ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 348/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 348/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În

baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 11/PI din data

de 20 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1/35/2014, s-a admis în parte cererea

privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Tribunalul

Debrecen - Biroul Executări Penale, cu nr. referință Szv.690/2013, la data de 05

decembrie 2013, privind pe persoana solicitată F.L., și în consecință:

În

temeiul dispozițiilor art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004,

republicată, s-a luat act de consimțământul persoanei solicitate F.L. privind predarea

sa către autoritățile judiciare din Ungaria și s-a dispus predarea persoanei solicitate

către autoritățile judiciare maghiare în vederea executării pedepsei de 3 ani și

10 luni închisoare.

S-a constatat că persoana solicitată nu

a renunțat la regula specialității.

S-a respins cererea de predare a persoanei

solicitate formulată în baza aceluiași mandat pentru executarea pedepsei detențiunii

pe viață.

În

baza dispozițiilor art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004,

republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate F.L. pe o durată de 14 zile,

începând cu data de 22 ianuarie 2014 până la data de 04 februarie 2014, inclusiv,

în vederea predării către autoritățile judiciare ale statului solicitant, sens în

care conform prevederilor art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată,

s-a emis mandat de arestare, ce a fost pus în executare, potrivit dispozițiilor

art. 107 alin. (1) din Legea nr, 302/2004, republicată.

Conform prevederilor art. 152 C. proc.

pen., administrația locului de deținere a reținut persoana solicitată la Arestul

I.PJ. Bihor, pe o durată de 14 zile, până la predarea efectivă către autoritățile

judiciare din Ungaria.

Conform art. 111 alin. (1) din Legea

nr. 302/2004, republicată, s-a fixat termen pentru predare în termen de 10 zile

de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a constatat că persoana solicitată a

fost reținută pe o durată de 24 de ore prin ordonanța de reținere din 06 ianuarie

2014, ora 15.30, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul

nr. 3594/115/2013 și arestată preventiv pe o durată de 15 zile,prin încheierea penală

nr. 1/P din data de 07 ianuarie 2014 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea,

începând cu data de 07 ianuarie 2014 până în 21 ianuarie 2014, inclusiv.

Onorariul pentru avocat din oficiu C.E.,

în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie din data de 07

ianuarie 2014 emisă de către Baroul Bihor, în cuantum de 320 RON, a fost avansat

din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare

au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință penală,

Curtea de Apel Oradea, a reținut următoarele:

La data de 07 ianuarie 2014 a fost sesizată

instanța Curții de Apel Oradea de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

cu punerea în executare mandatului european de arestare emis de către Tribunalul

Debrecen - Biroul Executări Penale, cu nr. referință Szv.690/2013, la data de 05

decembrie 2013, împotriva cetățeanului român

F.L., pentru executarea pedepselor 3 ani și 10 luni închisoare,

regim semideschis și detenție pe viață, regim închis.

Persoana solicitată a fost identificată,

reținută și prezentată în fața Curții de Apel.

Prin încheierea nr. 1/P din data de 07

ianuarie 2014, Curtea de Apel, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr.

302/2004, modificată, a dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 15

zile.

Întrucât

mandatul european de arestare era imprecis,

la cererea procurorului, cerere însușită de apărare, s-a solicitat autorității judiciare

emitente comunicarea hotărârilor judecătorești prin care persoana solicitată F.L.

a fost condamnată, respectiv sentința nr. B 461/1990/7 din 07 martie 1990 a Judecătoriei

Județului Szaboics - Szatmar - Bereg, decizia nr. Bf III 1111/1990/9 a Curții Supreme

de Justiție a Republicii Ungaria și sentința nr. 1 B 205/2010/67 a Judecătoriei

Haijduboszormeny și s-a fixat termen în vederea transmiterii hotărârilor la data

de 10 ianuarie 2014, termen la care Curtea a procedat la ascultarea persoanei solicitate,

care a arătat faptul că „consimte să fie predată către autoritățile judiciare maghiare

în vederea executării pedepsei de 3 ani și 10 luni închisoare întrucât hotărârea

prin care a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață a fost recunoscută de

către instanța română, arătând totodată că nu renunță la regula specialității”,

așa cum a rezultat din procesul-verbal aflat la dosarul instanței.

