ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2493/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, anularea actului administrativ din 23 februarie 2011, astfel cum a solicitat și prin petiția din 21 martie 2011. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin petiția din 12 ianuarie 2011 a solicitat Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare să fie despăgubit pentru 3092 unități de fond deținute la Fondul Național de Investiții, în conformitate cu Decizia nr. 2098 din 4 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, definitivă și irevocabilă.

Reclamantul a arătat că i s-a răspuns prin scrisoarea din 23 februarie 2011, însă răspunsul nu a fost în sensul așteptărilor sale, motiv pentru care a revenit cu o nouă adresă, prin care a solicitat anularea acestui răspuns ca fiind vătămător drepturilor și intereselor sale, iar Comisia Națională a Valorilor Mobiliare i-a trimis un nou răspuns prin intermediul scrisorii din 25 martie 2011, refuzând anularea primei scrisori astfel cum solicitase. Pârâtul a depus întâmpinare în ședința publică de la data de 11 octombrie 2011, solicitând, pe cale de excepție, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca atare, admiterea excepției inadmisibilității în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 6511 din 8 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâtul Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezintă „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;” Chemarea în judecată a funcționarului public vinovat de emiterea unui act administrativ nelegal sau de modul de soluționare a unui cereri privitoare la un drept este posibilă, a apreciat instanța de fond, în conformitate cu art. 16 din același act normativ, dar numai alături de autoritatea publică din care face parte și numai pentru cererea accesorie de plată a unor despăgubiri.

S-a reținut de către instanță că funcționarul public nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește cererea principală privitoare la anularea actului sau la emiterea unui act administrativ. Instanța a reținut că în speță reclamantul a solicitat anularea unui act și nu a înțeles să cheme în judecată decât pe conducătorul instituției publice, or, cum președintele Autorității Naționale pentru Valorificarea Activelor Statului nu este o autoritate de sine stătătoare, curtea a respins acțiunea formulată împotriva acestui funcționar ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ., se arată că instanța a dezlegat cauza pe baza unei excepții de procedură, aceea a lipsei calității procesuale pasive, lipsind recurentul de un mijloc licit de a obliga președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare să pună în executare Decizia nr. 2048 din 14 iunie 2009, definitivă și irevocabilă. Arată recurentul că instanța a încălcat principiul contradictorialității, garanție a unui proces echitabil, precum și dreptul său la apărare, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că nu l-a invitat pe reclamant să depună o notă scrisă în raport de motivele de fapt și de drept care au stat la baza respingerii cererii de chemare în judecată pe baza excepției de procedură a lipsei calității procesuale pasive.

Recurentul afirmă că instanța a oferit altceva decât s-a cerut, a ignorat nota scrisă depusă la dosar, prin care reclamantul a solicitat ca judecata să se facă în lipsa părților, respectiv să i se transmită, prin poștă, orice document se depune la dosarul cauzei până la primul termen, încălcându-i astfel acestuia dreptul fundamental de acces liber la justiție, ceea ce este inechitabil în raport de dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 7 din Codul Deontologic al Magistraților. Mai arată recurentul că instanța de judecată a înlocuit persoana juridică chemată în judecată, respectiv președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, cu persoana fizică, dând astfel altceva decât s-a cerut, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Obiectul prezentei cauze îl constituie anularea actului administrativ din 23 februarie 2011, emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, prin care această instituție i-a răspuns petentului în sensul că cererea acestuia de despăgubire, întemeiată pe hotărârile penale pronunțate în Dosarul penal nr. 24632/3/2006, a fost înregistrată la C.N.V.M.

din 12 ianuarie 2011 și că la data emiterii adresei este suspendat orice act de executare împotriva C.N.V.M., decurgând din titlul executoriu reprezentat de Decizia penală nr. 2098 din 4 iunie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, menținându-se însă posibilitatea pentru părțile interesate de proceda la executarea celorlalți debitori solidari. Înalta Curte are în vedere faptul că, în speță, reclamantul a solicitat anularea unui act administrativ și nu a înțeles să cheme în judecată decât pe conducătorul instituției publice emitente, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond. Or, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

Calitatea procesuală pasivă în acțiunile prin care se solicită aplicarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 o are autoritatea publică emitentă a actului administrativ, astfel cum este aceasta definită la art. 2 alin. (1) lit. b) din lege.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă, instanța de fond a reținut în mod corect că, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar chemarea în judecată a funcționarului public vinovat de emiterea unui act administrativ nelegal sau de modul de soluționare a unui cereri privitoare la un drept este posibilă, în conformitate cu art. 16 din același act normativ, dar numai alături de autoritatea publică din care face parte și numai pentru cererea accesorie de plată a unor despăgubiri, astfel că funcționarul public nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește cererea principală privitoare la anularea actului sau la emiterea unui act administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, reclamantul are posibilitatea de a formula cerere de chemare în judecată și personal împotriva persoanei fizice care a elaborat, emis sau încheiat actul juridic, însă în speță pârâtul nu se regăsește în categoria persoanelor care „au elaborat, emis sau încheiat” actul juridic a cărui anulare se solicită prin cererea de chemare în judecată. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în mod corect a respins instanța de fond acțiunea formulată împotriva unui funcționar și nu împotriva instituției emitente, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de recurent cu privire la încălcarea de către instanța de fond a principiului contradictorialității, al dreptului la apărare și al liberului acces la justiție, reținând că instanța fondului a soluționat în mod corect cauza, ținând cont de dispozițiile legale incidente. Astfel, în mod corect instanța de fond a procedat la comunicarea către reclamant a întâmpinării formulate de pârâtul Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și a înscrisurilor depuse de acesta la termenul din 11 octombrie 2011, dându-i acestuia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare. De altfel, reclamantul a depus la dosar, la data de 19 octombrie 2011, concluzii scrise, prin care a combătut excepțiile invocate, concluzii care au fost avute în vedere de către instanță la pronunțarea hotărârii atacate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.M. împotriva Sentinței civile nr. 6511 din 8 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 martie 2013.