ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4295/2019

Ședința publică din data de 27 septembrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea deciziilor nr. 3712/18.12.2015 și nr. 2656/15.10.2015 și restituirea sumei de 10.000 RON achitată cu titlu de amendă.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3714 din 23 noiembrie 2016, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a anulat Deciziile nr. 2656/15.10.2015 și 3712/18.12.2015 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară și a respins capătul de cerere având ca obiect restituirea sumei de 10.000 RON achitată cu titlu de amendă.

Împotriva hotărârii instanței de fond atât reclamanta S.C. A. S.R.L., cât și pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, au declarat recurs.

Reclamanta, în motivarea recursului, arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Recurenta precizează faptul că instanța de fond a respins capătul de cerere având ca obiect restituirea sumei de 10.000 RON, achitată cu titlul de amendă contravențională aplicată prin decizia A.S.F. nr. 2656/15.10.2015, reținând că, pentru restituirea acestei sume de bani, trebuie parcursă procedura de restituire a unor sume de la bugetul de stat, neputând fi obligată A.S.F. la restituirea unei amenzi ce nu a fost achitată în conturile acestei instituții.

În opinia recurentrei-reclamante, intimata-pârâtă, în calitate de autor al actului administrativ nelegal, anulat de instanța de fond, trebuie să repare paguba pricinuită și care este egală cu cuantumul amenzii plătite, iar demersurile suplimentare care se impun pentru restituirea sumei de 10.000 RON trebuie făcute de pârâtă în raport cu Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 3.

În motivarea recursului se arată că, în raport de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea pronunțată de către instanța de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, iar în raport de prevederile art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., hotărârea contestată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta susține că societatea emitentă, prin administratorul special, a îndeplinit obligația prevăzută la art. 3 din Legea nr. 151/2014 dar nu și pe cele prevăzute imperativ la art. 62 coroborat cu art. 83 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 emis în aplicarea Legii nr. 151/2014.

Cu privire la obligațiile impuse de legiuitor în sarcina societăților emitente în conformitate cu Legea nr. 151/2014, se arată că A.S.F. a reiterat necesitatea respectării dispozițiilor legale incidente în speță, dovadă în acest sens fiind adresele A.S.F nr. DETA nr. 19420/26.06.2015, nr. DETA/21256/15.07.2015, nr. 22261/29.07.2015, transmise societății emitente.

Societatea emitentă - prin administrator special - nu a comunicat, până la data emiterii actului administrativ individual, informații privind demersurile întreprinse în vederea respectării dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 151/2014, respectiv art. 6 și art. 8 din Regulamentului A.S.F nr. 17/2014.

În acest context, temeinic și legal A.S.F a emis actul administrativ de sancționare al reclamantei S.C. A. S.R.L. în calitate de administrator special al societății emitente S.C. B. S.A. București, societate aflată în insolvență, întrucât, potrivit prevederilor art. 3 pct. 26 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 administratorul special reprezintă interesele societății și ale acționarilor, fiind împuternicit să efectueze actele administrative necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să își administreze activitatea.

La emiterea actului administrativ de sancționare s-a avut în vedere inclusiv faptul că Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate nu prevede excepții exprese de la aplicarea sa în cazul societăților pentru care instanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței.

Obligațiile vizând aducerea la îndeplinire a demersurilor obligatorii prevăzute de Legea nr. 151/2014, au fost stabilite cu titlu generic în sarcina organului de administrare al societății care are atribuții în convocarea și desfășurarea AGA, această exprimare fiind enunțiativă iar nu limitativă.

În condițiile în care legea nu prevede excepții de la aplicare, recurenra apreciază că acest tip de formulare este una abstractă și nu exclude administratorul special, pentru cazul în care societatea se află sub incidența legii insolvenței.

Societatea comercială B. S.A. București era un emitent ale cărui acțiuni s-au tranzacționat pe piața Rasdaq începând din anul 2014 societatea se afla sub incidența Legii nr. 85/2004 privind procedura insolvenței.

Prin Decizia ASF nr. 2852/22.10.2015 acțiunile societății S.C. B. S.A. au fost retrase de la tranzacționare pe Piața Rasdaq, începând cu data de 27.10.2015.

Totodată, prin Decizia nr. 2853/22.10.2015 acțiunile emise de S.C. B. S.A. au fost radiate din evidențele A.S.F, începând cu data de 27.10.2015, în considerarea încetării activității pieței RASDAQ și având în vedere că acționarii societății nu au hotărât admiterea la tranzacționare pe o altă piață (ATS/piață reglementată), iar menținerea acestei societăți pe piața de capital nu s-ar mai fi putut realiza, neexistând norme tranzitorii în acest sens.

