ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 581/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 581/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de

față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 87 din 02 iulie 2007, Curtea

de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis,

în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC U. SA Roman, prin administratorii

judiciari SC R. IPURL Roman și SC C.D. IPURL Piatra Neamț, în contradictoriu cu

pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Neamț, anulând în parte decizia nr. 265 din 06 decembrie

2006 emisă de prima pârâtă, în privința sumei de 1.298.891 RON sumă contestată prin

plângerea din 27 ianuarie 2006, și în tot decizia nr. 1302 din 13 decembrie 2005

referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale din

anul precedent, emisă de cea de-a doua pârâtă; pe cale de consecință, a fost exonerată

reclamanta de plata sumei de 1.298.891 RON reprezentând dobânzi (998.888 RON) și

penalități de întârziere (300.003 RON) la contribuția de asigurări sociale datorată

de angajator, calculate pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 decembrie 2005.

În privința obligațiilor

fiscale de bază, în sumă de 1.182.571,50 RON, reprezentând contribuție de asigurări

sociale datorate de angajator, acțiunea a fost respinsă ca tardivă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:

Reclamanta se află în

procedura reglementată prin Legea nr. 64/1995, continuarea acestei proceduri fiind

dispusă prin sentința civilă nr. 197/F din 01 aprilie 1997 a Tribunalului Neamț.

Așa cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 2898/F din 26 noiembrie

2003 a aceleiași instanțe, la data de 30 iunie 1997 judecătorul sindic a aprobat

reorganizarea SC U. SA, perioada de reorganizare fiind prelungită, astfel că prin

încheierea din 15 septembrie 1999, Tribunalul a dispus, în temeiul art. 69 din Legea

nr. 64/1995, conform planului propus, vânzarea unor bunuri prin licitație publică,

compensarea unor datorii, efectuarea demersurilor pentru transformarea creanțelor

bugetare în acțiuni și valorificarea lor potrivit legii.

În temeiul H.G. nr. 871/2000,

prin încheierea din 18 octombrie 2000, Tribunalul a suspendat cauza pe o perioadă

de 180 zile. Prin aplicarea acestei hotărâri a Guvernului s-a obținut, din vânzarea

acțiunilor debitoarei, suma de 1.616.716,65 RON, în timp ce datoriile bugetare erau

de 5.275.601,7 RON.

Creanța declarată la data

de 17 decembrie 2002 de Casa Județeană de Pensii Neamț în Dosarul nr. 429/F/1996

a fost de 2.223.719,93 RON, din care 1.894.759,05 RON debit, iar diferența penalități.

Potrivit completării la raportul de expertiză contabilă efectuată în Dosarul

nr. 429/F/1996, din vânzarea acțiunilor potrivit H.G. nr. 871/2000, Casa Județeană

de Pensii Neamț a recuperat suma de 602.337,34 RON, diferența de 1.292.421,71 RON

nefiind stinsă.

Prin contestația nr.

494 din 05 februarie 2003, formulată de SC U. SA în dosarul de faliment, aceasta

a contestat debitele Casei Județene de Pensii Neamț după cum urmează: 1.182.571,5

RON, cu titlu de contribuție pentru constituirea fondului de asigurări sociale de

stat și accesoriile la această sumă; 109.850,2 RON pentru constituirea fondului

de pensie suplimentară și accesoriile; suma de 514.934,5 RON - C.A.S. angajator

și suma de 140.373,3 - C.A.S. angajat.

Prin adresa din 14

noiembrie 2003, SC U. SA a contestat debitul de 1.292.421,7 RON, considerând că

acest debit trebuia stins prin aplicarea H.G. nr. 871/2000, precum și accesoriile

acestora, valoarea totală contestată fiind de 2.223.719,93 RON.

Prin sentința civilă

nr. 2898/F din 26 noiembrie 2003, Tribunalul Neamț a admis contestația SC U. SA

la tabelul definitiv al tuturor obligațiilor, dispunând înscrierea Casei Județene

de Pensii Neamț în tabelul creditorilor cu suma de 627.894,87 RON, cât s-a stabilit

prin raportul de expertiză contabilă (sumă din care 612.444,57 RON reprezintă debit).

Prin efectul O.G. nr.

