ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6904/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 12 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, față de precizarea de acțiune însușită de către reprezentantul reclamantului, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a respins excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel Oradea invocată de pârâta C.N.V.M. prin întâmpinarea formulată în cauză și a unit excepția lipsei de obiect a acțiunii invocată de pârâta C.N.V.M. cu fondul cauzei. Totodată, a amânat pronunțarea soluției în cauză pentru data de 19 iunie 2012. Prin Sentința nr. 219/CA/2012 din 19 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii și a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul M.T.

în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și SSIF M. SA. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a analizat excepția lipsei de obiect a acțiunii invocată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare prin întâmpinare, constatând că aceasta este neîntemeiată, atâta vreme cât, prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să încuviințeze începerea falimentului debitoarei SSIF M. SA Oradea, iar prin răspunsul formulat de pârâta CNVM, nu s-a răspuns în sensul aprobării sau respingerii solicitării, motiv pentru care reclamantul a înregistrat acțiunea. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că reclamantul M.T. solicită obligarea pârâtei să încuviințeze începerea falimentului debitoarei SSIF M. SA Oradea, inclusiv sub sancțiunea unor daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere, începând cu 48 de ore de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va da.

Prin Adresa nr. DJ/5727 din 18 aprilie 2012 întocmită de pârâta CNVM, aceasta a concluzionat că, dat fiind faptul că autorizația de funcționare a SC (fosta SSIF) M. SA a fost retrasă la data de 5 decembrie 2008, iar ulterior această entitate nu a mai intrat sub incidența Legii nr. 297/2004 și nu s-a mai aflat sub supravegherea CNVM, CNVM nu se poate pronunța cu privire la situația financiară prezentă a acesteia, menționând în final că reclamantul, în calitate de creditor al SC (fosta SSIF) M. SA, s-ar putea adresa instanței judecătorești cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Raportat la situația SC (fosta SSIF) M. SA, Curtea a reținut că, prin Ordonanța CNVM nr. 712 din 5 decembrie 2008 a fost retrasă autorizația de funcționare a acesteia în temeiul art. 264 alin. (1) lit. a) și c), art. 265, art. 266 și art. 269 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și art. 17 din Statutul CNVM, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Măsura a fost contestată de SC (fosta SSIF) M. SA la Curtea de Apel București care, prin sentința pronunțată, a respins ca neîntemeiată acțiunea, soluție menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 6153 din 19 decembrie 2011. Așa cum rezultă din obiectul acțiunii formulate în cauză, a constatat judecătorul fondului, scopul urmărit de reclamantul M.T., susținut și oral în fața instanței cu ocazia dezbaterii prezentei cauze, este declanșarea procedurii de deschidere a procedurii insolvenței cu privire la debitoarea SC (fosta SSIF) M. SA, solicitare pe care o poate adresa personal Tribunalului Bihor printr-o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că dispozițiile art. 269 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital nu sunt aplicabile în speță, atâta timp cât CNVM a făcut aplicarea prevederilor art. 3 din Ordonanța nr. 712 din 5 decembrie 2008. Date fiind aceste dispoziții ale art. 3 din Ordonanța CNVM nr. 712 din 5 decembrie 2008, pârâta CNVM a solicitat Tribunalului Bihor convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC (fosta SSIF) M. SA, având ca obiect pe ordinea de zi constatarea dizolvării societății, acțiune pe care instanța a admis-o prin Sentința nr. 861 din 10 noiembrie 2010, definitivă și irevocabilă prin neapelare. Deși CNVM a notificat SC M. SA cu privire la obligația respectării dispozițiilor sentinței de mai sus, până în prezent membrii CA ai pârâtei nu s-au conformat în acest sens.

