ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1821/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 6 octombrie 2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, au solicitat:

- anularea Avizului nr. x din 22 iulie 2015, emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care s-a aprobat modificarea abuzivă a contractului de societate al C., contrar intereselor investitorilor, fără motivarea modificărilor operate și fără plan de afaceri care să estimeze și să justifice efectele modificărilor propuse;

- obligarea pârâtei să plătească C. prejudiciul de 1.337.436 RON;

- sancționarea Președintelui Autorității de Supraveghere Financiară, D., în conformitate cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, pentru nerespectarea termenului de 30 zile de punere în aplicare a Deciziei nr. 4267 din 12 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2010, prin care s-au anulat Avizul C.N.V.M. nr. 17 din 25 mai 2010 și Decizia C.N.V.M. nr. 1159 din 9 septembrie 2010.

- obligarea pârâtei să plătească reclamantei A. daune morale egale cu valoarea taxelor încasate în ultimii 10 ani de la C., pentru încălcarea cu rea-voință, sistematică a îndatoririlor Autorității de Supraveghere Financiară față de investitorii C.

Prin Sentința civilă nr. 2674 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a admis capătul de cerere având ca obiect anularea Avizului ASF nr. 248 din 22 iulie 2015, în cauza formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară;

(ii) a anulat Avizul nr. x din 22 iulie 2015, emis de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară;

(iii) a respins capătul de cerere având ca obiect aplicare amendă pentru nepunerea în executare a Deciziei nr. 4267 din 12 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(iv) a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, prima instanță a disjuns soluționarea celorlalte două capete de cerere, având ca obiect acordarea de despăgubiri și a dispus formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 23 noiembrie 2016.

Împotriva Sentinței civile nr. 2674 din 21 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară ("ASF"), întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, în ceea ce privește soluția de anulare a Avizului ASF nr. 248 din 22 iulie 2015 și, în consecință, menținerea prevederilor Avizului ASF nr. 248 din 22 iulie 2015, ca temeinice și legale.

În dezvoltarea recursului, recurenta-pârâtă apreciază că în mod neîntemeiat instanța de fond a reținut că modificările autorizate prin Avizul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 248 din 22 iulie 2015 vizează modificarea actelor constitutive ale C. ("C.").

Modificările actului constitutiv și ale statutului C., pentru care este necesară consultarea investitorilor s-au realizat în anul 1998 (prin Decizia C.N.V.M. nr. 1094 din 18 mai 1998), respectiv în anul 2006 (prin Avizul C.N.V.M. nr. 54 din 30 august 2006, emis în baza Instrucțiunii C.N.V.M. nr. 2/2006). Aceste situații nu sunt similare circumstanțelor de fapt și de drept din anul 2015, când a fost emis Avizul ASF nr. 248 din 22 iulie 2015.

Transformarea din AOPC specializat în investiții în acțiuni în AOPC cu o politică restrictivă nu a presupus reîncadrarea într-o altă secțiune în Registrul Public, C. păstrându-și calitatea de fond închis de investiții.

Ca urmare a solicitării E. SA, de modificare a politicii de investiții și anume, modificarea categoriei de încadrare din AOPC specializat în investiții pe acțiuni conform art. 2 lit. d) din Instrucțiunea nr. 2/2006 în AOPC cu politică restrictivă, conform art. 2 lit. a) din Instrucțiunea nr. 2/2006, în data de 24 iulie 2015 a fost publicată Nota de informare a investitorilor, în ziarul Bursa și pe site-ul societății. Urmare a acestui aviz, investitorii care nu au fost de acord cu modificările intervenite în documentele C. au avut posibilitatea răscumpărării integrale a unităților de fond deținute, într-un interval de 15 zile de la data transmiterii notei de informare.

A precizat recurenta-pârâtă că E. S.A. este o societate pe acțiuni, autorizată ca societate de administrare a investițiilor, care administrează fondul închis de investiții denumit C.. În consecință, acționarii E. S.A. nu se confundă cu investitorii C., în ceea ce privește regimul juridic al valabilității hotărârilor adoptate de către AGEA societății de administrare și al ducerii acestora la îndeplinire.

