ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3003/2023

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, la data de 06.10.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (în continuare, ASF), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună: - I) în principal: a) anularea în tot a Deciziei nr. 811/08.07.2020 emise de pârâta ASF și, pe cale de consecință, înlăturarea sancțiunii dispuse ca fiind nelegală și netemeinică; b) anularea în tot a Deciziei nr. 1050/04.09.2020, prin care a fost soluționată plângerea prealabilă formulată de acesta; II) în subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 20.000 RON, dispuse prin Decizia nr. 811/08.07.2020, cu sancțiunea contravențională a avertismentului; III) obligarea pârâtei A.S.F. la restituirea oricăror sume încasate în temeiul Deciziei nr. 811/08.07.2020, dacă este cazul; IV) obligarea pârâtei A.S.F. la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 746 din 11.05.2021, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat casarea acesteia și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. 3.1. În primul motiv de recurs, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a reluat prezentarea situației de fapt și a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 5 alin. (1) lit. b), art. 7 alin. (1) și (2), art. 12 alin. (2) și art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 14/2015, art. 2 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. b), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (4) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, art. 12 alin. (1) și (2), art. 21 din Legea nr. 74/2015, art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 și art. 211 din C. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. 3.1.1. În mod greșit, prima instanță a reținut faptul că recurentul nu a avut o conduită conformă prevederilor legale, în contextul în care: - nu a organizat ședința Consiliului de Supraveghere (în continuare, CS); - nu a convocat membrii C.S. pentru ședința din data 23.04.2020, întrucât aceasta nu intra în atribuțiile sale (convocarea a fost efectuată decât de Președintele C.S. - B.) - nefiind cel care a convocat ședința C.S. din 23.04.2020, partea nu avea competența de a decide care vor fi persoanele participante la ședința respectivă; - nu a prezidat ședința C.S. din 23.04.2020, întrucât nu era Președintele acestui organ de conducere; - simpla participare nu poate, sub nicio formă, justifica pretinsa lipsă a gândirii independente (art. 2, art. 4, art. 5, art. 14 din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019) sau pretinsa lipsă a guvernanței (art. 5 din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019) sau incapacitatea de a-și îndepliniri atribuțiile independent (art. 14 din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019). - avea obligația să se prezinte la convocările Președintelui C.S., indiferent de persoana care pretindea că îndeplinește această funcție; - nu i se poate imputa existența unui conflict între cele două persoane care pretindeau concomitent funcția de Președinte al C.S, respectiv B. și C.; - ședința din 23.04.2020 realizat s-a realizat în format electronic, iar lucrările acesteia s-au desfășurat prin corespondență și vot electronic, iar nu în cadrul unei ședințe ținute în format fizic sau prin sistem de teleconferință; ca atare, partea nu putea cunoaște cine a votat, respectiv câți dintre membrii C.S. au înțeles să transmită buletinele de vot prin corespondență electronică; prin urmare, nu se putea reține o așa-zisă neconformitate a conduitei sale; - hotărârea C.S. din 13.04.2020 a fost emisă abuziv, în scopul eludării unei hotărâri judecătorești, cu încălcarea art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care nu putea fi avută în vedere de către instanță; 3.1.2. În mod greșit, prima instanță a apreciat că nu poate reține starea de incompatibilitate a numitului D., în raport de prevederile art. 2 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. b), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (4) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, art. 12 alin. (1) și (2), art. 21 din Legea nr. 74/2015, art. 211 din C. civ., precum și art. 15 din Actul constitutiv al E. (în continuare, E.). Recurentul arată că aceste prevederi legale și statutare confirmă că urmărirea penală in personam desfășurată față de un membru C.S. atrage de jure starea de incompatibilitate a respectivului membru, sens în care, în virtutea atribuțiilor și responsabilităților prevăzute de lege și de reglementările statutare, acesta, în calitate de Vicepreședinte C.S., avea nu doar dreptul, ci și obligația de a pune în discuție, în interesul Societății și al acționarilor săi, posibilitatea unui membru incompatibil de a participa și exercita dreptul de vot în cadrul ședințelor C.S. La momentul adoptării hotărârii C.S. din 23.04.2020, D. era urmărit penal inclusiv în dosarele penale nr. x/2006 și nr. y/2015 Recurentul opinează în sensul că este nelegală concluzia primei instanțe potrivit căreia starea de incompatibilitate ar depinde de o constatare formală din partea A.S.F. În realitate, aceasta operează de drept, în temeiul normelor anterior nominalizate. 3.1.3. În mod greșit, prima instanță a reținut faptul că conduita recurentului s-ar afla în contradicție cu Decizia ASF nr. 525/22.04.2020 Recurentul consideră că argumentația instanței de fond eludează dispozițiile art. 153 lit. b) din Legea nr. 31/1990, conform cărora membrii Consiliului de Supraveghere numesc membrii Directoratului, norme reflectate și în cuprinsul Actului Constitutiv al E.. Or, prin Decizia nr. 525/22.04.2020, A.S.F. a respins solicitarea de autorizare a domnilor F., G. și B. exclusiv pentru motivul că nu s-ar fi depus documentația completă, prevăzută de art. 30 alin. (6) din Regulamentul nr. 1/2010. De asemenea, nu există nicio prevedere legală care să fi împiedicat E.. să numească aceiași trei membri în Directoratul E.., doar pentru că aceștia fuseseră respinși anterior de A.S.F. ca urmare a furnizării unei documentații incomplete. Ca atare, nu poate fi vorba despre nerespectarea Deciziei ASF nr. 525/22.04.2020. Recurentul precizează că, dimpotrivă, emiterea Hotărârii C.S. nr. 1/23.04.2020 (în vigoare), a confirmat Decizia A.S.F. nr. 525/22.04.2020, acceptând faptul că cei trei membri nu au fost încă desemnați și, pe cale de consecință, a luat decizia de a reîncepe procesul de desemnare a acestora, cu transmiterea întregii documentații. 3.1.

În mod greșit, prima instanță a considerat că lipsa oricărui prejudiciu nu conduce la anularea deciziei contestate În realitate, în aplicarea prevederilor art. 55 din Legea nr. 74/2015, art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, se impunea anularea Deciziei nr. 811/08.07.2020, ca urmare a caracterului disproporționat al sancțiunii contravenționale aplicate sau, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii dispuse cu cea a avertismentului. 3.1.

Instanța de fond nu a individualizat sancțiunea prin raportare la lipsa vinovăției sau a pericolului social al faptei, ceea ce determină încălcarea prevederilor art. 1 și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001. 3.1.

Curtea de apel a reținut în mod greșit faptul că relația profesională cu alți membrii ai organelor de conducere, precum și "acțiunile conjugate" sau "coincidența de opinii" invocate de intimată ar putea constitui temei pentru sancționarea sa contravențională. Recurentul precizează că motivarea prezentată în cadrul sentinței atacate nesocotește prevederile art. 21 din Constituția României și art. 6 CEDO. În primul rând, exemplele pe care prima instanță le califică drept "fapt vecin și conex" reprezintă, în realitate, tocmai motivele pentru care A.S.F. a emis Decizia A.S.F. În al doilea rând, accesul la instanța de judecată reprezintă un drept conferit de normele anterior nominalizate; ca atare, partea nu putea să fie sancționată pentru o pretinsă acțiune conjugată, respectiv pentru că a introdus o cerere de chemare în judecată pentru anularea hotărârilor nelegale. În al treilea rând, Tribunalul Brașov a admis o serie de acțiuni și ordonanțe președințiale formulate împotriva hotărârilor C.S. emise cu participarea nelegală a lui D.. În al patrulea rând, nici transmiterea unor adrese către AS.F., împreună cu alți membri ai organelor de conducere din cadrul E.. nu poate constitui un temei pentru aplicarea unei sancțiuni contravenționale. Nici coincidența de opinii cu președintele Directoratului sau alți membrii ai organelor de conducere nu putea fi avută în vedere de ASF la momentul emiterii Deciziei A.S.F., opiniile similare nefiind, în mod evident, interzise de nicio prevedere legală. 3.1.

În mod greșit, prima instanță a considerat că decizia contestată în cauză este motivată, în contextul în care aceasta se rezumă să prezinte doar situația de fapt reținută de emitent și textele legale incidente, fără să nominalizeze elementele concrete pentru care faptele recurentului ar trebui să fie sancționate cu amendă contravențională într-un cuantum foarte ridicat. Recurentul precizează că hotărârea în discuție: • nu face referire la "hotărârea" din 19.03.2020, suspendată de Tribunalul Brașov, prin sentința nr. 307/08.04.2020, în urma căreia instanța a confirmat calitatea sa de Vicepreședinte al C.S., fiind repus, practic, în funcție; • nu indică motivele concrete pentru care participarea și semnarea, în condiții de legalitate a hotărârilor adoptate în cadrul ședinței C.S. din 23.04.2020 ar constitui un indiciu de neexercitare a mandatului cu prudență și diligentă; • nu indică motivele concrete pentru care participarea și semnarea hotărârilor adoptate în cadrul ședinței C.S. din 23.04.2020 ar provoca vreo vătămare E.. care să se reflecte în "neexercitarea mandatului cu prudență și diligentă"; • nu tratează în nicio formă conduita numitului D., care a determinat toate aceste tensiuni la nivelul C.S., deși se află în incompatibilitate flagrantă. Or, în lipsa unei motivări corespunzătoare, nu este posibilă exercitarea controlului asupra legalității măsurii dispuse prin Decizia nr. 811/08.07.2020, motivarea actului, reprezentând o condiție de legalitate a acestuia, insuficiența motivării sau nemotivarea acestuia atrăgând nulitatea actului. 3.1.

În mod greșit, prima instanță a reținut faptul că transmiterea unei solicitări de retragere a autorizațiilor deținute de numiții H., D. și C. de către Directoratul E. poate constitui motiv de sancționare a recurentului. Partea susține faptul că instanța trebuia să aibă în vedere sentința nr. 322/06.05.2020 pronunțată de Tribunalul Brașov, prin care s-a suspendat Hotărârea CS nr. 2/19.03.2020, și să anuleze sancțiunea contravențională ce i-a fost aplicată. 3.1.

Instanța de fond nu a reindividualizat în mod corect sancțiunea contravențională. Recurentul arată că trebuia să îi fie aplicată sancțiunea avertismentului, permisă de Legea nr. 74/2015, în raport de următoarele aspecte: - nu a organizat și nu a convocat membrii CS pentru ședința CS din 23.04.2020; - nu există prejudiciu în sarcina E.; - altor membrii ai E. le-a fost aplicată sancțiunea avertismentului pentru fapte similare; - a acționat cu bună-credință, a așteptat un răspuns final din partea intimatei, ca urmare a corespondenței elaborate cu E. și a numeroaselor dosare în care numitul D. era urmărit penal; - hotărârea din 19.03.2020 au fost anulată de către Tribunalul Brașov, în dosarul nr. x/2020, hotărâre cu un conținut similar cu cea din 13.04.2020; - scopul urmărit de recurent a fost acela de conformare la dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 74/2015 în vederea salvgardării intereselor E.; - vătămarea produsă nu există, deoarece fapta săvârșită nu a produs un prejudiciu; - sancțiunea ce a fost aplicată încalcă principiul proporționalității în raport cu scopul urmărit, precum și principiul prevalenței substanței asupra formei. 3.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii judecătorești. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, partea arată faptul că instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat și caracterul executoriu al sentinței nr. 307/08.04.2020, pronunțate în dosarul nr. x/2020, prin care a fost anulată hotărârea din 19.03.2020. 4. Apărările formulate în cauză Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, precum și note scrise în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările prezentate la dosar. Note scrise au fost depuse și de către recurent. 5. Soluția instanței de recurs 5.1. Considerații generale După cum s-a precizat la pct. 1 din decizie, controlul judiciar declanșat de recurent are ca obiect verificarea legalității: 1) Deciziei nr. 811/08.07.2020 prin care intimata ASF a procedat la sancționarea contravențională a recurentului A. cu amendă în cuantum de 20.000 RON, având în vedere calitatea acestuia de membru al Consiliului de Supraveghere al E. S.A.; 2) Deciziei nr. 1050/04.09.2020, prin care a fost soluționată plângerea prealabilă formulată de acesta împotriva actului de sancționare anterior arătat. Așa cum s-a menționat la pct. 2 din decizie, prima instanță a respins acțiunea reclamantului, întrucât a apreciat că cele două acte administrative contestate sunt legal emise. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a analizat în mod detaliat și judicios dispozițiile normative incidente pe subiectul analizat, susținerile părților litigante, precum și întregul probatoriu administrat în cauză, iar concluzia la care a ajuns este corectă. Răspunzând punctual la criticile prezentate în cadrul memoriilor de recurs, subsumate motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: 5.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") 5.2.1. Critica de nelegalitate prezentată la pct. 3.1.7. din decizie este nefondată. Înalta Curte reține că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat. Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului. Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului. Motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar și neechivoc raționamentele instituției care a emis actul. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat. O motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui. În cauza de față, contrar susținerii recurentului, Înalta Curte reține că actul administrativ de sancționare contravențională este motivat în mod corespunzător. În concret, faptele reținute de intimată în sarcina recurentului au fost următoarele: a) lipsa gândirii independente, a independenței de spirit (definită la art. 2 alin. (2) lit. l) din Regulamentul ASF nr. 1/2019), aplicabilă, conform art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. c) și art. 14 alin. (2) lit. a) din același Regulament; b) lipsa guvernanței (prevăzută la art. 5 alin. (1) din Regulamentul ASF); incapacitatea persoanei sancționate de a-și îndeplini atribuțiile care îi revin, în mod independent (cu referire la prevederile art. 14 alin. (1) lit. a) și d) pct. (i) și (ii). Emitentul actului de sancționare a reținut faptul că, în raport de aspectele anterior descrise, recurentul a încălcat prevederile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiții alternative, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 21 lit. c) din Regulamentul Delegat (UE) 231/2013, faptă ce constituie contravenție, potrivit art. 51 alin. (2) lit. b) din legea anterior arătată. De asemenea, este de observat faptul că argumentele care au stat la baza constatării autorității intimate privind lipsa gândirii independente, a independenței de spirit, și, respectiv, lipsa guvernanței, în cazul recurentului, au fost descrise în mod exhaustiv în preambulul deciziei deduse judecății, adică la pct. 1-8 din aceasta. În realitate, așa cum a evidențiat și judecătorul fondului cauzei, toate aspectele prezentate de către recurent în cadrul acestei critici de nelegalitate antamează aspecte de netemeinicie ale actului administrativ de sancționare. 5.2.2. Critica de nelegalitate prezentată la pct. 3.1.1. din decizie este nefondată. Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține următoarele aspecte relevante pe chestiunea analizată: În cadrul ședinței CS E. din 19.03.2020, s-au decis următoarele: a) revocarea lui B. din funcția de președinte al C.S. cu efect imediat începând cu data de 19.03.2020; b) numirea lui C. în funcția de președinte al C.S. cu efect imediat începând cu 19.03.2020; c) revocarea lui A. din funcția de vicepreședinte al C.S. cu efect imediat începând cu 19.03.2020. Prin sentința nr. 307/08.04.2020, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2020, "hotărârea" adoptată la data de 19.03.2020 a fost suspendată pe calea ordonanței președințiale. Pe de altă parte, după acest moment și anterior datei de 23.04.2020, prin Hotărârea CS E. din 13.04.2020 s-au decis următoarele: a) revocarea lui B. din funcția de președinte al C.S. cu efect imediat începând cu data de 13.04.2020; b) numirea lui C. în funcția de Președinte al C.S. cu efect imediat începând cu 13.04.2020; c) revocarea lui A. din funcția de Vicepreședinte al C.S. cu efect imediat începând cu 13.04.2020. Prin urmare, după cum a evidențiat și prima instanță, începând cu data de 13.04.2020, reclamantul nu mai deținea funcția de Vicepreședinte al CS al E. și nici numitul B. pe cea de Președinte al aceleiași entități. Contrar susținerilor recurentului, acestuia nu i s-a reproșat organizarea ședinței CS al E. din data 23.04.2020, convocarea membrilor CS la această ședință și prezidarea ședinței. În realitate, recurentului i s-au imputat, în esență, următoarele fapte prin decizia de sancționare contravențională: - participarea la ședința CS al E. din data 23.04.2020, convocată de numitul B., care și-a asumat în mod nelegal calitatea de Președinte al C.S., și asumarea, prin semnătură, a hotărârilor adoptate în cadrul acestei ședințe, deși nu au fost îndeplinite cerințele de cvorum și vot, prevăzute de dispozițiile art. 17 alin. (5) din Actul Constitutiv și art. 8 alin. (4) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului de Supraveghere al E. S.A.; - asumarea calității de Vicepreședinte al C.S. al E. în condițiile în care recurentul a fost revocat din această funcție în cadrul ședinței C.S. din 13.04.2020. Instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului potrivit căreia "simpla participare" la ședința din data de 23.04.2020 nu poate, sub nicio formă, justifica sancționarea sa contravențională, în condițiile în care avea obligația de a se prezenta la convocările Președintelui C.S., "indiferent de persoana care pretindea că îndeplinește această funcție". Fără îndoială, nu poate fi vorba despre "simpla participare" la ședința în discuție, în contextul în care recurentul cunoștea faptul revocării sale și a numitului B. din funcțiile de conducere din cadrul C.S. De asemenea, Înalta Curte apreciază că este lipsită de relevanță juridică invocarea de către recurent a sentinței civile nr. 307/08.04.2020, pronunțate în dosarul nr. x/2020, prin care Tribunalul Brașov a dispus, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea efectelor hotărârii CS din data de 19.03.2020. Pe acest aspect, instanța de control judiciar are în vedere împrejurarea că autoritatea intimată nu s-a raportat la aceasta din urmă hotărâre, ce a avut în vedere hotărârea CS din data de 13.04.2020 care a făcut, într-adevăr, obiectul dosarului nr. x/2020, însă reclamanta E. S.A. a renunțat la judecată, iar cererile de intervenție formulate în cauză au fost respinse. În altă ordine de idei, instanța de control judiciar nu poate primi critica recurentului referitoare la încălcarea prevederilor art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Mai precis, în aplicarea acestei norme, partea susține faptul că hotărârea CS din data de 13.04.2020 a fost suspendată de drept, întrucât instanța suspendase, așa cum s-a arătat anterior, pe calea ordonanței președințiale, efectele hotărârii CS din data de 19.03.2020. În realitate, dispoziția normativă anterior menționată nu este incidentă în cauză, deoarece hotărârea CS din data de 13.04.2020 nu este un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci este o hotărâre emisă în domeniul societar de către organele de administrare ale unei societăți. În fine, Înalta Curte reține că sunt lipsite de relevanță susținerile recurentului referitoare la desfășurarea ședinței CS din data de 23.04.2020 prin corespondență și vot electronic, iar nu în cadrul unei ședințe ținute în format fizic sau prin sistem de teleconferință, situație în raport cu care nu a știut câți membrii au votat hotărârile adoptate. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța are în vedere faptul că ședința CS din data de 23.04.2020 nu trebuia să se desfășoare. 5.2.3. Critica de nelegalitate prezentată la pct. 3.1.2. din decizie este nefondată. Recurentul arată faptul că prima instanță a încălcat prevederile art. 2 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. b), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (4) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, art. 12 alin. (1) și (2), art. 21 din Legea nr. 74/2015, art. 211 din C. civ., precum și art. 15 din Actul constitutiv al E., atunci când a concluzionat că nu se poate investi cu reținerea stării de incompatibilitate a numitului D.. Înalta Curte nu poate primi această critică de nelegalitate, în raport de aspectele ce vor fi redate în continuare. Prin Decizia nr. 1095/13.09.2018, având în vedere urmărirea penală in personam a domnului D., intimata A.S.F. a decis retragerea aprobării calității acestuia de membru în Consiliul de Supraveghere al E. S.A. Însă, în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Constanța a decis atât anularea acestei decizii, cât și suspendarea executării respectivei decizii (această soluție era executorie). În raport de decizia Curții de Apel Constanța, intimata A.S.F. a confirmat calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere al E. S.A. a d-lui D. și a pus în vedere societății să facă demersurile necesare pentru ca acesta din urmă să-și poată exercita mandatul. Prin sentința nr. 23/26.03.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Brașov a respins cererea de ordonanță președințială formulată de E. în contradictoriu cu dl. D. și A.S.F., prin care reclamanta a solicitat suspendarea calității de membru al Consiliului de Supraveghere a d-lui D. (soluția a rămas definitivă prin renunțarea la judecarea recursului de către E.). Prin sentința nr. 301/01.04.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Brașov a respins cererea de ordonanță președințială formulată de E. prin care a solicitat suspendarea dreptului d-lui D. de a participa și vota în cadrul ședințelor Consiliului de Supraveghere, sentință rămasă definitivă prin pronunțarea de către Curtea de Apel Brașov a Hotărârii nr. 291/06.05.2020. În dosarul penal nr. x/2016, a fost emisă Ordonanța din data de 03.09.2019, prin care s-a dispus clasarea față de dl. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de manipulare a pieței de capital (soluție rămasă definitivă). În dosarul penal nr. x/2019, a fost emisă Ordonanța din data de 23.03.2020, prin care s-a dispus clasarea față de dl. D. pentru fapte penale prevăzute de Legea societăților comerciale nr. 31/1990 (trecerea acțiunilor pe numele altor persoane, în scopul formării unei majorități în adunarea generală, în detrimentul altor acționari), precum și pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat. Prin Ordonanța din data de 29.06.2020, s-a dispus menținerea soluției de clasare. Împotriva acestei soluții, s-a formulat plângere la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța. Prin încheierea finală de cameră preliminară nr. 565/17.11.2020, Tribunalul Constanța a respins plângerea formulată de A.S.F. împotriva Ordonanței nr. 1703/P/2019 din data de 23.03.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, privind pe intimatul D.. Prin urmare, soluția de clasare este definitivă. În dosarul penal nr. x/2015, a fost emisă Ordonanța din data de 15.05.2020, prin care s-a dispus clasarea față de dl. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Împrejurarea că, în dosarul penal nr. x/2015, clasarea a fost dispusă ulterior datei de 23.04.2020 nu poate genera un caz de incompatibilitate atâta timp cât acesta nu a fost constatat de către intimată, după cum impun prevederile art. 34 alin. (4) lit. c) din Regulamentul ASF nr. 1/2019: "în situația în care, în cadrul procesului de monitorizare, supraveghere continuă și control sunt constatate aspecte care, prin natura lor, ar conduce la nerespectarea cerințelor de adecvare evaluate inițial în raport cu o anumită persoană aprobată, ASF poate dispune (…) retragerea aprobării acordate." 5.2.4. Critica de nelegalitate prezentată la pct. 3.1.3. din decizie este nefondată. Recurentul consideră că prima instanță a eludat prevederile art. 153 lit. b) din Legea nr. 31/1990 atunci când a concluzionat în sensul că recurentul nu a respectat Decizia ASF nr. 525/22.04.2020. Conform dispoziției normative anterior arătate, membrii Consiliului de Supraveghere numesc membrii Directoratului. Într-adevăr, prin Decizia A.S.F. nr. 525/22.04.2020, A.S.F. a respins solicitarea de autorizare a domnilor F., G. și B. exclusiv pentru motivul că nu s-ar fi depus documentația completă, prevăzută de art. 30 alin. (6) din Regulamentul nr. 1/2010. Însă, această soluție este definitivă, după cum impun dispozițiile art. 33 alin. (5) din Regulamentul în discuție: "ASF respinge cererea (…) dacă (…) entitatea reglementată nu transmite sau persoana evaluată nu prezintă informații suficiente pentru a dovedi adecvarea persoanei evaluate sau entitatea reglementată nu răspunde solicitării A.S.F. de completare a datelor, documentelor și informațiilor necesare evaluării adecvării în termen de maximum 30 de zile de la transmiterea acesteia." În mod corect, instanța de fond a raționat în sensul că recurentul nu a respectat Decizia A.S.F. nr. 525/22.04.2020, în condițiile în care a participat la ședința CS al E. din data 23.04.2020 și a votat hotărârea de menținere a hotărârii CS din 15.01.2020 de prelungire până la data de 19.04.2024 a mandatelor celor trei foști membrii ai Directoratului. Este de observat și faptul că, prin Hotărârea nr. 1 din data de 30.03.2020, Consiliul de Supraveghere al E. S.A. a revocat Hotărârea CS. din data de 15.01.2020, prin care fusese acordat un nou mandat domnilor F., G. și B.. De asemenea, prin Hotărârea din data de 04.04.2020, Consiliul de Supraveghere al E. a hotărât alegerea unui nou Directorat al E. S.A.. compus din alți membri, respectiv din domnii: - H., în calitate de Director General/Președinte Executiv; - I., Director General Adjunct/Vicepreședinte Executiv; - J., Membru al Directoratului/Director. 5.2.5. Critica de nelegalitate prezentată la pct. 3.1.4. din decizie este nefondată. Recurentul susține faptul că, în mod greșit, prima instanță a considerat că lipsa oricărui prejudiciu nu conduce la anularea deciziei contestate. Înalta Curte reține faptul că recurentul a săvârșit contravenții de pericol, iar acestea nu sunt condiționate de producerea unui rezultat păgubitor. Cu alte cuvinte, așa cum în mod justificat a reținut instanța de fond, lipsa prejudiciului nu prezintă nicio relevanță juridică. Contravențiile de pericol se consumă în momentul desfășurării acțiunii sau inacțiunii prevăzute în norma de incriminare, fără să fie necesară producerea vreunui rezultat. 5.2.6. Critica de nelegalitate prezentată la pct. 3.1.5. din decizie este nefondată. Recurentul menționează faptul că instanța de fond nu a individualizat sancțiunea prin raportare la lipsa vinovăției sau a pericolului social al faptei, ceea ce determină încălcarea prevederilor art. 1 și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001. În opinia sa, este exclusă orice forma de vinovăție, întrucât ședința din data de 23.04.2020 s-a desfășurat în mod legal. Instanța de control judiciar, nu poate primi alegațiile recurentului, în raport de toate aspectele prezentate la punctele anterioare ale deciziei de față. În mod indiscutabil, recurentul a participat la ședința din data de 23.04.2020, convocată de o persoană care și-a asumat, în mod nelegal, calitatea de Președinte al CS al E. S.A. și a semnat hotărârile adoptate în acea ședință. Mai mult decât atât, recurentul a nesocotit hotărârile instanțelor de judecată pronunțate în litigiile în care s-a dispus suspendarea și, respectiv, anularea Deciziei ASF nr. 1095/2018. 5.2.7. Critica de nelegalitate prezentată la pct. 3.1.6. din decizie este nefondată. În opinia recurentului, Curtea de apel a reținut în mod greșit faptul că relația profesională cu alți membrii ai organelor de conducere, precum și "acțiunile conjugate" sau "coincidența de opinii" invocate de intimată ar putea constitui temei pentru sancționarea sa contravențională. Instanța de control judiciar nu poate primi critica recurentului. Acțiunea concertată a acestuia cu ceilalți doi membri ai Consiliului de Supraveghere, respectiv numiții B. și K., precum și cu cea a foștilor membri ai Directoratului E. S.A. a fost probată de către intimată. Cu alte cuvinte, prin acțiunile întreprinse, recurentul a încercat să păstreze controlul asupra E. S.A. în care grupul din care făcea parte pierduse majoritatea în Consiliul de Supraveghere. 5.2.8. Critica de nelegalitate prezentată la pct. 3.1.8. din decizie este nefondată. Recurentul menționează că, în mod greșit, prima instanță a reținut faptul că transmiterea unei solicitări de retragere a autorizațiilor deținute de numiții H., D. și C. de către Directoratul E. poate constitui motiv de sancționare a sa. Contrar alegației recurentului, acesta nu a fost sancționat prin decizia contestată în cauză pentru exercitarea dreptului de acces la instanță. În realitate, după cum s-a dezvoltat la punctele anterioare ale deciziei de față, recurentului i s-a reproșat comportamentul de prezervare a intereselor proprii, comportament prin care a dovedit lipsa gândirii independente și lipsa guvernanței, cerințe care trebuiau îndeplinite de către o persoană care ocupa poziția de membru al Consiliului de Supraveghere al E. S.A., entitate care se afla sub supravegherea ASF. 5.2.9. Critica de nelegalitate prezentată la pct. 3.1.9. din decizie este nefondată. Recurentul susține că în mod greșit instanța de fond nu a procedat la reindividualizarea sancțiunii contravenționale, prin aplicarea avertismentului. Instanța de control judiciar apreciază că sancțiunea aplicată contravenientului a ținut seama de criteriile de individualizare reglementate de dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. Amenda contravențională ce a fost aplicată este orientată către minimul special prevăzut în norma de sancționare, în contextul în care, după cum s-a evidențiat și de către prima instanță, circumstanțele reale și cele personale evidențiau un pericol sporit. În fine, trebuie avută în vedere și împrejurarea că recurentul a mai fost sancționat de două ori cu amenzi contravenționale, prin Deciziile ASF nr. 1146/2017 și nr. 414/2020, aspect necontestat în cauza de față. 5.3. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității") Recurentul arată faptul că instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat și caracterul executoriu al sentinței nr. 307/08.04.2020, pronunțate în dosarul nr. x/2020, prin care a fost suspendată hotărârea CS din 19.03.2020. Motivul de recurs este nefondat. După cum s-a precizat și la pct. 5.2.2 din decizia de față, intimata nu s-a raportat la hotărârea CS din data de 19.03.202020, ci la hotărârea CS din data de 13.04.2020 (care nu a fost suspendată sau anulată pe cale judiciară). 5.4. În consecință, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile de nelegalitate subsumate de recurentă celor două motive de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. 6. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.