ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3008/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la 5 iunie 2007 pe rolul Judecătoriei Focșani, sub nr. 3745/231/2007, reclamantul F.D.M. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, motivat de faptul că nu i s-a acordat decizia privind plata despăgubirilor în acțiuni aferente imobilelor preluate abuziv de Statul Român și demolate în perioada 6 iunie 1945 - 22 decembrie 1989, nefiind respectat dreptul de proprietate și nici Legea nr. 247/2005. Prin sentința civilă nr. 3373 din 13 septembrie 2007 a Judecătoriei Focșani a fost admisă excepția necompetenței materială invocată de pârât, declinându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, reținându-se incidența art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. potrivit cu care curțile de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F.D.M., iar prin Decizia civilă nr. 1060 din 6 noiembrie 2007 a Tribunalului Vrancea, recursul declarat a fost respins ca nefondat, instanța reținând aplicabilitatea art. 19 alin. (1) titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, iar prin sentința nr. 7/F din 22 ianuarie 2008 acțiunea formulată și precizată de reclamant a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 780 din 25 iulie 2006 a Guvernului României, comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, s-a emis titlul de despăgubire în favoarea peroanelor îndreptățite, printre care, la poziția 18 din anexă, figurează și reclamantul cu un titlu de despăgubire în cuantum de 93.322,76 lei, reprezentând valoarea reactualizată a titlurilor de valoare nominală emise la data de 14 martie 2005. În raport cu precizarea de acțiune a reclamantului relativă la solicitarea acordării de daune materiale și morale, instanța a reținut, pe de o parte, că nu s-a făcut o dovadă a prejudiciului, iar, pe de altă parte, că reclamantul nu a relevat un context social cauzal care să conducă la concluzia acordării daunelor materiale.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul F.D.M. a formulat recurs, arătând, în esență, că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea sa de acordare a despăgubirilor bănești și a daunelor morale în cuantumul stipulat în cererile precizatoare, cereri conforme cu prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005. A mai arătat recurentul-reclamant, printr-o completare a motivelor sale, depusă la 19 mai 2008 că temeiul acțiunii judiciare de față îl reprezintă prevederile art. 480 și art. 481 C. civ. ca și standardele internaționale de evaluare precum și Legea nr. 247/2005, potrivit cu care, conform principiului răspunderii civile delictuale, autorul prejudiciului este obligat să repare atât prejudiciul cauzat cât și beneficiul nerealizat, sens în care menține solicitarea de acordarea a sumei de 2.500.000 ron pentru exploatarea de către Statul Român a terenului în suprafață de 746,48 mp.

Recursul nu este fondat. Înalta Curte examinând actele și lucrările dosarului în raport de probele administrate și de prevederile legale incidente, ca și prin prisma criticilor recurentului-reclamant, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dar și a art. 3041 C. proc. civ., reține că nu subzistă în cauză temeiuri legale care să atragă fie casarea, fie modificarea sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate. Recurentul-reclamant în calitatea sa de succesor al surorii sale R.A.M.

s-a adresat instanței pe motivul ne-acordării de către intimata Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, a deciziei privind plata despăgubirilor în acțiuni aferente imobilelor cu destinație de locuință, preluate abuziv de statul român și demolate în perioada 6 iunie 1945 - 22 decembrie 1989. Prin adresa nr. 537 din 17 noiembrie 2006, prefectul județului Vrancea a comunicat recurentului-reclamant că prin Dispoziția primarului nr. 1911/2004 s-a respins cererea de restituire în natură, formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către doamna R.A.M., și s-a propus acordarea de despăgubiri.

Totodată s-a indicat că în urma controlului de legalitate, prefectul județului Vrancea a apreciat Dispoziția nr. 1911/2004 ca fiind nelegală întrucât potrivit formei inițiale a Legii nr. 10/2001 nu se puteau acorda despăgubiri bănești pentru imobilele expropriate și demolate, astfel că aceasta a fost revocată prin Dispoziția primarului nr. 1974/2004, urmând a se stabili măsurile reparatorii, altele decât cele bănești.

