ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6127/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.09.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei A.S.F. nr. 3315/03.11.2015 ca fiind emisă cu încălcarea cerințelor de legalitate prevăzute pentru emiterea sa, în principal și ca netemeinică, în subsidiar; anularea deciziei 646/10.03.2016 privind plângerea prealabilă formulată de reclamant; revocarea măsurii principale stabilite prin Decizia A.S.F. nr. 3315/05.11.2015 constând în sancționarea cu amendă în cuantum de 15.000 RON alternativ cu înlocuirea cu măsura avertismentului prevăzută la art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i din Legea nr. 297/2004; revocarea sancțiunii dispuse prin decizia 646/10.03.2016 privind plângerea prealabilă formulată de reclamant. Sancțiunea dispusă prin decizia 646/10.03.2016 a fost menținerea sancțiuni aplicată prin Decizia 3315/05.11.2015 precum și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor judiciare generate și suportate de către reclamant în cadrul prezentului litigiu. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 725 din 3 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară și, pe cale de consecință, a anulat în parte Decizia nr. 3315/5.11.2015 emisă de pârâta ASF, în ceea ce privește sancțiunea stabilită pentru contravenția de la punctul 1 în sensul reducerii cuantumului acesteia de la 10.000 RON la 5.000 RON și în ceea ce privește sancțiunea finală, în sensul reducerii cuantumului acesteia de la 15.000 RON la 7.500 RON. 1.

Recursurile exercitate în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței civile nr. 725 din 3 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au promovat recurs reclamantul A. și pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în condițiile art. 493 C. proc. civ. 1.3.1 Recurent reclamant în motivarea recursului său a argumentat că: În perioada în care s-au realizat presupusele contravenții și anume data tranzacției 10.08.2015 cât și data decontării, 12.08.2015, se afla în concediu pe o perioadă de 12 zile iar atribuțiile sale au fost delegate către alte persoane. Precizarea reprezentanților ASF din Decizia nr. 646/10.03.2016 privind plângerea prealabilă formulată, cum că recurentul reclamant "în calitatea de Director General Adjunct, am fost una dintre persoanele care au oferit cele mai multe explicații", nu este relevantă, deoarece la momentul la care se reintegrează în funcție după concediu trebuie să fie la curent cu toate tranzacțiile care au avut loc în perioada în care a fost în concediu de odihnă. Contrar celor reținute de instanța de fond consideră că prin decizia de sancționare nu există o descriere în fapt și drept a faptei personale pentru care este sancționat. În decizia emisă de către ASF este menționată doar o prevedere legală fără a fi motivată în fapt, fără a menționa concret motivele care au stat la baza sancționării sale. Reprezentanții ASF ar fi trebuit să enumere clienții și operațiunile de transfer. Invocând art. 24 alin. (1) LPC și art. 2 alin. (2) din Dispunerea de măsuri nr. 5/2009 arată că acestea vizează obligații ale intermediarului și nu ale conducătorului. Asigurarea separabilității fondurilor clienților și interdicția utilizării acestora nu instituie obligații în sarcina directorilor generali, conducătorilor societății, ci în sarcina persoanelor juridice autorizate ca și intermediari. Arată că, în opinia sa, pentru ca starea de fapt să fie prezentată corect, enumerarea clienților debitori și a operațiunilor de transfer din conturile acestora în contul clientului creditor ar trebui să fie dovedite prin documente. În lipsa oricărei dovezi în acest sens fapta descrisă nu există. Nu rezultă din niciun document pus la dispoziția ASF faptul că din conturile unor clienți debitori ar fi fost transferate sume în contul unui client creditor pentru acoperirea obligațiilor respectivului client. În ceea ce privește referirea la practicile frauduloase, întrucât fondurile care aparțin clienților societății B. S.A. sunt depuse în conturi deschise în numele societății, subiectul pasiv al prevederii legale susmenționate este persoana juridică și nu recurentul reclamant. Cu privire la răspunderea personală a conducătorilor prevăzută la art. 65 alin. (1) și art. 84 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, apreciază că, prin raportare la descrierea faptei nu există nicio încălcare a acestora: Din dispozițiile legale menționate în Decizia 3315/05.11.2015, rezultă că nu există nicio legătură între fapta sesizată/descrisă în decizia ASF și prevederile legale invocate, întrucât obiectul sancțiunii nu este reprezentat de încălcarea sau inexistența unor prevederi specifice ale unor proceduri sau politici interne. Astfel, recurentul reclamant nu poate fi subiectul unor fapte care nu au fost reținute în decizia de sancționare - și anume fapte referitoare la procedurile/politicile interne ale societății. Arată că, în ceea ce privește încălcarea art. 90 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006, condiția impusă de către însuși textul legal nu este îndeplinită prin fapta reținută în cadrul actului administrativ de sancționare, întrucât fapta nu a fost de natură a periclita fondurile bănești ale clienților, datorită circumstanțelor în care a fost săvârșită. Echipa de control a ASF a interpretat eronat o operațiune contabilă înregistrată cu o zi întârziere (transferul unor sume din conturile/fondurile proprii ale B. S.A. în contul unui client creditor) ca și utilizare a fondurilor altor clienți debitori pentru acoperirea obligațiilor unui clienți creditori, fără să existe nicio dovadă că drepturile/activele clienților debitori ar fi fost înstrăinate, utilizate ori afectate în orice fel. Precizează că la data de decontare,12.08.2015, clienții societății au fost net vânzători (deci au avut de încasat bani), vânzările totale fiind de 2.912.703,91 RON iar cumpărările totale fiind în valoare de 2.734.125,12 RON (ceea ce înseamnă că în contul global de clienți