ÎCCJ, decizie (scj.ro #84175)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84175) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Trafic de
influență. Înșelăciune. Distincție
Cuprins
pe materii:
Drept penal.
Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor
activități de interes public sau altor activități
reglementate de lege. Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu
serviciul
Indice
alfabetic:
Drept penal
-
trafic de
influență
- înșelăciune
C. pen.,
art. 215, art. 257
În raport cu prevederile art. 257
alin. (1) C. pen., infracțiunea de trafic de influență
există atât atunci când făptuitorul are în mod real o
influență asupra unui funcționar, cât și atunci când
făptuitorul lasă să se creadă că are
influență asupra unui funcționar, deși influența nu
există în realitate. Prin urmare, fapta de a pretinde și de a primi o
sumă de bani, săvârșită de către o persoană care
lasă să se creadă că are influență asupra unui
funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu
facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, chiar
dacă în realitate făptuitorul nu are o astfel de influență,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de
influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen., iar nu
pe cele ale infracțiunii de înșelăciune.
Prevalarea de o influență
inexistentă în realitate, asupra unui funcționar, deși
constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase -
acțiune ce realizează elementul material al infracțiunii de înșelăciune
-, prin voința legiuitorului constituie o infracțiune distinctă,
dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în
art. 257 alin. (1) C. pen., traficul de influență existând,
însă, spre deosebire de înșelăciune, indiferent dacă s-a
cauzat sau nu o pagubă materială.
I.C.C.J., secția penală, decizia
nr. 3420 din 25 iunie 2007
Prin sentința penală nr. 367 din 19 octombrie
2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, în baza art. 257 alin. (1)
C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, a fost condamnat
inculpatul M.N. la 4 ani închisoare.
Prima instanță a reținut că, în luna
martie 2005, C.N. l-a împrumutat pe inculpatul M.N. cu suma de 600 RON, având
în vedere că erau colegi de serviciu.
Între timp, C.N. a urmat cursurile școlii de
șoferi, astfel că în luna aprilie i-a cerut inculpatului să-i
restituie împrumutul pentru a achita taxele școlarizării.
Auzind că trebuie să susțină examenul
pentru obținerea
permisului de
conducere, inculpatul i-a solicitat lui C.N.
1.500 RON, cu promisiunea
că-l va determina pe un anume „colonel P." din cadrul Serviciului
public comunitar să-l ajute la examen.
Denunțătorul C.N. a fost de acord și,
astfel, a renunțat să i se restituie împrumutului și i-a dat
inculpatului
diferența de bani,
până la suma de 1.500 RON.
În intervalul 14 iunie - 14 decembrie 2005,
denunțătorul C.N. a susținut de 4 ori examenul pentru
obținerea permisului de
conducere, pe
care însă nu l-a promovat, iar inculpatul l-a însoțit de
fiecare
dată promițându-i că „totul este aranjat" și nu mai
trebuie să se prezinte la proba practică.
În luna septembrie 2005, inculpatul l-a cunoscut pe
C.F., f
ratele denunțătorului
C.N.
Aflând că și acesta are
aceeași problemă
cu obținerea permisului de conducere,
i-a pretins și lui 1.500 RON
,
promițându-i că va aranja cu același „colonel P.”
În perioada septembrie - octombrie 2005, C.F. i-a
dat în rate suma de bani pretinsă. Prima
tranșă, de 450 RON, i-a
dat-o în aceeași zi, în
prezența martorului l.C. La 19 decembrie 2005, denunțătorul C.F.
a fost din nou respins la examen, ceea ce l-a determinat ca, la 29 decembrie
2005, să formuleze un denunț penal.
Prin intermediul fraților C., denunțătorul
R.I. l-a cunoscut pe inculpat, în luna iulie 2005, spunându-i că și
el dorește să obțină permis de conducere.
Inculpatul i-a pretins și acestuia bani cu
promisiunea că-l va
ajuta la examen, astfel că a primit suma
de 800 RON.
R.I. a fost respins de 4 ori la examen, reușind la
11 octombrie 2005 să fie declarat admis, însă, prin eforturi proprii,
fapt ce I-a determinat să-l contacteze pe inculpat și să
ceară banii înapoi. Acesta din urmă i-a restituit 300 RON, iar în
timpul urmăririi penale i-a dat și diferența de 500 RON.
Celorlalți doi denunțători, inculpatul nu Ie-a restituit
banii.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului
M.N. de a
pretinde și de a primi suma
totală de 3.800 RON de la C.
N., C.F. și R.I., în baza unei
rezoluții infracționale unice,
pretinzând că are influență asupra unui
polițist din
cadrul Serviciului public comunitar, pe care să-l determine să-i
promoveze pe cei trei denunțători la examenul pentru obținerea
permisului de conducere auto, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și
pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)
din același cod, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa
închisorii.
Totodată, în baza art. 257 alin. (2) C. pen.,
raportat la art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a
sumei de 3.800 RON de la inculpat, respingându-se acțiunile civile ale
părților civile C.N. și C.F., pe considerentul că nu se
poate lua față de inculpat și măsura confiscării, dar
și măsura restituirii bunurilor, legiuitorul urmărind,
sub aspectul confiscării, și
sancționarea persoanelor care înțeleg
să obțină
un folos prin metode frauduloase.
Curtea de Apel Pitești, Secția penală
și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 20/A din 22
februarie 2007, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpat și
de partea civilă C.F.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen
legal, între alții, recurenta parte civilă C.F., care a solicitat
restituirea sumelor de bani
confiscate
și schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea
prevăzută
în art. 257 C. pen. în infracțiunea de înșelăciune
prevăzută în art. 215 C. pen., invocând temeiul de casare
prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Motivul de recurs privind
greșita încadrare juridică a faptei în
infracțiunea
de trafic de influență prevăzută în art. 257 C. pen.
și solicitarea de a se dispune schimbarea acesteia în infracțiunea de
înșelăciune prevăzută în art. 215 C. pen. este nefondat.
Potrivit art. 257 alin. (1) C.
pen., există infracțiunea de
trafic de influență nu
numai în cazul în care făptuitorul are o
influență
reală asupra unui funcționar, ci și în situația în care
lasă să se creadă că are o
astfel de influență, deși acest lucru este
neadevărat.
Prevalarea de o influență
inexistentă constituie
o „ prezentare ca adevărată a
unei fapte mincinoase", deci o acțiune ce realizează elementul
material al infracțiunii de înșelăciune. Dar, prin voința
legiuitorului, această acțiune a fost incriminată în mod special,
ca infracțiune de trafic de influență, în capitolul referitor la
infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, care,
spre deosebire de înșelăciune - infracțiune contra
patrimoniului, există și dacă nu s-a cauzat o pagubă
materială.
Așadar, atunci când făptuitorul va afirma sau
va lăsa să se creadă că are influență, deși
în realitate nu are, pe lângă un funcționar competent să
îndeplinească un act, pentru a putea să pretindă, să
primească bani sau alte foloase ori să accepte promisiuni sau daruri
în scopurile arătate în art. 257 C.
pen.,
este vorba de infracțiunea de trafic de influență.
Așa fiind, Înalta Curte de Casație și
Justiție constată că fapta inculpatului M.N. de a pretinde
și a primi o sumă de bani de la părțile civile C.N., C.F.
și R.I., pretinzând că are influență asupra unui
polițist din cadrul Serviciului public comunitar, pe care
să-l determine să-i promoveze pe cei trei
denunțători la examenul pentru obținerea permisului de
conducere, chiar dacă în realitate inculpatul nu avea o astfel de influență,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
prevăzută în art. 257 C. pen., și nu pe cele ale
infracțiunii de înșelăciune.
Prin urmare, încadrarea
juridică dată faptei este corectă, iar
hotărârile
pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare
prevăzut în art. 385
9
alin. (1)
pct. 17 C. proc. pen.
Referitor la motivul de recurs privind restituirea
sumelor de bani confiscate, Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că, potrivit art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin.
(2) C. pen., în cazul săvârșirii infracțiunii de trafic de
influență, banii, valorile sau orice alte bunuri primite se
confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este
obligat la plata echivalentului lor în bani.
Dispozițiile art. 6
1
din Legea nr.78/2000
privind restituirea sumelor de bani nu se aplică în cauză, întrucât
dispozițiile acestei legi privesc o categorie de persoane, strict și
limitativ prevăzută în art. 1 din aceeași lege, iar inculpatul
nu se încadrează în această categorie de persoane.
Față de considerentele ce preced, constatând
nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare
din cele prevăzute în art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen. care
să poată fi luat în considerare din oficiu,
Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) din același cod, a
respins ca nefondat recursul
declarat de partea civilă C.F.