ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2048/2009

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3531 din 29 octombrie 2007, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC V. SA în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA, SC T.T. SRL , SC T. SRL, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța și Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, astfel cum a fost precizată. Le-a obligat pe pârâtele SC T. SRL și SC T.T. SRL să-i lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul situat în Municipiul Constanța, Stațiunea Mamaia înscris în C.F. Constanța Stațiunea Mamaia cu nr. 20394, nr. cadastral 136, făcând parte din suprafața totală de 1266,67 mp.

A respins cererea formulată de reclamantă având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele 1, 2 și 3, ca neîntemeiată. A dispus radierea din C.F. Constanța - Mamaia nr. 26274 a suprafeței de teren de 955 mp din totalul înscris sub nr. cadastral 136 de 1266,67 mp. Le-a obligat pe fiecare dintre pârâtele SC T. SRL și SC T.T. SRL la plata către reclamantă a sumei de 10.944,55 RON cheltuieli de judecată. La pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 5751 din 9 mai 2001 pronunțată de Judecătoria Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă, aspect necontestat de părți, a fost admisă acțiunea formulată de N.A.

în contradictoriu cu pârâții F.G.V. , F.C.G., M.I. și B.A.M., constatându-se intervenită vânzarea-cumpărarea între N.I. (ascendentul lui N.A.) în calitate de cumpărător și pârâții menționați, în calitate de vânzători, vânzare intervenită prin chitanța de mână din 11 noiembrie 1948 cu privire la terenul în suprafață de 955 mp situat în Constanța, format din fostele loturi 5, 6, 7 ale careului 35, ce a fost identificat în raportul de expertiză tehnică efectuat în respectiva cauză și despre care s-a menționat că face parte din sentința pronunțată. De asemenea, s-a constatat că N.A. are vocație succesorală, în calitate de descendent (fiu) al defunctului N.I., cel care cumpărase terenul (filele 296 - 298 din dosarul Tribunalului Brașov, vol. I). Prin încheierea nr. 10848 din 7 august 2001 a Judecătoriei Constanța (fila 306 din dosarul Tribunalului Brașov - vol. I), terenul menționat a fost înscris în C.F.

nr. 20394 Constanța, sub nr. cadastral 109, pe numele numitului N.A. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5398 din 11 octombrie 2001 încheiat la B.N.P. B.C., numitul N.A., a înstrăinat către cumpărătorii P.A. și P.C.A., imobilul compus din terenul de 955 mp (956,76 mp conform măsurătorilor) și construcțiile de pe acesta (filele 303 - 304 din dosarul Tribunalului Brașov - vol. I). Prin sentința civilă nr. 16494 din 17 septembrie 2002 a Judecătoriei Constanța s-a constatat intervenită și vânzarea construcției de pe terenul de 955 mp între N.I. și pârâții din prima acțiune (filele 299 - 302). Prin încheierea nr. 1429 din 7 februarie 2003 a Judecătoriei Constanța - Biroul de Carte Funciară, s-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra construcției menționate în sentința civilă nr. 16494 din 17 septembrie 2002 a Judecătoriei Constanța, pe numele lui N.A.

(fila 307 dosarul Tribunalului Brașov, vol. I). Prin certificatul de moștenitor nr. 62 din 25 aprilie 2003 al B.N.P. C.I. s-a constatat că noul moștenitor al imobilelor de mai sus este N.A. (fila 47 din dosarul Tribunalului Constanța). Prin încheierea nr. 11539 din 16 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Constanța, Biroul de Carte Funciară, s-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor menționate, în favoarea numiților P.A. și P.C.A., conform contractului de vânzare-cumpărare pe care aceștia îl încheiaseră cu N.A. și a certificatului de moștenitor amintit anterior (fila 308). Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2563 din 8 septembrie 2005 întocmit la B.N.P. B.C., P.A.

și P.C.A. au înstrăinat către reclamanta din prezenta cauză, SC V. SA, terenul liber de construcții, în suprafață de 955 mp conform actelor și 956,76 mp conform măsurătorilor cadastrale, pe care îl dobândiseră de la N.A., teren ce formează obiectul prezentului litigiu (filele 304 - 305). Reclamanta cumpărătoare SC V. SA și-a întabulat dreptul său de proprietate rezultat din contractul de vânzare-cumpărare de mai sus asupra terenului prin încheierea nr. 17192 din 2 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Constanța (fila 309, vol. I). La data de 16 iulie 2001 Ministerul Turismului a eliberat pe numele pârâtei SC M. SA certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M 08 nr.0921 pentru o suprafață de teren de 1266, 97 mp (fila 312 vol. I). SC M. SA nu și-a înscris dreptul de proprietate asupra terenului în C.F.

La data de 15 mai 2001, pârâta SC M. SA încheie cu pârâta SC T. SRL contractul de asociere în participațiune nr. 2325 (fila 74 vol. II) prin care SC M. SA punea la dispoziția SC T. SRL clădire spații verzi (casa verde) în vederea amenajării și exploatării. La data de 5 decembrie 2001, prin contractul nr. 6937, autentificat sub nr. 1654, pârâta SC M. SA vinde pârâtei SC T. SRL, terenul în suprafață de 1266,97 mp, pe care îl dobândise conform certificatului de proprietate (filele 319 - 321 vol. I). Pârâta SC T. SRL a arătat în contract că a luat la cunoștință de modul de dobândire a proprietății terenului de către SC M. SA Prin încheierea nr. 5731 din 22 aprilie 2002 pronunțată de Judecătoria Constanța, Biroul de Carte Funciară, se admite cererea pârâtei SC T. SRL cu privire la terenul de 1266,97 mp și construcție executată la nivel de fundație și se deschide C.F.

nr. 26274 Constanța - Mamaia, întabulându-se dreptul de proprietate al pârâtei SC T. SRL asupra terenului (fila 68 - 69 din dosarul Tribunalului Constanța și fila 322 din dosarul Tribunalului Brașov - vol. I). La data de 22 aprilie 2002 prin contractul autentificat cu nr. 197, pârâta SC T. SRL a vândut pârâtei SC T.T. SA terenul pe care-l cumpărase de la pârâta SC M. SA de 1266,97 mp și construcție la nivel de fundație (filele 327 - 332, vol. I). Cumpărătoarea a precizat în act că a luat la cunoștință de modul dobândirii terenului de vânzătoare și de către pârâta SC M. SA, arătând că înțelege să-l dobândească pe riscul său. Prin încheierea nr. 5948 din 9 mai 2002 pronunțată de Judecătoria Constanța, Biroul de Carte Funciară, a fost înscris în C.F.

dreptul de proprietate asupra terenului de 1266,97 mp, pe numele pârâtei SC T.T. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 197 din 22 aprilie 2002 încheiat cu pârâta SC T. SRL La data de 23 decembrie 2002, numitul N.A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Turismului și SC M. SA, solicitând anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate seria M 08 nr. 0921 din 16 iulie 2001 emis pe numele SC M. SA. La data de 24 februarie 2005, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 623, pârâta SC T.T.

SRL revinde pârâtei SC T. SRL terenul de 1266,97 mp . De asemenea, se arată în contract că SC T. SRL are cunoștință de situația de fapt și de drept a imobilului și că îl dobândește pe riscul său (fila 335 - 337 vol. I). La aceeași dată se încheie între aceleași părți antecontractul de vânzare-cumpărare prin care pârâta SC T. SRL se obligă ca, după stingerea litigiului aflat pe rolul Curții de Apel Constanța în dosar nr. 1903/CA/2002 ce privește imobilului teren de 1266,97 mp și construcție la nivelul fundației și după consolidarea dreptului de proprietate asupra imobilului, să vândă cota sa indiviză de 50 % din dreptul de proprietate asupra acestuia pârâtei SC T.T. SRL sau unei persoane indicate în mod expres de către aceasta (filele 338 - 340). S-a stipulat că se va încheia contractul de vânzare-cumpărare în termen de șase luni de la data rămânerii definitive a actului ce va soluționa litigiul privind imobilul, antecontractul fiind autentificat sub nr.632.

Prin încheierea nr. 3250 din 23 martie 2005 pronunțată de Judecătoria Constanța, Biroul de Carte Funciară, s-a reînscris în C.F. nr. 26274 Constanța - Mamaia dreptul de proprietate asupra terenului de 1266,97 mp în favoarea SC T. SRL și s-a notat antecontractul menționat mai sus. La data de 9 iunie 2005 prin sentința nr. 227/CA pronunțată de Curtea de Apel Constanța, a fost respinsă cererea formulată de N.A. de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 08 nr. 0921 din 16 iulie 2001. Prin decizia nr. 3834 din 8 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins recursul numitului N.A. împotriva sentinței Curții de Apel Constanța. Într-o atare situație, prezenta instanță a reținut, în speță, că se pune problema comparării titlului de proprietate al reclamantei cu cele ale pârâtelor, toate aceste titluri fiind valabile.

Aceasta, întrucât în cauză nu se pot reține susținerile reclamantei în sensul că sunt nule absolut contractele de vânzare-cumpărare și antecontractul încheiate între pârâtele SC M. SA, SC T. SRL și respectiv SC T.T. SRL, pentru cauză ilicită. Nu se poate reține că pârâta SC M. SA a vândut un bun despre care știa că aparține altuia, atâta vreme cât, anterior oricărei notificări din partea autorului reclamantei, aceasta obținuse certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenului în discuție.

În acest sens, trebuie observat că certificatul menționat s-a eliberat la data de 16 iulie 2001 iar notificările invocate de reclamantă la fila 184 din vol. II sunt făcute începând cu data de 7 noiembrie 2001. Contestarea titlului de proprietate al SC M. SA după momentul emiterii acestuia nu înseamnă că vânzările ulterioare ale terenului au fost făcute în frauda legii, cu atât mai mult cu cât certificatul de atestare al dreptului de proprietate nu a fost anulat de instanță. De asemenea, invocarea de către reclamantă a vânzărilor făcute de SC M. SA înainte de expirarea termenului notificărilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 sunt lipsite de relevanță atâta vreme cât inclusiv reclamanta a arătat, atunci când s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, că procedura Legii nr. 10/2001 nu-i era aplicabilă întrucât autorul ei dobândise terenul anterior, prin sentința nr. 5751 din 9 mai 2001 a Judecătoriei Constanța.

Nu poate fi reținută nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nici pornind de la cumpărătoarea inițială SC T. SRL, atâta vreme cât aceasta a arătat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare că are cunoștință de modul în care SC M. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, acceptând deci să cumpere pe riscul său. Aceeași este situația și în privința contractelor ulterioare de vânzare-c umpărare încheiate succesiv între SC T. SRL și SC T.T. SRL , atâta timp cât, în cuprinsul respectivelor contracte, inclusiv în cazul antecontractului, cumpărătorul și respectiv beneficiarul promisiunii au declarat că au cunoștință despre situația de fapt și de drept a terenului și cu privire la litigiul aflat la acea vreme pe rolul Curții de Apel Constanța, acceptând să cumpere pe riscul lor, cu asumarea eventualelor consecințe ale evingerii titlului vânzătorului.

Față de aceste motive, în cauză nu se poate reține nici frauda la lege și nici cauză ilicită, care să conducă la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare și a antecontractului. Vânzările succesive ale terenului nu fac prin ele însele și ținând seama și de riscul asumat de cumpărători, dovada fraudei la lege, mai ales în materie comercială, unde scopul speculativ al operațiunilor este esențial. Comparând între ele titlurile de proprietate ale autorilor reclamantei și pârâtelor SC T. SRL și SC T.T. SRL, respectiv sentința nr. 5751 din 9 mai 2001 a Judecătoriei Constanța și certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenului emis în favoarea pârâtei SC M. SA , precum și contractele de vânzare-cumpărare ulterioare încheiate atât de către reclamantă cât și de către pârâtele SC T. SRL și SC T.T.

SRL , instanța constată că titlul reclamantei SC V. SA este preferabil, fiind mai bine caracterizat. Astfel, titlul autorului reclamantei este cu dată mai veche, fiind obținut prin sentința nr. 5751 a Judecătoriei Constanța la data de 9 mai 2001, anterior deci emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate din data de 16 iulie 2001. De asemenea, instanța are în vedere că titlul autorului reclamantei a fost obținut în urma pronunțării unei hotărâri judecătorești, într-un proces realizat pe bază de contradictorialitate, în care au putut fi administrate probe concludente, pe când titlul SC M. SA care a stat la baza înstrăinărilor ulterioare a fost emis de către o autoritate administrativă, chiar dacă a fost ulterior supus controlului judecătoresc sub aspectul respectării cerințelor actelor normative în vigoare la data emiterii.

Instanța consideră titlul reclamantei mai bine caracterizat și din prisma operațiunilor de înscriere în C.F. a dreptului de proprietate. Astfel, atât numitul N.A., cât și cei care au cumpărat de la acesta și de la care a dobândit reclamanta s-au întabulat în Cartea funciară, pe când pârâta SC M. SA nu a înscris dreptul său de proprietate obținut prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate în Cartea funciară. În concret, numitul N.A. a întabulat dreptul său de proprietate rezultat din sentința nr. 5751 din 9 mai 2001 a Judecătoriei Constanța la data de 7 august 2001 în timp ce pârâta SC M. SA nu a făcut același lucru, abia la 22 aprilie 2002 înscriindu-se dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea primei cumpărătoare, SC T. SRL, cu privire la contractul de vânzare-cumpărare și nu cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Între aparența creată de opozabilitatea față de terți, realizată prin anterioritatea înscrierii în C.F. a titlului de proprietate a autorului celor de la care a dobândit reclamanta, N.A. și cea creată de posesiunea exercitată asupra terenului de către pârâte, preferabilă este prima, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul sentinței civile nr. 5751 din 9 mai 2001 a Judecătoriei Constanța, coroborat cu cel al sentinței civile nr. 16494 din 17 septembrie 2002 a aceleiași instanțe, rezultă că, înainte de anul 1950, tatăl lui N.A. a exercitat posesia asupra acestui teren și a construcțiilor, iar N.A. avea, ca descendent, calitatea de moștenitor sezinar. Așadar, inclusiv din punctul de vedere al anteriorității întabulării și a actelor care au fost intabulate, prioritar și preferabil este titlul autorului reclamantei.

Or, dobândind de la un autor al cărui titlu este preferabil, este evident că va avea câștig de cauză dreptul reclamantei în raport de cel al pârâtelor SC T. SRL și SC T.T. SA. Trimiterile pârâtei SC T.T. SRL din concluziile scrise depuse la dosar la efectele relative ale sentinței civile nr. 5751 din 9 mai 2001 a Judecătoriei Constanța sunt lipsite de relevanță în prezentul litigiu, sentința despre care s-a făcut vorbire constituind o realitate juridică ce nu poate fi ignorată. Nu au fost primite nici susținerile pârâtei SC T. SRL în sensul că vânzarea-cumpărarea realizată de reclamantă este lovită de nulitate absolută fiind realizată de un neproprietar la acea dată, respectiv de către numiții P. care nu putuseră dobândi dreptul de proprietate asupra terenului de la N.A.

înainte de emiterea certificatului de moștenitor, pentru că vânzarea-cumpărarea realizată între numiții Papuc și reclamantă a avut loc la data de 8 septembrie 2005, așadar ulterior emiterii certificatului de moștenitor nr. 62 din 25 aprilie 2003 și pentru că emiterea certificatului de moștenitor este lipsită de relevanță sub aspectul valabilității vânzării realizate de N.A. Transmiterea activului și pasivului succesoral operează de drept de la defunct la succesorii săi de la data deschiderii succesiunii, deci din momentul încetării din viață a celui care lasă moștenirea (art. 899 C. civ.), iar conform art. 653 C. civ., descendenții, așa cum este și N.A., se bucură de sezină. Întrucât față de terți, certificatul de moștenitor face dovada calității moștenitorului de a fi dobândit bunurile ce constituie masa succesorală, aceștia pot fi de acord să li se transmită bunul de către moștenitor chiar și înainte de eliberarea certificatului de moștenitor.

Așadar numitul N.A. a putut înstrăina către numiții P., în mod valabil, terenul în discuție, chiar înainte de emiterea certificatului de moștenitor, cu atât mai mult cu cât era singurul moștenitor al lui N.I. Nu pot fi primite nici susținerile aceleiași pârâte în sensul că intabularea în C.F. ar fi o condiție ad validitatem pentru realizarea vânzării (transmiterea dreptului de proprietate), atâta vreme cât terenul nu se afla sub incidența Decretului nr. 115/1938. Buna credință invocată de pârâtele SC T. SRL și SC T.T. SRL care să conducă la aplicabilitatea principiului validității aparenței în drept nu este suficientă pentru a face preferabile titlurile de proprietate ale acestora, deoarece acest din urmă principiu presupune că subdobânditorul nu a cunoscut la data cumpărării situația imobilului în discuție.

Or, nu aceasta este situația în speță, din contractele de vânzare - cumpărare încheiate de amintitele pârâte rezultând că acestea au declarat în mod expres, la data cumpărării, că au cunoștință de situația de fapt și de drept a terenului în litigiu. Aceasta cu atât mai mult cu cât, din înscrisurile aflate la dosar rezultă că numitul Vlad Dorel a deținut calitatea de consilier personal al ministrului turismului, precum și că înainte a fost administrator la SC M. SA, fiind și asociat la SC T. SRL, care a încheiat contractul de asociere în participațiune cu SC M. SA. Revendicarea unei suprafețe de 298,89 mp din cei 955 mp de către moștenitorii defunctei Z.Y.R.

nu face ca titlul pârâtelor să fie mai bine caracterizat și nici nu poate conduce la respingerea petitului în revendicare formulat de reclamantă, neîmpietând nici asupra solicitărilor respectivilor moștenitori amintiți mai sus, câtă vreme aceștia au posibilitatea revendicării terenului menționat inclusiv de la reclamantă în situația în care ar dovedi existența un titlu de proprietate mai bine caracterizat. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și pârâtele: SC T. SRL, SC T.T. SRL și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța. Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 104 din 25 septembrie 2008, a respins excepțiile nulității sentinței, a prematurității acțiunii, a lipsei de interes a reclamantei de a declara apel și a lipsei calității procesuale pasive a intimatului Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale.

A admis apelul declarat de pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și a respins acțiunea reclamantei față de acest pârât, păstrând restul dispozițiilor sentinței. Prin aceiași decizie s-au respins apelurile declarate de reclamanta SC V. SA și de pârâtele SC T. SRL și SC T.T. SRL împotriva aceleiași sentințe. Instanța de apel a reținut, pentru admiterea apelului pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, că acesta efectuează înscrierile în Cartea funciară în exercițiul unor atribuții conferite de lege, că această instituție nu devine parte în raporturile juridice de drept material născute între persoanele ale căror drepturi reale sunt înscrise ori radiate din cartea funciară și, drept urmare, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect rectificarea înscrierilor în cartea funciară.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, pârâtele SC T.T. SRL Ovidiu și SC T. SRL Constanța solicitând, fiecare, admiterea recursului său și, în principal, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, desființării sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Secției civile a Tribunalului Brașov sau, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii apelului său și, fie admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru nerespectarea procedurii concilierii directe și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, fie respingerea capătului de cerere având ca obiect lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului, precum și a capătului de cerere privind rectificarea situației de carte funciară.

Recurenta-pârâtă SC T. SRL Constanța, în motivarea recursului său, întemeiat în drept pe pct. 3 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., criticând decizia atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocă următoarele: Deși se recunoaște că litigiul dedus judecății este unul civil, instanța de apel, Secția comercială a Curții de Apel Brașov, nu și-a declinat competența către Secția civilă și nici nu a constatat nulitatea sentinței cu consecința trimiterii spre rejudecare la Secția civilă a Tribunalului Brașov. Greșit afirmă instanța că recurenta-pârâtă nu a adus nicio probă care să combată realitatea reținută prin sentință întrucât consideră că a depus suficiente înscrisuri din care să rezulte că la baza emiterii sentinței civile invocate de reclamantă a stat un fals grosolan.

Consideră că instanțele au avut suficiente probe când au comparat titlurile pentru a constata că titlul său și al antecesoarei sale a fost obținut cu respectarea strictă a legii iar titlul reclamantei are la bază un fals grosolan. Recurenta-pârâtă SC T.T. SRL Ovidiu, în susținerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 3 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., a invocat, în esență, următoarele motive: 1. Deși instanța de apel a reținut natura civilă a cauzei a apreciat că soluționarea de către secția comercială a unei instanțe a unui litigiu civil nu atrage nulitatea hotărârii pronunțate, sancțiunea nulității absolute intervenind doar în cazul încălcării unor norme de ordine publică.

De asemenea a ignorat că în fond cauza s-a soluționat potrivit normelor de drept comercial, pronunțându-se, în primă instanță, o hotărâre executorie, ceea ce ar fi fost imposibil dacă litigiul ar fi fost soluționat de către o secție civilă. Recurenta cere să se constate că, în cauză, s-a pronunțat Secția comercială a instanței de fond, cu încălcarea dispozițiilor de specializare a secțiilor, prevăzută de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004. 2. În mod greșit instanța de apel a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea prevederilor art. 720 1 C. proc. civ. din moment ce s-a menținut punctul de vedere al instanței de fond relativ la natura comercială a cauzei.

3. Cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantei SC V. SA în promovarea apelului împotriva soluției de respingere a capătului de cerere privind constatarea nulității actelor de înstrăinare instanța de apel nu a analizat această excepție în raport de motivele invocate în susținerea acesteia ci în baza unei opinii proprii cu privire la acest aspect. 4. Este „nelegală și netemeinică și modalitatea în care Curtea de Apel Brașov a soluționat apelul formulat de pârâta SC T.T. SRL Ovidiu, pronunțând o hotărâre în egală măsură netemeinică și nelegală”.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta-pârâtă aduce, în esență, următoarele argumente: Instanța de apel nu s-a străduit să analizeze probele administrate în faza apelului, soluția pronunțată fiind rezultatul unei analize superficiale atât a hotărârii instanței de fond cât și a întregului ansamblu probator administrat în cauză în raport de criticile aduse de către pârâte hotărârii pronunțate de către Tribunalul Brașov. În continuare recurenta-pârâtă redă condițiile în care au fost încheiate actele de vânzare-cumpărare cu privire la loturile din Stațiunea Mamaia, inclusiv loturile în cauză și apoi invocă o serie de aspecte privind evoluția istorică a dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză.

Hotărârea judecătorească invocată de reclamantă este nulă absolut întrucât moștenitorii foștilor proprietari F.C.G. și F.G.V. nu au avut cunoștință de existența ei și de aceea nici nu au atacat-o.

Nu se poate reține, chiar dacă nu există la dosar, pentru a fi examinate, contractele de vânzare-cumpărare, că Decizia nr. 22043/1958 ar fi o declarație unilaterală de rezoluțiune având în vedere că cele trei contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate în condițiile generale de vânzare stabilite prin Decizia nr. 25/1905 a Consiliului Comunal al Primăriei Constanța, aprobată prin Decretul nr. 761/1906, în care se stipula că terenurile situate în Zona Plajei Mamaia se vor vinde cu condiția expresă ca dobânditorii să construiască o casă de locuit sau o vilă în termen de patru ani, prelungit la șase ani și având în vedere că, condițiile generale de vânzare prevăzute în Decizia nr. 25/1905 conțineau o clauză potrivit cu care nerespectarea vreunei obligații asumate de cumpărător prin acest act atrage rezilierea de plin drept a contractului, fără nicio altă formalitate sau punere în întârziere, clauză ce constituie un pact comisoriu de grad IV, desființarea convenției realizându-se de plin drept, fără intervenția instanței de judecată.

Or instanța de apel nu putea ignora principiile și instituțiile dreptului civil și ale legislației în materie. Greșit a reținut instanța de apel că în anul 1960 terenul nu mai aparținea Orașului Constanța ci autorilor reclamantei, întrucât, în realitate, în anul 1960 terenul reintrase în patrimoniul Municipiului Constanța, urmare Deciziei nr. 22043/1958, ce nu a fost contestată nici măcar de N.I., potrivit reclamantei și instanței de apel proprietar la momentul apariției sale, proprietar care, de altfel, nu a avut nici măcar posesia și nu apare în niciun înscris oficial. De asemenea instanța de apel a reținut în mod greșit că posesia pârâților ar fi fost bazată pe deposedarea abuzivă a adevăratului proprietar, nefiind utilă, de natură să conducă la uzucapiune.

Cu privire la capătul de cerere privind rectificarea situației de carte funciară și instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 33 din Legea nr. 7/1996, nefiind îndeplinite, la data pronunțării, condițiile prevăzute de art. 34 din același act normativ întrucât art. 34 are în vedere data pronunțării și nu momentul la care vor fi puse în executare dispozițiile instanței de rectificare a C.F. Reclamanta-intimată SC V. SA a formulat în cauză întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate. În îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 recurenta-pârâtă SC T. SRL Constanța a fost citată cu mențiunea de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 6.261 lei și timbrul judiciar cu 0,3 lei, obligație care nu a fost îndeplinită.

Ca urmare Înalta Curte a luat în examinare, în prealabil, excepția insuficientei timbrări a cererii de recurs formulată de această recurentă și a reținut că potrivit art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997 taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar se achită anticipat sau cel mai târziu până la termenul de judecată stabilit de instanță. Cum recurentul nu a completat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar până la soluționarea cauzei urmează a se aplica sancțiunea anulării acestui recurs ca insuficient timbrat potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Cu ocazia dezbaterilor, întrucât recurenta SC T. SRL Constanța nu a completat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar intimata-reclamantă a solicitat anularea acestui recurs și, drept urmare, a invocat excepția lipsei de interes a recursului recurentei-pârâte SC T.T.

SRL Ovidiu cu motivarea că pârâta-recurentă SC T. SRL Constanța, urmare anulării recursului său, nu mai poate beneficia, astfel, de o recomparare a titlurilor prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și rămâne de soluționat doar recursul recurentei-pârâte SC T.T. SRL care nu afirmă, în schimb, un drept real (de proprietate) asupra imobilului, ci un simplu drept personal, de creanță, izvorând dintr-un antecontract. Aceasta întrucât doar în cadrul acțiunii în revendicare se compară titluri de proprietate și drepturile reale conferite de asemenea titluri, iar nu drepturi reale cu drepturi de creanță. Examinând această excepție, invocată de către intimata-reclamantă Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

În susținerea acestei excepții intimata-reclamantă SC V. SA a invocat o serie de argumente dar toate acestea vizează interesul, sau, mai precis, lipsa de interes, a recurentei-pârâte SC T.T. SRL Ovidiu din punct de vedere al dreptului material. Or, examinarea lipsei de interes a respectivei recurente-pârâte în promovarea și susținerea recursului său trebuie făcută, în mod evident, din perspectiva interesului său procesual, iar Înalta Curte constată că, din această perspectivă, recurenta-pârâtă justifică interesul său în promovarea și susținerea acestei căi de atac. Aceasta întrucât chiar reclamanta-intimată a chemat-o în judecată, în calitate de pârâtă, pe intimata SC T.T. SRL Ovidiu, generându-i interesul procesual, inclusiv în promovarea căilor de atac, interes pe care acum i-l neagă, neîntemeiat însă.

Examinând recursul declarat de către recurenta-pârâtă SC T.T. SRL Ovidiu prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. 1. Este nefondat motivul de recurs privind greșita soluționare a cauzei de către secțiile comerciale ale instanțelor de fond și de apel întrucât potrivit practicii judiciare de după 1989 ca și practicii constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, faptul că obiectul litigiului îl constituie un bun imobil nu atrage automat calificarea litigiului ca fiind civil ci natura acestuia poate fi comercială în raport de alte elemente, prezente în această cauză, respectiv revendicarea lui de către societăți comerciale, ca făcând parte din fondul de comerț al lor.

Este corectă rațiunea instanței de apel, în soluționarea excepției invocate în fața sa, că, în raport de valoarea obiectului litigiului competența revenea, indiferent de natura civilă sau comercială a cauzei, tribunalului și că această competență se verifică, din perspectiva normelor de ordine publică, în raport cu nivelul instanței și nu cu secția care a soluționat cauza, așa cum s-a statuat și prin decizia nr. XV/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai mult, în fața instanței de fond, când reclamanta a invocat natura civilă a cauzei pârâtele au susținut că „instanța competentă să soluționeze cauza este secția comercială a Tribunalului Brașov, solicitând respingerea excepției” (fila 73 vol. I dosarul Tribunalului Brașov), opinie însușită de instanță.

Invocarea și susținerea unui punct de vedere contrar celui susținut inițial – și împărtășit de instanță – denotă o atitudine cu elemente de abuz procesual. 2. Nu este întemeiat nici motivul privind soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea prevederilor art. 720 1 C. proc. civ. întrucât acțiunea a fost înregistrată de către reclamantă la 8 mai 2006 și adresată Secției civile a Tribunalului Constanța. Cauza a fost pusă pe rolul Secției comerciale a respectivului tribunal. La termenul din 13 iunie 2006 reclamanta a depus precizări prin care a învederat că a formulat cerere de chemare în judecată ca acțiune civilă, aducând acest aspect și la cunoștința instanței și a părților prezente (fila 117 – 118 dosar Tribunal Constanța).

Ulterior, după ce Tribunalul Brașov a respins excepția reclamantei privind natura civilă a cauzei și, cu concluziile favorabile ale pârâtelor, a stabilit natura comercială, pârâtele nu au formulat excepția inadmisibilității acțiunii. Această excepție a fost invocată pentru prima dată de pârâta SC T. SRL după mai mult de 2 ani de la înregistrarea acțiunii, la ultimul termen de judecată a apelului (4 septembrie 2008) iar de pârâta SC T.T. SRL prin motivele sale de recurs, depuse la 30 octombrie 2008, deși părțile au avut numeroase înfățișări în fața Tribunalului și Curții de Apel Brașov. Din cele mai sus arătate rezultă, pe de o parte, că reclamanta nu a urmărit și, în concret, nici nu a eludat prevederile art. 720 1 C. proc.

civ. privind realizarea concilierii prealabile în litigiile comerciale iar, pe de alta, că pârâtele, prin atitudinea lor, au consimțit la continuarea litigiului, calificat ulterior comercial, fără realizarea încercării de conciliere. Mai mult, prin instituirea procedurii concilierii prealabile legiuitorul a urmărit soluționarea rapidă a neînțelegerilor dintre comercianți fără a apela la procedura judiciară și degrevarea activității instanțelor judecătorești. Or, invocarea acestor prevederi cu atât de mare întârziere și în faza apelului – și respectiv a recursului – este contrară chiar scopului reglementării din art. 720 1 și prevederilor art. 723 C. proc. civ. care impun exercitarea drepturilor procesuale potrivit scopului cu care acestea au fost recunoscute de lege.

În aceste condiții este evident că pârâtele nu au dorit și nu au urmărit rezolvarea diferendului pe calea concilierii – și deci orice demers în acest sens ar fi rămas fără rezultat – și că singurul scop al invocării tardive a excepției inadmisibilității a fost acela al blocării acțiunii reclamantei după ce au pierdut în fond și în apel. 3. Recurenta-pârâtă nu are interes procesual în a critica soluția instanței de apel de a respinge apelul reclamantei SC V. SA împotriva soluției instanței de fond de respingere a capătului de cerere privind constatarea nulității actelor de înstrăinare a terenului între pârâte. Ca atare nici acest motiv nu poate fi reținut. 4. În ceea ce privește al patrulea motiv de recurs, cel care vizează nelegalitatea – dar și netemeinicia (!) - hotărârii instanței de apel, Înalta Curte reține că acesta este nefondat pentru că recurenta-pârâtă SC T.T.

SRL Ovidiu nu arată în ce constă nelegalitatea hotărârii și de ce titlul său, pe care îl invocă, este mai caracterizat decât cel invocat de reclamantă, respectiv de ce titlul reclamantei este mai puțin caracterizat decât al ei. Pe de altă parte criticile pe fond ale recurentei-pârâte privind compararea titlurilor nu sunt clare din această perspectivă, a comparării lor, întrucât afirmația că titlul reclamantei este un fals grosolan nu este suficientă pentru înlăturarea acestuia, din moment ce pârâta nu s-a înscris în fals împotriva acestui act. Netimbrarea recursului său de către pârâta principală SC T. SRL, cu consecința anulării acestui recurs, menține decizia Curții de Apel Brașov față de această pârâtă, inclusiv în ceea ce privește compararea titlurilor de proprietate ale părților, precum și concluzia acestei instanțe privind caracterul preferabil și mai bine caracterizat al titlului reclamantei.

Or, această comparație precum și concluzia trasă din ea rămân câștigate cauzei întrucât reclamanta își compară titlul său cu titlul pârâtei principale (SC T. SRL) care nu și-a timbrat recursul, achiesând astfel la soluția instanței de apel. În ceea ce privește argumentul vizând calitatea de proprietari a vânzătorilor F.G.V., F.C.G., M.I. și B.A.M. la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu N.I., legată de Decizia nr. 22043/1958 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Orașului Constanța, instanța de apel a reținut, în mod corect că, în lipsa contractelor vizate de decizia menționată această decizie constituie doar o declarație unilaterală de rezoluțiune, ce nu poate fi luată în considerare, fiind contrară prevederilor art. 969 C. civ.

Declarația de rezoluțiune pronunțată unilateral fiind lipsită de efecte s-a reținut în mod corect că autorii lui N.I. aveau calitatea de proprietari ai imobilelor înstrăinate la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, respectiv la 11 noiembrie 1948, așa cum rezultă din registrul de proprietăți al orașului Constanța. Argumentul privind rectificarea situației de carte funciară este nefondat întrucât corect s-a reținut că, față de soluția dată în acțiunea în revendicare, nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului de proprietate înscris în cartea funciară în favoarea pârâtei SC T. SRL și, ca urmare, cererea reclamantei de rectificare a cărții funciare se încadrează în prevederile art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996.

Față de cele arătate Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să anuleze ca insuficient timbrat recursul pârâtei SC T. SRL, să respingă excepția lipsei de interes a recurentei, invocată de intimata-reclamantă și să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC T.T. SRL Ovidiu. În temeiul art. 274 C. proc. civ. instanța va obliga recurentele-pârâte să plătească intimatei-reclamante cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâta SC T. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 104/Ap din 25 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca insuficient timbrat. Respinge excepția lipsei de interes a recurentei SC T.T. SRL Ovidiu, invocată de intimata-reclamantă. Respinge recursul declarat de pârâta SC T.T. SRL Ovidiu împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Obligă recurentele-pârâte să plătească intimatei-reclamante SC V. SA Constanța suma de 76.665,75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2009.