a intrat suma netă de 178.578,79 RON). Prin urmare, nu se poate identifica în mod clar, care este fapta și care este încălcarea normei care se impută, o astfel de obligație aparținând A.S.F. și fiind obligatorie pentru valabilitatea actului administrativ prin care se aplică sancțiuni contravenționale, după cum rezultă din motivarea Deciziei ICCJ nr. 3202 din 21 iunie 2007. Așadar, prin decizia de sancționare personală a conducătorului se reține încălcarea nu de către acesta, ci de către intermediarul B. S.A. a unor dispoziții legale așa cum se menționează în act, sancțiunea fiind aplicată însă exclusiv recurentului reclamant în calitate de Director General Adjunct ca responsabil pentru respectivele încălcări însă din interpretarea textelor legale pretins încălcate, rezultă că faptele dacă ar fi reale ar fi imputabile intermediarului și nu directorului general iar cele ce ar permite sancționarea directorului general, în calitatea sa de conducător, nu sunt aplicabile în speță. În ceea ce privește fapta de practică frauduloasă precizează că nu poate fi reținut faptul ca fondurile clienților creditori au fost utilizate pentru acoperirea obligațiilor unui client creditor și datorită faptului că în data de 12.08.2015 din contul în care erau deținute fondurile clienților nu au fost efectuate plăți către Depozitarul Central. Susține și că, între presupusa contravenție (generată de înregistrarea scriptică a unei note contabile în sistemul intern cu întârziere de 1 zi) și persoana sa nu există nicio legătură. Așa cum rezultă și din atribuțiile descrise în contractul individual de muncă și fisa postului, în desfășurarea activităților zilnice Conducătorul/Directorul General Adjunct nu desfășoară activități de contabilitate/reconciliere a soldurilor clienților, astfel încât nu poate efectiv realiza presupusa contravenție reținută la punctul 1 al deciziei nr. 3315/05.11.2015 (respectiv acoperirea parțială a soldului debitor al contului unui client din fondurile clienților creditori - faptă comisivă ce ar presupune efectuarea unor înregistrări contabile și în aplicația interna de back-office). Aceste atribuții sunt delegate în sarcina altor angajați ai societății. În exercitarea atribuțiilor de conducător/director general, activitățile ce pot fi efectuate sunt fie cele de prevenire (realizate prin aprobarea/verificarea procedurilor, asigurarea resurselor necesare fiecărui departament în parte pentru desfășurarea activității, etc), fie cele de remediere ale cauzelor/efectelor unor potențiale fapte ilicite (raportate fie de departamentul de control intern, fie de către auditorii societății). Astfel, o situație de risc operațional (înregistrarea în contabilitate cu întârziere a unui transfer) rezolvată în mai puțin de 24 de ore de la producerea sa, fără niciun fel de prejudicii sau alt impact negativ asupra clienților sau a societății, operațiune în care recurentul nu a fost implicat operațional, nu poate fi reținută ca și contravenție săvârșită de acesta, lipsind atât latura obiectivă cât și cea subiectivă a contravenției. Nu poate fi reținută - nu este descrisă acțiunea întreprinsă sau modul în care recurentul a realizat sau participat efectiv la producerea contravenției, motivele sau intenția pe care le-ar fi putut avea în săvârșirea faptei (nici recurentul, nici societate angajatoare neavând niciun beneficiu din presupusa faptă ilicită). Nu a fost niciun moment necesară utilizarea fondurilor unor clienți debitori pentru acoperirea obligațiilor unor clienți creditori, motiv pentru care nu poate fi reținută nici utilizarea nici înstrăinarea activelor unor clienți. Presupusa fapta detaliată la punctul 2 al deciziei nr. 3315/05.11.2015 nu există (nu există nicio legătură între presupusa contravenție și prevederea legală invocată). Articolul 64 lit. g) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 nu conține prevederi care să reglementeze măsuri de management al riscului/decontare a tranzacțiilor realizate de către intermediari/clienți (care ar putea include, eventual, limite de tranzacționare sau transmitere a ordinelor clienților), ci vizează obținerea celui mai bun rezultat atunci când sunt executate ordinele de tranzacționare transmise de către clienți. Instanța de fond a reținut doar faptul că în momentul în care s-a efectuat tranzacționarea ar fi trebuit să existe disponibil în cont, disponibil care exista. De altfel, același Regulament, prin art. 137 alin. (3), reglementează clar ce trebuie sa conțină politica de executare a ordinelor. Instanța de fond nu a reținut în mod corect procedura de tranzacționare deoarece o eventuală limită de tranzacționare sau posibilitatea de a efectua tranzacții pe descoperire de cont nu reprezintă o cerință legală obligatorie referitoare la obiectul politicii/procedurii descrise prin articolul 64 lit. g), respectiv articolul 137 al Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006, întrucât măsura/presupusa încălcare se referă la decontarea tranzacțiilor, și nu la executarea ordinelor (sau transmiterea acestora spre executare)/obținerea celui mai bun rezultat pentru clienți. Toate prevederile art. 64 lit. g) și ale articolelor subsecvente care detaliază modalitatea de implementare a acestuia, se referă la alegerea locurilor de executare ale ordinelor/tranzacțiilor, nu la obligativitatea unor masuri interne/limite pe care societatea le poate impune clienților în legătură cu propria politică de management al riscului. Astfel, contravenția reținută - și anume faptul că politica internă a B. S.A. "nu stabilește limite privind tranzacțiile care se pot realiza pe descoperit de cont" - nu poate reprezenta încălcarea art. 64 lit. g) a Regulamentului CNVM nr. 32/2006, articol care se referă la alte aspecte ale relației cu clientul decât acordarea unei facilități de descoperit de cont (de asemenea aspectul menționat în decizia de sancționare neregăsindu-se printre elementele obligatorii sau chiar facultative ale politicii de executare a ordinelor, așa cum acestea sunt enumerate în cadrul art. 137 