Analizând actele și lucrările dosarului

s-a reținut că la data 05 decembrie 2013 s-a emis mandatul european de arestare

cu nr. referință Szv.690/2013 de către Tribunalul Debrecen - Biroul Executări Penale,

privind persoana solicitată F.L. în vederea executării a două pedepse, respectiv

3 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința nr. 1 B 205/2010/67 a Judecătoriei

Haijduboszormeny pentru săvârșirea infracțiunilor de însușire pe nedrept a unui

vehicul prevăzută de art. 327 alin. (1) C. pen. ungar, conducere pe drumurile publice

a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice prevăzută de art. 188 alin.

(1) C. pen. ungar și furt prevăzută de art. 316 alin. (1) și (2) lit. c) C.

pen. ungar și pedeapsa detențiunii pe viață, aplicată prin sentința nr. B 461/1990/7

din 07 martie 1990 a Judecătoriei Județului Szaboics - Szatmar - Bereg confirmată

prin decizia Bf III 1111/1990/9 a Curții Supreme de Justiție a Republicii Ungaria,

aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzut de art.

166 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen. ungar.

Prin sentința penală nr. 1 B 205/2010/67

a Judecătoriei Haijduboszormeny s-a constatat faptul că la data de 08 aprilie

2010, persoana solicitată, aflată în stare de ebrietate, a sustras motocicleta părții

vătămate G.A.,cu care a circulat în localitatea

Haijduboszormeny. În momentul comiterii faptei persoana solicitată

avea 0,93 - 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot prin sentința penală nr. 1 B 205/2010/67

a Judecătoriei Haijduboszormeny s-a reținut faptul că la data de 28 aprilie

2010, în jurul orei 14.00, persoana solicitată a deposedat-o pe partea vătămată

N.L.A. de un telefon mobil pe care a doua zi a încercat să îl vândă, fiind prins

în flagrant. Prin însușirea pe nedrept a telefonului mobil inculpatul a cauzat părții

vătămate un prejudiciu de 21.000 forinți.

Prin sentința penală nr. B 461/1990/7 din

07 martie 1990 a Judecătoriei Județului Szabolcs - Szatmar - Bereg confirmată prin

sentința Bf III 1111/1990/9 a Curții Supreme de Justiție a Republicii Ungaria s-a

reținut faptul că la data de 03 aprilie 1990 persoana solicitată a comis infracțiunile

de viol și omor deosebit de grav asupra părții vătămate M.V.

S-a arătat că mandatul european de arestare

emis de autoritățile judiciare maghiare cuprinde mențiunea că persoana solicitată

nu a fost prezentă la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia și că persoana

nu a fost citată personal, dar a primit efectiv prin alte mijloace o informare oficială

cu privire la data și locul stabilit pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată

decizia, în așa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că a avut cunoștință

de procesul stabilit și a fost informată cu privire la faptul că poate fi pronunțată

o decizie în cazul în care nu se prezintă la proces.

S-a reținut că la termenul din data de

07 ianuarie 2014, persoana solicitată a arătat faptul că a avut cunoștință de existența

procedurii pornită împotriva sa cu privire la infracțiunile pentru care a fost condamnat

la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare.

S-a mai arătat că faptele reținute prin

hotărârea de condamnare au corespondent în legislația penală română și anume:

Cu privire la infracțiunile de însușire

pe nedrept a unui vehicul prevăzută, conducere pe drumurile publice a unui vehicul

sub influența băuturilor alcoolice și furt, Curtea a constatat că aceste infracțiuni

se regăsesc în legislația națională după cum urmează: conform art. 208 alin.

(1) C. pen. „luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul

acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de

la unu la 12 ani”, iar conform alin. (4) „de asemenea, constituie furt luarea în

condițiile alin. (1) a unui vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept”; apoi conform

art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, „Conducerea pe drumurile

publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație

alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la

unu la 5 ani.”

În privința motivului care a stat la baza

opoziției persoanei solicitate la predare, în vederea executării detenției pe viață,

aplicată prin sentința nr. B 461/1990/7 din 07 martie 1990 a Judecătoriei Județului

Szabolcs - Szatmar - Bereg confirmată prin decizia Bf III 1111/1990/9 a Curții Supreme

de Justiție a Republicii Ungaria, Curtea a constatat că în această privință există

un motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european conform art. 98

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, în ce privește executarea

pedepsei detențiunii pe viață.

Astfel, s-a constatat că prin sentința

penală nr. 221 din 07 iulie 1999 a Judecătoriei Carei pronunțată în dosar penal

nr. 1562/1999 în baza art. 519 și urm. C. proc. pen. s-a admis sesizarea Parchetului

de pe lângă Tribunalul Bihor și prin urmare s-a recunoscut sentința penală nr. B.461/1990/7

din 07 martie 1990 a Judecătoriei Județului Szabolcs - Szatmar - Bereg definitivă

și executorie în baza deciziei penale nr. Bf III 1111/1990/9 a Curții Supreme de

Justiție a Republicii Ungaria prin care inculpatul F.L. a fost condamnat la pedeapsa

închisorii pe viață și interzicerea unor drepturi pe timp de 10 ani pentru săvârșirea

infracțiunii de omor din motive josnice, prevăzută de art. 166 alin. (1) și (2)

lit. c) C. pen. ungar.

În

baza art. 521 alin. (3) C. proc. pen. s-a substituit pedepsei

neexecutate pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. h) C. pen. pentru care i s-a aplicat

pedeapsa de 25 de ani închisoare, în concurs de infracțiunea de viol, prevăzută

de art. 197 C. pen., pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 10 ani închisoare, cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa rezultantă

fiind de 25 de ani la care s-a adăugat un spor de 5 ani. În baza art. 71 C.

pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. pe durata

executării pedepsei. în baza art. 65 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) și b)

C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului

de a alege și de a fi ales în autoritățile publice și a dreptului de a ocupa o funcție

implicând exercițiul autorității de stat pe timp de 10 ani.

În

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul

reținerii, arestului preventiv și al detenției executate în Republica Ungară, începând

cu 06 aprilie 1990.

Prin decizia penală nr. 4746 din 28

noiembrie 2000 pronunțată de către Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în

Dosar nr. 3250/2000, s-a admis recursul în anulare declarat de către Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței

penale nr. 221 din 07 iulie 1999 a Judecătoriei Carei privind pe condamnatul F.L.,

s-a casat hotărârea atacată numai cu privire la cuantumul pedepsei ce substituie

pedeapsa închisorii pe viață aplicată prin sentința penală a Judecătoriei Județului

Szabolcs - Szatmar - Bereg, rămasă definitivă și executorie prin decizia Curții

Supreme de Justiție a Republicii Ungaria, pedeapsa rezultantă de 23 de ani închisoare

și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca

urmare a aplicării dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C.

pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., compusă din pedepsele de 20 de ani închisoare

și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată

pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la

art. 175 lit. h C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. și respectiv 7 ani închisoare

aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin.

(1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., precum și a sporului de 3 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată condamnatului timpul reținerii, arestului preventiv,

precum și a perioadei executate în Republica Ungară, cu începere de la 06 aprilie

1990.

Așadar, hotărârea emisă de către autoritățile

judiciare maghiare a fost recunoscută de către autoritatea judiciară română, executarea

pedepsei fiind guvernată de către legea penală română. S-a reținut că potrivit extrasului

de cazier judiciar aflat la dosar, persoana solicitată a fost arestată la 06

aprilie 1990 și eliberată la data de 28 decembrie 2005 conform hotărârii nr. 2480/2005

a Judecătoriei Satu Mare, rămânând de executat un rest de 2.655 zile.

S-a constatat că în prezent persoana solicitată

se află în perioada de liberare condiționată, fiind liberată din executarea pedepsei

cu restul de pedeapsă arătat mai sus.

S-a menționat că, odată recunoscută hotărârea

penală străină, executarea pedepsei are loc conform legii statului care a recunoscut

hotărârea, această concluzie fiind întărită și de dispozițiile art. 144 alin.

(1) din Legea nr. 302/2004, republicată, care în situația transferului persoanei

condamnate prevede că în ipoteza executării hotărârii străine pe teritoriul României

executarea pedepsei are loc potrivit legii române.

Executarea unei hotărâri recunoscută este

guvernată de legislația statului de executare, iar condamnatul va executa o unică

pedeapsă, cea stabilită prin hotărârea de recunoaștere. În caz contrar s-ar ajunge

ca persoana solicitată să execute două pedepse pentru aceeași faptă, ceea ce ar

reprezenta o încălcare a principiului non bis in idem consacrat și prin dispozițiile

art. 8 din Legea nr. 302/2004.

S-a reținut că nici din cuprinsul mandatului

european de arestare și nici din hotărârile judecătorești de condamnare emise de

către autoritățile judiciare maghiare nu a rezultat că persoana solicitată, pe lângă

pedeapsa de 3 ani 10 luni, are de executat și un rest de pedeapsă și cât anume ar

avea de executat în Ungaria, în cuprinsul actelor menționate mai sus făcându-se

referire doar la faptul că s-a sistat liberarea condiționată din pedeapsa detenției

pe viață cu regim închis stabilit prin sentința nr. B.461/1990/7 din 07 martie

1990 a Judecătoriei Județului Szabolcs - Szatmar - Bereg, definitivă și executorie

în baza deciziei penale nr. Bf III 1111/1990/9 a Curții Supreme de Justiție a Republicii

Ungaria, iar pedeapsa care rămâne de executat este 3 ani 10 luni închisoare regim

semideschis și detenție pe viață cu regim închis. Or, în atare situație concluzia

care se desprinde este aceea că se solicită predarea persoanei solicitate în vederea

executării celor două pedepse, așa cum au fost menționate în cuprinsul mandatului

european de arestare, cu toate că una din hotărârile de condamnare, și anume acea

prin care s-a aplicat pedeapsa detențiunii pe viață a fost recunoscută pe cale principală

de către autoritatea judiciară română, iar executarea pedepsei este guvernată de

legea română.

S-a reținut că o atare împrejurare justifică

refuzul executării mandatului european de arestare în ce privește executarea de

către persoana solicitată F.L. a pedepsei detențiunii pe viață făcând să fie incidente

dispozițiile art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pentru toate aceste considerente, Curtea

de Apel Oradea a pronunțat sentința penală nr. 11/PI la data de 20 ianuarie 2014,

în sensul celor arătate anterior.

Sentința a fost recurată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Prin motivele de recurs depuse în scris

la dosarul cauzei și susținute și oral de către reprezentantul Ministerului Public,

s-a criticat sentința recurată pentru nelegalitate, prin prisma cazului de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., „când hotărârea

este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii”.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea

în parte a sentinței recurate și în rejudecare admiterea cererii autorităților ungare

privind predarea persoanei solicitate către aceste autorități, în vederea executării

pedepselor arătate în mandatul european de arestare emis de Tribunalul Debrecen

- Biroul Executări Penale, cu nr. referință Szv.690/2013, la data de 05

decembrie 2013, susținându-se că în mod greșit s-a respins cererea de predare a

persoanei solicitate formulată în baza aceluiași mandat pentru executarea pedepsei

detențiunii pe viață.

Examinând hotărârea atacată, atât prin

prisma motivelor invocate de reprezentantul Ministerului Public, cât și din oficiu,

în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

În cauză, corect s-a reținut că este îndeplinită

condiția dublei încriminări prev. de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și

art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate au corespondent

în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor

prev. de art: 208 alin. (1) C. pen. În conformitate cu care „luarea unui bun mobil

din posesia sau detenția altuia fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l

însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la unu la 12 ani”, art. 208

alin. (4) potrivit căruia „constituie furt luarea în condițiile alin. (1) a unui

vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept”; art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

republicată, potrivit căruia, „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul

sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l

alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.”

De asemenea, se constată că persoana condamnată

și-a exprimat consimțământul cu privire la predarea sa, doar cu privire la pedeapsa

de 3 ani 10 luni închisoare, pedeapsa privind detențiunea pe viață fiind recunoscută

de către autoritățile judiciare române, care i-au aplicat pedeapsa de 23 ani închisoare

și 10 ani interzicerea unor drepturi.

Totodată, se constată că persoana solicitată

nu a renunțat la regula specialității.

Înalta Curte, reține că, într-adevăr, motivul

care a stat la baza opoziției persoanei solicitate la predare, în vederea executării

pedepsei detenției pe viață, aplicată prin sentința nr. B 461/1990/7 din 07

martie 1990 a Judecătoriei Județului Szabolcs - Szatmar - Bereg confirmată prin

decizia Bf III 1111/1990/9 a Curții Supreme de Justiție a Republicii Ungaria, reținut

de instanța de fond, este întemeiat.

Critica formulată de Parchet este nefondată

întrucât se constată că, referitor la sentința sus-menționată, în același mandat

european există un motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european,

respectiv cel prev. de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată,

în ce privește executarea pedepsei detențiunii pe viață.