86/2003, procedurile de realizare a creanțelor bugetare reprezentând contribuții

sociale datorate până la data de 01 ianuarie 2004, au fost continuate de Ministerul

Finanțelor Publice și unitățile sale subordonate, D.G.F.P. Neamț subrogându-se,

astfel, și succedându-i Casei Județene de Pensii Neamț.

Considerând datoriile

bugetare stinse parțial, ca urmare a aplicării H.G. nr. 871/2000, D.G.F.P. Neamț

a continuat să calculeze și să stabilească în sarcina reclamantei accesorii pentru

partea din debit neacoperită în urma vânzării acțiunilor (atât pentru creanțele

Casei Județene Pensii Neamț și ale A.J.O.F.M. Neamț, în drepturile cărora s-a succedat,

cât și pentru creanțele proprii, toate făcând obiectul contestației soluționate

de judecătorul sindic prin sentința civilă nr. 2898/F din 26 noiembrie 2003).

Astfel, au fost emise

mai multe decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor

fiscale considerate nestinse prin aplicarea H.G. nr. 871/2000, pentru diferite perioade

de timp. În legătură cu aceste decizii există mai multe acțiuni, aflate în diverse

stadii procesuale. În legătură cu creanța Casei Județene de Pensii Neamț, s-a reținut

că, potrivit adresei acesteia din 17 decembrie 2002, creanța sa a fost stabilită

conform procesului-verbal din 07 noiembrie 2002. Potrivit susținerilor SC U. SA

(din adresa din 14 noiembrie 2003) acest proces-verbal, întocmit de Direcția Generală

de Muncă și Solidaritate Socială din 07 noiembrie 2002 a fost contestat. În urma

judecății, procesul-verbal din 07 noiembrie 2002 a fost anulat în parte, prin sentința

civilă nr. 14/2003 a Curții Apel Bacău, în ceea ce privește majorările de întârziere

și penalitățile pentru perioada 02 august 2002-04 noiembrie 2002; sentința civilă

nr. 14/2003 a fost, însă, casată în recursul D.G.F.P. Neamț, prin decizia nr.

5071 din 20 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În cauză, accesoriile

stabilite constau în dobânzi în sumă de 998.888 RON și penalități de întârziere

în sumă de 300.003 RON, calculate pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 decembrie

2005, aferente contribuției de asigurări sociale existente în sold la data de 31

decembrie 2003. În acest sens, D.G.F.P. Neamț a emis decizia nr. 1302 din 13

decembrie 2005 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor

fiscale din anul precedent.

În temeiul art. 174

C. proc. fisc., reclamanta a contestat decizia de impunere din 13 decembrie 2005,

contestația fiind înregistrată la reclamantă în 16 ianuarie 2006, iar la organul

de soluționare a contestației - A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

în 27 ianuarie 2006. În motivarea contestației, reclamanta a susținut că nu datorează

accesoriile, invocând dispozițiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, în redactarea

anterioară O.G. nr. 38/2002, și că acestea sunt aferente unor debite care au făcut

obiectul H.G. nr. 871/2000; reclamanta a mai arătat că în decizia de impunere s-au

înscris debite nedatorate în sumă de 1.182.571,50 RON C.A.S.

Prin decizia nr. 265

din 16 decembrie 2006, A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

a soluționat mai multe contestații, între care și cea formulată împotriva deciziei

nr. 1302/2005, contestații pe care le-a respins ca neîntemeiate. Organul fiscal

a reținut, în drept, dispozițiile art. 115, art. 117 alin. (4), art. 118 alin. (4)

C. proc. fisc., art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată în M. Of. nr. 608/1999,

Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1365/2004 de aprobare a deciziei nr.

5 din 22 iulie 2004 a Comisiei Centrale Fiscale.

Raportându-se la cele

mai sus arătate, instanța de fond a reținut următoarele:

În privința obligațiilor

fiscale de bază:

Potrivit art. 176

alin. (2) C. proc. fisc. (republicat în M. Of. nr. 863/26.09.2005; art. 175 în vechea

numerotare) obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite

și înscrise de organul fiscal în actul administrativ fiscal atacat.

