ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1924/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată

Tribunalului București la data de 7 februarie 2006, reclamantul C.S. a chemat

în judecată Guvernul României, A.N.R.P. și C.C.S.D., solicitând obligarea

pârâților să emită în baza art. 17 din Legea nr. 247/2005 decizie de admitere

sau respingere a cererii sale de a fi despăgubit pentru proprietatea ce i-a

fost demolată în anul 1953.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a formulat cerere de despăgubiri la data de 18 august

2005, ce nu i-a fost rezolvată până la data sesizării instanței, refuzul

nejustificat al pârâților aducându-i grave prejudicii.

După declinarea competenței,

cauza a fost soluționată în fond de Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, care prin sentința civilă nr. 2394 din 17

octombrie 2006 a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a primit răspuns la cererea sa, A.N.R.P.

comunicându-i că nu-i pot fi acordate despăgubiri decât în măsura în care

urmează în prealabil procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.

În aceste împrejurări,

instanța a constatat că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de

soluționare a cererii, procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 reglementând

modul de acordare a despăgubirilor, al căror drept a fost stabilit anterior,

conform Legii nr. 10/2001.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamantul C.S., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamantul a

invocat necompetența teritorială a Curții de Apel București, în condițiile în

care art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede competența curții de apel

în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

Reclamantul a mai arătat că

sentința este și netemeinică pârâții refuzând în mod nejustificat să emită

decizie de acordare a despăgubirilor, deși în documentația ce le-a fost

prezentată se afla și dovada adresării potrivit Legii nr. 10/2001 încă din 24

mai 2001, cerere nesoluționată încă.

În finalul cererii de

recurs, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1.063.000

RON despăgubiri.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, excepția

necompetenței teritoriale nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, care reglementează o competență alternativă a

instanței de la domiciliul reclamantului sau de la domiciliul pârâtului. În

situația în care reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului,

cum este cazul în speță, textul prevede că nu se poate invoca excepția

necompetenței teritoriale.

Criticile formulate asupra

fondului litigiului sunt de asemenea, neîntemeiate, instanța reținând în mod

justificat că nu s-a făcut dovada vătămări reclamantului într-un drept al său,

recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat

de soluționare a cererii.

Pe parcursul corespondenței

purtate cu reclamantul de A.N.R.P., instituție care asigură secretariatul C.C.S.D.,

i s-a făcut cunoscut răspunsul autorităților competente, că nu pot fi acordate

despăgubiri fără a fi urmată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, întrucât

Legea nr. 247/2005 nu creează o procedură paralelă de reparare a prejudiciilor

decurgând din preluarea abuzivă a bunurilor, ci o procedură ulterioară celei

reglementate de Legea nr. 10/2001, în vederea valorificării dreptului de

despăgubiri stabilit prin actele emise în baza legii amintite.

Așadar, Curtea constată că

soluția dată de pârâți cererii reclamantului a avut un temei legal,

autoritățile publice fiind obligate doar să răspundă solicitării petiționarului

și nu să dea un curs favorabil acesteia. Împrejurarea că rezolvarea

nefavorabilă a cererii nu-l mulțumește pe reclamant nu echivalează cu un refuz

nejustificat, astfel sentința pronunțată de Curtea de Apel București fiind

legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.S., împotriva sentinței civile nr. 2394 din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2007.