ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 648/2016

Decizia nr. 648/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Obiectul cererii;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A. Botoșani a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. - C., anularea actelor administrativ-fiscale reprezentate de: Decizia nr. 181 din 17 iunie 2013, Decizia de impunere Financiară M.C. nr. 78 din data de 31 ianuarie 2013 și Raportul de Inspecție Financiară M.C. nr. 23 din data de 31 ianuarie 2013.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 119 din data de 17 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. - C., s-a anulat Decizia nr. 181 din 17 iunie 2013 emisă de D. - B. - E.; a fost anulată în parte Decizia de impunere Financiară M.C. nr. 78 din 31 ianuarie 2013 și R.I.F. nr. F/MC nr. 23 din 31 ianuarie 2013, cu privire la suma de 1.431.281 lei obligații fiscale suplimentare reprezentând: 829.108 lei impozit, 477.807 lei dobânzi și 124.366 lei penalități întârziere.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 16.604 lei cheltuieli de judecată.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în raport de înscrisurile depuse de părți și de concluziile expertului F. care a efectuat expertiza tehnico-contabilă și la care părțile nu au formulat obiecțiuni, că actele administrativ fiscale atacate fiind emise cu încălcarea prevederilor legale.

Recursul;

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-pârâtă B. a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, recurenta-pârâtă a susținut că nelegalitatea hotărârii atacate este determinată de inexistența motivării instanței de fond, din considerentele hotărârii atacate nerezultând motivele care au constituit baza luării acestei măsuri de anulare a deciziei de soluționare a contestației administrative.

Consideră recurenta că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază iar instanța de fond nu a dezvoltat un raționament propriu în baza căruia să justifice anularea actelor administrativ fiscale atacate.

În cel de-al doilea motiv de recurs, reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de recurentă critici de nelegalitate susținând în esență că au fost interpretate și aplicate greșit dispozițiile din anexa nr. 2 - Norme metodologice la Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 1850/2004 privind registrele și formularele financiar-contabile, dispoziții legale care au fost menținute prin Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 aplicabil începând cu data de 01 ianuarie 2009.

Consideră recurenta că din coroborarea acestor texte legale, legiuitorul a prevăzut că sunt deductibile cheltuielile efectuate cu deplasările în țară dacă realitatea cheltuielii justifica în orice moment, prin reflectarea acestora în contabilitate, pe bază de documente justificative, respectiv ordin de deplasare, care reprezintă document justificativ de înregistrare în contabilitate a deplasărilor efectuate, documente care să îndeplinească condițiile impuse de legislația în vigoare, iar documentele justificative trebuie să conțină toate elementele prevăzute de formularul tipizat, completate în mod corect.

Consideră recurenta că, în raport de aceste dispoziții legale, listele prezentate de intimata-reclamantă pentru justificarea diurnei plătite, nu cuprind elementele care să ateste efectuarea deplasării și nici elemente din are să rezulte că persoanele înscrise pe aceste liste sunt salariați ai societății verificate sau ai altor societăți, care au pus la dispoziție personal în baza contractelor încheiate între părți.

Față de aceste aspecte consideră recurenta că în mod temeinic și legal organul de soluționare a contestațiilor a respins contestația administrativă și a menținut ca legale și temeinice actele administrative fiscale întocmite de organul de inspecție fiscală.

În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu s-a aflat în culpă procesuală și totodată nu au fost relevate aspecte privind reaua credință, comportare neglijentă sau exercitare abuzivă drepturilor procesuale, iar partea care le-a solicitat nu a câștigat irevocabil procesul.

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor formulate de recurenta-pârâtă, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.

Obligațiile fiscale supuse contestării judiciare pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. constau în suma de 1.431.281 lei car se compune din 829.108 lei impozit stabilit suplimentar, dobânzi în cuantum de 477.807 lei și penalități de întârziere în cuantum de 124.366 lei, sumele fiind stabilite corespunzător majorării bazei impozabile din punct de vedere al impozitului pe profit cu suma de 5.181.925 lei reprezentând cheltuieli cu diurna, considerate nejustificate.

În speță, este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile care le consideră pertinente pentru cauză.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Respectarea acestei cerințe a motivării actului jurisdicțional aflat în calea extraordinară de atac a recursului s-a analizat în raport de motivele prezentate în acțiunea dedusă judecății și de argumentele aduse în apărare de partea adversă.

Instanța de control judiciar, în speța de față consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale cu privire la legalitatea actelor administrativ fiscale contestate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat, întrucât soluția primei instanțe de admitere a acțiunii, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză, în raport cu starea de fapt fiscală reținută, judecătorul fondului analizând punctual, cu argumente de fapt și de drept, legalitatea fiecăreia din obligațiile fiscale supuse contestării.

În dezlegarea pe care a dat-o chestiunilor de drept în dispută, judecătorul fondului a avut în vedere expertiza judiciară contabilă, probă administrată conform art. 330 C. proc. civ., conținând o opinie de specialitate asupra unor împrejurări de fapt, pe care instanța a supus-o propriei evaluări în coroborare cu celelalte probe ale cauzei. Concluziile expertizei ar putea fi înlăturate doar pe baza unor probe contrare cu suficientă consistență, iar nu prin simple afirmații sau interpretări proprii ale uneia din părți.

Astfel, în ceea ce privește impozitul pe profit în valoare de 829.108 lei stabilit suplimentar cu dobânzi în cuantum de 477.807 lei și penalități de întârziere în cuantum de 124.366 lei, în sumă totală de 1.431.281 lei, sume stabilite corespunzător majorării bazei impozabile din punct de vedere al impozitului pe profit cu suma de 5.181.825 lei, autoritățile fiscale au invocat încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. f) și art. 55 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cât și a dispozițiilor din anexa nr. 2 Norme metodologice la Ordinul Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 1850/2004, menținute prin Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile, aplicabil de la data de 01 ianuarie 2009.

Potrivit acestor dispoziții legale, recurenta-pârâtă susține că în materia impozitului pe profit, legiuitorul a prevăzut că sunt deductibile cheltuielile efectuate cu deplasările în țară, dacă realitatea cheltuielii se poate justifica în orice moment prin reflectarea acestora în contabilitate pe bază de documente justificative, respectiv ordin de deplasare care reprezintă document justificativ de înregistrare în contabilitate a deplasărilor efectuate.

Simpla înregistrare în contabilitate a cheltuielilor înscrise în documente nu este suficientă pentru ca aceste cheltuieli să fie deductibile la calculul profitului impozabil iar documentele justificative trebuie să conțină toate elementele prevăzute de formularul tipizat, completate în mod corect, susține recurenta.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de control judiciar apreciază că abordarea autorităților fiscale acordă prioritate unor elemente de formă, se îndepărtează de scopul legii și contravine principiilor generale de conduită în administrarea creanțelor fiscale, prevăzute în art. 6 și art. 12 C. proc. fisc., care impun aprecierea relevanței stărilor de fapt fiscale în ansamblul lor și adoptarea cu bună credință a unei soluții legale adecvate, care să nu depășească ceea ce este necesar și rezonabil pentru atingerea obiectivului de a preveni și înlătura prejudicierea bugetului public.

Pe de altă parte, astfel cum a rezultat din întregul material probator administrat în cauză cât și din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, la care recurenta-intimată nu a formulat obiecțiuni, a rezultat că documentele în baza cărora s-a efectuat înregistrările în contabilitate condițiile legale având calitatea de documente justificative, fiind întocmite și adoptate în funcție de necesitățile societății, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 3512/2008 privind documentele contabile, care asigură conținutul minimal prevăzut justificând pe fiecare persoană suma reprezentând diurna cuvenită și încasată, confirmată prin semnătura de primire.

Cum documentele justificative analizate atestă faptul că toate cheltuielile privind diurna efectuate de societatea intimată sunt reale, generând venituri impozabile, deci deductibile fiscal în mod corect instanța de fond a reținut nelegalitatea actelor fiscale atacate și a dispus anularea obligațiilor fiscale stabilite suplimentar, ca nefiind datorate.

Nefondate sunt și criticile recurentei-pârâte privind nelegalitatea obligării sale la suportarea cheltuielilor de judecată, instanța de fond aplicând în mod corect dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 119 din 17 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2016.