Dacă s-ar considera că

reclamanta ar fi putut contesta și alte obligații fiscale decât cele stabilite prin

decizia nr. 1302/2005 [contrar art. 176 alin. (2) C. proc. fisc.], o astfel de contestație

ar fi fost tardivă, fiind făcută cu depășirea termenului prevăzut de art. 177

C. proc. fisc. (art. 176 în vechea numerotare). Obligațiile fiscale reprezentând

contribuția de asigurări sociale datorată de angajator au fost stabilite prin procesul-verbal

de control din 07 noiembrie 2002. O primă contestare a acestora a fost făcută în

dosarul de faliment nr. 429/F/1996, iar apoi în cauzele în care au fost contestate

accesoriile pe alte perioade.

Din precizările reclamantei

referitoare la contestarea obligațiilor de bază rezultă, de fapt, că aceasta nu

invocă motive de anulare a actului administrativ fiscal prin care au fost stabilite

obligațiile fiscale de bază, ci o situație supravenită acestora, respectiv stingerea

ca efect al H.G. nr. 871/2000, astfel cum a fost reținută prin sentința civilă

nr. 2898/2003. Așa cum s-a arătat, însă, reclamanta a mai contestat procesele-verbale

de control și pe calea contenciosului administrativ (Dosar nr. 2794/2003 al Curții

de Apel Bacău).

Totodată, și acțiunea

în contencios administrativ prin care se solicită anularea obligațiilor fiscale

reprezentând contribuție de asigurări sociale este tardivă, chiar în raport cu termenul

de decădere de un 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Lege nr. 64/1995, chiar

dacă s-ar considera că termenul curge de la data la care reclamanta pretinde că

H.G. nr. 871/2000 a avut ca efect stingerea obligațiilor fiscale de bază.

Pe de altă parte, mai

reține prima instanță, H.G. nr. 871/2000 a creat doar premisele pentru stingerea

datoriilor ca urmare a vânzării acțiunilor SC U. SA, neputând avea ca efect invalidarea

actelor fiscale care stabileau obligațiile ce urmau a fi stinse prin vânzarea de

acțiuni.

Față de cele arătate,

instanța de fond a considerat acest capăt de cerere ca tardiv formulat, admițând

excepția invocată din oficiu în acest sens.

În privința accesoriilor,

respectiv dobânda și penalitățile de întârziere stabilite prin actul fiscal contestat,

instanța de fond a reținut următoarele:

La data la care s-a deschis

procedura reglementată de Legea nr. 64/1995 nu exista o prevedere referitoare la

adăugarea accesoriilor creanțelor negarantate, de la data deschiderii procedurii.

Numai prin Legea nr. 99/1999

(publicată în M. Of. nr. 236/27.05.1999 și intrată în vigoare la data de 27

iunie 1999) s-a introdus art. 32

1

- devenit art. 37 după republicarea

legii în M. Of. nr. 608/13.12.1999 - potrivit căruia nicio dobândă ori cheltuială

nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate sau părților negarantate din creanțele

garantate, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul

de plată al creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la aceste

prevederi.

Aceasta înseamnă că, până

la data intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, reclamanta datora majorările de

întârziere reglementate fie de art. 13 din O.G. nr. 11/1996, fie pentru anumite

perioade, majorările de întârziere reglementate prin dispoziții cuprinse în legi

speciale în materia contribuțiilor pentru asigurările sociale.

După intrarea în vigoare

a Legii nr. 99/1999, când prin art. 32 s-a stopat curgerea dobânzilor ori a cheltuielilor

după deschiderea procedurii, reclamanta nu mai datorează dobânzi ori alte cheltuieli.

Art. 60 alin. (7) din

Legea nr. 64/1995 (republicată în M. Of. nr. 95/02.02.2002), astfel cum a fost modificat

prin O.G. nr. 38/2002 - invocat de pârâte - nu este aplicabil întrucât atât dispozițiile

art. 37, cât și cele ale art. 60 alin. (7) sunt dispoziții de drept material care

nu pot fi aplicate retroactiv. Principiul neretroactivității a fost, de altfel,

expres recunoscut prin art. 4 al O.G. nr. 38/2002, care prevede că procedurile deschise

până la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe (02 august 2002) vor continua

să fie administrate și lichidate conform prevederilor legale în vigoare anterioare

modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 64/1995 prin această ordonanță.