Această sentință a fost deja recunoscută

de statul român prin sentința penală nr. 221 din 07 iulie 1999 a Judecătoriei Carei

pronunțată în dosar penal nr. 1562/1999. Prin decizia penală nr. 4746 din 28

noiembrie 2000 pronunțată de către Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 3250/2000, s-a admis recursul în anulare declarat de către Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței

penale nr. 221 din 07 iulie 1999 a Judecătoriei Carei privind pe condamnatul F.L.,

s-a casat hotărârea atacată numai cu privire la cuantumul pedepsei ce substituie

pedeapsa închisorii pe viață aplicată acestuia prin sentința penală a Judecătoriei

Județului Szabolcs - Szatmar - Bereg, rămasă definitivă și executorie prin decizia

Curții Supreme de Justiție a Republicii Ungaria, pedeapsa rezultantă de 23 de ani

închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., art. 34

lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., compusă din pedepsele de 20 de ani

închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., aplicată pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174

C. pen. raportat la art. 175 lit. h) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. și respectiv

de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de

art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 13 C. pen., precum și a sporului de

3 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată condamnatului

timpul reținerii, arestului preventiv, precum și a perioadei executate în Republica

Ungară, cu începere de la 06 aprilie 1990, fiind liberat condiționat la data de

28 decembrie 2005, conform hotărârii nr. 2480/2005 a Judecătoriei Satu Mare, rămânând

de executat un rest de 2.655 zile.

Așadar, hotărârea emisă de către autoritățile

judiciare maghiare fiind recunoscută anterior de către autoritatea judiciară română,

executarea pedepsei este guvernată de legea penală română.

S-a constatat că în prezent persoana solicitată

se află în perioada de liberare condiționată, fiind liberată din executarea pedepsei

cu restul de pedeapsă arătat mai sus.

Or, odată recunoscută hotărârea penală

străină, executarea pedepsei are loc conform legii statului care a recunoscut hotărârea,

această concluzie fiind întărită și de dispozițiile art. 144 alin. (1) din Legea

nr. 302/2004, republicată, care în situația transferului persoanei condamnate prevede

că în ipoteza executării hotărârii străine pe teritoriul României executarea pedepsei

are loc potrivit legii române.

Executarea unei hotărâri recunoscută este

guvernată de legislația statului de executare, iar condamnatul va executa o unică

pedeapsă, cea stabilită prin hotărârea de recunoaștere, altfel s-ar ajunge ca persoana

solicitată să execute două pedepse pentru aceeași faptă, ceea ce ar reprezenta o

încălcare a principiului non bis in idem consacrat și prin dispozițiile art. 8 din

Legea nr. 302/2004, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Astfel, nici din cuprinsul mandatului european

de arestare și nici din hotărârile judecătorești de condamnare emise de către autoritățile

judiciare maghiare nu rezultă că persoana solicitată, pe lângă pedeapsa de 3 ani

10 luni, are de executat și un rest de pedeapsă și care ar fi restul pe care îl

are de executat în Ungaria, în cuprinsul actelor menționate mai sus făcându-se referire

doar la faptul că s-a sistat liberarea condiționată din pedeapsa detenției pe viață

cu regim închis stabilit prin sentința nr. B.461/1990/7 din 07 martie 1990 a Judecătoriei

Județului Szabolcs - Szatmar - Bereg definitivă și executorie în baza deciziei penale

nr. Bf III 1111/1990/9 a Curții Supreme de Justiție a Republicii Ungaria, iar pedeapsa

care rămâne de executat este 3 ani 10 luni închisoare regim semideschis și detenție

pe viață cu regim închis.

Astfel, rezultă fără echivoc că se solicită

predarea persoanei solicitate în vederea executării celor două pedepse, așa cum

au fost menționate în cuprinsul mandatului european de arestare, cu toate că una

din hotărârile de condamnare, și anume aceea prin care s-a aplicat pedeapsa detențiunii

pe viață a fost recunoscută pe cale principală de către autoritatea judiciară română,

iar executarea pedepsei este guvernată de legea română.

Față de aceste considerente, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva

sentinței penale nr. 11/PI din data de 20 ianuarie 2014, a Curții de Apel Oradea,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1/35/2014, privind

pe intimatul persoană solicitată F.L.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimatul persoană solicitată, în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul

Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea vor rămâne în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinței penale nr. 11/PI

din data de 20 ianuarie 2014, a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1/35/2014, privind pe intimatul persoană

solicitată F.L.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiiu

pentru intimatul persoană solicitată, în sumă de 320 RON, se va suporta din

fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30

ianuarie 2014.