ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2502/2024

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 19.04.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând:

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 463 din data de 21 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs ce face obiectul judecății

Împotriva sentinței civile nr. 463 din 21 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamanta A..

În cadrul recursului său, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. reclamanta A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, în principal, anularea Deciziei nr. 310/15.03.2022

3

ca nelegală și netemeinică și, pe cale de consecință, înlăturarea sancțiunii amenzii în cuantum de 98,500 RON, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, respectiv, în cazul admiterii acțiunii, obligarea pârâtei la restituirea a 50% din cuantumul amenzii achitate, sumă care se face venit la bugetul ASF, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanta A. a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, aceasta solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea i-a fost comunicată în termenul legal, recurenta -reclamantă nu a formulat Răspuns la întâmpinare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 471

1

alin. (4) C. proc. civ., incidente și în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 06.09.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.05.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare în principal asupra cererii de suspendare a judecății, formulată de recurenta-reclamantă și întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și, în subsidiar, eventual, asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și a normelor legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

În prealabil, în ceea ce privește cererea de suspendare a soluționării cauzei, formulată de recurenta - reclamantă A. și întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, ceea ce presupune o analiză din partea instanței asupra oportunității suspendării judecării cauzei.

În cauza de față, în raport de soluția de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 163 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 237/2015, prin raportare la art. 2 alin. (3), 4) și 5, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 44, art. 53, art. 61 alin. (1) din Constituția României, soluție pronunțată în dosarul asociat nr. x/2022, prin încheierea din data de 14 mai 2024, Înalta Curte apreciază că suspendarea judecării prezentului recurs, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu este oportună, adoptarea acestei măsuri putând conduce la o temporizare excesivă a soluționării unei căi extraordinare de atac.

Este de observat că, în cazul sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate invocată în cursul soluționării unei cereri de chemare în judecată sau a unei căi de atac, măsura suspendării judecării pricinii nu mai este prevăzută de lege, odată cu abrogarea, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedeau suspendarea de drept a judecării cererilor pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate.

Abrogarea acestor dispoziții a fost însoțită de reglementarea unui caz de revizuire suplimentar în materie civilă, de natură să asigure părților garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., potrivit căruia, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.

În concluzie, apreciind că măsura suspendării soluționării recursului nu este oportună, iar în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate există un remediu procesual, constând în revizuirea hotărârii pronunțate de instanța de control judiciar, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată de recurenta - reclamantă A. și întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca nefondată.

În continuare, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

Recursul declarat de recurenta -reclamantă este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinței de fond prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea și menținută ca legală Decizia nr. 310/2022 emisă de intimata-reclamantă prin care s-a dispus sancționarea reclamantei cu amendă în cuantum de 98.500 RON.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. se invocă nemotivarea și respectiv insuficiența motivării sentinței de fond prin neanalizarea unor aspecte de nelegalitate invocate de reclamantă.

Se arată că prima instanță nu a analizat deloc criticile de nelegalitate care vizau incidența dispozițiilor C. proc. civ. în ceea ce privește modalitatea de comunicare a raportului de control, aspectul de nelegalitate privind nemotivarea deciziei de sancționare, respectiv nemotivarea pe obligația de diligență și greșita încadrare în drept a abaterilor reținute în sarcina reclamantei.

Se arată că în parte sentința atacată este nemotivată prin preluarea argumentelor din întâmpinare, fără ca instanța de fond să realizeze o analiză proprie față de susținerile reclamantei din acțiune.

Se invocă nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO, invocându-se jurisprudența a ÎCCJ și practică CEDO.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. este invocat în legătură cu motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. apreciindu-se că lipsa nemotivării reprezintă și o încălcare a dreptului de dispoziție al părților și încălcarea unor norme de procedură prin nepunerea în discuția părților a tuturor aspectelor respectiv intrarea în faliment al societății eveniment ulterior emiterii deciziei de sancționare a reclamantei.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în analiza legalității deciziei de sancționare a reclamantei.

În concret se invocă următoarele aspecte de nelegalitate care vizează atât cererea principală de anulare a deciziei de sancționare cât și cererea subsidiară de reindividualizare a sancțiunii amenzii aplicate și aplicarea în concret a sancțiunii avertismentului.

Prima instanță a încălcat art. 163 alin. (181) și (182) din Legea nr. 237/2015, art. 34 alin. (1) din Regulamentul nr. 4/2021, precum art. 154 alin. (4), (6), (61), art. 155 alin. (1) C. proc. civ.

Sentința este dată cu încălcarea art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015 privind motivarea deciziei de sancționare, art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2001, precum și a art. 31 alin. (1) și (2) din Constituția României privind dreptul de acces la informațiile de interes public;

Prima instanță a pronunțat Sentința recurată cu aplicarea greșită a art. 163 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 237/2015 - Autoritatea a încadrat greșit faptele imputate, iar instanța, în mod nelegal, a validat raționamentul acesteia;

Sentința este dată cu încălcarea art. 1 din O.G. nr. 2/2001, care consacră personalitatea răspunderii contravenționale, a art. art. 41 din Norma nr. 21/2016, respectiv a art. 13 alin. (1) și (18) din Norma nr. 38/2015, a art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 257/2015, precum și cu greșita aplicare a art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 257/2015 și a art. 10 din Norma nr. 21/2016;

Sentința recurată a fost dată cu încălcarea art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015 și a art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, întrucât încalcă principiul proporționalității sancțiunii.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care după expunerea situației de fapt și de drept care a determinat emiterea Deciziei ASF nr. 310/15.03.2022 privind sancționarea recurentei-reclamante în calitate de Director general al B. S.A. cu amendă în cuantum de 98.500 RON se solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind-se că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Curtea analizând recursul declarat în raport de motivele de casare invocate îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat.

Motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 și 6 C. proc. civ. sunt nefondate, în cauză neputându-se reține încălcarea unor norme de procedură și nemotivarea totală sau parțială a hotărârii recurate de natură a fi încălcate dispozițiile art. 22 alin. 2 art. 45 lit. b) din C. proc. civ. și art. 6 din CEDO.

Curtea, în raport de jurisprudența ÎCCJ și jurisprudența CEDO constă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată pe o analiză proprie și concretă a aspectelor de nelegalitate invocate de reclamantă. Faptul că prima instanță nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de reclamantă în susținerea aspectelor de nelegalitate nu poate reprezenta o nemotivare totală sau existența unor motivări contradictorii de natură a fi îndeplinite condițiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Prima instanță a analizat motivat toate aspectele de nelegalitate esențiale în raport de natura juridică a acțiunii inclusiv aspecte care vizau pretinsa încălcare a procedurii prealabile prevăzute de art. 163 alin. (18)

1

din Legea nr. 237/2015 critici ce vizau greșita încadrare a faptelor reținute ca abateri în sarcina reclamantei, inclusiv calitatea acesteia de subiect activ al faptelor reținute, ca fiind abateri, în sarcina sa în calitate de Director general.

Prima instanță a analizat motivat și cererea subsidiară de individualizare a sancțiunii neputându-se reține că prin preluarea unor argumente din întâmpinare, care susțin sentința recurată judecătorul de fond și-a încălcat obligația de a-și motiva în fapt și în drept soluția dispusă.

În condițiile în care judecătorul de fond a apreciat că nu pot fi reținute susținerile reclamantei privind greșita individualizare a sancțiunii aplicate și solicitarea acesteia de a-i fi înlocuită sancțiunea, prima instanță a analizat principiul proporționalității aplicării sancțiunii ca principiu general subsumat principiului legalității aplicării sancțiunii contravenționale.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului încrederii legitime aspect de nelegalitate invocat în recurs Curtea îl apreciază ca neaplicabil în concret în cauză.

Pe de-o parte în raport de obiect, față de caracterul său general și pe de altă parte în raport de specificul situației de fapt care a determinat sancționarea atât a societății cât și a conducerii acesteia. Nu se poate reține o conduită administrativă contradictorie de natură a se prezuma că reclamanta avea un drept în ceea ce privește răspunderea sa personală pretins încălcat prin faptul că decizia de sancționare a fost emisă și pentru fapte contravenționale reținute în sarcina sa.

Curtea pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. îl apreciază ca nefondat, în cauză neputându-se reține o nemotivare a sentinței atacate de natură a determina o încălcare a principiului disponibilității prevăzute de art. 9 alin. 2 C. proc. civ.

Sentința recurată este motivată în fapt și în drept de natură a exercitat controlul de legalitate de instanța de recurs neputându-se reține existența unui arbitrariu în sensul art. 6 din CEDO.

Motivul de recurs prevăzut de art,488(1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, în cauză Curtea apreciind ca nefondate toate cele cinci aspecte de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă privind interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente.

Aspectele de nelegalitate privind modalitatea de comunicare a Raportului de control permanent raport care a stat la baza emiterii deciziei de sancționare a reclamantei-recurente în calitate sa de Director general este nefondat.

În cauză nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 163 alin. (18

1

) și alin. (18

2

) din Legea nr. 237/2015 și art. 34 alin. 1 din Regulamentul ASF nr. 4/2021 privind procedura prealabilă obligatorie precum și art. 154 alin. (4), (6), (6

1

) și art. 155 alin. 1 C. proc. civ. privind comunicarea actelor.

Potrivit art. 34 alin. (1) și (2) din Regulamentul A.S.F. nr. 4/2021, Raportul de control permanent, întocmit conform art. 33. este transmis entității controlate și persoanelor vizate prin oricare dintre mijloacele de comunicare prevăzute de C. proc. civ., cu menționarea posibilități de a exprima un punct de vedere sau obiecții asupra reținerilor din acesta; raportul de control permanent reprezintă notificarea entității controlate și/sau a conducerii entității controlate/persoanelor responsabile cu privire la încălcările prevederilor legale constatate de către structura organizatorică de specialitate din cadrul A.S.F.

Entitatea controlată și/sau persoanele vizate, notificate conform prevederilor alin. (1), pot transmite, inclusiv prin mijloace electronice, un punct de vedere, explicații, documente justificative sau obiecții cu privire la reținerile din Raportul de control permanent, în termenul prevăzut de legislația aplicabilă, dar nit mai mult de 7 zile de la primirea notificării, în cazul în care legislația specifică aplicabilă nu prevede un alt termen.

În mod corect prima instanță a constatat că din actele depuse rezultă că raportul de control a fost comunicat atât entității verificate cât și reclamantei ca persoană vizată - "în atenția societății și reclamanta - Director general, în cauză neexistând obligația de i se comunica reclamantei distinct la adresa sa de domiciliu.

Pe de altă parte reclamanta-recurentă în calitate de Director a formulat punct de vedere la acest Raport neputându-se reține încălcarea dreptului său la apărare.

Aspectul de nelegalitate privind pretinsa nemotivare a deciziei contestate în raport de faptele contravenționale reținute în sarcina sa ca director al societății.

În mod corect prima instanță a constatat că decizia de sancționare este motivată cu respectarea dispozițiilor art. 163 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 plecând de la premisa sancționării a fost săvârșirea contravenției prevăzute de art. 163 (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 iar această obligație a conducerii excesive de a asigura corectitudinea și integritatea informațiilor cu privire la raportări era o obligație de rezultat și nu de diligență.

Astfel, art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015 prevede că,Deciziile de sancționare emise de A.S.F. cuprind motivele de fapt și de drept, mențiunea că persoanele și entitățile sancționate au dreptul de contestare conform art. 165, termenul in care se poale depune contestația, instanța căreia i .se poate adresa și suni comunicate persoanelor și entităților respective."

Decizia A.S.F. nr. 310/15.03.2022 prezintă, mai întâi, aspecte generale privind activitatea de control desfășurată, constatările reieșite din controlul desfășurat, obiecțiunile transmise de Societate, analiza fiecărei contravenții imputate părții reclamante, cu descrierea situației de fapt și raportarea acesteia la normele juridice incidente, inclusiv menționarea sancțiunii și considerații cu privire la individualizarea sancțiunii contravenționale.

