ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2048/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2048/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 3531 din 29 octombrie 2007, Tribunalul Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, a admis

în parte cererea formulată de

reclamanta

SC V. SA

în contradictoriu cu

pârâtele SC M. SA, SC T.T. SRL

, SC T.

SRL, Oficiul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Constanța și Ministerul pentru Întreprinderi Mici și

Mijlocii, Comerț,

Turism și Profesii

Liberale, astfel cum a fost precizată. Le-a obligat pe pârâtele

SC T. SRL și SC T.T. SRL să-i lase reclamantei în

deplină proprietate și liniștită posesie terenul situat în Municipiul

Constanța,

Stațiunea Mamaia înscris în C.F.

Constanța Stațiunea Mamaia cu nr. 20394,

nr. cadastral 136, făcând parte din suprafața totală de 1266,67 mp. A

respins cererea

formulată de

reclamantă având ca obiect constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare și a

antecontractului de vânzare-cumpărare

încheiat

între pârâtele

1, 2 și 3, ca neîntemeiată. A dispus radierea din

C.F.

Constanța - Mamaia nr. 26274 a suprafeței de teren de 955 mp din

totalul înscris sub nr. cadastral 136 de 1266,67 mp. Le-a obligat pe fiecare

dintre pârâtele SC T. SRL

și SC T.T. SRL la

plata către reclamantă a sumei

de 10.944,55 RON cheltuieli de judecată.

La

pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 5751 din 9 mai 2001 pronunțată de Judecătoria

Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă,

aspect necontestat de părți, a fost

admisă

acțiunea formulată de N.A. în contradictoriu cu pârâții F.G.V.

, F.C.G., M.I.

și B.A.M.,

constatându-se intervenită

vânzarea-cumpărarea între N.I. (ascendentul lui

N.A.) în calitate de cumpărător și pârâții menționați, în calitate de

vânzători, vânzare intervenită prin chitanța de

mână din 11 noiembrie 1948 cu privire la terenul în suprafață de 955 mp situat

în Constanța, format din fostele loturi 5, 6, 7 ale careului 35, ce a fost

identificat în raportul de expertiză tehnică efectuat în

respectiva cauză și despre care s-a menționat că

face parte din sentința pronunțată.

De asemenea, s-a constatat că N.A. are vocație

succesorală, în

calitate de descendent (fiu) al defunctului N.I., cel

care cumpărase terenul

(filele 296 - 298 din dosarul Tribunalului Brașov, vol. I).

Prin încheierea nr. 10848 din 7 august 2001 a

Judecătoriei Constanța (fila 306 din

dosarul Tribunalului Brașov - vol.

I), terenul menționat a fost înscris în C.F. nr.

20394

Constanța, sub nr. cadastral 109, pe numele numitului N.A.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5398 din 11

octombrie 2001 încheiat la

B.N.P. B.C., numitul N.A., a înstrăinat

către cumpărătorii P.A. și P.C.A., imobilul compus din terenul de 955 mp

(956,76

mp conform măsurătorilor) și construcțiile de pe acesta (filele 303 - 304

din dosarul Tribunalului

Brașov - vol. I).

Prin sentința civilă nr. 16494 din 17 septembrie 2002 a

Judecătoriei Constanța s-a

constatat intervenită și vânzarea

construcției de pe terenul de 955 mp între N.I.

și pârâții din prima acțiune

(filele 299 - 302).

Prin încheierea nr. 1429 din 7 februarie 2003 a

Judecătoriei Constanța - Biroul de Carte Funciară, s-a dispus întabularea

dreptului de proprietate asupra construcției menționate în sentința civilă nr. 16494

din 17 septembrie 2002 a Judecătoriei Constanța, pe

numele lui N.A.

(fila 307 dosarul Tribunalului Brașov, vol. I).

Prin certificatul de moștenitor nr. 62 din 25 aprilie

2003 al B.N.P. C.I. s-a

constatat că noul moștenitor al

imobilelor de mai sus este N.A. (fila 47 din

dosarul Tribunalului Constanța).

Prin încheierea nr. 11539 din 16 septembrie 2003 pronunțată de

Judecătoria Constanța, Biroul de Carte Funciară, s-a dispus întabularea

dreptului de

proprietate asupra imobilelor

menționate, în favoarea numiților P.A. și

P.C.A., conform contractului de vânzare-cumpărare pe care aceștia îl

încheiaseră cu N.A. și a

certificatului

de moștenitor amintit anterior (fila 308).

Prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 2563 din 8 septembrie

2005 întocmit la B.N.P.

B.C., P.A. și P.C.A.

au înstrăinat

către reclamanta din

prezenta cauză, SC V. SA, terenul liber de construcții,

în suprafață de

955 mp conform actelor și 956,76 mp conform măsurătorilor

cadastrale, pe care îl dobândiseră de la N.A.,

teren ce formează obiectul

prezentului

litigiu (filele 304 - 305).

