ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1585/2017

Decizia nr. 1585/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comtanța, secția I civilă, la data de 10 iunie 2016 reclamantul A. a solicitat ca, în temeiul art. 1695 și 1704 C. civ., să fie obligați pârâții Municipiul Constanța, prin Primar, și Primarul Municipiului Constanța să-i acorde în compensare pentru terenul în suprafață de 750,90 m.p., situat în Constanța, jud. Constanța, un alt teren echivalent ca valoare și suprafață. Prin sentința nr. 2313 din 29 septembrie 2016 Tribunalul Constanța, secția I civilă, a luat act de renunțarea reclamantului la soluționarea cererii completatoare formulate la 01.09.2016; a admis acțiunea și a obligat pârâții Municipiul Constanța, prin Primar, și Primarul Municipiului Constanța să acorde reclamantului, în compensare pentru terenul în suprafață de 750,90 m.p.

situat în Constanța, jud. Constanța, terenul situat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, lot nr. 7, în suprafață de 450 m.p., precum și terenul situat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, lot nr. 8, în suprafață de 450 m.p.; a obligat pârâții la piața sumei de 6.087,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, taxă judiciară de timbru aferentă capătului de cerere admis.

Prin decizia nr. 61/C din 5 aprilie 2017 Curtea de Apel Consianța, secția I civilă, a admis apelul pârâților Municipiul Constanța, prin Primar, Primarul Municipiului Constanța împotriva sentinței mai sus menționate; a anulat sentința apelată și, rejudecând pricina din perspectiva motivelor invocate din oficiu, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Constanța și a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a obligat reclamantul la plata către pârâți a sumei de 5.051,46 lei cheltuieli de judecată la prima instanță și în apel. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile ari 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., reclamantul A., arătând că instanța de apel a reținut, în mod nelegal, aplicarea în cauză a vechiului C. civ., care nu reglementează obligația de garanție pentru evicțiune a dispunătorului inițial al bunului, în condițiile în care legea aplicabilă raportului obligațional este noul C. civ., care reglementează expres o astfel de ipoteză. Dispunătorul inițial al bunului este Municipiul Constanța, care a atribuit, în temeiul Legii nr. 10/2001, un teren afectat de servitute (conducte și ovoid). Prin urmare, cauza evicțiunii este anterioară dispoziției de atribuire a terenului, iar înstrăinătorul inițial păstrează obligația de garanție și față de dobânditorii ulterior, în calitate de avânzi cauză ai cumpărătorului intermediar (art. 1706 noul C. proc.

civ.). Acest lucru se justifică pentru că subdobânditorul primește, odată cu bunul, și toate accesoriile lui, printre care se numără și acțiunile privind bunul transmis. Condițiile de angajare a răspunderii trebuie să fie îndeplinite în raport cu prima vânzare, doar că de efectele aplicării garanției contra evicțiunii va beneficia subdobânditorul, iar nu cocontractantul ceiui răspunzător. Este un nou tip de acțiune directă, de natură contractuală, bazată pe ideea că dreptul de garanție este accesoriu lucrului și se transmite odată cu acesta, de la un proprietar la altul. Litigiul dintre cel ce invocă garanția și cel obligat la ea se tranșează în conformitate cu clauzele ce guvernează contractul prin care acesta din urmă, în calitate de transmițâtor, a transferat dreptul către următorul dobânditor din lanț.

Recurentul-reclamant a invocat decizii de practică în materie ale Tribunalului Constanța și a arătat că în mod nelegal instanța de apel a reținut că prevederile vechiului C. civ. nu reglementează obligația de garanție pentru evicțiune a dispunătorului inițial, care se regăsesc și au fost interpretate ca atare și în această legislație. Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 12 septembrie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raportul întocmit constatându-se că decizia obiect al prezentei căi de atac nu face parte din categoria hotărârilor judecătorești susceptibile de a fi atacate cu recurs. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc.

civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Raportul de admisibilitate a fost comunicat intimați lor-pârâți Municipiul Constanța, prin Primar, Primarul Municipiului Constanța la data de 18 septembrie 2017, iar recurentului-reclamant A. la data de 19 septembrie 2017, pentru toate părțile termenul de formulare a punctelor de vedere la raport expirând la data de 2 octombrie 2017. La data de 3 octombrie 2017 recurentul-reci amant a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate prin care a arătat că momentul pronunțării Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu are relevanță din perspectiva posibilității declarării căii de atac a recursului, întrucât momentul de la care legea leagă începutul curgerii termenului de recurs este aceia al comunicării hotărârii instanței de apei.

Câtă vreme Ia data publicării respectivei decizii de neconstituționalitate nu expirase termenul legal de recurs, calea de atac este legal declarată și trebuie analizată ca atare. S-a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 18 octombrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Cu referire la admisibilitatea căii extraordinare de ataca recursului, se reține că, potrivit dispozițiilor inițiale ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în procesele pornite începând cu dala intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin art. unic alin. (1) al O.U.G. nr. 62/2015 precum și prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013. Textul legal anterior a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017 în ceea ce privește sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, despre care s-a reținut că „legiuitorul nu are îndreptățirea constituțională de a bloca, în funcție de valoarea pretenției dedusă judecății, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetățenii într-o situație diferită, Iară a avea o justificare obiectivă și rezonabilă”. În considerentele acestei decizii s-a reținut că „(...) de la data publicării prezentei decizii în M. Of. al României urmează a se aplica prevederile art XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în M. Of.

al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.” Având în vedere că decizia Curții de Apel Constanța este pronunțată anterior publicării deciziei de neconstituționalitate evocată mai sus, aceasta nefiind aplicabilă cauzei pendinte, regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speță se va stabili potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare mai înainte de a fi declarat neconstituțional, și anume cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei nu sunt susceptibile de recurs.

Se reține, în acest sens, că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat acordarea unui teren în compensare urmare a neîndeplinirii, de către pârâți, a garanției pentru evicțiune constând în faptul că după intrarea în posesia terenului în litigiu, s-a constatat că acesta nu poate fi utilizat potrivit destinației sale, respectiv nu pot fi edificate construcții, de vreme ce pe amplasamentul propus și atribuit prin dispoziția primarului se regăseau mai multe conducte. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1695 și 1704 C. civ., fiind soluționată potrivit dispozițiilor legale ce reglementează garanția pentru evicțiune, dispoziții ce încadrează demersul judiciar în categoria acțiunilor patrimoniale, aspect ce a fost definitiv lămurit prin încheierea de ședință din 27.01.2017 pronunțată de către Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, cu prilejul cercetării cauzei în apel.

În aceeași etapă procesuală, la solicitarea instanței, reclamantul a precizat prin înscrisul depus la dosar la data de 30 ianuarie 2017, că valoarea obiectului cererii este de 91.000 euro, reprezentând prețul vânzării. Cuantumul acestor pretenții se situează însă sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, situație față de care decizia nr. 61/C din 05.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, este definitivă și nu poate fi supusă căii extraordinare de atac a recursului, așa cum prevăd dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 noul C. proc. civ. potrivit cărora sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată de reclamanți împotriva deciziei din apel. Referitor la apărările formulate de către recurentul-reclamant în cadrul punctului de vedere la raportul de admisibilitate, Înalta Curte reține că faptul comunicării deciziei pronunțate în apel, nu are nicio relevanță în ceea ce privește aprecierea asupra existenței sau inexistenței unei căi de atac (cea a recursului), noul C. proc. civ. reglementând obligativitatea instanței de a comunica hotărârea pronunțată independent de caracterul acesteia (hotărâre de primă instanță, respectiv hotărâre definitivă) ori de împrejurarea că părțile mai au sau nu la îndemână un mijloc juridic de a reforma respectiva hotărâre.

În ceea ce privește incidența Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, este de reținut că, pe de o parte, efectele acesteia se produc doar pentru viitor și de la data publicării sale în M. Of. al României, astfel cum prevede art. 147 alin. (4) din Constituție, iar pe de altă parte, în considerentele acestei decizii se specifică în mod expres faptul că vor fi supuse recursului „(...) toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.” Or, în cauză, prin raportare la momentul pronunțării deciziei instanței de apel (5 aprilie 2017), al publicării deciziei de neconstituționalitate în M. Of.

al României (20 iulie 2017) și al mențiunilor exprese din considerentele acesteia privind producerea efectelor sale, rezultă în mod evident că cele statuate prin decizia de neconstituționalitate în discuție nu pot fi aplicabile cauzei pendinte. Față de cele arătate, criticile deduse judecății prin intermediul motivelor de recurs nu se mai impun a fi analizate, pentru considerentele menționate, Înalta Curte urmând să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 61/C din 5 aprilie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., domiciliat în Constanța, jud. Constanța, împotriva deciziei nr. 61/C din 5 aprilie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul Constanța, prin Primar, și Primarul Municipiului Constanța, ambii cu sediul în Constanța, jud. Constanța. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică azi, 18 octombrie 2017.