ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 586/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2 din 13 februarie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis cererea de executare a mandatului european de arestare nr. 1 Bk 90/2009, emis de Judecătoria Capitalei la 22 ianuarie 2009, privind pe cetățeanul S.E. A constatat legalitatea și temeinicia mandatului european de arestare menționat și a dispus arestarea preventivă a lui S.E. pe o perioadă de 29 zile, începând cu 13 februarie 2009 și până la 13 martie 2009, inclusiv. S-a dispus emiterea mandatului de arestare în conformitate cu art. 90 alin. (1) și (3) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008. S-a dispus predarea persoanei urmărite S.E.

autorităților judiciare maghiare sub condiția îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: La 13 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a solicitat executarea mandatului european de arestare emis de Judecătoria Capitalei Budapesta pe seama cetățeanului român S.E., cercetat de autoritățile judiciare maghiare pentru infracțiunea de omor, prevăzută de Codul maghiar paragraf 166 alin. (1) și (2) pct. a), b), d) și f). Examinând actele cauzei în legătură cu această solicitare, prima instanță a reținut că la 22 ianuarie 2009 s-a emis de către Judecătoria Capitalei Budapeste un mandat de arestare, din care rezultă că cetățeanul român este cercetat de către autoritățile maghiare pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută în Codul penal maghiar paragraful 166 alin. (1) și (2) pct. a), b), d) și f). În drept, s-au reținut următoarele: I. La data de 3 iulie 2008, S.E.

împreună cu alte persoane, tot de origine română, F.J., R.A. și S.I. au călătorit la Vecses cu scopul să-și însușească valori din locuința soției lui D.J. Sosind la locul faptei, F.J, și R.A. au intrat în casa părții vătămate, după care au agresat-o fizic, atât de grav, încât aceasta a decedat. Apoi cei doi au luat bunuri din casa părții vătămate, iar S.E. împreună cu S.I. au asigurat prin supraveghere fapta primilor. II. În data de 21 iulie 2008, în zorii zilei, S.E. împreună cu F.J. și R.A. au intrat în locuința părților vătămate K.J. și K.A., situată în localitatea Taksony, unde au agresat-o brutal pe partea vătămată și soția lui care dormeau în locuință. După aceea, și-au însușit diferite obiecte de valoare.

Ca urmare a agresării K.J. a suferit fisură craniană și contuzie cerebrală, iar K.A. a suferit contuzie craniană, la amândoi fiindu-le pusă viața în pericol. În termen legal, împotriva acestei soluții a declarat recurs persoana solicitată S.E., care, personal, cât și prin apărător a formulat critici de nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub următoarele aspecte: - încălcarea normelor imperative privind ședința de judecată care impuneau în materia mandatului european de arestare derularea procedurii în cameră de consiliu, conform dispozițiile art. 146 alin. (4) și art. 149 1 alin. (4) C. proc.

pen., și nu în ședință publică așa cum s-a procedat în speță; - nu s-a făcut o corectă traducere a mandatului din limba maghiară, din traducerea corectă fiind un mandat de aducere și nu unul de arestare, așa cum greșit a interpretat prima instanță; aceasta cu atât mai mult cu cât, recurentul pe parcursul judecării cauzei a încercat să lămurească, prin producerea unor acte că nu este vinovat și la momentul când se pretinde săvârșirea faptelor se afla în Germania; - și în fine, s-a criticat hotărârea atacată pentru că nu cuprinde referiri și mențiuni cu privire la regula specialității. Examinând criticile formulate în raport de prevederile art. 385 6 C. proc. pen., combinate cu art. 7 din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată, se constată că recursul persoanei solicitate este nefondat pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează.

Prima instanță a pronunțat o hotărâre care respectă condițiile și cerințele stabilite printr-o procedură specială care privește cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu referire în cauză la instituția mandatului european de arestare. Cât privește critica vizând încălcarea unor dispoziții procesuale privind publicitatea ședinței de judecată se impun anumite precizări. Este adevărat că potrivit art. 146 alin. (4) C. proc. pen., propunerea de arestare preventivă se soluționează în cameră de consiliu. Dar, art. 7 din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată, referindu-se la norma de drept procesuală aplicabilă, menționează imperativ că cererile adresate autorităților judiciare române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor de drept procesual român numai în măsura în care, prin legea specială nu se prevede altfel.

Ori, art. 90 din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată, stabilește procedura de executare a mandatului european de arestare, arătând la alin. (14) că, ședința de judecată este publică, afară de cazul în care, la cererea procurorului, a persoanei solicitate sau din oficiu, judecătorul apreciază că se impune judecarea în ședință secretă, ceea ce nu a fost însă cazul în speță. Și având în vedere dispozițiile art. 7 din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată, cât și prevalența normei procesuale din legea specială, față de cea generală, se constată că prima instanță a procedat corect la soluționarea cauzei în ședință publică, aspect sub care, critica formulată de persoana solicitată este nefondată.

Tot nefondată este și critica referitoare la traducerea mandatului european de arestare. Pe lângă faptul că traducerea mandatului european de arestare s-a făcut, în condițiile legii, de către un traducător autorizat, prima instanță a elucidat această chestiune contestată de avocații persoanei solicitate prin audierea traducătorului de limbă maghiară P.J. în ședința din 13 februarie 2009. În raport de conținutul acestei declarații, prima instanță a clarificat aspectele contestate și a dispus continuarea judecății. De altfel, declanșarea procedurii speciale în baza Legii nr. 302/2004 nu se poate, printre altele, decât pentru executarea unui mandat european de arestare, nicidecum pentru un mandat de aducere, instituție care nu este reglementată în cadrul cooperării judiciare internaționale.

Pe de altă parte, în cadrul acestei proceduri reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovat de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Investit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște prin prisma dispozițiilor art. 77, 88, 89, 90 și 94 din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce în prealabil a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate a dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia, sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz, făcând incidente dispozițiile art. 88 din aceeași lege. A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă de către instanța română în temeiul art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată.

Și în fine, în soluționarea unei cereri de executare a unui mandat european de arestare, instanța s-a conformat și dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 modificată, în sensul că, procedând la ascultarea persoanei solicitate, în prealabil s-a asigurat că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului de arestare și i s-a adus la cunoștință drepturile prevăzute de art. 91, i s-a prezentat conținutul mandatului european de arestare, i s-au adus la cunoștință efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predare și la care persoana solicitată a refuzat. Pentru toate aceste considerente criticile sunt nefondate, urmând ca hotărârea să fie menținută ca legală și temeinică, prin respingerea recursului declarat de persoana solicitată, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. d) C. proc.

pen. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoană solicitată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată S.E. împotriva sentinței penale nr. 2/ MF din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta persoană solicitată la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2009.