ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 753/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.11.2023, sub nr. x/2/2023, reclamanta A SA, a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin care a solicitat; în principal, anularea deciziei nr. X/13.10.2023 (11111) emisă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară și, pe cale de consecință, anularea tuturor măsurilor dispuse în temeiul acesteia, respectiv cea a sancționării cu amendă în cuantum de 59400 lei, precum și cea a publicării deciziei pe site-ul ASF-ului, întrucât aceasta este nelegală și netemeinică, cu consecința exonerării de la plata amenzii; în subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii amenzii în cuantum de 59400 lei aplicată pentru pretinsa încălcare a măsurilor prevăzute de actele de autorizare, supraveghere, reglementare și control cu măsura avertismentului sau diminuarea cuantumului amenzii de la 59400 lei la 10000 lei.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1182 din 28 iunie 2024 a Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta A SA în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1182 din 28 iunie 2024 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond, și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar reținerea cauzei spre rejudecare, și, pe fond, în principal, admiterea acțiunii în anularea Deciziei ASF nr. X/13.10.2023 și, pe cale de consecință, anularea tuturor măsurilor dispuse în temeiul acesteia, respectiv cea a sancționării subscrisei cu amendă în cuantum de 59.400 lei. În primul subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii amenzii contravenționale de 59.400 lei cu măsura avertismentului, iar, în al doilea subsidiar, dacă se va menține măsura aplicării amenzii contravenționale, a solicitat diminuarea cuantumului amenzii contravenționale de la 59.400 lei la 15.000 lei. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, circumscris motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond nu a motivat hotărârea de respingere a argumentelor privind respectarea cerințelor privind nivelul fondurilor proprii. Astfel, din analiza tuturor considerentelor din cadrul hotărârii primei instanțe, nu se poate identifica niciun argument care să justifice respingerea motivului de nulitate invocat. Or, absența motivării prime instanțe cu privire la argumentul recurentei privind respectarea cerinței de fonduri proprii și, implicit, de capital propriu (inițial) a privat-o de dreptul de a beneficia de un proces corect. În mod concret, în hotărârea instanței de fond nu a fost prezentat raționamentul în temeiul căruia a fost respinsă acțiunea introductivă, în ciuda existenței unui nivel al capitalurilor proprii suficient de ridicat pentru a acoperi riscurile încheierii unor tranzacții cu efecte în propriul patrimoniu. În același sens, judecătorul fondului nu a cercetat argumentele recurentei cu privire la respectarea deciziei ASF de autorizare a activității din perspectiva capitalului inițial. Mai mult, prima instanță nu a analizat considerentele subscrisei cu privire la absența necesității autorizării unui capital social de 750.000 Euro pentru dobândirea în propriul patrimoniu a unor instrumente financiare și, eventual, pentru revânzarea acestora. De asemenea, subsumat motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C.proc.civ., recurenta a susținut că instanța de fond nu a motivat respingerea argumentelor reclamantei referitoare la caracterul legal al tranzacționării în nume propriu al unor instrumente financiare prin intermediul altei SSIF. Recurenta a susținut că actuala reglementare indică expressis verbis posibilitatea investirii fondurilor proprii în instrumente financiare de către o SSIF, fără ca această activitate să fie condiționată de un anumit capital minim autorizat. Astfel, în condițiile în care judecătorul fondului s-ar fi aplecat cu atenția asupra tuturor normelor legale incidente, inclusiv a celor din cadrul legislației Uniunii Europene (spre exemplu, art. 9 din Regulamentul UE nr. 2019/2033 referitor la fondurile proprii) menționate în acțiunea introductivă și în răspunsul la întâmpinare ar fi observat că activitatea societății de a deține intrumente financiare în patrimoniul propriu nu intră în sfera noțiunii de tranzacționare în cont propriu prevăzută de art. 12 din Legea nr. 236/2022 și de Anexa 1 Secțiunea A lit. c din Legea nr. 126/2018. In ipoteza în care se va reține că instanța de fond a oferit o motivare adecvată din perspectivă legală respingerii argumentului societății referitor la legalitatea investirii fondurilor proprii în instrumente financiare prin intermediul altei SSIF, recurenta a solicitat a se reține că soluția primei instanțe este nelegală, în contextul în care normele legale incidente, respectiv art. 12 și 13 din Legea nr. 236/2022 și art. 47 alin. (7) din Legea nr. 126/2018, nu impuneau un capital inițial autorizat de 750.000 Euro pentru investirea fondurilor proprii. Așa cum a arătat, noul art. 47 ind.1 din Legea nr. 126/2018 clarifică fără echivoc dreptul unei SSIF, existent inclusiv în perioada dintre abrogarea fostului art. 47 alin. (7) și aprobarea OUG nr. 71/2024, de a investi fondurile proprii în instrumente financiare lichide, acestea urmând a fi considerate în afara portofoliului de tranzacționare. Instanța de fond a concluzionat în mod nelegal că cele 1358 de tranzacții avute în vedere de ASF au reprezentat o activitate de tranzacționare în cont propriu, în sensul dispozițiilor art. 3 alin. (1) pct. 82 din Legea nr. 126/2018, invocate de ASF în decizia de sancționare și celor ale Secțiunii A pct. 3 al Anexei nr. 1 a Legii nr. 126/2018, derulată fără autorizarea necesară, în acest sens fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. A invocat adresa nr. DRA 3063.1 din 25.07.2018, redând conținutul acesteia apreciat ca fiind relevant. Susținerea primei instanțe, în sensul că adresa DRA/3063.1 din 25.07.2018 are rolul doar să "marcheze diferența de regim juridic între tranzacțiile cu instrumente financiare pe cont propriu, în sensul că societatea, ce nu deține un cont house, avea dreptul de a tranzacționa instrumente pe termen lung prin intermediul unui alt SSIF (sic!), dar nu și instrumente pe termen scurt" indică o gravă neînțelegere a unor instituții juridice din cadrul dreptului pieței de capital, precum și a normelor legale aplicabile. Astfel, este vădit incorectă susținerea că a achiziționat instrumente financiare în vederea tranzacționării acestora pe termen scurt. Societatea nu a avut această intenție în momentul inițierii niciunei poziții, însă evoluția pieței a determinat-o, în unele cazuri, să înstrăineze instrumentele financiare cumpărate într-un termen mai scurt decât cel inițial. Argumentul ASF, preluat fără a părea a fi înțeles de judecătorul fondului, în sensul că a inițiat poziții pe termen scurt nu are niciun suport legal și este, în ultima instanță, contrar scopului oricărei societăți, acela de a obține profit.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate. În esență, intimata a susținut că pretinsa absență a motivării primei instanțe cu privire la unele dintre argumentele invocate de către recurenta-reclamantă (enumerate la pagina 2, paragraful 4 din cererea de recurs) nu echivalează cu pronunțarea unei hotărâri fără judecarea fondului, așa cum recurenta lasă să se înțeleagă. Dincolo de faptul că instanța nu este obligată să răspundă în motivarea hotărârii tuturor argumentelor invocate de părți, în opinia sa, hotărârea cuprinde o analiză detaliată pe fondul cauzei așa cum rezultă din simpla lecturare a paginilor 13-16 din sentința recurată, argumentele circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ. fiind nefondate. De asemenea, nu poate fi reținută nici incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., având în vedere că recurenta-reclamantă a fost autorizată să presteze, prin Autorizația A.S.F. nr. 98/12.06.2020, serviciile și activitățile de investiții aferente unui capital inițial de 125.000 euro (fără tranzacționarea pe cont propriu). Faptul că aceasta ar fi deținut „fondurile proprii necesare pentru acoperirea tuturor riscurilor", așa cum menționează în cuprinsul cererii de recurs, nu înlătură situația identificată de echipa de control, deoarece Societatea nu avea autorizat de către A.S.F. obiectul de activitate aferent unui capital inițial de 750.000 euro care permitea inclusiv tranzacționarea pe cont propriu.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 13 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A SA a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin care a solicitat: în principal, anularea deciziei nr. X/13.10.2023 (11111) emisă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (în cele ce urmează "ASF") și, pe cale de consecință, anularea tuturor măsurilor dispuse în temeiul acesteia, respectiv cea a sancționării cu amendă în cuantum de 59 400 lei, precum și cea a publicării deciziei pe site-ul ASF-ului, întrucât aceasta este nelegală și netemeinică, cu consecința exonerării de la plata amenzii; în subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii amenzii în cuantum de 59400 lei aplicată pentru pretinsa încălcare a măsurilor prevăzute de actele de autorizare, supraveghere, reglementare și control cu măsura avertismentului sau diminuarea cuantumului amenzii de la 59400 lei la 10000 lei. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză. Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurentă care se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanța de fond nu a motivat hotărârea de respingere a argumentelor privind respectarea cerințelor privind nivelul fondurilor proprii, nu a cercetat argumentele sale cu privire la respectarea deciziei ASF de autorizare a activității societății din perspectiva capitalului inițial ori cu privire la absența necesității autorizării unui capital social de 750.000 Euro pentru dobândirea în propriul patrimoniu a unor instrumente financiare și, eventual, pentru revânzarea acestora. Instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată. În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct.6 C. proc. civ. Înalta Curte constată că în cauză nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. În esență, prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele argumente: activitatea societății de a deține intrumente financiare în patrimoniul propriu nu intră în sfera noțiunii de tranzacționare în cont propriu prevăzută de art. 12 din Legea nr. 236/2022 și de Anexa 1 Secțiunea A lit. c din Legea nr. 126/2018; soluția primei instanțe este nelegală, în contextul în care normele legale incidente, respectiv art. 12 și 13 din Legea nr. 236/2022 și art. 47 alin. (7) din Legea nr. 126/2018, nu impuneau un capital inițial autorizat de 750.000 Euro pentru investirea fondurilor proprii; instanța de fond a concluzionat în mod nelegal că cele 1358 de tranzacții avute în vedere de ASF au reprezentat o activitate de tranzacționare în cont propriu, în sensul dispozițiilor art. 3 alin. (1) pct. 82 din Legea nr. 126/2018, invocate de ASF în decizia de sancționare și celor ale Secțiunii A pct. 3 al Anexei nr. 1 a Legii nr. 126/2018, derulată fără autorizarea necesară, susțineri pe care instanța de recurs le apreciază ca fiind nefondate, urmând să fie analizate în mod unitar și să li se răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. X/13.10.2023, societatea reclamantă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 59.400 lei și avertisment, ultima sancțiune nefiind contestată. Amenda a fost aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 257 alin. (1) lit. a pct. ii) din Legea nr. 126/2018, cu următor conținut normativ relevant: constituie contravenții (...) nerespectarea de către orice entitate legală (...) măsurilor prevăzute de actele de autorizare, supraveghere, reglementare și control sau în urma acestora. În fapt, s-a reținut că societatea și-a depășit obiectul de activitate astfel cu rezultă din autorizația emisă de ASF, prin aceea că deținerile de instrumente pe termen scurt nu au fost încadrate în mod corespunzător, respectiv prin calcularea cerinței de capital aferente; în concret, societatea a realizat activitate de tranzacționare pe contul propriu, în decursul perioadei controlate (cca. 3 ani), prin efectuarea a 1.358 tranzacții, aferente unui număr de 270 ordine unice. Astfel, autoritatea publică de supraveghere a apreciat că societatea a realizat, în perioada verificată, un număr semnificativ de tranzacții echivalente unor instrumente pe termen scurt, dintre care câteva zeci intra day. Tranzacțiile realizate de societate au fost dintre cele destinate revânzării pe termen scurt, cu scopul realizării unor beneficii din diferența de preț (scop atins în fapt), motiv pentru care compun și caracterizează portofoliul de tranzacționare, conform definiției date de Regulamentul nr. 575/2013. Înalta Curte constată că în mod corect a validat prima instanță această interpretare, neputând fi primită interpretarea dată de recurenta-reclamantă în sensul că tranzacțiile se situau în afara portofoliului de tranzacționare, situație ce rezultă din raportările lunare către ASF, prin care portofoliul era încadrat ca fiind pe termen lung. Astfel, se reține că Regulamentul nr. 575/2013 prevede următoarele definiții, la art. 3 ”85. poziții deținute cu intenția tranzacționării înseamnă oricare dintre următoarele: (a) pozițiile în cont propriu și pozițiile provenind din serviciile pentru clienți și din formarea pieței; (b) pozițiile destinate revânzării pe termen scurt; (c) pozițiile destinate să beneficieze de diferențele, reale sau așteptate pe termen scurt, dintre prețurile de cumpărare și cele de vânzare sau de alte variații ale prețurilor sau ale ratei dobânzii; 86. portofoliu de tranzacționare înseamnă toate pozițiile pe instrumente financiare și produse de bază deținute de o instituție, fie cu intenția tranzacționării, fie cu scopul de a acoperi pozițiile deținute cu intenția tranzacționării.” În lumina acestor dispoziții legale, instanța de control judiciar reține că de esența contravenției reținută în sarcina reclamantei este derularea unei activități specifice fără autorizație. Or, prin Autorizația nr. 98/12.06.2020, emisă de ASF, nu a fost permisă activitatea de tranzacționare pe cont propriu prin încheierea de tranzacții privind unul sau mai multe instrumente financiare prin angajarea capitalurilor proprii, astfel cum este definită de art. 3 alin. (1) pct. 82 din Legea nr. 126/2018; această autorizare ar fi presupus cerințele unui capital minim mai ridicat comparativ cu cel luat în considerare, de doar 125.000 euro, necesar pentru acoperirea unui risc mai ridicat, interpretarea dată de recurentă în sensul că normele legale incidente, respectiv art. 12 și 13 din Legea nr. 236/2022 și art. 47 alin. (7) din Legea nr. 126/2018, nu impuneau un capital inițial autorizat de 750.000 Euro pentru investirea fondurilor proprii, neputând fi primită. Piața financiară are o reglementare formală și de strictă interpretare, promovând principii prudențiale de control al riscului, aplicabile uniform tuturor S.S.I.F. Legea nu distinge după cum tranzacțiile prin instrumente pe termen scurt sunt realizate prin contul propriu ori printr-un intermediar. În aceste condiții, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că ceea ce nu este permis în mod direct - angajarea unui portofoliu de tranzacționare fără cerința prealabilă a autorizării unui anumit capital minim - nu poate fi considerat permis în mod indirect, respectiv dacă tranzacțiile sunt efectuate printr-un intermediar. De asemenea, legea nu distinge, în sensul că nu prevede o excepție de la regulă, prin raportare la sursa finanțării tranzacțiilor, societatea indicând că sumele folosite pentru achiziționarea instrumentelor pe termen scurt provin din profitul nedistribuit acționarilor, acumulat în anii precedenți. Portofoliul de tranzacționare este definit ca reprezentând toate pozițiile pe instrumente financiare deținute de o instituție cu intenția tranzacționării. Rezultă că elementele definitorii sunt deținerea și scopul deținerii, iar nu sursa finanțării, bani fiind instrumente de plată fungibile. Înalta Curte reține că nu se neagă dreptul societății de a realiza profit, iar ASF nu a menționat că societatea nu are dreptul de a angaja capitalurile proprii în tranzacții, ci doar că este necesară autorizarea prealabilă, ceea ce presupunea, în situații precum cele din speță, un capital minim mai mare comparativ cu cel luat în considerare cu ocazia emiterii Autorizației nr. 98/12.06.2020. Societatea se supune în mod direct și complet normelor speciale ale piețelor financiare și nu poate fi asimilată oricărei alte persoane fizice ori juridic, în acest cadru, societatea fiind autorizată să realizeze anumite operațiuni pe care investitorii obișnuiți nu le pot realiza, dar îi este aplicabil regimului autorizării prealabile și cerințele de capital minim. Este esențial pentru gestionarea riscurilor ca toate societăților de servicii de investiții financiare SSIF, deci și reclamanta, să respecte normele prudențiale, supravegherea, reglementarea și controlul exercitat de ASF sau BNR. Înalta Curte, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, constată că fapta contravențională reținută în sarcina societății nu presupune un criteriu legal de tip cantitativ, amploarea situației de ilicit putând fi luată în considerare cu ocazia individualizării sancțiunii. După cum rezultă din dispozițiile art. 104 alin. (1) al Regulamentului nr. 575/2013, există posibilitatea recalificării pozițiilor ca fiind parte a portofoliului de tranzacționare ori, dimpotrivă, exclus din acest portofoliu, în scopul determinării cerințelor de fonduri proprii. În speță, nu se impune o recalificare, societatea recunoscând că a realizat tranzacții intra day (vânzare - cumpărare în aceeași zi). În ceea ce privește Adresa nr. DRA/3063.1 din 25.07.2018 (fila 33 vol. I dosar fond) invocată de recurentă și prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat prima instanță că aceasta este suficient de nuanțată încât să marcheze diferența de regim juridic între tranzacțiile cu instrumente financiare pe cont propriu, în sensul că societatea, ce nu deținea un cont house, avea dreptul de a tranzacționa instrumente pe termen lung prin intermediul unui alt SSIF, dar nu și instrumente pe termen scurt. Simplul fapt că valoarea instrumentelor tranzacționate a crescut cu peste 20% nu este echivalent cu o circumstanță de exonerare de răspundere, normele încălcate fiind de tip prudențial, având finalitatea gestionării unui risc sistemic, respectiv la nivelul întregului circuit financiar, fapta contravențională fiind una de pericol, nu de rezultat. În ceea ce privește reducerea amenzii de la 59.400 lei la 15.000 lei (limitele fiind de la 15.000 la 2.500.000 lei) nu sunt indicate motive de nelegalitate în raport de considerentele din sentința recurată, prin care s-a reținut că autoritatea a evaluat în limitele dreptului de apreciere pericolul social, raportat la circumstanțele faptei materiale și personale ale societății, care nu impun o reindividualizare a sancțiunii. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE: Respinge recursul formulat de reclamanta A SA împotriva Sentinței civile nr. 1182 din 28 iunie 2024 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 13 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.