Reclamanta cumpărătoare SC V. SA și-a întabulat

dreptul său de

proprietate rezultat din contractul de vânzare-cumpărare de mai sus asupra

terenului prin încheierea nr. 17192 din 2

noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Constanța

(fila 309, vol. I).

La

data de 16 iulie 2001 Ministerul Turismului a eliberat pe numele pârâtei SC M.

SA certificatul de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului seria M 08 nr.0921 pentru o suprafață de teren de 1266,

97 mp (fila

312 vol. I).

SC

M. SA nu și-a înscris dreptul de proprietate asupra terenului în C.F.

La

data de 15 mai 2001, pârâta SC M. SA încheie cu pârâta

SC T. SRL contractul de asociere în participațiune nr. 2325 (fila 74

vol. II) prin care SC

M. SA punea la dispoziția SC T. SRL clădire spații verzi (casa verde) în

vederea amenajării și exploatării.

La

data de 5 decembrie 2001, prin contractul nr. 6937, autentificat sub nr. 1654,

pârâta SC M. SA vinde pârâtei SC T. SRL, terenul în

suprafață de

1266,97 mp, pe care îl dobândise conform certificatului de proprietate

(filele 319 - 321 vol. I).

Pârâta

SC T. SRL a arătat în contract că a luat la

cunoștință

de modul de dobândire a proprietății terenului de către SC M. SA

Prin încheierea nr. 5731 din 22 aprilie 2002

pronunțată de Judecătoria Constanța,

Biroul

de Carte Funciară, se admite cererea pârâtei SC T. SRL cu

privire la terenul de 1266,97 mp și construcție

executată la nivel de fundație și se

deschide

C.F. nr. 26274 Constanța - Mamaia, întabulându-se dreptul de proprietate

al pârâtei SC T. SRL asupra terenului (fila 68 - 69 din dosarul

Tribunalului Constanța și fila 322 din dosarul

Tribunalului Brașov - vol. I).

La data de 22 aprilie 2002 prin contractul autentificat

cu nr. 197, pârâta SC T. SRL

a vândut pârâtei SC T.T. SA terenul pe

care-l cumpărase de la pârâta SC M. SA de 1266,97 mp și construcție la

nivel de fundație (filele

327 - 332, vol. I).

Cumpărătoarea

a precizat în act că a luat la cunoștință de modul

dobândirii terenului de vânzătoare și de către pârâta SC M. SA, arătând

că înțelege să-l dobândească pe riscul său.

Prin

încheierea nr. 5948 din 9 mai 2002 pronunțată de Judecătoria Constanța,

Biroul de Carte Funciară, a

fost înscris în C.F. dreptul de proprietate asupra terenului

de 1266,97 mp, pe numele pârâtei SC T.T. SRL,

conform

contractului de vânzare-cumpărare

nr. 197 din 22 aprilie 2002 încheiat cu pârâta

SC T. SRL

La

data de 23 decembrie 2002, numitul N.A. a chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Turismului și SC M. SA, solicitând anularea certificatelor de

atestare a dreptului de proprietate seria M 08 nr. 0921 din 16 iulie 2001 emis

pe numele SC M. SA.

La data de 24 februarie 2005, prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 623, pârâta SC T.T. SRL revinde pârâtei SC T. SRL terenul

de 1266,97 mp

. De

asemenea, se arată

în contract că SC T. SRL are cunoștință de situația de fapt și de drept a imobilului

și că îl dobândește pe riscul său (fila 335 - 337 vol. I).

La

aceeași dată se încheie între aceleași părți antecontractul de

vânzare-cumpărare prin care pârâta SC T. SRL se obligă ca, după stingerea

litigiului aflat pe rolul Curții de Apel Constanța în dosar nr. 1903/CA/2002 ce

privește imobilului teren de 1266,97 mp și construcție la nivelul fundației și

după consolidarea dreptului de proprietate asupra imobilului, să vândă cota sa

indiviză de 50 % din dreptul de proprietate asupra acestuia pârâtei SC T.T. SRL

sau unei persoane indicate în mod expres de către aceasta (filele 338 - 340).

S-a stipulat că se va încheia contractul de vânzare-cumpărare în termen

de șase luni de la data rămânerii definitive a actului ce va soluționa litigiul

privind imobilul, antecontractul fiind autentificat sub nr.632.

Prin

încheierea nr. 3250 din 23 martie 2005 pronunțată de Judecătoria Constanța,

Biroul de Carte Funciară, s-a reînscris în C.F. nr. 26274 Constanța - Mamaia

dreptul de proprietate asupra terenului de 1266,97 mp în favoarea SC T. SRL și

s-a notat antecontractul menționat mai sus.

