ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4267/2014

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 28 octombrie 2010, A. și Asociația B. au chemat în judecată Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară), solicitând anularea Avizului din 25 mai 2010 și a Deciziei din 9 septembrie 2010 de soluționare a contestației.

În motivarea cererii, reclamanții au învederat în esență că avizul anulează în mod nelegal dreptul investitorilor de a-și răscumpăra integral titlurile de participare la Fondul D., în situația în care nu sunt de acord cu modificările aduse prospectului de emisiune al fondului, avizate în forma prevăzută în anexa avizului.

Reclamanții au mai arătat că Decizia Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare din 22 mai 2010 și dispunerea de măsuri din 18 martie 2010, în baza cărora s-a susținut de către pârâtă legalitatea avizului contestat, sunt lovite de nulitate, întrucât instituie o derogare de la Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/2004, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000, potrivit cărora modificarea, completarea, abrogarea ori suspendarea unor dispoziții dintr-un act normativ nu pot fi dispuse prin acte normative de nivel inferior.

La termenul de judecată din 1 noiembrie 2011 reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a Deciziei din 22 mai 2010 și a dispunerii de măsuri din 18 martie 2010.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus prin Încheierea din 21 februarie 2012 admiterea excepției și a constatat nelegalitatea celor două acte administrative emise de pârâtă, iar prin Încheierea din 26 iunie 2012 a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea recursului declarat de pârâtă referitor la excepția de nelegalitate.

Prin Decizia din 12 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul formulat împotriva Încheierii din 21 februarie 2012.

Fondul cauzei a fost soluționat de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 1284 din 9 aprilie 2013 prin care s-a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și s-a admis acțiunea, dispunându-se anularea Avizului din 25 mai 2010 și a Deciziei din 9 septembrie 2010, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 709,40 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul A. are, potrivit Încheierii Judecătoriei Sectorului 3 București din 22 ianuarie 2011 calitatea de președinte al Asociației B., având dreptul de a reprezenta asociația în justiție.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că dispunerea de măsuri din 18 martie 2010 a stat la baza modificărilor din prospectul de emisiune care constituie anexa Avizului din 25 mai 2010, și totodată, temeiul invocat în actul contestat, îl constituie Decizia din 22 mai 2010 prin care s-a hotărât ca modificările în documentele organismelor de plasament colectiv, efectuate exclusiv ca urmare a alinierii acestora la reglementările obligatorii ale pieței de capital emise de pârâtă se vor realiza fără aplicarea prevederilor art. 133 alin. (1), 208 alin. (3) și 212 alin. (4) din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/2004 cu privire la retragerea investitorilor din organismele de plasament colectiv.

În raport de soluția irevocabilă prin care s-a constatat nelegalitatea dispunerii de măsuri din 18 martie 2010 și a Deciziei din 22 mai 2010, instanța a constatat că este întemeiată cererea de anulare a Avizului din 25 mai 2010 emis în aplicarea celor două acte administrative sus-menționate.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând respingerea acțiunii.

Astfel, pârâta a învederat că Avizul din 25 mai 2010 prin care s-au aprobat modificările prospectului de emisiune al fondului închis de investiții "Fondul D.", administrat de SC C. SA, a fost emis nu numai în baza Deciziei din 22 mai 2010 și a dispunerii de măsuri din 18 martie 2010 ci și potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 297/2004, art. 185 alin. (1) lit. e) și art. 212 alin. (1) și (2) din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/2004, art. 2 lit. d) din Instrucțiunea nr. 2/2006 și ale art. 2, art. 7 alin. (1) și 4 și art. 9 alin. (4) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

Pârâta a arătat că instanța de fond trebuia să analizeze întreaga bază legală a actului administrativ contestat pentru a da o justă dezlegare în drept a cauzei, întrucât prin modificările avizate prin actul din 25 mai 2010 nu s-a adus atingere dreptului de proprietate al investitorilor fondului sau clauzelor convențiilor civile prin care au consimțit să adere la acel organism de plasament colectiv.

Pârâta a precizat și faptul că prin O.U.G. nr. 32/2012, în vigoare din 10 februarie 2012, au fost preluate prevederile dispunerii de măsuri din 18 martie 2010 și ale Deciziei din 22 mai 2010, în raport de evoluția la nivel comunitar a cadrului de reglementare privind organismele de plasament colectiv.

Prin întâmpinare reclamanții au solicitat respingerea recursului, învederând în esență că prevederile legale în vigoare nu acordă pârâtei dreptul de a impune organismelor de plasament colectiv modificarea obligatorie a prospectelor de emisiune.

Referitor la dispozițiile invocate în recurs că ar fi constituit temeiul legal al avizului contestat, reclamanții au arătat că acestea se referă la îndeplinirea condițiilor privind calitatea autorității emitente, efectuarea publicității și semnării actului de persoana competentă, împrejurări necontestate, actele ce au stat la baza avizului fiind, astfel cum a reținut prima instanță, dispunerea de măsuri și decizia a căror nelegalitate s-a constatat prin hotărâre irevocabilă.

Cât privește dispozițiile O.U.G. nr. 32/2012, reclamanții au precizat că, pe lângă faptul că a fost adoptată ulterior emiterii actului contestat, se aplică numai organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare, Fondul D. neavând o asemenea autorizație.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respinsă ca atare.

Astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, avizul în litigiu a fost emis în aplicarea celor două acte administrative a căror nelegalitate s-a constatat, art. 2 preluând dispoziția din Decizia din 22 mai 2010 cu privire la neaplicarea prevederilor art. 212 alin. (4) din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/2004 referitoare la retragerea investitorilor din fond, iar modificările din prospectul de emisiune al Fondului D. având la bază prevederile dispunerii de măsuri din 18 martie 2010.

Cât privește invocarea dispozițiilor legale și regulamentare în preambulul avizului, Curtea nu poate reține apărarea pârâtei că aceste norme ar fi stat la baza actului administrativ contestat prin care s-a avizat modificarea conținutului prospectului de emisiune al fondului închis de investiții administrat de SC C. SA.

Astfel, art. 114 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital cuprinde dispozițiile generale aplicabile organismelor de plasament colectiv, altele decât cele în valori mobiliare, constituite și sub forma fondurilor închise de investiții, în timp ce în textul art. 7 și 9 din Statutul aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002 sunt prevăzute prerogativele și actele emise în vederea îndeplinirii obiectivelor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare ca autoritate competentă de reglementare și supraveghere a pieței de capital.

Referitor la dispozițiile art. 185 și 212 din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/2004, acestea enumeră categoriile de organisme de plasament colectiv, altele decât cele în valori mobiliare, precum și documentele necesare în vederea înregistrării lor la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, ca și mențiunea că sunt supuse avizării autorității pârâte modificările intervenite în documentația avută în vedere inițial.

În consecință, apare ca fără temei susținerea pârâtei în sensul că instanța de fond nu a analizat legalitatea avizului și în raport de normele legale și regulamentare sus-menționate, ca și față de dispozițiile art. 2 lit. d) din Instrucțiunea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 2/2006 care prevăd obligativitatea înregistrării la autoritatea pârâtă a organismelor de plasament colectiv, altele decât cele în valori mobiliare, specializate în investiții în acțiuni.

Referitor la modificarea cadrului legislativ prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004, această împrejurare nu poate fi analizată, având în vedere data emiterii actului administrativ contestat prin prisma principiului neretroactivității legii civile noi, consacrat atât de Constituția României, cât și de C. civ.

În raport de cele expuse mai sus, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, Curtea va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinței civile nr. 1284 din 9 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - MI