ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 669/2022

Ședința publică din data de 8 februarie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând instanței:

- anularea Deciziei A.S.F. nr. 3308/05.11.2015 ca fiind emisă cu încălcarea cerințelor de legalitate prevăzute pentru emiterea sa, în principal și ca netemeinică, în subsidiar; Anularea deciziei 649/10.03.2016 privind plângerea prealabilă formulată de către domnul A., - revocarea măsurii principale stabilite prin Decizia A.S.F. nr. 3308/05.11.2015 constând în sancționarea cu amendă în cuantum de 2000 RON alternativ cu înlocuirea cu măsura avertismentului prevăzută la art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i din Legea nr. 297/2004;

- Revocarea sancțiuni dispuse prin decizia 649/10.03.2016 privind plângerea prealabilă formulată de către domnul A.. Sancțiunea dispusă prin decizia 649/10.03.2016 a fost menținerea sancțiuni aplicată prin Decizia 3308/05.11.2015; - obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor judiciare generate și suportate de către Reclamant în cadrul prezentului litigiu.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3254 pronunțată în data de 09.07.2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, a anulat Decizia ASF nr. 3308/05.11.2015 și Decizia ASF nr. 649/10.03.2016., obligând pârâta către reclamant la plata sumei de 70 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond a exercitat calea de atac a recursului, în condițiile art. 493 din C. proc. civ., pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ,

Încadrând criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotarârii recurate și pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.

În dezvoltarea criticilor sale, în esență, recurenta– pârâtă arată că în ceea ce privește susținerea instanței de fond conform căreia "Decizia de sancționare contravențională, prin maniera de descriere a faptei, nu îndeplinește cerințele minime de detaliere necesare pentru a da posibilitatea cunoașterii faptelor personale ce se impute reclamantului", chiar dacă legislația aplicabilă societăților de servicii de investiții financiare, prevede responsabilități și sarcini și pentru persoana juridică, în speță B. S.A., entitate care a și fost. sancționată de către A.S.F. cu ocazia acestui control inopinat, persoana juridică B. S.A. nu poate acționa, în sine, decât prin persoane fizice, angajați ai societății care pot fi persoane autorizate de către A.S.F. sau persoane desemnare de către societate să desfășoare activități în acord cu legislația aplicabilă societății. în cadrul procesului-verbal de control, transmis societății și la care B. S.A., prin reprezentanții săi, a avut acces, sunt detaliate, cu toate elementele de identificare, toate tranzacțiile, clienții și persoanele Ia care reclamantul face referire.

În cadrul deciziei de sancționare s-a asigurat descrierea corespunzătoare a tuturor faptelor reținute cu respectarea protecției datelor de identificare ale clienților, terțelor părți sau ale operațiunilor în sine, incidente în cauză.

Procesul-verbal de control este reținut ca temei al emiterii fiecărei decizii de sancționare contestate, ocument în care sunt descrise operațiunile care au condus la individualizarea în cadrul deciziilor de sancționare a faptelor reținute în sarcina persoanelor sancționate.

Conform mențiunilor finale ale procesului-verbal de control, societății controlate îi revine obligația informării angajaților proprii cu privire la constatările echipei de control a A.S.F, ce vizează activitatea lor. Precizările acestora trebuie sa facă parte integrantă a observațiilor întocmite de societate la procesul-verbal de control.

In cadrul procesului-verbal de control, transmis societății și la care agenții au avut acces, sunt detaliate, cu toate elementele de identificare, toate tranzacțiile, clienții și persoanele subiect al constatărilor A.S.F., inclusiv persoanele pentru care A.S.F. a constatat încheierea la distanță a contractelor de intermediere. De altfel, această constatare are la bază inclusiv declarația scrisă atât a dlui A. cât și a celorlalți reprezentanți ai societății, în legătură cu procedura de încheiere a contractului și deschidere a contului.

Astfel, susține recurenta ca fiind eronate argumentele instanței de fond, conform cărora contravenția nu este descrisă în concret, fiind încălcat dreptul la apărare, aceasta având posibilitatea de a realiza obiecțiuni în cunoștință de cauză atât prin observațiile la procesul-verbal de control, unde de altfel s-au și făcut observații punctuale cu privire la constatările A.S.F., cât și ulterior, prin contestația formulată.

