ÎCCJ, decizie (scj.ro #84095)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84095) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Trafic de influență. Restituirea

banilor. Contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente

Cuprins pe materii:

Drept

penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de

interes public sau altor activități reglementate de lege. Infracțiuni de

serviciu sau în legătură cu serviciul

Indice alfabetic:

Drept penal

-

trafic de

influență

-

restituirea

banilor

-

contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente

C.

pen

.,

art. 36, art. 257

Legea

nr. 78/2000,

art. 6

1

influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C.

pen

. și

a celei prevăzute în art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

persoana care a comis această din urmă infracțiune și care a denunțat

autorităților fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost

sesizat nu se pedepsește, conform art. 6

1

alin. (2) din aceeași

lege. În acest caz, sunt aplicabile dispozițiile art. 6

1

alin. (4)

din Legea nr. 78/2000, privind restituirea către denunțător a banilor dați, iar

nu prevederile art. 257 alin. (2) C.

pen

. referitoare

la confiscare.

pen

.,

care reglementează contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente, dacă

infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune

concurentă, se aplică dispozițiile art. 34 și art. 35 din același cod, iar

potrivit art. 36 alin. (3) C.

pen

., dacă infractorul

a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară,

ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile

concurente. În accepțiunea art. 36 alin. (3) C.

pen

.,

prin „ceea ce s-a executat” se înțelege numai pedeapsa sau partea din pedeapsă

efectiv executată, iar nu și intervalul de timp scurs de la data liberării

condiționate, în cazul în care cel condamnat a fost liberat condiționat din

executarea pedepsei aplicate prin hotărârea anterioară.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3008 din 26

septembrie 2008

Prin sentința nr. 11 din 17 ianuarie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București, Secția I penală, s-a dispus condamnarea inculpatei

L.C.

la pedeapsa de 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută în

art. 257 C.

pen

. raportat la art. 6 din Legea nr.

78/2000.

Conform

art. 65 C.

pen

., a interzis inculpatei exercitarea

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C.

pen

., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 71 C.

pen

., a interzis ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute

în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C.

pen

.

A constatat că infracțiunea din

prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpata a fost

condamnată prin sentința nr. 69 din 5 iulie 2005 a Curții de Apel București,

Secția I penală, definitivă prin decizia nr. 1669 din 15 martie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Secția penală.

A repus în individualitatea lor

pedepsele de:

- 2 ani și 6 luni închisoare și

2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c)

C.

pen

., aplicate în baza art. 257 C.

pen

. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență;

- 2 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C.

pen

., aplicate în baza art. 257 C.

pen

.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de influență;

- un an și 6 luni închisoare,

aplicată în baza art. 25 C.

pen

. raportat la art. 290

C.

pen

. și art. 17 din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen

. pentru săvârșirea

infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

privată în formă continuată;

- un an și 3 luni închisoare,

aplicată în baza art. 264 alin. (1) C.

pen

. pentru

săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului.

Conform art. 36 alin. (1) C.

pen

., cu referire la art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1)

lit. b) C.

pen

., a contopit pedepsele sus menționate

cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință și a dispus ca

inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 35 alin. (1) C.

pen

., a interzis inculpatei exercitarea drepturilor

prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C.

pen

.,

pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71, art.

64 alin. (1) lit. a), b) și c) C.

pen

.

A dedus din pedeapsa aplicată

perioada deja executată, de la 12 octombrie 2004 la 5 iulie 2005 și de la 12

aprilie 2006 la 20 februarie 2007 (data liberării condiționate din pedeapsa

rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 69

din 5 iulie 2005 a Curții de Apel București, conform sentinței penale nr. 382

din 15 februarie 2007 a Judecătoriei Ploiești).

Conform art. 257 alin. (2) C.

pen

., a confiscat de la inculpată suma de 7.000 USD,

obținută prin săvârșirea infracțiunii.

A respins, ca inadmisibilă,

cererea denunțătorului P.C., de obligare a inculpatei la restituirea sumei de

4.000 USD.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 97/P/2004 din 30 iunie 2005, a

fost trimisă în judecată inculpata L.C. pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de influență, constând în aceea că, în perioada mai - iulie 2001, în

calitate de avocat, a pretins și a primit suma de 12.000 USD de la denunțătorii

P.C., P.E. și P.A., afirmând că are influență asupra magistraților de la

Judecătoria Sectorului 1 București, pentru a-i determina să-l pună în libertate

și să-i aplice o pedeapsă minimă lui P.M., arestat preventiv de către Parchetul

de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București pentru săvârșirea infracțiunilor

de tentativă la tâlhărie și ultraj.

Pe parcursul cercetării

judecătorești la Tribunalul București a fost audiată inculpata, martorii P.C.,

P.E., N.M., P.M., E.E. și P.I.

La termenul din 16 aprilie

2007, Tribunalul București, Secția a II-a penală, având în vedere art. 28

1

pct. 1 lit. b) C.

proc

.

pen

.,

modificat prin Legea nr. 79/2007, și-a declinat competența, prin sentința

penală nr. 539 din 16 aprilie 2007, în favoarea Curții de Apel București.

În fața curții de apel s-a

administrat proba cu înscrisuri referitoare la situația suspendării din

avocatură, situația executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 69

din 5 iulie 2005, au fost audiați martorii B.F. și L.A., precum și inculpata.

Coroborând probele administrate

pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, curtea de apel a

reținut dovedită vinovăția inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

în art. 257 C.

pen

. raportat la art. 6 din Legea

nr.78/2000, modificată și completată.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpata L.C.

Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție a criticat hotărârea, între altele, pentru greșita confiscare a

sumei de bani ce a reprezentat obiectul infracțiunii.

Inculpata

L.C. a criticat sentința pentru că, în mod greșit, instanța nu a constatat că

pedeapsa rezultantă este executată, ca urmare a incidenței în cauză a

dispozițiilor art. 61 alin. (1) C.

pen

., și pentru

greșita confiscare a sumei de 7.000 USD.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, analizând hotărârea primei instanțe, atât prin

prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc

.

pen

., apreciază criticile

ca fiind întemeiate, în parte, în sensul celor ce urmează:

Cu

privire la motivul de

nelegalitate

vizând greșita

confiscare a sumei de 7.000 USD, invocat atât de Direcția Națională

Anticorupție, cât și de inculpată, critica este întemeiată.

Prima

instanță a respins ca inadmisibilă cererea denunțătorului P.C., de restituire a

sumei de 4.000 USD și a confiscat de la inculpată suma de 7.000 USD, obținută

prin săvârșirea infracțiunii, motivând că sunt incidente în cauză dispozițiile

art. 257 alin. (2) C.

pen

. cu trimitere la art. 256

alin. (2) C.

pen

., conform cărora banii, valorile sau

orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă nu se găsesc, condamnatul este

obligat la plata echivalentului în bani al acestora.

Cuantumul de 7.000 USD a fost calculat, făcându-se

diferența între sumele primite de inculpată, respectiv 12.000 USD și suma

restituită deja, de 5.000 USD.

Observația

instanței de fond, în sensul că denunțătorul nu are posibilitatea de a se

constitui parte civilă în cauză, infracțiunea de trafic de influență nefiind o

infracțiune producătoare de prejudicii, este corectă, însă instanța avea

obligația să facă aplicarea dispozițiilor art. 6

1

alin. (2) și (4)

din Legea nr. 78/2000, modificată și completată.

Din

aceste dispoziții rezultă că cel ce denunță fapta mai înainte ca organul de

urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă nu se pedepsește și are dreptul

de a i se restitui banii sau lucrurile ce au făcut obiectul infracțiunii de

trafic de influență.

În

cauză, denunțătorului P.C. îi erau aplicabile dispozițiile art. 6

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și, pe cale de consecință, și cele ale alin.

(4) ale aceluiași articol privind restituirea bunurilor sau banilor ce au făcut

obiectul infracțiunii, iar nu cele ale art. 257 alin. (2) C.

pen

. privind confiscarea.

În

consecință, hotărârea primei instanțe urmează a fi corectată sub acest aspect.

În ceea ce privește cuantumul sumei, este de observat că probele sunt

contradictorii, astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție va avea în

vedere suma expres menționată de denunțător, care solicită restituirea a 4.000

USD.

Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că motivul de recurs invocat de inculpată,

referitor la constatarea că pedeapsa rezultantă ar fi executată ca urmare a

deducerilor efectuate și a incidenței art. 61 alin. (1) C.

pen

.,

nu este fondat.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă că fapta pentru care inculpata a fost

trimisă în judecată în prezenta cauză se află în concurs cu faptele pentru care

inculpata a fost anterior condamnată prin sentința nr. 69 din 5 iulie 2005 a

Curții de Apel București, Secția I penală, definitivă prin decizia nr. 1669 din

15 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, la

pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție.

Prin

sentința penală nr. 382 din 15 februarie 2007 a Judecătoriei Ploiești s-a

dispus liberarea condiționată a condamnatei, rămânând un rest de pedeapsă de 11

luni.

De

cele mai multe ori infracțiunile concurente sunt urmărite și judecate simultan,

astfel că stabilirea tuturor pedepselor individuale, pentru fiecare infracțiune

în parte, precum și aplicarea pedepsei rezultante se fac prin aceeași hotărâre.

Există însă și situații, cum este cea din speță,

când, din diferite motive, infracțiunile concurente - toate sau numai unele din

ele - sunt judecate separat unele de altele, fără ca instanțele sesizate să

cunoască întinderea concursului sau chiar existența acestuia.

Pronunțarea

uneia sau a mai multor hotărâri de condamnare nu afectează existența

concursului, astfel că nu se poate face deosebire, în ce privește tratamentul

sancționator, după cum infracțiunile concurente au făcut obiectul unei singure

judecăți sau al unor judecăți separate.

Aplicarea

post

judicium

a unei pedepse rezultante pentru întregul concurs presupune o atingere limitată

a autorității de lucru judecat a hotărârii de condamnare anterioare, deoarece

această pedeapsă rezultantă este o altă pedeapsă decât fiecare dintre pedepsele

individuale.

Din acest

motiv, Codul penal a reglementat în mod expres instituția contopirii pedepselor

individuale, ca un remediu al situație rezultate din judecarea separată a

infracțiunilor concurente.

Reglementarea

legală din art. 36 C.

pen

. privește două situații

distincte, iar în speță, în mod corect, prima instanță a constatat incidența

cazului prevăzut în art. 36 alin. (1) C.

pen

.

Este

vorba de situația în care după pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru

unele infracțiuni concurente (sentința penală nr. 69 din 5 iulie 2005),

inculpata este trimisă în judecată în cauza de față pentru o infracțiune aflată

în concurs cu cele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 69 din 5 iulie

2005.

Instanța

de fond a procedat corect, repunând pedepsele anterioare în individualitatea

lor, pe care le-a contopit apoi cu pedeapsa din prezenta cauză, conform art. 36

alin. (1), art.33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen

.

Instanța

este obligată să procedeze astfel, chiar dacă pedepsele pentru unele dintre

infracțiunile concurente au fost executate în total sau în parte, în acest caz

dându-se eficiență prevederilor art. 36 alin. (3) C.

pen

.,

privind scăderea, din pedeapsa globală, a ceea ce s-a executat.

Dispunând

a se scădea din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente „ceea

ce s-a executat” anterior, în baza unei hotărâri parțiale de condamnare rămasă

definitivă, textul art. 36 alin. (3) C.

pen

. are în

vedere numai pedeapsa sau partea din pedeapsă efectiv executată.

Prin urmare, dacă cel condamnat a fost liberat condiționat

din executarea pedepsei anterioare, cum este cazul în speță, din pedeapsa

globală nu se va scădea întreaga durată a acelei pedepse, ci numai timpul

efectiv executat.

Instanța nici nu va aplica art. 61 alin. (1) C.

pen

., întrucât pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare din

prezenta cauză este o altă pedeapsă decât cea din sentința penală nr. 69 din 5

iulie 2005, ea reprezentând pedeapsa rezultantă aplicată întregului concurs de

infracțiuni, conform art. 36 alin. (1) C.

pen

.

În mod corect prima instanță a făcut trimitere

la jurisprudența în materie prin care s-a apreciat că hotărârea prin care s-a

admis liberarea condiționată, rezolvând un raport procesual penal adiacent,

este susceptibil a fi modificată odată cu hotărârea prin care s-a rezolvat

fondul procesului.

În raport cu cele mai sus reținute, solicitarea inculpatei

de a se considera că pedeapsa este executată nu poate fi primită.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. d) C.

proc

.

pen

., a

admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpata L.C. împotriva

sentinței penale nr. 11 din 17 ianuarie 2008, a casat, în parte, sentința

penală atacată și, rejudecând, a înlăturat aplicarea art. 257 alin. (2) C.

pen

., a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6

1

alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 și a obligat recurenta inculpată să

restituie denunțătorului P.C. suma de 4000 USD, menținând celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate.