ÎCCJ, decizie (scj.ro #84095)

Trafic de influență. Restituirea banilor. Contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege. Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul Indice alfabetic: Drept penal - trafic de influență - restituirea banilor - contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente C. pen ., art. 36, art. 257 Legea nr. 78/2000, art. 6 1 1. În cazul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen . și a celei prevăzute în art. 6 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, persoana care a comis această din urmă infracțiune și care a denunțat autorităților fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat nu se pedepsește, conform art. 6 1 alin. (2) din aceeași lege.

În acest caz, sunt aplicabile dispozițiile art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, privind restituirea către denunțător a banilor dați, iar nu prevederile art. 257 alin. (2) C. pen . referitoare la confiscare. 2. Conform art. 36 alin. (1) C. pen ., care reglementează contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente, dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 34 și art. 35 din același cod, iar potrivit art. 36 alin. (3) C. pen ., dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente.

În accepțiunea art. 36 alin. (3) C. pen ., prin „ceea ce s-a executat” se înțelege numai pedeapsa sau partea din pedeapsă efectiv executată, iar nu și intervalul de timp scurs de la data liberării condiționate, în cazul în care cel condamnat a fost liberat condiționat din executarea pedepsei aplicate prin hotărârea anterioară. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3008 din 26 septembrie 2008 Prin sentința nr. 11 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, s-a dispus condamnarea inculpatei L.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 C. pen . raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Conform art. 65 C. pen ., a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen ., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen ., a interzis ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen . A constatat că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpata a fost condamnată prin sentința nr. 69 din 5 iulie 2005 a Curții de Apel București, Secția I penală, definitivă prin decizia nr. 1669 din 15 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală.

A repus în individualitatea lor pedepsele de: - 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen ., aplicate în baza art. 257 C. pen . raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență; - 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen ., aplicate în baza art. 257 C. pen . raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență; - un an și 6 luni închisoare, aplicată în baza art. 25 C. pen . raportat la art. 290 C. pen . și art. 17 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată; - un an și 3 luni închisoare, aplicată în baza art. 264 alin. (1) C. pen . pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului.

Conform art. 36 alin. (1) C. pen ., cu referire la art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen ., a contopit pedepsele sus menționate cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință și a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare. Conform art. 35 alin. (1) C. pen ., a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen ., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. A făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen . A dedus din pedeapsa aplicată perioada deja executată, de la 12 octombrie 2004 la 5 iulie 2005 și de la 12 aprilie 2006 la 20 februarie 2007 (data liberării condiționate din pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 69 din 5 iulie 2005 a Curții de Apel București, conform sentinței penale nr. 382 din 15 februarie 2007 a Judecătoriei Ploiești).

Conform art. 257 alin. (2) C. pen ., a confiscat de la inculpată suma de 7.000 USD, obținută prin săvârșirea infracțiunii. A respins, ca inadmisibilă, cererea denunțătorului P.C., de obligare a inculpatei la restituirea sumei de 4.000 USD. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 97/P/2004 din 30 iunie 2005, a fost trimisă în judecată inculpata L.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, constând în aceea că, în perioada mai - iulie 2001, în calitate de avocat, a pretins și a primit suma de 12.000 USD de la denunțătorii P.C., P.E. și P.A., afirmând că are influență asupra magistraților de la Judecătoria Sectorului 1 București, pentru a-i determina să-l pună în libertate și să-i aplice o pedeapsă minimă lui P.M., arestat preventiv de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie și ultraj.

Pe parcursul cercetării judecătorești la Tribunalul București a fost audiată inculpata, martorii P.C., P.E., N.M., P.M., E.E. și P.I. La termenul din 16 aprilie 2007, Tribunalul București, Secția a II-a penală, având în vedere art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc . pen ., modificat prin Legea nr. 79/2007, și-a declinat competența, prin sentința penală nr. 539 din 16 aprilie 2007, în favoarea Curții de Apel București. În fața curții de apel s-a administrat proba cu înscrisuri referitoare la situația suspendării din avocatură, situația executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 69 din 5 iulie 2005, au fost audiați martorii B.F. și L.A., precum și inculpata. Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, curtea de apel a reținut dovedită vinovăția inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 257 C. pen . raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000, modificată și completată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpata L.C. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a criticat hotărârea, între altele, pentru greșita confiscare a sumei de bani ce a reprezentat obiectul infracțiunii. Inculpata L.C. a criticat sentința pentru că, în mod greșit, instanța nu a constatat că pedeapsa rezultantă este executată, ca urmare a incidenței în cauză a dispozițiilor art. 61 alin. (1) C. pen ., și pentru greșita confiscare a sumei de 7.000 USD.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând hotărârea primei instanțe, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc . pen ., apreciază criticile ca fiind întemeiate, în parte, în sensul celor ce urmează: Cu privire la motivul de nelegalitate vizând greșita confiscare a sumei de 7.000 USD, invocat atât de Direcția Națională Anticorupție, cât și de inculpată, critica este întemeiată.

Prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea denunțătorului P.C., de restituire a sumei de 4.000 USD și a confiscat de la inculpată suma de 7.000 USD, obținută prin săvârșirea infracțiunii, motivând că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 257 alin. (2) C. pen . cu trimitere la art. 256 alin. (2) C. pen ., conform cărora banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului în bani al acestora. Cuantumul de 7.000 USD a fost calculat, făcându-se diferența între sumele primite de inculpată, respectiv 12.000 USD și suma restituită deja, de 5.000 USD.

Observația instanței de fond, în sensul că denunțătorul nu are posibilitatea de a se constitui parte civilă în cauză, infracțiunea de trafic de influență nefiind o infracțiune producătoare de prejudicii, este corectă, însă instanța avea obligația să facă aplicarea dispozițiilor art. 6 1 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată. Din aceste dispoziții rezultă că cel ce denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă nu se pedepsește și are dreptul de a i se restitui banii sau lucrurile ce au făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență. În cauză, denunțătorului P.C. îi erau aplicabile dispozițiile art. 6 1 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și, pe cale de consecință, și cele ale alin. (4) ale aceluiași articol privind restituirea bunurilor sau banilor ce au făcut obiectul infracțiunii, iar nu cele ale art. 257 alin. (2) C. pen . privind confiscarea.

În consecință, hotărârea primei instanțe urmează a fi corectată sub acest aspect. În ceea ce privește cuantumul sumei, este de observat că probele sunt contradictorii, astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție va avea în vedere suma expres menționată de denunțător, care solicită restituirea a 4.000 USD. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că motivul de recurs invocat de inculpată, referitor la constatarea că pedeapsa rezultantă ar fi executată ca urmare a deducerilor efectuate și a incidenței art. 61 alin. (1) C. pen ., nu este fondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că fapta pentru care inculpata a fost trimisă în judecată în prezenta cauză se află în concurs cu faptele pentru care inculpata a fost anterior condamnată prin sentința nr. 69 din 5 iulie 2005 a Curții de Apel București, Secția I penală, definitivă prin decizia nr. 1669 din 15 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție. Prin sentința penală nr. 382 din 15 februarie 2007 a Judecătoriei Ploiești s-a dispus liberarea condiționată a condamnatei, rămânând un rest de pedeapsă de 11 luni. De cele mai multe ori infracțiunile concurente sunt urmărite și judecate simultan, astfel că stabilirea tuturor pedepselor individuale, pentru fiecare infracțiune în parte, precum și aplicarea pedepsei rezultante se fac prin aceeași hotărâre.

Există însă și situații, cum este cea din speță, când, din diferite motive, infracțiunile concurente - toate sau numai unele din ele - sunt judecate separat unele de altele, fără ca instanțele sesizate să cunoască întinderea concursului sau chiar existența acestuia. Pronunțarea uneia sau a mai multor hotărâri de condamnare nu afectează existența concursului, astfel că nu se poate face deosebire, în ce privește tratamentul sancționator, după cum infracțiunile concurente au făcut obiectul unei singure judecăți sau al unor judecăți separate. Aplicarea post judicium a unei pedepse rezultante pentru întregul concurs presupune o atingere limitată a autorității de lucru judecat a hotărârii de condamnare anterioare, deoarece această pedeapsă rezultantă este o altă pedeapsă decât fiecare dintre pedepsele individuale.

Din acest motiv, Codul penal a reglementat în mod expres instituția contopirii pedepselor individuale, ca un remediu al situație rezultate din judecarea separată a infracțiunilor concurente.

Reglementarea legală din art. 36 C. pen . privește două situații distincte, iar în speță, în mod corect, prima instanță a constatat incidența cazului prevăzut în art. 36 alin. (1) C. pen . Este vorba de situația în care după pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru unele infracțiuni concurente (sentința penală nr. 69 din 5 iulie 2005), inculpata este trimisă în judecată în cauza de față pentru o infracțiune aflată în concurs cu cele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 69 din 5 iulie 2005. Instanța de fond a procedat corect, repunând pedepsele anterioare în individualitatea lor, pe care le-a contopit apoi cu pedeapsa din prezenta cauză, conform art. 36 alin. (1), art.33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen . Instanța este obligată să procedeze astfel, chiar dacă pedepsele pentru unele dintre infracțiunile concurente au fost executate în total sau în parte, în acest caz dându-se eficiență prevederilor art. 36 alin. (3) C. pen ., privind scăderea, din pedeapsa globală, a ceea ce s-a executat.

Dispunând a se scădea din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente „ceea ce s-a executat” anterior, în baza unei hotărâri parțiale de condamnare rămasă definitivă, textul art. 36 alin. (3) C. pen . are în vedere numai pedeapsa sau partea din pedeapsă efectiv executată. Prin urmare, dacă cel condamnat a fost liberat condiționat din executarea pedepsei anterioare, cum este cazul în speță, din pedeapsa globală nu se va scădea întreaga durată a acelei pedepse, ci numai timpul efectiv executat.

Instanța nici nu va aplica art. 61 alin. (1) C. pen ., întrucât pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare din prezenta cauză este o altă pedeapsă decât cea din sentința penală nr. 69 din 5 iulie 2005, ea reprezentând pedeapsa rezultantă aplicată întregului concurs de infracțiuni, conform art. 36 alin. (1) C. pen . În mod corect prima instanță a făcut trimitere la jurisprudența în materie prin care s-a apreciat că hotărârea prin care s-a admis liberarea condiționată, rezolvând un raport procesual penal adiacent, este susceptibil a fi modificată odată cu hotărârea prin care s-a rezolvat fondul procesului. În raport cu cele mai sus reținute, solicitarea inculpatei de a se considera că pedeapsa este executată nu poate fi primită.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. d) C. proc . pen ., a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpata L.C. împotriva sentinței penale nr. 11 din 17 ianuarie 2008, a casat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând, a înlăturat aplicarea art. 257 alin. (2) C. pen ., a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 1 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 și a obligat recurenta inculpată să restituie denunțătorului P.C. suma de 4000 USD, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.