Prin actul de sancționare s-a reținut încălcarea de către dl. A., in calitate de agent de servicii financiare, a art. 3.3 din Procedura interna privind politica de executare a ordinelor cu ocazia acceptării și executării, în lipsa disponibilităților bănești necesare, a ordinului de tranzacționare centralizat în tabelul de mai jos (operațiunile sunt detaliate în tabelele de Ia pag. 5 - 7 din Procesul-verbal de control - pct. B.):

În lipsa unor limite cu privire la valoarea operațiunilor, stabilite cu caracter de prudențialitate printr-o normă internă sau dispoziție expresă a conducerii, nu puteau fi executate instrucțiuni de cumpărare în lipsa disponibilităților bănești la data tranzacției. Pentru o înțelegere cât mai corectă a interpretării A.S.F. în această situație se poate face o paralelă exemplificativă între emiterea unei legi pentru care nu s-au emis norme metodologice de aplicare a acesteia.

În consonanță cu aceste constatări, dl C. - reprezentant al D. S.R.L., auditorul intern al B. S.A. - precizează următoarele: "În sittuația clientului E. S.R.L., cererea de deschidere de cont este semnata cu data de 17.08.2015 si operațiunile încep cu data de 15.09.2015. La data achiziției semnificative de valori mobiliare din data de 18.09.2015 în valoare de 280.148 RON realizată utilizând "debitor cover", portofoliul clientului era unul nesemnificativ.

La fel, nu am identificat aprobarea dată pentru aceste situații, conform prevederilor procedurii sus menționate"

Astfel, urmare a constatărilor efectuate cu ocazia procesului-verbal de control, s-a constatat nerespectarea prevederilor art. 3.2 și art. 3.3 din Procedura societății privind politica de executare a ordinelor pentru faptul că, pentru 3 clienți a fost permisă achiziția de acțiuni fără disponibil în cont la momentul tranzacției (în cazul dlui. A., s-a realizat o tranzacție, precizată anterior,) după momentul la care aceștia dețineau un portofoliu la B. S.A,. fără a fi stabilite limite cu privire la valoarea operațiunilor de către persoana responsabilă cu managementul riscului si/sau conducerea executivă.

În cuprinsul deciziei contestate în cauză, sunt menționate împrejurările de fapt care conturează elementul material al contravenției prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 5 din Legea nr. 297/2004. Decizia A.S.F nr. 3308/2015 cuprinde principalele elemente de fapt, necesare și suficiente pentru a permite intimatului-reclamant exercitarea corespunzătoare a dreptului la apărare iar instanței de contencios administrativ, exercitarea controlului specific de legalitate.

Într-o altă critică, recurenta susține că, în ceea ce privește argumentul instanței de fond în legătură cu lipsa analizei circumstanțelor reale și personale în procesul de aplicare a sancțiunii contravenționale, așa cum se specifică în actul de sancționare în conformitate cu prevederile art. 275 alin. (1) și alin. (3) din Legea 297/2004 cu modificările și completările ulterioare, la individualizarea sancțiunii s-a ținut seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului.

Individualizarea sancțiunilor a fost realizată în conformitate cu principiul juridic al aplicării legii mai favorabile pentru faptele reținute. În plus, toate faptele reținute în sarcina intimatului-reclamant pentru a fi sancționate au fost calificate drept contravenție în cadrul tuturor reglementărilor/legislației aplicabile în decursul perioadei în care acestea s-au săvârșit.

În sarcina intimatului-reclamant a fost reținută o faptă constând într-o singură operațiune, motiv pentru care sancțiunea aplicată a fost cea stabilită conform faptei reținute, respectiv de 2.000 RON, nefiind aplicat principiul majorării sancțiunii. Mai susține că, în acest caz, cuantumul amenzii a fost orientat spre minimul acesteia, conform prevederilor art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i) din Legea nr. 297/2004 care statuează limitele amenzilor pentru persoane fizice, între 1000 și 50.000 RON.

Astfel, recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, respingerea acordării cheltuielilor de judecată în cuantum de 70 de RON și, pe fond, respingerea, ca îneîntemeiată a acțiunii introductive formulate de reclamant și menținerea în totalitate a prevederilor Deciziei ASF nr. 3308/05.11.2015, ca fiind temeinice și legale.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare intimatul – reclamant A..

