ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5423/2019

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 6 octombrie 2015, reclamanții Asociația Națională pentru Protecția Investitorilor și A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, au solicitat:

- anularea Avizului nr. x/22.07.2015, emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care s-a aprobat modificarea abuzivă a contractului de societate al Fondului Oamenilor de Afaceri, contrar intereselor investitorilor, fără motivarea modificărilor operate și fără plan de afaceri care să estimeze și să justifice efectele modificărilor propuse;

- obligarea pârâtei să plătească Fondului Oamenilor de Afaceri prejudiciul de 1.337.436 RON;

- sancționarea Președintelui Autorității de Supraveghere Financiară, B., în conformitate cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, pentru nerespectarea termenului de 30 zile de punere în aplicare a Deciziei nr. 4267/12.11.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2010, prin care s-au anulat Avizul C.N.V.M. nr. 17/25.05.2010 si Decizia C.N.V.M. nr. 1159/09.09.2010.

- obligarea pârâtei să plătească reclamantei Asociația Națională pentru Protecția Investitorilor daune morale egale cu valoarea taxelor încasate în ultimii 10 ani de la Fondul Oamenilor de Afaceri, pentru încălcarea cu rea-voință, sistematică a îndatoririlor Autorității de Supraveghere Financiară față de investitorii Fondului Oamenilor de Afaceri.

Prin sentința civilă nr. 2674 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a admis capătul de cerere având ca obiect anularea Avizului ASF nr. 248/22.07.2015, în cauza formulată de reclamanții Asociația Națională pentru Protecția Investitorilor și A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară;

(ii) a anulat Avizul nr. x/22.07.2015, emis de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară;

(iii) a respins capătul de cerere având ca obiect aplicare amendă pentru nepunerea în executare a Deciziei nr. 4267/12.11.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(iv) a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, prima instanță a disjuns soluționarea celorlalte două capete de cerere, având ca obiect acordarea de despăgubiri și a dispus formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 23.11.2016.

Împotriva sentinței civile nr. 2674/21.09.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară ("ASF"), întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, în ceea ce privește soluția de anulare a Avizului ASF nr. 248/22.07.2015 și, în consecință, menținerea prevederilor Avizului ASF nr. 248/22.07.2015, ca temeinice și legale.

Prin decizia nr. 1821 din 3 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței civile nr. 2674 din 21 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că, în condițiile în care reclamanții nu au înțeles să cheme în judecată, în calitate de pârât, pe solicitantul avizului C. S.A., instanța de fond trebuia să procedeze conform dispozițiilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și art. 78 din C. proc. civ., respectiv să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a acestuia.

În ceea ce privește poziția procesuală exprimată de intimații-reclamanți, în sensul că destinatarul actului administrativ este Fondul Oamenilor de Afaceri, iar nu C. S.A., Înalta Curte a reținut că avizul contestat a fost emis la cererea C. S.A., în exercitarea atribuțiilor de administrare a fondului închis de investiții.

S-a mai reținut că C. S.A. a acționat în calitate de administrator al Fondului Oamenilor de Afaceri, iar obiectul actului atacat îl reprezintă avizarea modificărilor documentelor Fondului, dar aspectele referitoare la lipsa dreptului de a solicita emiterea acestui aviz, ca urmare a inexistenței unei decizii adoptate de adunarea generală a investitorilor FOA, respectiv la depășirea limitelor legale ale dreptului de administrare exercitat de către C. S.A., susținute de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, sunt aspecte de fond, nerelevante cadrului procesual subiectiv pasiv, din care trebuie să facă parte și persoana care a solicitat emiterea actului. Elementele de nelegalitate ale avizului emis de pârâtă, din perspectiva nerespectării dispozițiilor legale ce guvernează organizarea și funcționarea Fondului Oamenilor de Afaceri, fac obiectul analizei de fond a cererii de chemare în judecată, după stabilirea cadrului procesual.

Pentru aceste considerente, socotind neîntrunirea litisconsorțiului procesual obligatoriu drept motiv de reformare a hotărârii de ordine publică, în condițiile art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat sentința civilă nr. 2674 din 21 septembrie 2016 și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, urmând ca, în raport de prevederile art. 501 C. proc. civ., instanța de trimitere să pună în discuția părților necesitatea definirii cadrului procesual adecvat, prin introducerea în cauză a solicitantului avizului atacat.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare și de motivul care a determinat-o, Înalta Curte a constatat că nu mai poate trece la analizarea motivelor de recurs formulate de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond, cu ocazia rejudecării, după ce se va fi stabilit cadrul procesual subiectiv pasiv, cu respectarea prevederilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și art. 78 din C. proc. civ.. În acest sens, instanța de trimitere va analiza acțiunea reclamanților în raport de temeiurile legale invocate și probele administrate, urmând a se cerceta toate apărările și susținerile părților, pentru asigurarea respectării principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunțată în litigiul de față.

II. Motivele contestației în anulare

Au susținut contestatorii că instanța de recurs a constatat că prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 sunt norme de procedură imperative, aplicabile în situația de față, însă, cu toate acestea, instanța de recurs a omis disp. art. 78 alin. (3) C. proc. civ. care arată că procedura de definire a cadrului procesual subiectiv se putea petrece doar în fața instanței de fond și nu mai putea fi invocată în recurs.

Au mai susținut contestatorii că, în situația în care pârâta nu a formulat nicio cerere și nici nu s-a prezentat la judecată, apreciază tenedențioasă modalitatea în care instanța de recurs a tratat judecarea recursului, în sensul că fără nicio justificare a încercat să amâne judecarea unei cauze în care să se anuleze un act al ASF pentru nerespectarea unei prevederi imperative a C. civ., în apărarea drepturilor investitorilor, invocând depunerea unor acte și prezentarea de informații cu privire la un alt dosar similar, cu aceleași părți, care nu puteau schimba cu nimic grava încălcare a legii de către ASF.

Instanța de recurs a pus în discuție și aspectul cu privire la completarea cadrului procesual cu beneficiarul actului, deși acest lucru nu se mai putea petrece la momentul recursului. Procedând astfel, instanța de recurs a dorit să anuleze fără discutarea fondului recursului, o sentință perfect legală a instanței de fond care era favorabilă contestatorilor, instanța de recurs făcând practic apărarea recurentei ASF, în lipsa acesteia și s-a pronunțat în mod părtinitor, admițând recursul în baza unui motiv inventat chiar de către instanța.

Pentru aceste considerente, contestatorii au susținut că instanța de recurs a dat o dezlegare recursului în baza unei grave erori materiale, conform art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În cadrul motivului prev. de art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., contestatorii au susținut că, deși a primit concluziile pe fondul recursului, instanța de recurs a refuzat să analizeze fondul recursului, în baza unei motivări nelegale, și a soluționat cauza fără ca să abordeze fondul recursului.

În concluzie, au solicitat anularea hotărârii atacate și soluționarea corectă a cauzei.

III Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Analizând motivele invocate, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. prevăd că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Prin urmare, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează erorile materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale căii de atac, care au avut drept consecință soluționarea greșită a căii de atac.

Poate fi deci invocată numai o eroare materială esențială, respectiv o eroare care a determinat pronunțarea de către instanța de control judiciar a unei soluții greșite față de actele existente în dosar, eroare care să privească totodată greșeli de fapt, iar nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare și aplicare a unor dispoziții legale

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorii invocă în mod evident, în concret, erori de judecată ale instanței de recurs, prin faptul că în mod greșit instanța de control judiciar a casat hotărârea atacată trimițând cauza spre rejudecare la instanța de fond pentru a pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a solicitantul avizului C. S.A, și nu o eroare materială.

Dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. prevăd că se poate formula contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Nu există în cauză o omisiune a instanței de recurs de a cerceta vreunul din motivele de casare, în sensul acestor dispoziții. Instanța de recurs a casat hotărârea instanței de fond, cu trimitere spre rejudecare, pentru a se pune în discuția părților necesitatea definirii cadrului procesual adecvat, prin introducerea în cauză a solicitantului avizului atacat, împrejurare față de care a constatat că nu mai poate trece la analizarea motivelor de recurs formulate de recurenta-pârâtă, acestea nemaiputând fi analizate pe fond, întrucât cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanță pentru motive referitoare la cadrul procesual.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Asociația Națională pentru Protecția Investitorilor și A. împotriva deciziei nr. 1821 din 3 aprilie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, ca nefondată. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2019.