Recurenta consideră că instanța de fond nu a analizat deloc aspectele legale învederate, obligațiile legale imperative ce îi incumbau reclamantei, în calitate de administrator special al S.C. B. S.A. București precum și termenele impuse de lege și de Regulamentul A.S.F. și a căror nerespectare i-a fost imputată prin decizia de sancționare emisă de A.S.F., ci s-a rezumat la a analiza speța strict din perspectiva Legii nr. 85/2006, apreciind - fără temei legal - că procedura insolvenței este o procedură specială ale cărei reglementări se aplică cu prioritate față de alte reglementări, în cazul în speță fiind vorba de Legea nr. 151/2014 și Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014.

Pe lângă faptul că adaugă la lege, interpretarea instanței de fond face abstracție de faptul că deschiderea procedurii insolvenței nu echivalează cu suspendarea obligației debitorului supus acestei proceduri de a respecta toate prevederile legale cuprinse în alte acte normative, atâta timp cât acestea nu vin în contradicție cu anumite prevederi exprese ale Legii insolvenței.

De altfel, singurele referiri cu implicații asupra emitenților admiși la tranzacționare pe piața de capital cuprinse în Legea insolvenței se regăsesc Ia art. 42 alin. (5), respectiv art. 81 alin. (1) și (2), ceea ce constituie o dovadă în plus că procedura insolvenței nu este incompatibilă cu obligațiile decurgând din calitatea de emitent.

Prin sentința recurată, instanța consideră că prevalează o situație de fapt în detrimentul unor prevederi exprese care conferă anumite drepturi necondiționate acționarilor care doresc să se retragă din societate și instituie obligații corelative în sarcina emitenților, motiv pentru care recurenta consideră că aceasta a încălcat un principiu fundamental al pieței de capital și anume acela al protecției investitorilor și a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

De asemenea, recurenta mai apreciază că nu pot fi reținute nici susținerile instanței de fond potrivit cărora, administratorul special nu putea în mod obiectiv să respecte obligațiile imputate prin deciziile contestate, întrucât exercitarea în fapt a dreptului acționarilor de a se retrage din societate nu era un aspect ce ținea doar de decizia administratorului special, ci trebuiau respectate condițiile speciale impuse Legea nr. 85/2006.

Argumentele instanței de fond cu privire la imposibilitatea obiectiva a administratorului special de a respecta obligațiile impuse de A.S.F prin deciziile contestate, vin în contradicție inclusiv cu argumentele reclamantei care prin acțiune a susținut faptul că inițierea demersurilor la ORC în vederea desemnării unui expert, demersuri stabilite de art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 17/2014 ar fi nelegală, inutilă, fără finalitate sau că această etapă ar amâna desfășurarea cauzei în fața judecătorul sindic.

În primul rând, nu poate fi reținută susținerea nefundamentată a reclamantei în sensul nelegalității și "inutilității" respectării unor prevederi legale exprese, cuprinse într-un act normativ prezumat legal și care se bucură de putere executorie în ceea ce privește subiecții de drept cărora li se aplică.

Prin urmare, reclamanta nici nu a încercat să parcurgă etapele obligatorii stabilite de legiuitor în sarcina sa, iar instanța de fond a apreciat că administratorul special nu putea să dea curs unei astfel de cereri, ci trebuiau respectate condițiile speciale impuse de Legea nr. 85/2006.

Or, reclamanta nu a dovedit că ar fi încercat să respecte prevederile legale, eventual supunând atenției și aprobării administratorului judiciar/judecătorului sindic efectuarea demersurilor necesare în vederea respectării legii, iar aceștia nu le-ar fi aprobat.

Simplele aprecieri subiective și fără fundament legal, însușite și de instanța de fond, în sensul nelegalității și inutilității unor demersuri, nu pot constitui motive de înlăturare a răspunderii acesteia vizând respectarea unor obligații prevăzute de acte normative în vigoare, prezumate legale și executorii prin natura lor.

Se mai arată că în cadrul considerentelor sentinței recurate, instanța de fond nu a analizat împrejurările de fapt arătate și astfel nu a observat că A.S.F a solicitat prin numeroase adrese respectarea dispozițiilor legale prevăzute de Legea nr. 151/2014 și Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, însă societatea emitentă nu a depus diligențele în acest sens în termenul legal și până la emiterea deciziei de sancționare, tocmai acesta fiind în fapt motivul sancționării contravenționale.

De asemenea, instanța de fond apreciază că "asigurarea dreptului de retragere al acționarilor dintr-o astfel de societate aflată în insolvență, drept reglementat de Legea 151/2014 și Regulamentul ASF nr. 17/2014, presupunea respectarea cerințelor speciale prevăzute de Legea nr. 85/2006 ", în condițiile în care actul atacat nu se referă la modul cum acționarii își recuperează sumele aferente exercitării dreptului de răscumpărare sau care este ordinea de prioritate a creditorilor la masa credală a societății aflate în insolvență.

În opinia recurentei, instanța a reținut netemeinic și nelegal faptul că "reclamanta nu putea în mod obiectiv să respecte obligațiile imputate prin deciziile contestate ", dar nu a motivat, raportat la împrejurările concrete ale cauzei, de ce reclamanta nu a putut întocmi un raport curent aferent primei cereri de retragere din societate, cerere transmisă de dl. C. - acționar al societății emitente, raport pe care trebuia să-1 transmită atât BVB cât și ASF, în termenul prevăzut de art. 8 din Regulamentul ASF nr. 17/2014 și nici cum un asemenea demers venea în contradicție cu vreo prevedere a Legii insolvenței.

În susținerea recursurilor sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii, precum și practică judiciară.

În cauză, au fost depuse întâmpinări reciproce la recursurile formulate.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările depuse, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară este fondat, iar cel formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat.

Înalta Curte va răspunde motivelor de recurs formulate în cauză atât de reclamantă cât și de pârâtă prin considerente și argumente comune.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a ASF, invocată de reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte o califică ca fiind o apărare de fond și nu o excepție veritabilă.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 2656/15.10.2015, Autoritatea de Supraveghere Financiara a dispus sancționarea cu amendă în cuantum de 10.000 RON a societății A. S.R.L., în calitate de administrator special al societății B. S.A.

La emiterea deciziei Autoritatea de Supraveghere Financiară a reținut că nu au fost respectate prevederile art. 6, coroborate cu art. 8 din regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 privind statutul juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața Rasdaq sau pe piața valorilor mobiliare necotate.

Societatea comercială B. S.A. București este un emitent ale cărui acțiuni s-au tranzacționat pe piața Rasdaq, iar din anul 2014 societatea se află sub incidența Legii nr. 85/2004 privind procedura insolvenței.

Activitatea societății este supravegheată de administratorul special S.C. A. S.R.L. București.

Potrivit legii insolvenței, activitatea administratorului special se desfășoară sub controlul administratorului judiciar și al judecătorului sindic.

Prin urmare, mandatul administratorului special are un conținut legal, și nu doar convențional, incluzând atribuțiile enumerate la art. 18 alin. 2 din legea insolvenței și anume reprezentarea intereselor adunării generale a acționarilor societății în procedură și, atunci când debitorului i se permite să își administreze activitatea, efectuarea, în numele și pe contul acestuia, a actelor de administrare necesare.

Astfel, în temeiul acestor atribuții special recunoscute de lege, administratorul special în calitate de participant la procedură, are obligația de a aduce la îndeplinire toate măsurile necesare în vederea respectării de către societatea pe care o administrează a prevederilor Legii nr. 151/2014 și ale Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014, emis în aplicarea acesteia, precum și a prevederilor legii insolvenței.

Din perspectiva finalității Legii nr. 151/2014, rezultă în mod evident că aceasta nu prevede excepții exprese de la aplicarea sa, în cazul societăților pentru care instanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței.

Legea nr. 151/2014 prevede la art. 9 alin. (1) faptul că "activitatea Pieței RASDAQ și a pieței valorilor mobiliare necotate încetează de drept la 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi." Astfel, desființarea respectivelor piețe urmează a se realiza, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 151/2014 coroborat cu art. 181 din Legea nr. 134 din 2010 privind C. proc. civ., în data de 27.10.2015.

Potrivit prevederilor art. 3 pct. 26 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 administratorul special reprezintă interesele societății și ale acționarilor, fiind împuternicit să efectueze actele administrative necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să își administreze activitatea, calitate în virtutea căreia aceasta trebuia să depună diligentele necesare privind raportarea și/sau publicarea la ASF și BVB a rapoartelor prevăzute de Regulamentul ASF nr. 17/2014.

Susținerea reclamantei potrivit căreia și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în actul administrativ de sancționare, în sensul că în data de 22.10.2015 societatea emitentă a transmis către B.V.B și către A.S.F raportul curent prin care a precizat că s-a înregistrat o singură cerere de retragere, cea a dlui C. în data de 15.04.2015, cererea fiind formulată în temeiul Legii nr. 151/2014 și a Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014, nu poate constitui un motiv de admitere a acțiunii.

Înalta Curte are în vedere faptul că A.S.F a solicitat prin numeroase adrese respectarea dispozițiilor legale prevăzute de Legea nr. 151/2014 și Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, însă societatea emitentă nu a depus diligențele în acest sens în termenul legal și până la emiterea deciziei de sancționare, tocmai acesta fiind în fapt motivul sancționării contravenționale.

Îndeplinirea unei obligații prevăzută de lege în sarcina reclamantei, cu nerespectarea termenului legal (întocmirea raportului curent și transmiterea acestuia doar după sancționarea contravențională) nu constituie argument temeinic de admitere a plângerii.

În temeiul art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 17/2014 reclamanta, prin administratorul special, avea obligația de a iniția demersuri la ORC în vederea desemnării unui expert.

În acest context, argumentele reclamantei potrivit cărora inițierea demersurilor la ORC în vederea desemnării unui expert ar fi nelegală, inutilă, fără finalitate sau că această etapă ar amâna desfășurarea cauzei în fața judecătorului sindic, sunt nefondate.

Actul administrativ de sancționare a fost emis de ASF ca urmare a unei activități de analiză și investigare a faptelor constatate, în conformitate cu prerogativele acestei autorități, confirmate prin O.U.G. nr. 93/2012 cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital. Potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, prevederile acestei legi derogă de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor în ceea ce privește procedura de stabilire și sancționare a contravențiilor precum și de aplicare a sancțiunilor.

Înalta Curte reține că ASF are competența, recunoscută prin dispoziții exprese ale legii cadru privind piața de capital, de a interveni și a exercita atribuții de supraveghere, investigare și control, în mod direct prin personalul direcțiilor de specialitate.

Cu alte cuvinte, ASF poate aplica sancțiuni având ca temei juridic prevederile Legii nr. 297/2004 privind piața de capital și reglementările emise în aplicarea acesteia, dacă se constată că fapta reținută este calificată drept contravenție potrivit prevederilor art. 297

2

004 sau a reglementărilor emise în aplicarea acesteia, în vigoare la data sancționării faptei.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că fapta reținută constituie contravenție potrivit prevederilor specifice pieței de capital.

Astfel cum este și motivat actul administrativ de sancționare, fapta pentru care a fost sancționată reclamanta a fost încadrată la art. 271 coroborat cu art. 272 și 273 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, și a fost calificată contravenție, potrivit prevederilor pieței de capital.

La aplicarea prevederilor art. 271, 272 și 273 din Legea pieței de capital au fost avute în vedere, de asemenea, prevederile art. 2 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, potrivit căruia:

"în scopul exercitării atribuțiilor de supraveghere și control, poate să dispună măsurile necesare astfel încât entitățile ce desfășoară activități sau care efectuează operațiuni în legătură cu piața de capital și cu instrumentele financiare să se încadreze în prevederile prezentei legi, ale reglementărilor ASF și a celorlalte acte normative privind piața de capital"

Astfel fiind, ASF a emis Decizia nr. 2656/15.10.2015 prin care s-a dispus în mod temeinic, sancționarea cu amendă în cuantum de 10.000 RON a S.C. A. S.R.L. în calitate de administrator special al societății emitente S.C. B. S.A. București.

Referitor la susținerea reclamantei privind inaplicabilitatea în cazul S.C. B. S.A. București a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea 151/2014, întrucât emitentul se afla încă din 2014 sub incidența Legii nr. 85/2006, Înalta Curte constată că și aceasta este nefondată și nu poate fi primită.

SC B. S.A. București prin administratorul special trebuia să respecte toate prevederile legale ce-i reveneau în virtutea statutului de emitent de instrumente financiare, admiterea la tranzacționare dând naștere obligației de a respecta reglementările specifice pieței de capital, obligație ce a subzistat până la retragerea de la tranzacționare și radierea din evidențele ASF a acțiunilor S.C. B. S.A. București, moment evidențiat de emiterea Deciziilor ASF 2852/22.10.2015 și 2853/22.10.2015 de retragerea și de radiere din evidențele ASF a emitentului.

Măsura adoptată de ASF prin Decizia nr. 2656/15.10.2015 a avut în vedere că reclamanta, în calitatea sa de Administrator special al S.C. B. S.A. București nu a respectat dispozițiile prevăzute de Legea nr. 151/2014 și de Regulamentul ASF nr. 17/2014, emis în aplicarea acesteia, această conduită fiind de natură a prejudicia drepturile acționarilor societății.

De asemenea, Înalta Curte constată că la individualizarea sancțiunii s-au avut în vedere circumstanțele reale și personale ale faptei și a făptuitorului, aplicându-se în speță sancțiunea cu amendă reprezentând minimul prevăzut de lege pentru contravenția săvârșită.

Prin urmare, Înalta Curte constată că ASF în mod temeinic și legal a emis deciziile atacate în prezenta cauză, instanța de fond pronunțând o hotărâre netemeinică.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul de declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată și va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței nr. 3714 din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 3714 din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2019.