Înalta Curte reține totodată din actele dosarului că, ulterior, prin Dispoziția nr. 1905 din 2 noiembrie 2004, Primăria municipiului Focșani a respins cererea formulată de doamna R.A.M., de restituire în natură a imobilului situat în Focșani compus din imobil - clădire ce a fost demolat și teren în suprafață de 746,48 mp (ocupat de blocuri, spații verzi, parcare, rețele subterane, alei acces și trotuar), reținând pe de o parte, că imobilul nu poate fi restituit în natură, astfel că se stabilește o valoare echivalentă a acestuia, iar pe de alta, că persoana îndreptățită a optat pentru acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în cuantumul sumei de 866.265.405 lei.

Această dispoziție, ce putea fi atacată în instanță în termen de 30 de zile de la comunicarea ei, la Secția civilă a Tribunalului Vrancea, a rămas în vigoare și nu a fost anulată pe cale judecătorească. Totodată, Înalta Curte reține că susținerea recurentului vizând netemeinicia acestei dispoziții, cuprinsă în motivele suplimentare de recurs, nu poate fi interpretată și nici primită ca o cerere nouă, distinctă, căci în faza recursului o astfel de cerere este inadmisibilă și oricum invocată, în ipoteza în care ea ar putea fi apreciată ca atare, în ciuda caracterului său informal, în fața unei instanțe necompetente material.

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea reclamantului-recurent, astfel cum a fost ea precizată, de acordare a despăgubirilor în sumă de 2.500.000 lei pentru exploatarea terenului în perioada 1975 - 2007, plus 1.500.000 lei pentru valoarea în sine a terenului în suprafață de 746,48 mp, precum și 1.500.000 lei daune morale, în condițiile în care aceste pretenții nu au fost dovedite, iar prin Decizia nr. 780 din 25 iulie 2006, emisă de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, în temeiul art. 13, art. 17 și art. 29 [alin. (1), (3) și (4)] din titlul VII al Legii nr. 247/2005, a fost emis titlul de despăgubiri în favoarea recurentului-reclamant, în calitate de moștenitor al defunctei R.A.M.

(poziția 18 din anexa parte integrantă), în cuantum de 93.322,76 lei (ron) reprezentând valorile actualizate ale titlurilor de valoare nominală emise la data de 14 martie 2005. Această decizie, după cum a indicat și intimata, a fost emisă ca urmare a cererii de convertire a titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire, formulată chiar de reclamant, prin mandatar și depusă la Secretariatul Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor.

În fine, după cum a rezultat și din susținerile intimatei și în acord cu prevederile legale incidente, respectiv art. 18 din titlul VII al Legii nr. 147/2005, în termen de 6 luni, începând cu data de 1 octombrie 2007, titularul titlului de despăgubire poate opta pentru primirea exclusivă de despăgubiri în numerar, fie pentru primirea, în parte, de titluri de plată iar pentru restul, pentru păstrarea calității de acționar la Fondul „Propietatea” pe care o deține în urma convertirii titlurilor sale de despăgubire, în acțiuni la acest fond. Din această perspectivă, intimata a susținut chiar că acțiunea de față a reclamantului este chiar prematură.

În concluzie, în raport de cele arătate, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, criticile din recursul de față fiind de asemenea nefondate întrucât, în raport de conținutul actelor și dispozițiilor succesiv emise, rămase în vigoare și care au și fost aplicate de autoritățile îndreptățite, sumele cerute cu titlu de despăgubiri materiale și morale nu au fost dovedite. În plus, după cum corect a reținut și instanța de fond nu a fost evidențiat nici contextul cauzal care să conducă la concluzia că se impune acordarea daunelor solicitate, simplele presupuneri și afirmații ale recurentului-reclamant, nesusținute probator, nefiind, în sine, suficiente pentru admiterea acțiunii în sensul solicitat.

Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.D.M. împotriva sentinței nr. 7/F din 22 ianuarie 2008 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2008.