Motivarea Deciziei A.S.F. nr. 310/15.03.2022 se prezintă într-o formă extensivă, cu indicarea contravenției reținute în sarcina recurentei-reclamante, urmată de o descriere detaliată a contextului în care a intervenit săvârșirea acesteia, atât raportat la conduita societății de asigurare, cât și a recurentei-reclamante, în calitatea sa de director general.

În raport de aplicarea normei speciale, în cauză nu sunt incidente direct dispozițiile art. 16 alin. 1 din O.U.G. nr. 2/2001 iar dispozițiile constituționale au valoare de principiu general.

Aspectul trei de nelegalitate privind încadrarea greșită în drept a faptelor imputate recurentei-reclamante este nefondat.

În cauză nu poate fi reținută aplicarea greșită a dispozițiilor art. 163 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 237/2015 în sensul arătat de reclamantă faptul că abaterea reținută în sarcina sa constând în obligația de transmitere a raportărilor s-ar încadra la lit. e) din același act normativ.

Astfel cum rezultă din decizie, fapta imputată reclamantei în calitate de Director - persoană responsabilă a fost aceea că nu a ținut cont de cerința autorității competente ASF de a efectua rectificative în vederea transmiterii raporturilor corecte conform prevederilor legale în baza art. 163 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 237/2015 și nu pentru că nu a asigurat transmiterea raporturilor, abatere prevăzută de art. 163 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 237/2015.

Art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015 sancționează nerespectarea de către societate a prevederilor referitoare la transmiterea documentelor și rapoartelor în conformitate cu prevederile legale. Astfel, calitatea de subiect activ al contravenției reglementate de art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015 o are societatea, fiind vorba de o răspundere ce decurge din obligația de transmitere a raportărilor.

Aspectul cinci de nelegalitate respectiv pretinsa încălcare a principiului personalității răspunderii contravenționale în raport de dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 și de dispozițiile din Normele speciale ale ASF nu este fondat.

În cauză sunt incidente pentru ambele fapte reținute în sarcina reclamantei membru în conducerea executivă a societății verificate dispozițiile speciale din Legea nr. 237/2015, respectiv fapta prevăzută și sancționată prin dispozițiile art. 163 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 237/2015 neputându-se reține aplicabilitatea directă a unui principiu general al răspunderii contravenționale.

Iar abaterea a fost constată în raport de dispozițiile speciale din regulamentele și Normele ASF prin care conducerea unei societății este responsabilă pentru integralitatea și corectitudinea raportărilor cu privire la activitatea și situația financiară a entității reglementate.

Ultimul aspect de nelegalitate privind pretinsa apreciere nelegală a criteriilor de individualizare a sancțiunii este nefondat.

În cauză nu au fost încălcate de prima instanță dispozițiile art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015 în ceea ce privește aplicarea criteriilor de individualizare a sancțiunii și stabilirea cuantumului amenzii aplicate reclamantei de 98.500 RON și dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Individualizarea sancțiunii s-a făcut prin raportare la fapta reclamantei reținută ca abatere în sarcina acesteia în calitatea sa de Director - membru în conducerea executivă și nu în raport de faptele reținute în sarcina entității verificate.

Nu se poate reține încălcarea principiului răspunderii personale și al prezumției de nevinovăție în condițiile în care fapta pentru care s-a dispus sancțiunea a fost stabilită ca fiind săvârșită de reclamantă, fără intenție, dar de o gravitate ridicată.

În consecință a fost stabilită amenda ca sancțiune, nefiind îndeplinite condițiile aplicării în cauză a sancțiunii avertismentului, solicitată de recurenta-reclamantă.

Faptul că prin raportările eronate s-au produs consecințe cu privire la activitatea societății controlate nu poate determina concluzia în sensul că individualizarea sancțiunii s-a făcut prin raportare la faptele B. și nu la faptele reclamantei.

În mod corect prima instanță a verificat legalitatea aplicării criteriilor de individualizare prevăzute la art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, inclusiv sub aspectul proporționalității aplicării amenzii.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, formulată de recurenta -reclamantă, ca nefondată.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 463 din 21 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 mai 2024.