al aceleiași reglementari). Presupusa fapta detaliată la punctul 2 al deciziei nr. 3315/05.11.2015 (nu au fost stabilite limite de tranzacționare/decontare în cadrul procedurilor interne) face obiectul altor reglementari - în speță ale Depozitarului Central. Cu privire la acest aspect menționează: B. S.A. are stabilite limite de tranzacționare globale în relația sa cu Depozitarul Central. Limita de tranzacționare a B. S.A. este, la data redactării prezentei acțiunii, în valoare de 111.217.355,85 RON. Această limită este implementată și tehnic în sistemele pieței (nu poate fi depășită nici măcar în mod accidental), astfel încât nu este necesară stabilirea unei noi limite de tranzacționare în cadrul procedurilor interne. Datorită sistemului de management al riscului implementat la nivelul infrastructurii pieței cu privire la tranzacționare (mai multe nivele de protecție - începând cu tranzacții speciale de tip buy-in, sell-out, garanții constituite la Depozitarul Central, calculul limitei de tranzacționare fiind realizat în funcție de capitalurile proprii ale B. S.A.) nu există riscul ca B. S.A. să nu poată deconta tranzacțiile clienților săi. Astfel, menționarea sistemului de management al riscului în politica de executare a ordinelor (reglementare internă specifică, având alt scop și alte prevederi decât cele legate de managementul riscului) ar reprezenta o măsură redundantă, fără nicio finalitate. Dintr-un alt punct de vedere arată că sancțiunea aplicată prin decizia contestată respectiv amenda în valoare de 15.000 RON este excesivă, disproporționată față de fapta avută în vedere la aplicarea sancțiunii și eventualul prejudiciu produs prin aceasta, fiind rezultatul unei greșite individualizări a faptei din partea A.S.F. Arată că Procedura internă a societății cu privire la politica de executare a ordinelor a fost notificată ASF la data de 10.07.2015. Anterior transmiterii procedurii, conținutul acesteia a mai fost verificat de către ASF în cadrul controlului de fond derulat în luna octombrie 2014 (varianta procedurii disponibilă pe parcursul anului 2015 prezentând modificări minore față de varianta precedentă a procedurii). Urmare a notificării și controlului de fond, ASF nu a transmis nicio solicitare de modificare sau orice fel de informații cu privire la caracterul neadecvat al procedurii, deși putea și trebuia să o facă, în cazul constatării unor aspecte ce ar fi trebuit corectate și actualizate, cel puțin în baza prevederilor art. 2 alin. (1) ale O.U.G. nr. 93/2002 coroborate cu prevederile art. 14 alin. (1) si (3) ale Regulamentului CNVM nr. 32/2006, precum și în baza art. 151 punctul 4 al Regulamentului de Organizare și Funcționare al ASF. Astfel, consideră că a fost indus în eroare de către ASF (prin necomunicarea caracterului neadecvat al procedurii) cu ocazia notificării acesteia, pe parcursul monitorizării continue desfășurate de către autoritate (supraveghere off-site prin compartimentele de specialitate) cât și cu ocazia desfășurării controlului de fond din luna octombrie 2014. Niciuna dintre aceste circumstanțe/elemente nu au fost menționate în Decizia de sancționare și analizate de către A.S.F. în etapa de aplicare a sancțiunii. Față de cele prezentate anterior consideră că este evident caracterul disproporționat al sancțiunii. Astfel, pentru înregistrarea scriptică a unei note contabile în sistemul intern cu întârziere de 1 zi, faptă ce nu este negată și pentru care sancțiunea avertismentului ar fi fost suficientă, echipa de control a ignorat faptul că circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului numai în măsura în care acesta le-a cunoscut sau le-a prevăzut. Susține recurentul că era imposibil pentru el să cunoască sau să prevadă caracterul presupus neadecvat al procedurilor interne, în condițiile în care nici ASF - instituție aflată în deplină cunoștință de cauză asupra procedurilor interne ale societății, nu a sesizat acest caracter neadecvat, nici după notificarea acesteia și nici cu ocazia controlului de fond desfășurat la societate. A menționat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. În acest sens a arătat că proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența CEDO în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi. În consecință a solicitat în principal admiterea recursului și anularea în totalitate a Deciziei ASF nr. 3315/05.11.2015, ca fiind emisă cu încălcarea cerințelor de legalitate și, în subsidiar, ca netemeinică, și a dispune revocarea măsurii principale stabilite prin Decizia A.S.F. nr. 3315/05.11.2015 constând în sancționarea cu cuantum de 15.000 RON alternativ cu înlocuirea cu măsura avertismentului prevăzută la art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i din Legea nr. 297/2004. În drept a invocat prevederile art. 2 alin. (3), art. 22-28 și dispozițiile Titlului X din Legea 297/2004 privind piața de capital, prevederile Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006 și art. 8 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ. 1.3.2. Recurenta pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) în motivarea recursului arată că înțelege să recureze sentința instanței de fond numai în ceea ce privește reducerea amenzii finale de la 15.000 RON la 7.500 RON, pentru următoarele motive: Arată că așa cum se specifică în actul de sancționare în conformitate cu prevederile art. 275 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare, la individualizarea sancțiunii s-a ținut seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului. Deoarece s-au reținut în sarcina recurentului reclamant două fapte, a fost aplicat întocmai alin. (3) din lege, conform căruia în cazul constatării săvârșirii a două sau mai multe contravenții, se aplică sancțiunea cea mai mare, majorată cu până la 50%, după caz. Astfel, A.S.F. a stabilit în actul de sancționare câte o sancțiune distinctă pentru fiecare dintre fapte, pentru cele două fapte stabilindu-se următoarele sancțiuni cu amendă: 1 - 10.000 RON și 2 - 5.000 RON. Ulterior, având în vedere cele două fapte reținute, conform prevederilor art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea cea mai mare de 10.000 RON a fost majorată la 15.000 RON, la maximul de 50% prevăzut de Lege, avându-se în vedere mai ales conduita anterioară a persoanei sancționate care a mai fost sancționată de către A.S.F. Fapta reținută la pct. 1 din actul de sancționare nu privește înregistrarea scriptică a unei note contabile în sistemul de evidentă intern ci constă în transferul sumei de bani din contul propriu al societății în contul de clienți, în scopul acoperii debitului înregistrat de clientul C. care a avut loc, conform extrasului de cont bancar. în data de 13.08.2015. Orice întârziere, chiar și de o zi, după data decontării tranzacției reprezintă o situație de neîndeplinire a obligațiilor de decontare, situație care în cazul zilei de decontare de 12.08.2015 conduce mai departe către o situație de practică frauduloasă datorată lipsei fondurilor proprii ale societății în contul de clienți, decontarea realizându-se parțial sau total din fondurile celorlalți clienți creditori ai societății. Nu este suficient ca societatea să dețină în valoare totală fonduri necesare acoperirii obligațiilor de decontare (disponibilități proprii + disponibilități clienți), așa cum în mod eronat prezintă situația petentul, fiind în același timp obligatorie asigurarea segregării activelor clienților așa cum prevede art. 90 (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. În perioada analizată cu ocazia controlului inopinat, clientul C. - client exclusiv cumpărător - a înregistrat trei situații în care a avut calitatea de client debitor. În plus, așa cum rezultă din documentele puse la dispoziția A.S.F., societatea deține evidente, la care conducătorul acesteia are acces, care prezintă în mod distinct situația clienților care înregistrează debite, ceea ce arată că invocarea necunoașterii situației sau imposibilitatea realizării verificărilor asupra respectării obligațiilor SSIF nu se susține. În plus, arată că în mod particular, conducătorii societății sunt responsabili pentru asigurarea respectării regulilor și procedurilor S.S.I.F., conform art. 65 alin. (1) și art. 84 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 și au obligația de a evalua și verifica periodic eficacitatea politicilor, măsurilor și procedurilor în vigoare implementate pentru respectarea obligațiilor stabilite conform art. 84 alin (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. Pentru aceste motive, apreciază că sancțiunea pentru această faptă a fost corect individualizată, iar instanța de fond, în mod eronat, a redus cuantumul sancțiunii de la 10.000 de RON la 5000 de RON, fără să ia în considerarea calitatea intimatului-subiect activ al contravenției, de conducător al societății. Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și pe fond menținerea în totalitate a Deciziei ASF nr. 3315/05.11.2015, ca fiind temeinică și legală. În drept, a invocat dispozițiile art. 486, art. 488 alin. (1) pct. 8 și pct. 6 C. proc. civ., art. 3, art. 5, art. 6, art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare, art. 64, art. 65 din Regulamentul nr. 32/2006 privind serviciile de investiții financiare, art. 271, art. 272, art. 273, art. 274, art. 275, art. 278 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, precum și pe celelalte dispoziții incidente în cauză. 1.

Apărările formulate în cauză 1.4.1. Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare la recursul formulat de recurenta- pârâtă prin care a solicitat, respingerea recursului promovat de autoritatea pârâtă Autoritatea de Supraveghere financiară. Prin întâmpinare a reluat argumentele prezentate în cererea de recurs relativ la sancțiunea aplicată de recurenta pârâtă pe care o consideră severă și excesivă fiind o consecință a faptului că autoritatea nu a aplicat absolut deloc criteriile de individualizare a sancțiunii. Susține că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că pentru prima faptă reținută în sarcina sa (înregistrarea scriptică a unei note contabile interne care a avut loc cu o zi întârziere - situație de risc operațional) sancțiunea aplicată nu este justificată. Caracterul disproporționat al sancțiunii este considerat de recurentul reclamant ca evident, acesta arătând că pentru înregistrarea scriptică a unei note contabile în sistemul intern cu întârziere de 1 zi, faptă ce nu este negată, sancțiunea avertismentului ar fi fost suficientă, echipa de control a ales sa ignore faptul ca circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului numai în măsura în care acesta le-a cunoscut sau le-a prevăzut. În drept a invocat art. 2 alin. (3), art. 22-28 și dispozițiile Titlului X din Legea 297/2004 privind piața de capital, prevederile Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006 și art. 8 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ iar în conformitate cu prevederile art. 223 C. proc. civ. a solicităm judecarea cauzei și în lipsă. 1.4.2. Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant. În raport de motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant, precizează: 1. Referitor la argumentul recurentului-reclamant conform căruia în mod greșit, instanța de fond a reținut calitatea acestuia de subiect activ al încălcărilor reținute: La pct. 1 al deciziei de sancționare, s-a reținut faptul că pentru data de decontare x.08.2015 societatea a acoperit parțial soldul debitor al contului unui client în valoare de 2.024.559,68 RON, utilizând 1.737.393,91 RON din fondurile clienților debitori ai societății. Precizează că sumele aparținând clienților creditori sunt păstrate de SSIF în conturi bancare special destinate la o instituție de credit. Astfel, clienții creditori nu apar ca titulari ai sumelor depuse la societatea de intermediere în evidențele instituției de credit. Aceste evidente sunt păstrate la nivelul intern al intermediarului, în sistemul de contabilitate (cont 419 - clienți creditori) și back-office. Pentru aceste motive, clienții creditori ale căror disponibilități au fost utilizate de SSIF nu sunt identificați în cuprinsul actului de control. Fapta frauduloasă ce constă în transferul sumei de bani din contul propriu al societății în contul de clienți, în scopul acoperii debitului înregistrat de clientul C. a avut loc, conform extrasului de cont bancar, în data de 12.08.2015. Orice întârziere, chiar și de o zi, după data decontării tranzacției reprezintă o situație de neîndeplinire a obligațiilor de decontare, situație care în cazul zilei de decontare de 12.08.2015 conduce mai departe către o situație de practică frauduloasă datorată lipsei fondurilor proprii ale societății în contul de clienți, decontarea realizându-se parțial sau total din fondurile celorlalți clienți creditori ai societății. În mod corect, instanța de fond a reținu faptul că nu este suficient ca societatea să dețină în valoare totală fonduri necesare acoperirii obligațiilor de decontare (disponibilități proprii + disponibilități clienți), așa cum în mod eronat recurentul-reclamant prezintă situația, fiind în același timp obligatorie asigurarea segregării activelor clienților așa cum prevede art. 90 (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. Chiar dacă legislația aplicabilă societăților de servicii de investiții financiare, prevede responsabilități și sarcini și pentru persoana juridică, în speță S.S.I.F. Broker S.A., entitate care a și fost sancționată de către A.S.F. cu ocazia controlului, persoana juridică B. S.A. nu poate acționa în sine decât prin persoane fizice, angajați ai societății care pot fi persoane autorizate de către A.S.F. sau persoane desemnare de către societate să desfășoare activități în acord cu legislația aplicabilă societății. În cadrul procesului-verbal de control, transmis societății și la care B. S.A., prin reprezentanții săi, a avut acces, sunt detaliate, cu toate elementele de identificare, toate tranzacțiile, clienții și persoanele la care petentul face referire. În cadrul deciziei de sancționare s-a asigurat descrierea corespunzătoare a tuturor faptelor reținute cu respectarea protecției datelor de identificare ale clienților, terțelor părți sau ale operațiunilor în sine, incidente în cauză. Procesul-verbal de control este reținut ca temei al emiterii fiecărei decizii de sancționare contestate, document în care sunt descrise operațiunile care au condus la individualizarea în cadrul deciziilor de sancționare a faptelor reținute în sarcina persoanelor sancționate. Prin actul de sancționare s-a reținut în sarcina recurentului-reclamant culpa pentru neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor și obligațiilor aferente funcției deținute. În plus, așa cum rezultă din documentele puse la dispoziția A.S.F., societatea deține evidente la care conducătorul acesteia are acces, care prezintă în mod distinct situația clienților care înregistrează debite, situație care arată că invocarea necunoașterii situației sau imposibilitatea realizării verificărilor asupra respectării obligațiilor SSIF nu se susține. A menționat că, în mod particular, conducătorii societății sunt responsabili pentru nerespectarea regulilor și procedurilor S.S.I.F., conform art. 65 alin. (1) și art. 84 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 și au obligația de a evalua și verifica periodic eficacitatea regulilor, măsurilor și procedurilor în vigoare implementate pentru respectarea obligațiilor stabilite în art. 84 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. Referitor la argumentul conform căruia recurentul reclamant nu a fost prezent la sediul B. S.A. în perioada 30.07-14.08.2015 și nu a îndeplinit atribuțiile specifice poziției de Director general adjunct/conducător, precizează că sancționarea recurentului-reclamant nu s-a realizat singular pentru o activitate care s-a desfășurat și și-a produs efectele uno ictu în data de 12.08.2015, element de referință fată de care recurentul reclamant invocă perioada de concediu de odihnă. A precizat că pe parcursul controlului cât și ulterior, prin observațiile la procesul de control, nu au fost aduse în discuție astfel de argumente sau excepții de recurentul reclamant, acesta a fost una dintre persoanele care au oferit mai multe dintre explicațiile referitoare la operațiunile obiect al controlului inopinat, operațiunile s-au realizat în parte în perioada în care acesta susține că se afla în concediu de odihnă. În exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, dl. A. a primit sesizări din partea dlui D. agent de servicii de investiții financiare, care menționează de altfel în cadrul explicațiilor scrise din timpul controlului, faptul că a adus la cunoștința conducerii anumite operațiuni privind realizarea de tranzacții pentru clienții cumpărători fără descoperit de cont. În plus, situația de practică frauduloasă constatată pentru data de decontare de 12.08.2015, imputată dlui A., se datorează unei practici a societății în ceea ce privește activitatea de tranzacționare a clienților cumpărători C., E. și F., așa cum reiese din datele evidențiate în cadrul procesului-verbal de control. În concret, societatea a permis celor 3 clienții cumpărători realizarea de tranzacții de cumpărare fără ca aceștia să asigure fondurile necesare la data de decontare, inclusiv în date în care dl A. și-a exercitat atribuțiile de conducător. Se desprinde concluzia că această practică a societății a creat premisele pentru situația înregistrată în data de 12.08.2015 și a fost acceptată de conducerea societății pentru toată perioada de activitate a clienților cumpărători, acest gen de operațiuni fiind înregistrate și în perioada în care dl A. a exercitat efectiv funcția de conducător. Referitor la susținerea recurentului-reclamant conform căreia fapta detaliată la punctul 2 al deciziei nr. 3315/05.11.2015 nu există (nu există nicio legătură între presupusa contravenție și prevederea legală invocată), precizează: Procedura societății privind politica de executare a ordinelor (P 0007), aprobată de Consiliul de Administrație al B. S.A. în data de 10.07.2015 prevede că: "3.2. B. S.A. preia și transmite spre execuție, pe piețele menționate mai sus, ordinele clienților, dacă se respectă condițiile legate de existență a valorilor mobiliare în cazul ordinelor de vânzare, respectiv a numerarului în cazul ordinelor de cumpărare (obligatoriu pentru primele operațiuni în cazul unui client nou), respectiv constituirea marjei inițiale pentru instrumente financiare derivate/tranzacțiile în marja. În cazul conturilor clienților care dețin un portofoliu de instrumente financiare în contul deschis la B. S.A., prin excepție de la regula de mai sus, introducerea ordinelor de cumpărare în cadrul sistemului de tranzacționare (cu excepția tranzacționării pe contul de marjă la BVB și pe piața la vedere SIBEX) se poate face pe descoperit de cont (decontarea în T+2) conform limitelor stabilite de persoana responsabilă cu managementul riscului și/sau conducerea executivă." Prin urmare, pentru clienții societății care realizează tranzacții pe piața reglementată BVB, pe piața reglementată SIBEX și pe sistemul alternativ de tranzacționare administrat de SIBEX, este obligatoriu ca la momentul inițierii operațiunilor aceștia să dețină în cont instrumentele financiare/fondurile necesare decontării tranzacțiilor ordonate, excepțiile fiind posibile în condițiile prevăzute la art. 3.3 al procedurii citate. Prin procesul-verbal de control s-a reținut nerespectarea prevederilor art. 3.2 din Procedura societății privind politica de executare a ordinelor (P0007), având în vedere faptul că pentru clienții C., F. și E., B. S.A. a permis realizarea de tranzacții de cumpărare, ca prime operațiuni realizate de aceștia, fără ca în contul acestora să existe la momentul operațiunilor sumele necesare acoperirii în totalitate a tranzacțiilor ordonate. Totodată, având în vedere faptul că pentru clienții C., F. și E., s-au permis achiziții de acțiuni fără disponibil în cont la momentul T0, după momentul la care aceștia dețineau un portofoliu la B. S.A., fără a fi stabilite limite de către persoana responsabilă cu managementul riscului și/sau conducerea executivă cu privire la valoarea operațiunilor care pot fi încheiate pe descoperit de cont, prin procesul-verbal de control s-a constatat nerespectarea prevederilor art. 3.3 din Procedura societății privind politica de executare a ordinelor (P0007). Potrivit art. 64 lit. g) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006 "S.S.I.F. are obligația întocmirii de proceduri interne, prin care să se asigure o politică adecvată suficientă pentru îndeplinirea de către societate, conducătorii, administratorii, angajații și colaboratorii acesteia a prevederilor Legii 297/2004 și ale prezentului regulament, care trebuie să cuprindă cel puțin [...] reguli și proceduri privind politica de executare a ordinelor." Prin procesul-verbal de control și actul de sancționare s-a reținut faptul că procedura internă a societății privind politica de executare a ordinelor nu și-a dovedit caracterul adecvat, neavând stabilite limite concrete, nefiind respectate întocmai prevederile art. 64 lit. g) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006. Încă din timpul efectuării controlului societatea și-a asumat faptul că politica de executare a ordinelor va fi revizuită conform observațiilor ASF și va fi supusă aprobării C.A. al societății, urmând a fi remisă ASF, ulterior acestei aprobări. Referitor la susținerea recurentului-reclamant conform căreia "Presupusa faptă detaliată la punctul 2 al deciziei nr. 3315/2015 (nu au fost stabilite limite de tranzacționare/decontare in cadrul procedurilor interne) face obiectul altor reglementări - în speță ale Depozitarului Central", precizează faptul că la pct. 2 din actul de sancționare s-a reținut că nu au fost stabilite la nivel intern "limite privind tranzacțiile care se pot realiza pe descoperit de cont". Prin urmare nu a fost adusă în discuție limita de tranzacționare prevăzută de Codul Depozitarului Central. Referitor la susținerea recurentului-reclamant conform căreia "Sancțiunea aplicată prin Decizia contestată, amenda de 15.000 de RON este nemotivată, exagerată și nejustificată în raport cu circumstanțele reale și personale", precizează că în conformitate cu prevederile art. 275 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare, la individualizarea sancțiunii s-a ținut seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului. Deoarece s-au reținut în sarcina d-lui A. două fapte, a fost aplicat întocmai alin. (3) din lege, conform căruia în cazul constatării săvârșirii a două sau mai multe contravenții, se aplică sancțiunea cea mai mare, majorată cu până la 50%, după caz. Astfel, A.S.F. a stabilit în actul de sancționare câte o sancțiune distinctă pentru fiecare dintre fapte, pentru cele două fapte stabilindu-se următoarele sancțiuni cu amendă: 1 - 10.000 RON și 2 - 5.000 RON. Ulterior, având în vedere cele două fapte reținute, conform prevederilor art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea cea mai mare de 10.000 RON a fost majorată la 15.000 RON, la maximul de 50% prevăzut de Lege, avându-se în vedere mai ales conduita anterioară a persoanei sancționate, care a mai fost sancționată de către A.S.F. Referitor la argumentele recurentului conform cărora era imposibil pentru acesta să cunoască sau să prevadă caracterul presupus neadecvat al procedurilor interne ori caracterul suspect al unor tranzacții, în condițiile în care nici ASF nu a sesizat acest caracter neadecvat nici cu ocazia notificării sau cu ocazia controlului de fond desfășurat de către societate susține că recurentul nu are interes pentru a susține aceste argumente în recurs deoarece prin sentința recurată instanța de fond a admis în parte acțiunea recurentului-reclamant și a redus cuantumul amenzii aplicate de la 15.000 de RON la 5.000 de RON. Obligația profesională principală a recurentului în calitate de conducător/director general adjunct al B. S.A. este tocmai aceea de a analiza și de a