ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6904/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6904/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 12

iunie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, față de precizarea de acțiune însușită de către

reprezentantul reclamantului, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, a respins excepția de necompetență teritorială a Curții de

Apel Oradea invocată de pârâta C.N.V.M. prin întâmpinarea formulată în cauză și

a unit excepția lipsei de obiect a acțiunii invocată de pârâta C.N.V.M. cu

fondul cauzei.

Totodată, a amânat

pronunțarea soluției în cauză pentru data de 19 iunie 2012.

Prin Sentința nr.

219/CA/2012 din 19 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de obiect a

acțiunii și a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul M.T. în

contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și SSIF M.

SA.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a analizat excepția lipsei de obiect a

acțiunii invocată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare prin întâmpinare,

constatând că aceasta este neîntemeiată, atâta vreme cât, prin acțiunea

introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să încuviințeze

începerea falimentului debitoarei SSIF M. SA Oradea, iar prin răspunsul

formulat de pârâta CNVM, nu s-a răspuns în sensul aprobării sau respingerii

solicitării, motiv pentru care reclamantul a înregistrat acțiunea.

Pe fondul cauzei,

Curtea a reținut că reclamantul M.T. solicită obligarea pârâtei să încuviințeze

începerea falimentului debitoarei SSIF M. SA Oradea, inclusiv sub sancțiunea

unor daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere, începând cu 48 de ore

de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va da.

Prin Adresa nr. DJ/5727

din 18 aprilie 2012 întocmită de pârâta CNVM, aceasta a concluzionat că, dat

fiind faptul că autorizația de funcționare a SC (fosta SSIF) M. SA a fost

retrasă la data de 5 decembrie 2008, iar ulterior această entitate nu a mai

intrat sub incidența Legii nr. 297/2004 și nu s-a mai aflat sub supravegherea

CNVM, CNVM nu se poate pronunța cu privire la situația financiară prezentă a

acesteia, menționând în final că reclamantul, în calitate de creditor al SC

(fosta SSIF) M. SA, s-ar putea adresa instanței judecătorești cu o cerere de

deschidere a procedurii insolvenței, în temeiul Legii nr. 85/2006 privind

procedura insolvenței.

Raportat la situația

SC (fosta SSIF) M. SA, Curtea a reținut că, prin Ordonanța CNVM nr. 712 din 5

decembrie 2008 a fost retrasă autorizația de funcționare a acesteia în temeiul

art. 264 alin. (1) lit. a) și c), art. 265, art. 266 și art. 269 alin. (1) din

Legea nr. 297/2004 și art. 17 din Statutul CNVM, aprobat prin O.U.G. nr.

25/2002, cu modificările și completările ulterioare. Măsura a fost contestată

de SC (fosta SSIF) M. SA la Curtea de Apel București care, prin sentința

pronunțată, a respins ca neîntemeiată acțiunea, soluție menținută de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 6153 din 19 decembrie 2011.

Așa cum rezultă din

obiectul acțiunii formulate în cauză, a constatat judecătorul fondului, scopul

urmărit de reclamantul M.T., susținut și oral în fața instanței cu ocazia

dezbaterii prezentei cauze, este declanșarea procedurii de deschidere a

procedurii insolvenței cu privire la debitoarea SC (fosta SSIF) M. SA,

solicitare pe care o poate adresa personal Tribunalului Bihor printr-o cerere

de deschidere a procedurii insolvenței, în conformitate cu prevederile Legii

nr. 85/2006.

Pe de altă parte,

Curtea a apreciat că dispozițiile art. 269 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr.

297/2004 privind piața de capital nu sunt aplicabile în speță, atâta timp cât

CNVM a făcut aplicarea prevederilor art. 3 din Ordonanța nr. 712 din 5

decembrie 2008.

Date fiind aceste

dispoziții ale art. 3 din Ordonanța CNVM nr. 712 din 5 decembrie 2008, pârâta

CNVM a solicitat Tribunalului Bihor convocarea Adunării Generale Extraordinare

a Acționarilor SC (fosta SSIF) M. SA, având ca obiect pe ordinea de zi

constatarea dizolvării societății, acțiune pe care instanța a admis-o prin

Sentința nr. 861 din 10 noiembrie 2010, definitivă și irevocabilă prin

neapelare. Deși CNVM a notificat SC M. SA cu privire la obligația respectării

dispozițiilor sentinței de mai sus, până în prezent membrii CA ai pârâtei nu

s-au conformat în acest sens.

