ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1743/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 17 mai 2007, reclamanta SC U. SA Roman a solicitat anularea parțială a deciziei nr. 265 din 6 decembrie 2006 emisă de A.N.A.F., a deciziei nr. 1462 din 13 decembrie 2005 a D.G.F.P. Neamț, pentru suma de 683.651 lei obligații fiscale accesorii pentru perioada 1 ianuarie 2004 – 13 decembrie 2005 și pentru suma de 344.642 TVA. În motivarea acțiunii s-a arătat că pentru perioada 1 ianuarie 2004-13 decembrie 2005 reclamanta nu datorează dobânzi deoarece s-a aflat în reorganizare judiciară din anul 1996 și s-au aplicat dispozițiile art. 37 din Legea nr. 64/1995. Cu privire la TVA, reclamanta a precizat că prin sentința civilă nr. 9 din 31 ianuarie 2007 Tribunalul Neamț s-a pronunțat în sensul că nu este datorată iar judecătorul sindic a dispus neînregistrarea sumei în tabelul creditorilor.

Prin sentința civilă nr. 95/2007 a Curții de Apel Bacău a fost admisă contestația reținându-se că accesoriile fiscale nu sunt datorate avându-se în vedere dispozițiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, în forma în vigoare la data la care reclamanta a intrat în procedura de reorganizare judiciară, anul 1997, conform sentinței nr. 195/1997 a Tribunalului Neamț, în același sens fiind și dispozițiile art. IV din O.G. nr. 38/2002. Referitor la obligația de bază (TVA) curtea de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 9/2007 a Tribunalului Neamț, irevocabilă prin decizia nr. 282/2007 a Curții de Apel Bacău s-a stabilit că reclamanta nu datorează suma respectivă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen D.G.F.P.

Neamț în nume propriu și pentru A.N.A.F. În motivarea recursului s-a arătat în esență: că sunt aplicabile dispozițiile art. 118 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, republicată, care prevăd că pentru obligațiile fiscale neplătite la termen atât înainte cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară se datorează dobânzi și penalități de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment; că în același sens este și Ordinul nr. 1365 din 16 septembrie 2004 pentru aprobarea Deciziei nr. 5 din 22 iulie 2007 a Comisiei fiscale centrale (M.Of. nr. 879 din 27 septembrie 2004); că art. 37 din Legea nr. 64/1995 nu se referă la accesoriile fiscale, deoarece face trimitere la dobânzi comerciale și alte cheltuieli și nu la sancțiuni stabilite prin legi speciale de natură fiscală; că acest articol a fost modificat prin O.G.

nr. 38/2002, prin care s-au cuprins și dobânzile, majorările sau penalitățile de întârziere; că aceste sancțiunii fiscale au fost datorate prin O.G. nr. 11/1996, O.G. nr. 61/2002 și apoi prin Codul de procedură fiscală; că prin O.G. nr. 38/2002 s-a modificat și art. 60 alin. (7) din Legea nr. 64/1995, care prevede că pentru neachitarea obligațiilor bugetare debitorul datorează majorări de întârziere și penalități de întârziere conform legii speciale în materie, dispoziții care derogă de la cele ale art. 37 din Legea nr. 64/1995 modificată; că, la data calculării accesoriilor erau în vigoare prevederile art. 118 alin. 4 C. proc. fisc.;că accesoriile fiscale sunt sancțiuni de drept financiar percepute de stat și nu se confundă cu dobânda.

Referitor la TVA recurentele au arătat: că reclamanta nu a contestat procesul verbal de control nr. 6468 din 10 octombrie 2003 privind suma de 1.175.756 lei care cuprinde și diferența de TVA de 344.642,59 lei; că suma de 344.642,59 lei TVA a fost contestată odată cu procesul-verbal nr. 1156 din 12 martie 2003 dar prin sentința civilă nr. 141/2005 a Curții de Apel București acțiunea a fost respinsă ca tardivă, soluție irevocabilă prin respingerea recursurilor declarate de părți; că prețul acțiunilor nu a acoperit creanța statului, astfel încât se calculează accesoriile; că judecătorul sindic nu a anulat debitul și că instanța de contencios administrativ nu poate fi ținută de soluția pronunțată de judecătorul sindic în dosarul de faliment al societății reclamante, mai ales că aceste creanțe bugetare nu sunt verificate de judecătorul sindic conform art. 80 din Legea nr. 64/1995.

Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constantă că nici unul din motivele de recurs nu este fondat. SC U. SA Roman s-a aflat în procedura de reorganizare judiciară și faliment prevăzută de Legea nr. 64/1995 din anul 1996 (dosar nr. 429/F/1996 al Tribunalului Neamț). Prin H.G. nr. 871 din 28 septembrie 2000 s-a dispus o procedură de recuperare a creanțelor bugetare iar Tribunalul Neamț prin încheierea din data de 18 octombrie 2000 a dispus suspendarea cauzei în baza art. 129 din Legea nr. 64/1995. În perioada suspendării, acțiunii societății au fost preluate de la F.P.S. de către Ministerul Finanțelor ca mandatar legal al creditorilor bugetari Ministerul Finanțelor a obținut în schimbul acțiunilor vândute un preț mai mic decât valoarea creanțelor bugetare, plățile creanțelor s-au efectuat parțial și pentru diferența de creanțe neacoperite s-au calculat accesorii fiscale.

Debitul reprezentând suma de 344.642,59 lei TVA a fost inclus în obligațiile societății stabilite prin H.G. nr. 871/2000 (art. 3), obligații apreciate de reclamantă la acel moment, ca fiind corect stabilite. Întrucât datoriile bugetare nu au fost recuperate prin aplicarea corectă a H.G. nr. 871/2000, reclamanta, la data de 25 decembrie 2002 a formulat contestația nr. 4648 pentru creanțele nestinse în cadrul dosarului de faliment. Prin sentința nr. 2898/F din 26 noiembrie 2003 a Tribunalului Neam, judecătorul sindic a soluționat contestația și sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr. 262/2004a Curții de Apel Bacău. Prin sentința nr. 9 din 31 ianuarie 2007 a Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă conform deciziei nr. 282/2007 a Curții de Apel Bacău, a fost admisă acțiunea reclamantei, s-a anulat parțial decizia nr. 196 din 7 aprilie 2006 a D.G.F.P.

Neamț, s-a anulat decizia de impunere nr. 228/2007 pentru accesorii de 10584 lei și pentru TVA de 344.642,59 lei, reținându-se că, în conformitate și cu expertiza contabilă efectuată în cauză, suma reprezentând TVA nu s-a recuperat în urma valorificării acțiunilor societății prin aplicarea H.G. nr. 871/2000 și a sentinței civile nr. 2898/2003 a Tribunalului Neamț irevocabilă conform deciziei nr. 262/2004 a Curții de Apel Bacău, sentință prin care s-a stabilit că debitul nu este datorat și că reclamanta nu are culpă. Așadar, cu privire la obligația de bază, suma de 344.642,59 lei TVA, s-a stabilit în mod irevocabil de către o instanță judecătorească, faptul că reclamanta nu datorează această sumă și ca atare s-a dispus (prin sentința nr. 2898/2003 a Tribunalului Neamț) neînregistrarea creanței în tabelul creditorilor.

Sentința civilă nr. 2898/2003 a Tribunalului Neamț nu poate fi ignorată, întrucât elementele raportului juridic analizat sunt identice cu cele ale prezentei cauze. Părțile, obiectul și cauza sunt aceleași și în esență, din cuprinsul acțiunilor, rezultă că scopul final urmărit de reclamantă este identic în ambele acțiuni. Principiul lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat (cu tripla identitate arătată), ci și contrazicerile între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute părții să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară dată în alt proces. În concluzie, debitul de bază reprezentând TVA de 344.642 lei, se constată că nu este datorat de către reclamantă.

Pe cale de consecință, nici accesoriile aferente acestui debit nu pot fi datorate, astfel încât în mod corect reclamanta a fost exonerată de plata lor. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că organele fiscale au aplicat greșit legea prin obligarea la plata accesoriilor în baza Codului de procedură fiscală, deoarece nu a fost respectat principiul constituțional al neretroactivității legii civile [art. 15 alin. (2) din Constituția României]. Având în vedere că reclamanta se afla din anul 1996 în procedura de reorganizare judiciară prevăzută de Legea nr. 64/1995, îi erau aplicabile dispozițiile acestei legi, în vigoare la data procedurii reorganizării. Conform art. 37 din Legea nr. 64/1995, accesoriile fiscale, la care a fost obligată reclamanta, circumscriu noțiunii de „cheltuieli” prevăzute de textul legal, sume la care debitorul nu mai poate fi obligat.

A proceda în mod contrar ar însemna să se creeze o situație mai favorabilă creditorilor bugetari, situație neprevăzută de Legea nr. 64/1995 în forma în vigoare la acea dată. Modificările aduse acestei legi prin O.G. nr. 38/2002 [la art. 37 și la art. 60 alin. (7) din Legea nr. 64/1995], invocate de recurentă, nu pot fi aplicate în speță, întrucât s-ar încălca aceleași principiu constituțional al neretroactivității legii civile. Legea nr. 64/1995, în forma în vigoare la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare, reprezintă legea specială aplicabilă societăților comerciale aflate în astfel de situații și fiind normă specială, se aplică prin derogare de la norma generală. Nu pot fi primite susținerile recurentelor referitoare la Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1365/2004, deoarece este un act administrativ care nu poate fi aplicat împotriva legii.

De asemenea, este neîntemeiată și susținerea privind împrejurarea că la data calculării accesoriilor erau în vigoare dispozițiile art. 118 alin. (4) C. proc. fisc., întrucât trebuie avută în vedere norma legală de la momentul nașterii raportului juridic, în conformitate cu principiul de drept tempus regit actum. Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Neamț în nume propriu și în numele și pentru A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 95 din 13 august 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2008.