adopta toate măsurile adecvate în scopul prevenirii tuturor operațiunilor care au incidență în sfera prevederilor Legii nr. 297/2004. În îndeplinirea acestor obligații profesionale, există mai multe etape în evaluarea caracterului adecvat al unei proceduri, după cum urmează. • faza de întocmire si evaluare a procedurii din partea entității, care cunoaște cel mai bine realitatea activității pe care o desfășoară; • faza de constatare de către A.S.F. a caracterului adecvat/neadecvat al procedurii, probat/infirmat de punerea în practică a acesteia. Astfel, A.S.F. poate să aprecieze și să constate că o procedură nu este adecvată cu ocazia fiecărei analize/investigații/control pe care le realizează deoarece aceste proceduri interne nu au un caracter imuabil, abstract și trebuie să fie permanent adaptate și în concordanță cu realitățile de fapt ale activității societății. În drept, a invocat dispozițiile art. 2, art. 3, art. 5, art. 6, art. 7 din Ordonanța de Urgentă nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea si funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare. art. 64, art. 65 din Regulamentul nr. 32/2006 privind serviciile de investiții financiare, art. 271, art. 272, art. 273, art. 274, art. 275, art. 278 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, precum și pe celelalte dispoziții incidente în cauză. 1.4.3. De asemenea, recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus răspuns la întâmpinare prin care a reluat argumentele prezentate prin întâmpinare. 1.

Procedura derulată în recurs Recursurile fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., însă, prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 25 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 4 decembrie 2019 constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată 1a. data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente și față de criticile și apărările formulate de părți prin motivele de recurs și apărările formulate prin întâmpinări reține că aceasta este legală și temeinică pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 3315/05.11.2015 recurenta pârâtă a aplicat recurentului reclamant în calitatea sa de Director General Adjunct al S.S.I.F. Broker S.A., sancțiunea amenzii în cuantum de 15.000 RON. Pentru a aplica această sancțiune contravențională recurentului reclamant, recurenta pârâtă a avut în vedere următoarele: 1) Pentru data de decontare x.08.2015 societatea a acoperit parțial soldul debitor al contului unui client în valoare de 2.024.559,68 RON, utilizând 1.737.393. 91 RON din fondurile clienților creditori ai societății pentru acoperirea obligațiilor ce rezultau din tranzacțiile efectuate de către clientul debitor. S-a arătat că această situație constituie practică frauduloasă în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. d) din Dispunerea de măsuri a C.N.V.M. nr. 5/2009. S-a precizat totodată că fapta constituie contravenție conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 6 din Legea 297/2004 cu modificările și completările ulterioare. Pentru această contravenție s-a stabilit în sarcina recurentului reclamant o sancțiune cu amendă în cuantum de 10.000 potrivit art. 6 din Dispunerea de măsuri a C.N.V.M. nr. 5/2009 și art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i), art. 274 alin. (1) și art. 275 alin. (1) din Legea 297/2004. 2) Având în vedere că procedura societății privind politica de executare a ordinelor valabilă din data de 10.07.2015 nu stabilește limite privind tranzacțiile care se pot realiza pe descoperit de cont (cu decontare până în T+2) s-a constatat că procedura societății nu și-a dovedit caracterul adecvat nefiind respectate întocmai condițiile și obligațiile prevăzute la art. 64 lit. g) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, articol ce face parte din TITLUL III - Cerințe organizatorice și reguli de conduită al Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006. S-a constatat astfel și nerespectarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare referitor la regulile de conduită ce trebuie respectate. S-a precizat că fapta constituie contravenție în conformitate cu prevederile art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare, iar în conformitate cu prevederile art. 227, art. 228 alin. (1) lit. a) pct. 2, alin. (2) și alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, art. 273 alin. (1) lit. a) pct. I, art. 274 alin. (1) și art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit sancțiunea cu amendă în cuantum de 5.000 RON. Așa cum se arată în cuprinsul Deciziei nr. 3315/05.11.2015 prin care a fost sancționat contravențional recurentul reclamant, aceasta a fost emisă având în vedere controlul inopinat efectuat la S.S.I.F. Broker S.A., procesul-verbal întocmit ca urmare a acțiunii de control inopinat transmis societății și obiecțiunile acesteia la procesul-verbal de control. Or, contrar celor susținute de recurentul reclamant, în procesul-verbal de control care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 3315/05.11.2015 se descriu în mod detaliat faptele pentru s-a aplicat sancțiunea contravențională ce face obiectul prezentei cauze, inclusiv tranzacțiile ce au determinat stabilirea răspunderii contravenționale. Astfel s-a arătat despre clienții S.S.I.F. Broker S.A. pentru tranzacții CROSS că aceștia se împart în două categorii distincte: clienți exclusiv cumpărători, respectiv, C., F., E. și clienți exclusiv vânzători. Relativ la clienții exclusiv cumpărători s-a reținut că pentru datele de decontare, 20.07.2015, 27.07.2015 și 12.08.2015 clientul C. nu deținea în cont sumele necesare acoperirii obligațiilor de decontare, S.S.I.F. Broker S.A. acoperind necesarul de fonduri până la concurența întregii sume de decontat. Pentru datele de decontare x.09.2015, 18.09.2015 și 24.09.2015 clientul F. nu deținea în cont sumele necesare acoperirii obligațiilor de decontare, S.S.I.F. Broker S.A. acoperind necesarul de fonduri până la concurența întregii sume de decontat. Pentru data de decontare x.09.2015 clientul E. nu deținea în cont sumele necesare acoperirii obligațiilor de decontare, S.S.I.F. Broker S.A. acoperind necesarul de fonduri până la concurența întregii sume de decontat. În ce privește apartenența fondurilor alocate decontării tranzacțiilor pentru acele date de decontare pentru care S.S.I.F. Broker S.A. a acoperit obligațiile de decontare, în urma explicațiilor oferite de societate, s-a reținut că societatea a acoperit soldurile debitoare ale clienților din disponibilul propriu aflat în conturile bancare de disponibilități ale clienților. În acest context s-a arătat că pentru data de decontare x.08.2015 societatea a utilizat fondurile clienților creditori pentru acoperirea obligațiilor ce rezultau din tranzacțiile efectuate de clientul C.. Din declarația recurentului reclamant consemnată în cuprinsul procesului-verbal de control și existentă la dosarului de fond rezultă că acesta avea cunoștință de cazuri când societatea a acoperit necesarul de decontare, pentru că suma aferentă cumpărării efectuate de clienți a intrat în contul S.S.I.F. Broker S.A. în T+3 în loc de T+2, iar conform reglementărilor Depozitarului Central, S.S.I.F. este obligată să asigure decontarea pentru clienți în cazul în care aceștia nu dispun la momentul decontării de sumele necesare. Este de remarcat și faptul că prin punctul de vedere exprimat recurentul reclamant nu precizează că la momentul tranzacțiilor analizate s-ar fi aflat în concediu de odihnă. Din declarațiile d-lui D. - ASIF - Șef serviciu tranzacționare - de asemenea reținută în cuprinsul procesului-verbal de control, rezultă că au fost discuții formale cu privire la disponibilul clienților și a informat conducerea despre informările trimise clienților referitoare la suma necesară pentru efectuarea decontărilor. Declarația d-nei G. - Responsabil managementul riscului - de asemenea reținută prin procesul-verbal de control, relevă că în ceea ce privește tranzacția din 19.08.2015 a fost informată de către d-l A., recurentul reclamant în cauză, care și-a dat acceptul în favoarea efectuării acesteia. Cu privire la cea de-a doua contravenție pentru care a fost sancționat recurentul reclamant în contextul arătat anterior, s-a arătat că procedura societății privind politica de executare a ordinelor (P0007) valabilă din data de 10.07.2015 nu stabilește limite privind tranzacțiile care se pot realiza pe descoperit de cont. Având în vedere modalitatea de acoperire a soldurilor debitoare a clienților raportat la procedurile interne și modalitatea efectivă de acțiune a reprezentanților societății, echipa de control a identificat următoarele riscuri potențiale: - risc operațional - determinat de situații potențiale de pierdere în care intermediarul nu ar fi putut recupera de la clienții creditați sumele alocate decontării din fondurile proprii sau din fondurile celorlalți clienți, datorită unor diverse situații (sechestru instituit asupra acțiunilor din portofoliul clienților, scăderea valorii de piață a instrumentelor etc.). S-a precizat că acest risc s-a și materializat în situația clienților analizați, aceștia înregistrând la data controlului debite astfel: F. 5.653,10 RON, E. 321,80 RON; - risc de nedecontare - determinat de situații potențiale în care intermediarul nu ar fi putut acoperi din surse proprii o decontare cauzat de existența unui debit înregistrat de un client, având în vedere faptul că societatea nu are stabilite limite de valori ale tranzacțiilor pentru care permite alimentarea contului până la T+2; - risc de conformitate - determinat de situația în care modul de acțiune al societății a condus la încălcarea prevederilor procedurii interne și a legislației incidente pieței de capital a expus societatea la potențiale sancțiuni din partea autorităților; - risc reputațional - determinat de posibilitatea producerii riscurilor de mai sus, în considerarea faptului că B. S.A. este emitent de valori mobiliare tranzacționate pe piața reglementată operată de B.V.B. și activează într-un domeniu în care sunt esențiale încrederea și buna reputație. În contextul probator anterior prezentat instanța de recurs nu va reține ca întemeiată nici susținerea recurentului reclamant în sensul că în perioada analizată, respectiv 30.07.2015 - 14.08.2015 acesta se afla în concediu de odihnă, deoarece această împrejurare nu a fost invocată pe parcursul controlului și este dovedită doar prin adeverința nr. x/11.01.2017 emisă de B. S.A. depusă odată cu răspunsul la întâmpinare formulat de reclamant în fața instanței de fond, aceasta necoroborându-se cu restul probelor administrate în cauză. Pe de altă parte în mod legal și temeinic instanța de fond a explicitat de ce în cuprinsul procesului-verbal de control nu sunt identificați clienții creditori ale căror disponibilități au fost utilizate pentru acoperirea decontului din 12.08.2015, aceasta derivând din faptul că sumele aparținând clienților creditori sunt păstrate de SSIF în conturi bancare special destinate la o instituție de credit, iar aceștia nu apar ca titulari ai sumelor depuse la societatea de intermediere în evidențele instituției de credit. Relativ la susținerea recurentului reclamant că nu poate fi subiect activ al contravențiilor reținute în sarcina sa deoarece art. 24 alin. (1) Legea nr. 297/2004, privind piața de capital și art. 2 alin. (2) din Dispunerea de măsuri nr. 5/2009 vizează obligații ale intermediarului și nu ale conducătorului acestuia, Înalta Curte, similar instanței de fond are în vedere că deși aceste dispoziții legale prevăd responsabilități pentru persoana juridică intermediar, care de altfel a și fost sancționată contravențional cu ocazia aceluiași control, însă intermediarul nu acționează în sine ci prin personalul său. Or, potrivit art. 65 alin. (1) și art. 84 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, privind serviciile de investiții financiare: "Membrii consiliului de administrație și conducătorii S.S.I.F. sunt răspunzători pentru asigurarea respectării regulilor și procedur