ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2539/2024

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, următoarele:

i. în principal:

a) anularea în tot a Deciziei nr. 808/08.07.2020 (în cele ce urmează "Decizia nr. 808/08.07.2020"/"Decizia contestată") emisa de A.S.F. și, pe cale de consecință, înlăturarea sancțiunii dispuse ca fiind nelegală și netemeinică;

b) anularea în tot a Deciziei nr. 1049/04.09.2020, prin care a fost soluționată plângerea prealabilă formulată de A. (în cele ce urmează "Decizia nr. 1049/04.09.2020");

ii. în subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 25.000 RON dispuse prin Decizia nr. 808/08.07.2020 cu sancțiunea contravențională a avertismentului;

iii. obligarea A.S.F. la restituirea oricăror sume încasate în temeiul Deciziei nr. 808/08.07.2020, dacă este cazul;

iv. obligarea A.S.F. la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 1530 din 26 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a următoarele normelor de drept material: art. 5 alin. (1) lit. c), alin. (2) lit. e), art. 7 alin. (1) și (2), art. 12 alin. (2) și art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 14/2015, art. 2 alin. (2). art. 4, art. 5 alin. (1) lit. c), art. 10, art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 14, art. 17, art. 34 alin. (4) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, art. 12 alin. (1) și (2) și art. 21, art. 55, și art. 57 din Legea nr. 74/2015, art. 1, art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, art. 1539 din Legea nr. 31/1090 și art. 211 din C. civ.

Recurentul a susținut că prima instanță a reținut în mod greșit faptul că reclamantul nu ar fi avut o conduită conformă prevederilor legale.

Cu privire la principiul proporționalității, recurentul a arătat că A.S.F. și-a fundamentat argumentele prin raportare la o perioadă de 3 luni dintr-un interval de peste 26 de ani în care reclamantul a deținut funcții de conducere în cadrul B.., perioadă care corespunde cu o serie de acțiuni nelegale și nestatutare ale unor membri C.S. coagulați în jurul unui alt membru incompatibil și care, printr-o serie de hotărâri nelegale și a unor avize obținute fără o analiză integrală, corectă și completă de către Autoritate, au deturnat conducerea legitimă a B..

Contrar reținerilor primei instanțe potrivit cărora recurentul ar fi convocat pentru data de 23.04.2020 o ședință a C.S., invocând, în mod artificial calitatea de Președinte al C.S., s-a susținut că atitudinea reclamantului a fost conformă prevederilor art. 12 din Legea nr. 74/2015, art. 2, art. 4, art. 5, art. 10, art. 14, art. 17 din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 și, în același timp, a fost conformă sentinței nr. 308/08.04.2020. pronunțate de Tribunalul Brașov.

Recurentul a arătat că ședința a fost convocată la cererea scrisă a altor doi membri C.S. și anume C. și D., practic aceștia recunoscând calitatea de Președinte C.S. a acestuia.

S-a mai susținut că instanța a ignorat faptul că ședința C.S. din 23.04.2020 s-a realizat electronic, iar lucrările acesteia s-au desfășurat prin corespondență și vot electronic, iar nu în cadrul unei ședințe ținute în format fizic sau prin sistem de teleconferință.

Nefiind o întâlnire fizică sau o teleconferință, recurentul nu putea cunoaște cine a votat, respectiv câți dintre membrii C.S. au înțeles să transmită buletinele de vot prin corespondență electronică, motiv pentru care prima instanță a reținut în mod greșit o așa-zisă neconformitate a conduitei reclamantului.

În continuare, recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a reținut în mod greșit faptul că nu se poate reține starea de incompatibilitate a lui E..

Faptul că un membru al structurilor de conducere ale B.. devine incompatibil la data la care este supus urmăririi penale in personam rezultă din următoarele acte normative și statutare: art. 2 alin. (2), art. 5 alin. (1), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. (a), art. 34 alin. (4) lit. c) din Regulamentul ASF nr. 1/2019, art. 12 alin. (1) și (2) și art. 21 din Legea nr. 74/2015, art. 211 alin. (1) din C. civ. și art. 15 din Actul Constitutiv al SIFT.

Recurentul a considerat că toate aceste prevederi legale și statutare confirmă că urmărirea penală in personam desfășurată față de un membru C.S. atrage de jure starea de incompatibilitate a respectivului membru, sens în care, în virtutea atribuțiilor și responsabilităților prevăzute de lege și de reglementările statutare, reclamantul, în calitate de președinte al C.S., avea nu doar dreptul ci și obligația de a pune în discuție, în interesul Societății și al acționarilor săi, posibilitatea unui membru incompatibil de a participa și exercita dreptul de vot în cadrul ședințelor C.S.

Recurentul a subliniat că la momentul adoptării hotărârii C.S. din 23.04.2020, E. era urmărit penal inclusiv în dosarele penale nr. x/2006 și nr. y/2015

Cu privire la dosarul nr. x/2016, prin Ordonanța nr. 582/D/P din data de 03.09.2019, Parchetul de pe lângă Î.C.C.J., prin DIICOT, Serviciul Teritorial Constanța, a hotărât să dispună clasarea față de suspectul E., exclusiv în ceea ce privește infracțiunea de manipulare a pieței de capital. Cu toate acestea, prin Ordonanța nr. 582/D/P s-a dispus și:

"Declinarea cauzei privind pe suspecții E. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere a acțiunilor sale pe numele altor persoane, în scopul formării unei majorități în adunarea generală, în detrimentrul altor acționari, prev. de art. 279 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.,[...], precum și infracțiunea de constituire unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art. 367 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.".

Prin urmare, deși se dispusese o clasare în dosarul penal x/2016, urmărirea penală in personam continua sub aspectul celorlalte infracțiuni indicate în Ordonanța nr. 582/D/P din 03.09.2019.

Recurentul a considerat că existența urmăririi penale în dosarul nr. x/2015 reprezintă un caz de incompatibilitate de jure, nefiind necesar să fie constatată în mod expres de intimată.

A susținut că a procedat în mod prudent și diligent față de B.., prin încercarea de a evita adoptarea unor hotărâri nelegale ale C.S., respectiv viciate de un vot al unui membru incompatibil. Astfel, recurentul a urmărit tocmai evitarea unor dificultăți în cadrul activității B.., care puteau fi generate prin suspendarea sau chiar anularea hotărârilor C.S.

Recurentul-reclamant a criticat reținerea primei instanțe prin care s-a reținut faptul că ar fi acținonat în contradicție cu decizia A.S.F. nr. 525/22.04.2020.

Prin decizia respectivă, A.S.F. a respins solicitarea de autorizare a domnilor F., G. și H. exclusiv pentru motivul că nu s-ar fi depus documentația completă prevăzută de art. 30 alin. (6) din Regulamentul nr. 1/201Q.

Din moment ce, inclusiv în art. 2 din Hotărârea nr. 1/23.04.2020, s-a menționat faptul că:

"Societatea va înainta către A.S.F. documentația necesară aprobării membrilor Directoratului desemnați prin Hotărârea nr. 1/15.01.2020", recurentul a apreciat că decizia de a se menține Hotărârea nr. 1/15.01.2020 de desemnare a membrilor Directoratului pentru un nou mandat pentru o perioadă de 4 ani a fost adoptată în condiții de legalitate, având în vedere faptul că Decizia A.S.F. nr. 525 din 22.04.2020 a statuat doar că cei trei membrii nu au putut fi autorizați întrucât nu ar fi fost depusă documentația completă.

A subliniat că Hotărârea nr. 1/23.04.2020 nu a fost atacată de nicio persoană, producând în continuare efectele juridice. Or, nici A.S.F. și nici prima instanță nu puteau face aprecieri cu privire la legalitatea acestei hotărâri C.S.

În continuare, recurentul- reclamant a considerat că prima instanță a reținut în mod greșit faptul că lipsa oricărui prejudiciu nu conduce la anularea deciziei contestate.

Prima instanță a precizat, în mod eronat, faptul că ar fi lipsite de relevanță argumentele reclamantului cu privire la lipsa prejudiciului, întrucât contravenția reținută în sarcina acestuia este una "de pericol", rezultând din materialitatea faptei, fără a fi condiționată de producerea unui rezultat păgubitor.

Invocând dispozițiile art. 55, art. 57 alin. (1) din Legea nr. 74/2015 și art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, recurentul a susținut că lipsa unui prejudiciu conduce la anularea deciziei contestate sau, cel puțin, la înlocuirea sancțiunii dispuse cu avertismentul.

Recurentul a arătat că pretinsa faptă reținută de A.S.F. nu a cauzat niciun fel de prejudiciu, aspect care nu a fost contrazis nici de A.S.F., nici de prima instanță pe parcursul prezentului dosar. A susținut că a acționat tocmai pentru salvgardarea intereselor societare, astfel încât C.S. să poată preîntâmpina desfășurarea unor ședințe în condiții de nelegalitate sau adoptarea unor hotărâri lovite de nulitate, cu consecințe nefavorabile asupra activității B..

Recurentul-reclamant a mai susținut că instanța de fond nu a individualizat sancțiunea prin raportare la lipsa vinovăției.

A arătat că nu poate fi reținută vreo formă de vinovăție, în contextul în care ședința din 23.04.2020 s-a desfășurat în condiții de legalitate.

Câtă vreme nu există fapta, cu atât mai mult nu poate fi reținut vreun grad de pericol social, motiv pentru care aplicarea unei amenzi de 25.000 de RON este nejustificată.

În opinia recurentului, prin analiza eronată efectuată de către prima instanță a argumentelor privind inexistența vreunei forme de vinovăție și lipsa pericolului social, instanța de fond a încălcat atât prevederile art. 1 și art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cât și prevederile reținute de A.S.F. la momentul sancționării.

S-a mai criticat reținerea primei instanțe potrivit căreia relația profesională cu alți membri ai organelor de conducere precum și "acțiunile conjugate" sau "coincidența de opinii" invocate de ASF ar putea constitui un temei pentru sancționarea recurentului-reclamant.

Recurentul a arătat că faptele nu sunt suficient de grave pentru a fi considerate fapte ilicite și, în schimb, sunt doar fapte colaterale unor fapte ilicite neidentificabile, motiv pentru care a considerat că solicitarea de anularea a Decziei ASF se justifică cel puțin din perspectiva lipsei prejudiciului sau înlocuirii sancțiunii cu avertismentul.

A mai arătat că accesul la instanța de judecată reprezintă un drept conferit de art. 21 din Constituția României, precum și de art. 6 din C.E.D.O., fiind inadmisibilă sancționarea pentru o pretinsă acțiune conjugată, întrucât a înțeles să introducă o cerere de chemare în judecată pentru anularea hotărârilor nelegale, în condițiile în care demersul său a fost validat de Tribunalul Brașov.

De asemenea, a considerat că nici transmiterea unor adrese către ASF, împreună cu alți membri ai organelor de conducere din cadrul SIFT, nu poate constitui un temei pentru aplicarea unei sancțiuni contravenționale.

Recurentul-reclamant a mai susținut că prima instanță a reținut în mod greșit faptul că transmiterea unei solicitări de retragere a autorizațiilor deținute de C., E. și D. de către directoratul SIFT poate constitui motiv de sancționare.

A învederat că dreptul de formulare a unor adrese sau petiții reprezintă un drept conferit prin Constituția României, fiind inadmisibil ca reclamantul să fie sancționat pentru că, în virtutea bunei-credințe și a preocupării pentru bunul mers al SIFT, a adus la cunoștința ASF anumite demersuri nelegale întreprinse de către C., E. și D., care puteau fi apte să conducă la retragerea autorizațiilor acestora.

Aspectul invocat de către ASF, respectiv transmiterea unei adrese către Autoritate nu are și nu poate avea vreo relevanță în ceea ce privește sancțiunea aplicată recurentului. Astfel, nu există o legătură de cauzalitate între așa-zisa "lipsă a gândirii independente sau lipsă a guvernantei" și conduita acestuia, care nu am făcut altceva decât să-și exercit un drept conferit de către Constituția României

Adresa a fost transmisă de către SIFT și nu de către recurent, astfel încât toate aspectele reținute de către ASF și prima instanță nu pot fi reținute întrucât fapta nu a fost săvârșită personal de recurent. Doar fiindcă recurentul a făcut parte din persoanele care au aprobat Hotărârea C.S. nr. 2 din 19.03.2020 nu poate conduce în mod automat la sancționarea pentru acest motiv.

A reiterat faptul că Tribunalul Brașov a constat că Hotărârea nr. 3/03.02.2020 este nelegală, iar Comitetul de Nominalizare nu poate fi format din E. - Președinte, I., D. și C. - membri. Așadar, în mod legal a fost transmisă Adresa nr. x/26.03.2020 câtă vreme Comitetul de Nominalizare era format din recurentul-reclamant, I. și F., aspect confirmat inclusiv de către Tribunalul Brașov, prin sentința nr. 322/2020, prin intermediul căreia s-au suspendat efectele unor decizii luate în mod nelegal, inclusiv privind schimbarea componenței Comitetului de Nominalizare.

Criticând și reținerea instanței de fond în sensul că ar fi avut o conduită contrară gândirii independente, a independenței de spirit și a lipsei de guvernanță, recurentul-reclamant a apreciat că este un abuz din partea ASF să sancționeze o persoană doar pentru că împărtășește aceleași opinii și credințe cu alte persoane din cadrul aceleași societăți pe care ASF o supraveghează. În egală măsură, simpla identitate de opinii cu alți membri ai CS nu reflectă per se o lipsă de gândire independentă/independenței de spirit.

În cadrul Deciziei nr. 808/08.07.2020 nu se precizează în mod expres despre vreun alt moment în care recurentul ar fi dat dovadă de lipsă de guvernanță, aspect care, la rândul său, atrage nelegalitatea Deciziei contestate.

A considerat că nu pot fi reținute de către instanța de recurs nici alegațiile Autorității referitoare la existența unor "relațiile personale, profesionale sau alte relații economice cu membrii structurii de conducere din cadrul acelorași entități reglementate" care să fi afectat independența reclamantului. A precizat că, în conformitate cu dispozițiile legale și statutare, în baza unor aprecieri personale, libere și obiective, având în vedere și pe prevederile sentinței nr. 307/08.04.2020, prin care a fost reconfirmat în poziția de Președinte al C.S., a convocat, prezidat și participat la ședința CS. din 23.04.2020.

Cu privire la respingerea solicitării de înlocuire a sancțiunii cu avertismentul, recurentul a precizat că, pentru evitarea oricărui dubiu sau interpretări contrare, această solicitare nu reprezintă o recunoaștere a vinovăției sale, capătul de cerere fiind formulat în subsidiar, doar în situația în care instanța de control judiciar, în urma analizei efectuate în cauză, va trece peste argumentele de nelegalitate și netemeinicie invocate.

Recurentul a susținut că a urmărit conformarea cu dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 74/2015 în vederea salvagradării intereselor B.., astfel cum a detaliat în motivarea nelegalității Deciziei nr. 808/08.07.2020.

A considerat că "urmarea produsă" nu există, având în vedere că fapta săvârșită nu a produs vreun prejudiciu, astfel cum a arătat anterior mai sus.

A arătat că se impune înlocuirea amenzii cu cea a avertismentului din perspectiva faptului că se încalcă principiul proporționalității sancțiunii în raport de scopul urmărit și principiul prevalentei substanței asupra formei.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a apreciat că prin analiza eronată efectuată de către prima instanță a argumentelor privind înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu cea a avertismentului, instanța de fond a încălcat următoarele norme de drept material: art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și art. 55 din Legea nr. 74/2015.

Astfel, prima instanță s-a întemeiat în mod greșit pe Hotărârea C.S. din 13.04.2020, ignorând astfel existența sentinței nr. 307/08.04.2020, pronunțate în dosarul nr. x/2020, prin care fusese anulată Hotărârea C.S. din 19.03.2020, având un conținut identic celei din 13.04.2020.

Dând importanță exclusiv Hotărârii C.S. din 13.04.2020, instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat și caracterul executoriu ale sentinței nr. 307/08.04.2020, argumentând ca și când aceasta nici nu ar fi existat și nici nu ar fi avut vreo importanță/vreun efect.

Recurentul a mai susținut că, prin Sentința recurată, instanța de fond a încălcat obligația stabilită de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv aceea de a demonstra în scris, în mod concret și coerent și prin furnizarea unei interpretări proprii situației de fapt și raportului juridic dedus judecății, considerentele pentru care s-a ajuns la soluția dată.

Astfel, a arătat că prima instanța s-a rezumat doar în a reține că Decizia nr. 808/08.07.2020 a fost motivată, fără a explica și care au fost considerentele care au stat la baza acestei concluzii.

Deși Decizia nr. 808/08.07.2020 pare să fie elaborată sub aspectul situației în fapt și a textelor legale incidente, niciunde în cuprinsul acesteia nu se regăsește motivul pentru care recurentul nu ar mai fi deținut calitatea de Președinte al C.S. sau motivul pentru care ar fi încălcat obligațiile de prudență și diligentă aferente funcției deținute

A considerat că instanța avea obligația de a motiva temeinic această susținere, simpla indicare a încălcării art. 12 din Legea nr. 74/2015 nefiind suficientă pentru satisfacerea condiției motivării Deciziei contestate.

A mai susținut că prima instanța nu a prezentat niciun motiv pentru care a respins argumentele prezentate de către reclamant, în sensul că nu a făcut niciunde referire la "hotărârea" din 19.03.2020, suspendată de Tribunalul Brașov prin sentința nr. 307/08.04.2020, în urma căreia instanța a confirmat calitatea reclamantului de Președinte al C.S., fiind repus, practic, în funcție; nu a indicat motivele concrete pentru care convocarea, prezidarea și semnarea, în condiții de legalitate a hotărârilor adoptate în cadrul ședinței C.S. din 23.04.2020 ar constitui un indiciu de neexercitare a mandatului cu prudență și diligentă; nu a indicat motivele concrete penru care convocarea, prezidarea și semnarea hotărârilor adoptate în cadrul ședinței C.S. din 23.04.2020 ar provoca vreo vătămare B.. care să se reflecte în "neexercitarea mandatului cu prudență și diligentă"; nu a tratat în nicio formă conduita lui E., care a determinat toate aceste tensiuni la nivelul C.S., deși se află în incompatibilitate flagrantă.

A apreciat că lipsa oricărei analize cu privire la motivele prezentate anterior sunt de natură a determina casarea sentinței recurate.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia ASF nr. 808/08.07.2020, prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 25.000 de RON, precum și Decizia nr. 1049/04.06.2020 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă.

Instanța de fond a respins acțiunea, constatând că motivele de nelegalitate invocate de reclamant nu sunt de natură să conducă la anularea actelor contestate.

Instanța de recurs reține următoarele repere cronologice:

În cadrul ședinței B. din 19.03.2020, s-au decis următoarele: a) revocarea lui A. din funcția de președinte al C.S. cu efect imediat începând cu data de 19.03.2020; b) numirea lui D. în funcția de președinte al C.S. cu efect imediat începând cu 19.03.2020; c) revocarea lui J. din funcția de vicepreședinte al C.S. cu efect imediat începând cu 19.03.2020.

Prin sentința nr. 307/08.04.2020, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2020, hotărârea adoptată la data de 19.03.2020 a fost suspendată pe calea ordonanței președințiale.

Ulterior, prin Hotărârea B. din 13.04.2021 s-au decis urmatoarele: a) revocarea lui A. din funcția de președinte al C.S. cu efect imediat începând cu data de 13.04.2020; b) numirea lui D. în funcția de președinte al C.S. cu efect imediat începând cu 13.04.2020; c) revocarea lui J. din funcția de vicepreședinte al C.S. cu efect imediat începând cu 13.04.2020.

Subsumat primei critici formulate în sensul că prima instanță a reținut în mod greșit faptul că reclamantul nu ar fi avut o conduită conformă prevederilor legale, s-a susținut că prima instanță a făcut trimitere la conduita profesională a recurentului din anul 2020, când, în realitate, prima instanță a avut în vedere doar 3 luni ale acestui an; instanța de fond a reținut în mod greșit că unul dintre principalele "motive" invocate de A.S.F. pentru retragerea aprobării acordate recurentului de A.S.F., prin Avizul nr. x/2017, este reprezentat de faptul că acesta ar fi convocat pentru data de 23.04.2020 o ședință a C.S., invocând, în mod artificial calitatea de Președinte al C.S.; instanța a ignorat faptul că ședința C.S. din 23.04.2020 s-a realizat electronic, iar lucrările acesteia s-au desfășurat prin corespondență și vot electronic, iar nu în cadrul unei ședințe ținute în format fizic sau prin sistem de teleconferință

Instanța de recurs constată că nu prezintă relevanță perioada de timp supusă analizei, ci faptele exercitate în acest timp, în funcție de care s-a dispus sancțiunea contestată. Prima instanță a precizat că analiza legalității Deciziei nr. 808/2020 se face în raport cu situația de la nivelul anului 2020, astfel încât nu se poate reține ca motiv de nelegalitate a deciziei faptul că acțiunile și demersurile recurentului s-au realizat doar pe parcursul a 3 luni din anul 2020.

Contrar susținerilor recurentului, în mod corect prima instanță a reținut că ședința convocată în data de 23.04.2020 de A. a fost făcută de o persoană care nu mai deținea calitatea de președinte al CS.

Înalta Curte observă că, în condițiile în care Hotărârea B. din 19.03.2020 a fost suspendată prin sentința nr. 307/08.04.2020 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2020, prin Hotărârea B. din 13.04.2021 s-a decis revocarea lui A. din funcția de președinte al C.S. cu efect imediat începând cu data de 13.04.2020.

Întrucât hotărârea din 13.04.2020 nu a fost contestată în instanță, se bucură de prezumția de legalitate și, prin urmare, la data 23.04.2020, fiind revocat din funcție, recurentul nu mai putea convoca la data de 22.04.2020 o ședință a CS pentru data de 23.04.2020.

Împrejurarea că ședința din 23.04.2020 s-a desfășurat prin corespondență și vot electronic nu este de natură să înlăture îndeplinirea obligațiilor legale privind condițiile de convocare, desfășurare și adoptarea hotărârilor în cvorumul necesar.

Referitor la criticile privind presupusa stare de incompatibilitate a domnului E., instanța de control judiciar constată că, prin încheierea nr. 7/17.01.2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2018, a fost suspendată executarea Deciziei ASF nr. 1095/13.09.2018 prin care a fost retrasă aprobarea acordată domnului E. de către ASF prin Avizul nr. x/26.07.2017, decizia instanței de judecată fiind executorie. Tododată, prin sentința civilă nr. 13/30.01.2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2018, s-a dispus anularea Deciziei ASF nr. 1095/13.09.2018 cu privire la retragerea aprobării calității de membru în Consiliul de Supraveghere al SIFT acordată domnului E. prin Avizul nr. x/26.07.2017.

În ceea ce privește corespondența între ASF și SIF Transilvania S.A., instanța de recurs reține că prin adresa nr. x/22.01.2020 s-a comunicat societății că, urmare a hotărârii judecătorești nr. 7/17.01.2020 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul cu nr. x/2018, Avizul nr. x/26.07.2017 a devenit aplicabil în ceea ce privește deținerea de către domnul E. a calității de membru al Consiliului de Supraveghere. De asemenea, s-a comunicat societății că are obligația de a efectua toate demersurile impuse de cadrul legal în vigoare pentru aplicarea prevederilor Avizului nr. x/26.07.2017.

Aceleași aspecte au fost comunicate SIFT și prin adresele nr. x/17.02.2020 și y/28.02.2020, iar prin adresa nr. x/05.03.2020 s-a reiterat poziția ASF din adresele anterior menționate, precizându-se și că singurul organ abilitat pentru a revoca membrii CS este Adunarea Generală a Acționarilor. Referitor la solicitarea de retragere a aprobării domnului E. din calitatea de membru CS, s-a adus la cunoștința societății că solicitarea de retragere a autorizației unui membru CS trebuie realizată cu respectarea cadrului legal în vigoare în ceea ce privește competențele si procedura aplicată, solicitându-se transmiterea la ASF a reevaluării domnului E., efectuată de organul competent al societății.

Prin adresa nr. x/03.04.2020 s-a transmis SIFT faptul că, prin intermediul adresei cu nr. x/05.03.2020, s-au comunicat deja obligațiile pe care SIF Transilvania le are în procesul de evaluare a adecvării persoanelor aprobate de ASF.

Prin urmare, în conditiile în care nu se constatase de către ASF, în procedura descrisă anterior prin adresele meționate, că domnul E. s-ar fi aflat în vreo situație de incompatibilitate, recurentul-reclamant avea obligația de a exercita mandatul cu luarea în considerare a calității acestei persoane de membru al Consiliului de Supraveghere.

Reclamantul a susținut incompatibilitatea lui E. ca fiind rezultată și din dosarele penale nr. x/2016 și y/2015

Or, așa cum rezultă din actele dosarului, faptele pentru care domnul E. era cercetat de organele de urmărire penală și pentru care recurentul îl considera incompatibil au fost clasate de organele competente.

Astfel, prin Ordonanța nr. 582/D/P din data de 03.09.2019, dispusă în dosarul nr. x/2016, s-a dispus clasarea dosarului penal față de E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de manipulare a pieței de capital. Împotriva acestei ordonanțe au fost exercitate toate căile de atac de către SIFT, (plângere la procurorul-șef și, ulterior, la judecătorul de cameră preliminară), acestea fiind respinse.

Prin Ordonanța din data de 23.03.2020, dispusă în Dosarul penal nr. x/2019, s-a dispus clasarea dosarului penal față de numitul E. pentru fapte penale prevăzute de Legea nr. 31/1990 - Legea societăților (trecere a acțiunilor pe numele altor persoane. în scopul formării unei majorități în adunarea generală. în detrimentul altor acționari), precum și pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat. Prin Ordonanța din data de 29.06.2020 s-a dispus menținerea soluției de clasare.

Prin Ordonanța din data de 15.05.2020, dispusă în Dosarul penal nr. x/2015, s-a dispus clasarea dosarului penal față de numitul E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Totodată, așa cum s-a expus prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă, prin sentința nr. 23/26.03.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Brașov a respins cererea de ordonanță președințială formulată de SIF Transilvania în contradictoriu cu E. și ASF, prin care reclamanta a solicitat suspendarea calității de membru al Consiliului de Supraveghere a domnului E.. Împotriva sentinței nr. 23/26.03.2020, reclamanta SIF Transilvania a formulat recurs, dar la primul termen a renunțat la judecata acestuia, hotărârea primei instanțe rămânând definitivă.

De asemena, prin sentința nr. 301/01.04.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Tribunalul Brașov a respins cererea de ordonanță președințială formulată de B. prin care a solicitat suspendarea dreptului domnului E. de a participa si vota în cadrul ședințelor Consiliului de Supraveghere, sentință rămasă definitivă prin pronunțarea de către Curtea de Apel Brașov a Hotărârii nr. 291/06.05.2020.

În acest context, având în vedere că incompatibiliatea domnului E. nu fusese stabilită de ASF în condițiile art. 34 alin. (4) lit. c) din Regulamentul ASF nr. 1/2019, sunt nefondate susținerile recurentului care a justificat comportamentul său în ședințele CS al B. prin încercarea de a evita adoptarea unor hotărâri nelegale ale Consiliului de Supraveghere, respectiv viciate de un vot al unui membru incompatibil.

În continuare, Înalta Curte constată că este corectă reținerea primei instanțe în sensul că recurentul, prin conduita sa, nu a recunoscut încetarea mandatului numiților F., G. și H., în contradicție cu prevederile Deciziei ASF nr. 525/22.04.2020, prin care fusese repinsă solicitarea de autorizare a acestor membri.

Recurentul a susținut că respingerea ASF a fost doar pentru lipsa unor documente, însă chiar acest motiv atrage imposibilitatea legală de autorizare, întrucât, conform art. 30 alin. (6) din Regulamentul ASF nr. 1/2019, lipsa documentației echivalează cu respingerea cererii.

De subliniat este și faptul că, prin adresele nr. x/17.02.2020, nr. y/10.03.2020, nr. z/18.03.2020 și nr. w/20.03.2020, ASF a comunicat SIFT necesitatea completării documentației cu respectarea cadrului legal, indicând în mod expres și explicit documentele și informațiile ce trebuie transmise, însă SIFT nu a dat curs solicitărilor ASF.

Așadar, susținerea recurentului-reclamant referitoare la acordarea unui nou mandat celor trei foști membri ai directoratului tocmai în contextul respingerii cererii de autorizare a fost "doar faptul că nu s-ar fi depus o documentație completă" nu poate fi primită, având în vedere și împrejurarea că prin Hotărârea nr. 1 din data de 30.03.2020, Consiliul de Supraveghere al SIF Transilvania S.A. i-a revocat pe domnii F., G. și H., iar prin Hotărârea din data de 04.04.2020, Consiliul de Supraveghere al SIF 3 a hotărât alegerea unui nou directorat al SIF Transilvania S.A., compus din alți membri, respectiv C., în calitate de Director General/Președinte Executiv, K., Director General Adjunct/Vicepreședinte Executiv și L., Membru al Directoratului/Director. Așa cum a reținut și judecătorul fondului, cererea de suspendare a acestei din urmă hotărâri formulată inclusiv de recurent a fost respinsă definitiv de către instanță la data de 6.05.2020 (dosar nr. x/2020).

Nefondate sunt și criticile recurentului potrivit cărora în mod nelegal a fost sancționat în lipsa oricărui prejudiciu.

Instanța de recurs subliniază că reglementările contravenționale în domeniul pieței de capital se circumscriu, în mare parte, contravențiilor de pericol, întrucât scopul lor este prevenirea riscurilor sistemice și asigurarea încrederii investitorilor.

Instanța de fond a reținut în mod întemeiat că recurentul nu avea calitatea de a convoca ședința, fiind revocat anterior și lipsit de prerogativa legală de președinte. Hotărârile adoptate într-un asemenea cadru nu pot fi calificate ca legale, indiferent de modul de desfășurare sau de respectarea aparentă a unor formalități procedurale. Prin urmare, faptul că "nu s-a produs un prejudiciu" nu validează o ședință convocată fără calitate legală și în contradicție cu deciziile ASF.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că lipsa unui prejudiciu nu împiedică sancționarea faptei reținute în sarcina recurentului. Contravenția este una de pericol, iar materialitatea faptei constă în încălcarea obligațiilor de prudență, loialitate și diligență impuse de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 74/2015.

Astfel cum s-a statuat constant în doctrină și jurisprudență, în cazul contravențiilor de pericol nu este necesară dovedirea producerii unui prejudiciu, fiind suficientă constatarea conduitei ilicite prin care s-a creat o stare de pericol pentru valorile protejate de lege. În cauză, prin acțiunile recurentului s-a creat o stare de incertitudine juridică, de disfuncționalitate a Consiliului de Supraveghere și de risc pentru buna funcționare a societății, ceea ce justifică sancțiunea aplicată de ASF.

Nu pot fi primite nici susținerile reclamantului cu privire la lipsa de vinovăție.

Vinovăția constă în acțiunea conștientă de a convoca și desfășura sedințe paralele, deși recurentul nu mai avea calitatea legală de președinte al CS, ceea ce dovedește intenția de a ignora regimul legal și deciziile ASF.

Invocarea sentinței nr. 307/08.04.2020 nu exclude vinovăția, întrucât nu privește Hotărârea B. din 13.04.2021 prin care s-a decis revocarea lui A. din funcția de președinte al C.S.

Recurentul-reclamant a mai criticat reținerea primei instanțe potrivit căreia relația profesională cu alți membri ai organelor de conducere precum și "acțiunile conjugate" sau "coincidența de opinii" invocate de ASF ar putea constitui un temei pentru sancționarea acestuia.

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut corect că faptele recurentului nu se limitează la o simplă coincidență de opinii, ci la o acțiune sistematică și concertată de contestare și blocare a activității organelor de conducere, prin convocarea de ședințe paralele, adoptarea de hotărâri contradictorii și ignorarea deciziilor ASF. Transmiterea de adrese comune către ASF, coroborată cu aceste acțiuni, dovedește o strategie concertată ce a generat insecuritate juridică și tulburarea funcționării SIF Transilvania.

Instanța de fond nu a sancționat exercitarea dreptului de acces la justiție, ci maniera abuzivă în care acesta a fost exercitat, cu scopul de a paraliza deciziile organelor societății și de a crea blocaje instituționale. Dreptul de acces la justiție nu este absolut; el trebuie exercitat cu bună-credință și nu poate justifica acțiuni abuzive contrare obligațiilor legale de prudență și loialitate.

Recurentul-reclamant a mai susținut că prima instanță a reținut în mod greșit faptul că transmiterea unei solicitări de retragere a autorizațiilor deținute de C., E. și D. de către directoratul SIFT poate constitui motiv de sancționare.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de control judiciar observă că acest motiv de sancționare a fost evaluat în ansamblul celorlalte fapte ale acestuia, fiind imputată conduita de a aproba evaluările Comitetului de nominalizare în condițiile în care avea cunoștință despre modificarea componenței comitetului prin Hotărârea nr. 3/03.02.2020. Nu are relevanță pronunțarea sentinței nr. 322/06.05.2020, întrucât, la data sesizării ASF, respectiv 26.03.2020, hotărârile luate în cadrul ședinței CS din data de 03.002.2020 erau încă în vigoare.

Referitor la gândirea independentă și independența de spirit, instanța de recurs constată că recurentul nu a dovedit capacitatea de a acționa cu independență față de propriul interes și de interesele grupului din care făcea parte.

Art. 2 alin. (2) din Regulamentul ASF nr. 1/2019 impune ca membrii organelor de conducere să își exprime opinia proprie și să decidă obiectiv, în interesul societății, nu al unor grupuri de influență.

Or, recurentul a acționat concertat împreună cu alți membri ai C.S., adoptând hotărâri paralele și contrare deciziilor ASF, ceea ce dovedește absența gândirii independente.

Instanța de fond a reținut în mod justificat că recurentul a perpetuat un climat de instabilitate și conflict în interiorul Consiliului, contrar regulilor de guvernanță corporativă. Guvernanța presupune predictibilitate, respectarea normelor și a autorității ASF, ceea ce recurentul a ignorat constant prin convocarea de ședințe nelegale și refuzul de a recunoaște decizii executorii.

Nu s-a imputat simplul fapt că recurentul împărtășea opinii cu alți membri, însă ceea ce s-a sancționat a fost transformarea acestor opinii comune în acțiuni concertate contrare legii.

Recurentul a invocat faptul că ar fi acționat în virtutea prerogativelor sale statutare. Totuși, la momentul convocării ședințelor contestate, calitatea sa fusese deja retrasă, iar hotărârile ASF produceau efecte obligatorii. Refuzul de a se conforma acestor decizii, coroborat cu încercarea de a menține în funcții persoane neautorizate, reprezintă conduită abuzivă și lipsită de independență, confirmată de prima instanță.

Înalta Curte constată caracterul nefondat și al criticilor privind respingerea solicitării de înlocuire a sancțiunii cu avertismentul.

Așa cum s-a arătat anterior, lipsa prejudiciului nu exclude aplicarea amenzii, prima instanță reținând corect că fapta este o contravenție de pericol, sancționabilă prin simpla constatare a conduitei ilicite. În materia pieței de capital, nu se așteaptă producerea unui prejudiciu material pentru a se aplica sancțiunea, ci se sancționează chiar crearea unui climat de insecuritate juridică și instabilitate a conducerii societății.

Convocarea și desfășurarea unor ședințe fără calitate legală și ignorarea deciziilor executorii ale ASF, având ca efect generarea un blocaj instituțional, nu sunt simple abateri formale, ci afectează buna guvernanță a societății și încrederea investitorilor, motiv pentru care se justifică aplicarea unei sancțiuni pecuniare ferme.

Prin comparație cu avertismentul (care are un caracter mai degrabă preventiv), aplicarea unei amenzi este proporțională și necesară pentru prevenirea repetării unor conduite similare.

În mod corect instanța de fond a analizat proporționalitatea sancțiunii și a concluzionat că ASF a aplicat amenda în limitele prevăzute de lege, prin raportare la gravitatea faptei și de gradul de pericol social, având în vedere și împrejurarea că faptele recurentului au avut un caracter repetat și concertat, ceea ce sporește gravitatea și exclude posibilitatea aplicării unei sancțiuni simbolice.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat al sentinței nr. 307/08.04.2020, prin care hotărârea adoptată la data de 19.03.2020 a fost suspendată pe calea ordonanței președințiale.

Instanța de recurs reține că o ordonanță președințială are autoritate de lucru judecat față de o altă cerere de ordonanță președințială, dar numai dacă împrejurările de fapt care au stat la baza primei ordonanțe nu s-au modificat. Dacă se invocă din nou o ordonanță președințială, se va verifica dacă situația de fapt s-a schimbat. Dacă nu s-a schimbat, prima ordonanță produce efecte de lucru judecat, conform art. 987 din C. proc. civ.. Totodată, o ordonanță președințială are caracter provizoriu și vizează măsuri urgente. Ea nu împiedică judecarea pe fond a cauzei și nu are efect de lucru judecat asupra fondului, conform aceluiași articol.

Cauza în care s-a pronunțat ordonanța președințială privește suspendarea temporară a efectelor unei hotărâri a CS, pentru conservarea situației de fapt până la judecarea litigiului principal.

Cauza de față privește legalitatea Decizei ASF nr. 808/08.07.2020 și comportamentul recurentului, având deci un obiect juridic distinct.

Prin urmare, nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat, întrucât nu există indentitate de cauză și obiect.

Referitor la susținerile recurentului privind nemotivarea sentinței primei instanțe, Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea îl nemulțumesc pe recurent.

Instanța de fond a expus considerentele pentru care a apreciat că Decizia ASF nr. 808/08.07.2020 este motivată corespunzător, autoritatea pârâtă ASF prezentând în detaliu faptele pentru care s-a aplicat sancțiunea contravențională și dispozițiile legale incidente.

De altfel, reținerile ASF din decizia contestată și concluziile instanței de fond din sentința recurată au permis recurentului-reclamant să-și exercite corespunzător dreptul la apărare prin argumentele expuse în cererea de chemare în judecată (32 de pagini) și cerea de recurs (22 de pagini).

Recurentul a mai susținut că prima instanța nu a prezentat niciun motiv pentru care a respins argumentele prezentate de către reclamant, în sensul că nu a făcut niciunde referire la "hotărârea" din 19.03.2020, suspendată de Tribunalul Brașov prin sentința nr. 307/08.04.2020, în urma căreia instanța a confirmat calitatea reclamantului de Președinte al C.S., fiind repus, practic, în funcție; nu a indicat motivele concrete pentru care convocarea, prezidarea și semnarea, în condiții de legalitate a hotărârilor adoptate în cadrul ședinței C.S. din 23.04.2020 ar constitui un indiciu de neexercitare a mandatului cu prudență și diligentă; nu a indicat motivele concrete penru care convocarea, prezidarea și semnarea hotărârilor adoptate în cadrul ședinței C.S. din 23.04.2020 ar provoca vreo vătămare B.. care să se reflecte în "neexercitarea mandatului cu prudență și diligentă".

Sunt nefondate aceste susțineri pentru motivele anterior expuse când au fost analizate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reluarea acestora fiind redundantă.

În sfârșit, nu se impunea analiza conduitei lui E., întrucât obiectul litigiului îl constituie verificarea legalității actului prin care a fost sancționat exclusiv recurentul-reclamant. În materie contravențională, controlul judecătoresc se raportează strict la faptele și comportamenul persoanei sancționate, fără a extinde analiza asupra conduitei altor persoane. În consecință, instanța de fond a procedat corect când a limitat cadrul procesual la faptele reținute în sarcina recurentului.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1530 din 26 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 15 mai 2024.