Astfel, în cadrul întâmpinării sale, intimatul, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței de fond.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta – pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a combătut apărările intimatului – reclamant în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) C. proc. civ., incidente și în cazul recursului conform art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 08 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate și cu apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși pârâta și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența unor motive străine sau contradictorii în cuprinsul acesteia.

Or, în condițiile în care recurenta-reclamantă a invocat doar în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nedezvoltând argumente de ordin critic care să se circumscrie acestor dispoziții, instanța de recurs se află în imposibilitate de a efectua un control de legalitate a sentinței recurate din această perspectivă, nemulțumirea părții cu privire la soluția adoptată de prima instanță și simpla indicare a acestui temei legal neputând echivala cu motivarea cererii de recurs sub acest aspect.

Drept urmare, întrucât argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretări a dispozițiilor legale incidente, urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte amintește că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Se constată astfel că, prin acțiunea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administraiv și Fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat instanței:

- anularea Deciziei A.S.F. nr. 3308/05.11.2015, ca fiind emisă cu încălcarea cerințelor de legalitate prevăzute pentru emiterea sa, în principal și ca netemeinică, în subsidiar; anularea deciziei 649/10.03.2016 privind plângerea prealabilă formulată,

- revocarea măsurii principale stabilite prin Decizia A.S.F. nr. 3308/05.11.2015 constând în sancționarea cu amendă în cuantum de 2000 RON alternativ cu înlocuirea cu măsura avertismentului prevăzută la art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i din Legea nr. 297/2004; Revocarea sancțiuni dispuse prin decizia 649/10.03.2016 privind plângerea prealabilă formulată de către domnul A.. Sancțiunea dispusă prin decizia 649/10.03.2016 a fost menținerea sancțiuni aplicată prin Decizia 3308/05.11.2015;

- obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor judiciare generate și suportate de către Reclamant în cadrul prezentului litigiu.

Instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamant, anulând atât Decizia ASF nr. 3308/05.11.2015 cât și Decizia nr. 649/10.03.2016 emisă de aceeași autoritate în soluționarea plângerii prealabile formulate de reclamant, obligând pârâta la plata sumei de 70 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru către reclamant.

În pronunțarea acestei soluții instanța de primă jurisdicție a reținut în esență că decizia de sancționare nu este motivată corespunzător, fapta contravențională pretins săvârșită de reclamant nefiind descrisă în mod legal.

Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente raportat la obiectul dedus judecății.

În esență, recurenta critică argumentul instaței de fond în legătură cu lipsa analizei circumstanțelor reale și personale în procesul de aplicare a sancțiunii contravenționale precum și reținerile acesteia în sensul că "Decizia de sancționare contravențională, prin maniera de descriere a faptei, nu îndeplinește cerințele minime de detaliere necesare pentru a da posibilitatea cunoașterii faptelor personale ce se impute reclamantului".

Susține recurenta că în cadrul deciziei de sancționare s-a asigurat descrierea corespunzătoare a tuturor faptelor reținute cu respectarea protecției datelor de idenficare ale clienților, terțelor părți sau ale operațiunilor în sine incidente în cauză.

Instanța de control judiciar apreciază însă că această susținere este neîntemeiată raportat la conținutul deciziei de sancționare ce face obiectul judecății.

Contrar celor menționate de recurenta – pârâtă, Înalta Curte constată că în cadrul deciziei de sancționare nu s-a făcut nici o mențiune referitoare la săvârșirea de către reclamant a unei fapte personale, de natură contravențională, reținându-se doar că "B. S.A. a permis achiziția de acțiuni fără disponibil în cont la data tranzacției (22.09.2015), după momentul la care clientul cumpărător deținea un portofoliu la B. S.A., în lipsa unorr limite stabilite de persoana responsabilă cu managementul riscului și/sau conducerea executive cu privire la valoarea operațiunilor premise în lipsa disponibilului, contrar art. 3.3 din Procedura societății privind politica de executare a ordinelor"

În continuare, în cadrul deciziei s-a menționat temeiul de drept în baza căruia a fost stabilită contravenția, arătându-se deopotrivă că " pentru fapta prezentată anterior este responsabil dl. A. în calitate de agent pentru servicii de investiții financiare, autorizat prin Decizia CNVM nr. 1621/23.11.2009, care nu șu-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile și obligațiile funcției deținute".

