ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3312/2020

Circumstanțele cauzei. Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 31.07.2014, pe rolul Curții de București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 3309/05.11.2015 emise de pârâtă, anularea Deciziei nr. 648/10.03.2016 privind plângerea prealabilă, revocarea măsurii principale stabilite prin Decizia nr. 3309/2015 constând în sancționarea sa cu amenda în cuantum de 2.000 RON, alternativ cu înlocuirea cu măsura avertismentului prevăzută la art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i din Legea nr. 297/2004, revocarea sancțiunii dispuse prin Decizia nr. 648/2016 constând în menținerea sancțiunii aplicate prin Decizia nr. 3309/05.11.2015, cu cheltuieli de judecată. 1.

Prin sentința civilă nr. 1336 din 11 aprilie 2017, Curtea de Apel București a admis acțiunea, a anulat Deciziile nr. 3309/05.11.2015 și nr. 648/10.03.2016 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, obligând pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată cu menținerea prevederilor Deciziei nr. 3309/05.11.2015, ca temeinice și legale. A susținut recurenta-pârâtă, referitor la susținerea primei instanțe că prin Decizia nr. 3309/05.11.2015 nu este detaliată fapta personală și nu este descrisă contravenția, că, în cadrul procesului-verbal de control, transmis societății, au fost detaliate, cu toate documentele de identificare, toate tranzacțiile, clienții și persoanele la care petentul face referire. Acest proces-verbal de control este reținut ca temei al emiterii fiecărei decizii de sancționare contestate, în cuprinsul acestuia fiind descrise operațiunile care au condus la individualizarea faptelor reținute în sarcina persoanelor sancționate. Astfel, prin actul de sancționare, contrar aprecierilor instanței de fond, s-a reținut încălcarea de către reclamantul A., în calitate de agent de servicii financiare, a art. 3.3 din Procedura internă privind politica de executare a ordinelor, cu ocazia acceptării și executării, în lipsa disponibilităților bănești necesare. Urmare a constatărilor reținute cu ocazia procesului-verbal de control, s-a constatat nerespectarea prevederilor art. 3.2 și art. 3.3 din Procedura societății privind politica de executare a ordinelor prin faptul că, pentru 3 clienți, a fost permisă achiziția de acțiuni fără disponibil în cont la momentul tranzacției, după momentul la care aceștia dețineau un portofoliu la SSIF Broker S.A., fără a fi stabilite limite cu privire la valoarea operațiunilor de către persoana responsabilă cu managementul riscului și/sau conducerea executivă. Așa cum se specifică în actul de sancționare în conformitate cu prevederile art. 275 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare, la individualizarea sancțiunii s-a ținut seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului. Individualizarea sancțiunilor a fost realizată în conformitate cu principiul juridic al aplicării legii mai favorabile pentru faptele reținute, cuantumul amenzii fiind orientat spre minimul acesteia, conform art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i din Legea nr. 297/2004 care statuează limitele amenzilor pentru persoane fizice, între 1.000 și 50.000 RON.

Apărările intimatului-reclamant Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A apreciat recurentul, în esență, că nu există nicio legătură între fapta constatată și persoana sa și că sancțiunea aplicată prin decizia contestată, amenda de 2.000 RON, este excesivă și rezultate unei greșite individualizări a faptei, neținându-se seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita sa.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte apreciază că motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este întemeiat, prin prisma faptului că instanța de fond nu a analizat toate motivele de nelegalitate invocate prin acțiune și nici argumentele formulate de pârât. Intimatul-reclamant A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 3309/05.11.2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 RON în temeiul art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 5 din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare. 4.1. În susținerea acțiunii, reclamantul a susținut că nu există o descriere în fapt și în drept a faptei pentru care a fost sancționat, că nu există nicio legătură între fapta constatată și persoana sa și că sancțiunea aplicată este excesivă, fiind rezultatul unei greșite individualizări a faptei. 4.2. În cauză, din parcurgerea considerentelor sentinței recurate, se observă că prima instanță nu a analizat toate argumentele reclamantului, reținând, în esență, că Decizia nr. 3309/05.11.2015 nu este motivată și că aceasta ar conține doar o enumerare generică a unor acte normative și a unei fapte imputate reclamantului, enunțată generic, fără o individualizare minimă a acesteia. Instanța de fond a făcut aprecieri de ordin general cu privire la necesitatea motivării actului administrativ, fără, însă, a se referi la situația de fapt, la normele de drept incidente și la argumentele invocate de părți în susținerea sau, respectiv, combaterea acțiunii. 4.3. Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că Decizia nr. 3309/05.11.2015 este motivată și cuprinde elementele necesare pentru analizarea temeiniciei și legalității acesteia. Pe lângă dispozițiile legale incidente pe care a fost întemeiată decizia de sancționare a intimatului-reclamant, enumerate în partea de început a acesteia (art. 2 alin. (1) lit. a) și d), art. 3 alin. (1) lit. c) și d), art. 5 lit. a), art. 6 alin. (1) și (3), art. 7 alin. (2) și art. 27 din O.U.G. nr. 92/2012), s-a menționat că, la emiterea actului, a fost avut în vedere și Procesul-verbal întocmit ca urmare a acțiunii de control inopinat și obiecțiunile societății la acest proces-verbal. De asemenea, în decizie s-a consemnat și descrierea faptei contravenționale și s-a specificat persoana responsabilă, agentul pentru servicii de investiții financiare, A. În cuprinsul deciziei nu au mai fost reluate in extenso situația de fapt, aspectele și operațiunile avute în vedere de echipa de control, care au fost reținute prin procesul-verbal ce a stat la baza emiterii acesteia. Acest proces-verbal verbal a constatat unele situații faptice și documentare și a reținut împrejurările privind săvârșirea unor fapte sancționate de Legea nr. 297/2004 și implicațiile acestora, fiind un act care precede emiterea deciziei sancționatoare, act ce a fost comunicat persoanelor vizate care, de altfel, au formulat și obiecțiuni. Astfel, Înalta Curte constată că decizia contestată conține elementele de fapt care conturează fapta reținută în sarcina reclamantului și temeiurile de drept, detalierea elementelor de fapt regăsindu-se în procesul-verbal de control comunicat în vederea formulării de răspunsuri și observații față de constatările echipei de control ASF, neputându-se reține o nemotivare a actului și, implicit, o vătămare a reclamantului, care a cunoscut toate elementele de fapt și de drept care au fundamentat decizia sancționatoare. 4.4. În consecință, situația de fapt existentă în cauză nu a fost lămurită, ceea ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei și este de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puțin al uneia dintre părți. Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Prin urmare, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe care urmează a analiza toate argumentele prezentate de reclamant, inclusiv în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, precum și apărările invocate de pârâtă. 4.

În raport cu această împrejurare, nu se mai impune analizarea celorlaltor critici formulate de recurentă în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 5. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.