Așadar, reține instanța

de fond, aplicabil în cauză este doar art. 37 din Legea nr. 64/1995 (republicată

în M. Of. nr. 608/1999) și, având în vedere că nu s-a invocat și dovedit situația

de excepție reglementată de teza finală a textului, reclamanta nu datorează accesoriile

stabilite prin decizia nr. 1302/2005.

De asemenea, se reține

în considerentele sentinței recurate, nefiind aplicabil art. 60 alin. (7) din Legea

nr. 64/1995, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 38/2002, nu sunt aplicabile

nici dispozițiile speciale în materie fiscală referitoare la dobânzile și penalitățile

de întârziere în cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciară, respectiv:

art. 15 din O.G. nr. 61/2002 (abrogată prin Legea nr. 174/2004 de aprobare a O.G.

nr. 92/2003); art. 111 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, astfel cum a fost aprobată

prin Legea nr. 174/2004; art. 117 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, republicată în

M. Of. nr. 160/24.06.2004 coroborat cu Ordinul nr. 1365/2004 al Ministrului Finanțelor

Publice; art. 118 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, republicată în M. Of. nr. 863/26.09.2005

(text abrogat de O.G. nr. 35/2006).

Împotriva acestei soluții,considerând-o

netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanta SC U. SA Roman, prin administratorii

judiciari SC R. IPURL Roman și SC C.D. IPURL Piatra Neamț, precum și pârâta D.G.F.P.

Neamț, în nume propriu și în numele și pentru pârâta A.N.A.F.

În motivele de recurs

invocate de SC U. SA Roman este criticată soluția instanței de fond pentru că a

respins ca tardivă cererea privind anularea sumei de 1.182.571,50 RON reprezentând

contribuția de asigurări sociale deși soluția corectă, dacă se considera că se puteau

contesta numai accesoriile, trebuia să fie respingerea ca inadmisibilă.

Dar atât art. 176

alin. (1) C. proc. fisc. prevede că pot face obiectul contestației nu numai sumele

stabilite, ci și cele înscrise în titlul de creanță.

Situația reținută de instanța

de fond potrivit căreia debitul de 1.182.571,50 RON a fost stabilit prin acte fiscale

anterioare aplicării H.G. nr. 871/2000, deși nu prin procesul-verbal de control

din 07 noiembrie 2002 cum a reținut instanța, iar acest debit a fost contestat la

25 octombrie 2002, iar instanța de fond a făcut abstracție de aceasta.

Se susține că prin proces-verbal

din 07 noiembrie 2002 nu s-a stabilit obligația de bază, ci s-au calculat accesorii.

Acest debit de bază a

fost contestat, în urma aplicării H.G. nr. 871/2000, în conformitate cu dispozițiile

legii speciale, iar prin sentința civilă nr. 2898 din 26 noiembrie 2003 judecătorul

sindic a stabilit sumele pe care recurenta societate le avea de plată.

Se invocă faptul că trebuie

valorificat aspectul pozitiv al lucrului judecat stabilit prin sentința civilă

nr. 2898/2003 pronunțată de judecătorul sindic, irevocabilă.

Tardivitatea nu a fost

stabilită prin raportare la data comunicării deciziei nr. 265 din 26 decembrie 2006

prin care a fost soluționată contestația din 16 ianuarie 2006, ci față de procesul-verbal

de control din 07 noiembrie 2002 care era contestat în fața judecătorului sindic

la Tribunalul Neamț, iar parcurgerea a două căi paralele de contestare nu era posibilă.

S-au făcut referiri și

la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 137 și art. 109 alin. (2) C. proc.

civ. și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru că instanța de fond trebuia

să respingă cererea ca inadmisibilă pentru că nu ar fi fost îndeplinită procedura

prealabilă și nu ca tardivă.

În recursul declarat de

D.G.F.P. Neamț în nume propriu și pentru A.N.A.F. este criticată soluția instanței

de fond prin care au fost anulate accesoriile fiscale în sumă de 1.298.891 RON.