Ca atare, instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 10/2004 la care textul art. 269 alin. (3) face trimitere nu sunt aplicabile în speță, atâta timp cât același art. 269 alin. (3) face precizarea că aceste dispoziții se aplică în măsura compatibilității lor. Or, dat fiind faptul că CNVM a făcut demersuri în sensul indicat mai sus, solicitând Tribunalului Bihor obligarea SSIF M. SA, respectiv a administratorilor să convoace Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor SC (fosta SSIF) M. SA, având ca obiect pe ordinea de zi constatarea dizolvării societății, iar instanța a admis această cerere, Curtea a apreciat că solicitarea făcută CNVM de aprobare a deschiderii procedurii falimentului nu se mai impune.

Pentru aceste considerente, Curtea a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii și a respins ca nefondată acțiunea formulată și precizată de reclamantul M.T. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și SSIF M. SA. Împotriva încheierii de ședință din data de 12 iunie 2012 și a Sentinței civile nr. 219/CA din 19 iulie 2012 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, aceasta considerând că hotărârile judecătorești atacate sunt vădit nelegale și netemeinice sub aspectul respingerii excepției de necompetență teritorială, invocată de C.N.V.M.

Recurenta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a învederat, prin motivele cererii de recurs, că în raport de prevederile art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. din 1865 hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, întrucât reclamantul a promovat o acțiune introductivă de instanță împotriva refuzului nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva o cerere, cu privire la care Legea pieței de capital nr. 297/2004 stabilește o competență teritorială exclusivă, de ordine publică. A considerat recurenta că Legea nr. 297/2004 privind piața de capital constituie legea specială aplicabilă în speță, astfel că potrivit prevederile art. 2 alin. (3) din acest act normativ orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M.

de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel București. A apreciat recurenta, de asemenea, că urmare coroborării dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ cu legea specială, respectiv cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, în mod evident concluzia care se impune este aceea că în litigiu singura instanță competentă teritorial să soluționeze acțiunea în anularea unui act administrativ emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, respectiv care să constate refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege este Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Argumentația instanței de fond în respingerea excepției de necompetență, s-a mai arătat, lipsește cu desăvârșire, aceasta limitându-se a prelua susținerile părților și textele legale citate și opinând într-un final, fără a argumenta, faptul că excepția de necompetență teritorială invocată de C.N.V.M. este neîntemeiată. Aceasta în condițiile în care, față de obiectul pricinii, având în vedere prevederile legale mai sus citate, precum și principiul de drept potrivit căruia norma specială se va aplica cu prioritate, ori de câte ori se găsește în fața unui caz care intră în prevederile sale, este indubitabil că Legea nr. 297/2004 reprezintă o reglementare specială, care stabilește o competență teritorială exclusivă, care derogă de la norma generală reprezentată de Legea contenciosului administrativ (care stabilește o competență teritorială alternativă).

Recurs împotriva Sentinței civile nr. 219/CA din 19 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat în termen legal și reclamantul M.T., solicitându-se admiterea căii extraordinare de atac și modificarea acesteia în sensul admiterii în totalitate a acțiunii introductive de instanță, în sensul obligării pârâtei Comisia Națională a Valorilor Mobiliare să încuviințeze începerea falimentului debitorului S.S.I.F. M. SA în termen de 48 de ore de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va da, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată. Reclamantul M.T.

a relevat că argumentul invocat de curtea de apel pentru respingerea acțiunii în contencios administrativ se situează în afara legii, textele legale reprezentate de art. 227 alin. (1) lit. b) și d) din Legea nr. 31/1990 referindu-se la dizolvarea societăților comerciale pe cale voluntară, prin voința acționarilor și cu condiția inexistenței unor datorii ale societății care să ducă la insolvența societății. Or, societatea S.S.I.F. M. SA are datorii la mai mulți creditori, printre care și reclamantul (care este creditor pentru suma de 3.803.000 RON), iar ordonanța C.N.V.M. de retragere a autorizației de funcționare a pârâtei nu poate înlătura aplicare dispozițiilor art. 269 alin. (3) și (4) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, și art. 11 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit.

Reclamantul a susținut că pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare are posibilitatea de a cere lichidarea administrativă în condițiile Legii nr. 31/1990 (condiții care însă nu sunt îndeplinite) sau falimentul pârâtei S.S.I.F. M. SA, procedura falimentului pârâtei putând începe însă și pe baza unei cereri introduse de ”creditorii acesteia” (art. 11 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2004). În fine, reclamantul a învederat că în ambele situații ale procedurii falimentului, respectiv când aceasta este cerută de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, sau de către creditori, este necesar a se îndeplini condiția prealabilă prevăzută de art. 11 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2004, aceea a ”aprobării prealabile” a C.N.V.M., ceea ce recurentul a solicitat prin acțiune.

Prin întâmpinările depuse la dosar de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), în calitatea de autoritate administrativă autonomă, succesoare în drepturi și obligații a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, respectiv de către reclamantul M.T., s-a solicitat, de către A.S.F., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul M.T. împotriva Sentinței civile nr. 219/CA din 19 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și, de către M.T., respingerea ca nefondat a recursului formulat de C.N.V.M. împotriva încheierii de ședință din data de 12 iunie 2012 și a Sentinței civile nr. 219/CA din 19 iulie 2012 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru termenul de judecată de azi recurentul M.T. a depus la dosar o cerere de judecare a cauzei și în lipsa acestuia, cerere prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului său și respingerea recursului formulat de pârâtă, și, în subsidiar, casarea cu consecința trimiterii cauzei la Curtea de Apel București, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 297/2004. Recursurile declarate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) și de M.T. sunt fondate și urmează a fi admise, cu consecința modificării încheierii din data de 12 iunie 2012 și a Sentinței civile nr. 219/CA/2012 din 19 iunie 2012 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 164/35/2012, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, cu modificările și completările ulterioare, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., relevat de pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară), se reține că acesta este fondat, judecătorul fondului pronunțând hotărârea atacată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. Incontestabil, acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 6 aprilie 2012 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având ca reclamant pe M.T. și ca pârâtă Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, și prin care s-a solicitat obligarea C.N.V.M.

să încuviințeze începerea falimentului debitorului S.S.I.F. M. SA în termen de 48 de ore de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va da, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere, se circumscrie sferei de aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora ”Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel București”.

În mod evident, cum dealtfel instanța supremă a statuat în jurisprudența sa (a se vedea, în acest sens, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 5667 din 25 noiembrie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 512/2005), prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 reprezintă norma specială, în materia litigiilor privind piața de capital, ce stabilește competența teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea Curții de Apel București (prin Secția de contencios administrativ și fiscal), normă care potrivit principiului specialia generalibus derogant se aplică cu prioritate și în mod imperativ față de norma generală de competență teritorială alternativă (la alegerea reclamantului, instanța de la domiciliul său sau instanța de la domiciliul pârâtului), instituită prin dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, constatându-se că în mod nelegal instanța de fond a respins, prin încheierea de ședință din data de 12 iunie 2012, excepția de necompetență teritorială a instanței sesizate cu judecarea acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamantul M.T., invocată în condițiile legii de pârâta C.N.V.M., și că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. din 1865, cu modificările și completările ulterioare, se va dispune, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum și cu cele ale art. 312 alin. (1) - (3) și (6) și art. 313 C. proc. civ.

din 1865, admiterea recursurilor declarate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) și de reclamantul M.T., cu consecința modificării încheierii de ședință din data de 12 iunie 2012, și implicit a Sentinței civile nr. 219/CA/2012 din 19 iunie 2012, ambele pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul trimiterii cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) împotriva Încheierii din 12 iunie 2012 și a Sentinței civile nr. 219/CA/2012 din 19 iunie 2012 ale Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de M.T. împotriva Sentinței civile nr. 219/CA/2012 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică încheierea și sentința atacate în sensul că trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM