ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1327/2023

Ședința publică din data de 8 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 29 ianuarie 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară contestație împotriva Deciziei A.S.F. nr. 2309 din 29.12.2014, solicitând în principal, anularea în tot a acesteia, iar în subsidiar, anularea parțială, prin înlăturarea dispozițiilor contrare legii și reindividualizarea sancțiunii în avertisment, cu consecința restituirii sumei de 20.000 RON.

Prin Sentinta civila nr. 1549 pronunțată la data de 02.06.2015, Curtea de Apel Bucuresti - sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. x/2015 a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocata de pârâta și a respins cererea de chemare în judecata ca inadmisibilă.

Sentința civila nr. 1549 pronunțată la data de 02.06.2015, Curtea de Apel București - sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. x/2015 a fost casata de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3763/06.11.2018, cauza fiind trimisa spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1377 pronunțată la 10 aprilie 2019 în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București - sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a admis cererea de chemare in judecata, a anulat Decizia nr. 2309/29.12.2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiara, a exonerat reclamanta de la plata amenzii de 20 000 RON aplicata prin aceasta decizie și a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a amenzii achitate în cuantum de 20000 RON.

Prin Decizia nr. 943 pronunțată la data de 17 februarie 2021, Înalta Curte de Casație si Justiție a casat sentința civilă nr. 1377 pronunțată la 10 aprilie 2019 în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel București - sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința nr. 358 pronunțată la 22 decembrie 2021, Curtea de Apel București - veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare in judecata formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 358 pronunțată la 22 decembrie 2021 de Curtea de Apel București - veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii, cu consecința anularii Deciziei A.S.F. nr. 2309 din 29.12.2014, exonerarea de la plata amenzii si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

În mod nelegal judecătorul fondului a stabilit că nu ar fi întemeiată critica de nelegalitate referitoare la faptul ca A.S.F. a ignorat obiecțiunile societății, deoarece reclamanta nu ar fi formulat/semnat obiecțiunile, fără să observe că recurenta nu dispunea de cadrul legal necesar formulării unei contestații/obiecțiuni în nume propriu, acestea fiind transmise de societate sub semnătura reprezentantului legal, respectiv Directorul General.

Precizează că instanța de fond s-a raportat în mod greșit la normele de drept material când a stabilit ca nu ar fi întemeiată critica de nelegalitate referitoare la inexistenta neconcordanțelor între creanțele înregistrate în evidențele tehnice și cele raportate.

Sub acest aspect precizează că, în conformitate cu Procesul Verbal privind controlul efectuat, încheiat in data de 31.07.2014, se arată că există neconcordanță între situația creanțelor de la asigurați din evidenta tehnica (17.699.575) si situația creanțelor din evidenta contabila la data de 31.05.2014 (17.711.489), iar prin decizia de sancționare s-a reținut că există o diferență între raportările trimise către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și datele din evidența contabilă a societății.

A fost reținută greșit încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1), pct. III.1, lit. c) din nomele puse în aplicare prin Ordin 2/2009 .

In ceea ce privește critica referitoare la aplicarea unei sancțiuni adresată de lege exclusiv persoanei juridice, instanța de fond s-a raportat la un temei cu caracter general ce nu poate modifica în niciun mod conținutul textului incriminator, reținând încălcarea prevederilor art. 3 lit. e) si art. 36 alin. (1) si alin. (2) lit. e) din normele puse in aplicare prin Ordin 18/2009, deși o astfel de vinovăție nu poate fi stabilită in sarcina recurentei, atât timp cât, textul Ordinului 2/2009, face vorbire despre obligația asiguratorilor de a face aceste raportări.

În mod nelegal instanța de fond a reținut că a fost corect individualizată sancțiunea, deoarece sunt identificate elementele constitutive ale faptei si a fost aplicata o sancțiune a cărei valoare reprezintă mai puțin de jumătate din maximul stabilit de lege și reclamanta fi trebuit să își asume răspunderea pentru neregulile constatate. Judecătorul fondului a constatat că, până la intrarea societății in faliment, contestatoarea nu ar fi făcut dovada unor minime demersuri efectuate in calitatea sa de Director General Adjunct, care sa aibă ca obiect remedierea neregularităților constatate.

Si cu privire la aceasta situație, judecătorul cauzei a aplicat greșit normele de drept material, întrucât nu a aplicat principiul proporționalității prevăzut in art. 1 din Protocolul nr. 1 din C.E.D.O.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia, în principal, a solicitat anularea recursului ca nemotivat, conform art. 489 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivării în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei reține următoarele:

Reclamanta a solicitat anularea Deciziei A.S.F. nr. 2309 din 29.12.2014, iar în subsidiar, anularea parțială, prin înlăturarea dispozițiilor contrare legii și reindividualizarea sancțiunii în avertisment, cu consecința restituirii sumei de 20.000 RON.

Acțiunea sa a fost respinsă, instanța de fond reținând că reclamanta nu a făcut dovada că, pe durata exercitării funcției sale de Director General Adjunct al B. S.R.L, a luat toate masurile necesare îndeplinirii de către aceasta societate de asigurare reasigurare, a obligatiei de raportare trimestriala a activelor admise si de formulare a unor precizari privind acoperirea rezervelor tehnice brute aferente acestei activitati.

Un prim motiv de casare invocat de recurentă este cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prin care a susținut că instanța de fond a raporta situația de fapt la un criteriu neprevăzut de lege, respectiv a reținut că "reclamanta nu ar fi formulat/semnat obiecțiunile, fără să observe că recurenta nu dispunea de cadrul legal necesar formulării unei contestații/obiecțiuni în nume propriu, acestea fiind transmise de societate sub semnătura reprezentantului legal, respectiv Directorul General".

Procedând în această manieră instanța de fond ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, aplicând o soluție neprevăzută de lege și erijându-se în legiuitor.

Critica formulată este nefondată, iar motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu este incident in legătură cu aspectele invocate, neputând fi vorba despre depășirea de către curtea de apel a limitelor atribuțiilor sale, actele săvârșite de către instanța de fond nu intrau în atribuțiile altei autorități.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, din perspectivă teoretică, motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 4 se referă la situația în care hotărârea este reformabilă întrucât au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești. Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, prin încălcarea principiului separației puterilor în stat sau imixtiunea instanțelor în domenii excluse puterii judecătorești, neputându-se identifica cu depășirea competenței. Prin excesul de putere se încalcă, așadar, ordinea constituțională și interesul public, instanța judecătorească exercitând funcțiile puterii judecătorești peste limitele statornicite prin Constituție.

Revenind la critica formulată, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi primită.

Înalta Curte reține că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Textul vizează acele situații în care instanța evocă normele de drept substanțial incidente situației de fapt în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate.

Instanța de recurs, în urma propriului demers judiciar apreciază că este întemeiată doar critica din recurs referitoare la fapta de la pct. 1 din decizie, celelalte critici fiind nefondate.

Recurenta-reclamantă a susținut faptul că nu există corespondență între una dintre faptele reținute în procesul-verbal și norma juridică în care a fost încadrată prin decizia de sancționare, respectiv dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. III.1 lit. c) din Normele de punere în aplicare prin Ordinul 2/2009 care presupune o diferență între înregistrări și raportări.

În esență, sub aspect factual s-a reținut că, instrumentarea de către B. S.A. a dosarelor de daună în perioadele menționate a avut loc cu încălcarea unor prevederi ale Normei ASF, respectiv a art. 2 alin. (1) pct. III.1 lit. c) din Normele puse în aplicare prin Ordinul 2/2009 (prin neconcordanțe între creanțele înregistrate în evidențele contabile ale societății și cele raportate la ASF) și a art. 22 alin. (2) din Normele puse în aplicare prin Ordinul 18/2009 (nu au fost efectuate controale adecvate care să asigure respectarea cerințelor fiind astfel încălcate dispozițiile art. 3 lit. e), art. 36 alin. (1) și alin. (1) lit. e) din Normele puse în aplicare prin Ordinul 18/2009, fapte ce constituie contravenții potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 32/2000.

Art. 2 alin. (1) pct. III.1 lit. c) din Normele puse în aplicare prin Ordinul 2/2009 prevăd că:

"Raportările transmise de asigurători și/sau reasigurători Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să corespundă cu datele înregistrate în evidențele tehnico-operative și contabile ale acestora. Raportările pe care asigurătorii și/sau reasigurătorii trebuie să le întocmească și termenele de transmitere a acestora către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sunt următoarele(...) III.1. Raportări trimestriale: (...): c) raportarea activelor admise și explicații privind acoperirea rezervelor tehnice brute aferente activității de asigurări generale, în forma prevăzută în anexa nr. 12, și raportarea activelor admise și explicații privind acoperirea rezervelor tehnice brute aferente activității de asigurări de viață, în forma prevăzută în anexa nr. 13, formularele 1-3;(...)."

Art. 22 alin. (2) din Normele puse în aplicare prin Ordinul 14/2011 prevede că "Asigurătorii RCA nu pot practica tarife de primă diferite de cele notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor".

Răspunderea contravențională a fost reținută în sarcina reclamantei, în calitatea sa de director general adjunct al B. S.A., în temeiul art. 39 alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 32/2000.

Potrivit celei de-a doua decizii de casare nr. 943/17.02.2021, ICCJ -SCAF a reținut următoarele:

"Prin Decizia nr. 2309/29.12.2014, A.S.F. a reținut în sarcina directorului general adjunct al B. următoarele:

Înalta Curte constată că, în cazul deciziei de sancționare a recurentei-pârâte, situația de fapt este prezentată în mod detaliat în cuprinsul procesului-verbal de control (pag. 13 și, respectiv, pag. 19-20 din procesul-verbal de control), care reprezintă actul de constatare și care stă la baza deciziei de sancționare, în decizia de sancționare fiind reținute motivele care atrag sancționarea și care decurg din situația de fapt reținută în procesul-verbal și temeiul de drept al sancțiunii aplicate.

Astfel, la pag. 13 din Procesul-verbal încheiat în urma controlului se menționează că "între situația creanțelor de la asigurați din evidența tehnică (17.699.575 RON) și situația creanțelor din evidența contabilă de la data de 31.05.2014 (17.711.789 RON) s-au constatat diferențe care totalizează -11.614 RON, fiind indicate diferențe semnificative, mai mult de 1% din valoarea creanțelor, respectiv cele aferente claselor 8, 10, 13, 15 și 18 de asigurare, conform Anexei nr. 1 la Legea nr. 32/2000".

Cea de a doua faptă care a atras sancționarea intimatei-reclamante este descrisă detaliat la paginile 19-20 din același proces-verbal, situația de fapt reținută de echipa de control a A.S.F. fiind, în esență aceea că, din verificarea tarifelor pentru polițele vândute în perioada 01.01.2014 - 31.05.2014, pentru autoturisme deținute de persoane fizice (Anexa USB), s-a constatat că, dintr-un număr de 428.864 de polițe vândute, 285.089 de polițe au reduceri față de tarifele notificate la A.S.F. mai mari de 25%."

Față de cele expuse anterior, se constată că descrierea faptei din procesul-verbal de constatare, nu corespunde cu cea din decizia de sancționare, în ceea ce privește fapta de la punctul 1. Astfel, prin procesul-verbal de control s-a reținut că există diferențe "între situația creanțelor de la asigurați din evidența tehnică și situația creanțelor din evidența contabilă la data de 31.05.2014", iar în decizia de sancționare s-au reținut diferențe între raportările trimise la ASF și creanțele înregistrate în evidența societății.

Cât privește celelalte critici aduse de către reclamantă hotărârii pronunțate de către instanța fondului, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.

Astfel, Înalta Curte constată că nu a fost indicat un text de lege care să interzică recurentei-reclamante să formuleze obiecțiuni în nume propriu la procesul-verbal de control, chiar dacă a vizat activitatea societății.

Criticile reclamantei vizând reținerile instanței de fond asupra contravenției de la punctul 2 din decizia de sancționare nr. 2309/2014 nu au suport legal. Sub acest aspect, dispozițiile art. 36 alin. (1) și (2) lit. e) din Ordinul C.S.A. nr. 18/2009 prevăd explicit obligațiile conducerii executive a Asiguratorului.

Potrivit art. 36. "(1) Conducerea executivă a asigurătorului/reasigurătorului are responsabilități pe linia monitorizării funcționării adecvate și eficiente a sistemului de control intern. (2) În contextul prevederilor alin. (1), conducerea executivă are cel puțin următoarele atribuții: (...) e) urmărește dacă personalul societății își cunoaște propriul rol și propriile responsabilități, cu scopul de a fi efectiv implicat în desfășurarea controlului ca și cum ar face parte din propria sa activitate; (. . . . . . . . . .)."

Mai mult, trebuie precizat că nu au fost indicate dispoziții legale care să prevadă sancționarea exclusivă a societății, nu și a conducerii executive a acesteia.

În acest context, luând în considerare săvârșirea numai a contravenției prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 32/2000, ce privește lipsa unor controale adecvate din partea conducerii executive, care să asigure respectarea cerințelor art. 22 alin. (2) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 18/2009, Înalta Curte va anula în parte decizia de sancționare nr. 2315/21.12.2016, respectiv în sensul reducerii amenzii aplicate reclamantei, la 10.000 RON.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, va admite recursul, va casa sentința atacată, iar în rejudecare, va admite în parte cererea reclamantei, va anula în parte decizia nr. 2309/29.12.2014 în sensul reducerii amenzii aplicate reclamantei, la 10.000 RON și va respinge în rest acțiunea.

În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata pârâtă, ca parte care a pierdut procesul, la plata către recurenta reclamantă a sumei de 150 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 358 din 22 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche.

Casează sentința atacată și rejudecând cauza:

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ.

Anulează în parte decizia nr. 2309/29.12.2014 în sensul reducerii amenzii aplicate reclamantei, la 10.000 RON.

Respinge în rest acțiunea.

Obligă intimata-pârâtă la 150 RON cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 8 martie 2023.