Ca atare, instanța de

fond a apreciat că dispozițiile art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 10/2004 la care

textul art. 269 alin. (3) face trimitere nu sunt aplicabile în speță, atâta

timp cât același art. 269 alin. (3) face precizarea că aceste dispoziții se

aplică în măsura compatibilității lor. Or, dat fiind faptul că CNVM a făcut

demersuri în sensul indicat mai sus, solicitând Tribunalului Bihor obligarea

SSIF M. SA, respectiv a administratorilor să convoace Adunarea Generală Extraordinară

a Acționarilor SC (fosta SSIF) M. SA, având ca obiect pe ordinea de zi

constatarea dizolvării societății, iar instanța a admis această cerere, Curtea

a apreciat că solicitarea făcută CNVM de aprobare a deschiderii procedurii

falimentului nu se mai impune.

Pentru aceste

considerente, Curtea a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii și a

respins ca nefondată acțiunea formulată și precizată de reclamantul M.T. în

contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și SSIF M.

SA.

Împotriva încheierii

de ședință din data de 12 iunie 2012 și a Sentinței civile nr. 219/CA din 19

iulie 2012 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal pârâta

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, aceasta considerând că hotărârile

judecătorești atacate sunt vădit nelegale și netemeinice sub aspectul

respingerii excepției de necompetență teritorială, invocată de C.N.V.M.

Recurenta Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare a învederat, prin motivele cererii de recurs,

că în raport de prevederile art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 159 alin. (1)

pct. 3 C. proc. civ. din 1865 hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea

competenței de ordine publică a altei instanțe, întrucât reclamantul a promovat

o acțiune introductivă de instanță împotriva refuzului nejustificat al C.N.V.M.

de a-i rezolva o cerere, cu privire la care Legea pieței de capital nr.

297/2004 stabilește o competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

A considerat

recurenta că Legea nr. 297/2004 privind piața de capital constituie legea

specială aplicabilă în speță, astfel că potrivit prevederile art. 2 alin. (3)

din acest act normativ orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră

vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau

prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un

drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea

de Apel București.

A apreciat recurenta,

de asemenea, că urmare coroborării dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ cu legea specială, respectiv cu

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, în mod evident concluzia care se

impune este aceea că în litigiu singura instanță competentă teritorial să

soluționeze acțiunea în anularea unui act administrativ emis de Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare, respectiv care să constate refuzul

nejustificat al C.N.V.M. de a rezolva o cerere referitoare la un drept

recunoscut de lege este Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Argumentația

instanței de fond în respingerea excepției de necompetență, s-a mai arătat,

lipsește cu desăvârșire, aceasta limitându-se a prelua susținerile părților și

textele legale citate și opinând într-un final, fără a argumenta, faptul că

excepția de necompetență teritorială invocată de C.N.V.M. este neîntemeiată.

Aceasta în condițiile în care, față de obiectul pricinii, având în vedere prevederile

legale mai sus citate, precum și principiul de drept potrivit căruia norma

specială se va aplica cu prioritate, ori de câte ori se găsește în fața unui

caz care intră în prevederile sale, este indubitabil că Legea nr. 297/2004

reprezintă o reglementare specială, care stabilește o competență teritorială

exclusivă, care derogă de la norma generală reprezentată de Legea

contenciosului administrativ (care stabilește o competență teritorială

alternativă).

Recurs împotriva

Sentinței civile nr. 219/CA din 19 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat

în termen legal și reclamantul M.T., solicitându-se admiterea căii

extraordinare de atac și modificarea acesteia în sensul admiterii în totalitate

a acțiunii introductive de instanță, în sensul obligării pârâtei Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare să încuviințeze începerea falimentului

debitorului S.S.I.F. M. SA în termen de 48 de ore de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii ce se va da, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 1.000 RON pe zi

de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul M.T. a

relevat că argumentul invocat de curtea de apel pentru respingerea acțiunii în

contencios administrativ se situează în afara legii, textele legale

reprezentate de art. 227 alin. (1) lit. b) și d) din Legea nr. 31/1990

referindu-se la dizolvarea societăților comerciale pe cale voluntară, prin

voința acționarilor și cu condiția inexistenței unor datorii ale societății

care să ducă la insolvența societății.

Or, societatea

S.S.I.F. M. SA are datorii la mai mulți creditori, printre care și reclamantul

(care este creditor pentru suma de 3.803.000 RON), iar ordonanța C.N.V.M. de

retragere a autorizației de funcționare a pârâtei nu poate înlătura aplicare

dispozițiilor art. 269 alin. (3) și (4) din Legea nr. 297/2004 privind piața de

capital, și art. 11 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2004

privind falimentul instituțiilor de credit.

Reclamantul a

susținut că pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare are posibilitatea de

a cere lichidarea administrativă în condițiile Legii nr. 31/1990 (condiții care

însă nu sunt îndeplinite) sau falimentul pârâtei S.S.I.F. M. SA, procedura

falimentului pârâtei putând începe însă și pe baza unei cereri introduse de

”creditorii acesteia” (art. 11 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2004).