Ori, raportat la modalitatea de descriere a faptei contravenționale, Înalta Curte constată, asemenea primei instanțe, că, din decizia de sancționare nu rezultă faptele personale ce i se impută reclamantului, respectiv legătura dintre fapta reținută și persoana acestuia.

Astfel cum a statuat constant în jurisprudența sa, Înalta Curte amintește că, pentru a-i fi antrenată răspunderea administrativ-contravențională unei personae fizice, chiar și în condițiile unor legi speciale cum sunt Regulamentul CNVM nr. 32/2006 și Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii și anume: săvârșirea unei fapte de natură contravențională, existența gradului de pericol social și vinovăția celui care o săvârșește.

Acestor elemente de fond ale existenței răspunderii contravenționale trebuie să le corespundă și modul în care actul sancționator este întocmit, pentru a se da posibilitatea, în primul rând contravenientului să cunoască fapta personală care i se impute, prin descrierea ei, precum și temeiul de drept, iar în al doilea rând pentru a da posibilitatea instanței să exercite controlul judiciar asupra legalității măsurii sancționatorii dispuse sub aspectul întrunirii condițiilor generale menționate, dar și a celor specifice domeniului în care s-a aplicat sancțiunea.

Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice, fiind necesară justificarea rațiunilor de fapt și de drept care au stat la baza adoptării lui.

Motivarea actului administrativ urmărește o dublă finalitate, îndeplinind o funcție de transparență a actului, iar instanței de contencios administrativ îi facilitează verificarea raționamentului emitentului actului și realizarea controlului jurisdicțional.

Așadar, este obligatorie o analiză în concret a faptei de natură contravențională, prin descrierea faptei, încadrarea acesteia în măsura legală, vinovăția autorului contravenției și modul de individualizare a sancțiunii contravenționale aplicate.

Motivele emiterii actului administrativ trebuie să se regăsească în cuprinsul acestuia, astfel încât contravenientul să cunoască fapta personală care i se impută iar instanța să poată realiza un control de legalitate prin raportare la motive clare și concrete, și nu prin raportare la anumite motive pe care ar urma să le identifice în cadrul litigiului cu care a fost investită ca fiind motivele care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Ori, după cum se poate observa, nici decizia și nici procesul-verbal care a stat la baza emiterii actului atacat nu conțin o descriere corespunzătoare a faptei, pentru ca instanța să poată să exercite controlul de legalitate. În niciunul dintre acte nu sunt indicate atribuțiile și obligațiile aferente funcției deținute de către reclamant, încălcate de acesta, care au fost avute în vedere de organul administrativ, pentru a se putea stabili o legătură legală între fapta constatată și persoana acestuia.

Astfel cum în mod judicios s-a constatat și de către judecătorul fondului, desi în cuprinsul procesului-verbal sunt menționate patru tranzacții efecuate la aceeași dată (22.09.2015), în conturile a patru clienți diferiți, în cadrul deciziei nu este individualizată tranzacția pretins efectuată nelegal de către intimatul – reclamant, lipsind elemente esențiale referitoare la clientul în contul căruia s-a efectuat tranzacția, ID tranzacție, cantitate, preț, valoare, astfel cum nu au fost individualizate nici atribuțiile și obligațiile intimatului despre care se afirmă că nu au fost îndeplinite în mod corespunzător, respectiv contribuția acestuia la tranzacția pretins efectuată nelegal, aspect esential raportat la fapta care i se impută.

În consecință, având în vedere necesitatea cunoașterii rațiunii emiterii actului administrativ atât de către destinatarul actului, cât și de către instanță, obligația motivării actului administrativ reprezintă o condiție de legalitate a acestuia, sancțiunea pentru nemotivarea actului administrativ neputând fi decât anularea lui, astfel încât, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a cadrului normativ aplicabil litigiului dedus prezentei judecăți.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurenta-pârâtă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care, astfel cum s-a reținut, a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind identificate motive de casare a sentinței, prin prisma prevederilor ar. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței civile nr. 3254 din 9 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.