Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
6 februarie 2006

Decizia nr. 780/2006 — ÎCCJ, Secția penală — recurs

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 24 ianuarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1503/P/2005, Curtea de Apel Galați a dispus printre altele, respingere, ca nefondată, a cererii formulată de inculpata M.C., privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Împotriva acestei încheieri menționate, inculpata, în termen legal, a declarat recurs, motivat că încheierea pronunțată este lovită de nulitate, pentru că instanța a pronunțat o hotărâre fără a studia dosarul. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive .., poate fi atacată separat, cu recurs de procuror sau de inculpat.

Din interpretarea acestui text procedural penal, se reține că hotărârea (încheierea) pronunțată, de respingere a cererii de înlocuire a arestării preventive, nu poate fi atacată separat, cu recurs. În consecință, recursul declarat de inculpata M.C. este inadmisibil și urmează a fi respins ca atare. În conformitate cu dispozițiile art. 192 C. proc. pen., inculpata recurenta va fi obligată să plătească cheltuieli judiciare către stat.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpata M.C. împotriva încheierii din 24 ianuarie 2006 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 1503/P/2005. Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2006.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.