La

data de 9 iunie 2005 prin sentința nr. 227/CA pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, a fost respinsă cererea formulată de N.A. de anulare a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 08 nr. 0921 din 16

iulie 2001.

Prin

decizia nr. 3834 din 8 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție a fost respins recursul numitului N.A. împotriva sentinței Curții de

Apel Constanța.

Într-o atare situație, prezenta instanță a reținut, în

speță, că se pune problema

comparării titlului de proprietate al reclamantei cu cele

ale pârâtelor, toate aceste titluri fiind valabile.

Aceasta,

întrucât în cauză nu se pot reține susținerile reclamantei în sensul că sunt

nule absolut contractele de vânzare-cumpărare și antecontractul încheiate între

pârâtele SC M. SA, SC T. SRL și respectiv SC T.T. SRL, pentru cauză ilicită.

Nu se poate reține că pârâta SC M. SA a vândut un bun

despre

care

știa că aparține altuia, atâta vreme cât, anterior oricărei notificări din

partea autorului reclamantei, aceasta obținuse certificatul de atestare al

dreptului de proprietate asupra terenului în discuție.

În acest sens, trebuie observat că certificatul

menționat s-a eliberat la data

de 16 iulie 2001 iar notificările invocate de reclamantă la

fila 184 din vol. II sunt făcute începând cu data de 7 noiembrie 2001.

Contestarea titlului de proprietate al

SC

M. SA după

momentul emiterii acestuia

nu înseamnă că vânzările ulterioare ale

terenului

au

fost făcute în frauda legii, cu

atât mai mult cu cât certificatul de atestare al

dreptului de proprietate nu a fost anulat de instanță.

De asemenea, invocarea de către reclamantă a vânzărilor

făcute de SC M. SA

înainte de expirarea termenului notificărilor

prevăzute de Legea nr.

10/2001 sunt lipsite de relevanță atâta vreme cât

inclusiv reclamanta a arătat,

atunci când s-a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii în revendicare, că

procedura

Legii nr. 10/2001 nu-i era aplicabilă întrucât autorul ei dobândise terenul

anterior,

prin sentința nr. 5751 din 9 mai 2001 a Judecătoriei Constanța.

Nu poate fi reținută nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare

nici

pornind de la cumpărătoarea inițială SC T. SRL, atâta vreme cât

aceasta

a arătat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare că are cunoștință de

modul în care SC M. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra

terenului, acceptând deci să

cumpere pe riscul său.

Aceeași este situația și în privința contractelor

ulterioare de vânzare-c

umpărare încheiate succesiv între SC T. SRL și SC

T.T. SRL

, atâta timp cât, în cuprinsul respectivelor contracte,

inclusiv în

cazul antecontractului, cumpărătorul și respectiv

beneficiarul promisiunii au

declarat că au cunoștință despre

situația de fapt și de drept a terenului și cu privire

la litigiul

aflat la acea vreme pe rolul Curții de Apel Constanța, acceptând să

cumpere

pe riscul lor, cu asumarea eventualelor consecințe ale evingerii titlului

vânzătorului.

Față de aceste motive, în cauză nu se poate reține nici frauda

la lege și

nici cauză ilicită, care să conducă la nulitatea

contractelor de vânzare-cumpărare

și a antecontractului.

Vânzările succesive ale terenului nu fac prin ele însele

și ținând seama și

de riscul asumat de cumpărători, dovada fraudei la

lege, mai ales în materie

comercială, unde scopul speculativ al

operațiunilor este esențial.

Comparând între ele titlurile de proprietate ale

autorilor reclamantei și

pârâtelor SC T. SRL și SC T.T. SRL,

respectiv sentința nr. 5751 din 9 mai 2001 a Judecătoriei Constanța și

certificatul de

atestare al dreptului

de proprietate asupra terenului emis în favoarea pârâtei SC M. SA

, precum și contractele de vânzare-cumpărare

ulterioare încheiate

atât de către

reclamantă cât și de către pârâtele SC T. SRL și SC T.T. SRL

, instanța constată că titlul reclamantei SC V.

SA

este preferabil, fiind mai bine caracterizat.

Astfel, titlul autorului reclamantei este cu dată mai

veche, fiind obținut prin sentința nr. 5751 a Judecătoriei Constanța la data de

9 mai 2001, anterior deci

emiterii certificatului de atestare a

dreptului de proprietate din data de 16 iulie 2001.

De asemenea, instanța are în vedere că titlul autorului

reclamantei a fost

obținut în urma pronunțării unei hotărâri

judecătorești, într-un proces realizat pe

bază de

contradictorialitate, în care au putut fi administrate probe concludente, pe

când

titlul SC M. SA care a stat la baza înstrăinărilor ulterioare a fost

emis

de către o autoritate administrativă, chiar dacă a fost ulterior supus

controlului

judecătoresc sub aspectul respectării cerințelor

actelor normative în vigoare la data emiterii.

Instanța consideră titlul reclamantei mai bine

caracterizat și din prisma

operațiunilor de înscriere în C.F. a

dreptului de proprietate.

Astfel, atât numitul N.A., cât și cei care au cumpărat

de la acesta

și

de la care a dobândit reclamanta s-au întabulat în Cartea funciară, pe când

pârâta SC M. SA nu a înscris dreptul său de proprietate obținut prin

certificatul de atestare a dreptului de proprietate în Cartea funciară.

În concret, numitul N.A. a întabulat dreptul său de proprietate rezultat

din sentința nr. 5751 din 9 mai 2001 a Judecătoriei Constanța la data de 7

august 2001 în timp ce pârâta SC M. SA nu a făcut același lucru, abia la 22

aprilie 2002 înscriindu-se dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea

primei cumpărătoare, SC T. SRL, cu privire la contractul de vânzare-cumpărare

și nu cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Între

aparența creată de opozabilitatea față de terți, realizată prin anterioritatea

înscrierii în C.F. a titlului de proprietate a autorului celor de la care a

dobândit reclamanta, N.A. și cea creată de posesiunea exercitată asupra

terenului de către pârâte, preferabilă este prima, cu atât mai mult cu cât din

cuprinsul sentinței civile nr. 5751 din 9 mai

2001 a Judecătoriei Constanța, coroborat cu

cel al sentinței civile nr. 16494

din 17 septembrie 2002 a aceleiași instanțe, rezultă că, înainte de anul 1950,

tatăl lui N.A. a exercitat posesia asupra acestui teren și a

construcțiilor, iar N.A. avea, ca descendent,

calitatea de moștenitor sezinar.

Așadar,

inclusiv din punctul de vedere al anteriorității întabulării și a actelor care

au fost intabulate, prioritar și preferabil este titlul autorului reclamantei.

Or, dobândind de la un autor al cărui titlu este preferabil, este

evident că va avea câștig de cauză dreptul reclamantei în raport de cel al

pârâtelor SC T. SRL și SC T.T. SA.

Trimiterile

pârâtei SC T.T. SRL din concluziile scrise depuse la dosar la efectele relative

ale sentinței civile nr. 5751 din 9 mai 2001 a

Judecătoriei Constanța sunt lipsite de relevanță în prezentul litigiu,

sentința despre

care s-a făcut vorbire constituind o realitate juridică

ce nu poate fi ignorată.

Nu

au fost primite nici susținerile pârâtei SC T. SRL în sensul că

vânzarea-cumpărarea realizată de reclamantă este lovită de nulitate absolută

fiind realizată de un neproprietar la acea dată, respectiv de către numiții

P. care nu putuseră dobândi dreptul de

proprietate asupra terenului de la N.A.

înainte de emiterea

certificatului de moștenitor, pentru că vânzarea-cumpărarea realizată între

numiții Papuc și reclamantă a avut loc la data de

8 septembrie 2005, așadar ulterior emiterii certificatului de

moștenitor nr. 62 din 25 aprilie 2003 și pentru că emiterea certificatului de

moștenitor este lipsită de relevanță sub aspectul

valabilității vânzării

realizate de N.A.

Transmiterea activului și pasivului

succesoral operează de drept de la defunct la succesorii săi de la data

deschiderii succesiunii, deci din momentul încetării din viață a celui care

lasă moștenirea (art. 899 C. civ.), iar conform art. 653 C. civ., descendenții,

așa cum este și N.A., se bucură de sezină.

Întrucât față de terți, certificatul

de moștenitor face dovada calității moștenitorului de a fi dobândit bunurile ce

constituie masa succesorală, aceștia pot fi de acord să li se transmită bunul

de către moștenitor chiar și înainte de eliberarea certificatului de

moștenitor.

Așadar

numitul N.A. a putut înstrăina către numiții P., în mod

valabil, terenul în discuție, chiar înainte de emiterea certificatului

de moștenitor, cu

atât mai mult cu cât era singurul moștenitor al lui N.I.

Nu pot fi primite nici susținerile aceleiași pârâte în

sensul că intabularea în

C.F. ar fi o condiție

ad validitatem

pentru

realizarea vânzării (transmiterea

dreptului

de proprietate), atâta vreme cât terenul nu se afla sub incidența

Decretului

nr. 115/1938.

Buna credință invocată de pârâtele SC T. SRL și SC T.T.

SRL

care să conducă la aplicabilitatea principiului

validității

aparenței în drept nu este suficientă pentru a face preferabile titlurile de

proprietate

ale acestora, deoarece acest din urmă principiu presupune că

subdobânditorul

nu a cunoscut la data cumpărării situația imobilului în discuție.

