ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 776/2015

Decizia nr.

776/2015

Deliberând, asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 48/PI din 22 mai 2015, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori,

în temeiul dispozițiilor art. 107 din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 07 mai 2015 în Dosarul nr. x/37/2012 de către Judecătoria Orașului Nyiregyhaza din Ungaria privind pe persoana solicitată A., aflat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

A dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Ungaria în baza mandatului european de arestare emis la data de 07 mai 2015 în Dosarul nr. x/37/2012 de către Judecătoria Orașului Nyiregyhaza din Ungaria.

În baza dispozițiilor art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea în vederea predării către autoritățile judiciare ale statului solicitant a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22 mai 2015 până la data de 20 iunie 2015, inclusiv, și a dispus emiterea mandatului de arestare potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (1)

3

din Legea nr. 302/2004, republicată.

Conform prevederilor art. 230 C. proc. pen., s-a dispus că administrația locului de deținere va fi reținut persoana solicitată la Arestul Inspectoratului de Poliție a Județului Bihor, până la predarea efectivă către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută pe o durată de 24 de ore prin ordonanța de reținere din 14 mai 2015, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/II.5/2015, începând cu ora 14.41 și arestată provizoriu pe o durată de 15 zile, prin încheierea penală nr. 16/IP din data 15 mai 2015, pronunțată de către Curtea de Apel Oradea, începând cu data de 15 mai 2015 până la data de 29 mai 2015, inclusiv.

Conform art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de

Apel Oradea a fixat termen pentru predare în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a sentinței.

A constatat că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.

În baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, a condiționat predarea persoanei solicitate A., cetățean român, de împrejurarea ca, în cazul în care autoritățile judiciare din Ungaria vor pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de aceasta, cetățeanul român să fie transferat în România în vederea executării pedepsei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Oradea a reținut următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 14 mai 2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat instanței ordonanța de reținere și procesul-verbal de identificare și ascultare privind persoana solicitată A., emise în Dosarul nr. x/II.5/2015, la data de 14 mai 2015, cu privire la care a fost transmisă Semnalarea în Sistem Informatic Schengen în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Ungaria, solicitându-se fixarea de urgență a unui termen de judecată pentru arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

Sesizării i-au fost anexate procesul-verbal de identificare din 14 mai 2015 (fila 3) și ordonanța de reținere din aceeași dată (fila 2) prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate pe 24 de ore, începând cu data de 14 mai 2015, ora 14:41.

Examinând cererea formulată, Curtea de Apel Oradea a reținut că pe numele persoanei solicitate A. s-a emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare ungare pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 166 C. pen. maghiar și art. 188, art. 189 alin. (1) lit. b) C. pen. român, reținându-se că la data de 12 octombrie 1997, împreună cu B. și C., în timp ce se aflau pe teritoriul Ungariei, în orașul Kantorjanosi, a aplicat mai multe lovituri și violențe victimei D., urmate de sustragerea de la victimă a sumei de 10.000 Ufh, iar ca urmare a loviturilor și violențelor aplicate, victima a decedat.

Curtea a constatat că este competentă, potrivit art. 102 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, să procedeze la soluționarea cauzei având ca obiect executarea mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare ungare pe numele persoanei solicitate A.

Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară, emisă de autoritatea judiciară emitentă a unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării și predării către un alt stat

membru a unei persoane solicitate, în vederea efectuării urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate.

Din dispozițiile alin. (2) al aceluiași text de lege rezultă că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu art. 1 din Decizia cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, dar și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Î

n temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform deciziei cadru, mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când persoana împotriva căreia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

Revenind la speță, din ansamblul actelor și lucrărilor aflate la dosar, instanța a constatat că mandatul european de arestare îndeplinește condițiile de formă și fond cerute de lege, iar fapta pentru care se solicită predarea se regăsește în categoria celor 32 de infracțiuni care dau loc la predare, în consecință, nu se impune verificarea condiției dublei incriminări.

Din conținutul mandatului european de arestare rezultă că fapta de care este acuzată persoana solicitată nu este prescrisă, neexistând niciun motiv de refuz a executării mandatului european de arestare, prevăzut de art. 98 din lege.

Nu se poate admite ipoteza că termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiuni săvârșite în străinătate nu s-ar întrerupe prin actele procesuale îndeplinite de către organul competent străin, în caz contrar s-ar nega eficiența instrumentelor internaționale de cooperare. In speță, se reține că mandatul european de arestare a fost emis la data de 24 ianuarie 2012, cu efecte reale de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale.

Prin urmare, instanța a constatat că autoritățile judiciare emitente au respectat întocmai și prevederile art. 5 din Convenția Europeană de la Strasbourg, text în virtutea căruia starea de arest este o stare de excepție și nu poate fi decât legală și în cazul mandatului european de arestare sau al extrădării, cu respectarea tuturor exigențelor de procedură și de fond, referitoare la privarea de libertate a unei persoane.

În ședința publică din 22 mai 2015, persoana solicitată a arătat instanței că refuză să fie predat către autoritățile judiciare ungare, aspect consemnat, potrivit art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, în declarația atașată la dosar (fila 68), însă a relevat că nu înțelege să renunțe la efectele regulii specialității.

Împotriva sentinței penale nr. 48/PI din 22 mai 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație persoana solicitată A., motivele acesteia fiind expuse în partea introductivă a deciziei.

Analizând contestația formulată, înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Înalta Curte constată că sentința penală atacată este legală și temeinică, iar Curtea de Apel Oradea în mod corect a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare și, totodată, predarea persoanei solicitate A., autorităților judiciare ungare.

Astfel, se constată că, în cauză, predarea și arestarea persoanei solicitate s-au întemeiat pe existența unui mandat european de arestare, care, potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene (în speță autoritatea judiciară din Ungaria) solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru (România) a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene Legea nr. 190/1 din 18 iulie 2002.

Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Oradea a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru admiterea sesizării și că nu există niciun motiv de refuz a executării mandatului european de arestare, care îndeplinește toate condițiile de formă și de fond cerute de lege, iar faptele pentru care a fost emis acesta sunt dintre cele care dau loc la predare, fiind prevăzute de dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, care stipulează că nu este necesară îndeplinirea condiției dublei incriminări.

Așa cum și Curtea de Apel a constatat, în cauză nu este incident niciunul din motivele "obligatorii" de refuz a executării mandatului european de arestare, prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, conform căruia autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a)

când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b)

când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c)

când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Cu privire la faptul că persoana solicitată a refuzat să fie predată autorităților ungare, aspect consemnat în declarația atașată la dosarul primei instanțe (fila nr. 68), înalta Curte constată că lipsa acordului persoanei solicitate în vederea predării constituie un motiv opțional și nu obligatoriu de refuz al predării.

Astfel, se constată că refuzul persoanei solicitate de a fi predată nu face parte din motivele de refuz "obligatorii" prevăzute de dispozițiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mai sus enumerate, acest motiv fiind prevăzut de dispozițiile art. 98 alin. (2) din aceeași lege, care face referire la motivele "opționale" pentru care instanța "poate" refuza predarea.

Referitor la susținerea persoanei solicitate, în sensul că răspunderea penală pentru infracțiunea pentru care s-a emis mandatul european de arestare s-a prescris, Înalta Curte constată că este corect raționamentul primei instanțe care a arătat că nu se poate admite ipoteza că termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiuni săvârșite în străinătate nu s-ar întrerupe prin actele procesuale îndeplinite de către organul competent străin, întrucât, în caz contrar, s-ar nega eficiența instrumentelor internaționale de cooperare judiciară.

În plus, Înalta Curte constată că nu prezintă relevanță acest aspect, întrucât, chiar dacă, într-adevăr, răspunderea penală s-ar fi prescris, Curtea de Apel Oradea nu ar fi fost obligată să refuze predarea, ci doar ar fi avut această posibilitatea dacă ar fi ajuns la concluzia că, față de circumstanțele reale ale cauzei și cele personale, nu se impunea predarea persoanei solicitate, motivul privitor la prescripție fiind tot unul "opțional", care lăsă la latitudinea instanței predarea.

Totodată, Înalta Curte constată că prima instanță a dispus predarea persoanei solicitate sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, în vederea executării pedepsei, fiind îndeplinită, astfel, și cerința specială prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, Înalta Curte constată că predarea persoanei solicitate a fost dispusă de către Curtea de Apel Oradea cu respectarea regulii specialității, astfel încât, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, se constată că sentința atacată este legală și temeinică.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana-solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 48/Pl din 22 mai 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoana-solicitată la plata sumei de 280 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 48/PI din 22 mai 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 280 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04 iunie 2015.