În fine, reclamantul

a învederat că în ambele situații ale procedurii falimentului, respectiv când

aceasta este cerută de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, sau de către

creditori, este necesar a se îndeplini condiția prealabilă prevăzută de art. 11

alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2004, aceea a ”aprobării prealabile”

a C.N.V.M., ceea ce recurentul a solicitat prin acțiune.

Prin întâmpinările depuse

la dosar de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), în calitatea

de autoritate administrativă autonomă, succesoare în drepturi și obligații a

Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, respectiv de către reclamantul M.T.,

s-a solicitat, de către A.S.F., respingerea ca nefondat a recursului declarat

de reclamantul M.T. împotriva Sentinței civile nr. 219/CA din 19 iulie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, și, de către M.T., respingerea ca nefondat a

recursului formulat de C.N.V.M. împotriva încheierii de ședință din data de 12

iunie 2012 și a Sentinței civile nr. 219/CA din 19 iulie 2012 pronunțate de

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru termenul de

judecată de azi recurentul M.T. a depus la dosar o cerere de judecare a cauzei

și în lipsa acestuia, cerere prin care a solicitat, în principal, admiterea

recursului său și respingerea recursului formulat de pârâtă, și, în subsidiar,

casarea cu consecința trimiterii cauzei la Curtea de Apel București, în

conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 297/2004.

Recursurile declarate

de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (în prezent Autoritatea de

Supraveghere Financiară) și de M.T. sunt fondate și urmează a fi admise, cu

consecința modificării încheierii din data de 12 iunie 2012 și a Sentinței

civile nr. 219/CA/2012 din 19 iunie 2012 pronunțate de Curtea de Apel Oradea,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr.

164/35/2012, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Examinând cu

prioritate, în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, cu

modificările și completările ulterioare, motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 3 din C. proc. civ., relevat de pârâta Comisia Națională a Valorilor

Mobiliare (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară), se reține că

acesta este fondat, judecătorul fondului pronunțând hotărârea atacată cu

încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în

condițiile legii.

Incontestabil,

acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 6 aprilie 2012 pe

rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, având ca reclamant pe M.T. și ca pârâtă Comisia Națională a

Valorilor Mobiliare, și prin care s-a solicitat obligarea C.N.V.M. să

încuviințeze începerea falimentului debitorului S.S.I.F. M. SA în termen de 48

de ore de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va da, sub sancțiunea unor

daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere, se circumscrie sferei de

aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața

de capital, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora ”Orice

persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale

recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat

al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege,

se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel București”.

În mod evident, cum

dealtfel instanța supremă a statuat în jurisprudența sa (a se vedea, în acest

sens, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal nr. 5667 din 25 noiembrie 2005 pronunțată în Dosarul

nr. 512/2005), prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 reprezintă

norma specială, în materia litigiilor privind piața de capital, ce stabilește

competența teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea Curții de Apel

București (prin Secția de contencios administrativ și fiscal), normă care

potrivit principiului specialia generalibus derogant se aplică cu prioritate și

în mod imperativ față de norma generală de competență teritorială alternativă

(la alegerea reclamantului, instanța de la domiciliul său sau instanța de la

domiciliul pârâtului), instituită prin dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare.

Prin urmare,

constatându-se că în mod nelegal instanța de fond a respins, prin încheierea de

ședință din data de 12 iunie 2012, excepția de necompetență teritorială a

instanței sesizate cu judecarea acțiunii în contencios administrativ formulate

de reclamantul M.T., invocată în condițiile legii de pârâta C.N.V.M., și că

este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. din

1865, cu modificările și completările ulterioare, se va dispune, în

conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, precum și cu cele ale art. 312 alin. (1) - (3) și

(6) și art. 313 C. proc. civ. din 1865, admiterea recursurilor declarate de

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (în prezent Autoritatea de Supraveghere

Financiară) și de reclamantul M.T., cu consecința modificării încheierii de

ședință din data de 12 iunie 2012, și implicit a Sentinței civile nr.

219/CA/2012 din 19 iunie 2012, ambele pronunțate de Curtea de Apel Oradea,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul

trimiterii cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (în prezent Autoritatea de

Supraveghere Financiară) împotriva Încheierii din 12 iunie 2012 și a Sentinței

civile nr. 219/CA/2012 din 19 iunie 2012 ale Curții de Apel Oradea, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul

declarat de M.T. împotriva Sentinței civile nr. 219/CA/2012 din 19 iunie 2012 a

Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică încheierea

și sentința atacate în sensul că trimite cauza spre competentă soluționare la

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM