ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 869/2023

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la data de 19.02.2021 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 87/25.01.2021 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care a fost sancționat cu amenda în cuantum de 450.000 RON în baza art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea si funcționarea ASF, aprobată prin Legea 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 163 alin. (1) lit. o) raportat la art. 163 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 237/2015, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea de avertisment sau reducerea cuantumului amenzii stabilite la 450.000 RON conform Deciziei de Sancționare la nivelul minim de 10.000 RON prevăzut de art. 163 (4) lit. b) din Legea 237/2015, cu obligarea ASF la plata cheltuielilor de judecata.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1322 pronunțată la data de 01 octombrie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare solicită admiterea contestației formulată împotriva Deciziei ASF nr. 87/25.01.2021 privind sancționarea cu amendă în cuantum de 450.000 RON dispusă în baza prevederilor art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea ASF coroborate cu art. 163 alin. (1) lit. o) raportat la art. 163 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare conform capetelor de cerere precizate. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se susține că instanța de fond nu a reținut împrejurări de fapt și situații de drept esențiale, sens în care arată că la data de 10.11.2020 societatea se afla sub incidența controlului periodic desfășurat de ASF, control care s-a desfășurat în perioada 05.08.2020 – 28.01.2021, iar întreaga activitate de reasigurare a societății incluzând informațiile solicitate de ASF la data de 10.11.2020 au făcut obiectul extins al controlului periodic de fond desfășurat anterior de ASF în perioada 22.03.2019 – 26.11.2019 finalizat prin procesul-verbal de control ASF 3278/26.11.2019. Arată că prin adresa de email x din 10.11.2020 au fost solicitate informații pe care ASF le deține urmare a controlului ASF anterior privind întreaga activitate de reasigurare și a raportărilor curente și suplimentare prevăzute conform art. 37 din Legea nr. 237/2015 pus în aplicare prin Norma ASF nr. 21/2016, iar această adresă nu reprezintă o solicitare formulată de ASF în cadrul unui control al ASF. În raport de aceste împrejurări de fapt și de drept, și față de natura complexă și volumul imens al informațiilor privind reasigurarea solicitate de ASF prin email nr. x/10.11.2020, societatea prin Președinte Directorat – persoana responsabilă pentru activitatea de reasigurare a solicitat ASF clarificări privind calificarea demersului ASF întemeiat pe art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015. Invocând dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015 susține că din adresa email ASF nr. x/10.11.2020 lipsește calificarea demersului ASF în sensul de activitate de supraveghere cu justificarea/motivarea aplicabilă situației de excepție în solicitarea de documente suplimentare sau activitatea de control prin rasportare la cadrul formal al controlului – ASF nu face referire la nicio decizie a Consiliului ASF (act administrativ care include motivarea informațiilor suplimentare solicitate spre control). Apreciază recurentul că instanța de fond a procedat în mod greșit în analiza motivării Deciziei ASF de sancționare prin raportare exclusivă la aspecte de legalitate privind adresa/e-mailul ASF nr. x/10.11.2020 adresată societății. Menționează în acest sens faptul că, obiectul contestației nu vizează legalitatea demersului ASF de a solicita relații prin adresa/e-mailul ASF nr. x/10.11.2020, instanța nefiind învestită în acest sens. Interpretarea dată de instanță temeiului de drept al adresei/e-mail ASF nr. x/10.11.2020 este contradictorie, greșită, fiind realizată prin raportare la clarificările aduse de ASF prin adresa din 04.01.2021. Arată că ASF nu are temei legal de a sancționa toate persoanele din conducerea executivă cât și neexecutivă a societății, fără nicio individualizare, pentru simplul fapt că persoana responsabilă/vizată cu atribuții privind reasigurarea societății a solicitat ASF clarificări față de natura și scopul demersului din 10.11.2020 întemeiat pe art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015 doar cu titlu general, fără indicarea în concret a calificării demersului ASF conform art. 8 alin. (4) din legea nr. 237/2015. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susține faptul că instanța de fond a interpretat greșit îndeplinirea cerințelor de motivare conform art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015. Arată în acest sens că instanța de fond a interpretat în mod greșit că existența unei situații de fapt la nivelul societății – demersul ASF exercitat față de societate prin emailul din 10.11.2020, prin lipsa clarificării acestuia de către ASF până la 04.01.2021, este suficientă pentru motivarea faptei contravenționale pusă în sarcina reclamantului prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015. Arată că ASF a clarificat demersul său din adresa din 10.11.2020 abia la data de 04.01.2021, acesta fiind momentul la care societatea a luat cunoștință de calificarea și scopul acțiunii ASF din 10.11.2020, respectiv motivarea acțiunii întemeiată de ASF la 10.11.2020, cu titlu general pe art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015, motivare necesară conform art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015. Începând cu această data – 04.01.2021 – se poate lua în considerare o eventuală faptă contravențională, iar reținerea instanței de fond că fapta contravențională reținută în sarcina recurentului reclamant a fost săvârșită cel târziu la 04.01.2021 cu întrunirea elementelor constitutive prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015 reprezintă o gravă greșeală de aplicare și interpretare a incidenței prevederilor art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015 aplicabile situației de fapt prin raportare la incidența prevederilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015. Totodată arată că, reținerea instanței că fapta contravențională imputată recurentului, cu întrunirea elementelor constitutive prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015, reprezintă o gravă eroare de interpretare a acestor dispoziții legale, față de situația de fapt descrisă în motivarea actului de sancționare și temeiurile de drept invocate a fi încălcate. Astfel, sentința atacată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, deoarece, în mod eronat instanța a considerat că demersul efectuat de societate în sensul solicitării de clarificări către ASF reprezintă în mod automat faptă contravențională de împiedicare a drepturilor conferite ASF-ului, precum și de refuz nejustificat din partea tuturor persoanelor din conducerea societății. Nu există niciun temei de drept sau raționament juridic care să susțină că răspunderea membrilor Consiliului de Supraveghere este comună, egală sau aceeași cu cea a membrilor Directoratului Societății, conducere executivă. Mai susține recurentul că au fost interpretate în mod greșit dispozițiile art. 163 alin. (1) lit. o) în raport de prevederile art. 163 alin. (18) 1 și și alin. (18) 2 din Legea nr. 237/2015 – notificarea prealabilă faptei contravenționale. Arată în acest sens că adresa ASF nr. x/04.01.2021 întemeiată pe prevederile art. 163 alin. (18) 1 din Legea nr. 237/2015 ar fi putut reprezenta cel mult notificare prealabilă a situației de neregulă existentă la nivelul societății în considerarea revenirii cu clarificări de către ASF la solicitarea din adresa email din 10.11.2020, însă în niciun caz nu poate reprezenta constatarea în mod legal și întemeiat a faptei contravenționale de împiedicare fără drept și refuz nejustificat prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/20154 săvârșită de fiecare persoană din conducerea executivă și neexecutivă. Totodată, susține că față de notificarea prin adresa ASF nr. x/04.01.2021 întemeiată pe prevederile art. 163 alin. (18) 1 din Legea nr. 237/2015 ASF nu a asigurat nici măcar respectarea art. 163 alin. (18) 2 din Legea nr. 237/2015, după expirarea termenului prevăzut la alin. (18) 1 ASF poate adopta măsuri adecvate pentru prevenirea sau remedierea oricăror situații de nerespectare a dispozițiilor legale constatate sau poate aplica sancțiuni contravenționale, ASF neluând în considerare răspunsul societății transmis în termenul prevăzut de lege pentru obiecțiuni, în 11.01.2021. Art. 163 alin. (18) 2 din Legea nr. 237/2015 se referă strict la perioada ulterioară expirării termenului prevăzut la alin. (18) 1 – notificarea prevăzută la alin. (18) 1 fiind comunicată societății/reclamantului la 04.01.2021. Printr-o altă critică se arată că au fost interpretate în mod greșit dispozițiile art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015 prin raportare la art. 163 alin. (18) 1 din Legea nr. 237/2015, sens în care arată că adresa ASF sin 04.01.2021 întemeiatpă pe art. 163 alin. (18) din Legea nr. 237/2015 reprezintă notificarea de constatare a situației de neregulă – netransmiterea de către societate a informațiilor solicitate – însă această situație de neregulă nu este pusă de ASF sub incidența faptei contravenționale prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015, pentru această situație de neregulă trebuia sancționată societatea, precizând că subiectul activ pentru o astfel de situație este exclusiv societatea, astfel că nu putea fi sancționat recurentul reclamant. Se mai arată faptul că, instanța de fond a interpretat superficial și a aplicat greșit dispozițiile legale incidente referitoare la răspunderea persoanelor din conducerea neexecutivă. În acest sens, a făcut o aplicare greșită a normelor speciale incidente în domeniul asigurărilor, dispozițiile din Legea nr. 237/2015 (prevederi speciale contra prevederilor cu titlu general din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale) și norme secundare speciale emise de ASF de punere în aplicare – Regulamentul ASF nr. 2/2016. O altă critică vizează interpretarea instanței de fond cu privire la motivarea actului de sancționare, pe care o apreciază ca fiind greșită, în raport de dispozițiile art. 163 alin. (1) lit. o), art. 163 alin. (11), art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015, datorită lipsei indicării unei norme speciale de sancționare a acestuia, în calitate de persoană cu atribuții de conducere neexecutivă, cât și pentru lipsa unui raționament calificat prin care, situația de fapt reținută să se încadreze în condițiile de sancționare ale normelor speciale privind persoana reclamantului. Recurentul aduce critici și cu privire la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015 prin raportare la nerespectarea asigurării caracterului proporțional al cuantumului amenzii, dar și cu privire la interpretarea și aplicarea greșită asupra legii mai favorabile, având în vedere Legea nr. 147/2021 care prevede un cuantum al amenzilor mult mai mici. Mai mult, o interpretare greșită a dispozițiilor art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015 a efectuat instanța și atunci când a analizat posibilitatea reducerii sau înlocuirii amenzii aplicate cu avertisment.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că documentele și informațiile solicitate sunt utilizate și trebuie să existe permanent în activitatea societății, cel puțin în format electronic, nefiind necesare prelucrări laborioase ale datelor existente. Se arată faptul că întrucât societatea, prin organele executive (Directorat și Consiliul de supraveghere) nu a înțeles să transmită informațiile solicitate la termenul stabilit în adresa din 10.11.2020, prin adresa nr. x/04.01.2021, conform prevederilor art. 163 alin. (18) indice 1 din Legea nr. 237/2015 ASF a notificat B. S.A., membrii directoratului și aoi Conbsiliului de supraveghere asupra nerespectării prevederilor legale și a solicitat ca în termenul de 7 zile de la primirea adresei să explice motivul nerespectării prevederilor legale sau să formuleze obiecțiuni. Totodată, recurentului i s-a pus în vedere că fapta menționată în notificare constituie contravenția prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015. Sub acest aspect arată că recurentul reclamant, pe baza mandatului (cu titlu oneros) primit de la societate avea obligația continuă de a se asigura că activitatea societății se desfășoară în limita și cu respectarea dispozițiilor legale în materie. Societatea, ca noțiune abstractă, poate da curs solicitărilor ASF numai prin intermediul persoanelor care asigură conducerea acesteia. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Sub aspectul contextului factual se reține că prin adresa emisă la data de 10.11.2020 intimata pârâtă a solicitat recurentei reclamante, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015 să i se comunice până la data de 20.11.2020 o serie de documente. La 27.11.2020, Presedintele Directoratului B. a comunicat pârâtei faptul că a luat act de această solicitare, a analizat cerințele de date și informații în raport cu art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015 și a menționat că cerința nu se circumscrie activității de supraveghere astfel cum aceasta este definită prin lege și pusă în aplicare prin Norma 21/2016, iar în raport cu principiul proportionalității, ținând seama de termenul foarte scurt de raportare a unor date nonstandard și având în vedere circumstanțele speciale generate de criza sanitară, acest proces de raportare suplimentară este unul oneros pentru societate. Prin adresa ASF nr. x/04.01.2021 intimata-pârâtă a precizat că solicitarea informațiilor suplimentare din partea societății este una în scopul derulării procesului de supraveghere, arătând că potrivit art. 1 alin. (2) pct. 43 din Legea 237/2015, procesul de supraveghere este definit ca un proces continuu, flexibil și iterativ, în care supravegherea prospectivă a societăților se bazează pe riscuri și cel puțin următoarele principii: proporționalitate, raționament calificat, documentare. Societatea de Asigurare si B. prin Președintele Directoratului a răspuns prin adresa din 11.01.2021, arătând că, față de volumul extrem de mare de date și informații solicitate, a avut în vedere exclusiv clarificarea scopului acestei solicitări, și nu un refuz de a da curs acesteia, invocând încă o dată disponibilitatea societății de a da curs oricărei solicitări legitime de a pune la dispoziția autorității date și informații, de orice natură și menționând că la momentul emiterii solicitării, societatea se afla în control de fond, exercițiu în care volumul de date și informații solicitat era considerabil, iar solicitarea pârâtei se afla în afara cadrului acestui control. Societatea de asigurare și reasigurare a transmis către ASF datele și informațiile solicitate, constând în 160 de fișiere în două etape, respectiv în data de 22.01.2021 si 29.01.2021. Prin Decizia nr. 87 din 25.01.2021, recurentul reclamant a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 450.000 RON pentru săvârșirea contravenției prevăzută de dispozițiile art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015. În motivarea respectivei decizii, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a reținut că prin neasigurarea transmiterii informațiilor aferente perioadei trimestrul 4 aferent anului 2019 – trimestrul 3 aferente anului 2020, necesare verificării corectitudinii înregistrării tranzacțiilor și a soldurilor din perioada menționată ce decurg din contractele de reasigurare, reflectate în activul bilanțier cu impact semnificativ în indicatorii de solvabilitate ai B., nu au fost respectate prevederile art. 8 alin. (4) coroborat cu art. 37 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, fiind împiedicată fără drept exercitarea drepturilor conferite ASF de către lege. Împotriva acestei decizii, recurentul reclamant A. a formulat contestație, iar Curtea de Apel București, prin sentința recurată a respins contestația formulată ca fiind neîntemeiată. Soluția Curții de Apel București este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale, reținând că în cauză motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. nu sunt incidente cauzei. Art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prevede: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…)

Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material." Totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător". Din interpretarea dispozițiilor precitate, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților ". Motivarea apare ca fiind un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum si o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate si temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, în lumina art. 21 alin. (3) din Constituția României si art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile si argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen concret al mijloacelor, argumentelor si elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte subliniază că obiectul căii de atac nu îl mai constituie pretenția concretă a părții, ca în cazul cererilor de învestire a primei instanțe, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală sau temeinică. Altfel spus, judecătorului căii de atac îi revine obligația să verifice raționamentul judecătorului fondului, căruia îi incumbă să soluționeze procesul în primă instanță, iar spre acest rezultat premisele raționamentului trebuie să fie accesibile din simpla lectură a hotărârii, prin prisma expunerii situației de fapt și a probelor concrete care o susțin, cu identificarea lor, respectiv prin prisma analizei în drept corespunzătoare acelei situații factuale stabilite. Din perspectiva acestui motiv de casare, recurentul reclamant a susținut că instanța de fond nu a reținut împrejurări de fapt și situații de drept esențiale, că a procedat în mod greșit în analiza motivării Deciziei ASF de sancționare prin raportare exclusivă la aspecte de legalitate privind adresa/e-mailul ASF nr. x/10.11.2020 adresată B. S.A., precum și faptul că interpretarea dată de instanță temeiului de drept al adresei/e-mail ASF nr. x/10.11.2020 este contradictorie, greșită, fiind realizată prin raportare la clarificările aduse de ASF prin adresa din 04.01.2021. Critica formulată nu poate fi primită. Nu există nicio contradicție în considerentele hotărârii recurate, dimpotrivă Înalta Curte constată că instanța de fond a motivat pertinent hotărârea recurată, analizând fiecare critică formulată de reclamant în parte, și răspunzând acestora prin raportare la normele juridice incidente cauzei, ceea ce înseamnă că hotărârea a fost motivată în acord cu cerințele impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și cu jurisprudența C.E.D.O. în materie, și făcând o aplicare corectă a normelor legale incidente cauzei. Împrejurarea că instanța de fond, în urma analizei situației de fapt precum și a dispozițiilor legale incidente cauzei, s-a oprit la data de 04.01.2021 ca dată la care contravenția a fost săvârșită, nu poate fi circumscrisă celor trei ipoteze prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv nemotivare, motivare contradictorie sau motive străine de natura cauzei. Raționamentul uzitat de judecător în analiza fiecărei critici de nelegalitate aduse Deciziei nr. 87/25.01.2021 este clar și concis, reflectând analizarea atentă atât a situației de fapt cât și a normele de drept incidente cauzei. În practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză. Așadar, instanța de fond a redat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, așa încât ansamblul considerentelor hotărârii nu sunt contradictorii, ci dimpotrivă converg spre aceeași soluție, putând fi astfel realizat controlul judiciar, fapt pentru care și motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. Totodată, nu poate fi reținută nici susținerea recurentului că există o contradictorialitate în raport de faptul că instanța de fond a reținut că recurentul reclamant avea obligația legală de a comunica informațiile solicitate precum și de a coordona și supraveghea activitatea întrucât aceste obligații rezultă, pe de o parte, din lege, iar pe de altă parte, din calitatea de vicepreședinte în Consiliul de supraveghere, calitate ce îl obligă pe recurent la supravegherea și coordonarea activității. Și motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Observând actul administrativ atacat, criticile de nelegalitate aduse acestuia de către recurentul-reclamant și analizând sentința recurată, Înalta Curte constată că problema supusă judecății vizează dacă poate fi reținută în sarcina recurentului reclamant fapta contravențională prevăzută de dispozițiile art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015. Plecând de la acest aspect, Înalta Curte va reține că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei, niciuna din criticile formulate neavând aptitudinea de a duce la reformarea hotărârii atacate. Printr-o primă critică se susține faptul că prin adresa email nr. x/10.11.2020 nu a fost menționat demersul ASF, în sensul de activitate de supraveghere cu justificarea/motivarea aplicabilă situației de excepție în solicitarea de documente suplimentare sau de activitate de control prin raportare la cadrul formal al controlului. Critica formulată nu poate fi primită în raport de temeiul de drept în baza căruia intimata pârâtă a solicitat comunicarea informațiilor. Potrivit art. 1 pct. 43 din Legea nr. 237/2015 a fost definit procesul de supraveghere ca fiind un proces continuu, flexibil și iterativ, în care supravegherea prospectivă a societăților se bazează pe: a) riscuri; b) cel puțin următoarele principii: (i) proporționalității; (ii) raționamentului calificat; (iii) documentări", iar ASF fiind autoritatea competentă cu reglementarea, autorizarea și supravegherea societăților. În vederea realizării procesului de supraveghere, prin dispozițiile art. 37 din Legea nr. 237/2015 au fost reglementate informațiile ce trebuiesc transmise ASF în cadrul procesului de supraveghere. Astfel, conform art. 37 din Legea nr. 237/2015: "(1) Societățile transmit A.S.F. informațiile necesare derulării procesului de supraveghere descris în prezenta secțiune, pe baza cărora aceasta realizează următoarele activități: a) evaluarea: (i) sistemului de guvernanță instituit; (ii) activităților desfășurate; (iii) principiilor de evaluare aplicate cu privire la solvabilitate; (iv) riscurilor și a sistemului de management al riscului; (v) structurii capitalului, necesităților de capital și managementului capitalului; b) adoptarea deciziilor adecvate, ca rezultat al procesului de supraveghere. (2) Societățile transmit anual A.S.F. evaluările prevăzute la art. 28 alin. (6), inclusiv un raport ORSA. (…). (9) Fără a aduce atingere prevederilor art. 96, în cazul în care intervalul la care se transmit informațiile este mai mic de un an, A.S.F. poate limita granularitatea acestora, dacă: a) procesul de transmitere a informațiilor este oneros, în condițiile menționate la alin. (13); b) informațiile respective sunt incluse în raportarea anuală. (…)." Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015 "În plus față de informațiile prevăzute la art. 37, A.S.F. are competența de a solicita societăților, conform principiului proporționalității, toate documentele și informațiile necesare derulării procesului de supraveghere, inclusiv procesele-verbale ale ședințelor conducerii și ale comitetelor instituite, și de a efectua controale la sediul acestora". Observând adresa email din 10.11.2020 reiese că temeiul de drept în baza căruia au fost solicitate informațiile l-a reprezentat dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015. Din conținutul acestei norme juridice rezultă că intimata pârâtă are competența de a solicita societăților toate documentele și informațiile necesare derulării procesului de supraveghere, iar prin trimiterea din cuprinsul acestei norme, la dispozițiile art. 37, reiese că informațiile solicitate în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015 vizează activitatea de supraveghere. Prin urmare, împrejurarea că intimata pârâtă nu a menționat calificarea demersului său în sensul de activitate de supraveghere cu justificarea/motivarea aplicabilă situației de excepție în solicitarea de documente suplimentare sau de activitate de control prin raportare la cadrul formal al controlului, este fără relevanță juridică câtă vreme temeiul de drept menționat în cuprinsul adresei email din 10.11.2020 vizează în mod clar procesul de supraveghere. În condițiile în care obligația de a comunica informațiile, cum sunt cele prevăzute de art. 37 din Legea nr. 237/2015, sau cele prevăzute de art. 8 alin. (4) din același act normativ sunt prevăzute în lege, B. avea obligația de a da curs solicitării din 10.11.2020. Fiind o obligație stabilită prin lege, lipsa unei calificări a demersului inițiat de intimata pârâtă prin adresa din 10.11.2020 nu produce nici societății, și nici recurentului reclamant nicio vătămare, motivarea temeiului solicitării rezultând în mod clar din conținutul dispozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015. În raport de aceste aspecte și critica referitoare la faptul că aprecierea instanței de fond asupra demersului ASF din 10.11.2020 în scop de "proces de supraveghere" prin raportare la clarificările aduse de intimata pârâtă prin adresa din 04.01.2020 este nefondată. Pe de altă parte, cu referire la această critică, analizând cuprinsul hotărârii recurate se observă că instanța de fond a reținut că "în cuprinsul acestei adrese, ASF a menționat că documentele solicitate sunt necesare pentru efectuarea unei analize a unor operațiuni privind asigurarea și reasigurarea, efectuate de către B. S.A. în perioada 01.01.2019- 30.09.2020, autoritatea publică pârâtă făcând în mod explicit trimitere la dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015, potrivit cărora A.S.F. are competența de a solicita societăților, conform principiului proporționalității, toate documentele și informațiile necesare derulării procesului de supraveghere". Nici critica referitoare la faptul că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015 prin reținerea că necomunicarea informațiilor solicitate reprezintă fapta contravențională de împiedicare a drepturilor conferite ASF, precum și de refuz nejustificat nu poate fi primită. Potrivit dispozițiilor art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015: "(1) Constituie contravenții următoarele fapte: o) împiedicarea fără drept a exercitării drepturilor conferite de către lege A.S.F., precum și refuzul nejustificat al oricărei persoane de a răspunde solicitărilor A.S.F. în exercitarea atribuțiilor care îi revin conform legii". În raport de conținutul acestei dispoziții legale se constată că subiectul activ al contravenției poate fi orice persoană care a împiedicat exercitarea drepturilor ASF sau a refuzat, în mod nejustificat, de a răspunde solicitărilor ASF în exercitarea atribuțiilor care îi revin conform legii. În raport de conținutul constitutiv al contravenției reglementată de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015 se constată că în sarcina recurentului reclamant în mod corect a fost reținută această contravenție. Norma art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015 nu face distincție în ceea ce privește subiectul activ al contravenției, astfel că obligația de a proceda la comunicarea informațiilor solicitate de intimata pârâtă aparține oricărei persoane – directorat sau consiliu de supraveghere, cu atât mai mult cu cât recurentul reclamant are calitatea de vicepreșdinte al Consiliului de supraveghere al B. S.A.. Prin urmare, susținerile referitoare la faptul că "B. S.A. avea obligația de a comunica informațiile solicitate, sau că nu există niciun temei de drept sau raționament juridic care să susțină că răspunderea membrilor Consiliului de Supraveghere este comună, egală sau aceeași cu cea a membrilor Directoratului Societății, conducere executivă" sunt nefondate și nu pot fi primite. S-a criticat hotărârea recurată și sub aspectul interpretării eronate a dispozițiilor art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015 prin raportare la art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015, susținându-se că pentru necomunicarea informațiilor solicitate trebuia sancționată B. S.A.. Nici această critică nu poate fi primită. Este adevărat, potrivit art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015 "(1) Constituie contravenții următoarele fapte: e) nerespectarea de către societăți a prevederilor referitoare la transmiterea: (i) documentelor și informațiilor conform art. 8 alin. (4), art. 37, 39, 41, 42 și 47; (ii) documentelor și rapoartelor în conformitate cu prevederile legale; (iii) refuzului documentat prevăzut la art. 25 alin. (9) și art. 26 alin. (7)", însă susținerile recurentului, prin raportare la această dispozițe legală, sunt nefondate în condițiile în care acesta apreciază că situația de neregulă, respectiv necomunicarea informațiilor, trebuia pusă de ASF sub incidența faptei contravenționale prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015, respectiv pentru această neregulă trebuia sancționată B. S.A. și nu recurentul reclamant. Fapta reținută în sarcina recurentului reclamant a fost cea prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015, respectiv împiedicarea fără drept a exercitării drepturilor conferite de către lege A.S.F., precum și refuzul nejustificat al oricărei persoane de a răspunde solicitărilor A.S.F. în exercitarea atribuțiilor care îi revin conform legii, prin urmare recurentul reclamant se poate apăra doar în raport de contravenția reținută în sarcina sa și nu prin prisma faptului că sancțiunea trebuia aplicată unei alte persoane. Împrejurarea că potrivit dispozițiilor art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015 răspunde și societatea pentru fapta de a nu comunica informațiile solicitate de ASF nu înlătură contravenția imputată recurentului reclamant. Înalta Curte va avea în vedere și faptul că potrivit art. 209 alin. (1) C. civ. "persoana juridică își exercită drepturile prin organele sale de administrare", respectiv potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 237/2015 "conducerii societății îi revine răspunderea privind respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare". Mai mult, art. 15 din Regulamentul A.S.F. nr. 2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanță corporativă de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară prevede că, membrii Consiliului de Supraveghere au responsabilitatea de se asigura că există un cadru adecvat de verificare a informațiilor transmise către A.S.F., la solicitarea acesteia. Prin urmare, având în vedere calitatea recurentului reclamant de vicepreședinte al consiliului de supraveghere, acesta avea obligația de a se asigura