Referitor la argumentul instanței de fond privind încălcarea dispozițiilor art. 1910 C. civ., recurenta-pârâtă a precizat că acest text nu este aplicabil în cazul fondurilor de investiții.

Legislația pe baza căreia este autorizat un fond de investiții în calitate de AOPC este o legislație specială, de strictă interpretare, care excede prevederilor generale cuprinse în C. civ.

În cazul C., societatea de administrare a investițiilor E. SA decide răscumpărarea titlurilor de participare la Fond în conformitate cu prevederile legale (Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, Regulamentul C.N.V.M. nr. 15/2004 privind autorizarea și funcționarea societăților de administrare a investițiilor, a organismelor de plasament colectiv și a depozitarilor, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, cu modificările și completările ulterioare).

Modificările autorizate prin Avizul ASF nr. 248/2015 nu au vizat modificări ale statutului C., care să implice organizarea unei Adunări Generale a Investitorilor. În consecință, susținerea instanței de fond conform căreia nu au fost respectate dispozițiile C. civ., în privința consimțământului tuturor asociaților unei societăți civile, nu au fundament în cauză.

Totodată, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de fond a reținut argumente contradictorii cu privire la incidența prevederilor C. civ., raportat la statutul C., în sensul că, deși s-a referit la incidența în cauză a prevederilor Legii speciale a pieței de capital, ulterior își fundamentează argumentarea pe prevederile C. civ., tratând C. ca o simplă societate civilă, iar nu ca o entitate autorizată să funcționeze pe piața de capital.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 martie 2017, intimații-reclamanți A. și B. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimații-reclamanți apreciază a fi neîntemeiată critica recurentei-pârâte privind nepronunțarea instanței de fond asupra tuturor motivelor de nelegalitate cuprinse în cererea de chemare în judecată, întrucât, pe de-o parte, o astfel de critică se poate formula doar în condițiile art. 445 C. proc. civ., iar pe de altă parte, constatarea temeiniciei unuia dintre motivele de nelegalitate ale actului, face inutilă analizarea celorlalte.

Neîntemeiată este și critica privitoare la pretinsa contradicție în considerentele instanței de fond, referitoare la aplicabilitatea legii speciale în raport de legea generală. În realitate, C. funcționează după dispozițiile C. civ. privind societățile civile, ca drept comun, dar și conform dispozițiilor Legii speciale nr. 297/2004. Între prevederile generale și cele speciale nu există vreo contradicție, Legea nr. 297/2004 necuprinzând dispoziții derogatorii de la C. civ., iar dispozițiile art. 7 lit. a), art. 230 lit. b) și art. 1910 din Noul C. civ. exprimă voința legiuitorului ca legislația nouă să prevaleze în fața vechilor norme.

În mod corect, instanța de fond a decis că rămânerea asociaților în societatea C., după publicarea Contractului de societate din 22 iulie 2015, nu semnifică aprobarea contractului, întrucât art. 1910 C. civ. prevede altă modalitate legală pentru modificarea contractului, prin exprimarea explicită a voinței sociale.

Intimații-reclamanți arată că avizul ASF, emis cu privire la modificările contractului de societate al C., a fost emis sub falsul pretext al protecției investitorilor, expunând în acest sens, pe larg, situația răscumpărărilor acțiunilor aparținând societății F. SA, prezentată și instanței de fond, dar și a acțiunilor societății Confecția Târgu Jiu, precum și situația activului net al C., ulterioară acestor modificări.

Totodată, au arătat intimații-reclamanți că nu pot fi primite criticile pârâtei conform cărora judecătorul fondului nu s-ar fi pronunțat asupra lacunelor din regulile de calcul al activului net al C., întrucât o astfel de apărare se bazează pe neîndeplinirea de către pârâtă a propriei obligații.

Pentru toate aceste motive, intimații-reclamanți au concluzionat că se impune respingerea recursului, în principal ca nemotivat, iar în subsidiar, ca nefondat, criticile formulate de pârâtă nefiind conforme probatoriului administrat în cauză și necuprinzând temeiul legal care să conducă la concluzia lipsei de fundament a hotărârii atacate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate chestiunea referitoare la cadrul procesual subiectiv al cererii, pusă în discuția părților, din oficiu, de instanța de control judiciar, la termenul de judecată din 20 martie 2019, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, reclamanții A. și B. au învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea în anularea Avizului nr. x din 22 iulie 2015, emis de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care, potrivit art. 1, au fost avizate modificările intervenite în documentele Fondului închis de investiții C., în conformitate cu prospectul de emisiune, contractul de societate și Contractul de depozitare nr. x din 23 martie 2008, încheiat între E. SA și G.

Avizul a fost emis la cererea E. SA, înregistrată la pârâtă cu nr. RG/37766 din 23 aprilie 2015, completată prin Adresele nr. x din 11 iunie 2015, nr. y din 18 iunie 2015 și nr. RG/63240 din 13 iulie 2015, iar intrarea în vigoare a avizului a fost indicată ca fiind, conform art. 2, data comunicării avizului către solicitantul E. SA.

Înalta Curte constată că, în cauză, reclamanții nu au chemat în judecată, în calitate de pârât, pe solicitantul actului administrativ dedus judecății, respectiv E. SA, cadrul procesual subiectiv pasiv cuprinzând doar autoritatea emitentă a avizului contestat.

Potrivit art. 59 C. proc. civ.:

"Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."

Potrivit art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.:

"În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond."

Acestor dispoziții din procedura civilă generală le corespund, în materia contenciosului administrativ, prevederile similare ale art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept."

Fără a nega principiul disponibilității care guvernează procesul civil, reglementat de prevederile art. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că prevederile anterior citate reprezintă norme de procedură imperative, aplicabile în situațiile expres indicate, fiind și o expresie a principiului rolului activ al judecătorului, astfel cum este acesta definit prin dispozițiile art. 22 din C. proc. civ.

În acest sens, analizând dispozițiile art. 78 din C. proc. civ., Curtea Constituțională a reținut, prin decizia nr. 480/2016, următoarele:

"...dispozițiile art. 78 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. nu pot fi apreciate ca fiind neconstituționale, deoarece refuzul introducerii în cauză a altor persoane este manifestat de chiar părțile din proces. Dispozițiile legale criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiției, ci au în vedere ipoteza în care judecătorul apreciază necesară introducerea în cauză a altor persoane, iar părțile refuză, astfel încât nu sunt afectate garanțiile unui proces echitabil și nici dreptul la apărare. Dispoziția legală criticată dă expresie principiului rolului activ al judecătorului, în virtutea căruia acesta poate propune lărgirea cadrului procesual în scopul asigurării unei soluționări juste și complete a cauzei, însă cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, printre care și principiul disponibilității părților. Acest principiu este derivat din prevederile constituționale ale art. 124 alin. (2) care consacră trăsăturile pe care trebuie să le întrunească justiția într-un stat de drept. Pentru a putea fi unică, egală și imparțială, justiția trebuie administrată de judecători care să dispună de putere de apreciere asupra unor aspecte diverse, inclusiv în ceea ce privește depunerea tuturor diligențelor în vederea stabilirii corecte și cuprinzătoare a cadrului procesual.(...)

Totodată, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale."

Așadar, judecătorul învestit cu judecarea cauzei este obligat să aibă în vedere principiul disponibilității, însă aplicarea acestui principiu nu poate conduce la încălcarea drepturilor fundamentale ale unor terțe subiecte de drept și la nesocotirea altor principii de bază ale procedurii civile, precum principiul contradictorialității sau principiul dreptului la apărare.

În situațiile în care mai multe persoane sunt părți ale raportului civil dedus judecății, iar tranșarea litigiului afectează drepturile și obligațiile acestora, coparticiparea procesuală este obligatorie, necesară și de natură a condiționa însăși admisibilitatea acțiunii civile.

