ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 581/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 87 din 02 iulie 2007, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC U. SA Roman, prin administratorii judiciari SC R. IPURL Roman și SC C.D. IPURL Piatra Neamț, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P.

Neamț, anulând în parte decizia nr. 265 din 06 decembrie 2006 emisă de prima pârâtă, în privința sumei de 1.298.891 RON sumă contestată prin plângerea din 27 ianuarie 2006, și în tot decizia nr. 1302 din 13 decembrie 2005 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale din anul precedent, emisă de cea de-a doua pârâtă; pe cale de consecință, a fost exonerată reclamanta de plata sumei de 1.298.891 RON reprezentând dobânzi (998.888 RON) și penalități de întârziere (300.003 RON) la contribuția de asigurări sociale datorată de angajator, calculate pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 decembrie 2005. În privința obligațiilor fiscale de bază, în sumă de 1.182.571,50 RON, reprezentând contribuție de asigurări sociale datorate de angajator, acțiunea a fost respinsă ca tardivă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt: Reclamanta se află în procedura reglementată prin Legea nr. 64/1995, continuarea acestei proceduri fiind dispusă prin sentința civilă nr. 197/F din 01 aprilie 1997 a Tribunalului Neamț. Așa cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 2898/F din 26 noiembrie 2003 a aceleiași instanțe, la data de 30 iunie 1997 judecătorul sindic a aprobat reorganizarea SC U. SA, perioada de reorganizare fiind prelungită, astfel că prin încheierea din 15 septembrie 1999, Tribunalul a dispus, în temeiul art. 69 din Legea nr. 64/1995, conform planului propus, vânzarea unor bunuri prin licitație publică, compensarea unor datorii, efectuarea demersurilor pentru transformarea creanțelor bugetare în acțiuni și valorificarea lor potrivit legii.

În temeiul H.G. nr. 871/2000, prin încheierea din 18 octombrie 2000, Tribunalul a suspendat cauza pe o perioadă de 180 zile. Prin aplicarea acestei hotărâri a Guvernului s-a obținut, din vânzarea acțiunilor debitoarei, suma de 1.616.716,65 RON, în timp ce datoriile bugetare erau de 5.275.601,7 RON. Creanța declarată la data de 17 decembrie 2002 de Casa Județeană de Pensii Neamț în Dosarul nr. 429/F/1996 a fost de 2.223.719,93 RON, din care 1.894.759,05 RON debit, iar diferența penalități. Potrivit completării la raportul de expertiză contabilă efectuată în Dosarul nr. 429/F/1996, din vânzarea acțiunilor potrivit H.G. nr. 871/2000, Casa Județeană de Pensii Neamț a recuperat suma de 602.337,34 RON, diferența de 1.292.421,71 RON nefiind stinsă.

Prin contestația nr. 494 din 05 februarie 2003, formulată de SC U. SA în dosarul de faliment, aceasta a contestat debitele Casei Județene de Pensii Neamț după cum urmează: 1.182.571,5 RON, cu titlu de contribuție pentru constituirea fondului de asigurări sociale de stat și accesoriile la această sumă; 109.850,2 RON pentru constituirea fondului de pensie suplimentară și accesoriile; suma de 514.934,5 RON - C.A.S. angajator și suma de 140.373,3 - C.A.S. angajat. Prin adresa din 14 noiembrie 2003, SC U. SA a contestat debitul de 1.292.421,7 RON, considerând că acest debit trebuia stins prin aplicarea H.G. nr. 871/2000, precum și accesoriile acestora, valoarea totală contestată fiind de 2.223.719,93 RON.

Prin sentința civilă nr. 2898/F din 26 noiembrie 2003, Tribunalul Neamț a admis contestația SC U. SA la tabelul definitiv al tuturor obligațiilor, dispunând înscrierea Casei Județene de Pensii Neamț în tabelul creditorilor cu suma de 627.894,87 RON, cât s-a stabilit prin raportul de expertiză contabilă (sumă din care 612.444,57 RON reprezintă debit). Prin efectul O.G. nr. 86/2003, procedurile de realizare a creanțelor bugetare reprezentând contribuții sociale datorate până la data de 01 ianuarie 2004, au fost continuate de Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale subordonate, D.G.F.P. Neamț subrogându-se, astfel, și succedându-i Casei Județene de Pensii Neamț. Considerând datoriile bugetare stinse parțial, ca urmare a aplicării H.G.

nr. 871/2000, D.G.F.P. Neamț a continuat să calculeze și să stabilească în sarcina reclamantei accesorii pentru partea din debit neacoperită în urma vânzării acțiunilor (atât pentru creanțele Casei Județene Pensii Neamț și ale A.J.O.F.M. Neamț, în drepturile cărora s-a succedat, cât și pentru creanțele proprii, toate făcând obiectul contestației soluționate de judecătorul sindic prin sentința civilă nr. 2898/F din 26 noiembrie 2003). Astfel, au fost emise mai multe decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale considerate nestinse prin aplicarea H.G. nr. 871/2000, pentru diferite perioade de timp. În legătură cu aceste decizii există mai multe acțiuni, aflate în diverse stadii procesuale.

În legătură cu creanța Casei Județene de Pensii Neamț, s-a reținut că, potrivit adresei acesteia din 17 decembrie 2002, creanța sa a fost stabilită conform procesului-verbal din 07 noiembrie 2002. Potrivit susținerilor SC U. SA (din adresa din 14 noiembrie 2003) acest proces-verbal, întocmit de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială din 07 noiembrie 2002 a fost contestat. În urma judecății, procesul-verbal din 07 noiembrie 2002 a fost anulat în parte, prin sentința civilă nr. 14/2003 a Curții Apel Bacău, în ceea ce privește majorările de întârziere și penalitățile pentru perioada 02 august 2002-04 noiembrie 2002; sentința civilă nr. 14/2003 a fost, însă, casată în recursul D.G.F.P.

Neamț, prin decizia nr. 5071 din 20 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cauză, accesoriile stabilite constau în dobânzi în sumă de 998.888 RON și penalități de întârziere în sumă de 300.003 RON, calculate pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 decembrie 2005, aferente contribuției de asigurări sociale existente în sold la data de 31 decembrie 2003. În acest sens, D.G.F.P. Neamț a emis decizia nr. 1302 din 13 decembrie 2005 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale din anul precedent. În temeiul art. 174 C. proc. fisc., reclamanta a contestat decizia de impunere din 13 decembrie 2005, contestația fiind înregistrată la reclamantă în 16 ianuarie 2006, iar la organul de soluționare a contestației - A.N.A.F.

- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în 27 ianuarie 2006. În motivarea contestației, reclamanta a susținut că nu datorează accesoriile, invocând dispozițiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, în redactarea anterioară O.G. nr. 38/2002, și că acestea sunt aferente unor debite care au făcut obiectul H.G. nr. 871/2000; reclamanta a mai arătat că în decizia de impunere s-au înscris debite nedatorate în sumă de 1.182.571,50 RON C.A.S. Prin decizia nr. 265 din 16 decembrie 2006, A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a soluționat mai multe contestații, între care și cea formulată împotriva deciziei nr. 1302/2005, contestații pe care le-a respins ca neîntemeiate. Organul fiscal a reținut, în drept, dispozițiile art. 115, art. 117 alin. (4), art. 118 alin. (4) C. proc.

fisc., art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată în M. Of. nr. 608/1999, Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1365/2004 de aprobare a deciziei nr. 5 din 22 iulie 2004 a Comisiei Centrale Fiscale. Raportându-se la cele mai sus arătate, instanța de fond a reținut următoarele: În privința obligațiilor fiscale de bază: Potrivit art. 176 alin. (2) C. proc. fisc. (republicat în M. Of. nr. 863/26.09.2005; art. 175 în vechea numerotare) obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în actul administrativ fiscal atacat. Dacă s-ar considera că reclamanta ar fi putut contesta și alte obligații fiscale decât cele stabilite prin decizia nr. 1302/2005 [contrar art. 176 alin. (2) C. proc.

fisc.], o astfel de contestație ar fi fost tardivă, fiind făcută cu depășirea termenului prevăzut de art. 177 C. proc. fisc. (art. 176 în vechea numerotare). Obligațiile fiscale reprezentând contribuția de asigurări sociale datorată de angajator au fost stabilite prin procesul-verbal de control din 07 noiembrie 2002. O primă contestare a acestora a fost făcută în dosarul de faliment nr. 429/F/1996, iar apoi în cauzele în care au fost contestate accesoriile pe alte perioade. Din precizările reclamantei referitoare la contestarea obligațiilor de bază rezultă, de fapt, că aceasta nu invocă motive de anulare a actului administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligațiile fiscale de bază, ci o situație supravenită acestora, respectiv stingerea ca efect al H.G.

nr. 871/2000, astfel cum a fost reținută prin sentința civilă nr. 2898/2003. Așa cum s-a arătat, însă, reclamanta a mai contestat procesele-verbale de control și pe calea contenciosului administrativ (Dosar nr. 2794/2003 al Curții de Apel Bacău). Totodată, și acțiunea în contencios administrativ prin care se solicită anularea obligațiilor fiscale reprezentând contribuție de asigurări sociale este tardivă, chiar în raport cu termenul de decădere de un 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Lege nr. 64/1995, chiar dacă s-ar considera că termenul curge de la data la care reclamanta pretinde că H.G. nr. 871/2000 a avut ca efect stingerea obligațiilor fiscale de bază. Pe de altă parte, mai reține prima instanță, H.G.

nr. 871/2000 a creat doar premisele pentru stingerea datoriilor ca urmare a vânzării acțiunilor SC U. SA, neputând avea ca efect invalidarea actelor fiscale care stabileau obligațiile ce urmau a fi stinse prin vânzarea de acțiuni. Față de cele arătate, instanța de fond a considerat acest capăt de cerere ca tardiv formulat, admițând excepția invocată din oficiu în acest sens. În privința accesoriilor, respectiv dobânda și penalitățile de întârziere stabilite prin actul fiscal contestat, instanța de fond a reținut următoarele: La data la care s-a deschis procedura reglementată de Legea nr. 64/1995 nu exista o prevedere referitoare la adăugarea accesoriilor creanțelor negarantate, de la data deschiderii procedurii.

Numai prin Legea nr. 99/1999 (publicată în M. Of. nr. 236/27.05.1999 și intrată în vigoare la data de 27 iunie 1999) s-a introdus art. 32 1 - devenit art. 37 după republicarea legii în M. Of. nr. 608/13.12.1999 - potrivit căruia nicio dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate sau părților negarantate din creanțele garantate, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată al creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la aceste prevederi. Aceasta înseamnă că, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, reclamanta datora majorările de întârziere reglementate fie de art. 13 din O.G. nr. 11/1996, fie pentru anumite perioade, majorările de întârziere reglementate prin dispoziții cuprinse în legi speciale în materia contribuțiilor pentru asigurările sociale.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 99/1999, când prin art. 32 s-a stopat curgerea dobânzilor ori a cheltuielilor după deschiderea procedurii, reclamanta nu mai datorează dobânzi ori alte cheltuieli. Art. 60 alin. (7) din Legea nr. 64/1995 (republicată în M. Of. nr. 95/02.02.2002), astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 38/2002 - invocat de pârâte - nu este aplicabil întrucât atât dispozițiile art. 37, cât și cele ale art. 60 alin. (7) sunt dispoziții de drept material care nu pot fi aplicate retroactiv. Principiul neretroactivității a fost, de altfel, expres recunoscut prin art. 4 al O.G. nr. 38/2002, care prevede că procedurile deschise până la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe (02 august 2002) vor continua să fie administrate și lichidate conform prevederilor legale în vigoare anterioare modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 64/1995 prin această ordonanță.

Așadar, reține instanța de fond, aplicabil în cauză este doar art. 37 din Legea nr. 64/1995 (republicată în M. Of. nr. 608/1999) și, având în vedere că nu s-a invocat și dovedit situația de excepție reglementată de teza finală a textului, reclamanta nu datorează accesoriile stabilite prin decizia nr. 1302/2005. De asemenea, se reține în considerentele sentinței recurate, nefiind aplicabil art. 60 alin. (7) din Legea nr. 64/1995, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 38/2002, nu sunt aplicabile nici dispozițiile speciale în materie fiscală referitoare la dobânzile și penalitățile de întârziere în cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciară, respectiv: art. 15 din O.G. nr. 61/2002 (abrogată prin Legea nr. 174/2004 de aprobare a O.G.

nr. 92/2003); art. 111 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 174/2004; art. 117 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, republicată în M. Of. nr. 160/24.06.2004 coroborat cu Ordinul nr. 1365/2004 al Ministrului Finanțelor Publice; art. 118 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, republicată în M. Of. nr. 863/26.09.2005 (text abrogat de O.G. nr. 35/2006). Împotriva acestei soluții,considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanta SC U. SA Roman, prin administratorii judiciari SC R. IPURL Roman și SC C.D. IPURL Piatra Neamț, precum și pârâta D.G.F.P. Neamț, în nume propriu și în numele și pentru pârâta A.N.A.F.

În motivele de recurs invocate de SC U. SA Roman este criticată soluția instanței de fond pentru că a respins ca tardivă cererea privind anularea sumei de 1.182.571,50 RON reprezentând contribuția de asigurări sociale deși soluția corectă, dacă se considera că se puteau contesta numai accesoriile, trebuia să fie respingerea ca inadmisibilă. Dar atât art. 176 alin. (1) C. proc. fisc. prevede că pot face obiectul contestației nu numai sumele stabilite, ci și cele înscrise în titlul de creanță. Situația reținută de instanța de fond potrivit căreia debitul de 1.182.571,50 RON a fost stabilit prin acte fiscale anterioare aplicării H.G. nr. 871/2000, deși nu prin procesul-verbal de control din 07 noiembrie 2002 cum a reținut instanța, iar acest debit a fost contestat la 25 octombrie 2002, iar instanța de fond a făcut abstracție de aceasta.

Se susține că prin proces-verbal din 07 noiembrie 2002 nu s-a stabilit obligația de bază, ci s-au calculat accesorii. Acest debit de bază a fost contestat, în urma aplicării H.G. nr. 871/2000, în conformitate cu dispozițiile legii speciale, iar prin sentința civilă nr. 2898 din 26 noiembrie 2003 judecătorul sindic a stabilit sumele pe care recurenta societate le avea de plată. Se invocă faptul că trebuie valorificat aspectul pozitiv al lucrului judecat stabilit prin sentința civilă nr. 2898/2003 pronunțată de judecătorul sindic, irevocabilă. Tardivitatea nu a fost stabilită prin raportare la data comunicării deciziei nr. 265 din 26 decembrie 2006 prin care a fost soluționată contestația din 16 ianuarie 2006, ci față de procesul-verbal de control din 07 noiembrie 2002 care era contestat în fața judecătorului sindic la Tribunalul Neamț, iar parcurgerea a două căi paralele de contestare nu era posibilă.

S-au făcut referiri și la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 137 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru că instanța de fond trebuia să respingă cererea ca inadmisibilă pentru că nu ar fi fost îndeplinită procedura prealabilă și nu ca tardivă. În recursul declarat de D.G.F.P. Neamț în nume propriu și pentru A.N.A.F. este criticată soluția instanței de fond prin care au fost anulate accesoriile fiscale în sumă de 1.298.891 RON. Este invocată autoritatea de lucru judecat deoarece pentru suma debit – 1.182.571,50 RON – reprezentând contribuție la bugetul asigurărilor sociale stabilită la 31 decembrie 2003, fiind preluată spre administrare de către D.G.F.P.

Neamț de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, au mai fost calculate accesorii pentru perioada 02 august 2002-04 noiembrie 2002, iar acțiunea de anulare a fost respinsă ca irevocabilă prin decizia nr. 5071 din 20 mai 2005 a Înaltei Curții de Casație și Justiție. Calculul dobânzilor și penalităților s-a făcut, având în vedere că societatea se afla în procedura reorganizării judiciare, în raport de dispozițiile art. 118 alin. (4) C. proc. fisc. Regula stabilită de art. 118 alin. (4) C. proc. fisc. este una generală și orice societate aflată în procedura de reorganizare datorează dobânzi și penalități de întârziere atât pentru obligațiile fiscale neachitate în termen înainte de deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, cât și pentru debitele care au fost stabilite în perioada de reorganizare judiciară.

Se apreciază că art. 37 din Legea nr. 64/1995 nu se referă la creanțele bugetare, pentru că textul face referire doar la dobânzi și alte cheltuieli, nicidecum la sancțiunile care se stabilesc în baza legilor, respectiv la dobânzi de natură comercială și nu la cele fiscale. O.G. nr. 38/2002 a modificat și completat Legea nr. 64/1995, respectiv art. 60 alin. (7) – care prevede că „Pentru neachitarea obligațiilor bugetare datorate atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, debitorul datorează majorări de întârziere și penalități de întârziere conform legii speciale în materie, până la data achitării acestora sau, după caz până la data intrării în faliment” și chiar dacă procedura falimentului de urmat este cea prevăzută de Legea nr. 64/1995, în forma anterioară modificărilor aduse prin O.G.

nr. 38/2002, trimiterea la acest text s-a făcut doar în ideea de argumenta faptul că art. 37 din Legea nr. 64/1995 nu vizează majorările/dobânzile și penalitățile aferente creanțelor bugetare. Practica judiciară indicată de SC U. SA Roman, nu trebuie invocată pentru că aceasta nu ar constitui izvor de drept și este neunitară. Referitor la debitul reprezentând contribuția de asigurări sociale datorate de angajator în sumă de 1.182.571,50 RON la care au fost calculate accesorii prin decizia de impunere din 13 decembrie 2005, se susține că aceasta reprezenta obligația de plată la data de 31 decembrie 2003 care nu a fost stinsă prin aplicarea H.G. nr. 871/2000, așa cum pretinde reclamanta.

Titlul de creanță prin care s-a stabilit în sarcina societății reclamante obligația de plată în sumă de1.182.571,50 RON nu a fost anulat de vreo instanță competentă, această obligație fiind înscrisă în procesul-verbal din 07 noiembrie 2002 încheiat de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar contestația referitoare la accesorii a fost respinsă irevocabil prin decizia nr. 5071 din 20 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a invocat și faptul că prin sentința nr. 2898/F din 26 noiembrie 2003 s-a soluționat o contestație la tabelul definitiv al tuturor creanțelor creditorilor debitoarei SC U. SA Roman și instanța de contencios administrativ nu trebuia să țină seama de această soluție.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei și menținerea actelor administrative fiscale atacate. SC U. SA Roman a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului declarat de D.G.F.P. Neamț, iar D.G.F.P. Neamț prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului declarat de SC U. SA Roman. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente: În ceea ce privește recursul declarat de D.G.F.P. Neamț în nume propriu și în numele A.N.A.F., acesta este nefondat.

În prezenta cauză au fost contestate – suma de 1.182.571,50 RON obligație de bază și suma de 1.298.891 RON reprezentând obligații fiscale accesorii ale primei sume pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 decembrie 2005. Este criticată, de D.G.F.P. Neamț, soluția instanței de fond pentru că a anulat accesoriile calculate, reprezentând majorări și penalități de întârziere pentru neplata contribuției la asigurările sociale. Soluția instanței de fond a fost dată în conformitate cu prevederile legale incidente în cauză. Reclamanta a intrat în procedura falimentului în perioada în care Legea falimentului nr. 64/1995 nu conținea nicio prevedere legată de accesoriile creanțelor negarantate de la data deschiderii procedurii, dar în anul 1999 au fost modificate prevederile legale.

Astfel, în art. 37 din Legea nr. 64/1995 s-a prevăzut că nicio dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate sau părților negarantate din creanțele garantate, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată al creanțelor impus în planul de reorganizare se derogă de la aceste prevederi. Interpretarea dată de instanța de fond acestor dispoziții a fost cea corectă pentru că termenul folosit – „cheltuială” presupune și majorări și penalități de întârziere, iar scopul urmărit de legiuitor a fost tocmai acela de a se păstra patrimoniul societății aflate în faliment așa cum acesta exista la data deschiderii procedurii falimentului. Chiar dacă textul a fost modificat prin O.G.

nr. 38/2002 nu se poate aplica modificarea pentru că ar însemna o aplicare retroactivă a legii și s-ar nesocoti dispozițiile legale prevăzute de art. 4 din O.G. nr. 38/2002 care stabilesc că procedurile deschise până la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe vor continua să fie administrate și lichidate conform prevederilor legale în vigoare, anterioare modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 64/1995 prin această ordonanță. Recurenta D.G.F.P. Neamț a invocat autoritatea de lucru judecat deoarece pentru perioada 02 august 2002-04 noiembrie 2002 au fost calculate accesorii pentru același debit de bază, iar prin decizia nr. 5071 din 20 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă cererea, dar excepția invocată este nefondată.

Potrivit art. 1201 C. civ., autoritatea de lucru judecat presupune două litigii între care să existe identitate de părți, obiect și cauză, condiții care trebuie să fie îndeplinite cumulativ. Verificând litigiile invocate se poate observa că chiar dacă există identitate de părți și cauză, litigiile nu au același obiect pentru că în cauza ce s-a soluționat prin decizia nr. 5071 din 20 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost contestată decizia nr. 7 din 18 februarie 2003 emisă de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, care vizează accesorii pentru neplata C.A.S. perioada 02 august-04 noiembrie 2002 în timp ce în prezenta cauză se contestă, între altele, decizia nr. 1302 din 13 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P.

Neamț pentru accesorii la neplata C.A.S. aferente perioadei 01 ianuarie 2004-13 decembrie 2005. În cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art. 118 alin. (4) C. proc. fisc., așa cum erau în vigoare pentru că, așa cum am arătat, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, în forma anterioară modificării din anul 2002 pentru că reclamanta se afla în procedura falimentului la momentul apariției O.G. nr. 38/2002, care reprezintă o normă specială. Și recursul declarat de SC U. SA Roman, este nefondat. Debitul în sumă de 1.182.71,50 RON reprezentând C.A.S. datorată de angajator, contestat în prezenta cauză alături de accesoriile pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 decembrie 2005, a fost stabilit prin procesul-verbal de control emis de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Social Neamț, iar față de data emiterii acestuia în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acțiunea în anulare este tardivă.

Pentru că soluția instanței de fond a fost dată prin admiterea excepției tardivității nu mai pot fi analizate celelalte apărări ale reclamantei ce vizează anularea debitului. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. vor fi respinse recursurile declarate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC U. SA Roman, prin administratorii judiciari SC R. IPURL Roman și SC C.D. IPURL Piatra Neamț, și de pârâta D.G.F.P. Neamț, în nume propriu și în numele și pentru pârâta A.N.A.F., împotriva sentinței nr. 87 din 02 iulie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.