ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 102/2025

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriția, la data de 6 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în insolvență, prin administrator judiciar B.., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., să se constate că, prin decizia civilă nr. 202/A/2020, pronunțată de către Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 28 iulie 2020 în dosarul nr. x/2017, a fost anulată vânzarea (procesul-verbal de licitație nr. x din data de 25 octombrie 2017) la licitație a imobilelor cu nr. cadastral x înscris în C.F. nr. x Bistrița, respectiv nr. cadastral x înscris în C.F. nr. x Bistrița și să se dispună anularea procesului-verbal de adjudecare nr. x din data de 16 octombrie 2018 ca act subsecvent al procesului-verbal de licitație nr. x din data de 25 octombrie 2017 anulat prin decizia civilă nr. 202/A/2020, pronunțată de către Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 28 iulie 2020 în dosarul nr. x/2017 și, pe cale de consecință, anularea încheierilor de întabulare nr. 53623 din data de 29 octombrie 2018, respectiv 53622 din data de 29 octombrie 2018 precum și a inscripțiilor de C.F. de sub B7 din C.F. nr. x Bistrița, cu privire la imobilul cu nr. cadastral x, respectiv din C.F. nr. x cu privire la nr. cadastral x și revenirea la situația anterioară de C.F., cu cheltuieli de judecată. Prin modificarea la acțiune, depusă la data de 27 ianuarie 2021, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii sale, astfel cum a fost formulată, respectiv să se constate că, prin decizia civilă nr. 202/A/2020, pronunțată de către Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 28 iulie 2020 în dosarul nr. x/2017, a fost anulată vânzarea (procesul-verbal de licitație nr. x din data de 25 octombrie 2017) la licitație a imobilelor cu nr. cadastral x înscris în C.F. x Bistrița, respectiv nr. cadastral x înscris în C.F. x Bistrița și să se dispună anularea procesului-verbal de adjudecare nr. x din data de 16 octombrie 2018 ca act subsecvent al procesului-verbal de licitație nr. x din data de 25 octombrie 2017 anulat prin decizia civilă nr. 202/A/2020, pronunțată de către Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 28 iulie 2020 în dosarul nr. x/2017 și, pe cale de consecință, anularea încheierilor de întabulare nr. 53623 din data de 29 octombrie 2018, respectiv 53622 din data de 29 octombrie 2018, precum și a inscripțiilor de C.F. de sub B7 din CF x Bistrița, cu privire la imobilul cu nr. cadastral x, respectiv din CF x cu privire la nr. cadastral x și revenirea la situația anterioară de C.F., cu cheltuieli de judecată. I.

Sentința pronunțată de Judecătoria Bistriția Prin sentința civilă nr. 282 din data de 25 februarie 2021, Judecătoria Bistrița a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, sub același număr, la data de 6 noiembrie 2020. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, sub același număr, la data de 22 martie 2021. Prin încheierea de ședință din data de 13 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca. Prin încheierea de ședință din data de 25 mai 2021, pronunțată în același dosar, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a debitoarei D. S.R.L. Prin sentința civilă nr. 47/F din data de 25 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului judiciar B.. și a anulat acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administratorul judiciar B.., în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L., Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și D. S.R.L., reprezentată de curator - avocat E. din cadrul Cabinetului individual de avocat E., pentru lipsa calității de reprezentant a semnatarului acțiunii. A obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei C. S.R.L. suma 21.219,58 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 101A din data de 21 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., împotriva sentinței civile nr. 47/F din data de 25 ianuarie 2023 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul nr. x/2020, pe care a menținut-o. A stabilit că onorariu definitiv în sumă de 1.700 RON, pentru curator avocat E., a fost achitat de apelantă. II. Calea de atac exercitată în cauză II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Împotriva deciziei civile nr. 101A din data de 21 martie 2024, pronunțate în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.. II.2. Motivele de recurs Recurenta-reclamantă, susținând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, ca fiind netemeinică și nelegală, și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în vederea rejudecării apelului. A menționat că tribunalul a admis excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului său judiciar, astfel că a declarat apel împotriva sentinței, solicitând anularea acesteia, ca fiind netemeinică și nelegală, cu consecința respingerii excepției lipsei calității de reprezentant a administratorului judiciar, iar, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată. De asemenea, a arătat că, ulterior, având în vedere că față de societate a fost deschisă procedura falimentului la data de 7 februarie 2024, ocazie cu care B.. a fost desemnată lichidator judiciar provizoriu, a formulat precizări prin care a arătat că excepția lipsei calității de reprezentant este rămasă fără obiect. În dezvoltarea motivelor de recurs, după prezentarea succintă a litigiului precum și a motivărilor hotărârilor pronunțate de instanțele de fond, recurenta-reclamantă, în esență, a afirmat că argumentele curții de apel sunt nefondate, în opinia sa, administratorul judiciar având calitate de reprezentant al societății. Astfel, a arătat că, odată deschisă procedura insolvenței, principalele interese care se urmăresc sunt cele ale creditorilor societății, dar și ale debitoarei, art. 4 pct. 1 din Legea cu nr. 85/2014 statuând că primele principii care guvernează procedura de insolvență sunt: maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor și acordarea unei șanse debitorilor de redresare eficientă a afacerii, pentru menținerea activității economice și protejarea locurilor de muncă, prin accesul efectiv al debitorului la mijloace de avertizare timpurie, prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenței sau prin procedura de reorganizare judiciară, fără a aduce atingere altor soluții de redresare. Contrar celor reținute de către instanța de apel în sensul că art. 4 din Legea cu nr. 85/2014 instituie "doar principii", recurenta-reclamantă a subliniat că este de observat că aceste dispoziții guvernează întreaga procedură de insolvență, pentru împlinirea căreia administratorul judiciar, în calitate de organ special desemnat de instanță, are posibilitatea de a formula inclusiv acțiuni în justiție. Recurenta-reclamantă a arătat că, în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, legiuitorul a decis ca procedura colectivă să fie aplicată și supravegheată de organe special abilitate de lege, organe care îndeplinesc anumite atribuții în cadrul administrării acestei proceduri, care nu au un interes direct în cursul procedurii, respectiv nu sunt personal părți în litigii, dar nu sunt nici simpli participanți la procedura colectivă. A menționat că art. 40 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că organele care aplică procedura insolvenței sunt: instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul judiciar", iar alin. (2) stabilește că: "Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea, în condițiile legii, a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni". Ca atare, a precizat că, în cadrul procedurii insolvenței, rolul administratorului judiciar se manifestă în principal în sensul efectuării demersurilor necesare în vederea acoperirii pasivului debitoarei și oferirii unei reale șanse de redresare societății. De asemenea, a arătat că, în îndeplinirea scopului prevăzut de lege, administratorul judiciar îndeplinește atribuțiile prevăzute de Legea cu nr. 85/2014, iar, potrivit art. 58 alin. (1) lit. l) din acest act normativ, printre atribuțiile administratorului judiciar se numără "încasarea creanțelor, urmărirea încasării creanțelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii, formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocați". Recurenta-reclamantă a învederat că sfera noțiunii de avere a debitorului include totalitatea bunurilor și drepturilor ce există în patrimoniul acestuia la data deschiderii procedurii, după cum rezultă din prevederile art. 5 pct. 5 din Legea nr. 85/2014. Totodată, a evidențiat faptul că, în speță, cererea pe care a formulat-o are drept scop final readucerea în averea/patrimoniul debitoarei a bunului imobil, respectiv rectificarea situației tabulare a acestuia. În opinia recurentei-reclamante, concluzia instanței de apel, în sensul că prezenta acțiune nu se încadrează în cele prevăzute de art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea cu nr. 85/2014, este eronată prin prisma faptului că se limitează în mod nejustificat interpretarea noțiunii de acțiune pentru încasarea creanțelor. Recurenta-reclamantă a subliniat că, pentru a stabili dacă o acțiune formulată de către administratorul judiciar se încadrează în această categorie, trebuie analizat scopul final urmărit prin aceasta, or, în prezenta speță, scopul urmărit este readucerea bunului în patrimoniul societății, respectiv creșterea averii debitoarei, astfel că acțiunea se încadrează în sfera celor prevăzute de art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014. În plus, a arătat că, așa cum a reținut și instanța de fond, administratorul special este desemnat de către Adunarea Generală a Asociaților debitoarei să îi reprezinte interesele în procedură, astfel că, în asemenea situație, cel mai îndreptățit să formuleze cereri de chemare în judecată prin care se urmărește respectarea drepturilor creditorilor (cum este și prezenta speță - urmărindu-se readucerea unui bun în patrimoniul societății), este chiar administratorul judiciar. În același sens, a menționat că, prin încheierea de ședință din data de 13 aprilie 2021, judecătorul de fond a reținut că: "Tribunalul, după deliberare cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant invocată, apreciază că aceasta nu este întemeiată, deoarece administratorul judiciar în virtutea atributelor conferite de lege trebuie să acționeze în interesul creditorilor, astfel încât respinge cererea formulată de către reprezentantul pârâtei privitoare la depunerea la dosar a unui înscris din care să rezulte validarea de către creditori a acestei acțiuni." Cu alte cuvinte, a susținut că, raportat la scopul cererii formulate, acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar intră în sfera acțiunilor prevăzute de art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea cu nr. 85/2014, iar, atâta vreme cât acestea sunt stabilite de legiuitor în atribuția administratorului judiciar, se impune respingerea excepției lipsei calității de reprezentant. Totodată, a apreciat că este eronată analiza instanței de apel și cu privire la aplicarea art. 908 pct. 1 C. civ., potrivit căruia cererea poate fi formulată de orice persoană interesată. Sub acest aspect, a arătat că, odată ce se discută, în subsidiar, de posibilitatea formulării cererii de către administratorul judiciar în calitate de persoană interesată, nu se mai poate realiza o raportare la art. 54 din Legea cu nr. 85/2014, deoarece nu mai este vorba despre calitatea de reprezentant a acestuia, în contextul în care administratorul judiciar desemnat de către judecătorul-sindic, care urmărește protejarea intereselor creditorilor societății reclamante, are calitate de persoană interesată, neavând importanță dacă este considerat reprezentant în virtutea art. 54 din Legea nr. 85/2014. Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a susținut că este greșită și interpretarea instanței de apel cu privire la cele invocate prin precizarea depusă la dosarul cauzei, prin care a arătat că față de A. S.R.L. s-a dispus deschiderea procedurii falimentului și dizolvarea acesteia. Astfel, a considerat că, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, se impunea respingerea excepției lipsei calității de reprezentant invocată în cauză. De asemenea, recurenta-reclamantă a susținut că decizia recurată este nelegală și prin prisma soluției cu privire la menținerea dispoziției de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 21.219,58 RON. În acest sens, a subliniat că, în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reducerea onorariului avocatului este atributul judecătorului, în condițiile în care acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. În opinia recurentei-reclamante, contrar celor reținute de către instanța de apel, circumstanțele cauzei nu justifică cheltuielile de judecată, în contextul în care, pe de o parte, deși au fost 10 termene de judecată, la 5 dintre acestea, reprezentanții intimatei-pârâte C. S.R.L. au formulat cerere de amânare, iar, pe de altă parte, în mod eronat s-a raportat instanța de apel la valoarea bunului stabilită prin evaluare în cadrul executării silite, ceea ce trebuia avut în vedere fiind de fapt valoarea cu care acesta a fost achiziționat de către intimata-pârâtă C. S.R.L. În plus, a precizat și faptul că acțiunea a fost respinsă ca urmare a admiterii unei excepții, astfel că nu s-a pus în discuție fondul cauzei. II.3. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecința casării deciziei recurate, ca fiind netemeinică și nelegală, și trimiterea cauzei Curții de Apel Cluj, secția I civilă, în vederea rejudecării apelului. II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin încheierea de ședință din data de 25 iunie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a desemnat curator special al intimatei-pârâte D. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., pe doamna avocat F.. A fixat remunerația provizorie a curatorului la suma de 1.700 RON, în sarcina recurentei-reclamante A. S.R.L., societate în insolvență, prin administrator judiciar B.. A dispus emiterea de adrese către curatorul desemnat și către Baroului București pentru a se aduce la cunoștință măsura dispusă de către instanță. A dispus comunicarea actelor de procedură către intimata-pârâtă D. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., la curatorul desemnat, la adresa de corespondență a curatorului. Prin încheierea de ședință din data de 17 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis cererea formulată de doamna avocat F.. A dispus înlocuirea acesteia și, pe cale de consecință, a desemnat curator special al intimatei-pârâte D. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., pe doamna avocat G.. A fixat remunerația provizorie a curatorului la suma de 1.700 RON, în sarcina recurentei-reclamante A. S.R.L., societate în insolvență, prin administrator judiciar B.. A dispus emiterea de adrese către curatorul desemnat și către Baroului București pentru a se aduce la cunoștință măsura dispusă de către instanță. A dispus comunicarea actelor de procedură către intimata-pârâtă D. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., la curatorul desemnat, la adresa de corespondență a curatorului. După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 5 noiembrie 2024, în temeiul art. 471 1 C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen de judecată la data de 21 ianuarie 2025, când a reținut cauza în pronunțare. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta-reclamantă, invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a criticat decizia instanței de apel atât în ceea ce privește validarea soluției tribunalului de admitere a excepției lipsei calității de reprezentant a administratorului judiciar B.., cu consecința anulării acțiunii, cât și sub aspectul menținerii cuantumului cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată de către prima instanță. În speță, excepția lipsei calității de reprezentant al recurentei-reclamante A. S.R.L. a administratorului judiciar B.. a fost invocată în fața tribunalului, la termenul de judecată din data de 13 septembrie 2022, de intimata-pârâtă C. S.R.L., instanța dispunând, prin încheierea de ședință de la acea dată, ca recurenta-reclamantă să depună la dosar dovada calității de reprezentant a administratorului judiciar semnatar al cererii de chemare în judecată, "respectiv încheiere/hotărâre de numire lichidator" și să indice dacă de la data introducerii acțiunii și până la acel moment, au existat modificări cu privire la situația recurentei-reclamante, respectiv dacă a intrat în faliment sau s-a finalizat procedura falimentului și dacă mai dețin această calitate. În îndeplinirea obligației stabilite în sarcina sa de către tribunal, recurenta-reclamantă a comunicat că se află în procedura generală de insolvență (dosar nr. x/2018), iar calitatea de administrator judiciar este deținută de B.. (conform sentinței civile nr. 191/2019 pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018). Totodată, a precizat că, de la data deschiderii procedurii de insolvență - 25 martie 2019 - și până la 14 noiembrie 2022, nu au existat modificări ale statului său juridic. Ulterior, prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă a dispus emiterea unei adrese către administratorul judiciar al recurentei-reclamante solicitând acestuia să comunice instanței dacă în dosarul de insolvență a fost ridicat dreptul de administrare al administratorului special, în caz afirmativ, să înainteze la dosar înscrisuri în acest sens. La data de 22 decembrie 2022, administratorul judiciar al recurentei-reclamante a comunicat instanței că, în cadrul dosarului de insolvență nr. x/2018 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, nu a fost ridicat dreptul de administrare, acesta fiind exercitat de administratorul special desemnat, conform art. 54-56 din Legea nr. 85/2014. Prin sentința pronunțată, tribunalul a admis excepția lipsei calității de reprezentant al recurentei-reclamante, reținând în esență, că, în raport cu prevederile art. 54 și ale art. 56 din Legea nr. 85/2014, societatea aflată în procedura insolvenței este reprezentată: de administratorul statutar până la data ridicării dreptului de administrare sau la data desemnării administratorului special (art. 54 din lege); de administratorul special, până la data ridicării dreptului de administrare și, doar după ridicarea dreptului de administrare, societatea în insolvență este reprezentată de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidatorul judiciar [art. 56 alin. (2) din Legea 85/2014]. Ca atare, constatând că, astfel cum se arată în mod expres prin notele de ședință depuse la dosar de către administratorul judiciar, în cazul societății recurente-reclamante nu a fost ridicat dreptul de administrare, a reținut că acesta nu are dreptul de a reprezenta societatea în prezentul dosar. De asemenea, a avut în vedere și că prezentul demers judiciar nu se încadrează în tipul de acțiuni ce trebuie exercitate de către administratorul judiciar potrivit art. 58 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2014, nefiind o acțiune pentru anularea actelor sau operațiunilor frauduloase ale debitorului, încheiate în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operațiuni comerciale încheiate de debitor și a constituirii unor garanții acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor, ci este o acțiune prin care se solicită anularea unui act întocmit în cadrul unei proceduri de executare silită, respectiv a procesului-verbal de adjudecare nr. x din data de 16 octombrie 2018, ce putea fi exercitată de către societatea reclamantă prin administratorul special. Declarând apel împotriva sentinței tribunalului, recurenta-reclamantă a criticat soluția de admitere a acestei excepții, prevalându-se de dispozițiile art. 4 pct. 1 și ale art. 40 din Legea nr. 85/2014, în raport cu care a susținut că administratorul său judiciar are calitatea de reprezentant al societății. Totodată, a pretins că prezenta acțiune intră în sfera de reglementare a art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014, respectiv în atribuțiile administratorului judiciar. Prin precizările depuse la apel, recurenta-reclamantă a adus la cunoștința instanței împrejurarea că față de societate a fost deschisă procedura falimentului la data de 7 februarie 2024, ocazie cu care de B.. a fost desemnată în calitate de administrator judiciar, și a precizat că judecătorul-sindic a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al acesteia. În cuprinsul acestor precizări, lichidatorul judiciar al recurentei-reclamante, B.., a arătat că își însușește cererea de chemare în judecată, apelul, precum și toate celelalte demersuri efectuate în legătură cu obiectul prezentei cauze. Atașat precizării, recurenta-reclamantă a depus extras de pe portalul instanțelor cu privire la dosarul nr. x/2018. Respingând apelul reclamantei, curtea de apel a reținut că dispozițiile art. 4 pct. 1 și ale art. 40 din Legea nr. 85/2014 nu reglementează dreptul de reprezentare al societății, sub acest aspect fiind aplicabile prevederile art. 54 din același act normativ, în raport cu care a apreciat că administratorul judiciar are calitatea de reprezentant al unei societăți în insolvență doar în ipoteza în care i-a fost ridicat dreptul de administrare, situație care nu este incidentă în speță. De asemenea, a apreciat că acțiunea cu care recurenta-reclamantă a învestit instanța de judecată nu poate fi încadrată în categoria celor la care se referă art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014, așa cum a pretins partea. În plus, a arătat și că, potrivit art. 908 alin. (1) C. civ., acțiunea în rectificare de carte funciară poate fi formulată de orice persoană interesată, dar acesta este un text general, care se completează cu normele speciale în materie, cum este, în speță, art. 54 din Legea cu nr. 85/2014. Față de precizarea recurentei-reclamante prin care aceasta a arătat că, la data de 7 februarie 2024, B.. a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar, iar dreptul de administrare a fost ridicat, a apreciat că această împrejurare reprezintă un temei juridic nou, invocat pentru prima dată în apel, astfel că, în raport cu prevederile art. 474 C. proc. civ., nu poate fi avut în vedere în analiza excepției în discuție. În dezvoltarea motivelor de recurs îndreptate împotriva deciziei atacate din perspectiva validării soluției tribunalului de admitere a excepției lipsei calității de reprezentant al administratorului său judiciar, semnatar al cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă, printr-o primă critică, a reluat susținerile prin care a afirmat că administratorul său judiciar are calitate de reprezentant, în temeiul dispozițiile art. 4 pct. 1 și ale art. 40 din Legea nr. 85/2014 și față de natura juridică a acțiunii care se circumscrie celor enumerate la art. 58 lit. l) din același act normativ. Înalta Curte constată, pe de o parte, că aceste critici sunt identice cu cele formulate prin cererea de apel și au primit o dezlegare prin analiza instanței de control judiciar anterioare, iar, pe de altă parte, că nu se poate reține o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale de către curtea de apel. Astfel, art. 4 din Legea nr. 85/2014 statuează principiile desfășurării procedurii reglementate de acest act normativ, printre care și maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor, la care face referire recurenta-reclamantă, iar art. 40 din lege indică organele care aplică procedura insolvenței, între care se regăsește și administratorul judiciar. Însă, în acord cu cele reținute de către instanța de apel, Înalta Curte constată că aceste norme materiale nu stabilesc cine sunt reprezentanții societăților supuse procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență, art. 54 din Legea nr. 85/2015 fiind norma edictată de legiuitor în acest sens. Ca atare, nu se poate reține o greșită interpretare și aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 4 pct. 1 și ale art. 40 din Legea nr. 85/2014, iar criticile recurentei-reclamante formulate sub acest aspect nu pot determina concluzia caracterului fondat al recursului. Totodată, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticii prin care recurenta-reclamantă afirmă că acțiunea pendinte se circumscrie ipotezelor prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014. Potrivit acestor dispoziții legale, printre principalele atribuții ale administratorului judiciar în cadrul procedurilor reglementate de Legea nr. 85/2014, se regăsesc și cele privind "încasarea creanțelor, urmărirea încasării creanțelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii, formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocați". Or, obiectul prezentului litigiu nu este reprezentat de o acțiune în pretenții formulată în scopul încasării unei creanțe a debitorului, prin cererea dedusă judecății, partea urmărind constatarea inexistenței unui drept de proprietate în temeiul anulării vânzării la licitație publică, respectiv anularea actului în baza căruia s-a realizat înscrierea în cartea funciară, precum și, accesoriu, drept consecință, rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei C. S.R.L. Prin urmare, concluzia instanței de apel în sensul că prezentul litigiu nu se regăsește printre acțiunile la care se referă art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014, anterior enunțat, este una corectă. Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a apreciat ca fiind eronată analiza instanței de apel cu privire la aplicarea art. 908 alin. (1) C. civ., potrivit căruia cererea poate fi formulată de orice persoană interesată. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că textul art. 908 alin. (1) C. civ. este unul general, ce trebuie completat cu normele speciale în materie, respectiv, în speță, cu art. 54 din Legea cu nr. 85/2014. Ca atare, instanța de apel a reținut lipsa calității de reprezentant a administratorului judiciar al recurentei-reclamante în temeiul art. 54 din legea specială. Potrivit dispozițiile art. 908 alin. (1) C. civ.: "Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă: 1. înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat, în condițiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui; 2. dreptul înscris a fost greșit calificat; 3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4. înscrierea în cartea funciară nu mai este, din orice alte motive, în concordanță cu situația juridică reală a imobilului." Astfel, se poate observa că această normă de drept material reglementează condițiile exercitării acțiunii prin care se urmărește rectificarea intabulării sau înscrierii provizorii, neavând aplicabilitate din perspectiva calității de reprezentant, în contextul în care cel interesat este, în aplicarea acestui text legal, chiar titularul acțiunii, și nu reprezentantul acestuia, instanța de apel reținând în mod legal că aceste dispoziții se completează cu normele speciale în materie - art. 54 din Legea cu nr. 85/2014. Recurenta-reclamantă a susținut și greșita aplicare de către curtea de apel a art. 54 din Legea nr. 85/2014, în contextul în care a adus la cunoștința instanței de apel împrejurarea că, la data de 7 februarie 2024, prin hotărârea nr. 33/2024, pronunțată de către Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. x/2018, B.. a fost desemnată în calitate de administrator judiciar provizoriu. Analizând decizia recurată în raport cu această critică, Înalta Curte constată că instanța de apel, făcând aplicarea art. 478 C. proc. civ., nu a avut în vedere, în analiza excepției lipsei calității de reprezentant, împrejurarea învederată de către recurenta-reclamantă, în sensul că B.. a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar, iar dreptul de administrare a fost ridicat la data de 7 februarie 2024, apreciind că acest aspect reprezintă un temei juridic nou, invocat pentru prima dată în apel. Prin urmare, precizarea formulată de recurenta-reclamantă (înregistrată la curtea de apel la data de 9 februarie 2024 - dosarul de apel), prin care aceasta a adus la cunoștința instanței că administratorul judiciar care a semnat cererea de chemare în judecată, prin hotărârea nr. 33 din data de 7 februarie 2024, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. x/2018, a fost desemnat lichidatorul judiciar al societății, iar acesta își însușește cererea de chemare în judecată, a fost înlăturată de instanța de apel în considerarea argumentului că art. 478 C. proc. civ. nu permite părților să schimbe în apel nici cadrul procesual și nici motivele pe care le invocă. Prin raportare la această statuare a instanței de apel, se constată că dispozițiile art. 478 au fost greșit interpretate și aplicate, fiind altfel încălcată regula efectului devolutiv al apelului. În aceste coordonate, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cu care se poate cere casarea unei hotărâri când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Norma de procedură anterior menționată prevede că: "(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. (2) Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. (4) Părțile pot însă să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe. (5) Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe și va putea fi invocată compensația legală." Interpretarea sistematică a prevederilor art. 478, în ansamblul lor, impune concluzia că motivele noi invocate în apel nu pot echivala cu motive noi de fapt în susținerea cererii de chemare în judecată, având în vedere că modificarea cauzei cererii este posibilă doar în condițiile art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ., respectiv la primul termen la care reclamantul este legal citat, iar, la un moment ulterior, doar cu acordul expres al tuturor părților. Chiar și acest acord expres nu este însă operant decât în fața primei instanțe, întrucât, în condițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. Dacă, sub aspectul cadrului procesual conturat prin elementele cererii de chemare în judecată nu sunt admise modificări, ci doar explicitări ori unele augmentări expres indicate [art. 478 alin. (4) și (5) C. proc. civ..], nu tot astfel stau lucrurile în privința apărărilor. Astfel, mijloace de apărare noi pot fi invocate și direct în instanța de apel, în măsura în care regulile speciale edictate de legiuitor cu privire la respectivele apărări nu prevăd expres altfel. Apelantul poate invoca prin cererea de apel inclusiv aspecte de fapt noi, în măsura în care prin acestea nu depășește limitele cadrului procesual stabilit la prima instanță. Ca atare, în condițiile în care excepția lipsei calității de reprezentant a fost invocată în fața primei instanțe, recurenta-reclamantă era în drept să formuleze, prin motivele de apel, respectiv prin precizarea motivelor de apel, o apărare nouă față de excepția invocată și admisă de către tribunal, constând în împrejurarea că B.. a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar, iar dreptul de administrare a fost ridicat, aspect care, în opinia părții, trebuia să determine o soluție de respingere a excepției în discuție. Or, împrejurarea învederată de parte prin precizarea apelului, contrar celor reținute de instanța de apel, nu reprezintă un temei juridic nou, ci o situație de fapt nouă, o apărare nouă pe care instanța de apel trebuia să o aibă în vedere în analiza efectuată, cu atât mai mult cu cât, prin aceasta, recurenta-reclamantă tinde să înlăture argumentul în baza căruia tribunalul a admis excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată. Chiar dacă recurenta-reclamanta nu a invocat această apărare în fața primei instanțe, dat fiind că este vorba despre o situație de fapt nouă, trebuie observat că, în raport cu prevederile explicite ale art. 478 alin. (2) C. proc. civ., era în drept să o formuleze în apel, prin motivele de apel, respectiv prin precizarea acestora, în condițiile legii. Este, prin urmare, contrară dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ.., care conturează caracterul devolutiv al apelului, precum și regulilor generale referitoare la rolul activ al instanței, statuarea instanței de apel potrivit căreia nu poate analiza apărarea referitoare la calitatea de reprezentant al recurentei-reclamante a semnatarului cererii de chemare în judecată (asupra căreia s-a pronunțat tribunalul), formulată direct în fața instanței de apel. Această încălcare a regulilor de procedură evocate a cauzat recurentei-reclamante o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin admiterea recursului și casarea deciziei recurate, în coordonatele art. 488 alin. (1) pct. 5 și ale art. 497 C. proc. civ. În ceea ce privește criticile privind menținerea de către curtea de apel a cuantumului cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată în favoarea intimatei-pârâte C. S.R.L., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi circumscrise niciunui motiv de casare dintre cele strict reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu vizează legalitatea, ci temeinicia deciziei recurate. Astfel, Înalta Curte constată că, analizând motivul de apel care tindea a demonstra nesocotirea de către prima instanță a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., curtea de apel a reținut că, având în vedere că fost declinată cauza, apoi au fost parcurse 10 termene de judecată, după ce a fost formulată întâmpinare, suma de 21.219,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, este una corect acordată și nu se impunea reducerea cuantumului onorariului de avocat. Totodată, a avut în vedere că, în acțiune, valoarea obiectului cererii este de 10.006.576 RON+TVA, aceasta fiind suma la care a fost evaluat imobilul în cadrul executării silite. Recurenta-reclamantă a susținut că, în speță, cheltuielile de judecată acordate de către prima instanță nu sunt justificate în raport de circumstanțele cauzei, instanța de apel validând în mod greșit cuantumul acestora, neavând în vedere că, la 5 dintre cele 10 termene acordate în cauză, reprezentanții intimatei-pârâte C. S.R.L. au formulat cereri de amânare, raportându-se eronat la valoarea bunului stabilită prin evaluare în cadrul executării silite și neobservând că acțiunea a fost respinsă ca urmare a admiterii unei excepții. Prin decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 181 din data de 5 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat că: "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În motivarea acestei decizii, s-a reținut că: "proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.." Această dezlegare este obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ. Prin urmare, criticile formulate sub acest aspect prin cererea de recurs se situează în afara controlului de legalitate pe care prezenta instanță îl realizează asupra deciziei recurate, în raport cu prevederile art. 483 alin. (3) și ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În concluzie, față de cele anterior reținute, în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 497 teza I, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., va casa decizia recurată și va trimite cauza la aceeași curte de apel, urmând ca, în rejudecarea apelului, să fie valorificată situația nouă de fapt învederată de recurenta-reclamantă prin precizările înregistrate la curtea de apel la data de 9 februarie 2024, prin care s-a adus la cunoștința instanței că, prin hotărârea nr. 33 din data de 7 februarie 2024, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. x/2018, față de societate a fost deschisă procedura falimentului, că administratorul judiciar care a semnat cererea de chemare în judecată a fost desemnat lichidatorul judiciar al societății, iar acesta își însușește cererea de chemare în judecată și s-a precizat că judecătorul-sindic a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al acesteia. În ceea ce privește onorariul definitiv cuvenit doamnei avocat G., în calitate de curator special al intimatei-pârâte D. S.R.L. prin lichidator judiciar B.., va stabili cuantumul definitiv al acestuia la suma de 1.700 RON, în raport cu circumstanțele cauzei și cu dispozițiile art. 2 lit. f) din Protocolul încheiat între Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România, înregistrat la respectivele instituții sub nr. x din data de 8 februarie 2024, nr. 226/C din 8 februarie 2024 și nr. 8-DCAJ din data de 8 februarie 2024, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x, și va constata că onorariul cuvenit curatorului a fost achitat potrivit înscrisului aflat la dosarul de recurs.