invocat recurenta interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2548 alin. (3) raportat la art. 2539 alin. (2) C. civ.

Autoarea căii de atac se arată nemulțumită de modalitatea în care instanța de apel a calificat noua cerere de rectificare formulată.

În opinia acesteia acțiunea în rectificare trebuia imperativ precedată de existența unei hotărâri judecătorești definitive asupra fondului dreptului a cărei rectificare se solicită, nefiind posibil ca în cadrul unei acțiuni în rectificare de carte funciară formulate pe cale principală să fie constatată ineficacitatea unui act juridic.

Potrivit acesteia, în speță nu este aplicabilă interpretarea dată noțiunii de "nouă cerere" făcută de instanța de apel, considerând că cererea din prezentul dosar reprezintă prima cerere pentru realizarea dreptului supus decăderii, fiind exercitată mult peste termenul de 3 ani de la momentul înscrierii în cartea funciară a dreptului a cărei radiere se cere.

Soluția instanței de apel ar fi putut fi acceptată doar în situația în care, prima cerere de rectificare ar fi fost respinsă pentru neîndeplinirea unei condiții de formă dar nu sunt aplicabile dispozițiile privind întreruperea termenului de decădere la data primei cereri, deoarece cererea a fost respinsă pentru lipsa acțiunii de fond.

S-a mai susținut că termenul de decădere nu putea să se îndeplinească astfel, decât la data înregistrării cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar și nu la data înregistrării cererii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014

S-a concluzionat de către recurentă că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 2539 alin. (2) C. civ.

La dosarul cauzei intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor și menținerea în totalitate a deciziei civile nr. 244/2025 din 08 aprilie 2025 ca fiind temeinică și legală.

La 28 august 2025, recurenții-pârâți B. și B. au formulat răspuns la întâmpinarea formulată în cauză de intimata-recurentă precizând că în cererea de recurs a fost strecurată o eroare cu privire la folosirea termenului de perimare care a fost greșit folosit în locul termenului de decădere.

La 08 septembrie 2025 a fost depus la dosarul cauzei și răspunsul la întâmpinare formulat de C. S.R.L., prin care au fost reiterate susținerile din recursul formulat.

La 15 decembrie 2025 recurenții B. și B. au formulat concluzii scrise reiterând solicitarea de admitere a recursului.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate, pentru următoarele considerente:

Împotriva deciziei civile nr. 244/2025 din 8 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, au declarat recurs recurenții B.- oan și B., societatea D. S.R.L. și C. S.R.L., criticând hotărârea pentru pretinsa aplicare și interpretare greșită a normelor de drept material, iar, în cazul acestei din urmă recurente și pentru nelegala alcătuire a instanței de apel.

Întrucât toate recursurile vizează aceeași decizie și sunt întemeiate, în esență, pe critici convergente, Înalta Curte va proceda la analizarea acestora împreună, urmând a examina distinct doar motivul referitor la nelegala compunere a instanței de apel, invocat exclusiv de recurenta C. S.R.L.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul constituie o cale extraordinară de atac, ce are ca obiect exclusiv verificarea legalității hotărârii atacate. Instanța de recurs nu este învestită cu o rejudecare a fondului, neputând proceda la reaprecierea situației de fapt ori la reevaluarea probelor administrate, ci doar la examinarea modului în care instanța de apel a interpretat și aplicat normele de drept incidente.

Prin urmare, criticile formulate de recurenți vor fi analizate strict prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Asupra criticilor comune privind termenul de decădere și întreruperea acestuia.

Instanța de apel a reținut, în mod corect, că termenul prevăzut de art. 909 alin. (3) C. civ. pentru exercitarea acțiunii în rectificare de carte funciară împotriva terțului dobânditor de bună-credință este un termen de decădere, calificare care rezultă explicit din alin. (4) al aceluiași articol. Această calificare nu este una susceptibilă de interpretare, fiind expres stabilită de legiuitor, iar consecința nerespectării termenului constă în stingerea dreptului subiectiv, conform art. 2545 alin. (2) C. civ.

Contrar susținerilor recurenților, instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 2548 alin. (3) C. civ., care prevăd că, atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acțiuni în justiție, termenul de decădere este întrerupt la data introducerii cererii, dispozițiile privind întreruperea prescripției fiind aplicabile în mod corespunzător. În speță, realizarea dreptului urmărit de reclamanta A. S.A. - respectiv rectificarea situației tabulare prin înlăturarea dreptului terțului subdobânditor - presupunea în mod necesar promovarea unei acțiuni judiciare, astfel încât incidența acestui text legal este pe deplin justificată.

Argumentul recurenților potrivit căruia întreruperea termenului de decădere ar presupune existența unei identități de obiect, cauză și părți între cereri nu are suport legal.

În ceea ce privește aplicarea art. 2539 alin. (2) C. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a interpretat în mod corect noțiunea de "nouă cerere", reținând că aceasta nu presupune existența unei triple identități de părți, obiect și cauză între cererea inițială și cea ulterioară. Determinantă este finalitatea juridică urmărită prin cererile succesive, respectiv dacă acestea tind, direct sau indirect, la valorificarea aceluiași drept supus termenului de prescripție ori decădere.

În realitate, dispozițiile art. 2539 alin. (2) teza a II-a C. civ. nu impun o astfel de cerință. Privitor la acest caz de întrerupere, se observă faptul că legiuitorul conferă o a doua șansă creditorului pentru realizarea dreptului său. Rațiunea nu poate fi decât aceea că, în realitate, reclamantul nu a rămas în pasivitate, ci a introdus o acțiune, dar, din diferite motive, aceasta i-a fost respinsă

Această interpretare, așa cum a reținut și curtea de apel, este conformă considerentelor obligatorii desprinse din decizia nr. 1/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care statuează că textul art. 2539 alin. (2) C. civ. nu distinge după cum cererile sunt identice sub aspect formal, ci după scopul juridic urmărit.

Or, atât cererea formulată de reclamanta A. S.A. în dosarul nr. x/2014, cât și cea dedusă judecății în prezentul dosar au urmărit, în esență, același rezultat juridic: înlăturarea din cartea funciară a dreptului de proprietate al terțului dobânditor, ca efect al desființării titlului antecesorului tabular. Faptul că, în primul dosar, cererea de rectificare a fost respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa unei acțiuni de fond privind actul subsecvent nu echivalează cu pasivitatea titularului dreptului și nu împiedică aplicarea art. 2539 alin. (2) C. civ.

Dimpotrivă, această situație reprezintă ipoteza tipică avută în vedere de legiuitor, în care reclamantul a exercitat dreptul la acțiune, dar cererea i-a fost respinsă pentru motive juridice, fiind ulterior în drept să formuleze o nouă cerere în termenul de 6 luni prevăzut de lege, care să complinească lipsurile celei anterioare.

A interpreta în sens contrar ar însemna golirea de conținut a normei legale și sancționarea excesivă a unei conduite procesuale active.

Asupra protecției terțului dobânditor de bună-credință.

Instanța de apel a reținut în mod legal că protecția terțului dobânditor de bună-credință, consacrată de art. 901 și art. 909 C. civ., operează numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege, inclusiv împlinirea termenului de decădere prevăzut de art. 909 alin. (3) C. civ.

În cauză, la data introducerii primei cereri de rectificare, termenul de decădere nu era împlinit, astfel încât dreptul tabular al terțului nu se consolidase pe deplin. În aceste condiții, instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 1254 alin. (2) C. civ., potrivit cărora desființarea contractului inițial atrage, în condițiile legii, desființarea actelor subsecvente, nefiind incidentă vreo excepție legală de natură să protejeze actul subsecvent.

Invocarea principiului securității juridice nu poate conduce la înlăturarea unor norme legale clare și imperative, iar aplicarea acestora nu echivalează cu o ingerință disproporționată, ci cu respectarea cadrului legal aplicabil la data dobândirii dreptului.

În privința criticilor formulate de recurenta D. S.R.L, cu privire la interesul reclamantei și calitatea acesteia, Înalta Curte constată că susținerile recurentei privind lipsa interesului reclamantei, în calitate de creditor chirografar, au fost corect respinse de instanța de apel, care a aplicat în mod just dispozițiile art. 908 alin. (1) C. civ., potrivit cărora orice persoană interesată poate formula acțiunea în rectificare, fără a fi necesară existența unui drept real înscris în cartea funciară.

Asupra motivului privind nelegala alcătuire a instanței de apel.

Motivul de recurs invocat de recurenta C. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., este nefondat.

În speță, dosarele nr. x/2014, y/2014* și 842/190/2014 au avut obiecte diferite, chiar dacă au vizat raporturi juridice conexe iar prezentul dosar are un obiect distinct, respectiv constatarea desființării actului subsecvent și rectificarea cărții funciare în raport de un terț dobânditor.

Simpla participare a judecătorilor la soluționarea unor cauze anterioare între aceleași părți sau având legătură cu raporturi juridice conexe nu constituie, prin ea însăși, un caz de incompatibilitate în sensul art. 41 sau art. 42 C. proc. civ. Dosarele invocate de recurenta C. S.R.L. au avut obiecte distincte, iar judecătorii nu au soluționat aceeași pricină, în aceeași fază procesuală.

În contextul în care, într-o procedură anterioară, judecătorul a exprimat o părere cu privire la anumite aspecte care ar putea avea influență și în cauza cu care este învestit ulterior, chiar dacă sunt chestiuni de fapt sau de drept, nu se poate realiza aplicarea normei în discuție care limitează cazul de incompatibilitate la exprimarea concretă a părerii cu privire la acea soluție. Interpretarea unor dispoziții normative care sunt aplicabile în ambele cauze sau reținerea anumitor situații care au justificat prima soluție și care se pot regăsi în mod similar și în al doilea proces, nu determină cazul de incompatibilitate care să se încadreze în art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât nu se poate realiza o legătură directă între părerea exprimată anterior și soluția concretă care se va pronunța în a doua cauză.

De asemenea, recurenta nu a formulat cerere de recuzare în cursul judecății, deși avea la îndemână acest mecanism procedural pentru a înlătura pretinsa incompatibilitate, în condițiile în care împrejurările invocate îi erau cunoscute.

Afirmația recurentei că a luat cunoștință de aceste motive ulterior comunicării deciziei recurate, nu poate fi primită având în vedere prezența părților la dezbateri.

Nu se poate reține încălcarea art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, neexistând elemente obiective care să nască o îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea instanței de apel.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat și interpretat corect normele de drept material și procesual incidente, iar criticile formulate de recurenți nu relevă veritabile motive de nelegalitate, ci tind, în realitate, la rejudecarea fondului cauzei, inadmisibilă în recurs.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de recurenta-pârâtă C. S.R.L., de recurenta-pârâtă D. S.R.L. și de recurenții-pârâți B. și B. vor fi respinse ca nefondate.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurenților în această etapă a procesului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îi va obliga în solidar la plata către intimata-reclamantă A. S.A., a sumei de 11.090,38 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse în acord cu art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-pârâtă C. S.R.L., de recurenta-pârâtă D. S.R.L. și de recurenții-pârâți B. și B. împotriva deciziei civile nr. 244/2025 din 8 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.

Obligă recurenții pârâți, în solidar, la plata către intimata-reclamantă a sumei de 11.090,38 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 decembrie 2025.