ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1924/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată Tribunalului București la data de 7 februarie 2006, reclamantul C.S. a chemat în judecată Guvernul României, A.N.R.P. și C.C.S.D., solicitând obligarea pârâților să emită în baza art. 17 din Legea nr. 247/2005 decizie de admitere sau respingere a cererii sale de a fi despăgubit pentru proprietatea ce i-a fost demolată în anul 1953. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a formulat cerere de despăgubiri la data de 18 august 2005, ce nu i-a fost rezolvată până la data sesizării instanței, refuzul nejustificat al pârâților aducându-i grave prejudicii. După declinarea competenței, cauza a fost soluționată în fond de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, care prin sentința civilă nr. 2394 din 17 octombrie 2006 a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a primit răspuns la cererea sa, A.N.R.P. comunicându-i că nu-i pot fi acordate despăgubiri decât în măsura în care urmează în prealabil procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. În aceste împrejurări, instanța a constatat că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluționare a cererii, procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 reglementând modul de acordare a despăgubirilor, al căror drept a fost stabilit anterior, conform Legii nr. 10/2001. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul C.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a invocat necompetența teritorială a Curții de Apel București, în condițiile în care art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede competența curții de apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

Reclamantul a mai arătat că sentința este și netemeinică pârâții refuzând în mod nejustificat să emită decizie de acordare a despăgubirilor, deși în documentația ce le-a fost prezentată se afla și dovada adresării potrivit Legii nr. 10/2001 încă din 24 mai 2001, cerere nesoluționată încă. În finalul cererii de recurs, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1.063.000 RON despăgubiri. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, excepția necompetenței teritoriale nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care reglementează o competență alternativă a instanței de la domiciliul reclamantului sau de la domiciliul pârâtului.

În situația în care reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, cum este cazul în speță, textul prevede că nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. Criticile formulate asupra fondului litigiului sunt de asemenea, neîntemeiate, instanța reținând în mod justificat că nu s-a făcut dovada vătămări reclamantului într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Pe parcursul corespondenței purtate cu reclamantul de A.N.R.P., instituție care asigură secretariatul C.C.S.D., i s-a făcut cunoscut răspunsul autorităților competente, că nu pot fi acordate despăgubiri fără a fi urmată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, întrucât Legea nr. 247/2005 nu creează o procedură paralelă de reparare a prejudiciilor decurgând din preluarea abuzivă a bunurilor, ci o procedură ulterioară celei reglementate de Legea nr. 10/2001, în vederea valorificării dreptului de despăgubiri stabilit prin actele emise în baza legii amintite. Așadar, Curtea constată că soluția dată de pârâți cererii reclamantului a avut un temei legal, autoritățile publice fiind obligate doar să răspundă solicitării petiționarului și nu să dea un curs favorabil acesteia.

Împrejurarea că rezolvarea nefavorabilă a cererii nu-l mulțumește pe reclamant nu echivalează cu un refuz nejustificat, astfel sentința pronunțată de Curtea de Apel București fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.S., împotriva sentinței civile nr. 2394 din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2007.