Aplicând aceste considerente de ordin teoretic și jurisprudențial la cauza de față, Înalta Curte constată că, pentru a statua jurisdicțional asupra conduitei unei autorități administrative, materializate în actul administrativ supus cenzurii pe calea contenciosului administrativ, instanța trebuie să ia în considerare și punctul de vedere al beneficiarului respectivului act administrativ. Analiza legalității actului administrativ, prin prisma consecințelor pe care le produce hotărârea judecătorească pronunțată, trebuie să aibă loc în contradictoriu atât cu emitentul, cât și cu beneficiarul actului, litisconsorțiul procesual pasiv fiind, în acest caz, obligatoriu.

Soluționarea litigiului doar în contradictoriu cu emitentul actului administrativ contestat încalcă atât principiul dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ., cât și principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., beneficiarul actului neavând posibilitatea de a cunoaște pretențiile reclamanților și nici a de a formula apărări cu privire la legalitatea actului administrativ care îi profită, în condițiile în care o eventuală soluție de anulare a actului administrativ generează efecte în patrimoniul și/sau în persoana acestuia.

În condițiile în care reclamanții nu au înțeles să cheme în judecată, în calitate de pârât, pe solicitantul avizului E. SA, instanța de fond trebuia să procedeze conform dispozițiilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și art. 78 din C. proc. civ., respectiv să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a acestuia.

Trebuie subliniat faptul că instanța de judecată nu are dreptul introducerii în cauză, din oficiu, a unei părți, însă are obligația de a pune în discuția părților necesitatea întregirii cadrului procesual, în funcție de datele concrete ale speței și de obiectul litigiului. Verificarea cadrului procesual subiectiv pasiv ține de buna administrare a justiției și de îndeplinirea rolului activ al judecătorului, putând fi realizată atât de instanța de fond, cât și de instanța de control judiciar, din oficiu, în orice stare a pricinii.

În ceea ce privește poziția procesuală exprimată de intimații-reclamanți, în sensul că destinatarul actului administrativ este C., iar nu E. SA, Înalta Curte reține că avizul contestat a fost emis la cererea E. SA, în exercitarea atribuțiilor de administrare a fondului închis de investiții.

Este de necontestat că E. SA a acționat în calitate de administrator al C., iar obiectul actului atacat îl reprezintă avizarea modificărilor documentelor Fondului, dar aspectele referitoare la lipsa dreptului de a solicita emiterea acestui aviz, ca urmare a inexistenței unei decizii adoptate de adunarea generală a investitorilor C., respectiv la depășirea limitelor legale ale dreptului de administrare exercitat de către E. SA, susținute de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, sunt aspecte de fond, nerelevante cadrului procesual subiectiv pasiv, din care trebuie să facă parte și persoana care a solicitat emiterea actului. Elementele de nelegalitate ale avizului emis de pârâtă, din perspectiva nerespectării dispozițiilor legale ce guvernează organizarea și funcționarea C., fac obiectul analizei de fond a cererii de chemare în judecată, după stabilirea cadrului procesual.

Pentru aceste considerente, socotind neîntrunirea litisconsorțiului procesual obligatoriu drept motiv de reformare a hotărârii de ordine publică, în condițiile art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Sentința civilă nr. 2674 din 21 septembrie 2016 și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, urmând ca, în raport de prevederile art. 501 C. proc. civ., instanța de trimitere să pună în discuția părților necesitatea definirii cadrului procesual adecvat, prin introducerea în cauză a solicitantului avizului atacat.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare și de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu mai poate trece la analizarea motivelor de recurs formulate de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond, cu ocazia rejudecării, după ce se va fi stabilit cadrul procesual subiectiv pasiv, cu respectarea prevederilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și art. 78 din C. proc. civ. În acest sens, instanța de trimitere va analiza acțiunea reclamanților în raport de temeiurile legale invocate și probele administrate, urmând a se cerceta toate apărările și susținerile părților, pentru asigurarea respectării principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunțată în litigiul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinței civile nr. 2674 din 21 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM