ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1157/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Vâlcea, la data de 28 octombrie 2016, reclamanta S.C. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța prin primar: constatarea nulității absolute a întregului contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 11 mai 2009 la Biroul Notarului Public B. și Asociații; repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtului Municipiul Constanța să restituie reclamantei suma de 6.008.254,80 RON achitată în temeiul contractului; constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 11 mai 2009 la Biroul Notarului Public B. și Asociații în ceea ce privește transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 506,6 mp situat în Stațiunea Mamaia, careul 51, lotul x, județul Constanța, care a format obiectul cererii de restituire formulată de către notificatoarea C.; repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtului Municipiul Constanța prin primar să restituie reclamantei suma de 499.406,28 euro, respectiv 2.249.176,06 RON achitată în temeiul contractului, reprezentând prețul terenului menționat anterior, cu cheltuieli de judecată. În drept, acțiunea civilă dedusă judecății este întemeiată pe dispozițiile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Cererea de renunțare parțială la judecată Prin cererea depusă la data de 6 martie 2017, reclamanta S.C. A. și-a exprimat opțiunea de a renunța la judecata cererii vizând constatarea nulității absolute a întregului contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 mai 2009 la Biroul Notarului Public B. și Asociații și repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtului Municipiul Constanța la restituirea sumei de 6.008.254,80 RON achitată în temeiul contractului, arătând că prima instanța de fond rămâne învestită cu soluționarea cererii vizând constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare menționat. Prima cerere modificatoare Prin cererea adițională formulată la termenul din 26 mai 2017, reclamanta a completat cererea dedusă judecății, solicitând constatarea nulității absolute a întregului contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 mai 2009 la Biroul Notarului Public B. și Asociații și repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtului Municipiul Constanța să restituie reclamantei suma de 6.008.254,80 RON achitată în temeiul contractului. Prin sentința civilă nr. 753 din 31 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, cauza fiind declinată spre competentă soluționare Tribunalului Constanța. Cauza a fost înregistrată la data de 05.07.2018 pe rolul Tribunalului Constanța – secția I Civilă, sub același număr de dosar. La termenul din 11.10.2017, completul de judecată din cadrul secției I civilă a Tribunalului Constanța a invocat excepția necompetenței funcționale a acestei secții și, admițând această excepție, a declinat cauza în favoarea secției a II-a civilă a Tribunalului Constanța. Prin sentința civilă nr. 21 din 10 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, declinată cauza spre competentă soluționare Tribunalului Vâlcea și, urmare ivirii conflictului negativ de competență, a fost trimis dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Prin decizia nr. 901 din 14 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța. A doua cerere modificatoare Prin cererea adițională înregistrată la data de 12 septembrie 2018, reclamanta a solicitat: constatarea nulității absolute a întregului contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.05.2009 la Biroul Notarului Public B. și Asociații; repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtului la restituirea sumei de 6.008.254,80 RON achitată în temeiul contractului; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei de 6.008.254,80 RON, achitată în temeiul contractului, calculată de la data plății fiecărei tranșe a prețului contractului până la data restituirii integrale a sumei de către pârât; constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.05.2009 la Biroul Notarului Public B. și Asociații, în ceea ce privește transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 506,6 mp situat în Stațiunea Mamaia, careul 51, lotul x, județul Constanța, care a format obiectul notificării formulate de C.; într-un prim subsidiar, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtului Municipiul Constanța să restituie reclamantei suma de 499.406,28 euro, respectiv 2.249.176,06 RON, reprezentând prețul terenului; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei de 499.406,28 euro, respectiv 2.249.176,06 RON achitată în temeiul contractului, calculată de la data plății fiecărei tranșe a prețului contractului până la data restituirii integrale a sumei de către pârât; în subsidiar, repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtului Municipiul Constanța să restituie reclamantei suma de 402.270 euro, respectiv 1.811.703,39 RON reprezentând valoarea contractuală a terenului în suprafață de 506,6 mp; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei de 402.270 euro, respectiv 1.811.703,39 RON, reprezentând valoarea contractuală a terenului în suprafață de 506,6 mp calculată de la data plății fiecărei tranșe a prețului contractului până la data restituirii integrale a sumei de către pârât. Prin sentința civilă nr. 1195 din 12 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a fost admisă excepția necompetenței funcționale a acestei secții fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civilă a aceluiași tribunal și, constatându-se ivit conflictul negativ între cele două secții ale aceleiași instanțe, a fost înaintat dosarul către Curtea de Apel Constanța pentru soluționarea conflictului. Prin sentința civilă nr. 46 din 14 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2016 a fost stabilită competența în favoarea secției I civilă a Tribunalului Constanța. A treia cerere modificatoare Prin cererea adițională înregistrată la data de 16 ianuarie 2019, reclamanta a adus modificări și completări cererii principale deduse judecății, prin care a solicitat: constatarea nulității absolute a întregului contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.05.2009 la Biroul Notarului Public B. și Asociații; repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtului la restituirea sumei de 3.934.652,13 RON achitată în temeiul contractului; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei de 3.934.652,13 RON calculată de la data plății fiecărei tranșe a prețului contractului până la data restituirii integrale a sumei de către pârât; compensarea judiciară între sumele ce urmează a fi restituite de către pârât în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.05.2009 la Biroul Notarului Public B. și Asociații, ca urmare a repunerii părților în situația anterioară și suma pretinsă de către pârât în cadrul cererii de întoarcere a executării silite ce formează obiectul dosarul civil nr. x/2016, respectiv suma de 6.008.254,80 RON. În cuprinsul aceleiași cereri, reclamanta a precizat că formulează modificări și cu privire la cererea subsidiară, în sensul că a solicitat: constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.05.2009 la Biroul Notarului Public B. și Asociații în ceea ce privește transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 506,6 mp situat în Stațiunea Mamaia, careul 51, lotul x, județul Constanța, care a format obiectul notificării formulate de C.; într-un prim subsidiar, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtului Municipiul Constanța prin primar să restituie reclamantei suma de 499.406,28 euro, respectiv 2.249.176,06 RON, reprezentând prețul terenului; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei de 499.406,28 euro, respectiv 2.249.176,06 RON achitată de reclamantă, calculată de la data achitării sumei până la data restituirii integrale a sumei de către pârât; într-un subsidiar secund, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtului să restituie reclamantei suma de 402.270 euro, respectiv suma de 1.811.703,39 RON reprezentând valoarea contractuală a suprafeței de teren de 506,6 mp situat în Stațiunea Mamaia, careul 51, lotul x, județul Constanța, care a format obiectul notificării formulate de C.; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei de 402.270 euro, respectiv suma de 1.811.703,39 RON achitată de reclamantă în temeiul contractului, calculată de la data achitării fiecărei tranșe a prețului contractului aferentă suprafeței de teren menționate, până la data restituirii integrale a sumei de către pârât; compensarea judiciară între sumele ce urmează a fi restituite de către pârât reprezentând prețul terenului situat în Stațiunea Mamaia, careul 51, lotul x, județul Constanța, care a format obiectul notificării formulate de C. ca urmare a repunerii părților în situația anterioară și suma pretinsă de către pârât în cadrul cererii de întoarcere a executării silite ce formează obiectul dosarul civil nr. x/2016, respectiv suma de 6.008.254,80 RON; compensarea judiciară între sumele ce urmează a fi restituite de către pârât reprezentând valoarea contractuală a terenului situat în Stațiunea Mamaia, careul 51, lotul x, județul Constanța, care a format obiectul notificării formulate de C. ca urmare a repunerii părților în situația anterioară și suma pretinsă de către pârât în cadrul cererii de întoarcere a executării silite ce formează obiectul dosarului civil nr. x/2016, respectiv suma de 6.008.254,80 RON. La același termen de judecată, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 118 din 28.03.2002, în ceea ce privește aprobarea vânzării prin negociere directă a terenului ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.05.2009 la Biroul Notarului Public B. și Asociații.

Hotărârea pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 1865 din 29 iulie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate. A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L. Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța, prin Primar. A fost respinsă, ca nefondată, cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 11.05.2009 la Biroul Notarului Public B. și Asociații prin prisma art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, precum și cererea privind repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtului Municipiul Constanța prin primar de a restitui reclamantei suma de 6.008.254,80 RON, achitată în temeiul contractului. S-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 11.05.2009 la Biroul Notarului Public B. și Asociații, în ceea ce privește transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 506,6 mp, situat în Stațiunea Mamaia, careul 51, lotul x, județul Constanța. A fost respinsă, ca nefondată, cererea de repunere a părților în situația anterioară, prin obligarea pârâtului Municipiul Constanța prin primar să îi restituie reclamantei suma de 499.406,28 euro, respectiv suma de 2.249.176,06 RON reprezentând prețul terenului în suprafață de 506,6 mp. A fost respinsă, ca nefondată, cererea de compensare a datoriilor reciproce. Din oficiu, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. a fost redusă partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocațial achitat de către reclamantă, de la suma de 29.724,42 RON la 5.000 RON. A fost obligat pârâtul Municipiul Constanța prin primar, la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Deciziile pronunțate de curtea de apel: Prin decizia civilă nr. 184 C din 19 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanța – secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. împotriva sentinței civile nr. 1865 din 29 iulie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța, a anulat sentința civilă apelată, iar în rejudecare: a admis, în parte, acțiunea; a admis excepția de nelegalitate a HCLM Constanța nr. 118/2002, în ceea ce privește pct. 18 din Anexa 2; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 11.05.2009 la BNP B. și Asociații; a dispus repunerea părților în situația anterioară și a obligat pe pârât către reclamantă la restituirea prețului achitat de 5.149.908,06 RON; a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind compensația judiciară; a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 15.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată fond (onorariu avocațial în cuantum redus) și 45.507,62 RON cheltuieli de judecată în apel (15.000 RON onorariu avocațial în cuantum redus, 2.500 RON onorariu expert, 27.552,04 RON taxă judiciară de timbru, 455,58 RON cheltuieli de deplasare). Totodată, instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât Municipiul Constanța prin primar împotriva aceleiași sentințe. Prin încheierea din 27 aprilie 2022, Curtea de Apel Constanța – secția I civilă a admis cererea de îndreptare a erorii materiale și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia civilă nr. 184 C din 19 noiembrie 2021, în sensul că a obligat pârâtul către reclamantă la restituirea prețului achitat de 5.510.559,66 RON în loc de 5.149.908,06 RON. Prin decizia civilă nr. 120 C din 11 mai 2022, Curtea de Apel Constanța – secția I civilă a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 184 C din 19 noiembrie 2021 și a dispus completarea acesteia în sensul că a obligat pe pârât la plata sumei de 58.711 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru pentru judecata în primă instanță. Prin încheierea din 9 februarie 2022, Curtea de Apel Constanța – secția I civilă, din oficiu, a dispus îndreptarea erorii materiale din decizia civilă nr. 184/C/19.11.2021, în sensul că la alin. (4) din dispozitiv se va trece "terenul în suprafață de 3.375,41 mp situat în Stațiunea Mamaia, zona Minigolf București din Anexa 2", în loc de "pct. 18 din Anexa 2".

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 184 C din 19 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă au declarat recurs reclamanta S.C. A. și pârâtul Municipiul Constanța prin primar. Împotriva încheierilor de îndreptare eroare materială pronunțate la 9 februarie 2022 și 27 aprilie 2022 de Curtea de Apel Constanța – secția civilă și împotriva deciziei civile nr. 120 C din 11 mai 2022 pronunțată de aceeași instanță a declarat recurs pârâtul Municipiul Constanța prin primar. Prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 184/C din 19 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, reclamanta S.C. A. a solicitat casarea, în parte, a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel în ceea ce privește capătul de cerere referitor la repunerea părților în situația anterioară, urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a invocat încălcarea prevederilor art. 1092 și art. 1332 din C. civ. de la 1864, în ceea ce privește modalitatea de repunere a părților în situația anterioară, cu greșita aplicare a principiului restitutio in integrum. În dezvoltarea motivului de recurs, a arătat că a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, astfel că este îndreptățită la restituirea integrală a sumei achitate în temeiul acestui contract. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de repunere a părților în situația anterioară. A susținut că instanța de apel nu a prezentat niciun argument în susținerea soluției de acordare, în parte, a sumei solicitate, iar nu în integralitate. Deși reclamanta a solicitat acordarea sumei de 5.510.559,65 RON, instanța a admis doar în parte această solicitare, fără a prezenta raționamentul pentru care a acordat doar suma de 5.149.908,06 RON. Prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 184 A din 19 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă și împotriva încheierii de îndreptare materială din 9 februarie 2022 pârâtul Municipiul Constanța prin primar a solicitat casarea deciziei recurate, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 9 februarie 2022 și trimiterea cauzei instanței de apel spre o nouă judecată. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a invocat nelegalitatea soluției de admitere a excepției de nelegalitate a HCL Constanța nr. 118 din 28 martie 2002, susținând că actul administrativ este legal, fiind adoptat cu respectarea dispozițiilor legale enunțate. Astfel, a susținut recurentul că în considerarea calității de parte (concesionar) a S.C. A., în temeiul contractului de concesiune nr. x din 17 decembrie 2001, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x din 5 februarie 2002, în mod evident și contrar instanței de apel, relațiile juridice existente între unitatea administrativ-teritorială și reclamantă s-au născut în baza prevederilor O.U.G. nr. 88/1997 și H.G. nr. 450/1999. Or, în condițiile în care prin Metodologia privind vânzarea bunurilor imobile aparținând domeniului privat al Municipiului Constanța, aprobată prin HCL nr. 37 din 31 februarie 2001 s-a prevăzut că procedura de vânzare caracteristică contractelor de concesiune încheiate în baza O.U.G. nr. 88/1997(modificată prin Legea nr. 99/1999) și H.G. nr. 450/1999 este aceea a negocierii directe, în mod legal prin HCL nr. 118 din 28 martie 2002 s-a aprobat vânzarea prin negociere directă. În ceea ce privește soluția de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și de repunere a părților în situația anterioară, recurenta-reclamantă a arătat că este nelegală, în primul rând, pentru că instanța de apel a analizat legalitatea contractului în raport cu dispozițiile art. 123 din Legea nr. 215/2001, deși aceasta a fost încheiat în temeiul mai multor acte normative. Din acest punct de vedere, a subliniat că hotărârea este nelegală, deoarece, contrar instanței de apel, reclamanta deținea la acel moment calitatea de concesionar al terenului, contract ce a fost încheiat în baza H.G. nr. 450/1999, norme în raport cu care vânzarea se realiza prin negociere directă, iar nu ca urmare a desfășurării unei proceduri de licitație. Pe de altă parte, a arătat că nu este incidentă cauza de nulitate absolută prevăzută de art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, prin raportare la dispozițiile alin. (3) ale art. 123, care derogă de la prevederile alin. (2) și prevăd posibilitatea vânzării directe a unor categorii de bunuri, în anumite situații speciale – cum este cazul în speță. În acest sens, a precizat că reclamanta se află în situația de excepție prevăzută de art. 123 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, întrucât este titularul dreptului de proprietate asupra construcțiilor reprezentând activului Minigolf București, dobândit în baza contractului de vânzare nr. x din 14 septembrie 2000, astfel încât este beneficiara dreptului de preempțiune consacrat de art. 123 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, drept care a fost respectat de vânzătorul Municipiul Constanța. Deopotrivă, reclamanta avea și calitatea de concedent al terenului, iar la momentul încheierii contractului de vânzare nr. x/2009 exercita în mod legal dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren, dar și dreptul de folosință asupra terenului. Nu în ultimul rând, a susținut că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 mai 2009, ca urmare a negocierii directe, reclamanta nu a suferit nicio vătămare. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că hotărârea este nemotivată, deoarece instanța de apel nu a arătat care sunt înscrisurile din al căror conținut rezultă că reclamanta a achitat suma de 5.149.908,06 RON. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 1424 din 22 mai 2015 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2011, prin care s-ar fi statuat cu putere de lucru judecat că nu poate fi vorba decât despre evicțiune parțială, în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 11 mai 2009, pentru suprafața de teren de 506,6 mp situată în stațiunea Mamaia, careul 51, lotul x, județul Constanța, care face parte din suprafața de teren totală de 2.856,72 mp. De asemenea, s-a statuat prin această decizie că remediul pentru evicțiunea parțială a bunului nu este desființarea vânzării. Prin recursul declarat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din 27 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, pârâtul Municipiul Constanța prin primar a susținut că motivele de recurs sunt cele expuse prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei civile nr. 184/C din 19 noiembrie 2021, cu precizarea că vizează această decizie astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 9 februarie 2022 și prin încheierea de îndreptare din 27 aprilie 2022. Recurentul-pârât a reiterat criticile circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ. Prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 120/C din 11 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, pârâtul Municipiul Constanța prin primar a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. Recurentul-pârât a arătat că, prin decizia recurată, instanța de apel a dispus completarea deciziei civile nr. 184/C din 19 noiembrie 2021, în sensul că l-a obligat pe pârât la plata sumei de 58.711 RON către reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru pentru judecata în primă instanță. A precizat că motivele de recurs rămân cele exprimate prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei civile nr. 184/C din 19 noiembrie 2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 9 februarie 2022, prin încheierea din 27 aprilie 2022 și completată prin decizia civilă nr. 120/C din 11 mai 2022. Recurentul-pârât a reiterat criticile circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ.

Procedura de filtru La 23 mai 2023 raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost analizat în complet de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză. Raportul a fost comunicat la 31 mai – 7 iunie 2023. Părțile nu au depus puncte de vedere la raport. Prin încheierea din 27 septembrie 2023, s-a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. împotriva deciziei civile nr. 184/C din 19 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă; s-a anulat recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța împotriva încheierii din 27 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă; s-a anulat recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța împotriva deciziei civile nr. 120/C din 11 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă; s-a admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța împotriva deciziei civile nr. 184/C din 19 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă. Totodată, s-a fixat termen la 14 februarie 2024, complet C5 noul C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților în vederea soluționării recursului, termen care ulterior a fost preschimbat la 27 februarie 2024. La termenul din data de 27 februarie 2024, Înalta Curte a invocat din oficiu, și a pus în discuția părților, excepția nulității recursului declarat de pârâtul Municipiul Constanța împotriva încheierii din data de 9 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă. La același termen de judecată, reclamanta S.C. A. a invocat excepția netimbrării recursului declarat de pârâtul Municipiul Constanța împotriva deciziei civile nr. 184/C din 19 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu titlu prealabil, sub aspectul limitelor învestirii instanței de recurs, față de soluțiile dispuse de completul de filtru prin încheierea din 27 septembrie 2023, Înalta Curte constată că este învestită a soluționa în prezenta cauză recursul declarat de Municipiul Constanța împotriva deciziei civile nr. 184 A din 19 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă și împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din 9 februarie 2022 dată de aceeași instanță. Examinând hotărârile recurate, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Analizând prioritar excepția nulității recursului declarat de Municipiul Constanța pentru netimbarea acestuia, invocată de intimata S.C. A., Înalta Curte constată că prin rezoluția întocmită la 12 septembrie 2022 s-a stabilit în sarcina Municipiului Constanța obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 29.455,29 RON, această obligație fiind comunicată recurentului-pârât prin adresa la 21 septembrie 2022. La data de 26 septembrie 2022 a fost înregistrată cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru formulată de recurentul-pârât Municipiul Constanța prin primar. Cererea de reexaminare anterior menționată a fost soluționată prin încheierea din 13 octombrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2016 în sensul respingerii acesteia. Urmare respingerii cererii de reexaminare, la data de 30.10.2022 recurentul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul menționat mai sus, respectiv originalul ordinului de plată multiplu electronic nr. x/29.09.2022. Potrivit art. 33 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, "(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. (2) Dacă cererea (...) este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, (…), obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.(…)". Totodată, conform art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs trebuie atașată dovada achitării taxei de timbru "conform legii", neîndeplinirea acestei cerințe fiind sancționată cu nulitatea cererii, potrivit alin. (3) al aceluiași articol. Se constată, astfel, că mijlocul prin care se face dovada achitării taxei judiciare de timbru nu este definit explicit de dispozițiile legale incidente, acesta urmând a fi apreciat de către instanță în fiecare caz în parte. În cauza de față, excepția netimbrării a fost invocată și susținută de către intimata S.C. A. din perspectiva faptului că recurentului i s-a pus în vedere de către instanța de recurs prin adresa din 01.03.2023 să depună la dosar extrasul de cont privind plata taxei judiciare de timbru. Referitor la această susținere, sub un prim aspect, se constată că prin adresa de referință recurentului nu i s-a adus la cunoștință posibilitatea aplicării vreunei sancțiuni procedurale pentru nedepunerea la dosar a înscrisului solicitat. Pe de altă parte, recurentul a folosit pentru plata taxei judiciare de timbru ordinul de plată multiplu electronic, instrument de plată ce are un regim juridic special, astfel cum rezultă din dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcționare a sistemului național de raportare – Forexebug, cu modificările ulterioare. În cauza de față, ordinul de plată multiplu electronic, depus la dosar de către recurent, materializează instrucțiunea dată de plătitor către prestatorul său de servicii de plată(trezoreria statului) prin care se solicită executarea unei operațiuni de plată, astfel că reprezintă un instrument de plată, neexistând indicii că ordinul de plată de referință nu a fost validat pentru executare sau că în conturile plătitorului nu existau fondurile bănești necesare efectuării plății, în cauză fiind vorba despre o autoritate publică. Prin urmare, Înalta Curte consideră că recurentul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, astfel încât excepția invocată apare ca fiind neîntemeiată și va fi respinsă. Recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța împotriva încheierii din 9 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă, va fi anulat pentru următoarele considerente: În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul Municipiul Constanța a arătat că recursul este declarat atât împotriva deciziei civile nr. 184/C din 19 noiembrie 2021, cât și împotriva încheierii din data 9 februarie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă. Prin încheierea din 9 februarie 2022 s-a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei civile nr. 184/C/19.11.2021 pronunțată de Curtea de apel Constanța, în sensul că la alin. (4) se va trece "terenul în suprafață de 3.375,41 mp situat în Stațiunea Mamaia, zona Minigolf București din Anexa 2", în loc de "pct. 18 din Anexa 2". Cererea de recurs, astfel cum a fost formulată, nu conține precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate împotriva încheierii din 9 februarie 2022, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. În aceste condiții, reținând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. care să vizeze încheierea recurată, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța împotriva încheierii din 9 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă. Analizând pe fond recursul formulat de Municipiul Constanța împotriva deciziei civile nr. 184/C din 19 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Astfel, prin intermediul primului motiv de recurs, fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, nelegalitatea deciziei atacate întrucât instanța de apel nu a arătat care sunt înscrisurile din al căror conținut rezultă că reclamanta a achitat suma de 5.149.908,06 RON. Potrivit temeiului legal pe care a fost întemeiat acest motiv de recurs, casarea hotărârii se poate dispune când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. consacră, așadar, ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată, cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Înalta Curte reține că din dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească necesare pentru exercitarea unui control judiciar eficient, textul menționat referindu-se la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Din economia textului citat reiese că obligația instanței de a-și motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele acesteia a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților, punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și raționamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată, neîndeplinirea acestor condiții atrăgând casarea. Motivarea hotărârii este esențială pentru orice proces, constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și presupune, așadar, indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază soluția adoptată, condiție care, în speța de față, este îndeplinită. Viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție însă, în dispozitiv, instanța s-a oprit la soluția contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății, iar din altele netemeinicia acestora și, în consecință, se exclud reciproc, când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii. Invocând acest caz de casare, în speță, recurentul susține că din decizia pronunțată de către instanța de apel lipsește analiza înscrisurilor pe baza cărora a fost obligat să restituie reclamantei prețul achitat ca urmare a constatării nulității contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/11.05.2009 la BNP B. și Asociații. Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că decizia atacată corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Astfel, se constată că în cuprinsul deciziei recurate instanța de apel a arătat că, urmare constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare analizat, "va dispune repunerea părților în situația anterioară, considerent pentru care instanța va obliga pârâtul către reclamantă la restituirea prețului achitat de 5.149.908,06 RON, pentru care s-a făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosar." Pentru a atrage casarea hotărârii se impune ca nemotivarea să fie una evidentă, importantă, esențială, în sensul că instanța ignoră total susținerile sau apărările părții, astfel încât acesteia îi este imposibil să cunoască în ce măsură judecătorul a "ascultat" partea și a reflectat cu privire la cele afirmate de aceasta. Or, în cazul invocat de recurent nu se verifică această omisiune consistentă, fiind evident că instanța de apel s-a preocupat de argumentele părții obligând-o la restituirea prețului contractului pe care l-a anulat. Pe de altă parte, prin încheierea din 27.04.2022 curtea de apel a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 184/C/19.11.2021, în sensul că a obligat pârâtul către reclamantă la restituirea prețului achitat de 5.510.559,66 RON, în loc de "5.149.908,06 RON" cum eronat s-a menționat, iar în cuprinsul acestei încheieri au fost prezentate în detaliu înscrisurile pe baza cărora pârâtul a fost obligat să restituie reclamantei prețul achitat ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/11.05.2009 la BNP B. și Asociații. Prin urmare, Înalta Curtea consideră că argumentele redate în cuprinsul deciziei recurate, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 27.04.2022, au aptitudinea de a constitui un raționament logico-juridic judicios, clar și convingător, de natură a susține soluția pronunțată. Instanța de apel a demonstrat aplicarea normelor de drept incidente la situația de fapt din speță, prin referiri concrete la materialul probator administrat în cauză, astfel încât decizia recurată cuprinde toate elementele de natură a permite instanței de recurs realizarea controlului judiciar. În consecință, reținând că hotărârea atacată cu recurs respectă cerințele legale de indicare a argumentelor de fapt și de drept care au fundamentat soluția adoptată în cauză și că instanța de apel a luat în considerare, a analizat și a răspuns în mod coerent tuturor criticilor relevante, Înalta Curte constată că susținerile invocate și încadrate de recurent în motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, cazul de casare astfel invocat nefiind incident în cauză. O altă critică invocată de recurentul-pârât, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., vizează nelegalitatea deciziei instanței de apel ca urmare a încălcării autorității de lucru judecat a deciziei nr. 1424 din 22 mai 2015 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2011. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate dispune atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat. Potrivit dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune că o acțiune poate fi judecată o singură dată și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, fiind necesară realizarea administrării uniforme a justiției. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat prin art. 431 alin. (2) C. proc. civ., constă în faptul că oricare dintre părți poate opune într-un litigiu pendinte ceea ce s-a judecat anterior într-o altă cauză, dacă are legătură cu soluționarea acesteia din urmă. Autoritatea de lucru judecat este reglementată ca un principiu fundamental al sistemului juridic național și interzice judecătorului să reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranșate de către o jurisdicție anterioară și asupra căreia s-a statuat definitiv, principiul fiind recunoscut inclusiv pe plan juridic european, comunitar și convențional. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului observă, în jurisprudența sa, că principiul respectării autorității de lucru judecat este de o importanță fundamentală atât în ordinea juridică națională, cât și în ordinea juridică comunitară și la nivelul sistemului Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului la această Convenție care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, par. 61). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului remarcă și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a amintit importanța pe care o deține principiul autorității de lucru judecat atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinile juridice naționale (a se vedea exempli gratia Hotărârea din 29 iunie 2010 pronunțată în Cauza C nr. 526/08, par. 26). Acest principiu este expresia principiului securității juridice (Hotărârea din 1 iunie 1999, pronunțată în Cauza C-126/97, par. 46), el fiind menit a garanta atât stabilitatea dreptului și a raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției (Hotărârea din 3 septembrie 2009 pronunțată în Cauza C 2/08, par. 22). În susținerea motivului de recurs analizat recurentul – pârât aduce ca argument împrejurarea că prin decizia nr. 1424 din 22 mai 2015, pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2011, s-a statuat cu putere de lucru judecat că nu poate fi vorba decât despre evicțiune parțială în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 mai 2009, pentru suprafața de teren de 506,6 mp situată în stațiunea Mamaia, careul 51, lotul x, județul Constanța, care face parte din suprafața de teren totală de 2.856,72 mp, iar remediul pentru evicțiunea parțială a bunului nu este desființarea vânzării. În acest context, Înalta Curte, remarcă faptul că în litigiul anterior instanțele nu au fost investite să analizeze nulitatea contractului de vânzare cumpărare în discuție din perspectiva îndepliniri condițiilor de valabilitatea a acestuia raportat la cerințele legale contemporane încheierii sale, litigiul soluționat prin decizia nr. 1424 din 22 mai 2015 având ca premisă solicitarea aceleiași reclamante de a se constata intervenirea rezoluțiunii de drept a contractului ca urmare a operării unui pact comisoriu de gradul IV care ar fi fost stipulat la art. 8.2 și art. 10.1 din contract. În raport de aceste constatări, o primă concluzie care se impune este aceea că autoritatea de lucru judecat, sub aspectul său negativ, nu poate fi opusă unei noi cereri dacă situațiile de fapt și de drept pe care aceasta este întemeiată și cele pe baza căreia a fost pronunțată hotărârea precedentă sunt diferite, cum este cazul în speța de față. Pe de altă parte, cele statuate în decizia nr. 1424 din 22 mai 2015 a ÎCCJ nu pot fi opuse în cauza de față nici cu putere de lucru judecat(aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat). În acest sens, Înalta Curte constată că statuarea instanței care a pronunțat decizia de referință în sensul că "remediul pentru evicțiunea parțială a bunului nu este desființarea vânzării" trebuie pusă în corelație cu pretenția reclamantei din acel dosar care viza rezoluțiunea contractului, dezlegarea vizând acest obiect al cererii de chemare în judecată. Prin urmare, Înalta Curte constată că problema nulității contractului de vânzare cumpărare analizat nu a făcut obiectul analizei instanței în decizia nr. 1424 din 22 mai 2015, astfel încât aceasta nu poate fi opusă în cauza de față cu autoritate de lucru judecat, motivul de casare examinat apărând ca nefondat și urmează a fi respins. Printr-un ultim motiv de recurs recurentul susține faptul că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, invocând astfel incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Acest motiv de recurs se vădește a fi întemeiat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit temeiului legal anterior menționat, hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, reglementarea de referință având în vedere situațiile în care instanța a cărei hotărâre este recurată, deși a analizat textele de lege incidente speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Pe calea recursului de față, prevalându-se de motivul de casare anterior enunțat, recurentul a invocat, în esență, nelegalitatea deciziei atacate prin prisma încălcării și aplicării eronate de către instanța de apel a normelor legale în materia vânzării de către autoritatea publică locală a terenului care face obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu reclamanta, autentificat sub nr. x/11.05.2009 la BNP B. și Asociații. Astfel, o primă categorie de critici susținute de recurent, subsumate acestui motiv de casare, vizează soluția dată de către instanța de apel excepției de nelegalitate a HCLM Constanța nr. 118 din 28 martie 2002, petentul arătând că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 și art. 32 1 din O.U.G. nr. 88/1997, respectiv pct. 4.13, pct. 5 1 .1 și pct. 5 1 .8 din H.G. nr. 450/1999, ambele în variantele în vigoare la data adoptării hotărârii în cauză. O a doua categorie de critici invocate de recurent vizează aplicarea eronată a acelorași dispoziții legale din O.U.G. nr. 88/1997, precum și ale art. 111 și art. 137 din H.G. nr. 577/2002, în ce privește soluția de anulare a contractului autentificat sub nr. x/11.05.2009 la BNP B. și Asociații. În al treilea rând se susține că hotărârea vizând anularea aceluiași contract a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 123 din Legea nr. 215/2001. Înalta Curte va analiza succesiv cele trei categorii de critici invocate de recurent în susținerea acestui motiv de recurs, cercetarea urmând a viza pe fiecare dintre acestea, în măsura în care se va impune. Astfel, examinarea criticilor din prima categorie presupune, cu titlu prealabil, o inventariere sintetică a relațiilor juridice derulate în timp între părți. Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/14.09.2000, autentificat sub nr. x/14.09.2000 la Biroul Notarului Public D., a fost transmis dreptul de proprietate asupra imobilului reprezentând "activul Minigolf București" situat în Stațiunea Mamaia, de la vânzătoarea S.C. Mamaia S.A. către cumpărătoarea S.C. A.. S-a făcut mențiunea că pentru terenul aferent activului cumpărat în suprafață de 3.375 mp, vânzătorul transmite dreptul de folosință în baza contractului de închiriere și că activul a fost dobândit de vânzător în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, respectiv H.G. nr. 1041/1990 privind înființarea societăților comerciale pe acțiuni în turism. Totodată, se constată că în cuprinsul contractului sunt inserate prevederi din care rezultă că acesta a fost încheiat sub regimul O.U.G. nr. 88/1997 și H.G. nr. 450/1999, în contract fiind prevăzută obligația vânzătorului de a transmite proprietatea terenului aferent activului vândut de îndată ce va obține certificatul de proprietate cu privire la acest teren, conform dispozițiilor normative cuprinse în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 450/1999. Ulterior, între Municipiul Constanța în calitate de concedent și S.C Mamaia S.A. în calitate de concesionar a intervenit contractul de concesiune nr. x/17.12.2001 având ca obiect terenul în suprafață de 3.375,41 mp, la baza contractului de concesiune menționat fiind H.G. nr. 450/1999 și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 153/2001. Prin actul adițional nr. x/05.02.2002 încheiat între Municipiul Constanța, S.C. Mamaia S.A. și S.C. A., la contractul de concesiune nr. x/17.12.2001, s-a luat act de acordul concedentului Municipiul Constanța ca S.C. Mamaia S.A., în calitate de concesionar, să cedeze beneficiul contractului către S.C. A., astfel că au fost modificate părțile contractante, reclamanta preluând calitatea de concesionar deținută anterior de S.C. Mamaia S.A., pentru terenul în suprafață de 3.375,41 mp. Ulterior, prin HCLM Constanța nr. 147/28.03.2002, o serie de imobile, între care și "terenul Minigolf București" în suprafață de 3.375,45 mp, sunt trecute din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Constanța. Se mai reține că prin art. 7 din HCLM Constanța nr. 118/28.03.2002 s-a aprobat vânzarea, în baza H.G. nr. 450/1999, prin negociere directă, a terenurilor aparținând domeniului privat al Municipiului Constanța, prevăzute în anexa 2 la această hotărâre de consiliu local, printre care și terenul în suprafață de 3.375,41 mp situat în Stațiunea Mamaia, zona Minigolf București. La data de 11.05.2009, prin contractul autentificat sub nr. x la BNP B. și Asociații, astfel cum a fost îndreptat prin încheierea de rectificare nr. 8133/16.10.2009, Municipiul Constanța vinde către S.C. A. terenul intravilan în suprafață de 2.857 mp situat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, zona Minigolf București, jud. Constanța, lot x, destinat obiectivului "hotel, alimentație publică, piscină". Se constată că acest contract a fost încheiat în temeiul H.G. nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării. Totodată, pentru diferența de 518 mp teren (3.375 mp minus 2857 mp) între Municipiul Constanța și S.C. A. se încheie actul adițional nr. x/25.02.2010 la contractul de concesiune nr. x/17.12.2001, modificat prin actul adițional nr. x/5.02.2002, prin care se stabilește că obiectul contractului de concesiune îl constituie concesionarea terenului în suprafață de 518 mp, teren situat în Constanța, Stațiunea Mamaia, zona Teren Minigolf București. Instanța de apel a admis excepția de nelegalitate a HCLM Constanța nr. 118/28.03.2002 cu privire la terenul în suprafață de 3.375,41 mp situat în Stațiunea Mamaia, zona Minigolf București, reținând, în esență, că, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 și H.G. nr. 450/1999, relațiile contractuale ale Municipiului Constanța cu S.C. A. nu se înscriau în sfera acestor acte normative și a considerat că acestea nu erau aplicabile. Aceste statuări ale instanței de apel sunt eronate, după cum se va arăta în continuare. Instanța de judecată învestită cu soluționarea excepției de nele