ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3834/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 55/ F din

20 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în

dosarul penal nr. 252/3/2006, a fost respinsă contestația la executare

formulată de condamnatul G.L.M., ca neîntemeiată.

A fost obligat condamnatul la 60 RON

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în

sumă de 40 RON s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că, în prezenta cauză, condamnatul G.L.M. a formulat

contestație împotriva executării sentinței penale nr. 573 din 26 octombrie 1999

a Tribunalului București, secția I penală, prin care i-a fost aplicată pedeapsa

de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, susținând, în

motivare, că ancheta penală s-a desfășurat după bunul plac al procurorului

anchetator, care a profitat de boala psihică de care suferea și respectiv că

participarea sa la săvârșirea faptei a constat numai în sustragerea genții

părții vătămate, eventualele lovituri fiind aplicate victimei de către ceilalți

doi făptuitori minori.

Instanța de fond a apreciat că

motivele invocate de condamnat nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de

contestație la executare enumerate limitativ de dispozițiile art. 461 C. proc.

pen., întrucât nu vizează incidente ivite în cursul executării pedepsei, ci pe

parcursul cercetării penale.

Sentința a fost comunicată

condamnatului la locul de deținere la data de 04 aprilie 2006.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termenul legal (la data de 05 aprilie 2006) condamnatul

contestator G.L.M., care a criticat hotărârea primei instanțe pentru

netemeinicie, susținând că, în mod greșit i-a fost respinsă contestația la

executare, fără a se avea în vedere neregularitățile de la urmărirea penală,

faptul că în cursul judecății nu au fost audiați nemijlocit toți martorii

indicați în rechizitoriu și respectiv împrejurarea că pedeapsa ce i-a fost

aplicată este prea mare.

Prin decizia penală nr. 329 din 21

aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul

nr. unic 252/3/2006 (nr. vechi 1245/2006), în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul

contestator G.L.M. împotriva sentinței penale nr. 55/ F din 20 ianuarie 2006

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul penal nr. 252/3/2006.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat apelantul condamnat contestator la 80 RON,

cheltuieli judiciare către stat, din care 40 RON, onorariul avocatului din

oficiu, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația la

executare reprezintă un mijloc procesual prin care, în faza de executare, se

soluționează exclusiv nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută,

impedimente la executare ori incidente ivite în cursul executării unei hotărâri

penale definitive.

Pe această cale, nu pot fi analizate

probleme de fond, cum sunt cele privitoare la regularitatea urmăririi penale,

modul de administrare a probatoriului, stabilirea situației de fapt sau

individualizarea judiciară a pedepsei, invocate de condamnatul contestator, în

privința acestora hotărârea de condamnare rămasă definitivă având autoritate de

lucru judecat.

Întrucât motivele invocate de

condamnatul contestator tind la o reexaminare a unor probleme de fond și,

astfel, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile expres și limitativ

prevăzute de dispozițiile art. 461 C. proc. pen., în mod corect, instanța de

fond a respins contestația la executare dedusă judecății.

Împotriva acestei decizii a declarat

la data de 4 mai 2006, în termen legal, recurs condamnatul contestator G.L.M.,

criticând-o, arătând în scris că este nevinovat, nu este fapta sa și fiind bolnav

solicită aprobarea rejudecării cauzei, deoarece a fost bătut și amenințat cu

moartea să declare cum i-a dictat dânșii.

La termenul de astăzi, apărătorul

recurentului condamnat contestator, în concluziile orale, în dezbateri a arătat

că acesta a utilizat toate căile de atac, dar nu au fost audiați toți martorii,

lăsând la aprecierea curții soluționarea recursului declarat.

Concluziile procurorului, precum și

poziția recurentului condamnat contestator, din ultimul cuvânt au fost

consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

condamnatul contestator G.L.M. împotriva deciziei instanței de apel în raport

cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază recursul condamnatului contestator ca fiind nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Legiuitorul român a prevăzut în mod

expres și limitativ în conținutul dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. a) – d)

C. proc. pen., cazurile în care se poate face contestație contra executării

hotărârii penale astfel:

- când s-a pus în executare o

hotărâre care nu era definitivă;

- când executarea este îndreptată

împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

- când se ivește vreo nelămurire cu

privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

- când se invocă amnistia, prescripția,

grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum

și orice alt incident ivit în cursul executării.

Din analiza cauzei rezultă că în mod

judicios, instanța de apel și-a însușit, la rândul ei argumentele primei

instanțe cu privire la respingerea contestației la executare formulată de

condamnat.

Înalta Curte consideră că instanța

de apel a făcut un riguros examen asupra motivelor concret evidențiate de

contestatorul condamnat, respectiv, cele privind neregularitățile de la urmărirea

penală, modul de administrare a probatoriului, stabilirea situației de fapt sau

individualizarea judiciară a pedepsei, în raport cu prevederile art. 461 C.

proc. pen., de care acesta s-a prevalat, constatând că aspectele invocate tind

la o reexaminare a unor probleme de fond și că nu se încadrează în cazurile

expres și limitativ prevăzute de dispozițiile menționate.

Pe de altă parte, aceleași apărări

formulate în recurs, de către recurentul contestator condamnat nu pot fi avute

în vedere, deoarece aspectele referitoare la administrarea probatoriului,

respectiv ascultarea martorilor ce nu au fost audiați, stabilirea vinovăției

sau nevinovăției vizează judecarea cauzei pe fond, care a fost soluționată prin

hotărâre definitivă și a dobândit autoritate de lucru judecat, așa încât

acestea nu reprezintă incidente ce țin de executarea pedepsei, în accepțiunea

nici unui caz prevăzut la art. 461 C. proc. pen.

În raport cu cele arătate, Înalta

Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

legale în materia contestației la executare, în raport cu motivele invocate de

contestatorul condamnat, pronunțând o hotărâre legală sub toate aspectele,

nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

De asemenea, verificând decizia

instanței de apel nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi

putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) din același

cod.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat contestator G.L.M. împotriva

deciziei penale nr. 329 din 21 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția

I penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în

sumă de 40 RON (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul condamnat contestator G.L.M. împotriva deciziei penale nr.

329 din 21 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), din

care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei),

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15

iunie 2006.