de transmiterea informațiilor solicitate de către autoritate, necesare derulării procesului de supraveghere. O altă critică a recurentului reclamant privește încălcarea dispozițiilor art. 163 alin. (18) 1 din Legea nr. 237/2015 susținând că adresa ASF nr. x/04.01.2021 ar fi putut reprezenta cel mult notificare prealabilă a situației de neregulă existentă la nivelul societății, însă în niciun caz nu poate reprezenta constatarea în mod legal și întemeiat a faptei contravenționale prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015, iar ASF nu aluat în considerare răspunsul societății transmis în termenul prevăzut de lege pentru obiecțiuni, în 11.01.2021. Potrivit art. 163 alin. (18) 1 și alin. (18) 2 din Legea nr. 237/2015: "(18 1 )A.S.F. notifică societățile și/sau persoanele în cauză asupra nerespectării prevederilor legale, acestea având dreptul ca în termen de 7 zile de la primirea notificării să explice motivul nerespectării sau să formuleze obiecțiuni. (18 2 )După expirarea termenului prevăzut la alin. (18 1 ), A.S.F. poate adopta măsuri adecvate pentru prevenirea sau remedierea oricăror situații de nerespectare a dispozițiilor legale constatate și/sau poate aplica sancțiuni contravenționale." Din economia acestor dispoziții legale rezultă că ASF notifică societățile și/sau persoanele în cauză asupra nerespectării prevederilor legale, acestea având dreptul ca în termen de 7 zile de la primirea notificării să explice motivul nerespectării sau să formuleze obiecțiuni, și reprezintă un simplu act de constatare care nu produce afectele juridice prin el însuși, acesta urmând să fie valorificat ulterior, prin emiterea deciziei de sancționare. Faptul ca, prin răspunsul din 11.01.2021, formulat in termenul de 7 zile prevăzut de art. 163 alin. (18) 1 din Legea nr. 237/2015, Societatea de Asigurare și B. S.A. a precizat că va furniza datele solicitate în cel mai scurt timp posibil, este fără relevanță, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond. Scopul emiterii notificării prevăzute de art. 163 alin. (18) 1 din Legea nr. 237/2015 este comunicarea către societate a unor împrejurări din activitatea sa, în scopul formulării de către aceasta a unor eventuale obiecțiuni/apărări având în vedere că respectivele împrejurări ar putea atrage aplicarea ulterioară a unei sancțiuni contravenționale. În condițiile în care nici după trecerea termenului de 7 zile prevăzut în cuprinsul adresei din 04.01.2021, informațiile solicitate nu au fost comunicate, se constată că actul de sancționare emis de intimata pârâtă este legal, în mod corect reținând judecătorul fondului că recurentul reclamant avea obligatia de a nu împiedica prin nicio modalitate de lucru, exercitarea de către ASF a competențelor sale de supraveghere, atribuite prin lege, în condițiile în care pârâta a solicitat documentele menționate încă din 10.11.2020. O altă critică a recurentului-reclamant privește încălcarea, prin decizia atacată nr. 87/25.01.2021, a dispozițiilor art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, recurentul invocând o greșită aplicare a acestor dispoziții de către instanța de fond în sensul că aplicarea unei amenzi în cuantum de 450.000 RON nu respectă principiul proporționalității. Înalta Curte constată că potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) pct. 39 coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) pct. 55 lit. c) din Legea nr. 237/2015, principiul proporționalității este definit ca fiind principiul care are în vedere natura, amploarea și complexitatea riscurilor inerente activității desfășurate de societăți. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015 "(11) La stabilirea tipului sancțiunii sau a măsurii sancționatoare și a cuantumului amenzii, pentru faptele prevăzute la alin. (1), (3) și (5), Consiliul A.S.F. are în vedere principiul proporționalității și al raționamentului calificat, precum și toate circumstanțele relevante ale săvârșirii faptei, inclusiv următoarele aspecte, după caz: a) natura și gravitatea faptelor, inclusiv a celor care pot genera risc sistemic, în sensul Regulamentului (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudențială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar și de înființare a unui Comitet european pentru risc sistemic; b) forma de vinovăție; c) situația financiară; d) stabilitatea financiară; e) cuantumul profiturilor realizate sau al pierderilor evitate, în măsura în care acestea pot fi determinate; f) prejudiciile cauzate terților, în măsura în care pot fi determinate; g) gradul de cooperare cu A.S.F.; h) încălcările săvârșite anterior." În raport de aceste dispoziții legale, realizând o corectă aplicare a principiului proporționalității sancțiunii cu gravitatea abaterii, instanța de fond a apreciat întemeiat că aplicarea unei amenzi în cuantum de 450.000 RON este pe deplin justificată în raport de natura faptei contravenționale constatate, respectiv de a comunica informațiile solicitate cu o întârziere de două luni, faptă cu privire la care s-a apreciat gravitatea ca fiind ridicată. Nu trebuie omis nici faptul că prin nepunerea la dispoziție a informațiilor solicitate prin notificarea transmisă la 10.11.2020 intimata pârâtă a fost împiedicată în exercitarea drepturilor conferite de lege de a verifica și impune eventuale măsuri, în efectuarea unei analize pe documentația solicitată si netransmisă, intimata pârâtă aflându-se în imposibilitate de a identifica/cuantifica prejudiciile cauzate terților. Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere și o cooperare defectuoasă a societății cu A.S.F. generată de întârzieri repetate în furnizarea informațiilor solicitate, abordarea unei atitudini ostile menite să tergiverseze sau să împiedice transmiterea informațiilor solicitate. În raport de aceste susțineri, Înalta Curte va respinge și critica referitoare la interpretarea eronată a dispozițiilor Ordinului nr. 113118/2006 în ceea ce privește gradualizarea măsurilor sancționatorii, constatând că în mod corect prima instanță a reținut că prevederile acestui ordin nu impun aplicarea inițială a unor sancțiuni mai blânde, anterior aplicării sancțiunii amenzii, precum și faptul că la stabilirea cuantumului amenzii s-a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015. Cu referire la sancțiunea aplicată, nici critica referitoare la faptul că nu trebuia să facă dovada existenței unor circumstanțe personale sau a unor împrejurări obiective din care să reiasă că acesta ar fi împovărat în mod excesiv nu poate fi primită, alegațiile acestuia referitoare la un prejudiciu imediat și viitor, precum și faptul că amenda aplicată afectează reputația acestuia sunt speculative și nu sunt întemeiate pe nicio probă certă. Revenea, așadar, recurentului reclamant obligația de a dovedi toate aceste susțineri prin aplicarea principiului general statuat prin dispozițiile art. 249 C. proc. civ. conform cărora cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească. Nici critica referitoare la faptul că instanța de fond nu a aplicat legea mai favorabilă, respectiv Legea nr. 147/2021 în ceea ce privește cuantumul amenzii nu poate fi primită, în condițiile în care recurentul reclamant nu a observat că prin Legea nr. 147/2021 s-au adus modificări O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, și nu Legii nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, lege care cuprinde temeiul sancționator (art. 163 alin. (4) lit. b), (4) Săvârșirea contravențiilor prevăzute la alin. (1) lit. a), c), i), o), p) și r) se sancționează, după caz, cu amendă de la 10.000 RON la 1000000 RON (...). Așadar, Legea nr. 147/2021 nu prevede sancțiunea pentru fapta imputată recurentului, astfel încât, din acest punct de vedere nu poate reprezenta lege contravențională mai favorabilă. Sub acest aspect, dispozițiile art. I pct. 8 din Legea nr. 147/2021 de modificare a O.U.G. nr. 93/2012 dispun: "8. După articolul 21 4 se introduce un nou articol, articolul 21 5 , cu următorul cuprins: "Art. 21 5 (1) Pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și a reglementărilor și hotărârilor Consiliului A.S.F., în cazurile care nu cad sub incidența legislației care reglementează activitatea entităților prevăzute la art. 21 2 alin. (1), Consiliul A.S.F., în conformitate cu regulamentul intern aprobat, poate aplica următoarele sancțiuni: a) avertisment scris; b) amendă pentru persoanele fizice cuprinsă între 1.000 RON și echivalentul în RON a 25% din venitul net anual al persoanei fizice realizat cu angajatorul sau amendă pentru persoanele juridice cuprinsă între 10.000 RON și echivalentul în RON a 1% din cifra de afaceri anuală a persoanei juridice. Amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat; c) suspendarea parțială sau totală, pe un termen de până la 90 de zile, a autorizației acordate de A.S.F.; d) retragerea autorizației acordate de A.S.F. (2) Deciziile adoptate de A.S.F. cu privire la persoanele fizice și juridice conform prevederilor alin. (1) pot fi contestate în condițiile prevăzute la art. 21 3 . Printr-o ultimă critică s-a susținut interpretarea eronată a dispozițiilor art. 84 alin. (3) din Legea nr. 237/2015 în sensul că intimata pârâtă nu a intervenit prin nicio măsură preventivă anterior notificării din 04.01.2021, precum și faptul că nu a intervenit prin nicio măsură corectivă în sensul că ASF nu a răspuns solicitării B. S.A. din 27.112021. Nici această critică nu poate reforma sentința recurată. Astfel, în condițiile în care anterior emiterii adresei din 04.01.2021, nu a fost luată nicio măsură sancționatorie, iar ulterior acestei adrese sancțiunea a fost luată la data de 25.01.2021, rezultă fără tăgadă că rolul adresei emisă de ASF la data de 04.01.2021 a fost unul preventiv. Pe de altă parte, nu poate fi ignorat faptul că obligația de comunicare a informațiilor solicitate este stabilită prin lege, astfel că recurentul reclamant avea obligația de a respecta legea. Nici susținerea că intimata pârâtă nu a intervenit prin nicio măsură corectivă, nu poate fi primită. Așa cum s-a arătat motivarea temeiului solicitării rezultând în mod clar din conținutul dispozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015. În plus, prin adresa din 04.01.2021 s-a precizat în mod clar că informațiile solicitate sunt necesare derulării procesului de supraveghere În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.