Or,

nu aceasta este situația în speță, din contractele de vânzare -

cumpărare încheiate de amintitele pârâte rezultând

că acestea au declarat în mod

expres, la data cumpărării, că au

cunoștință de situația de fapt și de drept a terenului în litigiu.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, din înscrisurile aflate

la dosar rezultă că

numitul Vlad Dorel a deținut calitatea de consilier personal al

ministrului

turismului, precum și că înainte

a fost administrator la SC M. SA, fiind și asociat la SC T. SRL, care a

încheiat contractul de asociere în

participațiune cu SC M. SA.

Revendicarea unei suprafețe de 298,89 mp din cei 955 mp

de către

moștenitorii

defunctei Z.Y.R. nu face ca titlul pârâtelor să fie mai bine caracterizat și

nici nu poate conduce la respingerea petitului în revendicare

formulat de reclamantă, neîmpietând nici asupra

solicitărilor respectivilor

moștenitori

amintiți mai sus, câtă vreme aceștia au posibilitatea revendicării

terenului

menționat inclusiv de la reclamantă în situația în care ar dovedi existența

un titlu de proprietate mai bine caracterizat.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și

pârâtele: SC T.

SRL,

SC T.T. SRL și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 104 din 25 septembrie 2008, a

respins excepțiile nulității sentinței, a prematurității acțiunii, a lipsei de

interes a reclamantei de a declara apel și a lipsei calității procesuale pasive

a intimatului Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism

și Profesii Liberale. A admis apelul declarat de pârâtul Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Constanța, și a schimbat în parte sentința atacată în

sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât

și a respins acțiunea reclamantei față de acest pârât, păstrând restul

dispozițiilor sentinței. Prin aceiași decizie s-au respins apelurile declarate

de reclamanta SC V. SA și de pârâtele SC T. SRL și SC T.T. SRL împotriva

aceleiași sentințe.

Instanța de apel a reținut, pentru admiterea apelului pârâtului Oficiul

de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, că acesta efectuează

înscrierile în Cartea funciară în exercițiul unor atribuții conferite de lege,

că această instituție nu devine parte în raporturile juridice de drept material

născute între persoanele ale căror drepturi reale sunt înscrise ori radiate din

cartea funciară și, drept urmare, nu are calitate procesuală pasivă în

litigiile având ca obiect rectificarea înscrierilor în cartea funciară.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, pârâtele SC

T.T. SRL Ovidiu și SC T. SRL Constanța solicitând, fiecare, admiterea

recursului său și, în principal, modificarea hotărârii atacate în sensul

admiterii apelului, desființării sentinței atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare Secției civile a Tribunalului Brașov sau, în subsidiar, modificarea

în parte a sentinței atacate în sensul admiterii apelului său și, fie admiterea

excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru nerespectarea

procedurii concilierii directe și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, fie

respingerea capătului de cerere având ca obiect lăsarea în deplină proprietate

și liniștită posesie a imobilului, precum și a capătului de cerere privind

rectificarea situației de carte funciară.

Recurenta-pârâtă SC T. SRL Constanța, în motivarea recursului său,

întemeiat în drept pe pct. 3 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., criticând decizia

atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocă următoarele:

Deși se recunoaște că litigiul dedus judecății este unul civil, instanța

de apel, Secția comercială a Curții de Apel Brașov, nu și-a declinat competența

către Secția civilă și nici nu a constatat nulitatea sentinței cu consecința

trimiterii spre rejudecare la Secția civilă a Tribunalului Brașov.

Greșit afirmă instanța că recurenta-pârâtă nu a adus nicio probă care să

combată realitatea reținută prin sentință întrucât consideră că a depus

suficiente înscrisuri din care să rezulte că la baza emiterii sentinței civile

invocate de reclamantă a stat un fals grosolan.

Consideră că instanțele au avut suficiente probe când au comparat

titlurile pentru a constata că titlul său și al antecesoarei sale a fost

obținut cu respectarea strictă a legii iar titlul reclamantei are la bază un

fals grosolan.

Recurenta-pârâtă SC T.T. SRL Ovidiu, în susținerea recursului său,

întemeiat în drept pe prevederile pct. 3 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., a

invocat, în esență, următoarele motive:

soluționarea de către secția comercială a unei instanțe a unui litigiu civil nu

atrage nulitatea hotărârii pronunțate, sancțiunea nulității absolute

intervenind doar în cazul încălcării unor norme de ordine publică. De asemenea

a ignorat că în fond cauza s-a soluționat potrivit normelor de drept comercial,

pronunțându-se, în primă instanță, o hotărâre executorie, ceea ce ar fi fost

imposibil dacă litigiul ar fi fost soluționat de către o secție civilă.

Recurenta cere să se constate că, în cauză, s-a pronunțat Secția comercială a

instanței de fond, cu încălcarea dispozițiilor de specializare a secțiilor,

prevăzută de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea prevederilor art. 720

1

C. proc. civ. din moment ce s-a menținut punctul de vedere al instanței de fond

relativ la natura comercială a cauzei.

promovarea apelului împotriva soluției de respingere a capătului de cerere

privind constatarea nulității actelor de înstrăinare instanța de apel nu a

analizat această excepție în raport de motivele invocate în susținerea acesteia

ci în baza unei opinii proprii cu privire la acest aspect.

Brașov a soluționat apelul formulat de pârâta SC T.T. SRL Ovidiu, pronunțând o

hotărâre în egală măsură netemeinică și nelegală”.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta-pârâtă aduce, în

esență, următoarele argumente:

Instanța de apel nu s-a străduit să analizeze probele administrate în

faza apelului, soluția pronunțată fiind rezultatul unei analize superficiale

atât a hotărârii instanței de fond cât și a întregului ansamblu probator

administrat în cauză în raport de criticile aduse de către pârâte hotărârii

pronunțate de către Tribunalul Brașov.

În continuare recurenta-pârâtă redă condițiile în care au fost încheiate

actele de vânzare-cumpărare cu privire la loturile din Stațiunea Mamaia,

inclusiv loturile în cauză și apoi invocă o serie de aspecte privind evoluția

istorică a dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză.

Hotărârea judecătorească invocată de reclamantă este nulă absolut

întrucât moștenitorii foștilor proprietari F.C.G. și F.G.V. nu au avut

cunoștință de existența ei și de aceea nici nu au atacat-o.

Nu se poate reține, chiar dacă nu există la dosar, pentru a fi

examinate, contractele de vânzare-cumpărare, că Decizia nr. 22043/1958 ar fi o

declarație unilaterală de rezoluțiune având în vedere că cele trei contracte de

vânzare-cumpărare au fost încheiate în condițiile generale de vânzare stabilite

prin Decizia nr. 25/1905 a Consiliului Comunal al Primăriei Constanța, aprobată

prin Decretul nr. 761/1906, în care se stipula că terenurile situate în Zona

Plajei Mamaia se vor vinde cu condiția expresă ca dobânditorii să construiască

o casă de locuit sau o vilă în termen de patru ani, prelungit la șase ani și

având în vedere că, condițiile generale de vânzare prevăzute în Decizia nr. 25/1905

conțineau o clauză potrivit cu care nerespectarea vreunei obligații asumate de

cumpărător prin acest act atrage rezilierea de plin drept a contractului, fără

nicio altă formalitate sau punere în întârziere, clauză ce constituie un pact

comisoriu de grad IV, desființarea convenției realizându-se de plin drept, fără

intervenția instanței de judecată. Or instanța de apel nu putea ignora

principiile și instituțiile dreptului civil și ale legislației în materie.

Greșit a reținut instanța de apel că în anul 1960 terenul nu mai

aparținea Orașului Constanța ci autorilor reclamantei, întrucât, în realitate,

în anul 1960 terenul reintrase în patrimoniul Municipiului Constanța, urmare

Deciziei nr. 22043/1958, ce nu a fost contestată nici măcar de N.I., potrivit

reclamantei și instanței de apel proprietar la momentul apariției sale,

proprietar care, de altfel, nu a avut nici măcar posesia și nu apare în niciun înscris

oficial.

De asemenea instanța de apel a reținut în mod greșit că posesia pârâților

ar fi fost bazată pe deposedarea abuzivă a adevăratului proprietar, nefiind

utilă, de natură să conducă la uzucapiune.

Cu privire la capătul de cerere privind rectificarea situației de carte

funciară și instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor

art. 33 din Legea nr. 7/1996, nefiind îndeplinite, la data pronunțării,

condițiile prevăzute de art. 34 din același act normativ întrucât art. 34 are

în vedere data pronunțării și nu momentul la care vor fi puse în executare

dispozițiile instanței de rectificare a C.F.

Reclamanta-intimată SC V. SA a formulat în cauză întâmpinare solicitând

respingerea recursurilor ca nefondate.

În îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 146/1997 recurenta-pârâtă SC T. SRL Constanța a fost citată cu mențiunea de

a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 6.261 lei și timbrul judiciar cu

0,3 lei, obligație care nu a fost îndeplinită. Ca urmare Înalta Curte a luat în

examinare, în prealabil, excepția insuficientei timbrări a cererii de recurs

formulată de această recurentă și a reținut că potrivit art. 20 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 146/1997 taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar se achită

anticipat sau cel mai târziu până la termenul de judecată stabilit de instanță.

Cum recurentul nu a completat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar până

la soluționarea cauzei urmează a se aplica sancțiunea anulării acestui recurs

ca insuficient timbrat potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Cu ocazia dezbaterilor, întrucât recurenta SC T. SRL Constanța nu a

completat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar intimata-reclamantă a

solicitat anularea acestui recurs și, drept urmare, a invocat excepția lipsei

de interes a recursului recurentei-pârâte SC T.T. SRL Ovidiu cu motivarea că

pârâta-recurentă SC T. SRL Constanța, urmare anulării recursului său, nu mai

poate beneficia, astfel, de o recomparare a titlurilor prin prisma motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și rămâne de soluționat doar recursul

recurentei-pârâte SC T.T. SRL care nu afirmă, în schimb, un drept real (de

proprietate) asupra imobilului, ci un simplu drept personal, de creanță,

izvorând dintr-un antecontract. Aceasta întrucât doar în cadrul acțiunii în

revendicare se compară titluri de proprietate și drepturile reale conferite de

asemenea titluri, iar nu drepturi reale cu drepturi de creanță.

Examinând această excepție, invocată de către intimata-reclamantă Înalta

Curte constată că aceasta este neîntemeiată. În susținerea acestei excepții intimata-reclamantă

SC V. SA a invocat o serie de argumente dar toate acestea vizează interesul,

sau, mai precis, lipsa de interes, a recurentei-pârâte SC T.T. SRL Ovidiu din

punct de vedere al dreptului material. Or, examinarea lipsei de interes a

respectivei recurente-pârâte în promovarea și susținerea recursului său trebuie

făcută, în mod evident, din perspectiva interesului său procesual, iar Înalta

Curte constată că, din această perspectivă, recurenta-pârâtă justifică

interesul său în promovarea și susținerea acestei căi de atac. Aceasta întrucât

chiar reclamanta-intimată a chemat-o în judecată, în calitate de pârâtă, pe

intimata SC T.T. SRL Ovidiu, generându-i interesul procesual, inclusiv în

promovarea căilor de atac, interes pe care acum i-l neagă, neîntemeiat însă.

Examinând

recursul declarat de către recurenta-pârâtă SC T.T. SRL Ovidiu prin prisma

motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru cele

ce se vor arăta în continuare.

soluționare a cauzei de către secțiile comerciale ale instanțelor de fond și de

apel întrucât potrivit practicii judiciare de după 1989 ca și practicii

constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, faptul că obiectul litigiului

îl constituie un bun imobil nu atrage automat calificarea litigiului ca fiind

civil ci natura acestuia poate fi comercială în raport de alte elemente,

prezente în această cauză, respectiv revendicarea lui de către societăți

comerciale, ca făcând parte din fondul de comerț al lor.

Este corectă rațiunea instanței de

apel, în soluționarea excepției invocate în fața sa, că, în raport de valoarea

obiectului litigiului competența revenea, indiferent de natura civilă sau

comercială a cauzei, tribunalului și că această competență se verifică, din

perspectiva normelor de ordine publică, în raport cu nivelul instanței și nu cu

secția care a soluționat cauza, așa cum s-a statuat și prin decizia nr. XV/2007

a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Mai mult, în fața instanței de fond,

când reclamanta a invocat natura civilă a cauzei pârâtele au susținut că

„instanța competentă să soluționeze cauza este secția comercială a Tribunalului

Brașov, solicitând respingerea excepției” (fila 73 vol. I dosarul Tribunalului

Brașov), opinie însușită de instanță. Invocarea și susținerea unui punct de

vedere contrar celui susținut inițial – și împărtășit de instanță – denotă o

atitudine cu elemente de abuz procesual.

privind soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea

prevederilor art. 720

1

C. proc. civ. întrucât acțiunea a fost

înregistrată de către reclamantă la 8 mai 2006 și adresată Secției civile a

Tribunalului Constanța. Cauza a fost pusă pe rolul Secției comerciale a

respectivului tribunal. La termenul din 13 iunie 2006 reclamanta a depus

precizări prin care a învederat că a formulat cerere de chemare în judecată ca

acțiune civilă, aducând acest aspect și la cunoștința instanței și a părților

prezente (fila 117 – 118 dosar Tribunal Constanța).

Ulterior, după ce Tribunalul Brașov

a respins excepția reclamantei privind natura civilă a cauzei și, cu

concluziile favorabile ale pârâtelor, a stabilit natura comercială, pârâtele nu

au formulat excepția inadmisibilității acțiunii. Această excepție a fost

invocată pentru prima dată de pârâta SC T. SRL după mai mult de 2 ani de la

înregistrarea acțiunii, la ultimul termen de judecată a apelului (4 septembrie

2008) iar de pârâta SC T.T. SRL prin motivele sale de recurs, depuse la 30

octombrie 2008, deși părțile au avut numeroase înfățișări în fața Tribunalului

și Curții de Apel Brașov.

Din cele mai sus arătate rezultă, pe

de o parte, că reclamanta nu a urmărit și, în concret, nici nu a eludat

prevederile art. 720

1

C. proc. civ. privind realizarea concilierii

prealabile în litigiile comerciale iar, pe de alta, că pârâtele, prin

atitudinea lor, au consimțit la continuarea litigiului, calificat ulterior

comercial, fără realizarea încercării de conciliere. Mai mult, prin instituirea

procedurii concilierii prealabile legiuitorul a urmărit soluționarea rapidă a

neînțelegerilor dintre comercianți fără a apela la procedura judiciară și

degrevarea activității instanțelor judecătorești. Or, invocarea acestor

prevederi cu atât de mare întârziere și în faza apelului – și respectiv a

recursului – este contrară chiar scopului reglementării din art. 720

1

și prevederilor art. 723 C. proc. civ. care impun exercitarea drepturilor

procesuale potrivit scopului cu care acestea au fost recunoscute de lege. În

aceste condiții este evident că pârâtele nu au dorit și nu au urmărit

rezolvarea diferendului pe calea concilierii – și deci orice demers în acest

sens ar fi rămas fără rezultat – și că singurul scop al invocării tardive a

excepției inadmisibilității a fost acela al blocării acțiunii reclamantei după

ce au pierdut în fond și în apel.

procesual în a critica soluția instanței de apel de a respinge apelul

reclamantei SC V. SA împotriva soluției instanței de fond de respingere a

capătului de cerere privind constatarea nulității actelor de înstrăinare a

terenului între pârâte. Ca atare nici acest motiv nu poate fi reținut.

motiv de recurs, cel care vizează nelegalitatea – dar și netemeinicia (!) -

hotărârii instanței de apel, Înalta Curte reține că acesta este nefondat pentru

că recurenta-pârâtă SC T.T. SRL Ovidiu nu arată în ce constă nelegalitatea

hotărârii și de ce titlul său, pe care îl invocă, este mai caracterizat decât

cel invocat de reclamantă, respectiv de ce titlul reclamantei este mai puțin

caracterizat decât al ei.

Pe de altă parte criticile pe fond

ale recurentei-pârâte privind compararea titlurilor nu sunt clare din această

perspectivă, a comparării lor, întrucât afirmația că titlul reclamantei este un

fals grosolan nu este suficientă pentru înlăturarea acestuia, din moment ce

pârâta nu s-a înscris în fals împotriva acestui act.

Netimbrarea recursului său de către

pârâta principală SC T. SRL, cu consecința anulării acestui recurs, menține

decizia Curții de Apel Brașov față de această pârâtă, inclusiv în ceea ce

privește compararea titlurilor de proprietate ale părților, precum și concluzia

acestei instanțe privind caracterul preferabil și mai bine caracterizat al

titlului reclamantei. Or, această comparație precum și concluzia trasă din ea

rămân câștigate cauzei întrucât reclamanta își compară titlul său cu titlul

pârâtei principale (SC T. SRL) care nu și-a timbrat recursul, achiesând astfel

la soluția instanței de apel.

În ceea ce privește argumentul vizând calitatea de proprietari a

vânzătorilor F.G.V., F.C.G., M.I. și B.A.M. la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare

cu N.I., legată de Decizia nr. 22043/1958 a Comitetului Executiv al Sfatului

Popular al Orașului Constanța, instanța de apel a reținut, în mod corect că, în

lipsa contractelor vizate de decizia menționată această decizie constituie doar

o declarație unilaterală de rezoluțiune, ce nu poate fi luată în considerare,

fiind contrară prevederilor art. 969 C. civ. Declarația de rezoluțiune

pronunțată unilateral fiind lipsită de efecte s-a reținut în mod corect că

autorii lui N.I. aveau calitatea de proprietari ai imobilelor înstrăinate la

data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată,

respectiv la 11 noiembrie 1948, așa cum rezultă din registrul de proprietăți al

orașului Constanța.

Argumentul privind rectificarea situației

de carte funciară este nefondat întrucât corect s-a reținut că, față de soluția

dată în acțiunea în revendicare, nu mai sunt întrunite condițiile de existență

a dreptului de proprietate înscris în cartea funciară în favoarea pârâtei SC T.

SRL și, ca urmare, cererea reclamantei de rectificare a cărții funciare se

încadrează în prevederile art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996.

Față

de cele arătate Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să

anuleze ca insuficient timbrat recursul pârâtei SC T. SRL, să respingă excepția

lipsei de interes a recurentei, invocată de intimata-reclamantă și să respingă,

ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC T.T. SRL Ovidiu.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.

instanța va obliga recurentele-pârâte să plătească intimatei-reclamante

cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta

SC T. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 104/Ap din 25 septembrie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca insuficient timbrat.

Respinge excepția lipsei de interes

a recurentei SC T.T. SRL Ovidiu, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul declarat de pârâta SC T.T. SRL Ovidiu împotriva

aceleiași decizii, ca nefondat.

Obligă recurentele-pârâte să

plătească intimatei-reclamante SC V. SA Constanța suma de 76.665,75 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

24 iunie 2009.