ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3008/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la 5 iunie 2007 pe rolul

Judecătoriei Focșani, sub nr. 3745/231/2007, reclamantul F.D.M. a chemat în

judecată pe pârâtul Guvernul României, comisia centrală pentru stabilirea

despăgubirilor, motivat de faptul că nu i s-a acordat decizia privind plata

despăgubirilor în acțiuni aferente imobilelor preluate abuziv de Statul Român

și demolate în perioada 6 iunie 1945 - 22 decembrie 1989, nefiind respectat

dreptul de proprietate și nici Legea nr. 247/2005.

Prin sentința civilă nr. 3373

din 13 septembrie 2007 a Judecătoriei Focșani a fost admisă excepția

necompetenței materială invocată de pârât, declinându-se competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, reținându-se incidența art.

3 pct. 1 C. proc. civ. potrivit cu care curțile de apel judecă în primă

instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind

actele autorităților și instituțiilor centrale.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul F.D.M., iar prin Decizia civilă nr. 1060 din 6

noiembrie 2007 a Tribunalului Vrancea, recursul declarat a fost respins ca

nefondat, instanța reținând aplicabilitatea art. 19 alin. (1) titlul VII din

Legea nr. 247/2005, modificată.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, iar

prin sentința nr. 7/F din 22 ianuarie 2008 acțiunea formulată și precizată de

reclamant a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 780 din 25 iulie

2006 a Guvernului României, comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor,

s-a emis titlul de despăgubire în favoarea peroanelor îndreptățite, printre

care, la poziția 18 din anexă, figurează și reclamantul cu un titlu de despăgubire

în cuantum de 93.322,76 lei, reprezentând valoarea reactualizată a titlurilor

de valoare nominală emise la data de 14 martie 2005.

În raport cu precizarea de

acțiune a reclamantului relativă la solicitarea acordării de daune materiale și

morale, instanța a reținut, pe de o parte, că nu s-a făcut o dovadă a

prejudiciului, iar, pe de altă parte, că reclamantul nu a relevat un context

social cauzal care să conducă la concluzia acordării daunelor materiale.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul F.D.M. a formulat recurs, arătând, în esență, că în mod nelegal

instanța de fond a respins cererea sa de acordare a despăgubirilor bănești și a

daunelor morale în cuantumul stipulat în cererile precizatoare, cereri conforme

cu prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.

A mai arătat

recurentul-reclamant, printr-o completare a motivelor sale, depusă la 19 mai

2008 că temeiul acțiunii judiciare de față îl reprezintă prevederile art. 480

și art. 481 C. civ. ca și standardele internaționale de evaluare precum și

Legea nr. 247/2005, potrivit cu care, conform principiului răspunderii civile

delictuale, autorul prejudiciului este obligat să repare atât prejudiciul

cauzat cât și beneficiul nerealizat, sens în care menține solicitarea de

acordarea a sumei de 2.500.000 ron pentru exploatarea de către Statul Român a

terenului în suprafață de 746,48 mp.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte examinând

actele și lucrările dosarului în raport de probele administrate și de

prevederile legale incidente, ca și prin prisma criticilor

recurentului-reclamant, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. dar și a art. 3041 C. proc. civ., reține că nu subzistă în

cauză temeiuri legale care să atragă fie casarea, fie modificarea sentinței atacate,

în considerarea celor în continuare arătate.

Recurentul-reclamant în

calitatea sa de succesor al surorii sale R.A.M. s-a adresat instanței pe

motivul ne-acordării de către intimata Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor,

a deciziei privind plata despăgubirilor în acțiuni aferente imobilelor cu

destinație de locuință, preluate abuziv de statul român și demolate în perioada

6 iunie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prin adresa nr. 537 din 17

noiembrie 2006, prefectul județului Vrancea a comunicat recurentului-reclamant

că prin Dispoziția primarului nr. 1911/2004 s-a respins cererea de restituire

în natură, formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către doamna R.A.M., și s-a

propus acordarea de despăgubiri. Totodată s-a indicat că în urma controlului de

legalitate, prefectul județului Vrancea a apreciat Dispoziția nr. 1911/2004 ca

fiind nelegală întrucât potrivit formei inițiale a Legii nr. 10/2001 nu se

puteau acorda despăgubiri bănești pentru imobilele expropriate și demolate,

astfel că aceasta a fost revocată prin Dispoziția primarului nr. 1974/2004,

urmând a se stabili măsurile reparatorii, altele decât cele bănești.

Înalta Curte reține totodată

din actele dosarului că, ulterior, prin Dispoziția nr. 1905 din 2 noiembrie 2004,

Primăria municipiului Focșani a respins cererea formulată de doamna R.A.M., de

restituire în natură a imobilului situat în Focșani compus din imobil - clădire

ce a fost demolat și teren în suprafață de 746,48 mp (ocupat de blocuri, spații

verzi, parcare, rețele subterane, alei acces și trotuar), reținând pe de o

parte, că imobilul nu poate fi restituit în natură, astfel că se stabilește o

valoare echivalentă a acestuia, iar pe de alta, că persoana îndreptățită a

optat pentru acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în

procesul de privatizare, în cuantumul sumei de 866.265.405 lei.

Această dispoziție, ce putea

fi atacată în instanță în termen de 30 de zile de la comunicarea ei, la Secția

civilă a Tribunalului Vrancea, a rămas în vigoare și nu a fost anulată pe cale

judecătorească.

Totodată, Înalta Curte

reține că susținerea recurentului vizând netemeinicia acestei dispoziții,

cuprinsă în motivele suplimentare de recurs, nu poate fi interpretată și nici

primită ca o cerere nouă, distinctă, căci în faza recursului o astfel de cerere

este inadmisibilă și oricum invocată, în ipoteza în care ea ar putea fi

apreciată ca atare, în ciuda caracterului său informal, în fața unei instanțe

necompetente material.

Înalta Curte apreciază că în

mod corect instanța de fond a respins cererea reclamantului-recurent, astfel

cum a fost ea precizată, de acordare a despăgubirilor în sumă de 2.500.000 lei

pentru exploatarea terenului în perioada 1975 - 2007, plus 1.500.000 lei pentru

valoarea în sine a terenului în suprafață de 746,48 mp, precum și 1.500.000 lei

daune morale, în condițiile în care aceste pretenții nu au fost dovedite, iar

prin Decizia nr. 780 din 25 iulie 2006, emisă de Comisia centrală pentru

stabilirea despăgubirilor, în temeiul art. 13, art. 17 și art. 29 [alin. (1), (3)

și (4)] din titlul VII al Legii nr. 247/2005, a fost emis titlul de despăgubiri

în favoarea recurentului-reclamant, în calitate de moștenitor al defunctei R.A.M.

(poziția 18 din anexa parte integrantă), în cuantum de 93.322,76 lei (ron)

reprezentând valorile actualizate ale titlurilor de valoare nominală emise la

data de 14 martie 2005.

Această decizie, după cum a

indicat și intimata, a fost emisă ca urmare a cererii de convertire a

titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire, formulată chiar de

reclamant, prin mandatar și depusă la Secretariatul Comisiei centrale pentru

stabilirea despăgubirilor.

În fine, după cum a rezultat

și din susținerile intimatei și în acord cu prevederile legale incidente,

respectiv art. 18 din titlul VII al Legii nr. 147/2005, în termen de 6 luni,

începând cu data de 1 octombrie 2007, titularul titlului de despăgubire poate

opta pentru primirea exclusivă de despăgubiri în numerar, fie pentru primirea,

în parte, de titluri de plată iar pentru restul, pentru păstrarea calității de

acționar la Fondul „Propietatea” pe care o deține în urma convertirii

titlurilor sale de despăgubire, în acțiuni la acest fond.

Din această perspectivă,

intimata a susținut chiar că acțiunea de față a reclamantului este chiar

prematură.

În concluzie, în raport de

cele arătate, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a respins

acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, criticile din recursul de față fiind de

asemenea nefondate întrucât, în raport de conținutul actelor și dispozițiilor succesiv

emise, rămase în vigoare și care au și fost aplicate de autoritățile

îndreptățite, sumele cerute cu titlu de despăgubiri materiale și morale nu au

fost dovedite.

În plus, după cum corect a

reținut și instanța de fond nu a fost evidențiat nici contextul cauzal care să

conducă la concluzia că se impune acordarea daunelor solicitate, simplele

presupuneri și afirmații ale recurentului-reclamant, nesusținute probator,

nefiind, în sine, suficiente pentru admiterea acțiunii în sensul solicitat.

Față de toate cele mai sus

arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul

de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de F.D.M. împotriva sentinței nr. 7/F din 22 ianuarie 2008 a Curții de Apel

Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 septembrie 2008.