Este invocată autoritatea

de lucru judecat deoarece pentru suma debit – 1.182.571,50 RON – reprezentând contribuție

la bugetul asigurărilor sociale stabilită la 31 decembrie 2003, fiind preluată spre

administrare de către D.G.F.P. Neamț de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale,

au mai fost calculate accesorii pentru perioada 02 august 2002-04 noiembrie 2002,

iar acțiunea de anulare a fost respinsă ca irevocabilă prin decizia nr. 5071 din

20 mai 2005 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.

Calculul dobânzilor și

penalităților s-a făcut, având în vedere că societatea se afla în procedura reorganizării

judiciare, în raport de dispozițiile art. 118 alin. (4) C. proc. fisc.

Regula stabilită de

art. 118 alin. (4) C. proc. fisc. este una generală și orice societate aflată în

procedura de reorganizare datorează dobânzi și penalități de întârziere atât pentru

obligațiile fiscale neachitate în termen înainte de deschiderea procedurii de reorganizare

judiciară, cât și pentru debitele care au fost stabilite în perioada de reorganizare

judiciară.

Se apreciază că art. 37

din Legea nr. 64/1995 nu se referă la creanțele bugetare, pentru că textul face

referire doar la dobânzi și alte cheltuieli, nicidecum la sancțiunile care se stabilesc

în baza legilor, respectiv la dobânzi de natură comercială și nu la cele fiscale.

O.G. nr. 38/2002 a modificat

și completat Legea nr. 64/1995, respectiv art. 60 alin. (7) – care prevede că „Pentru

neachitarea obligațiilor bugetare datorate atât înainte, cât și după deschiderea

procedurii de reorganizare judiciară, debitorul datorează majorări de întârziere

și penalități de întârziere conform legii speciale în materie, până la data achitării

acestora sau, după caz până la data intrării în faliment” și chiar dacă procedura

falimentului de urmat este cea prevăzută de Legea nr. 64/1995, în forma anterioară

modificărilor aduse prin O.G. nr. 38/2002, trimiterea la acest text s-a făcut doar

în ideea de argumenta faptul că art. 37 din Legea nr. 64/1995 nu vizează majorările/dobânzile

și penalitățile aferente creanțelor bugetare.

Practica judiciară indicată

de SC U. SA Roman, nu trebuie invocată pentru că aceasta nu ar constitui izvor de

drept și este neunitară.

Referitor la debitul reprezentând

contribuția de asigurări sociale datorate de angajator în sumă de 1.182.571,50 RON

la care au fost calculate accesorii prin decizia de impunere din 13 decembrie 2005,

se susține că aceasta reprezenta obligația de plată la data de 31 decembrie 2003

care nu a fost stinsă prin aplicarea H.G. nr. 871/2000, așa cum pretinde reclamanta.

Titlul de creanță prin

care s-a stabilit în sarcina societății reclamante obligația de plată în sumă de1.182.571,50

RON nu a fost anulat de vreo instanță competentă, această obligație fiind înscrisă

în procesul-verbal din 07 noiembrie 2002 încheiat de către Ministerul Muncii și

Solidarității Sociale, iar contestația referitoare la accesorii a fost respinsă

irevocabil prin decizia nr. 5071 din 20 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a invocat și faptul

că prin sentința nr. 2898/F din 26 noiembrie 2003 s-a soluționat o contestație la

tabelul definitiv al tuturor creanțelor creditorilor debitoarei SC U. SA Roman și

instanța de contencios administrativ nu trebuia să țină seama de această soluție.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate,

în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei și menținerea actelor

administrative fiscale atacate.

SC U. SA Roman a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea recursului declarat de D.G.F.P. Neamț, iar

D.G.F.P. Neamț prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului declarat de SC

U. SA Roman.

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea va respinge recursurile

declarate pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul

declarat de D.G.F.P. Neamț în nume propriu și în numele A.N.A.F., acesta este nefondat.

În prezenta cauză au fost

contestate – suma de 1.182.571,50 RON obligație de bază și suma de 1.298.891 RON

reprezentând obligații fiscale accesorii ale primei sume pentru perioada 01 ianuarie

2004-13 decembrie 2005.

Este criticată, de D.G.F.P.

Neamț, soluția instanței de fond pentru că a anulat accesoriile calculate, reprezentând

majorări și penalități de întârziere pentru neplata contribuției la asigurările

sociale.

Soluția instanței de fond

a fost dată în conformitate cu prevederile legale incidente în cauză.

Reclamanta a intrat în

procedura falimentului în perioada în care Legea falimentului nr. 64/1995 nu conținea

nicio prevedere legată de accesoriile creanțelor negarantate de la data deschiderii

procedurii, dar în anul 1999 au fost modificate prevederile legale. Astfel, în

art. 37 din Legea nr. 64/1995 s-a prevăzut că nicio dobândă ori cheltuială nu va

putea fi adăugată creanțelor negarantate sau părților negarantate din creanțele

garantate, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul

de plată al creanțelor impus în planul de reorganizare se derogă de la aceste prevederi.

Interpretarea dată de

instanța de fond acestor dispoziții a fost cea corectă pentru că termenul folosit

– „cheltuială” presupune și majorări și penalități de întârziere, iar scopul urmărit

de legiuitor a fost tocmai acela de a se păstra patrimoniul societății aflate în

faliment așa cum acesta exista la data deschiderii procedurii falimentului.

Chiar dacă textul a fost

modificat prin O.G. nr. 38/2002 nu se poate aplica modificarea pentru că ar însemna

o aplicare retroactivă a legii și s-ar nesocoti dispozițiile legale prevăzute de

art. 4 din O.G. nr. 38/2002 care stabilesc că procedurile deschise până la data

intrării în vigoare a acestei ordonanțe vor continua să fie administrate și lichidate

conform prevederilor legale în vigoare, anterioare modificărilor și completărilor

aduse Legii nr. 64/1995 prin această ordonanță.

Recurenta D.G.F.P. Neamț

a invocat autoritatea de lucru judecat deoarece pentru perioada 02 august 2002-04

noiembrie 2002 au fost calculate accesorii pentru același debit de bază, iar prin

decizia nr. 5071 din 20 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă

cererea, dar excepția invocată este nefondată.

Potrivit art. 1201 C.

civ., autoritatea de lucru judecat presupune două litigii între care să existe identitate

de părți, obiect și cauză, condiții care trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

Verificând litigiile invocate

se poate observa că chiar dacă există identitate de părți și cauză, litigiile nu

au același obiect pentru că în cauza ce s-a soluționat prin decizia nr. 5071

din 20 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a fost contestată decizia nr. 7 din 18 februarie

2003 emisă de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, care vizează accesorii

pentru neplata C.A.S. perioada 02 august-04 noiembrie 2002 în timp ce în prezenta

cauză se contestă, între altele, decizia nr. 1302 din 13 decembrie 2005 emisă de

D.G.F.P. Neamț pentru accesorii la neplata C.A.S. aferente perioadei 01 ianuarie

2004-13 decembrie 2005.

În cauză nu pot fi aplicate

dispozițiile art. 118 alin. (4) C. proc. fisc., așa cum erau în vigoare pentru că,

așa cum am arătat, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 37 din Legea nr. 64/1995,

în forma anterioară modificării din anul 2002 pentru că reclamanta se afla în procedura

falimentului la momentul apariției O.G. nr. 38/2002, care reprezintă o normă specială.

Și recursul declarat de

SC U. SA Roman, este nefondat.

Debitul în sumă de 1.182.71,50

RON reprezentând C.A.S. datorată de angajator, contestat în prezenta cauză alături

de accesoriile pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 decembrie 2005, a fost stabilit

prin procesul-verbal de control emis de Direcția Generală de Muncă și

Solidaritate Social Neamț, iar față de data emiterii acestuia în raport de dispozițiile

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acțiunea în anulare este tardivă.

Pentru că soluția instanței

de fond a fost dată prin admiterea excepției tardivității nu mai pot fi analizate

celelalte apărări ale reclamantei ce vizează anularea debitului.

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. vor fi respinse

recursurile declarate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de reclamanta SC U. SA Roman, prin administratorii judiciari SC R. IPURL Roman și

SC C.D. IPURL Piatra Neamț, și de pârâta D.G.F.P. Neamț, în nume propriu și în numele

și pentru pârâta A.N.A.F., împotriva sentinței nr. 87 din 02 iulie 2007 a Curții

de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2008.